Inapplicability of statute of limitations interruption during legislative vacuum following constitutional unconstitutionality rulings

Asupra recursului în casaţie;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 333 din data de 17.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia Penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) şi (10) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din data de 24.07.2016).

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) din C. pen. din 1969 a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1086 din data de 13.05.2015 a Judecătoriei Sector 4 pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. (1) teza I C. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 657,15 de RON, dintre care suma de 357,15 RON aferentă urmăririi penale, suma de 100 de RON aferentă camerei preliminare şi suma de 200 de RON aferentă judecăţii.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 24.07.2016, în jurul orei 11:15, a condus autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare x pe Bd. x, având permisul de conducere anulat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 975/A din data de 07 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2021(700/2022) în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 333 din data de 17.02.2022 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat, în totalitate, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 03 august 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. – în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

În temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 975/A din data de 07.07.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

A susţinut că, în mod greşit, Curtea de: Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal, apreciind că, actele de procedură efectuate înainte de pronunţarea Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial din 09.06.2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, aveau aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei, fiind comunicate şi dovedind că organele statului au efectuat urmărirea penală, verificarea legalităţii sesizării şi judecata în primă instanţă cu celeritate. Inculpatul a fost încunoştiinţat despre acuzaţiile ce i s-au adus, fiind lipsit de orice echivoc că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii acesteia.

Având în vedere efectul instantaneu al întreruperii termenului de prescripţie, faptul că actele de procedură întreruptive au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi a exigenţelor impuse de Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (reluate şi în Decizia nr. 650/2018 publicată în 07.02.2019) şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel cum prevede şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României s-a susţinut că o constatare ulterioară a neconstituţionalităţii aceluiaşi text de lege (art. 155 alin. (1) C. pen.) prin Decizia nr. 358/2022 nu poate lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură efectuate în cauză şi comunicate inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022).

Prin încheierea din 26 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021 a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 975/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 26 octombrie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care şi cazul în care intervine amnistia sau prescripţia), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, respectiv 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.

75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate."

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 – 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituind legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, admiţând apelul declarat de către inculpatul A. a dispus în baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În acest sens, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului A. a început să curgă de la data săvârşirii, respectiv 24.07.2016, astfel că pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., termenul de 5 ani, socotit în condiţiile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 23.07.2021, anterior pronunţării deciziei instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 975/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 975/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.

GGC - MM