Interruption of criminal statute of limitations as substantive law subject to lex mitior

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58 pronunţată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulţite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B., domiciliat în com. Şintereag, nr. 274, jud. BN.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357, 1381 şi urm. din C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, şi, în consecinţă a obligat în solidar pe inculpaţii A., C. şi D. să plătească acestei părţi civile suma de 4.832,46 RON reprezentând cheltuieli de spitale ale părţii vătămate B..

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357, 1381 şi urm. din C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B., domiciliat în com. Şintereag, nr. 274, jud. BN, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul A. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părţii civile B., cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul C. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părţii civile B., cu titlu de daune morale, a fost obligat inculpatul D. să plătească suma de 15.000 RON în favoarea părţii civile B., cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de totale de 2.100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, câte 700 de RON fiecare inculpat, din care suma de 1192,51 RON (397,50 RON fiecare inculpat) provine din faza de urmărire penală.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, inculpatul A. şi partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Mureş.

Prin decizia penală nr. 794 din 9 iunie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean şi Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş împotriva sentinţei penale nr. 58 pronunţată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean, pe care a desfiinţat-o în totalitate în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, şi doar în parte, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în privinţa omisiunii primei instanţe de a acorda părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş dobânda legală aferentă daunelor materiale, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, domiciliat în com. Şintereag, sat Şintereag Gară, nr. 28, jud. BN, la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B., domiciliat în com. Şintereag, nr. 274, jud. BN.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 din C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357, 1381 şi urm. din C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., C. şi D. la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Tg Mureş, a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 235,91 RON începând cu data de 23.01.2016 şi până la achitarea integrală a debitului, a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 1557,94 RON începând cu data de 27.01.2016 şi până la achitarea integrală a debitului şi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 3038,61 RON începând cu data de 08.03.2016 şi până la achitarea integrală a debitului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58 pronunţată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 500 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 9/A din data de 06 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 430 din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi punerea de îndată în libertate a condamnatului A. (aflat în executarea MEPI nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean în baza deciziei contestate) dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a stabilit termenul pentru pronunţarea asupra fondului contestaţiei în anulare declarate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 la data de 07.07.2022.

Prin decizia penală nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a admis cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 pe care a desfiinţat-o în parte pe latura penală cu privire la acest inculpat.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violente prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. în dauna persoanei vătămate B., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 15/10.06.2022 emis de Judecătoria Beclean pe numele contestatorului.

Cheltuielile de judecată în această procedură au rămas în sarcina statului.

În esenţă, s-a reţinut că, la data de 27.01.2016, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere prealabilă de către persoana vătămată B. cu privire la comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., constând în aceea că, la data de 22.01.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce persoana vătămată se afla în barul aparţinând S.C. E. din localitatea Şintereag, jud. Bistriţa-Năsăud, a fost agresată fizic de către inculpaţi, cauzându-i leziuni traumatice pentru a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazurile de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, să se constate nelegalitatea deciziei nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violente prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. în dauna persoanei vătămate B..

În motivarea recursului în casaţie, Ministerul Public a susţinut că, infracţiunea de lovire sau alte violente, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., a fost săvârşită la data de 22.01.2016, iar raportat la limitele de pedeapsă termenul de prescripţie generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar termenul de prescripţie specială este, aşadar, de 10 ani, potrivit ar. 155 alin. (4) din C. pen.

Ţinând cont de data săvârşirii infracţiunii, respectiv 22.01.2016, acest termen de prescripţie specială nu era împlinit la data de 09.06.2022, când a fost pronunţată Decizia nr. 794/A/2022 de Curtea de Apel Cluj.

Astfel, a arătat că, potrivit doctrinei relevante (V.Dongoroz), "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi ca atare se aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. Într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.

De altfel, art. 155 din C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014) că, "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În cauza de faţă, Ministerul Public a arătat că au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, termenul de prescripţie generală a fost întrerupt în mod repetat, atât prin acte de procedură efectuate anterior datei de 25.06.2018, cât şi prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date. În acest sens, Ministerul Public a arătat faptul că, în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa -Năsăud a fost emis rechizitoriul la data de 28.11.2019.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiţii aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripţie.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta.

Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.

Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum, iar ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

Mai departe, s-a arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituţională a reţinut că între data de 26 aprilie 2018 şi data de 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".

Aşadar, Ministerul Public a apreciat că, întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între anul 2018 şi anul 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a subliniat că "raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigentele constituţionale".

Per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripţie, ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Aşadar, Ministerul Public a susţinut că art. 5 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretat altfel încât să lipsească de eficienţă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Mai mult, caracterul întreruperii prescripţiei ca instituţie de drept procesual penal rezultă şi din faptul că spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripţie este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durară întregului termen de prescripţie şi îşi produc efectele de îndată.

Odată întreruptă prescripţia, procesul penal va continua, fiind greu de motivat şi justificat, după întocmirea actelor procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluţii în cauză, că de fapt cauzele de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei şi că acestea nu şi-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri şi principiului securităţii raporturilor juridice şi implicit drepturilor părţii adverse.

Pe de altă parte, s-a susţinut că actele de procedură îndeplinite în intervalul 25.06.2018 (data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) şi 30.05.2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) şi-au produs efectele întreruptive de prescripţie în condiţiile stabilite de Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, pentru următoarele motive.

În situaţia în care, însă, cursul prescripţiei răspunderii penale ar fi fost întrerupt prin acte procedurale îndeplinite în intervalul cuprins între cele două decizii ale Curţii Constituţionale anterior menţionate, la momentul respectivelor acte procedurale era necunoscut caracterul de decizie simplă (extremă) al deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 2018, în majoritatea cazurilor, instanţele de judecată apreciind că era vorba despre o decizie interpretativă, astfel încât, intervenţia legiuitorului nu era imperativ necesară. Doar prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 2022 a fost stabilit cu certitudine, de către jurisdicţia de constituţionalitate, caracterul de decizie simplă (extremă) a celei din anul 2018.

În această perioadă, efectul întreruptiv s-a raportat exclusiv la acte care se comunică suspectului sau inculpatului. Prin intervenţia O.U.G. nr. 71/2022, legiuitorul a ieşit, între timp, din pasivitatea pe care i-a reproşat-o Curtea Constituţională, edictând o normă de drept calificată deja ca fiind constituţională prin decizia amintită, din anul 2018, situaţie faţă de care actele respective pot fi validate de instanţe.

Nu în ultimul rând, s-a precizat că efectul Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale se produce pentru viitor, legiuitorul prin O.U.G. nr. 71/2022 remediind (a pus în conformitate) textul declarat neconstituţional.

Astfel, întrucât înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale, legiuitorul delegat a intervenit şi a corectat dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul celor reţinute în Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, în aceste circumstanţe, lipsind de efecte dispozitivul Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale prin intervenţia legislativă, nu se poate avea în vedere un efect independent şi retroactiv al considerentelor aceleiaşi decizii.

Pentru toate aceste considerente, Ministerul Public a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie formulat, casarea deciziei penale nr. 949/A/07.07.2022 a Curţii de Apel Cluj şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul-inculpat A. şi înlăturarea dispoziţiei de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.

Prin concluziile scrise, intimatul inculpat A., prin avocat, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, apreciind că argumentele invocate în susţinerea căii de atac promovate sunt eronate, întrucât se ignoră efectele general obligatorii a declarării neconstituţionale a unui text legal, precum şi efectele produse de legea penală mai favorabilă (în cazul de faţă aceasta fiind reprezentată de declararea neconstituţională a art. 155 alin. (1) din C. pen., practic de lipsa din textul legal a instituţiei întreruperii prescripţiei răspunderii penale, lipsă care în cauzele pendinte contemporane deciziilor Curţii Constituţionale şi până la remediul adus de O.U.G. nr. 71/2022, a făcut aplicabil doar textul prevăzut de art. 154 din C. pen.).

Astfel, s-a arătat că, prin Decizia nr. 297/26.04.2018, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 518/25.06.2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate constatând că soluţia privind întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, prev. de art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, deoarece sunt lipsite de previzibilitate.

Deopotrivă, apărătorul ales al intimatului inculpat a precizat că decizia Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022 publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 565/9.06.2022 întăreşte şi explică paragrafele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, declarând neconstituţional textul art. 155 alin. (1) din C. pen. în ansamblul lui, lipsind practic instituţia prescripţiei răspunderii penale de modalităţile şi cauzele de întrerupere.

În concluzie, a precizat că declararea neconstituţională a textului legal ce reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale a dat eficienţă doar prevederilor art. 154 din C. pen. pentru infracţiunile cercetate în procesele penale pendinte, aceste prevederi (art. 154 din C. pen.) reprezentând o veritabilă lege penală mai favorabilă (micşorarea considerabilă a termenului de împlinire a prescripţiei răspunderii penale), iar analiza caracteristicilor de drept substanţial ori procesual al instituţiei întreruperii prescripţiei răspunderii penale, este superfluă cât timp textul legal (sancţionat de Curtea Constituţională) practic nu a mai existat până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, la data de 03 octombrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 15 noiembrie 2022, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2022, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022 a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 17 ianuarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al inculpatului, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie vizând faptul că, raportat la data săvârşirii infracţiunii, 22 ianuarie 2016, termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 09 iunie 2022, când a fost pronunţată decizia nr. 794/A/2022, avându-se în vedere suspendarea termenului prescripţiei, în mod repetat, atât prin efectuarea de acte de procedură anterior datei de 25 iunie 2018, cât şi prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date, respectiv la data de 28 noiembrie 2019 a fost emis rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acuzaţia adusă inculpatului A. a constat în aceea că, la data de 27.01.2016, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere prealabilă de către persoana vătămată B. cu privire la comiterea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., constând în aceea că la data de 22.01.2016, în jurul orelor 09:00, în timp ce persoana vătămată se afla în barul aparţinând S.C. E. din localitatea Şintereag, jud. Bistriţa-Năsăud, a fost agresată fizic de către inculpaţi, cauzându-i leziuni traumatice pentru a necesitat zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., data de început a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale este dictată de data săvârşirii faptei, respectiv 22 ianuarie 2016, iar în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 23 martie 2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale, conform prevederilor art. 156 din C. pen.) anterior pronunţării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curţii de Apel Cluj.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

Subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. – soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani şi a început să curgă la data de 22 ianuarie 2016, data săvârşirii faptei.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a prevăzut cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, la data de 23 martie 2021.

Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 949/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală şi de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM