Criminal prescription expiration under the mitior lex principle following constitutional invalidation of procedural act interruption

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 723 din 19 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 598 din 07.04.2021, pronunţată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 224 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen., au fost achitaţi aceiaşi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., întrucât nu există probe că fapta a fost săvârşită de aceştia.

În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. şi al art. 1357 C. civ., a fost respinsă ca nefondată cererea părţii civile C. de obligare a inculpaţilor la plata de despăgubiri civile.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin decizia nr. 723 din 19 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018, s-a decis:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinţei penale nr. 598 din 07.04.2021, pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată în totalitate, reţinând cauza spre rejudecare şi, pe fond:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, a încetat procesul penal faţă de inculpata B., pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Conform art. 19, art. 25 şi art. 397 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă C..

Conform art. 275 alin. .3 din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecata în primă instanţă şi în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel Bacău a reţinut că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, anume acelea de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., fapte constând în următoarele:

Inculpaţii A. şi B., în zilele de 25.12.2015 şi 26.12.2015, în jurul orelor 22:00, respectiv 10.00, au intrat fără drept în locuinţa persoanei vătămate C., din jud. Bacău, iar, la data de 25.12.2015, au exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate C., provocându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa de apel a considerat că faptele inculpaţilor A. şi B. respectă tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunilor deduse judecăţii, comiterea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii rezultând din probele administrate.

În prezenta cauză, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, Curtea a reţinut că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, respectiv de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., la datele de 25.12.2015 şi 26.12.2015, datele comiterii celor două infracţiuni de către inculpaţii A. şi B., au început a curge termenele generale de 5 ani ale prescripţiei răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., şi s-ar fi împlinit în datele de 24.12.2020 şi 25.12.2020, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., dacă nu ar fi aplicabile la speţă vreuna dintre cauzele de suspendare a cursului prescripţiei.

Curtea a mai reţinut că, în prezenta speţă, cursul prescripţiei a fost suspendat 60 de zile conform art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020), respectiv conform art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Preşedintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020).

Suspendarea cursului prescripţiei pentru 60 de zile îşi produce efectele juridice potrivit art. 156 C. pen., conform căruia:

,,1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

(2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare."

În aceste condiţii s-a concluzionat de către instanţa de apel că termenele generale de 5 ani ale prescripţiei răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-au împlinit, în prezenta speţă, la datele de 24.02.2021 şi 25.02.2021.

Decizia din apel a fost comunicată la 22 august 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatei B. la data de 30 august 2022, inculpatului A. la data de 24 august 2022 şi părţii civile C. la data de 24 august 2022.

Data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 26 septembrie 2022, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 19 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B..

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpaţilor şi părţii civile, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 14 octombrie 2022, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită.

La data de 9 noiembrie 2022 a fost întocmit raportul de către magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., sens în care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia şi trimiterea cauzei în vederea judecării la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data 17 ianuarie 2023.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a susţinut recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B..

Se constată că instanţa de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., infracţiunea de lovire sau alte violenţe se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, iar potrivit art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen., infracţiunea de violare de domiciliu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani în cazul ambelor infracţiuni.

Aşadar, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, începe să curgă de la data de 25.12.2015, respectiv de la data de 26.12.2015, datele comiterii celor două infracţiuni de către inculpaţii A. şi B. şi s-au împlinit în datele de 24.12.2020 şi 25.12.2020, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunţării deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 de către Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 224 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpaţii A. şi B..

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpaţii A. şi B..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM