Extradition enforcement: detention for surrender as mandatory execution measure distinct from provisional detention limits

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 202/F din data de 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală cu privire la sentinţa penală nr. 50/F/1.03.2021 Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală (definitivă prin decizia penală nr. 226/11.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală) şi s-a constatat că a dispărut împiedicarea la executarea acestei sentinţe, stabilită prin sentinţa penală nr. 98/F/11.05.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală.

În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, rep., s-a dispus arestarea persoanei extrădate A. - cetăţean român, în vederea predării către autorităţile din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

La data de 14.12.2022 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea din cadrul Curţii de Apel – secţia a II-a penală cu privire la executarea sentinţei penale nr. 50 F/din 01.03.2021 pronunţate de această instanţă în dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 pronunţată la data de 11.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală privind pe persoana extrădabilă A., cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 554 alin. (2) din C. proc. pen. rap.la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.

În cuprinsul sesizării s-au arătat următoarele:

Prin sentinţa menţionată s-a admis, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01) la data de 04.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de asociere a unei organizaţii în cadrul căreia să efectueze şi să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizaţiei prin activităţi de racket, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1962(d), conspiraţie să importe şi să exporte cocaină şi să producă şi să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenţia, cu bună ştiinţă şi cu credinţa că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secţiunile 959 şi 963, conspiraţie la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită şi să transfere, tentativă să transporte, să transmită şi să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenţia de a promova executarea unor activităţi ilegale, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secţiunea 1956 (h).

S-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.

S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate se fie efectuată cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a respins cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată A., ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor şi a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităţilor judiciare americane.

La data rămânerii definitive, respectiv 11.03.2021, hotărârea a fost comunicată Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Biroului Naţional Interpol Bucureşti, precum şi Arestului Central al D.G.P.M.B.

Prin adresa nr. x/31.03.2021 - Biroul Naţional Interpol a informat că persoana extrădată urmează a fi preluată de către autorităţile americane la data de 07.05.2021.

La data de 05.05.2021, prin adresa nr. x/05.05.2021- Biroul Naţional Interpol a informat că persoana extrădată urmează a fi preluată de către autorităţile americane la data de 12.05.2021.

La data de 06.05.2021, prin adresa nr. x/06.05.2021, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a informat asupra faptului că, în Cauza A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, la data de 5 mai 2021, în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii) ca reclamantul să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României, pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia, (în corespondenţa Curţii se menţionează că în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Regulamentul de procedură, reclamantul nu poate fi extrădat pe durata procedurii în faţa Curţii). Măsura provizorie a fost dispusă ca urmare a cererii domnului A. din data de 19 aprilie 2021, cerere depusă în baza articolului 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea a atras de asemenea atenţia asupra faptului că nerespectarea de către un Stat Parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a măsurilor stabilite de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul art. 39 din Regulamentul de procedură (măsuri provizorii) poate constitui o încălcare a Articolului 34 din Convenţie (se face referire în acest sens la jurisprudenţa Curţii în Mamatkulov şi Askarov împotriva Turciei, paragrafele 128 şi 129, respectiv punctul 5 din partea operativă).

Prin sentinţa penală nr. 98/F din data de 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021(1362/2021), modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 485/17.05.2021, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 50/F din data de 01 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II a Penală, în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 din 11 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2020, convenită a se realiza la data de 12 mai 2021, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus, prin cererea nr. x/21, cauza A. v. România, măsura provizorie ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia.

Prin sentinţa penală nr. 112/F din data de 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(1665/2021), modificată prin decizia penală nr. 567/08.06.2022 s-a dispus înlocuirea măsurii arestării în vederea predării luată faţă de persoana extrădată A. (mandat de arestare nr. x/EX/19.11.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/27.09.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana extrădabilă A..

La data de 14.12.2022, a fost înregistrată lucrarea nr. 3606/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de înaintare a adresei Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Agent Guvernamental, din care a rezultat că, la data de 12 decembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curţii.

Având în vedere că prin sentinţa penală nr. 50 F/din 01.03.2021 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 pronunţată la data de 11.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus extrădarea şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, iar pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, persoana extrădabilă a fost pusă în libertate, s-a solicitat instanţei să constate că lipsa dispoziţiei de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a solicitat arestarea în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data încarcerării, măsură care reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, la data de 14.12.2022, sub nr. x/2022.

În vederea soluţionării cauzei au fost ataşate prezentei contestaţii sentinţă penală nr. 50 F/din 01.03.2021 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 pronunţată la data de 11.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sentinţa penală nr. 98/F din data de 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II -a penală, sentinţa penală nr. 112/F din data de 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, încheierea de şedinţă din data de 19.09.2022 a CAB I, în dosar nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/27.09.2022, încheierea de şedinţă din data de 19.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală, în dosar nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/27.09.2022, adresa şi lucrarea nr. 3608/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat contestaţia la executare întemeiată.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se iveşte vreo împiedicare la executare.

În speţă, conform adresei din data de 14 decembrie 2022 a Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Agent Guvernamental, la data de 12 decembrie 2022, în cauza A. împotriva României (nr. 20183/21) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curţii.

În atare condiţii, Curtea a reţinut, mai întâi, că la acest moment nu mai subzistă cauza de împiedicare la executare a hotărârii de extrădare constatată prin sentinţa penală nr. 98/F/11.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, respectiv măsura provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. împotriva României, aceasta fiind ridicată la data de 12.12.2022.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor apărării, devine incident cazul de contestaţie la executare prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen., întrucât există o împiedicare la executarea sentinţei penale prin care s-a dispus extrădarea şi predarea către autorităţile competente din Statele Unite ale Americii a cetăţeanului român A., împiedicarea constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana extrădată să poată fi reţinută în vederea predării către autorităţile judiciare ale acestui stat.

Conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării.

Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 892/2017), "arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare, situaţie oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare. Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de extrădare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prev. de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanţa neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispoziţiilor C. proc. pen. referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit şi o garanţie că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant".

Aceste considerente, pe care Curtea şi le-a însuşit pe deplin, sunt întru totul aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia din speţa de faţă, şi îşi menţin aplicabilitatea chiar şi după modificarea dispoziţiilor art. 57 din legea nr. 302/2004, operată prin Legea nr. 306/2022 din 16.11.2022, alin. (6) al acestui articol, în forma în vigoare la momentul de faţă, făcând referire în continuare la arestarea provizorie ca măsură procesuală, iar nu la arestarea în vederea predării ca act de procedură îndeplinit în vederea executării dispoziţiei de extrădare şi care presupune punerea persoanei la dispoziţia statului solicitant.

În consecinţă, lipsa dispoziţiei de arestare constituie o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, împrejurare care se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) a doua teză din C. proc. pen.

Cât priveşte durata arestării în vederea predării, Curtea a reţinut că deşi Legea nr. 302/2004 nu prevede o perioadă pentru care se poate dispune această măsură, dispoziţiile generale ale legii procesual penale române, aplicabile în lipsa unei reglementări speciale, prevăd o durată a arestării de cel mult 30 de zile, nefiind posibilă privarea de libertate sine die şi nici lăsarea duratei privării de libertate la aprecierea autorităţilor implicate în procesul de predare.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat contestaţie persoană extrădabilă A..

În susţinerea contestaţiei, în esenţă, persoana extrădabilă A. a arătat că sentinţa contestată este nelegală raportat la cazul de contestaţie la executare invocat, dispoziţii ce prevăd expres şi restrictiv drept motiv de admitere a acesteia existenţa unui caz de împiedicare a executării.

Astfel, în situaţia în care un astfel de caz dispare, împiedicarea executării nu poate fi constatată pe calea unei contestaţii la executare, instanţa de executare neputând invoca motive ce nu se regăsesc prevăzute la art. 598 din C. proc. pen., or motive chiar opuse, astfel cum s-a întâmplat în prezenta speţă, anume încetarea măsurilor provizorii instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În al doilea rând, temeiul juridic al arestării, respectiv dispoziţiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 este greşit, întrucât acesta prevede că odată cu admiterea cererii de extrădare prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei în vederea extrădării.

Or, acest lucru s-a întâmplat în anul 2021, arestarea depăşind cele 180 de zile prevăzute de lege, subsemnatul fiind în realitate arestat timp de 200 de zile, fiind totodată epuizate toate celelalte măsuri preventive prevăzute în Legea nr. 302/2004.

Deopotrivă, a mai susţinut că, reluarea acestor măsuri preventive, în afara cadrului procesual al extrădării, este nelegală, orice privare de libertate fiind lipsită de un temei juridic.

În acest sens, a făcut trimitere la optica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut în jurisprudenţa sa că "punerea în aplicare a unei măsuri provizorii dispuse de Curte, cu solicitarea unui stat-parte la Convenţie de a se abţine de la transferul deţinutului într-un alt stat, nu implică prin sine că privarea de libertate nu ar trebui să respecte cerinţele articolului 5 paragraful 1 din Convenţie."

Aşadar, privarea subsemnatului de libertate este contrară dispoziţiilor legii speciale incidente în cauză, reprezentând o încălcare gravă a drepturilor fundamentale recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi analizate de Curte în jurisprudenţa sa constantă.

Nu în ultimul rând, a solicitat să se aibă în vedere faptul că, instanţa de contencios constituţional a constatat cu valoare de principiu că atunci când legiuitorul se află într-o imposibilitate obiectivă de a reglementa o durată maximă pentru care se poate institui o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acesta trebuie să compenseze o asemenea imposibilitate obiectivă prin reglementarea unui ansamblu legislativ complet, clar şi previzibil, menit să asigure respectarea principiului proporţionalităţii.

Ca atare, pentru a justifica privarea subsemnatului de libertate în continuare, instanţa trebuie să facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, în optica considerentelor deciziei nr. 359/2022 a Curţii Constituţionale.

Examinând actele dosarului şi hotărârea contestată prin prisma tuturor criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată contestaţia formulată, în considerarea următoarelor argumente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin intermediul căruia se soluţionează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără însă a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestaţie la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin sentinţa penală nr. 50 F/din data de 01.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 pronunţată la data de 11.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, dispunându-se extrădarea şi predarea, către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01) la data de 04.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de asociere a unei organizaţii în cadrul căreia să efectueze şi să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizaţiei prin activităţi de racket, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1962(d), conspiraţie să importe şi să exporte cocaină şi să producă şi să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenţia, cu bună ştiinţă şi cu credinţa că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secţiunile 959 şi 963, conspiraţie la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită şi să transfere, tentativă să transporte, să transmită şi să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenţia de a promova executarea unor activităţi ilegale, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secţiunea 1956 (h).

S-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.

S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate se fie efectuată cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a respins cererea de amânare a predării formulată de persoana extrădată A., ca neîntemeiată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

S-a luat act că predarea bunurilor, instrumentelor, obiectelor de valoare, documentelor şi a altor dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităţilor judiciare americane.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 98/F din data de 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021(1362/2021), modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 485/17.05.2021, s-a constatat ivită o împiedicare la predarea persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 50/F din data de 01 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 226 din 11 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus, prin cererea nr. x/21, cauza A. v. România, măsura provizorie ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa acesteia.

Prin sentinţa penală nr. 112/F din data de 02 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021(1665/2021) modificată prin decizia penală nr. 567/08.06.2022, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării în vederea predării luată faţă de persoana extrădată A. (mandat de arestare nr. x/EX/19.11.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală) cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.09.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, în dosar nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 576/27.09.2022 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală s-a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de persoana extrădabilă A..

La data de 14.12.2022, a fost înregistrată lucrarea nr. 3606/II/5/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de înaintare a adresei Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul Agent Guvernamental, din care a rezultat că, la data de 12 decembrie 2022, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ridicarea măsurii provizorii (reclamantul să nu fie îndepărtat "extrădat" de pe teritoriul României pe durata procedurilor desfăşurate în faţa Curţii), măsură dispusă la data de 5 mai 2021, potrivit art. 39 din Regulamentul de procedură al Curţii, sens în care instanţa de fond a dispus arestarea persoanei extrădate A. în vederea predării către autorităţile din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 30 de zile.

Critica formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. vizează posibilitatea de a se dispune, în procedura contestaţiei la executare, arestarea sa în vederea predării către autorităţile din statul solicitant, măsura care a depăşit durata prevăzută de dispoziţiile legale şi care reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale recunoscute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi analizate de Curte în jurisprudenţa sa constantă.

Or, contrar susţinerii apărării, Înalta Curte constată că aspectele invocate în susţinerea contestaţiei la executare formulate de către judecătorul delegat de la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti vizează în mod exclusiv punerea în executare a hotărârii definitive de extrădare a persoanei extrădabile A., împiedicarea la executare constând în lipsa unui mandat de arestare în baza căruia persoana să poată fi reţinută şi în vederea predării către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte reţine că Tratatul de extrădare dintre Statele Unite ale Americii şi România (semnat la Bucureşti în data de 10.09.2007), ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, nu conţine dispoziţii referitoare la durata, prelungirea, menţinerea sau încetarea arestării în vederea predării (având drept consecinţă punerea în libertate a persoanei extrădate).

Astfel, dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4) din Tratat prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

În prezenta cauză, persoana extrădată A. se află sub măsura arestului dispus în vederea predării, în temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia "odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării".

Prin urmare, dispoziţiile legale amintite stabilesc că în situaţia în care instanţa admite cererea de extrădare, potrivit art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei extrădate în vederea predării este obligatorie.

Drept urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare, situaţie oarecum similară mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

Aceasta este o măsură distinctă de cea luată pe parcursul soluţionării cererii de extrădare şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, iar împlinirea duratei maxime de 180 de zile a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării, prevăzută în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, nu constituie un impediment în luarea măsurii arestării în vederea predării. În această din urmă ipoteză, temeiul privării de libertate este dat de însăşi soluţia dispusă, respectiv cea de admitere a cererii de extrădare, instanţa neputând analiza oportunitatea sau necesitatea acestei măsuri din perspectiva dispoziţiilor C. proc. pen. referitoare la arestarea preventivă. Verificarea pe care judecătorul o efectuează cu ocazia analizării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune extrădarea constituie implicit şi o garanţie că lipsirea de libertate a persoanei nu este arbitrară.

Sub acest aspect, termenul de 180 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată), este un termen substanţial şi se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluţionării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăşi, conform dispoziţiilor respective, acel termen.

Ca atare, după rămânerea definitivă a sentinţei prin care s-a dispus extrădarea, în cauză nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare nemaifiind în curs de soluţionare în sensul art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Aceste dispoziţii privesc arestarea provizorie şi sesizarea instanţei, după cum arată şi denumirea marginală şi vizează arestarea provizorie şi prelungirea acesteia pe parcursul procedurii de soluţionare a cererii de extrădare, cum rezultă expres din art. 43 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 302/2004.

După rămânerea definitivă a sentinţei privind extrădarea, devin incidente dispoziţiile art. 43 alin. (7) şi art. 57 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 302/2004 arestarea provizorie vizând predarea persoanei extrădate prin sentinţa definitivă, fiind reglementate situaţii în care măsura arestării provizorii încetează în cazul în care persoana solicitată nu este preluată de către autorităţile statului solicitant, intervenind o altă categorie de termene care vizează predarea.

Pe cale de consecinţă, după pronunţarea sentinţei definitive privind extrădarea, aceasta nu a fost pusă în executare ca urmare a măsurii provizorie dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în baza art. 39 din Regulamentul de procedură al acesteia constând în neîndepărtarea persoanei extrădabile de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa Curţii, nefiind astfel fixat de către autorităţile solicitante şi solicitate o dată a predării, astfel încât termenele menţionate de art. 43 alin. (7) şi art. 57 alin. (5) din Legea 302/2004 nu au început să curgă.

Or, în cauza de faţă, a fost deja admisă cererea de extrădare, prin sentinţa definitivă a instanţei române, fiind aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege (potrivit căruia, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile, sub acest aspect, dispoziţiile art. 56 alin. (3) din lege - care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval).

Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Ca atare, lipsa dispoziţiei de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care, în substanţa sa, presupune punerea persoanei extrădate la dispoziţia autorităţilor statului solicitant. Impedimentul se circumscrie cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar prin aceasta nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat, întrucât, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, în acest caz, arestarea dă doar conţinut sentinţei definitive de extrădare, reprezintă doar o punere în executare a acestei hotărâri.

Fiind vorba despre o ingerinţă a autorităţilor într-un drept fundamental al persoanei extrădabile, în acord cu prevederile şi jurisprudenţa CEDO, s-a apreciat că măsura se caracterizează prin proporţionalitate, prin raportare la scopul urmărit – acela de a se asigura buna desfăşurare a procedurii de predare, ca urmare a admiterii cererii de extrădare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din data de 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinţei penale nr. 202/F din data de 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2023.

GGC - MM