Final conviction upheld for pharmacy operator who faked drug stock and refused tax documents, with civil award of 477,910.80 RON and continued preventive seizure.

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 228/26.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Alba Iulia a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 5 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

În baza art. 91 şi 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni în termenul de supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Alba.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

A obligat pe inculpat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 113 din 02 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 228/26.04.2021, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2017, a desfiinţat în parte hotărârea atacată, a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prevăzută art. 4 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), şi a menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, cu toate consecinţele stabilite prin hotărârea atacată.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 19 din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi următoarele din C. civ., art. 1382 din C. civ., a obligat pe inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. să achite Casei de Asigurări de Sănătate Alba suma de 477.910,80 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa din 19.03.2012 emisă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în drept, că faptele inculpatului A., care, în calitate de administrator şi asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a refuzat nejustificat să se conformeze invitaţiei nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societăţii, în vederea efectuării unei verificări fiscale, precum şi de a refuza nejustificat să se conformeze invitaţiei nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013, de predare a documentelor contabile, în vederea realizării inspecţiei fiscale, constituie infracţiunea de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. de art. 4 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Deopotrivă, a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în perioada mai 2010 – martie 2011, a indus în eroare Casa de Asigurări de Sănătate Alba, prin solicitarea de decontare a unor cantităţi de medicamente care nu au existat pe stocul unităţii farmaceutice (unitatea nu s-a aprovizionat cu marfa respectivă), uzând de mijloace frauduloase, respectiv înregistrarea fictivă şi eronată în documentele contabile a stocurilor finale de medicamente, aferente fiecărei luni din perioada verificată, aceste stocuri fiind preluate ulterior ca şi stocuri iniţiale ale lunii următoare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen., ambele în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Cu referire la infracţiunile de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, curtea de apel a reţinut că în mod greşit instanţa fondului a pronunţat soluţia de achitare a inculpatului A. în considerarea unei aprecieri eronate a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Astfel, s-a remarcat că instanţa de fond a preluat fără rezerve şi a acordat preeminenţă raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de către expert C., în detrimentul primului raport de expertiză, ale cărui concluzii se coroborează cu majoritatea mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei, relevante fiind cu precădere următoarele:

1. Raportul de control nr. x/10.03.2011 privind acţiunea de control desfăşurată la S.C. B. S.R.L. de către Casa de Asigurări de Sănătate.

Potrivit acestui raport, pentru o serie de medicamente s-a constatat existenţa unor diferenţe majore între stocul final al lunii anterioare şi luate în calcul şi stocul iniţial aferent lunii următoare. Din verificarea stocurilor potrivit balanţei cantitativ valorice, în fiecare lună şi a fişei produsului medicamentos pe perioada 01.05.2010-07.03.2011, pentru medicamentele ORIFIL LONG 1000 mg, ORIFIL LONG 500 mg, ZYPREXA 10 mg, ZYPREXA VELOTAB 15 mg, RISPOLEPT CONSTA 50 mg, COAXIL 12,5 mg, ARGOFAN 75 mg, VENLAFAXINA ACTAVIS 37,5 mg, AMISULPRIDA LPH 200 mg, DEPAKINE CHRONO 300 mg, s-a constatat că stocul iniţial al lunii următoare, aşa cum este prevăzut în balanţa cantitativ valorică pentru acelaşi produs, nu corespunde cu stocul final al lunii anterioare, astfel cum rezultă din balanţa cantitativ valorică a lunii următoare. Constatări similare au rezultat şi din analiza fişei produsului medicamentos, respectiv că stocul de la sfârşitul lunii nu corespunde stocului produsului respectiv la începutul lunii următoare. De menţionat că deşi acţiunea de control viza iniţial verificarea concordanţelor pentru un număr de 52 de produse medicamentoase, nu s-a reuşit efectuarea de verificări decât cu privire la un număr de 10 produse, întrucât administratorul societăţii (inculpatul) a comunicat că o parte din documente le va pune la dispoziţia echipei de control ulterior, după care a comunicat în scris că unitatea se află în inventar.

Specialiştii casei de asigurări au comparat pe fiecare produs stocurile iniţiale la care au adunat intrările conform recepţiilor realizate în baza facturilor de achiziţie, pe care le-au comparat ulterior cu ieşirile de medicament conform reţetelor primite de unitatea farmaceutică, constatându-se în acest mod că farmacia a livrat mai multe medicamente decât cele existente în stoc potrivit documentelor contabile.

Din examinarea fişei produsului condusă pe unitatea PC a farmaciei, pentru fiecare din cele 10 medicamente, s-a constatat că în aceste fişe apar alte intrări de medicamente decât cele din recepţii, reieşind astfel situaţii neconforme cu realitatea, dar mai ales diferenţe între stocul final al unei luni şi stocul iniţial al lunii următoare, ceea ce denotă că stocurile unităţii farmaceutice sunt "adaptate", "ajustate" în calculator în funcţie de nevoile scriptice ale acestei unităţi.

S-a mai apreciat relevant exemplul invocat în raportul de control cu referire la produsul Argofan 75 mg şi la care stocul final al lunii septembrie 2010 este 0, iar stocul iniţial al lunii octombrie 2010 este de 2160 de unităţi.

Curtea de apel a reţinut că aspectele reliefate anterior sunt confirmate de către martorele D. şi E., două dintre membrele echipei de control.

2. Procesul-verbal de control nr. x/2012 încheiat de către Garda Financiară Alba, cu înscrisurile aferente, potrivit căruia în urma controalelor încrucişate efectuate la furnizorii S.C. B. S.R.L., analizând şi comparând cantităţile de medicamente aprovizionate lunar de societate cu cele rămase pe stoc şi/sau decontate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Alba în perioada mai 2010 - martie 2011 s-a constatat că s-au decontat cantităţi mai mari decât cele existente pe stocul societăţii şi care nu au fost aprovizionate. Reiese de asemenea că în contabilitatea societăţii erau înregistrate în mod fictiv şi eronat stocurile finale de medicamente, aferente fiecărei luni din perioada verificată, aceste stocuri fiind preluate ulterior ca şi stocuri iniţiale ale lunii următoare; de asemenea, a rezultat că societatea a înregistrat ca ieşiri contravaloarea unor medicamente, pe listele solicitate spre decontare, însă echipa de control nu a identificat documente de aprovizionare sau stocuri de astfel de medicamente care să acopere aceste cantităţi.

Se impune precizarea că o mare parte din aceste reţete au fost eliberate de către medicul primar psihiatru F., tatăl inculpatului şi care, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, era implicat activ în aprovizionarea cu marfă, relaţiile cu furnizorii, etc.

3. Raportul de specialitate privind inspecţia informatică nr. x/2011 întocmit de către ANAF AFPM Alba Iulia în care au fost analizate datele de evidenţă primară ale S.C. B. S.R.L. din anul 2010, extrase din unitatea PC în baza autorizaţiei de percheziţie informatică nr. 15/2011, potrivit căruia începând cu luna iulie 2011 stocul final diferă de stocul iniţial al lunii următoare, în sensul că stocul iniţial este mult mai mare decât cel final al lunii precedente.

S-a mai reţinut şi că în concluziile primului raport de expertiză întocmit în cauză de expertul G. s-a arătat că în perioada mai 2010- martie 2011, potrivit calculelor efectuate exclusiv cu datele culese din actele aflate la dosar, a fost decontată nejustificat suma de 477.910,80 RON.

4. Un aspect important, care vine în completarea elementelor de fapt ce constituie obiectul probei şi consolidează concluzia vinovăţiei inculpatului este reliefat de către martora H., pretins beneficiară a unei reţete decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate Alba, care a declarat expres că nu i s-au eliberat niciodată reţete prin care să i se prescrie medicamente pentru afecţiuni psihice, că nu îl cunoaşte pe doctorul F. şi că nu i s-au eliberat reţete de alţi medici specialişti psihiatrii.

Analizând întrunirea în mod cumulativ a condiţiilor prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii penale a inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub formă privată, ambele în formă continuată, instanţa de apel a constatat, raportat la situaţia de fapt descrisă anterior, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1lit f din C. proc. pen. privind intervenţia prescripţiei răspunderii penale, întrucât termenul de prescripţie de 10 ani, calculat în raport cu data comiterii ultimului act material al infracţiunilor continuate de înşelăciune şi, respectiv, de fals în înscrisuri sub semnătură privată (martie 2011), dar şi prin prisma dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (potrivit căruia "pe durata stării de urgenţă, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penala sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripţia răspunderii penale se suspendă") este împlinit.

Sub aceste aspect, s-a mai reţinut că inculpatul a arătat în mod expres şi neechivoc că nu solicită continuarea procesului penal, poziţia acestuia fiind consemnată ca atare în încheierea de şedinţă din 09.12.2021.

În ce priveşte infracţiunea de refuz nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prevăzută art. 4 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale), în urma propriei evaluări a materialului probator existent la dosar, curtea a reţinut că probele administrate în cauză susţin concluzia că inculpatul este autorul infracţiunii deduse judecăţii, relevante în acest sens fiind cele două invitaţii emise de DGFP Alba şi confirmările de primire a acestora, declaraţiile martorului I., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate autorizat şi notele explicative date de către numitul I. în procedura insolvenţei.

În esenţă, s-a reţinut că apărarea inculpatului potrivit căreia în perioada de referinţă nu mai deţinea funcţia de administrator al societăţii este infirmată de către martorul I. care a arătat, în declaraţia dată în faza urmăririi penale, cât şi în nota explicativă dată în procedura insolvenţei S.C. B., următoarele aspecte esenţiale:

- tatăl inculpatului i-a fost profesor, martorul dezvoltând în timp cu acesta o relaţie apropiată; în cursul anului 2012, tatăl inculpatului i-a propus să administreze societatea B., deţinută de către medic şi al cărei administrator era fiul său, inculpatul A.;

- martorul a refuzat iniţial, deoarece şi-a dat seama că era ceva ilegal la mijloc, însă acesta l-a asigurat în permanenţă că demersul este legal; pentru a-i spori încrederea în el, l-a cazat pe martor într-o garsonieră;

- la insistenţele tatălui inculpatului şi a inculpatului care îl asigurau în permanenţă că în situaţia preluării administrării societăţii, nu va suferi nicio pagubă şi nu va avea probleme cu legea, întrucât este orfan şi nu deţine bunuri proprietate personală, a acceptat să devină administrator, semnând documente ce au fost înregistrate la ORC Alba;

- nu a lucrat niciodată în cadrul societăţii B.;

- începând cu 21.02.2012 a devenit administrator scriptic, de societate ocupându-se în fapt F. şi A., el fiind solicitat doar pentru semnarea unor documente, indicate de către inculpat fără să i se explice conţinutul şi semnificaţia acestora;

- au existat situaţii în care s-a împotrivit să semneze anumite documente, sens în care, de fiecare dată l-au ameninţat că îl vor da afară din garsonieră, astfel încât a ajuns să semneze de fiecare dată, toate documentele ce i-au fost indicate;

- sus-numiţii au încercat să îl determine în repetate rânduri să semneze şi documentele aferente preluării unui leasing pentru o maşină Marca J., însă a refuzat;

- în cursul lunii noiembrie 2012, întrucât a refuzat să semneze nişte acte de preluare a unui leasing, inculpatul i-a transmis printr-un mesaj text că a fost revocat din funcţia de administrator, potrivit hotărârii AGA din 15.11.2012.

De altfel, versiunea inculpatului potrivit căreia la momentele respective nu avea calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L. este infirmată şi de înscrisurile emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba potrivit cărora inculpatul deţinea funcţia de administrator la momentul emiterii primei invitaţii (nr. x/16.06.2011 a DGFP Alba cu termen 27.06.2011), iar la momentul emiterii celei de a doua (nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013), martorul I. nu mai deţinea această calitate.

S-a mai reţinut că argumentul potrivit căruia în speţă nu s-a făcut dovada că invitaţiile au ajuns la cunoştinţa inculpatului este contrazis de confirmările de primire depuse în dosarul de urmărire penală, iar ataşarea lor în copie şi nu în original nu prezintă relevanţă juridică, atâta timp cât ele se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (înscrisuri aferente procedurii de insolvenţă, poziţia administratorului judiciar, declaraţiile martorilor audiaţi, etc.) şi care demonstrează fără echivoc faptul că inculpatul a fost informat cu privire la solicitările DGFP Alba de prezentare a documentelor financiar contabile ale societăţii, în vederea efectuării verificărilor/inspecţiei fiscale.

Curtea de apel şi-a însuşit integral considerentele prezentate de către instanţa de fond cu ocazia examinării conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni, în sensul că:

- ambele invitaţii au fost primite de către inculpat anterior termenului stabilit pentru prezentarea documentelor, iar faptul că a fost numit un administrator judiciar provizoriu nu îl exonera pe inculpat de obligaţia de a prezenta documentele solicitate organelor îndrituite potrivit legii.

- inculpatul a fost invitat să prezinte documentele contabile pentru data de 04.01.2013, prin invitaţia nr. x/18.12.2012, primită de către acesta la data de 28.12.2012 şi abia prin încheierea din data de 30 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2012, s-a luat act că a fost confirmat în calitate de administrator judiciar C.I.I. K..

De altfel, numirea în calitate de administrator judiciar provizoriu a C.I.I. K. şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, prin sentinţa nr. 521/F/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, nu au nicio influenţă asupra existenţei faptei şi a săvârşirii ei de către inculpatul A. cu forma de vinovăţie cerută de lege, acesta având în continuare obligaţia de a prezenta organelor de inspecţie fiscală documentele solicitate, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (1) din Legea 85/2006.

S-a constatat că deşi instanţa fondului a stabilit corect că legea penală mai favorabilă în situaţia dată este C. pen. în vigoare, prima instanţă a stabilit în mod greşit pentru infracţiunea dedusă judecăţii pedeapsa de 9 luni închisoare, aflată sub minimul special prevăzut de Legea nr. 241/2005 actualizată, de 1 an închisoare, de vreme ce limitele de pedeapsă sunt între unu şi 6 ani închisoare.

Procedând astfel, instanţa a combinat nepermis dispoziţii prevăzute în legi penale succesive, aplicând o pedeapsă conform legii penale în forma anterioară şi care prevedea pentru infracţiunea anterior menţionată pedeapsa închisorii între 6 luni şi 3 ani sau amenda.

Curtea a considerat că pedeapsa de 1 an închisoare se conformează criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. şi se circumscrie standardelor de proporţionalitate dintre sancţiune şi comportament, dar şi practicii judiciare relevante a acestei instanţe în situaţii similare.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de apel a notat dispoziţiile prevăzute de art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. coroborate cu art. 1357 şi urm. din C. civ., şi, în esenţă, a valorificat, în stabilirea întinderii prejudiciului, concluziile primului raport de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, întrucât acesta se coroborează cu celelalte mijloace de probă esenţiale administrate pe parcursul procedurilor şi, apreciind întemeiată acţiunea civilă formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Alba, a obligat pe inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., la plata în favoarea acesteia a sumei de 477.910,80 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 249 şi următoarele din acelaşi cod, a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin Ordonanţa din data de 19.03.2012 dată în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu privire la inculpatul A. şi la partea responsabilă civilmente B. S.R.L, până la concurenţa sumei de 477.910,80 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 113 din 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a declarat, la data de 01 aprilie 2022, recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a criticat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, de vreme ce începând cu data de 15.02.2012, conform certificatului de furnizare informaţii emis de O.R.C. Alba sub nr. x/29.03.2012, a deţinut exclusiv calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., fără a avea drept de administrare, control şi conducere potrivit Legii nr. 31/1990, astfel încât toate notificările ulterioare acestei date trebuiau să fie făcute potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006 către debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar, şi, eventual, prin administratorul statutar I..

În ceea ce priveşte invitaţia 1 (invitaţia nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societăţii, în vederea efectuării unei verificări fiscale), recurentul a susţinut că nu a semnat confirmarea de primire şi nu a avut cunoştinţă despre aceasta din moment ce a fost trimisă în mod greşit la punctul de lucru şi nu la sediul social din Mun. Alba Iulia, Strada x. 7, Jud. Alba.

În plus, fiind mai multe controale de la A.N.A.F., prin Garda Financiară şi C.N.A.S. Alba, în lunile mai şi iunie 2011, precum şi percheziţii prin care au fost puse deja la dispoziţia organelor documentele contabile solicitate exista şi o cauză justificativă, din moment ce aceste instituţii aveau în posesie actele solicitate, astfel încât nu a existat nicio formă de intenţie directă în săvârşirea infracţiunii de referinţă.

Or, în aceste condiţii, fapta săvârşită putea constitui o contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 219 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 93/2003 din vechiul Codul de procedură fiscală, sancţionată cu amendă până la 5.000 RON, în prezent abrogat.

Aşadar, nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi/sau subiectivă prin lipsa de incidenţă şi descriere a elementului material şi a lipsei de vinovăţie, fiind practic o răspundere contravenţională/administrativă, nicidecum penală, ignorându-se normele legale supra de dezincriminare a infracţiunii reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte invitaţia nr. x/18.12.2012 emisă de D.G.F.P. Alba, cu confirmare de primire incert la data de 28.12.2012 şi cu termen eronat de prezentare la data de 04.01.2013 (termenul de 15 zile de prezentare documente contabile trebuia să fie pentru data de 14.01.2013) pentru actele contabile ale societăţii B. S.R.L., pentru perioada 2008-2011, recurentul a susţinut că nu a semnat olograf dovada de primire a invitaţiei, nu a primit această adresă şi, mai mult, nu mai avea nicio calitate de reprezentare şi administrare în cadrul societăţii, administratorul judiciar fiind persoana care conducea în mod nemijlocit activitatea debitoarei.

De altfel, în data de 10.08.2012, Administraţia Financiară a Municipiului Alba Iulia a fost notificată prin adresa nr. x şi, respectiv, la data de 27.12.2012 prin adresa nr. x, de către administratorul judiciar K. cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei asupra societăţii.

Recurentul a mai criticat că administratorul judiciar, prin notificarea nr. x/08.08.2012 publicată în B.P.I. nr. x/14.08.2012, precum şi prin cele ulterioare deschiderii procedurii, în mod greşit i-a pus în vedere să predea contabilitatea debitoarei conform documentelor prevăzute în Legea contabilităţii nr. 82/1991, precum şi prin prisma art. 28. alin. (1) din Legea cu nr. 85/2006, în condiţiile în care nu era administrator statutar, conform Legii cu nr. 31/1990, sau administrator special, conform Legii nr. 85/2006.

Ca atare, A.N.A.F. - D.G.F.P. Alba trebuia să trimită invitaţia cu nr. x/18.12.2012, cu confirmare de primire la data de 28.12.2012 (neprimită şi nesemnată de recurent) către administratorul judiciar K. şi/sau administratorului statutar I..

Mai mult, încheierea judecătorului sindic din 30.01.2013 de confirmare a administratorului judiciar al societăţii nu are relevanţă, din moment ce administratorul provizoriu numit de instanţa de judecată pe parcursul procedurii insolvenţei şi-a exercitat atribuţiile încă din data de 20.06.2012.

Recurentul a mai arătat că, în opinia sa, s-a reţinut în mod greşit instituţia unităţii de infracţiune.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a susţinut că în mod greşit şi nelegal s-a dispus încetarea procesului penal, cu consecinţa soluţionării greşite a laturii civile. Astfel, a precizat că încetarea procesului penal nu a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 09.12.2021, pentru a i se da posibilitatea de a obţine o soluţie de achitare cu privire la infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals.

Or, procedând în această manieră, instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., art. 8 şi art. 10 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. prin raportare la art. 282 din C. proc. pen., prin încălcarea legalităţii, a contradictorialităţii, a apărării, a prezumţiei de nevinovăţie, a egalităţii de arme şi de aflare a adevărului juridic, printr-o alterare a situaţiei de drept procesual penal şi de drept material. Cu alte cuvinte, recurentul a susţinut că este nevinovat şi nu există niciun prejudiciu efectiv produs în cauză.

Relativ la soluţionarea laturii civile, a mai susţinut că nu au existat probe, că s-a dat în mod greşit relevanţă primului raport de expertiză contabilă efectuat în cauză de către expertul G., că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind răspunderea civilă delictuală.

În drept, recurentul a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de la data de 02.05.2022, sub nr. x/2017.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 28 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că, formal, doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a reţinut că se circumscrie acestui caz de casare critica soluţiei de încetare a procesului penal fără a se ţine seama de dispoziţiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în scopul obţinerii unei soluţii de achitare.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", se reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reţinută, cu titlu definitiv, în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de recurentul inculpat prin cererea introductivă care se circumscriu laturii obiective a infracţiunii ce a făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a susţinut, în esenţă, că faptele reţinute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat, întrucât nu avea calitatea de subiect activ, cu argumentarea că, începând cu data de 15.02.2012, conform certificatului de furnizare informaţii emis de O.R.C. Alba sub nr. x/29.03.2012, a deţinut exclusiv calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., fără a avea drept de administrare, control şi conducere potrivit Legii nr. 31/1990, astfel încât toate notificările ulterioare acestei date trebuiau să fie făcute potrivit art. 61 din Legea nr. 85/2006 către debitoarea B. S.R.L., prin administrator judiciar, şi, eventual, prin administratorul statutar I.. A mai susţinut recurentul că fapta sa constituie cel mult contravenţie în sensul prevăzut de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

Celelalte critici ale recurentului fie antamează aprecierea probatoriului, fie aduc în discuţie chiar lipsa elementului subiectiv al infracţiunii de referinţă şi tind la modificarea situaţiei de fapt reţinute, astfel încât excedează limitelor devolutive ale recursului în casaţie.

Deopotrivă, solicitarea de reapreciere a încadrării juridice, precum şi nemulţumirile recurentului relativ la soluţia pronunţată pe latura civilă a cauzei penale în care a fost condamnat excedează cenzurii pe calea recursului în casaţie al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.".

Aşadar, subiectul activ al infracţiunii de referinţă poate fi orice persoană care refuză, nejustificat, să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., în calitate de administrator şi asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a refuzat nejustificat să se conformeze invitaţiei nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, de prezentare a documentelor financiar contabile ale societăţii, în vederea efectuării unei verificări fiscale, precum şi invitaţiei nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013, de predare a documentelor contabile, în vederea realizării inspecţiei fiscale.

Se remarcă, astfel, că recurentul pleacă de la o premisă greşită în ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al infracţiunii pentru care a fost condamnat, de vreme ce legiuitorul a prevăzut în mod expres că poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de referinţă orice persoană care deţine documente legale şi refuză să le prezinte organelor competente, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentului, subiectul activ al infracţiunii analizate este necircumstanţiat, legiuitorul neimpunând condiţia ca astfel de documente legale să fie predate organelor competente exclusiv de către administratorul statutar sau judiciar al unei societăţi comerciale, ci de către orice persoană care le deţine.

Exercitarea dreptului de a administra este lipsită de relevanţă, ceea ce interesează este exclusiv deţinerea documentelor solicitate, or, sub acest aspect, s-a reţinut cu titlu definitiv de către instanţa de apel că documentele financiar contabile ale societăţii B. S.R.L. s-au aflat în posesia recurentului A. atunci când DGFP Alba a solicitat acestuia prezentarea lor, în vederea efectuării verificărilor/inspecţiei fiscale.

Nefondată este şi susţinerea recurentului în sensul că în cauză ar fi incidentă răspunderea contravenţională, iar nu cea penală, contrar susţinerilor apărării, fapta pentru care a fost condamnat recurentul nu constituie contravenţie în sensul prevăzut de art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

Astfel, în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru care a fost condamnat recurentul, legiuitorul a prevăzut ca elementul material al infracţiunii constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, să depăşească durata unui termen de 15 zile de la somaţie, condiţii care nu sunt menţionate în dispoziţiile art. 219 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 93/2003.

Or, curtea de apel a statuat cu titlu definitiv că inculpatul A., în calitate de administrator şi asociat al B. S.R.L. Alba Iulia, a fost invitat să prezinte documentele contabile ale societăţii şi a indicat în acest sens cele două somaţii emise de organul fiscal competent în vederea efectuării unei verificări fiscale: invitaţia nr. x/16.06.2011, cu termen 27.06.2011, orele 11, şi invitaţia nr. x/18.12.2012, cu termen 04.01.2013. S-a stabilit cu titlu definitiv că ambele invitaţii au fost primite de către inculpat anterior termenului stabilit pentru prezentarea documentelor, precum şi faptul că a refuzat nejustificat să se conformeze acestor invitaţii în termenul de 15 zile prevăzut de lege, chestiuni de fapt a căror reevaluare excedează competenţelor instanţei de recurs.

Se reţine că pentru a putea stabili dacă o societate are sau nu datorii către bugetul de stat, dacă desfăşoară sau nu activităţi generatoare de venituri impozabile, dacă declaraţiile fiscale reflectă realitatea, dacă veniturile realizate sau bunurile deţinute au fost sau nu înregistrate în contabilitate şi declarate la organele competente, organele fiscale trebuie să verifice documentele justificative şi de evidenţă contabilă ale societăţii.

În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia, potrivit art. 56 din Codul de procedură fiscală de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Corelativ acestei obligaţii, legiuitorul a prevăzut dreptul organului fiscal de a solicita înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice.

Potrivit art. 219 alin. (1) lit. c) Codul de procedură fiscală, constituie contravenţie nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 56, respectiv a obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri.

Distincţia dintre infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 şi contravenţia prevăzută de art. 219 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală este dată de termenul de 15 zile de la primirea somaţiei emise de organul fiscal.

Astfel, în măsura în care are posibilitatea, contribuabilul este obligat să pună la dispoziţia organelor competente documentele justificative şi de evidenţă contabilă, independent de primirea vreunei somaţii, iar după primirea acesteia de îndată sau în interiorul termenului legal stabilit de 15 zile.

În măsura în care nu o face, acesta poate fi sancţionat contravenţional, în baza art. art. 219 alin. (1) lit. c), n) şi r) Codul de procedură fiscală, după caz.

Dacă nu le prezintă nici până la expirarea termenului de 15 zile, atunci fapta devine infracţiune şi va putea fi sancţionată potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005.

Interpretarea acestor dispoziţii în sensul dorit de către recurent ar însemna a face abstracţie de faptul că inculpatul, nu doar că a încălcat obligaţia de a pune la dispoziţia organului fiscal documentele contabile în posesia cărora se afla, ipoteză în care fapta sa ar fi constituit contravenţie, ci a refuzat nejustificat să remită aceste documente în termenul de 15 zile de la primirea somaţiei, faptă ce realizează tipicitatea obiectivă a infracţiunii prev. de art. 4 din L. 241/2005, norma incidentă în cauză sancţionând penal o situaţie particulară a încălcării obligaţiei prevăzută de art. 56 din Codul de procedură fiscală, conduită apreciată de legiuitor ca aducând atingere unor valori sociale a căror ocrotire reclamă incriminarea.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că acesta priveşte situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv: lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, fără a se ţine seama de dispoziţiile prevăzute de art. 18 din C. proc. pen., potrivit cărora inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în scopul obţinerii unei soluţii de achitare.

Critica recurentului este nefondată.

Înalta Curte constată că la fila x din volumul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, se află un înscris depus de către recurentul A., prin avocat, denumit "Note de şedinţă", înregistrat la dosar la data de 08 decembrie 2021, prin care acesta a solicitat în mod expres încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, cu argumentarea, în esenţă, că în cauză a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale reglementată de art. 155 alin. (4) coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Mai mult, prin încheierea de şedinţă din data de 09 decembrie 2021, curtea de apel a pus în discuţia părţilor expressis verbis notele scrise depuse la dosar de către inculpatul A., prin apărător, prin care s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, iar avocatul L., apărătorul ales al recurentului, a precizat textual următoarele: "în principal solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) şi b) C. proc. pen., având în vedere poziţia acestuia consecventă pe întregul proces penal în sensul că acesta nu recunoaşte faptele, şi în subsidiar, în condiţiile în care inculpatul va fi găsit vinovat, solicită achitarea acestuia în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..".

De altfel, întrebat fiind de instanţa de apel, la acelaşi termen de judecată, inculpatul A., personal, a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cauză şi nu doreşte să facă precizări suplimentare.

Aşadar, dincolo de caracterul discutabil al subsumării ipotezei pretinse de recurent, cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că susţinerile acestuia sunt nereale, acesta exprimându-şi poziţia procesuală în raport de posibilitatea de a cere continuarea procesului penal.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 113 din data de 02 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2022.