Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 167/RC/2023 AI generated

Drunk-driving conviction upheld: retroactive BAC estimation valid despite delayed blood sampling and statutory limits on driving bans

Case Number Decizia nr. 167/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) rejected the cassation appeal filed by the defendant, thereby upholding the appellate court's conviction and sentence for drunk driving, which remain in force. The dispute concerned a conviction under Article 336(1) of the Penal Code for driving a vehicle under the influence of alcohol, where the defendant argued that the crime was not typified because blood alcohol concentration (BAC) was not measured at the time of the accident (approximately two hours prior to the first sample) and that the three-year complementary and accessory penalties prohibiting driving exceeded the one-year period for permit reissuance allowed by O.U.G. No. 195/2002. The Court held that the cassation grounds did not permit a re-evaluation of evidence or factual findings; since the appellate court’s established facts showed the BAC was well above the 0.80 g/l legal limit at the time of the accident based on retroactive estimation from later samples and a descending curve, the elements of the offense were met. Furthermore, the Court ruled that the applied penalties were within statutory limits and that administrative regulations regarding license reissuance do not invalidate or restrict the punitive powers granted by the Penal Code for complementary and accessory sentences. The defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (5) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 275 alin. (3) C. proc. civ, art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 336 alin. (1) C. pen; Drunk-driving conviction upheld: retroactive BAC estimation valid despite delayed blood sampling and statutory limits on driving bans: The dispute concerned a conviction under Article 336(1) of the Penal Code for driving a vehicle under the influence of alcohol, where the defendant argued that the crime was not typified because blood alcohol concentration (BAC) was not measured at the time of the accident (approximately two hours prior to the first sample) and that the three-year complementary and accessory penalties prohibiting driving exceeded the one-year period for permit reissuance allowed by O.U.G. No. 195/2002. The Court held that the cassation grounds did not permit a re-evaluation of evidence or factual findings; since the appellate court’s established facts showed the BAC was well above the 0.80 g/l legal limit at the time of the accident based on retroactive estimation from later samples and a descending curve, the elements of the offense were met. Furthermore, the Court ruled that the applied penalties were within statutory limits and that administrative regulations regarding license reissuance do not invalidate or restrict the punitive powers granted by the Penal Code for complementary and accessory sentences. The defendant was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state.

Keywords

AI generated
breathalyzer test aggravated drunk driving penalties and measures retroactive permit statutory limits factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (5) C. proc. pen
x/2021, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.
art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ
raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ..pen., a fost achitată inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev.
art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..pen.
art. 275 alin. (3) C. proc. civ
cu art. 275 alin. (3) C. proc. civ..pen., cheltuielile judiciare avansate în privinţa inculpatei au rămas în sarcina statului.
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
art. 396 alin. (2) C. proc. pen., era absolut necesară recoltarea primei probe biologice de sânge în cel mult 30 de minute de la eveniment.
art. 336 alin. (1) C. pen
de art. 336 alin. (1) C. pen.
art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen
877 din 10 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinţei penale nr.
art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen
În baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Main ground for rejecting the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision applied to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunţată de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ..pen., a fost achitată inculpata A., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) Cop penal (faptă din 20.04.2020), întrucât nu există probe că inculpata a săvârşit infracţiunea.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..pen. corob. cu art. 275 alin. (3) C. proc. civ..pen., cheltuielile judiciare avansate în privinţa inculpatei au rămas în sarcina statului.

Instanţa de fond a reţinut că inculpata A. la data de 20.04.2020, în jurul orelor 14:20 s-a urcat la volanul autoturismului marca "Dacia Logan" cu numărul de înmatriculare x împreună cu pasagerul B. şi cu fiica sa, C. în vârsta de 7 ani, toţi plecând în localitatea Coroiu, comuna Tutova, jud. Vaslui. Aici, inculpata a stat până în jurul orelor 21:00 ocazie cu care a consumat circa 150-200 gr de carne şi 500-600 ml de vin de butuc, iar în jurul orelor 21:15 s-a urcat din nou la volanul autoturismului mai sus menţionat împreuna cu fiica sa şi numitul B. cu intenţia de a se deplasa în mun. Bârlad. După ce au parcurs cca. 7 km pe DE 581 din direcţia Coroiu spre mun. Bârlad, inculpata a fost sunată şi şi-a îndreptat atenţia către telefon, însă l-a lăsat pe bancheta, deoarece din faţa sa se apropia un ansamblu de vehicule. Deşi autoturismele care se apropiau circulau regulamentar, inculpata A. s-a speriat, a tras de volan şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului B., însă cu ocazia audierii acesta a declarat ca nu depune plângere împotriva inculpatei pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpa. Fiica inculpatei, în vârsta de 7 ani, nu a suferit leziuni şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Inculpata A. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde i-au fost recoltate doua mostre de sânge ocazie cu care s-a constatat ca la orele 23:40 valoarea alcoolemiei în sânge era de 1,41 gr.‰ alcool pur în sânge iar la orele 00:40 era de 1,26 gr.‰ alcool pur în sânge.

Instanţa de fond a observat, în primul rând, intervalul mare de timp, de peste 2 ore, de la producerea evenimentului rutier (ora 21,26) şi momentul recoltării primei probe biologice de sânge (ora 23,40). Astfel, pentru a se determina cât mai exact valoarea alcoolemiei pe care inculpata o avea la data producerii evenimentului rutier, alcoolemie pe care instanţa să o ia în considerare şi să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia acesteia, în acord cu prev. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., era absolut necesară recoltarea primei probe biologice de sânge în cel mult 30 de minute de la eveniment. Or, în cazul de faţă, această recoltare s-a făcut la 2 ore şi 14 minute de la eveniment.

Din acest motiv, s-a reţinut că prin ordonanţa din data de 05.07.2020 s-a dispus de către organele de cercetare efectuarea unei expertize medico legale în vederea stabilirii alcoolemiei la data producerii accidentului, avându-se în vedere declaraţia de consum a inculpatei.

Prin adresa nr. x/29.07.2020, I.M.L. Iaşi a comunicat că "expertiza de estimare a alcoolemiei solicitata de dvs. nu se poate efectua. Conducătorul auto a terminat de consumat băuturile alcoolice (500-600 ml de vin) la ora 20:45 şi după 30 minute a fost implicat într-un eveniment rutier fiind depistat în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice (ora 21,15). Conform declaraţiei de consum a numitei A. la momentul depistării în trafic, alcoolemia acesteia se afla în faza de absorbţie. Estimarea retroactivă a alcoolemiei, ce provine dintr-o anumita cantitate de băutura alcoolică se face prin reconstituirea grafică a fazei de eliminare a alcoolului de pe curba Widmark simplificată".

Având în vedere aceste concluzii, în cauza a fost dispusă de către organele de urmărire efectuarea unei alte expertize privind calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatei A. ţinându-se cont de proba certă (rezultatul din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 360/A din data de 27.04.2020), iar Institutul de Medicină Legală Iaşi prin adresa nr. x/09.03.2021 a comunicat că "Numita A. ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier 21,15 în data de 20.04.2020 o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 gr.‰...".

Prima instanţă a apreciat că nu se poate folosi de această expertiză ca mijloc de probă, având în vedere tocmai adresa nr. x/29.07.2020 a I.M.L. Iaşi, prezentată anterior, care se întemeiază pe prevederile H.2/18.09.2015 – Repere metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Instanţa de fond a apreciat că în cazul de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei, aşa cum s-a reţinut iniţial şi de către I.M.L. Iaşi, deoarece la momentul evenimentului rutier alcoolemia inculpatei era în faza de absorbţie, motiv pentru care instanţa nu se poate baza pe cea de-a doua adresă a I.M.L., în care, de altfel, se precizează doar probabilitatea unei alcoolemii teoretice pe care o putea avea inculpata. Mai mult, această alcoolemie teoretică de aprox. 1,77 g ‰ este calculată pentru ora 21:15, deşi evenimentul rutier a avut loc la ora 21:26, după cum rezultă din actele dosarului.

În concluzie, instanţa de fond a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpata A. a săvârşit infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Astfel, există un dubiu cu privire la alcoolemia pe care aceasta o avea la momentul producerii evenimentului rutier, şi anume ora 21:26, având în vedere că prima probă de sânge i-a fost recoltată la ora 23:40, şi în cauză nu se poate efectua un calcul retroactiv al alcoolemiei. Drept urmare, instanţa de fond a dat eficienţă principiului de drept in dubio pro reo, conform căruia orice îndoială se interpretează în favoarea inculpatului.

Împotriva sentinţei penale nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunţate de Judecătoria Bârlad, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Prin decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, împotriva sentinţei penale nr. 99/2022 din 30.03.2022, pronunţate de Judecătoria Bârlad, în dosarul nr. x/2021, şi a fost desfiinţată hotărârea în integralitate.

Rejudecând cauza, în temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform disp. art. 92 C. pen.

În condiţiile art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a decis ca, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Bârlad sau în cadrul Spitalului de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpată la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia urmării penale, procedurii de cameră preliminară şi a judecării în fond.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării apelului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 15 noiembrie 2022 şi condamnatei A. la data de 16 noiembrie 2022.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020, concluziile raportului de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, precum şi depoziţiile martorilor, coroborate cu declaraţiile inculpatei, conduc la concluzia certă că, la data de 20.04.2020, în jurul orei 2126, inculpata A. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui, inculpatei A. i-a fost stabilită o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,41 g%0 la prima probă, recoltată la ora 2340, respectiv de 1,26 g%0 la a doua probă, recoltată la ora 0040.

Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, a concluzionat că inculpata ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier, 2115, în data de 20.04.2020, o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 g%0, luând în considerare doar rezultatele analizei chimice a sângelui şi rata de eliminare a alcoolului din sânge.

Faţă de acestea, Curtea de apel a constatat că nu există niciun dubiu că în momentul în care inculpata a condus autoturismul pe DE 581 la data de 20.04.2020 şi a produs accidentul de circulaţie, avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Consumul de băuturi alcoolice anterior conducerii autovehiculului a fost recunoscut de inculpată şi confirmat de martorul B., conducerea maşinii de către inculpată la data şi ora accidentului rezultă din declaraţiile acesteia şi din depoziţiile martorilor B. şi D..

S-a reţinut că, atât valorile rezultate în urma analizei chimice a sângelui, cât şi cea teoretică, stabilită de expertiză, sunt cu mult superioare limitei legale astfel că nu dau loc niciunei îndoieli în privinţa caracterului penal al faptei reţinute în sarcina inculpatei, chiar dacă prima probă de sânge nu a fost recoltată într-un moment apropiat evenimentului rutier.

Instanţa de apel a apreciat că nici împrejurarea că raportul de expertiză a calculat alcoolemia estimată pentru ora 2115, iar accidentul s-a produs la 2126 nu poate conduce la o altă concluzie, din analiza curbei Widmark anexate raportului, reieşind că şi la acel moment alcoolemia teoretică era situată peste 1,70 g%0.

În opinia instanţei de apel, adresa din 29.07.2020 emisă de Institutul de Medicină Legală Iaşi nu prezintă nicio relevanţă atât timp cât calculul retroactiv s-a putut realiza exclusiv pe baza rezultatelor ştiinţifice ale analizei chimice a sângelui şi a ratei de eliminare a alcoolului din sânge. Deşi valoarea alcoolemiei indicată de expertiză reprezintă o estimare, raportul întocmit de I.M.L. Iaşi, coroborat cu buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020, confirmă că inculpata avea la data şi ora faptei o îmbibaţie alcoolică în sânge de peste 0,8 g/l.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel (decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori) a formulat cerere de recurs în casaţie A. la data de 14 noiembrie 2022, conform ştampilei de la dosarului de recurs în casaţie.

Cererea de recurs în casaţie formulată de A. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 22 noiembrie 2022.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la 14 decembrie 2022. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 10 ianuarie 2023.

În scris, condamnata A. a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar pe fond, casarea Deciziei nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, invocând cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Recurenta a solicitat achitarea întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare sau înlăturarea greşitei aplicări a legii.

De asemenea, recurenta a solicitat şi suspendarea executării pedepsei întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, referitor la pedeapsa complementară şi accesorie stabilită de instanţa de apel.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenta a susţinut că în cauză nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei în condiţiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier. Recurenta a solicitat să se aibă în vedere intervalul mare de timp, de peste două ore de la producerea evenimentului rutier (ora 21.26) şi momentul recoltării primei probe biologice de sânge (ora 23.40), arătând că prin adresa nr. x/29.07.2020, IML Iaşi a comunicat că expertiza de estimare retroactivă a alcoolemiei nu se poate efectua. A mai arătat că prin adresa nr. x/09.03.2021, IML Iaşi a comunicat ca la data de 20.04.2020, ora 21:15, ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1.77gr/‰. Acest act emis de IML Iaşi nu poate avea valoarea unei expertize, în contextul în care anterior, IML Iaşi a comunicat că expertiza privind calculul retroactiv nu poate fi efectuată. Mai mult, alcoolemia teoretică este stabilită pentru ora 21:15 şi nu pentru ora producerii evenimentului rutier, respectiv pentru ora 21:26.

Recurenta a susţinut că pentru a fi întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei, conducătorul auto trebuie să conducă un vehicul pe drumurile publice cu o imbibiţie alcoolică în sânge de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În opinia recurentei, în condiţiile în care valoarea alcoolemiei în sânge nu este stabilită, pentru momentul producerii evenimentului rutier, evident nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei, motiv pentru care fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a arătat că prin decizia Curţii de Apel Iaşi a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii a permisului de conducere pe o perioadă de trei ani, precum şi pedeapsă accesorie a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.

Invocând dispoziţiile art. 66 C. pen. şi art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, recurenta a susţinut că persoana al cărei permis de conducere a fost anulat are dreptul de a obţine un nou permis de conducere după un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Recurenta a susţinut că din interpretarea textelor de lege se poate concluziona că instanţa de apel a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, astfel că pedepsele sunt excesive în contextul în care a fost privată de dreptul de a conduce de mai bine de doi ani şi în continuare va fi privată de dreptul de a redobândi permisul de conducere pentru o perioadă de trei ani.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din 10 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

S-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de recurenta inculpată A..

S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7, fixându-se termen de judecată la data de 07 martie 2023 pentru când a fost citată recurenta inculpată A..

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 877 din 10 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnata A. în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum şi semnătura părţii care au exercitat calea de atac.

S-a constatat că este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac. Astfel, recurenta A. şi-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurenta a susţinut că în cauză nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei în condiţiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier. În opinia recurentei, în condiţiile în care valoarea alcoolemiei în sânge nu este stabilită pentru momentul producerii evenimentului rutier, nu este întrunită trăsătura esenţială a tipicităţii faptei, motiv pentru care fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte a reţinut că acest caz de casare nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie este admisibil referitor la criticile privind lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii menţionate pentru care a fost condamnată A. strict în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Referitor la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, astfel că pedepsele sunt excesive în contextul în care a fost privată de dreptul de a conduce de mai bine de doi ani şi în continuare va fi privată de dreptul de a redobândi permisul de conducere pentru o perioadă de trei ani.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel.

Aşadar, în cadrul acestui caz de casare nu se pot verifica orice aspecte de legalitate privind pedeapsa, ci strict încadrarea acesteia în limitele prevăzute de legea care a fost aplicată în cauză. Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., instanţa supremă analizează, pe calea recursului în casaţie, doar legalitatea unei pedepse sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale, respectiv aplicarea acesteia în afara limitelor determinate de legiuitor.

S-a constatat că recurenta A. critică cuantumul pedepsei complementare aplicate de instanţa de apel, aspecte care pot fi analizate în cadrul cazului prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.

În final, s-a reţinut că recurenta a solicitat şi suspendarea executării pedepsei întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, referitor la pedeapsa complementară şi accesorie stabilită de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei de suspendare a executării hotărârii atacate, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie), când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 07 martie 2023, apărătorul ales al recurentei inculpate A., susţinând oral cererea de recurs în casaţie depusă în scris la dosarul cauzei, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi achitarea recurentei inculpate, întrucât fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată nu este prevăzută de legea penală (să se înlăture pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obţine din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Totodată, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., apărarea a solicitat să se înlăture pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obţine din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 10 ianuarie 2023, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu cu privire la motivul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), recurenta invocând lipsa tipicităţii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., în condiţiile în care nu s-a stabilit valoarea alcoolemiei la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv la data de 20.04.2020, ora 21:26.

Un interval de două ore între momentul stabilirii alcoolemiei prin recoltarea primei probe biologice de sânge şi momentul producerii accidentului rutier nu înlătură elementele de tipicitate ale infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din C. pen., dacă la momentul recoltării probei, valoarea îmbibaţiei alcoolice (alcool pur în sânge) era peste limita legală şi se afla pe o curbă descendentă (aşadar cu o valoare mai mare la data producerii accidentului rutier în raport de rata de eliminare a alcoolului din sânge).

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, instanţa de recurs în casaţie neavând în competenţa prevăzută de lege administrarea în mod nemijlocit de probe cu privire la faptele reţinute de către instanţa de apel. Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate. În consecinţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu poate fi cenzurate de instanţa de recurs în casaţie (în acest sens este jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, în ceea ce priveşte limitele examinării recursului în casaţie conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. s-a reţinut în jurisprudenţă că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Pentru a verifica dacă inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, cu caracter definitiv, în care instanţa de apel, contrar susţinerilor apărării, a reţinut ca elemente de tipicitate ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) Cop penal. Astfel, s-a reţinut că la data de 20.04.2020, în jurul orei 21:26, inculpata A. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Instanţa de apel a reţinut că potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 360/A din 27.04.2020 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vaslui, inculpatei A. i-a fost stabilită o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,41 g%0 la prima probă, recoltată la ora 23:40, respectiv de 1,26 g%0 la a doua probă, recoltată la ora 00:40. Raportul de expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei nr. x/09.03.2021, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, a concluzionat că inculpata ar fi putut avea la ora producerii evenimentului rutier, 21:15, în data de 20.04.2020, o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,77 g%0, luând în considerare doar rezultatele analizei chimice a sângelui şi rata de eliminare a alcoolului din sânge.

Aşadar, sunt întrunite elementele constitutive în cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 C. pen. (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe) atunci când alcoolemia teoretică calculată este de aproximativ 1,77 gr.‰, iar valoarea, potrivit metodei de estimare retroactivă a alcoolemiei, era de 1,41 gr.‰ alcool pur în sânge la ora 23:40 şi de 1,26 gr.‰ alcool pur în sânge la ora 00:40. Curba descendentă a alcoolemiei conduce la concluzia că la momentul producerii accidentului alcoolemia era mai mare decât limita prevăzută de lege, de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Argumentele inculpatului referitoare la ora recoltării probelor de sânge sunt critici ce nu pot fi analizate de Înalta Curte, întrucât se referă la aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecinţe asupra temeiniciei situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, nu a legalităţii soluţiei pronunţate.

De asemenea, recursul în casaţie a vizat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), inculpata solicitând înlăturarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a conduce pe drumurile publice aplicate pentru o perioadă de 3 ani, având în vedere că, potrivit art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana condamnată la o pedeapsă cu închisoarea, cu privire la care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, are posibilitatea de a obţine din nou permisul de conducere după un an de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Se constată că potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează înlăturarea nelegalităţilor care afectează limitele şi natura sancţiunii (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative). Aceste prevederi sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută şi menţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat pedeapsa complementară şi accesorie peste limita de un an după care ar fi putut dobândi permisul de conducere, conform art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

În cauză, faţă de împrejurările comiterii infracţiunii, instanţa de apel, a apreciat că este esenţial ca, o perioadă de 3 ani, în cursul termenului de supraveghere, inculpata să nu conducă vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Neimpunerea acestei interdicţii poate introduce un factor de risc în circulaţia pe drumurile publice, timpul scurs de la data săvârşirii faptei, nefiind suficient pentru a se putea concluziona că astfel de fapte nu se vor repeta.

Drept urmare, în baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani, socotită conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. (de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere). Conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., executarea pedepselor complementare se face de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Înalta Curte constată că argumentele legale invocate de recurentă privind obţinerea unui nou permis de conducere [art. 116 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002] nu produc efecte asupra cuantumului pedepsei complementare care nu a fost stabilit în afara limitelor prevăzute de lege.

Aceleaşi argumente sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. pe care instanţa de apel a aplicat-o în mod legal, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 65 C. pen., aceasta este consecutivă pedepsei complementare, având acelaşi conţinut.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 877 din data de 10 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 martie 2023.

GGC - MM