Bribery by judge: survival of confiscation after termination for statute of limitations

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 130/F din 10.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că, prin încheierea din 27 mai 2020, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor care constituie obiectul judecăţii, numai în considerarea aplicării legii penale mai favorabile, din patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. în patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din perioada septembrie - octombrie 2009 - prima faptă descrisă în Partea I din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta de la începutul lunii februarie 2010 - a doua faptă descrisă în Partea I din rechizitoriu).

În baza art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969), i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din acelaşi cod (de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de judecător), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, în condiţiile art. 66 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969), i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatei durata măsurii preventive privative de libertate luate faţă de aceasta, respectiv arestul la domiciliu, în perioada 17 - 23 mai 2018.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. (1969), a fost confiscată de la inculpată suma de 10.000 euro (primită de aceasta drept mită), în echivalent în RON (la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data executării acestei măsuri de siguranţă).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., a fost menţinută, în vederea confiscării anterior menţionate, măsura asigurătorie a sechestrului, luată prin ordonanţa nr. 491/P/2016 din 26 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi aplicată conform procesului-verbal din aceeaşi dată asupra imobilului proprietatea inculpatei, situat în municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp), până la concurenţa sumei de 10.000 euro (în echivalentul în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data executării măsuri de siguranţă a confiscării).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din perioada iunie- iulie 2009 - prima faptă descrisă în Partea a II-a din rechizitoriu).

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 din C. pen. (fapta din perioada noiembrie- decembrie 2009 - a doua faptă descrisă în Partea a II-a din rechizitoriu).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în legătură cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea acesteia.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra imobilului proprietatea inculpatei, situat în municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp), până la concurenţa valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina sa, pentru garantarea executării acestora.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în legătură cu infracţiunile pentru care s-a dispus achitarea inculpatei au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de combatere nr. 491/P/2016 din 17.10.2018 a corupţiei s-a dispus, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei A., sub aspectul săvârşirii, în exercitarea funcţiei de judecător al Tribunalului Bucureşti, a patru infracţiuni concurente de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.

În esenţă, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că:

1) – în perioada septembrie - octombrie 2009, prin intermediul numitei B., a primit de la membrii familiei Nicolae, rude ale numiţilor C. şi D., suma de 10.000 euro, pentru a dispune faţă de aceştia, având calitatea de inculpaţi în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, soluţie pronunţată, în mod succesiv, de către inculpată la datele de 01 octombrie 2009, 29 octombrie 2009, 27 noiembrie 2009, 02 decembrie 2009, 15 decembrie 2009, 05 ianuarie 2010 şi 26 ianuarie 2010.

2) - la începutul lunii februarie 2010, în locuinţa sa din municipiul Bucureşti, strada x nr. 15, prin intermediul numitei B., a primit de la membrii familiei Nicolae suma de 30.000 euro, pentru a pronunţa, în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, faţă de C., D., E., F. şi ceilalţi cinci inculpaţi din respectiva cauză, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, soluţie dispusă de inculpată la data de 03 februarie 2010.

3) - în perioada iunie – iulie 2009, prin intermediul numitei B. şi a numitului G., a primit de la membrii familiilor numiţilor H., I., J. şi K. suma de 8.000 euro, pentru a dispune, faţă de cei patru, având calitatea de inculpaţi în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, soluţie pronunţată de inculpată la data de 14 iulie 2009.

4) – în perioada noiembrie - decembrie 2009, prin intermediul numitei B. şi a numitului G., a primit de la numiţii L., J. şi K., suma de 15.000 euro, pentru a pronunţa, faţă de aceştia, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, soluţie dispusă de inculpată la data de 03 martie 2010.

Prin rechizitoriu, procurorul a solicitat confiscarea de la inculpata A. a sumei de 60.000 euro, obiect al primelor două infracţiuni de luare de mită pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acesteia - 40.000 euro (10.000 euro + 30.000 euro) şi al infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus soluţia de clasare - 20.000 euro; restituirea de către inculpata A. către numitul M. a sumei de 9.000 euro, obiect parţial al uneia din celelalte două infracţiuni de luare de mită pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acesteia - 2.000 euro şi al infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus soluţia de clasare - 7.000 euro; confiscarea de la inculpata A. a sumei de 42.000 euro, obiect al ultimelor două infracţiuni de luare de mită pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acesteia - 23.000 euro (8.000 euro + 15.000 euro) şi al infracţiunii de trafic de influenţă pentru care s-a dispus soluţia de clasare - 28.000 euro, cu scăderea sumei de 9.000 euro, de restituit către numitul M..

Referitor la prima şi a doua faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, referitoare la dosarul nr. x/2009 (denumit generic " N."), descrise în Partea I a rechizitoriului, în cuprinsul actului de sesizare, s-a reţinut că, la data de 25 mai 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi, fraţi, membrii ai familiei Nicolae, respectiv D., O., E. şi P., precum şi a altor cinci inculpaţi, şi anume Q., R., S., T. şi U..

Dintre aceştia, opt inculpaţi (mai puţin U.) se aflau în stare de arest preventiv, fiind acuzaţi de infracţiuni grave, îndreptate împotriva vieţii şi libertăţii psihice a persoanelor. Astfel, doi dintre inculpaţi, respectiv D. şi O. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, iar toţi cei nouă inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de şantaj.

Dosarul a fost înregistrat la secţia a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2009, fiind repartizat completului C2, compus la acel moment din judecătorul V..

La data de 28 mai 2009, magistratul judecător învestit cu soluţionarea cauzei a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut măsura faţă de toţi cei opt inculpaţi.

La data de 24 iunie 2009, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpatul E. şi alţi trei inculpaţi.

Ulterior, la data de 29 iunie 2009, a fost respinsă cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul R..

W. locuia în cartierul Chitila din capitală, iar B. locuia în apropiere, în cartierul Bucureştii Noi. Cea din urmă se afla, la vremea respectivă, într-o relaţie apropiată cu inculpata A., căreia obişnuia să îi prezică viitorul, prin cartomanţie.

În acest context, după trimiterea în judecată a inculpaţilor D., C., E. şi F., rudele acestora, cunoscând relaţia dintre inculpata A. şi B., i-au solicitat celei din urmă să îi ajute, pentru ca, în schimbul dării unor sume de bani consistente către judecători, să obţină punerea lor în libertate din starea de arest preventiv şi, ulterior, pronunţarea unei soluţii favorabile (care să excludă condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie).

B. a transmis propunerea membrilor familiei Nicolae către inculpata A. şi X. (la acea vreme preşedinte al secţiei a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti), cea din urmă arătându-se de acord cu propunerea primită.

Începând cu data de 15 iulie 2009, judecătorul cauzei, V., a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Judecătoriei Buftea.

În aceste condiţii, la următorul termen de judecată, din data de 21 iulie 2009, fără ca la dosar să existe o dispoziţie de repartizare a dosarului, judecătoarea X. a procedat ea însăşi la soluţionarea cauzei.

După ce a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive cu privire la toţi cei opt inculpaţi, judecătoarea X. a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de doi dintre aceştia, respectiv E. şi P.. Această soluţie a rămas definitivă prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, la data de 23 iulie 2019.

Drept urmare, conform înţelegerii anterioare, în una din zilele următoare, în incinta Cimitirului Ghencea II din municipiul Bucureşti, X. ar fi primit de la B. suma de 3.000 euro, provenită de la membrii familiei Nicolae, pentru faptul că a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpaţi anterior nominalizaţi (pentru această faptă, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de disjungere).

Pe de altă parte, la acelaşi termen, din data de 21 iulie 2009, X. a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a părăsi localitatea, formulate de alţi trei inculpaţi, respectiv Q., S. şi T..

În continuare, ca urmare a discuţiilor purtate de B. cu inculpata A. şi X., cea din urmă a dispus ca inculpata să continue să judece cauza.

Prin urmare, conform înţelegerii, în perioada următoare, X. s-ar fi întâlnit cu B. în apropiere de Piaţa Amzei din municipiul Bucureşti, unde ar fi primit de la aceasta suma de 3.000 euro, provenită de la membrii familiei Nicolae, pentru faptul că a repartizat dosarul inculpatei A. (pentru această faptă, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de disjungere).

La primul termen de judecată care a urmat, din data de 03 septembrie 2009, inculpata A. a dispus liberarea provizorie sub control judiciar cu privire la inculpaţii Q., R., S. şi T., soluţie care a rămas definitivă prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 10 septembrie 2009.

Ca atare, singurii inculpaţi din cauza respectivă care au rămas în stare de arest preventiv erau D. şi O., care fuseseră trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat.

În perioada iulie - septembrie 2009, inculpata A., tot prin intermediul numitei B., ar fi primit, de la membrii familiei Nicolae, suma de aproximativ 20.000 euro, pretinzând că avea influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să respingă recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierilor din datele de 21 iulie 2009 - prin care au fost puşi în libertate E. şi F. şi 03 septembrie 2009 - prin care au fost puşi în libertate Q., R., S. şi T. (pentru această faptă, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de clasare).

Faţă de B., inculpata A. a pretins că îi putea determina pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în acest sens, cu ajutorul numitei Y., la acea vreme aceasta fiind şi ea judecător în cadrul secţiei a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti.

În perioada septembrie - octombrie 2009, prin intermediul numitei B., inculpata A. a solicitat şi a primit, de la membrii familiei Nicolae, suma de 10.000 euro, pentru a dispune, faţă de D. şi O. (cei doi fraţi rămaşi în stare de arest preventiv), înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Inculpata A. a dispus în acest sens, în mod succesiv, la datele de 01 octombrie 2009, 29 octombrie 2009, 27 noiembrie 2009, 02 decembrie 2009, 15 decembrie 2009, 05 ianuarie 2010 şi 26 ianuarie 2010, toate acele soluţii fiind desfiinţate, însă, de către instanţa de control judiciar, Curtea de Apel Bucureşti.

Încheierile pronunţate de inculpata A. au conţinut, în mod stereotip, aceeaşi motivare, adecvată revocării, iar nu înlocuirii măsurii arestării preventive, fiind sancţionată ca atare de către instanţa de control judiciar.

Singura dată când, în această perioadă, cererile inculpaţilor au fost respinse a fost la termenul din 10 decembrie 2009, când cauza a fost judecată de un alt judecător decât inculpata A., Z..

În faţa eşecului repetat al tentativelor de punere în libertate a inculpaţilor D. şi O. (ca urmare a desfiinţării încheierilor pronunţate în acest sens de către Curtea de Apel Bucureşti), inculpata A. a solicitat şi a primit de la membrii familiei Nicolae suma de 30.000 euro, pentru a hotărî pronunţarea de pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi cei patru fraţi trimişi în judecată, precum şi faţă de ceilalţi cinci inculpaţi din aceeaşi cauză.

Suma de 30.000 euro, solicitată de inculpata A., a fost dată acesteia, prin intermediul numitei B., la începutul lunii februarie 2010, în locuinţa sa din municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15.

Drept urmare, după ce a judecat cauza la termenul din data de 02 februarie 2010 şi a amânat pronunţarea pentru a doua zi, prin sentinţa din data de 03 februarie 2010, inculpata A., deşi a reţinut a fi fost dovedită situaţia de fapt din actul de acuzare, a dispus pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi cei nouă inculpaţi trimişi în judecată.

În apel, la data de 20 decembrie 2010, sentinţa a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti hotărând pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii, în cazul celor acuzaţi de tentativă la omor calificat acestea fiind de 8 ani şi, respectiv, 7 ani şi 6 luni închisoare.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă sub aspectul faptelor descrise în Partea I a actului de sesizare: declaraţia martorului AA.; declaraţiile martorei B.; declaraţiile martorilor BB., E., CC., F., D., C., DD.; declaraţia martorei Y.; înscrisul olograf întocmit de martorul DD.; procesele-verbale de redare a discuţiilor înregistrate ambiental la datele de 27 ianuarie 2017 (între inculpata A. şi martora B.), 16 februarie 2018 (între inculpata A. şi martora B.), 26 februarie 2018 (între martora B. şi martorul C.) şi 28 februarie 2018 (între martora B., martorul E. şi martora CC.); înscrisurile din dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală.

În ceea ce priveşte faptele nr. 3 şi nr. 4 (pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei), referitoare la dosarul nr. x/2009 (denumit generic L. şi alţii"), descrise în partea a II-a din rechizitoriu, procurorul a reţinut că, la data de 22 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor L., I., J., K. şi H., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi ultraj contra ordinii publice şi bunelor moravuri, precum şi a inculpatului EE. (medic la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti), pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi favorizarea infractorului.

Dintre aceştia, patru inculpaţi, mai puţin L. şi EE., se aflau în stare de arest preventiv la momentul trimiterii în judecată, în privinţa celui dintâi dispunându-se, în faza de urmărire penală, la data de 29 aprilie 2009, înlocuirea unei măsuri similare cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Dosarul a fost înregistrat la secţia a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2009, fiind repartizat spre judecată inculpatei A..

La data de 23 iunie 2009, după ce a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. (minor la data săvârşirii faptelor de care acesta a fost acuzat), inculpata A. a dispus revocarea acelei măsuri.

Această soluţie a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti, în aceeaşi zi, astfel încât, inculpatul H. a rămas în stare de arest preventiv.

La data de 25 iunie 2009, după ce a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I., inculpata A. a dispus revocarea măsurii, menţinând însă starea de arest preventiv pentru inculpaţii J. şi K..

Şi această soluţie a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia pronunţată la data de 07 iulie 2009, astfel că inculpatul I. a rămas, la rândul său, în stare de arest preventiv.

M., tatăl lui H., îl cunoştea pe G., ştiind şi faptul că acesta era naşul numitei B., precum şi faptul că cea din urmă se afla într-o relaţie apropiată cu inculpata A..

În acest context, după trimiterea în judecată, rudele inculpaţilor aflaţi în stare de arest preventiv (H., I., J. şi K.), prin intermediul lui M. şi al lui G., i-au solicitat numitei B. să îi ajute, pentru ca, în schimbul dării unor sume de bani consistente către judecători, să obţină punerea lor în libertate şi, ulterior, pronunţarea unei soluţii favorabile acestora (care să excludă condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie).

B. a transmis această propunere către inculpata A., care s-a declarat de acord cu propunerea primită.

Drept urmare, în perioada iunie - iulie 2009, inculpata A., prin intermediul numitei B. şi al numitului G., a primit, de la membrii familiilor inculpaţilor H., I., J. şi K., suma de 8.000 euro, pentru a dispune, faţă de aceştia, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, soluţie pe care a pronunţat-o la data de 14 iulie 2009.

Şi de această dată, inculpata A. a folosit argumente specifice revocării măsurii arestării preventive, iar nu înlocuirii acesteia, utilizate şi în încheierile anterioare.

De asemenea, în ultima decadă a lunii iulie 2009, inculpata A. ar fi primit, tot prin intermediul numitei B. şi al numitului G., de la membrii familiilor celor patru inculpaţi anterior nominalizaţi, suma de 28.000 euro, pretinzând că avea influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să respingă recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva încheierii din data de 14 iulie 2019, fapt care s-a şi întâmplat, la data de 23 iulie 2009, prin decizia acelei instanţe, pronunţată cu majoritate, astfel că soluţia respectivă a rămas definitivă (pentru această faptă, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de clasare).

Faţă de martora B., inculpata A. a pretins că îi putea determina în acest sens pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti cu ajutorul numitei Y., care, la acea vreme îndeplinea funcţia de judecător în cadrul secţiei a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti.

Apoi, în perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpata A. a primit, prin intermediul numitei B. şi al numitului G., de la inculpaţii L., J. şi K., suma de 15.000 euro, pentru a pronunţa faţă de aceştia o soluţie de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, sens în care aceasta s-a pronunţat la data de 03 martie 2010.

În condiţiile în care H. era singurul inculpat minor din cauză, tatăl acestuia, M., nu a mai plătit suma de bani "cuvenită" pentru obţinerea suspendării executării pedepsei, bazându-se pe faptul că, în condiţiile în care faţă de inculpaţii majori inculpata A. avea să dispună o astfel de soluţie, de aceeaşi manieră va proceda şi cu privire la fiul său.

Întrucât nu a primit banii "datoraţi" de H., inculpata A. a bănuit că aceştia au fost opriţi de B. pentru sine şi, în aceste împrejurări, pentru a se răzbuna pe ea (crezând că va fi trasă la răspundere de familia acelui inculpat), a hotărât condamnarea inculpatului minor la o pedeapsă cu executare efectivă.

La data de 18 februarie 2010, a fost ultimul termen de judecată în cauză, iar pronunţarea a fost amânată până la data de 03 martie 2010.

Prin sentinţa pronunţată la acea dată, inculpata A., deşi a reţinut a fi fost dovedită situaţia de fapt din actul de acuzare, a aplicat pedepse cu suspendarea executării faţă de cinci din cei şase inculpaţi trimişi în judecată (pentru participanţii la infracţiunea de tentativă la omor calificat câte 3 ani închisoare), singurul inculpat faţă de care a dispus executarea efectivă a pedepsei fiind cel minor, H. (condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare - pedeapsă mai mare decât în cazul participanţilor majori la comiterea aceleiaşi infracţiuni), cu motivarea că acesta mai era cercetat în alte cauze, s-a sustras urmăririi penale, a fost nesincer şi a avut o atitudine ostilă faţă de instanţa de judecată.

În apel, prin decizia pronunţată la data de 31 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe J., L., I. şi K. la pedepse de 6 ani şi, respectiv, 5 ani închisoare, menţinând pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată de prima instanţă lui H..

Sub aceste aspecte, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului AA.; declaraţiile martorei B.; declaraţia martorului G.; declaraţiile martorilor I., M., H., L., J., FF. şi K.; procesele-verbale de redare a discuţiilor înregistrate ambiental la datele de 16 februarie 2018 (între inculpata A. şi martora B.) şi 17 martie 2018 (între inculpata A. şi martora B.); înscrisurile din dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 18 octombrie 2018.

În cursul procedurii de cameră preliminară, prin încheierile pronunţate, succesiv, la datele de 19 octombrie 2018 şi 27 noiembrie 2018, definitive prin necontestare a fost menţinută, faţă de inculpata A., măsura preventivă a controlului judiciar, măsura fiind revocată, ulterior, prin încheierea din 16 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018.4, definitivă prin încheierea nr. 41 din 18 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală.

Prin încheierea din 14 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de inculpata A., a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu privire la trimiterea în judecată a inculpatei pentru cele patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la aceleaşi dispoziţii şi a dispus începerea judecăţii.

Contestaţia formulată de inculpată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea nr. 180 din 22 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală.

Pe de altă parte, prin încheierea judecătorului de cameră preliminară pronunţată la data de 14 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus trimiterea solicitării procurorului formulată în cuprinsul actului de sesizare privind confiscarea de la inculpata A. a sumelor de bani având legătură cu infracţiunile de trafic de influenţă pentru care au fost dispuse în ceea ce o priveşte pe aceasta soluţii de clasare, la secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a dispune asupra sesizării judecătorului de cameră preliminară competent, conform procedurii speciale prevăzute de art. 5491 C. proc. pen.

În acest sens, instanţa a fost sesizată la data de 20 mai 2019, în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în care, prin încheierea din 07 noiembrie 2019, s-a dispus, în temeiul art. 5491 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., confiscarea de la inculpata A. a sumelor de 20.000 euro şi, respectiv, 28.000 euro, contestaţia acesteia împotriva încheierii respective fiind respinsă, ca nefondată, la data de 30 ianuarie 2020.

Examinând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală şi, nemijlocit, în faţa instanţei, Curtea a reţinut următoarele:

I. Cu privire la faptele de luare de mită descrise în Partea I a rechizitoriului (perioada septembrie - octombrie 2009 şi, respectiv, de la începutul lunii februarie 2010), având legătură cu judecarea de către inculpata A. a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, privind, între alţii, pe inculpaţii D., O., E. şi P., Curtea a constatat că probatoriul administrat dovedeşte, în afara oricărui dubiu, numai fapta inculpatei A. de a primi, în noaptea dinaintea pronunţării sentinţei pe fondul cauzei (02/03 februarie 2010), în locuinţa sa din municipiul Bucureşti, strada x nr. 15, prin intermediul martorei B., suma de 10.000 euro (iar nu 30.000 euro, cât s-a reţinut în rechizitoriu), din banii solicitaţi de cea din urmă şi primiţi de aceasta, prin intermediul soţului său, AA., de la martora BB. - mama celor patru inculpaţi Nicolae, respectiv 30.000 euro, pentru a hotărî condamnarea acestora (iar nu şi a celorlalţi cinci inculpaţi, cum s-a susţinut în rechizitoriu, în lipsa invocării oricărei probe sub acest aspect), la pedepse cu suspendarea executării, în timp ce fapta anterioară (plasată în perioada septembrie - octombrie 2009), atribuită aceleiaşi inculpate, de a primi, prin intermediul martorei B., suma de 10.000 euro, pentru a dispune, faţă de doi dintre W., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, nu există, în chiar materialitatea ei.

Sub acest aspect, s-a arătat că, din examinarea actelor dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, a rezultat că, inculpaţii fraţi D., O., E. şi P. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv (măsură dispusă faţă de aceştia, în faza de urmărire penală, la data de 15 aprilie 2009), prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din 25 mai 2009, alături de alţi cinci inculpaţi, din care patru aflaţi, la rândul lor, sub puterea unei măsuri preventive similare, primul termen pe fondul cauzei fiind stabilit, conform normelor procedurale de la acel moment, la data de 23 iunie 2009.

Dosarul cauzei, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, sub numărul anterior menţionat, a fost repartizat iniţial judecătorului V., care a menţinut, faţă de toţi cei opt inculpaţi, măsura arestării preventive, prin încheierea din data de 28 mai 2009, însă, începând cu data de 15 iulie 2009, acesta a fost numit, într-o funcţie de conducere, la o altă instanţă.

La termenul din data de 21 iulie 2009, un alt judecător - X. a dispus, prin încheiere, liberarea provizorie sub control judiciar a doi din inculpaţi, respectiv E. şi P., soluţia respectivă fiind menţinută de către instanţa de control judiciar, prin hotărârea pronunţată la data de 23 iulie 2009.

Primul termen când la judecarea cauzei a participat inculpata A. a fost cel din data de 03 septembrie 2009, când aceasta a dispus, prin încheiere, menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii D. şi O., dispunând însă liberarea provizorie sub control judiciar a altor patru inculpaţi (străini de W.), acea soluţie fiind menţinută, de asemenea, de către instanţa de control judiciar, prin hotărârea pronunţată la data de 10 septembrie 2009.

Astfel, în cauza respectivă, au rămas în stare de arest preventiv numai doi inculpaţi, şi anume D. şi O..

Cu privire la aceştia, inculpata A. a dispus, prin mai multe încheieri pronunţate în mod succesiv în perioada 01 octombrie 2009 - 27 noiembrie 2019, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, însă acele soluţii au fost desfiinţate, de fiecare dată, de către instanţa de control judiciar, care i-a menţinut pe cei doi inculpaţi în stare de arest preventiv, la fel dispunând, prin încheierea din data de 10 decembrie 2019, un alt judecător al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, Z. .

Prin sentinţa penală nr. 88, pronunţată la data de 03 februarie 2010, după dezbateri desfăşurate cu o zi în urmă, inculpata A. a aplicat tuturor celor nouă inculpaţi din cauză, inclusiv inculpaţilor D., O., E. şi P., pentru infracţiuni de şantaj, reţinute în sarcina tuturor (în calitate de autori sau complici) şi, în cazul primilor doi, de tentativă la omor calificat şi complicitate la tentativă la omor calificat, în cazul celui de-al treilea, de lovire sau alte violenţe, iar, în cazul celui de-al patrulea, de lovire sau alte violenţe şi distrugere, pedepse de 3 ani şi 2 ani închisoare, cu suspendarea executării.

În căile de atac (apel, recurs), soluţionate prin decizia penală nr. 281/A din 20 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală şi, respectiv, prin decizia nr. 3876 din 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cei patru inculpaţi din W. au fost condamnaţii la pedepse cu executare în regim de detenţie (D. - 8 ani închisoare; C. - 7 ani şi 6 luni închisoare; E. - 2 ani închisoare; F. - 2 ani închisoare).

Analizând declaraţiile martorei BB. date în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că sunt concordante, aceasta relatând, în esenţă, cu ambele ocazii, aceleaşi elemente faptice relevante, singura inadvertenţă referindu-se la persoana de la care a împrumutat banii (50.000 euro), această împrejurare nefiind însă de natură a pune sub semnul îndoielii credibilitatea afirmaţiilor sale, în condiţiile în care s-a dovedit, printr-un act autentic, că, în perioada ulterioară celei de referinţă, respectiv la data de 13 iulie 2011 (când W. încă nu fuseseră în mod definitiv condamnaţi, fapt petrecut la data de 02 noiembrie 2011), familia sa a vândut, cu suma de 300.000 RON (echivalentul a mai mult de 50.000 euro), un teren, din al cărui preţ a menţionat că a restituit acel împrumut.

S-a apreciat, de asemenea, că declaraţiile martorei sunt în acord şi cu afirmaţiile făcute de acesta în denunţ, în care a precizat că i-a dat numitei B. suma totală de 50.000 euro, obţinută dintr-un împrumut, în trei tranşe, de 20.000 euro, 27.300 euro - pe care i-a dat lui AA., care era însoţit de GG., în timp ce ea se afla împreună cu fiul său, E., aflat în libertate - şi 2.700 euro, în condiţiile în care B. îi spusese că avea "relaţii" cu judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti şi putea interveni pe lângă aceştia, pentru a fi puşi în libertate fiii săi.

În legătură cu punerea în libertate, din starea de arest preventiv, a inculpaţilor E. şi P., Curtea a reţinut că nu a fost formulată, în prezenta cauză, vreo acuzaţie la adresa inculpatei A., în condiţiile în care, luarea de mită de către aceasta nici nu era legal posibilă (ea devenind abia ulterior judecătoarea cauzei), dar, în sarcina ei, s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluţie de clasare a cauzei (pe motivul intervenirii prescripţiei răspunderii penale) şi, astfel cum deja s-a evidenţiat, în urma respingerii plângerii sale împotriva acelei soluţii (prin încheierea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2018), a fost confiscată de la aceasta chiar suma de 20.000 euro, despre care s-a constatat că a fost obţinută prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (conform încheierii definitive pronunţate în dosarul nr. x/2019).

Astfel, prima instanţă a arătat că martora BB. a afirmat, în mod constant, acest unic scop al remiterii sumei de 30.000 euro (pronunţarea de către judecătoarea cauzei de pedepse cu suspendarea executării, faţă de toţi cei patru fraţi Nicolae), fără a face vreo referire la darea banilor respectivi sau a altora pentru eliberarea din arest preventiv a celor doi fii ai săi rămaşi în această stare şi nici la remiterea lor în legătură cu ceilalţi cinci inculpaţi judecaţi în aceeaşi cauză.

Făcând trimitere la declaraţiile martorei BB. date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în etapa cercetării judecătoreşti, Curtea a apreciat că acestea se coroborează cu cele ale fiului acesteia, E., audiat în prezenta cauză, în calitate de martor.

Astfel, analizând cele două declaraţii ale martorului E., Curtea a constatat că sunt concordante, iar, din cuprinsul acestora, rezultă elemente faptice care susţin afirmaţiile mamei sale, în sensul că întreaga sumă de bani remisă soţilor B. şi AA., în legătură cu cauza în care erau judecaţi cei patru fraţi Nicolae, a fost de 50.000 euro.

Din aceasta, suma de 20.000 euro a avut legătură exclusiv cu eliberarea din starea de arest preventiv a doi dintre fraţi, E. şi P., referitor la care nu a fost formulată nicio acuzaţie împotriva inculpatei A. în prezenta cauză (o sumă identică fiind confiscată, însă, de la aceasta, în altă cauză, în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, pentru care s-a constatat intervenită prescripţia răspunderii penale, cu consecinţa dispunerii, prin rechizitoriu, a unei soluţii de clasare).

Suma de 30.000 euro a fost dată soţilor B. şi AA., care acţionau împreună, numai în legătură cu condamnarea celor patru fraţi Nicolae, de către inculpata A., în calitate de judecătoare a cauzei, la pedepse cu suspendarea executării, astfel încât aceştia "să scape de puşcărie".

Martorul E., asemenea mamei sale, nu a confirmat darea, în mod distinct, a altor bani, precum suma de 10.000 euro (afirmată în rechizitoriu), pentru eliberarea din arest preventiv a celor doi fraţi ai săi, rămaşi în această stare până la pronunţarea sentinţei pe fondul cauzei, D. şi O..

De asemenea, prima instanţă a arătat că, martorii CC., P., D. şi O. au furnizat, în declaraţiile lor, informaţii relevante, care se coroborează cu aspectele menţionate anterior.

Astfel, şi potrivit acestor martori, suma totală dată soţilor Bera, exclusiv în legătură cu cei patru fraţi Nicolae, iar nu şi cu ceilalţi inculpaţi din aceeaşi cauză, a fost de 50.000 euro, din care 20.000 euro pentru eliberarea din arest preventiv a doi dintre aceştia - E. şi P. - dispusă de o altă judecătoare decât inculpata A. (în sarcina acesteia fiind reţinută infracţiunea de trafic de influenţă), iar B. a recunoscut, şi faţă de martora CC., nu doar faţă de martora BB., că şi-a oprit pentru ea o parte din banii primiţi.

S-a mai reţinut că, martorul DD. nu a furnizat informaţii pertinente, necunoscând niciun aspect referitor la faptele deduse judecăţii, iar conţinutul înscrisului olograf întocmit de acesta, în care ar fi fost notate sumele de bani remise de membrii familiei Nicolae numitei B., prezentat organelor de urmărire penală de către cea din urmă, este contrazis de declaraţiile acelor persoane, inclusiv cele date cu ocazia audierii lor nemijlocite de către Curte.

Potrivit rechizitoriului, înscrisul respectiv a fost reţinut a dovedi că, în realitate, membrii familiei Nicolae ar fi remis numitei B. o sumă mult mai mare decât cea de 50.000 euro, afirmată de aceştia cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, respectiv 95.500 euro - conform acelui înscris, 80.000 euro - potrivit discuţiei din data de 28 februarie 2018, înregistrată ambiental, purtată de B. cu E. şi CC., respectiv între 61.000 euro şi 74.000 euro (10.000 euro, pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea; între 21.000 şi 24.000 euro, pentru determinarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să menţină încheierile Tribunalului Bucureşti cu privire la măsurile preventive; între 30.000 şi 40.000 euro, pentru pronunţarea pe fondul cauzei a pedepselor cu suspendarea executării), la care se adaugă suma de 6.000 euro (pretins dată judecătoarei X., în privinţa faptelor atribuite acesteia dispunându-se, prin rechizitoriu, disjungerea cauzei) - conform declaraţiilor martorei B..

Cei şase membri ai familiei Nicolae, audiaţi ca martori, au dat însă declaraţii constante şi concordante, afirmând, în ambele faze procesuale, atât în faţa procurorului care a efectuat urmărirea penală, cât şi în faţa Curţii, cu ocazia audierii lor nemijlocite, că întreaga sumă de bani remisă numitei B., în mod direct sau prin intermediul soţului său, în legătură cu cauza în care erau judecaţi W., a fost de 50.000 euro.

S-a apreciat că acest aspect rezultă, de altfel, şi dintr-o afirmaţie făcută chiar de martora B. în discuţia purtată cu inculpata A. la data de 16 februarie 2018, înregistrată ambiental şi redată în procesul-verbal ataşat la dosar, ocazie cu care cea dintâi a afirmat către cea din urmă: "Oamenii ... ăştia sunt tâmpiţi, frate! Ăştia, cică, vor să le dau acuma 50.000 de euro!".

Pe de altă parte, suma de 80.000 euro, menţionată în discuţia înregistrată ambiental la data de 28 februarie 2018, redată în procesul-verbal depus la dosar, a fost rostită chiar de interlocutoarele de la acel moment, martorele B. şi CC., într-un mod incert, cu referire şi la o altă judecătoare (X.), cea dintâi exprimând chiar îndoieli cu privire la realitatea acelei sume.

Astfel, prima instanţă a reţinut ca fiind relevant următorul pasaj din respectiva discuţie (cu menţiunea că participantele la aceasta sunt notate B. - B. şi CC. - CC.):

"CC. - (...) Da? Ea lua ce? Lua 70-80.000 pentru ce? Că le dă afară 7 luni, 1 an de zile şi pe urmă le bagă înapoi?

B. - Da’ ce, mă ... a luat 80.000 de euro?

CC. - Da? Cât dracu’ a luat asta, fată?

B. - Păi, eu mai ştiu, fată? (...) Cât a luat la sfârşit, mă? Că pe prima oară n-a luat mult. A luat ... Cât a luat? 5.000 a luat. (...) N-au fost 80.000, fată! (...) A, da’ stai că n-a fost ea, a fost HH.. HH. a fost prima oară. ".

Curtea a mai apreciat ca nefiind exclus ca membrii familiei Nicolae să îi fi dat numitei B. şi/ori soţului său, AA., şi alte sume de bani (eventual păstrate de aceştia pentru ei), notate în înscrisul întocmit de martorul DD., însă nu există nicio probă care să le asocieze cu faptele atribuite inculpatei A..

Mai mult, martorul DD. nu a asistat, cu nicio ocazie, la darea vreunei sume de bani, de la membrii familiei Nicolae către B. şi/sau soţul ei, astfel că, fiind în mod expres întrebat, acesta nu a putut confirma realitatea notărilor sale din înscrisul respectiv.

Afirmaţiile făcute de martora B. în declaraţiile sale au fost reţinute de instanţa de fond numai în măsura în care se coroborează cu aspecte ce rezultă din alte mijloace de probă, fiind înlăturate cele neconfirmate sau chiar infirmate de acestea.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere inclusiv împrejurarea că martora B. a manifestat un interes propriu în formularea denunţului împotriva inculpatei A. şi, apoi, în susţinerea acestuia, prin declaraţiile sale, de vreme ce, în considerarea acelui denunţ, a solicitat să beneficieze, într-o cauză în care avea calitatea de inculpată, fiind acuzată de evaziune fiscală, de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, primind o adresă favorabilă din partea organului de urmărire penală care a instrumentat prezenta cauză, situaţie care impune evaluarea riguroasă a afirmaţiilor sale.

Pornind de la această premisă, Curtea a constatat că, după formularea, la data de 22 decembrie 2016, a unui denunţ cu caracter general, fără a se referi în concret la o faptă anume, martora B. a dat, în faza de urmărire penală, trei declaraţii, în cuprinsul cărora pot fi uşor constatate, pe lângă aspecte confirmate de alte mijloace de probă (astfel că au fost reţinute a reflecta realitatea), mai multe inadvertenţe (care au determinat înlăturarea susţinerilor sale), în concret aceasta precizând următoarele (cu menţiunea că au fost avute în vedere exclusiv afirmaţiile având legătură cu faptele care constituie obiectul judecăţii, nu şi cele referitoare la faptele pentru care, prin rechizitoriu, s-au dispus soluţii de clasare şi disjungere):

Astfel, în prima declaraţie, datând din aceeaşi zi când a fost înregistrat denunţul: în anul 2009 sau 2010, în cursul unei vizite pe care inculpata A. i-a făcut-o la ea acasă, aceasta l-a abordat pe soţul său, AA., întrebându-l dacă îi cunoştea pe cei din N., afirmând că avea pe rol un dosar în care aceştia aveau calitatea de inculpaţi şi era dispusă să îi judece în stare de libertate, iar nu în arest preventiv şi să pronunţe în privinţa lor o sentinţă de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, în schimbul unei sume de bani; când soţul său a confirmat că îi cunoştea şi ştia de faptele săvârşite de aceştia, inculpata A. i-a spus că, dacă îi auzea că ar fi interesaţi să dea o sumă de bani pentru a primi o sentinţă de condamnare la pedepse cu suspendare, să-i comunice, să ia banii de la ei şi să i-i dea; ulterior, a aflat că cei din N. l-au contactat pe soţul său, pentru ca acesta să-i ducă o sumă de bani inculpatei A., pentru revocarea măsurii arestării preventive şi, apoi, pentru o soluţie de condamnare la pedepse cu suspendarea executării; nu şi-a amintit, la acel moment, suma exactă pe care ar fi luat-o inculpata A., susţinând, însă, că ar fi fost de ordinul a câteva zeci de mii de euro; dosarul respectiv a fost finalizat de inculpata A. cu soluţia promisă, respectiv condamnare la pedepse cu suspendare, dar, în apel, acea soluţie nu a fost menţinută, inculpaţii din cauză fiind condamnaţi la pedepse cu executare; din cauza acestui fapt, soţiile celor din N., atunci când se întâlnea cu ele întâmplător, îi solicitau să fac demersuri în sensul ca judecătoarea A. să le restituie suma de bani dată; i-a relatat judecătoarei acel aspect, dar aceasta a spus că nu le restituia niciun ban, pentru că ea "şi-a făcut treaba", în sensul că a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi a pronunţat o sentinţă de condamnare la pedepse cu suspendare;

în vara anului 2015, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu judecătoarea A., a venit la poartă mama inculpaţilor din N. şi a început să strige că voia înapoi banii remişi acesteia prin intermediul soţului ei, AA.; judecătoarea A. a auzit-o pe aceasta şi a întrebat-o dacă nu "a rezolvat" cu ei, în sensul că trebuia să le explice că nu le va restitui niciun ban, deoarece a respectat "înţelegerea", în sensul că i-a judecat în stare de libertate şi i-a condamnat la pedepse cu suspendare; i-a spus acesteia că le-a transmis mesajul ei, dar nu înţelegeau şi voiau banii înapoi, întrucât cei din N. au primit, în final, pedepse cu executare; având în vedere cele spuse de judecătoare, nu a mai ieşit din casă să discute cu mama celor din N. şi a apelat firma II., pentru a o înlătura pe aceasta din apropierea imobilului său.

Referitor la această declaraţie, Curtea a constatat că potrivit martorei B., inculpata A., în calitate de judecătoare a cauzei, a condiţionat, de primirea banilor pe care urma să-i ceară soţul său de la membrii "clanului N.", numai pronunţarea sentinţei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării.

În concret, martora B. a declarat: "A. i-a explicat soţului meu că cei din N. au un dosar pe rol pentru tentativă de omor şi că i-a fost repartizat ei. (...) A. a precizat că, dacă AA. aude că cei din N. ar fi interesaţi să-i dea o sumă de bani pentru a primi o sentinţă de condamnare cu suspendare, să-i spună şi ei şi să ia banii de la aceştia şi să-i dea ei.".

Curtea a apreciat că referirea martorei B. la darea/primirea de bani şi pentru revocarea (iar nu înlocuirea) măsurii arestării preventive este străină de soluţiile pronunţate în cauza respectivă, în care nu s-a dispus niciodată în acest sens.

S-a apreciat, de asemenea, că nu se poate susţine că această referire ar fi rezultatul unei confuzii, întrucât, din declaraţiile martorei B. şi replicile sale din discuţiile înregistrate ambiental, rezultă că aceasta era familiarizată, inclusiv prin prisma relaţiei cu inculpata A., dar şi cu alţi judecători de la Tribunalul Bucureşti, cu limbajul juridic şi cunoştea instituţiile juridice.

Martora B. nu a putut indica, în concret, suma de bani primită de inculpata A., susţinând doar că ar fi fost de ordinul a câteva zeci de mii de euro.

Martora B. a relatat un eveniment care a fost confirmat prin alte mijloace de probă, respectiv prezenţa inculpatei A. la casa martorei, într-un moment în care, mama fraţilor BB. a venit să solicite restituirea banilor, după ce fiii săi au fost condamnaţi la pedepse cu executare.

În acest sens, Curtea a avut în vedere discuţia înregistrată ambiental la data de 16 februarie 2018, purtată între inculpata A. şi martora B., pasajul apreciat relevant, fiind redat în procesul-verbal ataşat la dosar .

Prin urmare, conţinutul neechivoc al afirmaţiilor făcute de interlocutoare pe parcursul acestei discuţii a fost apreciat de prima instanţă ca dovedind, în afara oricărui dubiu, faptul că inculpata A. ştia despre ce bani vorbea martora B. şi cine era persoana care solicita din poartă, în mod zgomotos, restituirea lor, când ea se afla în vizită în casa acesteia, probând, totodată, că inculpata nu era străină de acei bani.

De altfel, inculpata A. a şi recunoscut, în declaraţia dată în primă instanţă, existenţa evenimentului respectiv, încercând, însă, în mod neverosimil, să acrediteze ideea că ea nu ştia despre ce era vorba.

Referitor la declaraţia dată de inculpată la data de 13 februarie 2018, în cursul urmăririi penale, Curtea a constatat că martora B. a făcut referire, pentru prima dată, la remiterea distinctă de bani către inculpata A. pentru înlocuirea, în cursul judecăţii, a măsurii arestării preventive, cu privire la D. şi O., arătând că banii respectivi, menţionaţi a fi fost în cuantum de 5.000 euro, i-ar fi primit de la CC. - concubina lui E..

Sub acest aspect, s-a mai reţinut că, martora CC. nu a confirmat, însă, în niciuna din declaraţiile sale, acest fapt, care nu rezultă nici din discuţia înregistrată ambiental invocată de acuzare, datând din 28 februarie 2018.

În realitate, în opinia primei instanţe, din discuţia respectivă rezultă că o astfel de sumă (5.000 euro) ar fi fost dată pentru o altă judecătoare (X.), în vederea eliberării din starea de arest preventiv a celorlalţi doi fraţi, E. şi P., înainte ca judecătoarea A. să devină judecătorul cauzei.

În acest context, a fost apreciat ca fiind relevant pasajul din discuţia respectivă, purtată între martorele B. şi CC. - notată CC., redat în procesul-verbal ataşat la dosar .

Prin urmare, în absenţa oricărui alt mijloc de probă cu care să se coroboreze, afirmaţia martorei B. nu a fost reţinută de Curte, ca fiind reală.

Astfel, s-a arătat că martora B. nu a putut preciza, nici de această dată, în mod exact, cuantumul sumei de bani remise de ea inculpatei A., pentru pronunţarea, pe fondul cauzei, a soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, menţionând, totuşi, că ar fi fost mai mică de 20.000 euro.

În acest sens, s-a arătat că este infirmată teza acuzării, în sensul că acea sumă de bani ar fi fost de 30.000 euro, dar sunt confirmate, în schimb, afirmaţiile martorei BB., întărite de cele ale martorei CC. (deja analizate), în sensul că martora B. a recunoscut, faţă de amândouă, că ar fi oprit pentru ea, din suma de 30.000 euro care i-a fost dată de W. în acel scop, o parte din bani, astfel că, din suma respectivă, la inculpata A. au ajuns, în realitate, numai 10.000 euro.

S-a precizat că referirea martorei B. la numărul inculpaţilor pentru care a dat banii, în scopul anterior menţionat - "vreo cinci" dovedeşte că numai în legătură cu W. (în număr de patru), iar nu cu toţi inculpaţii din cauza respectivă (în număr de nouă), s-au realizat darea/primirea de bani, în vederea condamnării la pedepse cu suspendarea executării.

De altfel, susţinerea martorei B. că banii au fost remişi de membrii familiei Nicolae, în seara dinaintea pronunţării hotărârii pe fondul cauzei, la un restaurant, a fost reţinută de Curte că exprimă realitatea, întrucât rezultă şi dintr-un alt mijloc de probă, cu care se coroborează.

Sub acest aspect, s-a arătat că singurul aspect eronat indicat de martoră este identitatea persoanei care a adus banii (ce au fost primiţi de soţul său, trimis de ea), acea persoană nefiind soţia lui E. - CC., ci chiar acesta, care o însoţea pe mama lui, BB., astfel cum rezultă şi din declaraţiile constante şi concordante (anterior citate) ale martorilor respectivi.

De asemenea, s-a reţinut că mijlocul de probă la care s-a făcut referire este înregistrarea ambientală a discuţiei din 28 februarie 2018, pasajul relevant din discuţia respectivă, purtată între B., E. şi CC. - notată CC., fiind redată în procesul-verbal ataşat la dosar .

De asemenea, afirmaţia martorei B. că i-a dat banii (dovediţi numai în limita sumei de 10.000 euro) inculpatei A. la scurtă vreme, tot în noaptea de dinaintea pronunţării hotărârii pe fondul cauzei, în locuinţa acesteia din Strada x, este confirmată, în opinia primei instanţe de discuţia înregistrată ambiental, la data de 16 februarie 2018, purtată între inculpata A. şi martora B., pasajele relevante din discuţia respectivă, fiind redate în procesul-verbal ataşat la dosar .

Astfel, s-a apreciat că sensul discuţiei redate este foarte clar şi lipsit de orice echivoc, referindu-se, în afara oricărui dubiu, la banii care i-au fost remişi inculpatei A., în locuinţa sa, de către martora B., în noaptea dinaintea pronunţării hotărârii de condamnare a celor patru fraţi Nicolae la pedepse cu suspendarea executării, după ce aceştia (banii) fuseseră primiţi (într-un cuantum mai mare, prin intermediul soţului martorei), la un restaurant de la lângă o benzinărie, de la membrii familiei Nicolae (martora B. aflându-se în confuzie doar cu privire la persoana care îi adusese, aceasta nefiind CC., ci concubinul său - E., care îşi însoţea mama - BB.).

Inculpata A. nu a contrazis, prin nicio replică, primirea banilor aduşi de martora B. la ea acasă (ci, dimpotrivă, a confirmat-o implicit), fiind doar interesată să ştie dacă acest fapt era cunoscut celor care i-au dat şi ca discuţia cu martora să nu fie înregistrată, convinsă fiind că probarea acelui fapt o expunea riscului arestării.

De asemenea, inculpata A. a sfătuit-o pe martora B. să nu recunoască în nicio împrejurare că i-a adus banii, întrucât, în lipsa recunoaşterii acesteia, nu puteau fi obţinute probe, lăsând-o să înţeleagă că, şi în caz contrar, doar martora ar fi avut de suferit, deoarece ea ar nega totul.

Curtea a apreciat că apărările inculpatei nu pot fi primite, ansamblul discuţiei înregistrate ambiental la data de 16 februarie 2018 (în care s-a făcut referire şi la episodul petrecut la poarta casei martorei B., cu ocazia unei vizite făcute de ea acesteia, când martora BB. a venit să reclame zgomotos restituirea banilor) relevând că inculpata a cunoscut, de la început, identitatea persoanelor la care se referea (W., judecaţi de ea, unii din aceştia fiind, de altfel, în mod clar nominalizaţi, după porecle), dar şi că replicile sale la afirmaţiile martorei B. nu au fost făcute nici de complezenţă, fără a şti despre ce vorbea aceasta şi nici cu privire la un caz ipotetic, în realitate inculpata fiind pe deplin conştientă de propria faptă penală (de primire a banilor pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării) şi urmărind să împiedice probarea ei, prin obţinerea tăcerii martorei.

Potrivit părţii finale a acestei declaraţii a martorei B., ea i-a dat inculpatei A. următoarele sume de bani: aproximativ 10.000 euro, pentru eliberarea de către Tribunal a inculpaţilor P., E., O. şi D. (câte 2.000-3.000 euro de persoană); între 30.000 şi 40.000 euro, pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendare faţă de toţi inculpaţii (fiind posibil să fi cerut 50.000 euro, iar ea să-i fi dus numai 42.000 euro).

Referitor la declaraţia martorei B. din data de 22 august 2018, Curtea a reţinut că, de această dată, martora B., conform ultimelor sale afirmaţii, i-a introdus în rândul celor eliberaţi din starea de arest preventiv, prin încheieri pronunţate de inculpata A., pe toţi cei patru fraţi Nicolae şi a susţinut că, pentru aceştia, în vederea pronunţării la Tribunal de astfel de soluţii, a remis inculpatei suma de aproximativ 10.000 euro, primită de la CC..

Astfel cum deja s-a evidenţiat, punerea în libertate a doi dintre fraţii E. şi P. s-a realizat în baza încheierii pronunţate de o altă judecătoare (X.), iar, în legătură cu soluţia privind măsura arestării preventive a acestora, faţă de inculpata A., nu a fost formulată nicio acuzaţie în prezenta cauză, motiv pentru care însuşirea de către acuzare a afirmaţiei finale a martorei B., referitoare la remiterea sumei de aproximativ 10.000 euro, în considerarea tuturor celor patru fraţi Nicolae (câte 2.000 - 3.000 euro de persoană), pentru punerea în libertate a acestora din starea de arest preventiv, este, din start, lipsită de fundament.

De asemenea, pentru motivele anterior prezentate, Curtea nu a reţinut nici remiterea către inculpata A. a jumătate din această sumă (5.000 euro), în legătură cu punerea în libertate din starea de arest preventiv a celorlalţi doi fraţi D. şi O., câtă vreme susţinerea martorei B. este unică în ansamblul probator al cauzei, necoroborându-se cu niciun alt mijloc de probă.

Deşi nu şi-a amintit, nici de această dată, suma în mod real remisă inculpatei A., pentru pronunţarea pe fondul cauzei a hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, martora a avansat o sumă mult mai mare decât cea afirmată în declaraţia sa precedentă, susţinând chiar două variante (33.000-35.000 euro - prin scăderea din 40.000 euro a 5.000-7.000 euro care nu au mai fost daţi sau 42.000 euro, faţă de mai puţin de 20.000 euro, cât precizase anterior).

Cu privire la aceste noi variante de declaraţie, Curtea nu le - a putut reţine, atât prin prisma caracterului contradictoriu al afirmaţiilor sale, cât şi având în vedere aspectul constatat pe baza declaraţiilor martorilor din W. (anterior analizate), din care rezultă că i-au dat martorei B., prin intermediul soţului său, în scopul anterior menţionat, suma de 30.000 euro (mai întâi 27.300 euro, iar apoi 2.700 euro), iar aceasta a recunoscut, faţă de martorele BB. şi CC., că şi-a oprit pentru ea o parte din bani, astfel că, în realitate, i-a remis inculpatei A. numai suma de 10.000 euro.

În acest sens a fost interpretată de Curte şi discuţia înregistrată ambiental la data de 26 februarie 2018, purtată între martorii B. şi O., redată în procesul-verbal ataşat la dosar .

În contextul probatoriului anterior menţionat, referirea martorului O. la suma de 10.000 (se subînţelege că de euro) nu poate fi relaţionată, în opinia primei instanţe, decât cu suma pe care membrii familiei sale o cunoşteau a fi fost dată de martora B. inculpatei A. (pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, desfiinţată în căile de atac), conform recunoaşterii celei dintâi faţă de martora BB., din acest motiv martorul respectiv considerându-se îndreptăţit să o recupereze.

Cu privire la declaraţia martorei B., din etapa cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că, martora B. a reluat afirmaţiile anterioare, privind remiterea către inculpata A., pentru eliberarea din starea de arest preventiv a doi din W., a sumei de 2.000 - 3.000 euro de persoană, susţinând, însă, de această dată, că acei bani i-ar fi fost daţi, în acest scop, de BB., iar nu de CC., cum afirmase în declaraţiile precedente. Darea acestor bani nu a fost confirmată, însă, de martora BB., ale cărei declaraţii au fost analizate anterior (şi nici de alt mijloc de probă).

Martora B. a adus un element de noutate în raport cu afirmaţiile sale anterioare, susţinând că cei 2.000 - 3.000 euro de persoană, daţi pentru eliberarea din starea de arest preventiv a lui O. şi D., i-au fost restituiţi de către inculpata A. după fiecare desfiinţare a încheierilor sale de către Curtea de Apel Bucureşti, ea i-a înapoiat familiei Nicolae, după care i-a primit din nou şi i-a dat iar inculpatei, episoade care s-au succedat de câteva ori, până la pronunţarea hotărârii pe fondul cauzei.

Cu privire la această susţinere a martorei B., Curtea a apreciat că nu este confirmată prin niciuna din declaraţiile martorilor membri ai familiei Nicolae, unii din aceştia făcând referire doar la restituirea sumei de 30.000 euro (din cei 50.000 euro daţi iniţial), după eliberarea din starea de arest preventiv, de către o altă judecătoare, a doi din fraţi, E. şi P., care a fost ulterior din nou dată, pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării cu privire la toţi cei patru fraţi Nicolae.

Curtea a apreciat, însă, că martora B. a reconfirmat, astfel cum rezultă şi din restul probatoriului (deja analizat), că banii pentru pronunţarea pe fondul cauzei a hotărârii de condamnare a celor patru fraţi Nicolae la pedepse cu suspendarea executării i-au fost daţi, prin intermediul soţului său, AA., într-un restaurant, de BB. şi unul din acei fraţi, E., aflat la acel moment în stare de libertate.

În acelaşi sens, s-a arătat că martora B. a afirmat, de această dată, un alt cuantum al acelor bani, diferit de sumele precizate în declaraţiile sale precedente, respectiv 24.000-28.000 euro (potrivit calculului făcut pe baza elementelor indicate de aceasta, respectiv 6.000-7.000 euro de persoană, în urma scăderii din 7.000-8.000 euro de persoană, cât ceruse, a câte 1.000 euro de persoană, sumă pe care membrii familiei Nicolae nu i-au putut-o da).

Suma respectivă este apropiată de cea afirmată de martorii BB. şi E. a fi fost dată de ei, la întâlnirea de la restaurant, respectiv 27.300 euro.

Totodată, martora B. a confirmat susţinerea acelor martori că aceştia nu au avut să dea atunci toţi banii, lipsind câteva mii de euro (2.700, până la 30.000 euro, cât li se ceruse de către ea şi soţul său, conform afirmaţiilor acestora).

S-a mai reţinut că, martora B. a reafirmat faptul că remiterea banilor către inculpata A. s-a realizat în apartamentul acesteia de pe Strada x, în noaptea dinaintea pronunţării hotărârii pe fondul cauzei, astfel cum rezultă, în afara oricărui dubiu, şi din discuţia purtată între cele două la data de 16 februarie 2018, înregistrată ambiental (pasajele relevante fiind deja redate).

Cu privire la acest aspect, s-a reţinut că martora B. a confirmat, implicit, că banii pe care i-a dat inculpatei A., în calitate de judecătoare a cauzei, au avut legătură numai cu pronunţarea de către aceasta a hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării.

Astfel, martora a precizat, în legătură cu soluţia pe fondul cauzei, că nu a existat între ea şi inculpata A. o înţelegere în sensul că, dacă hotărârea pronunţată în primă instanţă nu era menţinută la Curtea de Apel, aceasta să restituie banii primiţi.

De asemenea, reluând relatarea episodului referitor la prezenţa martorei BB. la poarta casei sale, pentru a cere restituirea banilor, după condamnarea fiilor săi în căile de atac la pedepse cu executare, într-un moment când acolo se afla şi inculpata A. (episod confirmat de discuţia înregistrată ambiental la data de 16 februarie 2018, deja redată şi chiar de declaraţia inculpatei din faţa Curţii), a reprodus afirmaţia acesteia, în sensul că nu avea ce bani să restituie, întrucât nu mai putea pronunţa o dată soluţia de condamnare la pedepse cu suspendarea executării.

Martora B. nu a putut preciza, însă, nici de această dată, valoarea exactă a sumei de bani pe care i-a dat-o inculpatei A..

În aceste condiţii şi având în vedere motivele deja expuse, Curtea a constatat că, singura sumă probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin coroborarea probatoriului testimonial şi a discuţiilor înregistrate ambiental, a fi fost remisă inculpatei A. este cea de 10.000 euro, astfel cum martora BB. a declarat că martora B. a recunoscut faţă de aceasta, iar nu suma de 30.000 euro (reţinută de acuzare exclusiv pe baza susţinerilor martorei B., care nici măcar nu a afirmat vreodată, în mod cert, această sumă).

Referitor la celelalte discuţii înregistrate ambiental, Curtea a constatat că nu susţin apărările inculpatei.

Astfel, discuţia din 27 ianuarie 2017, purtată între inculpata A. şi martora B., redată în procesul-verbal ataşat la dosar, relevă într-adevăr reacţia celei dintâi de respingere a implicării în problema pe care venise să i-o expună cea din urmă, privindu-i pe membrii familiei Nicolae şi sfatul dat acesteia de a consulta un avocat pentru rezolvarea problemei, însă acest fapt s-a petrecut, contrar susţinerii sale, în contextul în care inculpata a avut, în mod cert, reprezentarea că discuţia era înregistrată, fie de către organele de urmărire penală, fie de către interlocutoarea sa, la cererea membrilor familiei Nicolae, care aşteptau în afara imobilului unde locuia (din Strada x), fiind aduşi de martora B..

S-a apreciat, astfel, că acest aspect rezultă, fără nicio îndoială, din discuţia înregistrată ambiental la data de 16 februarie 2018, redată într-un alt proces-verbal ataşat la dosar .

Pe de altă parte, în opinia primei instanţe, discuţiile din 27 ianuarie 2017, 05 februarie 2018 şi 11 februarie 2018, redate în procesele-verbale ataşate la dosar, prima şi ultima fiind completate de inculpată prin transcrierea proprie a pasajelor neredate, nu relevă elemente provocatorii de natură a pune la îndoială loialitatea obţinerii înregistrării incriminatoare din data de 16 februarie 2018, întrucât, independent de acţiunea agenţilor statului, discuţia captată prin cea din urmă înregistrare (pe care, cu ocazia deliberării, Curtea a audiat-o în mod nemijlocit) a fost una liberă, chiar prietenească, conţinutul ei relevând o relaţie apropiată, de lungă durată, între inculpata A. şi martora B., căreia, pe parcursul mai multor ore, cât a durat, în întregul său, acea discuţie, cea dintâi i-a relatat, din proprie iniţiativă, cu lux de amănunte, numeroase probleme personale, referitoare nu doar la ea, ci şi la alţi membri ai familiei şi i-a permis să asiste la convorbiri private, precum cea purtată cu soţul său, la fel procedând şi martora cu conversaţiile sale, dovadă a încrederii depline existente între cele două.

De altfel, discuţia respectivă (din data de 16 februarie 2018) a avut loc în timp ce inculpata şi martora se deplasau, împreună, într-o zi lucrătoare (când, teoretic, cea dintâi se afla în timpul serviciului), cu autoturismul condus de către cea din urmă, la o clarvăzătoare/ghicitoare din judeţul Argeş, de la care inculpata aştepta răspunsuri şi sfaturi pentru problemele personale, în legătură cu care nu a ezitat să se confeseze, chiar în detaliu, martorei, în paralel fiind abordat, în modalitatea anterior expusă, subiectul referitor la W., nu doar în benzinăria de pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti (unde, în mod neverosimil, inculpata a pretins că, din cauza zgomotului de fond, nu înţelegea toate afirmaţiile interlocutoarei şi sensul lor) - discuţie care debutează la momentul 1:38:50 al înregistrării audio, ci şi când aşteptau, împreună, în faţa casei persoanei vizitate, în condiţii optime de a se auzi una pe cealaltă - discuţie care debutează la momentul 03:07:40 al înregistrării audio.

Inculpata nu s-a opus în niciun moment abordării acelui subiect, ci, dimpotrivă, s-a implicat activ în dezbaterea lui, făcând afirmaţiile neechivoce anterior citate, deşi, conform declaraţiei sale din faţa Curţii, la data de 16 februarie 2018, ştia, din conversaţiile purtate la începutul lunii februarie 2018 cu martora B., despre ceea ce a numit "posibila sa legătură cu problemele acesteia cu respectivii ţigani", gândindu-se că era posibil ca numele ei să fi fost folosit de interlocutoarea sa în legătură cu soluţionarea dosarului acestora.

De asemenea, tot în discuţia din 16 februarie 2018, cu ocazia abordării subiectului referitor la W., inculpata a făcut referire la redactarea hotărârilor judecătoreşti, menţionând că, din motivare, nu poate să transpară luarea de mită, pentru pronunţarea unei anume soluţii, pasajul relevant sub acest aspect fiind următorul (cu menţinerea modului de notare a interlocutoarelor):

"B. - ... O fi văzut în dosar?

A. - Ce să vadă în dosar?

B. - Soluţia, ce puii mei!

A. - Păi, da’ nu ... tu nu înţelegi? O soluţie într-un dosar, când e dată, e motivată, nu are ... Tu crezi că cineva dă o soluţie, o scrie în fals sau ce face? Deci, un judecător, când dă o soluţie, şi-o motivează, are un motiv pentru care o dă! (...) doar nu scrie judecătorul aşa: Hai, i-am dat! I-a dat cineva o soluţie ... La revedere! ... asta este! (...) Că nu scrie ... ce să scrie în dosar? Îi ... îi ... scrie judecătorul: Am dat bani pentru că am luat mită? (...) I-am ... l-am pus liber pentru că i-am ... am luat mită? Îţi dai seama că nu există aşa ceva! Înţelegi?

B. - Da! Păi, da, da! … Că nimeni nu e prost ...!

A. - Deci, cine pune liber pe cineva, motivează de ce! Are, găseşte un argument juridic, nu merge pe ... nu ştiu ce! (...) Merge pe chestii juridice!".

În plus, Curtea a reţinut că, discuţia din data de 05 februarie 2018, purtată în timpul unei şedinţe de ghicit în cărţi, este în acord susţinerea martorei B. din prima sa declaraţie din faza de urmărire penală, datând din 22 decembrie 2016, când a formulat şi denunţul, în sensul că inculpata A. i-ar fi destăinuit primirea de bani şi în legătură cu alte cauze penale pe care le-a judecat, aceeaşi discuţie relevând şi că aceasta renunţase, de câţiva ani, la acel comportament, pasajele relevante sub aceste aspecte fiind următoarele (cu menţinerea notării deja indicate a interlocutoarelor):

"B. - Ă ... să nu iei o sumă mare de bani de la nimenea. Mai ales de la o .

A. - Nu. (...)

B. - Ce-ţi dă Dumnezeu. Ce ... uite, probleme cu legea.

A. - Ce pana mea, lasă-mă că mor! (...)

B. - Nu te băga cu un bărbat de ghindă.

A. - Nu mă, nu, cu nimeni. Tu ştii ce-i aia cu nimeni? Cu nimeni!

B. - Treaba ta. Bine.

A. - Dacă-ţi spun.

B. - Treaba ta.

A. - Mă, nu mă mai enerva.

B. - Deşi .

A. - Deci, n-am văzut, n-am auzit de 4 ani de nimic.".

În acelaşi sens este, de altfel, şi discuţia înregistrată ambiental la data de 16 februarie 2018, purtată între aceleaşi interlocutoare, pasajele relevante fiind următoarele:

"B. - Poliţia!

A. - Îhî!

B. - Ce face Poliţia asta!?

A. - Ce m-am speriat! ... şi eu mă uit ... deci .

B. - Păi, eşti nebună! Da’ eu nu mă uit?!

A. - Vai, de capul meu ...! (...)

A. - Eu, de câte ori plec de acasă şi aşa, mă mai uit de cinci ori şi mă gândesc şi noaptea ... Câteodată am momente când mă duc şi mă uit şi ... (...) Doamne! Cine? De ce? Cum? De aia, câteodată nici nu e bine să vorbeşti. Nici nu ... Am rămas aşa, ştii că-i ... mai bine să nu vorbesc nimic cu nimeni.

B. - Eu ţi-am zis! Lasă, frate, că ... cât ai ...ai salariu, ai asta ... Îţi ajunge. Nu mai e ... Nu mai e ce era înainte!".

Referitor la declaraţia martorului AA., invocată de acuzare, Curtea a arătat că aceasta nu furnizează niciun element probatoriu pertinent cu privire la faptele deduse judecăţii.

Astfel, s-a reţinut că, la fel ca în denunţul formulat, martorul nu a menţionat, în unica declaraţie pe care a dat-o în faza de urmărire penală, niciun aspect concret referitor la faptele analizate, limitându-se la afirmaţii cu caracter general, pentru ca, ulterior, să refuze să se mai prezinte atât în faţa organului de urmărire penală (deşi a precizat, în declaraţia respectivă, că va indica într-o declaraţie viitoare persoanele de la care a luat sume de bani solicitate de inculpata A. pentru a pronunţa soluţii favorabile), cât şi în faţa Curţii (care s-a aflat, pentru motivele deja arătate, în imposibilitatea de a proceda la audierea sa nemijlocită).

De altfel, chiar în rechizitoriu (pag. 14-16), procurorul de caz a menţionat, în mod explicit, că, în singura declaraţie dată de martor în faza de urmărire penală, acesta nu a făcut referire la faptele deduse judecăţii şi nici la alte fapte anume, fiind de evidenţiat şi împrejurarea că martorul AA. nu a solicitat organului de urmărire penală, în legătură cu denunţul formulat în prezenta cauză, furnizarea de informaţii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 .

În legătură cu declaraţia martorului din faza de urmărire penală, este de evidenţiat faptul că acesta a menţionat, între altele, cu caracter general, că a întâlnit-o pe mama inculpatei A. în locuinţa celei din urmă din strada x şi că aceasta îi spunea să îi lase mamei sale plicul cu bani, fără să-i zică despre ce era vorba, ceea ce el şi făcea.

Această afirmaţie a martorului nu poate fi relaţionată, în opinia Curţii, în lipsa furnizării de informaţii suplimentare, cu faptele analizate şi, ca atare, nu poate reţinută, nici în susţinerea acuzaţiilor, dar nici în sensul speculat de apărare, pentru a dovedi o contradicţie flagrantă cu susţinerea martorei B., că banii (ce s-a dovedit a fi fost primiţi prin intermediul soţului său de la membrii familiei BB. şi E.) au fost daţi de către ea, în mod direct inculpatei, în locuinţa respectivă (astfel cum rezultă şi din discuţia interceptată ambiental la data de 16 februarie 2018, anterior citată).

În ceea ce priveşte martorii audiaţi la cererea inculpatei A., s-a reţinut că aceştia nu au furnizat informaţii relevante cu privire la situaţia de fapt, unii dintre aceştia (membrii familiei) relatând, însă, despre relaţia sa cu martora B..

Astfel, martorul JJ. a susţinut în declaraţia sa că, în calitate de apărător ales al inculpaţilor O. şi D. în cauza judecată de inculpata A., a constatat că aceştia nu aveau resurse financiare deosebite, dar acelaşi martor a susţinut că erau "finanţaţi" de către un cetăţean arab, care desfăşura o activitate de investitor imobiliar în zona Chitila, unde cei doi inculpaţi locuiau, întrucât, la rândul lor, cei din urmă îi asigurau un fel de "protecţie" pentru afacerea sa, revenind apoi şi afirmând că "finanţarea" la care a făcut referire se referea numai la plata onorariului său.

În acest sens, s-a reţinut că afirmaţiile martorului nu dovedesc, astfel cum a intenţionat apărarea, lipsa de fonduri băneşti din care să fie "finanţată" intervenţia la judecătoarea cauzei (în limita în care aceasta a fost constatată dovedită), în condiţiile în care, astfel cum deja s-a evidenţiat, plata banilor care au ajuns la aceasta prin intermediul martorei B. s-a făcut dintr-un împrumut contractat de mama fraţilor Nicolae, BB., iar, în perioada ulterioară celei de referinţă, familia a vândut un teren, printr-un act autentic, obţinând un preţ consistent, care a permis restituirea acelui împrumut.

Martorul JJ. a mai susţinut că nu a auzit ca, în legătură cu dosarul judecat de inculpata A., cei doi inculpaţi anterior nominalizaţi să fi dat mită, pentru a obţine o soluţie favorabilă.

Astfel, prima instanţă a arătat că susţinerea martorului este lipsită de valoare probatorie, fiind evident că un astfel de fapt, recunoscut de membrii familiei Nicolae, era ţinut ascuns, iar nu clamat, iar "intervenţia", pe bani, la judecătoarea cauzei s-a realizat prin mijlocirea altei persoane decât avocatul ales din cauză (martora B.).

Martorii KK. (grefierul de şedinţă al inculpatei A. în perioada de referinţă), LL., MM. şi NN. (soţul, mama şi, respectiv, fratele aceleiaşi inculpate - care au consimţit să dea declaraţii, după ce le-a fost adus la cunoştinţă dreptul prevăzut de art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.) nu au făcut, în declaraţiile lor, afirmaţii care să poată fi relaţionate cu faptele în discuţie, dar au evidenţiat o legătură personală a inculpatei cu martora B., apreciată de Curte a fi cel puţin nepotrivită, de vreme ce aceasta din urmă o vizita, fie şi numai pentru prestarea serviciului de ghicit, nu doar în locuinţele sale, dar chiar şi la locul de muncă (sediul Tribunalului Bucureşti), în timpul serviciului.

În concret, martora KK. a învederat, în declaraţia sa, că a întâlnit-o pe numita B. în biroul de judecător al inculpatei A. de la sediul Tribunalului Bucureşti, unde, în decurs de un an sau doi, a văzut-o de trei-cinci ori, în împrejurări în care numai cele două persoane erau prezente acolo, iar ea a fost chemată, de câteva ori, pentru a le servi cafea, aflând de la judecătoarea al cărei grefier de şedinţă era că sus-numita îi ghicea, probabil în cărţi.

Martorul LL. a făcut referire, în declaraţia sa, la vizite făcute de B. la locuinţele familiei din localitatea Corbeanca şi municipiul Bucureşti - Strada x, unde ar fi venit neinvitată, pentru a-şi oferi serviciile de ghicit, relevantă fiind împrejurarea că aceasta cunoştea adresele acelor locuinţe, pe care, în mod logic, nu le putea afla decât de la inculpata A..

Martora MM. a menţionat şi ea, în declaraţia sa, că a cunoscut-o pe B. în locuinţa fiicei sale din municipiul Bucureşti - Strada x, unde a venit o dată pentru a-i da acesteia în cărţi, iar apoi într-o vizită nedorită.

Martorul NN. a precizat, în declaraţia sa, că a întâlnit-o pe B., o singură dată, tot în locuinţa surorii sale din municipiul Bucureşti - Strada x, unde aceasta venise să-i ghicească în cărţi.

S-a apreciat, de asemenea, că sunt lipsite de relevanţă, în raport cu fapta reţinută în sarcina acesteia şi înscrisurile şi fotografiile prezentate de inculpată.

Astfel, înscrisurile şi fotografiile nu furnizează nicio informaţie pertinentă în legătură cu situaţia de fapt reţinută a fi fost dovedită (prin raportare la momentul când aceasta s-a derulat - începutul lunii februarie 2010) şi nu o infirmă, sub aspect probator.

În concret, s-a reţinut că fotografiile prezentate, care o înfăţişează pe inculpata A. într-o excursie în afara ţării, datează din luna iulie 2009, fără legătură cu momentul săvârşirii faptei constatate a fi fost dovedită, datând din noaptea de 02/03 februarie 2010, când inculpata nu poate nega prezenţa sa în ţară, de vreme ce, în ziua dinainte şi în cea de după, s-a aflat la sediul Tribunalului Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în prima zi desfăşurându-se dezbaterile în dosarul fraţilor Nicolae, iar a doua zi fiind pronunţată de către aceasta hotărârea pe fondul cauzei.

Împrejurarea că martora B. a descris, cu referire la inculpata A., un mod de acţiune care se regăseşte şi în rechizitoriul întocmit la data de 04 iulie 2013 în dosarul de urmărire penală nr. 388/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care au fost acuzate (fiind, în final, definitiv condamnate), de infracţiuni similare, alte două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti (X. şi Y.), într-o cauză în care cea dintâi (B.) a avut aceeaşi calitate (de martor), nu este de natură a infirma situaţia de fapt anterior prezentată, pe care Curtea a reţinut-o exclusiv pe baza probatoriului administrat în prezenta cauză, constând inclusiv în afirmaţii clare, cu sens neechivoc, ale inculpatei din discuţia înregistrată ambiental la data de 16 februarie 2018 (a cărei autenticitate nu a fost contestată de aceasta).

În plus, din extrasul rechizitoriului anterior menţionat, depus la dosar, dar şi din probatoriul actualei cauze, Curtea a reţinut că martora B. făcea parte, în perioada de referinţă, din anturajul mai multor judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, inclusiv cele două anterior nominalizate şi inculpata din prezenta cauză, dar şi că a desfăşurat ea însăşi activităţi infracţionale (la fel ca şi soţul său, AA., care, la momentul discuţiei înregistrate ambiental în data de 16 februarie 2018, era chiar privat de liberate, aflându-se în penitenciar în executarea unei pedepse), aspecte pe care inculpata A. le cunoştea, fără a ezita totuşi să reia, în mod voluntar, relaţia cu aceasta, deşi, conform propriilor susţineri (făcute atât în declaraţia din faţa Curţii, cât şi cu ocazia dezbaterilor), şi-a dat seama, încă din anul 2011, când a primit comunicarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale (la care se va face referire la pct. II), că era posibil ca martora B. să se fi folosit de numele său, pentru a obţine bani de la persoanele pe care ea le judeca.

Faptul că dosarul Tribunalului Bucureşti privindu-i pe W. a fost solicitat de Parchet şi nu a mai revenit în arhiva instanţei respective şi aspectul că procurorul care a instrumentat, în faza de urmărire penală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, acel dosar este acelaşi cu cel care a întocmit, la Direcţia Naţională Anticorupţie, rechizitoriul din prezenta cauză sunt, în opinia instanţei de fond, nerelevante, nefiind de natură a pune sub semnul îndoielii elementele faptice reţinute de Curte în urma administrării nemijlocite a probatoriului şi evaluării proprii a acestuia, pe baza căruia a constatat dovedită, în afara oricărui dubiu, numai una din faptele atribuite inculpatei, şi aceasta doar parţial, în limita deja precizată.

S-a apreciat, totodată, că, obţinerea calificativelor profesionale de către inculpată, cu privire la exercitarea funcţiei de judecător al Tribunalului Bucureşti, nu exclud săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, iar actele de dobândire a bunurilor aflate în proprietatea acesteia şi a soţului său, fişele fiscale, declaraţiile de avere şi raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate nu sunt de natură a infirma acea faptă (constând în primirea, drept mită, a sumei de 10.000 euro).

II. Cu privire la faptele de luare de mită descrise în partea a II-a a rechizitoriului (iunie - iulie 2009 şi, respectiv, noiembrie - decembrie 2009), având legătură cu judecarea de către inculpata A. a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, privind, între alţii, pe inculpaţii H., L., I., J. şi K., Curtea a reţinut că probatoriul administrat nu dovedeşte, în afara oricărui dubiu, săvârşirea de către inculpata A. a vreuneia dintre aceste fapte.

Astfel, s-a arătat că, iniţial, prin rezoluţia nr. 73/P/2010 din 29 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – secţia de Combatere a Corupţiei, s-a dispus, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, o soluţie similară fiind dispusă şi faţă de B., pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, G., pentru infracţiunea de trafic de influenţă, H., M., L., J., K. şi I., pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi dare de mită, reţinându-se că faptele cercetate nu există .

Ulterior, prin ordonanţa nr. 117/II-2/2018 din 22 mai 2018 a procurorului-şef de secţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a dispus infirmarea soluţiei, redeschiderea şi reluarea urmăririi penale (filele x, d.u.p.).

Prin încheierea din 16 august 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a penală, a admis cererea formulată de Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi, în baza art. 335 C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia ordonanţei anterior menţionate şi a confirmat redeschiderea urmăririi penale, între alţii, faţă de inculpata A., sub aspectul infracţiunii de luare de mită .

Examinând materialul probator aflat la dosar, Curtea a reţinut că, singurul mijloc de probă administrat în cauză din care rezultă săvârşirea de către inculpată a faptelor analizate constă în declaraţiile martorei B. (date după ce s-a dispus redeschiderea urmăririi penale), care prezintă, însă, în opinia primei instanţe, numeroase lacune, contradicţii şi inadvertenţe, sub aspecte esenţiale, împrejurare de natură a le afecta în mod serios credibilitatea.

Astfel, din cuprinsul declaraţiei date în faza de urmărire penală, la data de 13 august 2018, de către martora B., instanţa de fond a reţinut că banii ar fi fost solicitaţi şi daţi numai pentru pronunţarea hotărârii pe fondul cauzei, martora nefăcând nicio referire la pretinderea/remiterea de bani în legătură cu măsura preventivă. Banii nu ar fi fost daţi de către persoanele interesate martorei, care discutase cu acestea chiar de mai multe ori, ci ar fi ajuns la inculpata A. prin intermediul unei alte persoane (o avocată), care i-ar fi remis fratelui inculpatei.

Martora nu a cunoscut cuantumul sumei de bani care ar fi fost primită, pe această cale, de către inculpata A..

În ceea ce priveşte declaraţia martorei din 22 august 2018, Curtea a reţinut că aceasta şi-a amintit, după numai 9 zile de la declaraţia precedentă (în contextul în care, la aceeaşi dată, 22 august 2018, a fost audiată de către procuror, în mod separat, şi cu privire la faptele analizate la pct. I), că banii ar fi fost ceruţi/daţi şi în legătură cu soluţia privind măsura arestării preventive, nu doar cu pronunţarea hotărârii pe fondul cauzei.

Spre deosebire de declaraţia precedentă, martora a susţinut că, în ambele scopuri, banii au fost primiţi de ea şi ar fi fost remişi tot de ea către inculpata A..

Deşi declaraţia sa abundă în numeroase detalii, martora nu şi-a amintit aspectul esenţial, respectiv cuantumul sumelor pretins remise de ea inculpatei A., menţionând 2.000-3.000 euro de persoană, pentru eliberarea din arest preventiv, pe motiv că aşa se cerea, în mod obişnuit, la Tribunalul Bucureşti, în acea perioadă şi, respectiv, mult mai mult decât atât, fără a avansa vreo sumă, fie şi aproximativă, pentru pronunţarea soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării.

De asemenea, deşi a menţionat diferite locaţii unde s-au petrecut mai multe evenimente relatate, nu le-a precizat tocmai pe acelea unde i-ar fi dat banii inculpatei A..

Martora a susţinut că, pentru eliberarea din starea de arest preventiv, banii i-ar fi fost daţi, în prezenţa naşului său, de către persoane venite din partea inculpaţilor aflaţi în acea stare, însă, pentru pronunţarea soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, bani ar fi fost luaţi de ea direct de la naşul său, prin intermediul căruia le contactase în prealabil pe persoanele interesate.

Potrivit martorei, după pronunţarea hotărârii pe fondul cauzei, a aflat că, pentru unul din inculpaţi (I.), banii ar fi fost remişi inculpatei A., prin intermediul fratelui acesteia, de către o altă persoană (o avocată), aspect în legătură cu care Curtea menţionează că, prin rechizitoriu, nu a fost formulată nicio acuzaţie în legătură cu soluţia de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării pentru inculpatul respectiv.

Referitor la declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că martora B. a menţionat, pentru prima dată, suma care ar fi fost dată/primită în legătură cu pronunţarea hotărârii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării, respectiv 7.000-8.000 euro de persoană, dar nici de această dată nu a putut preciza cuantumul banilor pe care i-ar fi remis inculpatei A., atât în acel scop, cât şi în scopul eliberării inculpaţilor din dosar aflaţi în stare de arest preventiv.

De asemenea, nici de această dată, martora, după ce a reluat afirmaţiile din declaraţia precedentă referitoare la modul în care banii au ajuns la ea, nu a putut indica locul/locurile unde i-ar fi remis inculpatei A., menţionând doar, ca posibil, sediul instanţei, în legătură cu pronunţarea soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării.

Analizând, prin raportare la afirmaţiile martorei B., celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi având în vedere limitele obiectului judecăţii, instanţa de fond a constatat că singurul aspect relevant este că anumiţi bani este posibil să fi ajuns la martoră, prin intermediul naşului său, G., neexistând, însă, nicio probă pertinentă, obiectivă şi sigură în sensul că, ulterior, aceasta i-ar fi remis inculpatei A. (şi nici că cea din urmă i-ar fi pretins).

Astfel, referitor la autorii denunţurilor, M. şi H. (tată şi fiu), Curtea a constatat că, după redeschiderea urmăririi penale, niciunul dintre aceştia nu le-a mai susţinut, fapt reţinut, de altfel, şi în rechizitoriu, iar, în faza cercetării judecătoreşti, cel dintâi a retractat toate afirmaţiile iniţiale, iar cel din urmă a refuzat să se prezinte în faţa instanţei, fiind imposibilă audierea sa.

Făcând referire la declaraţiile martorului M. date în în cursul urmăririi penale, la datele de 13 septembrie 2018, 15 aprilie 2010 şi 19 octombrie 2010, Curtea a constatat că acestea relevă doar solicitarea/remiterea de bani de/către martorii G. şi B., nu şi solicitarea şi/sau primirea acestora de către inculpata A., iar sumele afirmate de martorul M. sunt în mod substanţial diferite de cele sugerate în declaraţiile martorei B. (2.000-3.000 euro de persoană, pentru eliberarea din starea de arest preventiv şi, respectiv, 7.000-8.000 euro de persoană, pentru pronunţarea soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării).

Ulterior, în cuprinsul declaraţiei date în etapa cercetării judecătoreşti, martorul M. a revenit asupra tuturor afirmaţiilor anterioare, pe care, oricum nu le-a mai susţinut, încă din faza de urmărire penală.

Referitor la declaraţia martorului H. din 18 martie 2011, Curtea a constatat că acesta a reluat, în esenţă, afirmaţiile tatălui său, M. relevând doar remiterea de bani către martora B., prin intermediul martorului G., nu şi solicitarea şi/sau primirea lor de către inculpata A..

De asemenea, sumele de bani afirmate şi de martorul H. (9.000 euro de persoană, pentru punerea în libertate din starea de arest preventiv şi, respectiv, 20.000 euro de persoană, pentru pronunţarea soluţiei de condamnare la pedepse cu suspendarea executării) diferă în mod substanţial de cele sugerate în declaraţiile martorei B..

S-a mai reţinut că martorul G., celălalt pretins intermediar (alături de B., conform tezei acuzării), a făcut afirmaţii extrem de vagi, fără a evidenţia aspecte esenţiale, iar declaraţiile acestuia nu sunt incriminatoare la adresa inculpatei A., ci doar în ceea ce o priveşte pe martora B..

Astfel, din cuprinsul declaraţiei date în faza de urmărire penală, după redeschiderea acesteia, Curtea a reţinut că martorul a acţionat ca intermediar doar pentru B., fina sa, care a solicitat şi a primit bani, iar nu pentru inculpata A., cu care nu a interacţionat niciodată, cu excepţia momentului când aceasta l-a audiat ca martor.

Pentru a nu fi bănuit de păstrarea pentru el a unei părţi din bani, martorul a evitat implicarea în discuţiile purtate de B. cu persoanele interesate şi, deşi a susţinut că a văzut cum acesteia i s-au dat bani de către acele persoane, de două ori, nu a putut preciza cuantumul lor, menţionând doar că erau câteva mii de euro de persoană.

Martorul nu a confirmat susţinerea finei sale, B., în sensul că, a doua oară, banii ar fi fost daţi acesteia chiar de el.

Martorul doar a bănuit că B. ar fi dat banii primiţi, mai departe, inculpatei A..

Cu privire la declaraţia dată de acelaşi martor, în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, Curtea a reţinut că acesta a acţionat ca intermediar doar pentru B., nu pentru inculpata A..

Suplimentar, s-a mai reţinut că, potrivit susţinerilor sale, deşi a participat la trei întâlniri, martorul nu a asistat decât o singură dată, cu ocazia ultimei întâlniri, la darea unui plic, remis prin intermediul lui către B., fără a-i cunoaşte conţinutul, pe care doar l-a bănuit a consta în bani.

Conform susţinerilor martorului, B. nu i-a spus niciodată ce sumă de bani ar fi primit în acea împrejurare şi ce ar fi făcut cu aceasta, el doar bănuind că i-ar fi dat-o inculpatei A..

Potrivit susţinerilor martorului, în prezenţa lui nu a fost rostită nicio sumă de bani pe care să o poată preciza şi el, personal, nu a cunoscut să se fi dat vreo sumă de bani.

Analizând, totodată, declaraţia dată de martorul I., singurul inculpat (pe lângă denunţătorul H.) din cauza judecată de inculpata A., care a recunoscut că a dat bani în legătură cu respectivul dosar, Curtea a constatat că aceasta nu dovedeşte primirea (şi nici pretinderea) de bani de către inculpata A., prin intermediul martorei B., martorul I. nefurnizând nicio informaţie în acest sens, ci exprimând doar bănuieli ale sale, pe baza afirmaţiilor făcute de alte persoane cu care a discutat - M. şi G., care, la rândul lor, pentru motivele anterior expuse, tot bănuieli au expus sub acest aspect.

S-a mai reţinut că, toate celelalte persoane implicate, audiate ca martori, respectiv inculpaţii din cauza judecată de inculpata A. şi rudele acestora, au negat, în permanenţă, darea de bani, unii dintre aceştia menţionând doar că au participat la discuţii pe această temă, care nu s-au finalizat însă ori numai au auzit despre astfel de discuţii, fără a participa la ele.

Astfel, Curtea a arătat că, martorul L., cu privire la care, prin rechizitoriu, s-a reţinut că ar fi dat bani numai pentru hotărârea de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării (în condiţiile în care eliberarea acestuia din starea de arest preventiv s-a produs încă din faza de urmărire penală), a declarat, în faza de urmărire penală, că, după ce toţi inculpaţii arestaţi preventiv au fost eliberaţi, a avut loc o întâlnire la restaurantul OO. din cartierul Militari, pe Bulevardul x, la care, pe lângă el, au participat H., tatăl acestuia, M. şi alte persoane, rude ale celorlalţi inculpaţi din dosar.

Anterior, M. îi spusese că trebuia să se întâlnească, pentru a discuta, întrucât el avea "un blat" sau "o intrare" 100% la judecătoarea cauzei; în cursul discuţiei purtate cu ocazia acelei întâlniri, M. le-a spus participanţilor că el avea "intrare" la judecătoarea cauzei, printr-o grefieră sau ghicitoare, care era soţia unei fost sportiv pe nume Bera şi că, dacă fiecare inculpat dădea o sumă de bani cuprinsă între 7.000 şi 10.000 euro, nu va ajunge cu siguranţă la puşcărie, întrucât, prin acea persoană, va interveni la judecătoare, pentru a o determina să pronunţe o soluţie de condamnare la pedepse cu suspendarea executării pentru toţi inculpaţii; întrucât M. şi reprezentanţii celorlalţi inculpaţi îl considerau responsabil de producerea altercaţiei care a determinat formularea acuzaţiilor şi cunoşteau că familia lui avea o situaţie financiară bună, i-au cerut să dea întreaga sumă, atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi patru inculpaţi, care urmau să-i restituie banii ulterior; el nu a fost de acord cu această propunere şi, în urma discuţiilor, a ajuns chiar să se certe cu M., considerând că acesta şi reprezentanţii celorlalţi inculpaţi s-au pus de acord să îl păcălească şi să obţină de la el o sumă de bani, iar el considera că nu putea ajunge la puşcărie, faţă de gravitatea acuzaţiei (persoana vătămată necesitase doar 3 zile de îngrijiri medicale); întrucât discuţiile au devenit tensionate, el a plecat de la întâlnire şi nu ştie ce au mai discutat ceilalţi participanţi; din acel moment, nu a mai discutat cu M. şi nici cu fiul acestuia, H., relaţia dintre ei devenind foarte tensionată.

În cuprinsul declaraţiei date de în faza cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că, lui personal nu i s-a cerut de către nimeni vreo sumă de bani pentru a obţine o soluţie favorabilă pe fondul cauzei; la întâlnirea de la restauratul OO., M. le-a cerut celor prezenţi o sumă de bani, posibil 9.000 sau 10.000 euro, spunând că "o să rezolve dosarul", fără să-şi amintească cum anume; când a auzit că i se cereau bani, el a spus că nu dădea nimic, s-a ridicat de la masă şi a plecat; a procedat astfel întrucât, după părerea lui, M. voia nişte bani de la el, ştiind că tatăl său avea resurse financiare; este posibil ca, la momentul acelei întâlniri, M. să fi afirmat că avea intrare la judecătoarea cauzei printr-o ghicitoare, pe care el nu o cunoştea; nu a auzit ca ceilalţi inculpaţi din cauza respectivă să fi dat vreo sumă de bani pentru a ajunge la judecătoare, nici cu privire la măsura arestării preventive, nici cu privire la fondul cauzei; el nu a făcut acest lucru şi nu a discutat cu ceilalţi inculpaţi despre acest fapt; deşi îl cunoştea pe G., nu a discutat niciodată cu acesta despre a da bani la judecătoare, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile.

La rândul său, martorul PP. (tatăl lui L.) a arătat, în cuprinsul declaraţiei din faza de urmărire penală (filele x, d.u.p.), că nu a oferit nicio sumă de bani, cu titlul de mită, vreunei persoane, nici pentru punerea în libertate din starea de arest preventiv a fiului său, nici pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare a acestuia la o pedeapsă cu suspendarea executării şi nu ştie ca altă persoană să fi făcut acest lucru; cu M. nu a avut niciodată o relaţie bună, aflându-se, dimpotrivă, în conflict cu familia acestuia; nu a avut o relaţie apropiată nici cu G. şi nu a discutat niciodată cu acesta în legătură cu dosarul fiului său; nu a discutat vreodată cu M., G. sau ceilalţi inculpaţi din dosarul fiului său şi nici nu s-a întâlnit cu aceştia pentru a vorbi în legătură cu posibilitatea de a interveni pe lângă judecătorii din acel dosar şi pentru a oferi bani în acest sens; fiul său i-a relatat, în perioada respectivă, că s-a certat cu M., dar nu i-a spus din ce motiv.

Totodată, în declaraţia din faza de cercetare judecătorească, acelaşi martor a arătat că, lui personal nu i-au fost ceruţi niciodată bani şi, ca atare, nici nu a dat bani pentru a ajunge la judecători, în scopul pronunţării unor soluţii favorabile pentru fiul său, cu privire la măsura arestării preventive sau pe fondul cauzei; pe M. îl cunoştea din cartier, însă nu a avut niciodată de-a face cu acesta, întrucât îl considera un adevărat infractor; l-a auzit pe M. spunând că "avea intrare" undeva, fără a preciza însă că la judecător, dar pe el nu l-a interesat ce spunea, întrucât acesta vorbea multe prin cartier, fără a şti dacă erau adevărate sau nu afirmaţiile sale; M. nu i-a cerut niciodată bani sub pretextul că ar ajunge la judecător sau la altcineva, în legătură cu dosarul fiului său; nu a participat la întâlnirea de la restaurantul OO.; el nu s-a întâlnit cu nimeni pentru a discuta despre a da bani pentru rezolvarea favorabilă a cauzei în care fiul său era inculpat; pe G. îl cunoştea doar din vedere şi nu a discutat niciodată cu el despre acest subiect; a angajat avocaţi pentru fiul său, cărora le-a plătit onorariile şi numai cu aceştia a ţinut legătura.

De asemenea, martorul J., cu privire la care, prin rechizitoriu, s-a reţinut că ar fi dat bani atât pentru punerea în libertate din starea de arest preventiv, cât şi pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării, a a arătat, în declaraţia din faza de urmărire penală că, atunci când se afla deja în libertate, la sediul Tribunalului Bucureşti, a avut o discuţie cu H. sau cu tatăl acestuia, M., în cadrul căreia i s-a spus că cel din urmă cunoştea un avocat sau o persoană care putea să intervină la judecătoarea cauzei, pentru a o determina pe aceasta să pronunţe o soluţie favorabilă inculpaţilor din dosar, în schimbul unei sume de bani, cuprinsă între 9.000 şi 15.000 euro; cu acelaşi prilej, a fost întrebat dacă voia să participe la o întâlnire ce urma să aibă loc la restaurantul OO. situat în zona Autogării Militari; el nu a participat la acea întâlnire, deoarece nu a vrut şi nici nu dispunea de o astfel de sumă; nu a dat, nici direct, nici prin intermediul altei persoane, vreo sumă de bani, pentru a obţine punerea în libertate din starea de arest preventiv sau pentru pronunţarea, pe fondul cauzei, a unei hotărâre de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării şi nu cunoaşte dacă ceilalţi inculpaţi din dosar au dat bani în aceste scopuri; pe G. îl cunoştea de mult timp, dar nu i-a dat acestuia nicio sumă de bani în scopurile anterior menţionate şi nici altă persoană nu a făcut pentru el acest lucru; nu o cunoaşte pe B. şi nu s-a întâlnit niciodată cu această persoană.

Ulterior, în declaraţia dată în etapa cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că, lui personal nu i-au fost ceruţi bani şi nici nu a dat bani pentru a ajunge la judecător, nici în legătură cu punerea în libertate din starea de arest preventiv, nici în legătură cu pronunţarea pe fondul cauzei a unei soluţii de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate; nu i-a auzit pe ceilalţi inculpaţi judecaţi alături de el în aceeaşi cauză că li s-ar fi cerut sau ar fi dat bani pentru judecător, în scopurile anterior menţionate; de altfel, nici nu vorbeau între ei, întrucât ceilalţi inculpaţi îl considerau vinovat de incidentul care a condus la acuzarea tuturor; referitor la discuţia de la sediul Tribunalului Bucureşti la care a făcut referire în declaraţia din faza de urmărire penală, a precizat că el nu a fost parte a acelei discuţii, ci doar a auzit o discuţie purtată între M., tatăl lui H. şi persoanele care îl însoţeau, ocazie cu care cel dintâi a afirmat că îi putea ajuta, în schimbul unei sume de bani, însă nu ştie la cine trebuia să ajungă acea sumă de bani; lui nu i s-a cerut, însă, să dea vreo sumă de bani; cu acel prilej, nu a fost rostită, în concret, nicio sumă de bani, a fost doar o afirmaţie generală a lui M. că îi putea ajuta în schimbul unei sume de bani, fără ca el să ştie la cine urma să ajungă acea sumă de bani; este posibil să fi fost invitat să participe la o întâlnire ce urma să aibă loc la restaurantul OO., pentru a discuta în legătură cu acel subiect, însă el nu s-a dus la acea întâlnire; nu cunoaşte dacă vreunul din ceilalţi inculpaţi din dosar a dat vreo sumă de bani pentru a ajunge la judecător; îl cunoştea de mult timp pe G., însă nu a ştiut nimic despre vreo implicare a acestuia în demersuri legate de darea de bani pentru judecător; el personal nu i-a dat acestuia nicio sumă de bani; pe B. nu o cunoaşte, nu a întâlnit-o niciodată, presupunând doar că este soţia lui AA., pe care îl cunoştea mai mult din vedere, fără a avea vreo relaţie specială cu acesta.

La rândul său, martorul FF. (fratele martorului J. a arătat în, declaraţia din faza de urmărire penală, că în perioada în care fratele său era arestat preventiv, din discuţiile purtate cu membrii familiilor celorlalţi inculpaţi aflaţi în această stare, a aflat că M., tatăl lui H., ar fi spus că "a găsit pe cineva, o relaţie" care să îi ajute să fie puşi în libertate sau să fie condamnaţi la pedepse cu suspendare; la el a ajuns informaţia că, dacă dădeau, pentru a se interveni la judecător, o sumă de bani, de ordinul a 10.000-15.000 euro de persoană, fratele său şi ceilalţi inculpaţi urmau să fie ajutaţi în acest sens; acea sumă de bani ar fi trebuit să o dea lui M., pentru fratele său, dar el nu a fost de acord, motiv pentru care nu a dat acestuia sau altcuiva niciun ban; nici L. nu a dat banii solicitaţi de M., având chiar o ceartă pe această temă; nu cunoaşte dacă ceilalţi inculpaţi din dosar, rudele sau reprezentanţii acestora i-au dat bani lui M., pentru ca acesta să intervină la judecător; după ce fratele său a fost pus în libertate, nu s-a mai întâlnit cu nimeni pentru a discuta situaţia lui şi nu cunoaşte ca acesta să-i fi dat vreun ban lui M. sau altcuiva, pentru a fi condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării; nu a discutat cu B. despre situaţia fratelui său şi nu ştia că aceasta avea o relaţie cu judecătoarea A.; până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a aflat că M. ar fi intervenit la judecătoare prin intermediul numitei B.; a aflat acest lucru în contextul în care M. făcuse un denunţ referitor la faptul că ar fi dat nişte bani, fără a şti cuantumul acestora, numitei B., pentru toţi inculpaţii din dosar, pentru ca aceştia să nu fie condamnaţi la pedepse cu executare, dar fiul său a fost condamnat la o astfel de pedeapsă.

Ulterior, în declaraţia din etapa cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că, nu a purtat niciodată vreo discuţie în legătură cu subiectul de a da bani pentru a ajunge la judecător, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile pentru fratele său, fie că era vorba de măsura preventivă, fie că era vorba de fondul cauzei; a avut o singură discuţie cu M., posibil la sediul Tribunalului Bucureşti, într-o perioadă când fratele lui se afla în libertate, prilej cu care acesta i-a spus că trebuia să îi dea o sumă de bani, de câteva mii de euro; percepţia sa a fost aceea că M. i-a cerut acei bani pe motiv că fratele său ar fi fost la originea conflictului care a condus la punerea sub acuzare şi a fiului acestuia; cu ocazia acelei discuţii, M. nu i-a spus că banii pe care i-a cerut urmau să ajungă în întregime sau în parte la judecător sau la alte persoane care urmau să îi dea judecătorului; nu i-a dat lui M.

şi nici oricărei alte persoane vreo sumă de bani pentru a rezolva situaţia juridică a fratelui său, excepţie făcând onorariul plătit avocatului pe care l-a angajat pentru acesta; a discutat cu fratele lui, după ce acesta a fost citat pentru prima dată în vederea audierii ca martor în prezenta cauză, iar acesta i-a spus că el nu a dat vreun ban nici lui M., nici altcuiva, pentru a-şi rezolva situaţia; a purtat şi ulterior discuţii pe acelaşi subiect cu fratele său şi, de fiecare dată, răspunsul lui a fost acelaşi; după prima audiere a fratelui său, acesta i-a comunicat subiectul în legătură cu care a dat declaraţie şi atunci a aflat că eliberarea din arest preventiv sau pronunţarea soluţiei pe fondul cauzei ar fi fost obţinută prin trafic de influenţă făcut de unii din ceilalţi inculpaţi din cauza respectivă, fără a cunoaşte despre cine era vorba; nu şi-a amintit să fi aflat vreodată ce sumă de bani se susţinea că ar fi fost dată pentru a ajunge la judecător;

îl cunoaşte pe G., însă nu a avut cunoştinţă ca acesta să fi fost implicat în discuţiile referitoare la subiectul anterior menţionat; G. nu i-a spus niciodată că el ar avea posibilitatea să intervină la judecător; îi cunoaşte şi pe ambii soţi Bera, dar nu a purtat nicio discuţie cu vreunul din aceştia despre situaţia juridică a fratelui său; nu a cunoscut ca vreunul din cei doi soţi să fi cerut bani pentru ca, prin intermediul lor, acei bani să ajungă la judecător, această afirmaţie fiind valabilă şi pentru G.; referitor la toţi trei, a aflat ulterior că ar fi fost implicaţi în pretinderea de bani pentru judecător, dar el nu a cunoscut acest lucru; deşi îl cunoaşte pe G. de când erau copii, nu l-a întrebat niciodată dacă este adevărat că el ar fi cerut bani pentru a ajunge la judecător; la momentul când a fost citat ca martor, o reprezenta pe B., ca avocat, într-un dosar penal şi, în acel context, a discutat cu aceasta despre faptul citării lui;

B. i-a confirmat că şi ea a fost citată, în aceeaşi cauză, dar nu au intrat în detalii; nu a întrebat şi nici B. nu i-a spus că ea ar fi cerut şi primit bani pentru a-i da judecătorului; lui personal nu i s-a spus, nici de M., nici de altcineva, că, prin intermediul numitei B., s-ar fi intervenit la judecător; el personal nu a discutat cu nicio persoană, în această afirmaţie incluzând şi pe membrii familiilor celorlalţi inculpaţi din cauza privindu-l pe fratele său, despre a interveni, pe orice cale, la judecător, în vederea eliberării din arest preventiv sau obţinerii unei soluţii favorabile pe fondul cauzei.

Totodată, martorul K., cu privire la care, prin rechizitoriu, s-a reţinut că ar fi dat bani atât pentru punerea în libertate din starea de arest preventiv, cât şi pentru pronunţarea hotărârii de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării, a făcut, în declaraţia din faza de urmărire penală, în cursul cercetării judecătoreşti constatându-se imposibilitatea audierii lui, următoarele afirmaţii: a fost prezent la întâlnirea de la restaurantul OO. din cartierul Militari, la care au mai participat L., M., H. şi I., dar el a stat foarte puţin la acea întâlnire şi nu şi-a amintit ce s-a discutat până când el a plecat; nu ştie ce au discutat ceilalţi după plecarea lui; nu a oferit nicio sumă de bani, pentru punerea în libertate şi nu ştie ca altcineva să o fi făcut pentru el; nu a dat nicio sumă de bani, nici direct, nici prin intermediul altor persoane, pentru obţinerea unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării şi nu i-a spus nimeni că ar fi dat bani în acest scop pentru el; nu a discutat niciodată cu G. despre punerea lui în libertate sau obţinerea unei soluţii favorabile în primă instanţă; nu a cunoscut-o pe B.; ceilalţi inculpaţi din dosar nu i-au spus vreodată că ar fi dat bani pentru punerea în libertate sau condamnarea la pedepse cu suspendarea executării.

La rândul său, martorul QQ. (tatăl lui K. a arătat în declaraţia din faza de urmărire penală că, deşi este văr cu M., s-a certat cu acesta în anul 2006 sau 2007 şi, de atunci, nu au mai vorbit; nici când fiul lui se afla în stare de arest preventiv, nici după ce a fost pus liber, nu a fost contactat de M. sau de alte persoane ca să îi ceară bani în legătură cu cauza în care acesta era judecat; nu cunoaşte să fi existat discuţii cu privire la strângerea unei sume de bani pe care M. sau altcineva să o remită vreunei persoane, pentru ca aceasta să intervină la judecătorul cauzei; nu a participat la întâlnirea de la restaurantul OO.; ceilalţi inculpaţi din dosarul fiului său nu i-au spus vreodată că ar fi dat bani în legătură cu acea cauză; nu a discutat niciodată cu G. despre situaţia fiului său şi nici acesta nu i-a spus vreodată că putea să îl ajute referitor la punerea lui în libertate şi condamnarea la o pedeapsă cu suspendarea executării; nu a cunoscut-o pe B..

Ulterior, în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a arătat că, nu i s-a cerut de către nimeni să dea bani pentru a ajunge la judecător, în vederea obţinerii unor soluţii favorabile pentru fiul său; de altfel, el nici nu avea posibilităţi materiale pentru a da bani în acest scop, singurii bani pe care i-a cheltuit fiind pentru a-i angaja fiului său un avocat; nu cunoaşte ca ceilalţi inculpaţi din dosar sau membrii familiilor acestora să fi dat bani pentru a ajunge la judecător; M. nu i-a spus vreodată că el ar fi dat bani pentru fiul său, H., pentru ca, faţă de acesta, să se pronunţe de către judecător o anume soluţie; nu a discutat cu G. despre situaţia juridică a fiului său, iar acesta nu s-a oferit niciodată să îl ajute în legătură cu aceasta; nu o cunoaşte pe B.; s-a întâlnit la restaurantul OO. cu fratele lui I., cu tatăl lui L." şi cu M.; cu acea ocazie, au discutat "ce să facă cu copii", în condiţiile în care L." era liber, dar ceilalţi erau arestaţi preventiv; în concret, i-a cerut tatălui lui L." să le spună ce avocaţi să angajeze; cu aceeaşi ocazie, i-a cerut lui I. să îi dea nişte bani ca să facă pachet pentru fiul său; nu au discutat, însă, despre a interveni la judecător, pentru a obţine o soluţie favorabilă pentru copiii lor; M. nu i-a spus că el ar fi dat sau ar fi intenţionat să dea bani la judecător; nici ulterior, M. nu i-a spus că el ar fi dat bani pentru a ajunge la judecător.

Totodată, Curtea a apreciat că declaraţia martorului AA., invocată de acuzare, nu furnizează niciun element probatoriu pertinent.

Astfel, s-a reţinut că, la fel ca în denunţul formulat, martorul nu a menţionat, în declaraţia din faza de urmărire penală (filele x, d.u.p.), niciun aspect concret referitor la faptele analizate, limitându-se la afirmaţii cu caracter general, pentru ca, ulterior, să refuze să se mai prezinte atât în faţa organului de urmărire penală, cât şi în faţa Curţii (care s-a aflat, pentru motivele deja arătate, în imposibilitatea de a proceda la audierea sa nemijlocită).

De altfel, chiar în rechizitoriu (pag. 94), procurorul de caz a precizat, în mod explicit, că martorul AA. nu a făcut referire la faptele care fac obiectul cauzei şi, de altfel, nici la vreo altă faptă anume.

Referitor la martorii RR. şi NN., Curtea a constatat că audierea acestora în faza de urmărire penală s-a realizat în legătură cu o presupusă faptă pe care procurorul nu a reţinut-o, prin actul de sesizare, în sarcina inculpatei A. (primirea de bani, prin intermediul celor doi martori, cel din urmă fiind fratele său, de la I., pentru a pronunţa faţă de acesta o soluţie de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării).

Prin urmare, s-a reţinut că analizarea declaraţiilor celor doi martori, este lipsită de pertinenţă, fiind de remarcat doar faptul că ambii au negat existenţa unei astfel de fapte.

Referitor la discuţiile înregistrate ambiental, Curtea a constatat că, înregistrarea din data de 17 martie 2018 nu confirmă acuzaţiile formulate în prezenta cauză şi are legătură, în cea mai mare parte, cu o faptă care nu constituie obiectul judecăţii, întrucât se referă, în mod explicit, la aceeaşi faptă (primirea de bani, de către inculpata A., prin intermediul martorilor RR. şi NN., de la I., în vederea pronunţării faţă de acesta a unei soluţii de condamnare la o pedeapsă cu suspendarea executării, astfel cum a declarat martora B., dar toate persoanele pretins implicate, inclusiv I., au negat), pentru care procurorul nu a formulat nicio acuzaţie prin rechizitoriu, încadrându-se în categoria celor pentru care s-a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei (potrivit menţiunilor din Partea a III-a a actului de sesizare - lit. d).

Referitor la cea de a doua discuţie înregistrată ambiental, la data de 16 februarie 2018, Curtea a reţinut, de asemenea, că nu dovedeşte, fără echivoc, săvârşirea de către inculpată a faptelor analizate.

Astfel, s-a reţinut, că, în realitate, discuţia respectivă se concentrează pe fapta prezentată la pct. I (privindu - i pe W., din N.), iar referirile la faptele în discuţie sunt doar tangenţiale, fără a fi identificate replici clare, din care să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, comiterea acestora de către inculpată.

Pentru toate motivele anterior menţionate, Curtea a reţinut, cu privire la faptele analizate (descrise în Partea a II-a rechizitoriului), următoarele:

- nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, existând îndoieli serioase, care îi profită acesteia, conform art. 4 alin. (2) şi art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., că inculpata A. ar fi săvârşit vreuna din acele fapte, constând, potrivit obiectului judecăţii (în limitele impuse de acuzaţiile formulate prin rechizitoriu), în primirea de bani, prin intermediul martorei B., pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (cu privire la H., I., J. şi K.) şi, respectiv, pentru pronunţarea, pe fondul cauzei, a unei soluţii de condamnare la pedepse cu suspendarea executării (cu privire la L., J. şi K.).

- nu este exclus ca martora B. să fi primit, conform afirmaţiilor făcute chiar de ea în declaraţiile sale, sume de bani, de la sau pentru cel puţin unele din persoanele anterior nominalizate, traficându-şi influenţa, inclusiv prin intermediul naşului său, G., dar nu există probe sigure că aceasta ar fi dat, măcar o parte din acele sume de bani, inculpatei A., context în care Curtea a remarcat faptul că, spre deosebire de fapta constatată la pct. I, niciuna din persoanele respective, nu a solicitat vreodată restituirea vreunei sume de bani, deşi, în final, inculpaţii din cauza soluţionată de inculpata judecător au fost condamnaţi la pedepse cu executare în regim de detenţie, o astfel de solicitare nefiind făcută nici măcar de martorii denunţători M. şi H., care, după redeschiderea urmăririi penale, nu şi-au mai susţinut denunţurile, nefiind interesaţi nici de recuperarea banilor, într-un cuantum consistent, despre care se susţine că i-ar fi dat martorei B..

Prin urmare, pentru ambele fapte reţinute, Curtea a apreciat că se impune achitarea inculpatei A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Referitor la încadrarea juridică, Curtea a stabilit, prin încheierea din 27 mai 2020, încadrarea juridică a faptelor care constituie obiectul judecăţii, ca fiind patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.

Astfel, pentru trei dintre infracţiuni, Curtea a apreciat că se impune achitarea inculpatei, în considerarea motivelor anterior expuse, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) (una din faptele analizate la pct. I) şi, respectiv, lit. c) (ambele fapte analizate la pct. II) din acelaşi cod.

Cu privire la cea de-a patra infracţiune, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatei A., constând în primirea, în locuinţa din municipiul Bucureşti, strada x nr. 15, în noaptea dinaintea pronunţării, în primă instanţă, în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, a sentinţei penale nr. 88 din 03 februarie 2010, a sumei de 10.000 euro, prin intermediul martorei B., pentru a hotărî condamnarea a patru inculpaţi din acea cauză (D., O., E. şi P. la pedepse cu suspendarea executării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, atât în raport cu legea penală în vigoare la momentul comiterii faptei respective - art. 254 alin. (1), (2) C. pen. (1969) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 187/2012), cât şi în raport cu legea penală actuală - art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012).

Curtea a considerat că fapta a fost săvârşită de un funcţionar public (în accepţiunea art. 147 alin. (1) C. pen. (1969), respectiv art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen.), având şi calitatea de judecător (al unei instanţe legal înfiinţate - Tribunalul Bucureşti) şi a constat, pe latură obiectivă, într-o acţiune de primire de bani (10.000 euro), în mod indirect (prin mijlocirea unui intermediar - B.), pentru sine (banii rămânând la inculpată), în legătură cu îndeplinirea, în acea calitate, a unui act care intra în îndatoririle de serviciu ale autoarei (pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti într-o cauză penală aflată pe rol, care i-a fost repartizată spre soluţionare) şi pentru îndeplinirea acelui act (în sensul condamnării unora din inculpaţii din cauza respectivă la pedepse cu suspendarea executării).

Pe latură subiectivă, s-a apreciat că, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe (în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. (1969) şi, respectiv, art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen.), prevăzând rezultatul faptei comise (afectarea modului - care se impunea a fi onest - de îndeplinire a funcţiei publice şi de realizare a actului de justiţie, ca efect al coruperii sale) şi urmărind producerea lui, prin săvârşirea acelei fapte (pronunţarea soluţiei anterior menţionate fiind condiţionată de primirea banilor).

Analizând cauza din perspectiva legii penale mai favorabile, Curtea a reţinut că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpată este C. pen. anterior.

Totodată, s-a constatat că, în raport cu niciuna din legile succesive care incriminează deopotrivă fapta în discuţie, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, nici cea generală şi nici cea specială.

Astfel, în raport cu pedepsele prevăzute (închisoare de la 3 ani la 15 ani, potrivit legii penale în vigoare la momentul săvârşirii faptei - începutul lunii februarie 2010, mai exact data de 02/03 a acelei luni şi, respectiv, închisoare de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni, conform legii penale actuale), termenul general de prescripţie este de 10 ani, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi, respectiv, tot de 10 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen.

S-a menţionat că, termenul de prescripţie, care a început să curgă la data de 02/03 februarie 2010, a fost întrerupt, înainte de a se împlini, potrivit art. 123 alin. (1) C. pen. (1969) şi, respectiv, conform art. 155 alin. (1) C. pen. (reconfigurat conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), prin dispunerea efectuării în continuare, in personam, a urmăririi penale, faţă de suspecta A., potrivit ordonanţei procurorului din 15 mai 2018, care i-a fost adusă la cunoştinţă în data de 16 mai 2018, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de aceasta, conform ordonanţei procurorului din data de 16 mai 2018, care i-a fost comunicată la aceeaşi dată, schimbarea încadrării juridice, potrivit ordonanţei procurorului din data de 26 septembrie 2018, care i-a fost adusă la cunoştinţă la aceeaşi dată şi emiterea rechizitoriului din data de 17 octombrie 2018, care i-a fost comunicat în procedura de cameră preliminară, după sesizarea Curţii de Apel Bucureşti la data de 18 octombrie 2018.

Aşadar, s-a reţinut că, termenul special de prescripţie de 15 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 124 C. pen. (1969) (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012) şi, respectiv, 20 ani, calculat conform dispoziţiilor art. 155 alin. (4) C. pen., nu s-a împlinit.

La stabilirea pedepsei, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. pen. (1969), reţinând, pe de o parte, limita în care cercetarea judecătorească a confirmat singura acuzaţie constatată fondată adusă inculpatei, gravitatea faptei generată de: funcţia de magistrat în materie penală, în exercitarea căreia a fost comisă fapta, valorile sociale lezate, natura actului îndeplinit prin corupere (o hotărâre judecătorească pronunţată pe fondul cauzei, de condamnare a patru inculpaţi la pedepse blânde, cu suspendarea executării), cuantumul sumei dovedite a fi fost primită drept mită, în acest scop - 10.000 euro, caracteristicile persoanelor la care s-a referit acel act (acuzate, în mod întemeiat, dovadă fiind condamnarea definitivă a acestora, în final, la pedepse severe, cu executare în regim de detenţie, de infracţiuni grave de violenţă, fizică şi psihică, precum tentativă la omor calificat şi şantaj), iar, pe de altă parte, vechimea infracţiunii (consumată în urmă cu mai mult de 10 ani - la data de 02/03 februarie 2010), datele personale ale inculpatei (în prezent în vârstă de aproape 50 de ani, absolventă de studii superioare, mama unui copil), conduita procesuală a acesteia, care, deşi a negat acuzaţia constatată dovedită, a fost cooperantă, încă din faza de urmărire penală, fapt evidenţiat chiar în rechizitoriu (pag. 136-137), dar şi pe tot parcursul judecăţii în primă instanţă, prezentându-se la fiecare chemare în faţa organelor judiciare şi exercitându-şi în limite legale drepturile procesuale (inclusiv după revocarea măsurii preventive a controlului judiciar), împrejurarea că soluţia de condamnare (dacă va rămâne definitivă), însoţită de interzicerea, ca pedeapsă complementară, a dreptului de a exercita funcţia de judecător, va atrage excluderea sa din magistratură, aceasta fiind în sine o sancţiune severă, percepută ca atare de inculpată, care îşi dorea "să scape de probleme" şi să iasă la pensie.

Prin urmare, s-a apreciat că, aplicarea unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, în regim de detenţie, este proporţională cu gravitatea infracţiunii săvârşite, dar şi necesară şi suficientă pentru justa sancţionare penală a inculpatei, la mai mult de 10 ani de la comiterea acelei infracţiuni.

Referitor la pedepsele complementare şi accesorii, s-a constatat că aplicarea acestora este obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) şi art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), iar săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, în exercitarea unei funcţii publice, constituie un argument pertinent şi suficient pentru a conduce la concluzia că inculpata este nedemnă să fie aleasă în autorităţi publice sau în funcţii efective publice şi, de asemenea, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, astfel încât acesteia i s-a interzis, cu ambele titluri, în temeiul art. 65 alin. (3) şi, respectiv, art. 71 alin. (1) din acelaşi cod, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale şi, totodată, pe o perioadă ulterioară de 5 ani, în condiţiile art. 66 din acelaşi cod.

Totodată, având în vedere că inculpata s-a folosit, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie reţinute în sarcina sa, de funcţia de judecător, Curtea a apreciat că se impune interzicerea, cu ambele titluri şi pe aceleaşi perioade, şi a dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), respectiv dreptul de a ocupa o astfel de funcţie.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută şi limita în care s-a constatat probată acuzaţia adusă inculpatei, Curtea a apreciat că se impune confiscarea, în baza art. 254 alin. (3) C. pen. (1969), a sumei de 10.000 euro, primită cu titlu de mită, în echivalentul în RON, la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data executării acestei măsuri de siguranţă.

În vederea confiscării sumei anterior menţionate, Curtea a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului, luată prin ordonanţa nr. 491/P/2016 din 26 septembrie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei asupra imobilului proprietatea inculpatei, situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp), până la concurenţa sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data executării măsuri de siguranţă a confiscării).

În legătură cu soluţia de condamnare, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat că se impune obligarea acesteia la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în cuantum de 4.000 RON.

Totodată, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) raportat la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., Curtea a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra imobilului anterior menţionat, până la concurenţa valorii cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei, pentru garantarea executării acestora.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi inculpata A., pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat greşita achitare a inculpatei A. pentru infracţiunile de luare de mită, săvârşite în perioada septembrie – octombrie 2009 (descrisă în actul de sesizare în partea I, pct. d), iunie – iulie 2009, noiembrie – decembrie 2009 (descrise în partea a II-a a actului de sesizare, pct. d), criticând, totodată, hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei confiscări doar a sumei de 10.000 euro, iar nu a sumei de 30.000 euro reţinută de procuror în sarcina inculpatei pentru fapta de la începutul lunii februarie 2010 (descrisă în actul de sesizare, Partea I, pct. d), precum şi al modalităţii de individualizare judiciară a sancţiunilor penale aplicate acesteia, sub aspectul cuantumului pedepsei.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelurilor şi constatarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale reglementat de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni de luare de mită pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată.

În ceea ce o priveşte pe inculpată, aceasta reiterând, parţial, apărările formulate în faţa instanţei de fond, a criticat, în cuprinsul motivelor scrise de apel, sentinţa atacată pentru greşita condamnare, sub aspectul infracţiunii de luare de mită privind modul de soluţionare a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti (fapta din 02 februarie 2010, descrisă în partea I a rechizitoriului), solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

În acest sens, a arătat că, potrivit materialului probator administrat la dosar, nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost suma de bani primită de B. şi nici în câte împrejurări au fost daţi aceşti bani, dacă banii au fost restituiţi sau nu de către denunţătoare, precum şi modalitatea de obţinere a sumei de 50.000 euro de către martora BB..

Totodată, sentinţa primei instanţe a fost criticată şi sub aspectul greşitei reţineri a temeiului achitării pentru două dintre infracţiunile de luare de mită, respectiv lipsa dovezilor privind comiterea faptei (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), în condiţiile în care, cele două infracţiuni pentru care inculpata a fost achitată şi care au legătură cu modul de soluţionare a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, nu există.

În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare a sumei de 10.000 euro dispusă de către instanţa de fond, s-a arătat că, în raport de caracterul nelegal al soluţiei de condamnare la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, se impune desfiinţarea sentinţei şi ridicarea măsurii asiguratorii.

De asemenea, hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi sub aspectul dispoziţiilor de menţinere a măsurii asiguratorii luate în cursul urmăririi penale asupra apartamentului proprietatea inculpatei, situat în municipiul Bucureşti, str. x, până la concurenţa sumei de 10.000 euro, în legătură cu care s-a dispus confiscarea, precum şi sub aspectul dispoziţiei de instituire a măsurii sechestrului asigurator asupra aceluiaşi bun imobil, în vederea acoperirii sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare determinate de pronunţarea soluţiei de condamnare pentru infracţiunea de luare de mită, descrisă în actul de sesizare, Partea I.

Cu ocazia dezbaterilor, apelanta – intimată – inculpată A. a reiterat susţinerile formulate la termenul din data de 08.09.2022, în sensul constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, precizând, totodată, că nu solicită continuarea procesului penal.

Totodată, inculpata, prin apărător ales, a arătat că înţelege să restrângă calea de atac formulată în cauză, renunţând la motivul de apel privind greşita reţinere a temeiului soluţiei de achitare dispuse de către instanţa de fond.

După înregistrarea căilor de atac pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenele de judecată din 26.11.2020, 11.02.2021 şi 25.03.2021, având în vedere imposibilitatea obiectivă de participare la şedinţa de judecată a unuia dintre membrii titulari ai completului iniţial învestit, cauza a fost amânată, succesiv, în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată.

Ulterior, în şedinţa publică din data de 27.05.2021, instanţa a încuviinţat în probaţiune, la solicitarea Parchetului, reaudierea martorilor G. şi B., şi a admis, în parte, cererea formulată de inculpata A. privind reaudierea în calitate de martori a numiţilor E., CC., F., C., D., BB., G., B., M., L., FF. şi J..

Totodată, pentru motivele ce au fost expuse, pe larg, în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, Înalta Curte a respins solicitarea inculpatei A. privind audierea, în calitate de martori, a numiţilor I., K., AA. şi H..

În şedinţele de judecată din 24.06.2021, 07.10.2021, 18.11.2021, 20.01.2022 şi 03.03.2022, Înalta Curte a procedat la audierea martorilor BB., CC., SS., F., D., C., G., B. şi L..

La termenul de judecată din data de 14.04.2022, în temeiul dispoziţiilor art. 383 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor J. şi M. şi s-a dispus ca proba testimonială să nu mai fie administrată.

La data de 26 mai 2022, instanţa de apel a luat declaraţie inculpatei A..

În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii, Înalta Curte, prin încheierile din 07.10.2021, respectiv 08.09.2022, a dispus menţinerea acestora.

La termenul de judecată din data de 08.09.2022, Înalta Curte, având în vedere solicitarea apelantei intimate inculpate A. privind încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, precum şi faptul că, pe rolul instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se află înregistrată, cu termen de judecată la data de 25 octombrie 2022, o sesizare prin care se solicită clarificarea normelor care reglementează instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale, a dispus amânarea judecării cauzei la data de 15 decembrie 2022, ulterior pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial al României a soluţiei dispuse în cauza anterior menţionată.

La interpelarea instanţei de apel, apelanta intimată inculpată A. a precizat, la termenele din 08.09.2022 şi 15.12.2022, în prezenţa apărătorului ales, că, în eventualitatea în care s-ar constata că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, nu solicită continuarea procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, având în vedere invocarea, de către reprezentantul Ministerului Public şi apelanta – intimată – inculpată A., cu ocazia dezbaterilor, ca motiv de apel, a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, inculpata precizând, totodată, că nu înţelege să solicite continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen. (poziţie consemnată în încheierile de şedinţă din 08.09.2022 şi 15.12.2022), Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018) s-a constatat că, soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (par. 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen., după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că, normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale, prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia".

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile legale în vigoare în perioada respectivă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., care nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, întrucât prescripţia specială nu poate opera, astfel că, prescripţia răspunderii penale va fi evaluată prin raportare la termenele generale prevăzute de art. 154 C. pen., după cum urmează:

Inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de judecător, în cadrul Tribunalului Bucureşti, a patru infracţiuni concurente de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., în raport cu următoarea situaţie de fapt:

1. În perioada septembrie - octombrie 2009, prin intermediul numitei B., a primit de la membrii familiei Nicolae, rude ale numiţilor C. şi D., suma de 10.000 euro, pentru a dispune faţă de aceştia, având calitatea de inculpaţi în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, soluţie pronunţată, în mod succesiv, de către inculpată, la datele de 01 octombrie 2009, 29 octombrie 2009, 27 noiembrie 2009, 02 decembrie 2009, 15 decembrie 2009, 05 ianuarie 2010 şi 26 ianuarie 2010.

2. La începutul lunii februarie 2010, în locuinţa sa din municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, prin intermediul numitei B., a primit de la membrii familiei Nicolae suma de 30.000 euro, pentru a pronunţa, în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, faţă de C., D., E., F. şi ceilalţi cinci inculpaţi din respectiva cauză, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, soluţie dispusă, de către inculpată, la data de 03 februarie 2010.

3. În perioada iunie - iulie 2009, prin intermediul numitei B. şi a numitului G., a primit, de la membrii familiilor numiţilor H., I., J. şi K., suma de 8.000 euro, pentru a dispune, faţă de cei patru, având calitatea de inculpaţi în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a Penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, soluţie pronunţată de inculpată la data de 14 iulie 2009.

4. În perioada noiembrie - decembrie 2009, prin intermediul numitei B. şi a numitului G., a primit, de la numiţii L., J. şi K., suma de 15.000 euro, pentru a pronunţa, faţă de aceştia, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, soluţie dispusă de inculpată la data de 03 martie 2010.

În continuare, Înalta Curte reţine că infracţiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată (4 infracţiuni de luare de mită, aflate în concurs real) se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Conform dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă se majorează cu o treime, în situaţia în care autorul infracţiunii de luare de mită este judecător sau procuror.

În raport de incidenţa, în speţă, a formei agravate a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012), Înalta Curte reţine că aceasta se pedepseşte cu închisoarea de la 4 ani la 13 ani şi 4 luni închisoare.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 ani".

Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel: "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act".

Prin urmare, în speţă, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. curge cel mai târziu de la începutul lunii februarie 2010 (a doua faptă descrisă în partea I din rechizitoriu), conform art. 154 alin. (2) C. pen., şi s-a împlinit la începutul lunii februarie 2020.

În consecinţă, pentru toate infracţiunile concurente de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată, a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că, se impune încetarea procesului penal, urmând ca analiza vinovăţiei inculpatei să nu mai fie făcută, având în vedere că nu a solicitat continuarea procesului penal, conform dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare specială de la inculpata A. a sumei de 10.000 de euro, în echivalent în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României la data executării măsurii, Înalta Curte constată că se impune menţinerea acesteia.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (3) din C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Conform art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

De asemenea, dispoziţiile art. 107 din C. pen., cu titlu marginal "Scopul măsurilor de siguranţă" prevăd următoarele:

(1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată.

(3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile de siguranţă se pot lua faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi în situaţia în care acesteia nu i se aplică o pedeapsă, scopul măsurii fiind nu unul coercitiv, ci eminamente preventiv, respectiv acela de a înlătura o stare de pericol şi a preîntâmpina săvârşirea de noi infracţiuni.

Prin urmare, pentru luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, este suficient să se constate că a fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată şi este incidentă una dintre situaţiile expres prevăzute de art. 112 alin. (1) lit. a)-f) din C. pen.

De altfel, în jurisprudenţa sa anterioară, instanţa supremă a statuat în mod explicit că "măsurile de siguranţă ale confiscării speciale se dispun şi în ipoteza în care a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât scopul lor este înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Prescripţia operează numai în ce priveşte răspunderea penală, iar nu şi în ce priveşte măsurile de siguranţă" (Tribunalul Suprem, decizia nr. 614/1984).

Concluzia este susţinută şi de un argument normativ în vigoare, de ordin procesual, desprins din interpretarea dispoziţiilor art. 5491 din C. proc. pen., referitoare la procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării. Dacă legiuitorul a reglementat posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a confisca bunuri în cazul dispunerii unei soluţii de clasare de către procuror, rezultă a fortiori că instanţa învestită cu judecarea cauzei poate dispune măsura de siguranţă examinată, atunci când constată ea însăşi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub acest aspect.

În aceeaşi ordine de idei, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă" (paragraful 16).

În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza G.I.E.M. S.R.L. şi alţii împotriva Italiei – hotărârea din 28 iunie 2018 –, a concluzionat că "măsurile de confiscare constituie "pedepse" în sensul art. 7 din Convenţie. Această constatare, care este rezultatul unei interpretări autonome a noţiunii de "pedeapsă", în sensul art. 7, determină aplicabilitatea acestei dispoziţii, chiar şi în absenţa unei proceduri penale în sensul art. 6" (paragraful 233).

(...) "chiar şi în cazul unei decizii de încetare a procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei, măsura confiscării poate fi pusă în aplicare numai în cazul în care se demonstrează că au fost întrunite atât elementul material, cât şi elementul subiectiv al infracţiunii" (paragraful 245).

În cauza de faţă, sunt realizate condiţiile anterior expuse pentru menţinerea dispoziţiei de confiscare specială, de vreme ce, pe de o parte, prescripţia generală înlătură doar răspunderea penală a inculpatei A., nu şi caracterul penal al faptei deduse judecăţii. Pe de altă parte, măsura este necesară deoarece rezultă că suma de 10.000 de euro, ce a intrat în patrimoniul inculpatei, nu a avut la bază tranzacţii licite, ci a reprezentat preţul unei înţelegeri prohibite de legea penală.

Sub acest aspect, sunt relevante toate circumstanţele în care s-a realizat actul de luare de mită imputat inculpatei A., probatoriul administrat în faza căii de atac a apelului susţinând, în continuare, teza plăţii sumei de 10.000 de euro, în absenţa unui titlu licit. O atare constatare justifică, aşadar, concluzia că suma primită de inculpată are ca provenienţă o faptă prevăzută de legea penală, fiind necesară confiscarea sa specială, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 107 din C. pen.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va menţine, în vederea confiscării anterior menţionate, măsura asiguratorie a sechestrului luată prin ordonanţa nr. 491/P/2016 din 26.09.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei cu privire la bunul imobil proprietatea inculpatei A., situat în municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe, având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp).

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond şi în apel, Înalta Curte apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Având în vedere argumentele mai sus arătate, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Va constata că inculpata A. a fost arestată la domiciliu, în perioada 17.05.2018 – 23.05.2018.

Va dispune confiscarea specială, de la inculpata A., a sumei de 10.000 de euro în echivalent în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României la data executării măsurii.

Va menţine, în vederea confiscării speciale, măsura asiguratorie a sechestrului luată prin ordonanţa nr. 491/P/2016 din 26.09.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, cu privire la bunul imobil proprietatea inculpatei A., situat în municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe, având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în fond şi în apel vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta – intimată – inculpată A., în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din 10 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal faţă de inculpata A., sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în forma modificată prin Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Constată că inculpata A. a fost arestată la domiciliu, în perioada 17.05.2018 - 23.05.2018.

Dispune confiscarea specială, de la inculpata A., a sumei de 10.000 de euro, în echivalent în RON la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României, la data executării măsurii.

Menţine, în vederea confiscării speciale, măsura asiguratorie a sechestrului luată prin ordonanţa nr. 491/P/2016 din 26.09.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei cu privire la bunul imobil proprietatea inculpatei A., situat în municipiul Bucureşti, Strada x nr. 15, înscris în Cartea Funciară nr. x şi având nr. cadastral x (compus din 2 camere şi dependinţe, având o suprafaţă totală de 82,82 mp şi cotă indiviză din terenul aferent, în suprafaţă de 59,40 mp).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în fond şi în apel rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta – intimată – inculpată A., în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia inculpatei şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16 martie 2023.

GGC - MM