Theft reclassification upheld, European Arrest Warrant execution admitted with foreign conviction recognized in Romania.

Şedinţa publică din data de 18 august 2022

Deliberand asupra contestatiei de faţă, în baza actelor şi lucărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 145 din data de 27 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, în temeiul art. 109 raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare Legea nr. 302/2004), a respins solicitarea de executare a mandatului european de arestare Szv. 266/2017 din data de 25.01.2018, în baza mandatului naţional de arestare nr. 1. Fkf. 661/2016/6 din data de 21.02.2017, emis ca urmare a deciziei nr. 12FK.885./2016/33, pronunţată de Tribunalul districtual Debrecen, în data de 30.09.2016, rămasă definitivă la data de 21.02.2017, prin decizia nr. IFkf. 661/2016, pronunţată de către Tribunalul Regional din Debrecen, pentru executarea restului de pedeapsă de 1 an, 10 luni şi 14 zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, faptă prev. de art. 233 C. pen. de către persoana solicitată A..

În temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, rap. la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, republicată, a dispus ca Biroul SIRENE să efectueze demersurile necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate până la ştergerea semnalării din Sistemul de Informaţii Schengen.

În temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut hotărârea penală nr. 12 FK.885./2016/33, din data de 30.09.2016, pronunţată de Tribunalul Debrecen, rămasă definitivă la data de 21.02.2017, prin hotărârea nr. l.Fkf. 661/2016/6, pronunţată de către Tribunalul Regional din Debrecen, şi a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare, stabilită prin decizia nr. IFkf .661/2016, pronunţată de către Tribunalul Regional din Debrecen), aplicată persoanei condamnate A. , într-un penitenciar din România.

A constatat că măsurile privative de libertate a reţinerii şi arestului preventiv se regăsesc în legislaţia română.

A dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare perioada executată din 12 aprilie 2016-27 mai 2016 (perioadă în care a fost reţinut şi arestat preventiv în Ungaria) şi perioada reţinerii şi arestării în România din 12 mai 2022 la zi.

În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei pe numele persoanei condamnate A., la data pronunţării sentinţei.

A dispus informarea autorităţii judiciare emitente cu privire la data liberării condiţionate sau la termen a persoanei condamnate.

A dispus comunicarea hotărârii definitive către autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Autorităţile judiciare din Ungaria au emis în data de 25.01.2018 mandatul european de arestare nr. Szv. 266/2017. Acesta a avut în vedere săvârşirea a două infracţiuni de furt (în dauna persoanelor vătămate B. şi C.), potrivit art. 366 alin. (1) lit. c) din C. pen. maghiar, fapte comise în coautorat la data de 15.02.2016, în Debrecen.

Persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani. Pedeapsa rămasă de executat este de 1 an, 10 luni şi 14 zile, potrivit informaţiilor furnizate de către autorităţile judiciare maghiare.

S-a procedat la identificarea şi, ulterior, la audierea persoanei solicitate A. de către procuror.

Prin ordonanţa din data de 12.05.2022, în temeiul art. 101 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 12 mai 2022, ora 21:50, până la data de 13 mai 2022, ora 21:50.

Potrivit art. 102 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, semnalarea introdusă în SIS echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoţită de informaţiile prevăzute în Anexa nr. 1, iar cu titlu tranzitoriu, până la data la care SIS va avea capacitatea de a transmite toate informaţiile menţionate în Anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în aşteptarea transmiterii originalului.

S-a apreciat că nu se poate face abstracţie că, potrivit art. 27 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din data de 12.06.2007 privind înfiinţarea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen de a doua generaţie, SIS II, în cazul în care o persoană este căutată pentru a fi arestată în vederea predării în baza unui mandat european de arestare, statul emitent introduce în SIS II o copie a originalului mandatului european de arestare sau poate introduce o copie a traducerii mandatului european de arestare în una sau mai multe limbi oficiale ale instituţiilor UE.

Chiar dacă dispoziţiile din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 nu au fost armonizate în mod corespunzător cu Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din data de 12.06.2007, este evident că, prin prisma dispoziţiilor art. 27 din această decizie - cadru, orice semnalare în vederea căutării unei persoane în baza unui mandat european de arestare în Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) este însoţită întotdeauna de o copie a mandatului european de arestare, însă de obicei doar în limba statului emitent, astfel că arestarea provizorie în vederea predării, în baza semnalării în SIS, constituie o alternativă de urgenţă şi eficientă până la traducerea mandatului european de arestare şi punerea în executare efectivă a acestuia prin predarea persoanei solicitate - evident dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă - tocmai pentru a se evita părăsirea teritoriului statului membru de executare şi, totodată, pentru a se preveni comiterea altor infracţiuni similare sau chiar mai grave.

S-a remarcă că, la sesizarea parchetului, deşi a fost ataşat şi un exemplar al mandatului european de arestare în limba statului solicitant, emis de către autorităţile judiciare din Ungaria, acesta nu a fost tradus în limba română, astfel că s-a optat pentru sesizarea Curţii în procedura reglementată de art. 102 şi urm. din Legea nr. 302/2004 republicată în 2019 şi nu cea prevăzută de art. 99 şi urm. din aceeaşi lege.

În contextul în care, până în momentul sesizării Curţii de Apel Cluj de către parchet, mandatul european de arestare nu a fost prezentat de către procuror în limba română, dar având în vedere şi natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care este condamnată persoana solicitată, infracţiunile fiind incriminate şi de legea penală română, respectiv infracţiunea de furt este prevăzută de art. 228 C. pen., fiind astfel îndeplinită cerinţa dublei incriminări, prev. de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru aceste fapte (urmând ca încadrarea juridică corespunzătoare stării de fapt reţinută în respectiva cauză să fie stabilită după primirea traducerii mandatului european de arestare şi eventual după comunicarea hotărârii de condamnare), Curtea a apreciat că este oportună luarea faţă de acesta în acest moment procesual a măsurii arestării provizorii în vederea predării, pentru a se evita părăsirea teritoriului statului român, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu a prezentat alte garanţii că, odată pusă în libertate, ar rămâne pe teritoriul României.

La următorul termen de judecată fixat pentru soluţionarea cauzei s-a apreciat, referitor la cererea formulată de către persoana solicitată A., pentru recunoaşterea, pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, că "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:... c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;... ", iar, în baza alin. (3) al art. 99 din Legea nr. 302/2004, "în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109".

Prin urmare, dată fiind modalitatea imperativă de reglementare a disp. art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, pentru a se putea evalua corespunzător dacă este posibilă recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare în raport de disp. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, s-a încuviinţat cererea formulată de către persoana solicitată A., în temeiul art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, respectiv cea de amânare a judecării cauzei, pentru a se solicita comunicarea hotărârii de condamnare.

În consecinţă, Curtea a amânat judecarea cauzei la data de 02.06.2022, ora 12:00, termen până la care s-a încunoştiinţat autoritatea emitentă a mandatului de arestare despre stadiul procedurii.

S-a dispus efectuarea unei adrese către autorităţile judiciare din Ungaria, în vederea comunicării unei copii certificate a Hotărârii de condamnare nr. 12. Fk. 885/2016/33, a Tribunalului districtual din Debrecen, pronunţată la data de 30.09.2016, şi a Hotărârii nr. l.Fkf. 661/2016, a Tribunalului Regional din Debrecen, definitivă la data de 21.02.2017, precum şi a unor informaţii complete cu privire la situaţia juridică a persoanei solicitate (pronunţarea unor alte hotărâri, eventuale operaţiuni de contopire, perioade în care a fost supus măsurilor preventive sau în care a executat pedepsele aplicate, etc).

Nu au fost, însă, solicitate informaţii cu privire la caracterul executoriu al hotărârii penale străine de condamnare, în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, de către Biroul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Regional din Debrecen, în dosarul nr. Szv. 266/2017, întrucât aspectele ce se doresc a fi clarificate de persoana solicitată printr-o asemenea solicitare de informaţii ar trebui să rezulte din conţinutul hotărârii de condamnare care este solicitată autorităţii emitente, în copie certificată pentru conformitate, după cum, în mod corect, a subliniat reprezentanta Ministerului Public.

La termenul de judecată din data de 2 iunie 2022, raportat la faptul că, autorităţile judiciare din Ungaria nu au înaintat la dosarul cauzei răspunsurile solicitate prin adresele formulate în data de 26.05.2022, s-a amânat judecarea prezentei cauze şi s-a acordat un nou termen de judecată, revenindu-se cu adrese către autorităţile judiciare din Ungaria în vederea comunicării unei copii certificate a Hotărârii de condamnare nr. 12. Fk. 885/2016/33, a Tribunalului districtual din Debrecen, pronunţată la data de 30.09.2016, şi a Hotărârii nr. l.Fkf. 661/2016, a Tribunalului Regional din Debrecen, definitivă la data de 21.02.2017, precum şi a unor informaţii complete cu privire la situaţia juridică a persoanei solicitate (pronunţarea unor alte hotărâri, eventuale operaţiuni de contopire, perioade în care a fost supus măsurilor preventive sau în care a executat pedepsele aplicate, etc).

La dosarul cauzei a fost înregistrat la data de 9 iunie 2022 un înscris transmis de către autorităţile din Ungaria prin care se comunica Curţii de Apel Cluj că au solicitat Tribunalului Regional din Debrecen eliberarea unei copii certificate de pe hotărârea de condamnarea a persoanei solicitate A..

Având în vedere acest aspect, Curtea a apreciat că procedurile în cauză sunt în curs de derulare, iar comunicarea transmisă de către autorităţile maghiare arată că acestea au luat act de solicitarea transmisă, urmând să trimită actele care le-au fost solicitate.

În consecinţă, Curtea a decis amânarea judecării cauzei până la primirea unui răspuns din partea acestor autorităţi.

La dosarul cauzei a fost înregistrat la data de 12 iulie 2022 răspunsul solicitat de la autorităţile maghiare, respectiv sentinţa penală nr. 12. Fk. 885/2016/33 a Judecătoriei Districtuale din Debrecen, sentinţa penală nr. l.Fkf. 661/2016/6 a Tribunalul Debrecen şi certificatul menţionat la art. 4 din Decizia - cadrul 2008/909/JAL.

Verificând mandatul european de arestare, instanţa a constatat că acesta îndeplinşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege şi a dispus, prin încheierea penală nr. 13 din data de 20 iulie 2022, arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.07.2022 până la data de 23.08.2022, inclusiv.

Persoana solicitată A. este cetăţean roman şi a declarat că nu este de acord să fie predat autorităţii judiciare maghiare şi că nu doreşte să execute pedeapsa în statul membru emitent, ci doreşte să execute pedeapsa într-un penitenciar din România.

Faţă de declaraţia persoanei solicitate A., instanţa a constatat că este incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prin care au fost transpuse în legislaţia română prevederile art. 4 alin. (6) din Decizia-cadru nr. 584/2002/JAI a Consiliului privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea (...), dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Ca urmare, a fost informată autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare şi s-a solicitat acesteia să comunice hotărârea de condamnare în vederea recunoaşterii şi executării în România a pedepsei aplicate, specificându-se condiţiile de executare a pedepsei în România, respectiv prevederile legale referitoare la liberarea condiţionată.

Autoritatea judiciară maghiară a transmis instanţei documentele solicitate.

In cadrul controlului exercitat asupra mandatului european de arestare, instanţa a constatat că fapta pentru care a fost emis, aceea de furt (în dauna persoanelor vătămate B. şi C.), prev. de art. 366 alin. (1) lit. c) din C. pen. maghiar, se regăseşte în legea română la art. 233 C. pen. (tâlhărie) şi nu la art. 228 C. pen., cum s-a precizat iniţial, aşa cum reiese din conţinutul hotărârii maghiare de condamnare.

Astfel, persoana solicitată a fost condamnată pentru infracţiunea de jefuire, reţinându-se în cuprinsul hotărârii că numitul A., împreună cu complicele lui, au profitat de starea de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, care, din cauza vârstei înaintate, au fost incapabile să recunoască infracţiunea comisă în dauna lor .

Din examinarea dosarului şi declaraţiei persoanei solicitate a rezultat că este incident în cauză, în mod exclusiv, motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Raportat la declaraţia persoanei solicitate, cetăţean român, potrivit căreia refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent şi fiind aplicabil motivul opţional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, care, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din lege, se converteşte în motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare, la solicitarea instanţei, autoritatea judiciară emitentă a transmis certificatul privind executarea deciziilor prin care se impun pedepse şi alte măsuri privative de liberate în alt stat membru al Uniunii Europene, menţionat la art. 5 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (Anexa II), precum şi hotărârea de condamnare, în limba maghiară şi în limba română.

Din documentele transmise, hotărâre şi certificat, a rezultat că persoana solicitată A. a fost judecată şi condamnată definitiv prin hotărârea penală nr. 12. Fk. 885/2016/33, a Tribunalului districtual din Debrecen, pronunţată la data de 30.09.2016, rămasă definitivă prin hotărârea nr. l.Fkf. 661/2016, a Tribunalului Regional din Debrecen, definitivă la data de 21.02.2017, la executarea pedepsei de 2 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 C. pen.

Instanţa a constatat că certificatul emis corespunde cu hotărârea de condamnare şi că persoana solicitată urmează să execute o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare, pentru care nu a intervenit prescripţia executării, fiind îndeplinite cerinţele legale pentru recunoaşterea hotărârii de condamnare şi executarea în România a pedepsei aplicate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Verificându-se dispoziţiile privind adaptarea pedepsei, s-a constatat că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă nu depăşeşte limita maximă a pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeaşi infracţiune (art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004).

Persoana solicitată este cetăţean român, locuieşte în România, şi-a întemeiat o familie, are 4 copii, astfel că reeducarea şi reintegrarea sociala a persoanei condamnate se pot realiza mai bine în statul de executare al mandatului european de arestare.

In cauză nu este aplicabil niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii dintre cele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, deşi sunt îndeplinite cerinţele legale pentru executarea mandatului european de arestare, fiind incident, în mod exclusiv, motivul opţional de refuz al executării acestuia prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanţa a constatat că se impune respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare şi recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare.

În consecinţă, instanţa a dispus soluţia expusă în cele ce preced.

Împotriva sentinţei penale nr. 145 din data de 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a declarat contestaţie persoana solicitată A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii şi urmând a fi reluate cu ocazia analizării lor în considerente.

Examinând contestaţia declarată, în raport atât cu dispoziţiile legale aplicabile, cât şi cu actele şi înscrisurile existente la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi va fi admisă, având în vedere următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd că mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Iar, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Înalta Curte reţine că persoana solicitată A. este cetăţean român şi a declarat că nu este de acord să fie predat autorităţii judiciare maghiare şi că nu doreşte să execute pedeapsa în statul membru emitent, ci doreşte să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, iar faţă de declaraţia persoanei solicitate A., constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că este incident motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd că, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

Prin urmare, a fost informată autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare şi s-a solicitat acesteia să comunice hotărârea de condamnare în vederea recunoaşterii şi executării în România a pedepsei aplicate, specificându-se condiţiile de executare a pedepsei în România, respectiv prevederile legale referitoare la liberarea condiţionată.

Autoritatea judiciară emitentă a transmis certificatul privind executarea deciziilor prin care se impun pedepse şi alte măsuri privative de liberate în alt stat membru al Uniunii Europene, menţionat la art. 5 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 (Anexa II), precum şi hotărârea de condamnare, în limba maghiară şi în limba română, iar din documentele transmise rezultă că persoana solicitată A. a fost judecată şi condamnată prin hotărârea penală nr. 12. Fk. 885/2016/33, a Judecătoriei Districtuale din Debrecen, pronunţată la data de 30.09.2016, rămasă definitivă prin hotărârea nr. l.Fkf. 661/2016/6, a Tribunalului din Debrecen, definitivă la data de 21.02.2017, la executarea pedepsei de 2 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de jefuire, prev. de art. 366 alin. (1) lit. c) din C. pen. maghiar.

Instanţa de fond a constatat că fapta pentru care a fost condamnată persoana solicitată, prev. de art. 366 alin. (1) lit. c) din C. pen. maghiar, se regăseşte în legea română la art. 233 din C. pen. (tâlhărie) şi nu la art. 228 din C. pen. (furt), reţinând că persoana solicitată a fost condamnată pentru infracţiunea de jefuire, reţinându-se în cuprinsul hotărârii că numitul A., împreună cu complicele lui, au profitat de starea de vulnerabilitate a persoanelor vătămate, care, din cauza vârstei înaintate, au fost incapabile să recunoască infracţiunea comisă în dauna lor.

Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a ajuns la această concluzie, iar critica persoanei solicitate, care a susţinut că infracţiunea pentru care a fost condamnat are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 din C. pen., cu reţinerea art. 77 lit. e) din C. pen., este întemeiată.

Înalta Curte reţine că în hotărârea instanţei maghiare de condamnare s-a reţinut că, "în timp ce se afla în locuinţă, inculpatul de ordinul I A. a afirmat de mai multe ori, în mod fals, că suferă de diabet, iar din această cauză a ieşit de mai multe ori în bucătărie pentru a bea apa minerală şi suc de fructe, astfel că de mai multe ori s-a mişcat liber între camere şi bucătărie, distrăgând astfel atenţia părţilor vătămate Dr. B. şi Dr. C., iar inculpatul de ordinul II, minorul D., a ieşit cu partea vătămată Dr. C. în bucătărie pentru a mânca şi a bea. În acest timp, inculpatul de ordinul I, A., distrăgând atenţia părţilor vătămate, a luat în mod injust din cutia de bijuterii care i s-a arătat, aflată pe masa din camera din spate, inelul bărbătesc în valoare de 46.400 forinţi şi brăţara de aur în valoare de 14.000 forinţi.

După aceasta inculpaţii s-au apucat rapid să ducă la autoturism cutiile pline cu produse, printre care şi notebook-ul achitat de către Dr. B. şi au lăsat în locuinţă mărfuri în valoare totală de 30.000 forinţi, constând dintr-un set de vase în valoare de 10.000 forinţi, două ceasuri de mână în valoare de 8.000 forinţi, două maşini de masaj infra în valoare de 12.000 forinţi, pentru a crea impresia că părţile vătămare ar fi cumpărat produsele respective.

După plecarea inculpaţilor, părţile vătămate au observat lipsa banilor în numerar şi sustragerea injustă a bijuteriilor, după care au anunţat poliţia.".

Înalta Curte, analizând hotărârea instanţei maghiare, constată că starea de fapt, aşa cum a fost descrisă şi reţinută de către instanţa străină nu se grefează pe conţinutul şi tipicitatea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 din C. pen. român, ci pe conţinutul şi tipicitatea infracţiunii de furt, reglementată de art. 228 din C. pen. român, cu reţinerea circumstanţei agravante legale prevăzute de art. 77 lit. e) din C. pen., respectiv săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate datorată vârstei.

Se reţine că, ceea ce diferenţiază cele două infracţiuni, de furt şi tâlhărie, este, în cazul infracţiunii de tâlhărie, întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra sau întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

Înalta Curte constată, însă, că persoana solicitată, aşa cum reiese din situaţia de fapt descrisă, nu a folosit violenţe sau ameninţări cu ocazia comiterii acţiunii de furt, nu a pus victimele în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra şi nici nu a întrebuinţat astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru a-şi asigura scăparea.

Ceea ce se poate reţine, însă, în sarcina persoanei solicitate este faptul că a profitat de starea de vădită vulnerabilitate a persoanelor vătămate, cauzată de vârsta înaintată, vulnerabilitate care, admiţând că ar putea fi asimilată unei neputinţe de a se apăra, nu a fost provocată de contestator, ci aceasta exista anterior, reprezentând starea normală în care se pot afla două persoane în vârstă de 80 şi de 83 de ani. Iar acest aspect este de natură a atrage reţinerea agravantei prevăzute de art. 77 lit. e) din C. pen. şi a încadrării prevăzute de art. 228 din C. pen., iar nicidecum a încadrării prevăzute de art. 233 din C. pen.

Lecturând dispoziţiile C. pen. maghiar, Înalta Curte constată că este incriminată ca fiind infracţiunea de jefuire, la art. 366 alin. (1) lit. c), fapta persoanei care îşi însuşeşte un lucru asupra căruia nu deţine un drept, de la o altă persoană, împotriva voinţei acesteia, în cazul în care persoana este incapabilă de autoapărare sau a cărei posibilitate de recunoaştere sau prevenire a faptei infracţionale este diminuată prin prisma vârstei înaintate, însă o asemenea circumstanţă nu a fost prevăzuta de legiuitorul român printre cele care atrag reţinerea infracţiunii de tâlhărie, aşa cum s-a arătat în cele ce preced.

Se impune a mai fi menţionat faptul că infracţiunea de jefuire din C. pen. maghiar este diferită de infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 365 din acelaşi cod maghiar, şi care, printre altele, este descrisă ca fiind fapta persoanei care îşi însuşeşte un lucru asupra căruia nu deţine un drept, de la o altă persoană, împotriva voinţei acesteia, prin forţă sau ameninţare împotriva vieţii sau a integrităţii corporale ale persoanei în cauză.

Aşadar, pentru aceste motive, Înalta Curte constată că infracţiunea pentru care a fost condamnată persoana solicitată are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 din C. pen., cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzute la art. 77 lit. e) din C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare (restul de pedeapsă rămas de executat fiind de 1 an, 10 luni şi 14 zile închisoare), Înalta Curte constată că aceasta nu se impune a fi adaptată, încadrându-se în limitele stabilite de legiuitor pentru comiterea infracţiunii de furt, respectiv de 6 luni-3 ani închisoare, iar persoana solicitată urmează să execute o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni, pentru care nu a intervenit prescripţia executării.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că persoana solicitată este cetăţean român, locuieşte în România, şi-a întemeiat o familie şi are 4 copii, astfel că reeducarea şi reintegrarea sociala a acestuia se pot realiza mai bine în statul de executare al mandatului european de arestare.

Aşadar, nefiind incident niciun motiv de nerecunoaştere şi neexecutare a hotărârii dintre cele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cerinţele legale pentru recunoaşterea hotărârii de condamnare şi executarea în România a pedepsei aplicate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 145 din data de 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Va constata că fapta pentru care a fost condamnat apelantul prin decizia nr. 12 FK.885./2016/33, pronunţată de Tribunalul districtual Debrecen, în data de 30.09.2016, rămasă definitivă la data de 21.02.2017, prin decizia nr. IFkf .661/2016, pronunţată de către Tribunalul Regional din Debrecen, pentru executarea restului de pedeapsă de 1 an, 10 luni şi 14 zile, are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 C. pen. raportat la art. 77 lit. e) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 145 din data de 27 iulie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând:

Constată că fapta pentru care a fost condamnat apelantul prin decizia nr. 12 FK.885./2016/33, pronunţată de Tribunalul districtual Debrecen, în data de 30.09.2016, rămasă definitivă la data de 21.02.2017, prin decizia nr. IFkf .661/2016, pronunţată de către Tribunalul Regional din Debrecen, pentru executarea restului de pedeapsă de 1 an, 10 luni şi 14 zile, are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 C. pen. raportat la art. 77 lit. e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 august 2022.