Facebook posts urging violence and weapon possession uphold public incitement conviction; cassation appeal rejected

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 495 din data de 22.06.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2020 în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 10 000 RON (corespunzătoare unui număr de 250 de zile-amendă x 40 RON/zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică, faptă prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 63 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în caz de neexecutare a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, cu rea-credinţă, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 64 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportate la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) din C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, care să se execute conform art. 68 alin. (1) lit. a) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) din C. proc. pen. raportat la art. 255 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca B., IMEI x, împreună cu cartelele SIM seria x şi seria x .

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 495/22.06.2021 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti – secţia penală.

S-a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi rejudecând s-a înlăturat pedeapsa principală şi pedeapsa complementară aplicate de prima instanţă.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) prima teză din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare publică în formă continuată, prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cu privire la actele materiale săvârşite la datele de 1.08.2018 şi 6.08.2018).

În baza art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 6.600 de RON, reprezentând echivalentul a 220 de zile amendă (30 de RON/zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică în formă continuată, prevăzută de art. 368 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (constând în actele materiale săvârşite la datele de 19.07.2018 şi 30.07.2018).

S-a redus cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în fond, de la suma de 2.200 de RON la suma de 1.100 de RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie la data de 14.10.2022 inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. prin apărător ales a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică în formă continuată, actele materiale săvârşite în data de 19.07.2018 şi 30.07.2018, întrucât caracterizarea unei situaţii ca intrând sub incidenţa prevederilor art. 368 alin. (1) din C. pen. trebuie realizată prin analizarea circumstanţelor concrete ale fiecărei situaţii. A apreciat că pentru cele două acte materiale săvârşite în data de 19.07.2018 şi 30.07.2018 nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare publică, deoarece acestea trebuie analizate în contextul social al momentului şi în relaţionare cu lipsa de intenţie de a determina la săvârşirea de infracţiuni, aceste fapte nefiind decât manifestarea civică a recurentului faţă de o serie de abuzuri ale structurilor politice aflate la guvernare în acel moment. A menţionat că dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, garantat de Constituţia României şi CEDO.

Recurentul a arătat că în contextul social din momentul săvârşirii faptelor, singurele valori pe care ar fi trebuit să le ocrotească atunci, în 2018, ar fi fost tocmai cele pentru care a vorbit de necesitatea unei revoluţii, valorile atacate prin demersul său vizând ordinea publică condusă de persoane condamnate, ce făceau parte din structurile criminale ce ocupau funcţii publice în mod ilegal. A considerat că instanţa a făcut abstracţie de faptul că, la data la care diaspora organiza mitingul din 10.08.2018 şi recurentul a făcut postările respective, nu se putea vorbi de o reală valoare socială care ar fi fost protejată de lege.

A precizat că mesajele sale reprezentau luări de poziţie, justificate de situaţia concretă a României de la sfârşitul anului 2017 şi începutul anului 2018, când mai mulţi politicieni aflaţi în funcţii publice, deşi aveau condamnări penale, încercau manipularea opiniei publice şi înlocuirea unor legi prin ordonanţe de urgenţă, cu consecinţa implicită a încălcării puterii legislative şi a justiţiei. A învederat că manifestarea sa publică s-a produs în lipsa oricărui organism sau for instituţional care ar fi putut, la acel moment, restabili ordinea de drept, încălcată exact de către cei care ar fi trebuit să o protejeze. A apreciat că nu a instigat la comiterea de infracţiuni, ci s-a manifestat public pentru a zădărnici continuarea comiterii de infracţiuni de către guvernarea în funcţie. În opinia sa, în anul 2018, ne aflam într-un caz de forţă majoră, de legitimă apărare a realei ordini de drept, încălcată abuziv şi ilegal de guvernare.

De asemenea, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de instigare publică.

În ce priveşte mesajul din data de 19.07.2018, a menţionat că: acesta este scos din context şi în privinţa lui ar trebui să se aplice principiul in dubio pro reo; îndemnul la proteste autorizate nu reprezintă infracţiune; ideea de a dispersa forţele de ordine, de a ocupa instituţii era susţinută de scopul de a-i aresta pe mafioţii cu dosare penale cuibăriţi în funcţii publice; în sfera infracţionalităţii nu intră numirea politicienilor corupţi jigodii; afirmaţia "le mâncăm ficaţii" nu poate fi privită ca o instigare la violenţă, potrivit DEX aceasta însemnând a-i mânca cuiva zilele, adică a chinui, amărî pe cineva.

Referitor la mesajul din 30.07.2018 a precizat că: intenţia sa, declarată public, a fost aceea de a declanşa o revoluţie pentru schimbarea unei ordini de drept bolnave, pline de ilegalităţi şi persoane corupte; revoluţia, în sine, ca formă de protest, nu este incriminată de lege; similitudinea cu momentul 1989 era o schimbare care să salveze societatea românească de paraziţi, aşezaţi ilegal în funcţii publice; afirmaţia "încleştare finală" era doar un avertisment pentru participanţi a ceea ce avea să urmeze, astfel cum avea să se şi întâmple, când jandarmii au aruncat gaze lacrimogene şi apă peste manifestanţi. A menţionat că a lucrat ca jandarm şi cunoştea tehnicile de provocare ale acestora pentru a se crea contextul ca forţele de ordine să intervină şi să-i disperseze pe manifestanţi.

Îndemnul de "a se mişca" în oraşele în care se aflau persoanele ce intenţionau să participe la mitingul din 10.08.2018, de "a se pregăti, de a deplasa către prefecturi, primării pentru a fi pregătiţi să le ocupe" nu reprezintă un îndemn la nicio infracţiune în opinia recurentului, deoarece nu este ilegal să protestezi, să te pregăteşti pentru luarea unor măsuri, cu scopul de a restabili ordinea de drept încălcată în 2018 de guvernare şi oamenii politici aflaţi la putere. Nici afirmaţia "cu toţii sărim pe ei pentru totdeauna" nu poate fi considerată instigare la vreo infracţiune.

Recurentul a mai arătat că nici condiţia existenţei formei de vinovăţie, respectiv intenţia, în săvârşirea faptei nu este îndeplinită, sensul demersurilor sale fiind ca oamenii să conştientizeze, printr-un limbaj dur, dar cuprins în limita dreptului său constituţional la libera exprimare, situaţia dramatică în care se găsea ţara, prin raportare la sfera politică ce o guverna.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020 şi a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării.

Prin încheierea menţionată s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie referitor la cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", raportat la susţinerile recurentului care aduc în discuţie absenţa elementului obiectiv propriu infracţiunii analizate, ce se circumscriu formal cazului de casare invocat.

Analizând recursul în casaţie declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de judecată, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în ceea ce-l priveşte pe recurentul A., constă în aceea că la data de 19.07.2018, ora 13:29, inculpatul a postat un mesaj scris pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook, care cuprindea, printre altele, următoarele afirmaţii: "[…] Fiţi bărbaţi şi participaţi de pe 1 până pe 10 august la toate protestele, în toate oraşele, ca să dispersăm forţele de ordine în toată ţara, apoi pe 10 august le mâncăm ficaţii. Intrăm şi ocupăm prefecturi, primării, sedii de poliţie, etc. şi îi arestăm pe mafioţii cu dosare penale cuibăriţi în funcţii publice, iar dacă jigodiile nu se predau, punem mâna pe arme şi facem curat odată pentru totdeauna". De asemenea, s-a mai reţinut că la data de 30.07.2018, inculpatul a postat pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook o înregistrare audio-video, pe care a intitulat o "manifestaţie publică Piaţa Victoriei Bucureşti", în cadrul căreia a făcut următoarele afirmaţii: "Vă cer să începeţi să vă mişcaţi deja în oraşele în care sunteţi! Pregătiţi-vă pentru încleştarea finală! Pregătiţi-vă încă de acum! Deplasaţi-vă către prefecturi, primării şi fiţi pregătiţi să le ocupăm, iar în data de 10, cu toţi sărim pe ei pentru totdeauna, libertate!".

În cauză, Înalta Curte reţine că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de instigare publică, astfel cum este incriminată de art. 368 alin. (1) din C. pen.

Astfel, potrivit art. 368 alin. (1) din C. pen. infracţiunea de instigare publică constă în "fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni".

Aşadar, elementul material al infracţiunii de instigare publică se realizează prin acţiunea de a îndemna publicul, explicit, la săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa acestei fapte trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: să existe un îndemn, adică o incitare, sfătuire, sugerare, manifestată verbal, scris, fie cu prilejul unui discurs, alocuţiuni ori prin strigăte sau cântece, fie prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă (radio, televiziune, internet, presă etc.), fie prin orice alte mijloace (desene, înregistrări, filme, anunţuri etc.); îndemnul să fie adresat publicului, adică unui număr indeterminat de persoane, iar nu unor persoane determinate; îndemnul să se refere la săvârşirea de fapte ce constituie infracţiuni (o anumită infracţiune sau la infracţiuni în general). Oricare ar fi mijloacele de realizare concretă a elementului material, acestea trebuie să aibă caracterul unui îndemn (impuls, stimul, imbold etc.).

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru convieţuirea socială, raportată la ordinea şi securitatea publică, nefiind necesar să se producă vreun act efectiv de comitere a infracţiunii la care s-a instigat.

Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reţinută de către instanţa de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de instigare publică corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracţiunii de instigare publică pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acţiunea de a îndemna publicul la săvârşirea de infracţiuni, respectiv acte de violenţă împotriva forţelor de ordine, poliţie sau jandarmerie - ultraj prevăzut de art. 257 alin. (4) din C. pen. ("să dispersăm forţele de ordine în toată ţara, apoi pe 10 august le mâncăm ficaţii", "sărim pe ei"), acte de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor - nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor prevăzută de art. 342 alin. (3) din C. pen. ("punem mâna pe arme şi facem curat") şi acte de distrugere, degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare - distrugere prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. ("Intrăm şi ocupăm prefecturi, primării, sedii de poliţie", "Deplasaţi-vă către prefecturi, primării şi fiţi pregătiţi să le ocupăm"), prin mesajul scris din data de 19.07.2018, ora 13:29 postat pe pagina sa de pe platforma de socializare Facebook şi prin mesajul audio-video din data de 30.07.2018 postat pe aceeaşi pagină de socializare, intitulat "manifestaţie publică Piaţa Victoriei Bucureşti".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat în cadrul Deciziei nr. 4546 din data de 27 noiembrie 2016, că Facebook este spaţiu public. Astfel, se constată că faptele comise prin intermediul reţelei de socializare Facebook se înscriu în categoria faptelor săvârşite în public în sensul art. 184 lit. a) din C. pen.. Mesajele de îndemn la comiterea de infracţiuni au fost postate pe contul de Facebook, fiind astfel adresate unui număr nedeterminat de persoane. Contul public de Facebook al recurentului reprezintă un loc care era accesibil publicului, îndemnurile acestuia putând ajunge la cunoştinţa oricui accesează reţeaua de socializare.

Urmarea imediată a constat în starea de pericol referitoare la relaţiile privind convieţuirea socială care trebuie să se desfăşoare în mod paşnic, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de norma incriminatoare fiind cu atât mai pronunţată cu cât îndemnurile inculpatului au survenit într-o perioadă în care atmosfera socială era una marcată de tensiuni şi nemulţumiri determinate de măsurile sociale luate de către guvernanţi, publicul putând reacţiona cu o mai mare receptivitate la astfel de mesaje provocante.

Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată a rezultat din materialitatea faptei, starea de pericol fiind generată implicit prin acţiunea de instigare a recurentului.

Prin urmare, Înalta Curte analizează incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat recurentul, precum şi tipicitatea obiectivă a acesteia, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Prin raportare la aceste exigenţe legale, Înalta Curte reţine că recurentul, prin criticile vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracţiunii, deoarece aceste fapte sunt manifestarea sa civică faţă de o serie de abuzuri ale structurilor politice aflate la guvernare în acel moment, dreptul la liberă exprimare fiind un drept fundamental, garantat de Constituţia României şi CEDO, iar la data la care a făcut postările respective nu se putea vorbi de o reală valoare socială care ar fi fost protejată de lege, îndemnul său la proteste autorizate neconstituind infracţiune, tind la reinterpretarea probelor şi la stabilirea unei situaţii de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanţa de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Desigur că dreptul la liberă exprimare este un drept fundamental, reglementat atât la nivel naţional, prin Constituţia României, cât şi la nivel european, prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, art. 30 alin. (1) din Constituţia României prevede că: "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile." Art. 10 alin. (1) CEDO prevede că "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (…)"

Cu toate acestea, dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, acesta fiind susceptibil de anumite limitări. Una dintre situaţiile de excepţie în care dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns este aceea în care limitarea este impusă în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

În vederea delimitării dintre dreptul la liberă exprimare şi infracţiunea de instigare publică, în primul rând trebuie avută în vedere valoarea socială protejată de norma care incriminează instigarea publică. Această infracţiune este reglementată în cadrul infracţiunilor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, având rolul de a proteja ordinea şi liniştea publică. Prin urmare, trebuie avută în vedere raţiunea incriminării faptei, sens în care nu poate fi sancţionată orice liberă exprimare, fiind necesar ca aceasta să fie aptă să aducă atingere valorii sociale ocrotite de lege.

Practic, norma are scopul de a sancţiona acele comportamente care creează riscul comiterii de infracţiuni, (în varianta tip legiuitorul neimpunând condiţia cumulativă a comiterii unei infracţiuni), astfel încât este necesar să se aprecieze în concret, de la caz la caz, care dintre comportamentele circumscrise liberei exprimări pot prezenta cu adevărat acest risc.

Un alt criteriu de delimitare, care decurge din criteriul ante-menţionat, constă în aceea ca, prin mesajul adresat publicului, să se încurajeze la săvârşirea unei infracţiuni. În măsura în care fapta la care se îndeamnă nu constituie infracţiune, nu ne aflăm în sfera art. 368 din C. pen.

Relativ la delimitarea dintre infracţiunea de instigare publică şi dreptul la liberă exprimare, Înalta Curte reţine faptul că pentru a fi întrunite condiţiile de tipicitate ale art. 368 din C. pen. este necesară existenţa unui îndemn din partea autorului infracţiunii de instigare publică, fapt realizat în speţă raportat la cele prezentate mai sus.

Criticile recurentului cum că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei formei de vinovăţie, respectiv intenţia în săvârşirea faptei, sensul demersurilor sale fiind ca oamenii să conştientizeze, printr-un limbaj dur, dar cuprins în limita dreptului său constituţional la libera exprimare, situaţia dramatică în care se găsea ţara, prin raportare la sfera politică ce o guverna, nu pot fi primite dat fiind specificul acestei căi de atac prin care elementul intenţional în săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat recurentul sau existenţa unei cauze justificative nu pot fi supuse analizei în cadrul acestui demers judiciar.

În concluzie, criticile recurentului nu pot fi primite de instanţă, fiindcă în realitate aceste critici urmăresc stabilirea unei alte situaţii de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casaţie, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1177/A din data de 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM