Paulian claim survives: appeal quashed, limitation exception rejected in creditor's fraudulent-transfer action.

Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune pauliană. Determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii. Executarea obligațiilor. Mijloacele de protecție a drepturilor creditorului

Index alfabetic: acţiune revocatorie

imobil

contract de vânzare-cumpărare

prescripţia dreptului material la acţiune

înscriere în cartea funciară

C.civ., art. 1564

Potrivit art. 1564 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, prejudiciu ce constă pentru creditor în pierderea de către debitor a calității de proprietar al imobilului, deoarece în acest fel se diminuează gajul general asupra căruia acesta îşi poate realiza creanța.

Împrejurarea că actul juridic al vânzării-cumpărării este supus prin lege formalităților de înscriere în cartea funciară nu echivalează cu posibilitatea cunoașterii de la acest moment de către terţii interesaţi a existenței actului şi, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia. Aceasta întrucât nu există o obligație legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărțile funciare pentru imobilele debitorului său.

Prin urmare, momentul la care creditorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască prejudiciul rezultat din actul atacat şi de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este reprezentat nici de data încheierii actului pretins vătămător ori a înscrierii sale în cartea funciară, şi nici de data obținerii de către creditor a titlului executoriu în privinţa creanţei, ci trebuie raportat la date şi împrejurări concrete din care să rezulte în mod specific faptul aflării ori aptitudinea de a afla evenimentul prejudiciabil, respectiv de încheierea actului atacat.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 186 din 8 februarie 2023

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.08.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și SC C. SA, să se constate inopozabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4414 din 19.12.2014 și să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă și teren situat în Fundeni, având nr. cadastral 50328 și intabulat în CF cu nr. x28, până la plata tuturor sumelor datorate de către debitorii pârâți B. și C. în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 2087 din 05.06.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu și decizia civilă nr. 1194 din 08.07.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1562 alin. 1, art. 1565 C.civ., art. 194 C.proc.civ.

Pârâții B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Cornetu și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Ilfov; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1927 din 24.04.2019, Judecătoria Cornetu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin încheierea de ședință din data de 21.10.2019, Tribunalul Ilfov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA și a luat act de solicitarea acesteia privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 17.12.2019, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare.

2.Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov

Prin sentinţa nr. 4748 din 23.12.2019, Tribunalul Ilfov-Secţia civilă a respins acţiunea, ca prescrisă; a obligat reclamantul să plătească pârâtei C. SA suma de 2686,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare.

3.Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 13/A din 11.01.2022, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IV a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei; a anulat sentinţa apelată; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6, 8 C.proc.civ., pârâţii B., C.

Recurenţii au arătat că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, critică subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ.

Hotărârea atacată nu a analizat aşa zisa creanţă rezultată din contractul de împrumut autentificat sub numărul 3934/2013, faţă de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terţilor prin înscrierea dreptului de proprietate a pârâtului D. în cartea funciară. Instanţa de apel a ignorat probatoriul în ceea ce priveşte a doua creanţă, rezultată din hotărârea judecătorească, faţă de care apelantul reclamant trebuia să cunoască prejudiciul la data de 08.07.2016, când a rămas definitivă sentinţa civilă prin care i s-a recunoscut creanţa, în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare devenise deja opozabil la data de 22.12.2014.

Apelantul reclamant a solicitat să fie declarat ca inopozabil contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4414 din 19.12.2014 şi să se dispună indisponibilizarea bunului imobil compus din casă şi teren situat în Fundeni, având nr. cadastral 50328 şi intabulat în CF nr. X28. Actul translativ de proprietate este autentic şi public, fiind înregistrat în cartea funciară şi fiscal în faţa autorităţilor, astfel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune urmează a fi calculat de la data intabulării actului în cartea funciară, dată de la care este opozabil erga omnes, deci şi reclamantului.

Recurenţii au pretins că au fost încălcate dispoziţiile art. 1564, art. 2509, art. 2507-2511 C.civ., deoarece actul translativ de proprietate este autentic şi public fiind înregistrat în cartea funciară şi fiscal în faţa autorităţilor, astfel că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune urmează a fi calculat de la data intabularii.

Afirmaţia reclamantului că a aflat de vânzarea bunului când a fost sunat de executor este contrazisă de actele şi lucrările dosarului de executare al BEJ X. în care reclamantul este creditor.

Recurenţii au mai invocat faptul că hotărârea recurată nu este motivată, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., întrucât instanţa s-a rezumat să arate că pentru acţiunea revocatorie s-a instituit un termen special de prescripţie de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, făcând referire la art. 1564 C.civ., continuând argumentaţia cu susţinerea că momentul de la care începe să curgă acest termen este reprezentat fie de data la care creditorul a cunoscut prejudiciul ce rezultă din încheierea actului, fie de data la care trebuia să cunoască.

Contrar dispoziţiilor legale pe care tocmai instanţa de apel le-a reţinut, se arată că acest moment nu este reprezentat de data încheierii actului ori de data înscrierii în cartea funciară a actului atacat, şi nici de data la care a obţinut titlul executoriu, apreciind că nu există o obligaţie legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărţile funciare pentru imobilele debitorului său. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, textul menţionat are în vedere atât un moment subiectiv de începere a curgerii termenului (data la care a cunoscut) cât şi un moment obiectiv (trebuia să cunoască), întrucât pentru respectarea principiului securităţii circuitului civil, este necesar a fi analizat şi momentul la care acesta trebuia să cunoască prejudiciul rezultat în urma încheierii actului atacat. Înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4414 din 19.12.2014 reprezintă un moment obiectiv, la care trebuia să cunoască faptul că recurenţii B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari. Instanţa nu a dat dezlegare cauzei şi nu a motivat soluţia, iar motivarea nu corespunde exigenţelor legale. Instanţa de apel nu este scutită de obligaţia de a examina problemele invocate atunci când îşi însuşeşte demonstraţia juridică din hotărârea examinată, fiind ţinută să coreleze motivarea hotărârii cu criticile susţinute prin motivele căii de atac cu care este învestită, în caz contrar partea fiind în imposibilitate de a aprecia asupra analizei făcute.

Faţă de situaţia că doar aparent, instanţa de apel a analizat apărarea formulată, prin hotărârea pronunţată au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident, prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C.proc.civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 10.05.2022 intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. arată că hotărârea instanţei de apel respectă exigenţele impuse de normele procedurale, iar recurenţii se limitează la a face o simplă menţiune în sensul că „neregularităţile procedurale vizează însăşi hotărârea pronunţată în instanţa de apel”, aceasta fiind singura precizare subsumată motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., arată că hotărârea recurată este motivată conform legii, recurenţii deducând judecăţii, în realitate, nemulţumirea privind modul în care instanţa de apel a dat efect dispoziţiilor art. 1564 C.civ.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. arată că recurenţii invocă două chestiuni subsumabile acestui motiv de recurs, respectiv împrejurarea că instanţa de apel nu a analizat aşa-zisa creanţă rezultată din contractul de împrumut nr. 3934/2013 şi împrejurarea că s-a stabilit un alt moment de curgere a prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de cele menţionate de recurenţi.

Contrar celor susţinute de către recurenţi, instanţa de apel a reţinut că în prezentul dosar este vorba de două creanţe, care sunt însă în strânsă legătură, întrucât fac obiectul aceluiaşi dosar de executare. Prin încheierea nr. 41183, biroul de carte funciară a comunicat executorului judecătoresc soluţia de respingere a notării somaţiei, motivat de faptul că B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari, instanţa de apel constatând că acesta este momentul de la care a început să curgă termenul special de prescripţie, respectiv 28.03.2017, deşi reclamantul, în mod real, a luat cunoştinţă de actul fraudulos ulterior, în data de 16.07.2017.

La data de 30.05.2022, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei de netimbrare, întrucât obligaţia procesuală a fost îndeplinită, potrivit dovezii depusă la dosar. Au solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural şi au reiterat aspecte învederate în susţinerea motivelor de recurs.

La data de 30.05.2022 intimatul-pârât D. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din cadrul acesteia şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La data de 01.11.2022, intimatul-reclamant A. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

II.Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține caracterul nefondat al căii de atac promovate împotriva deciziei instanței de apel, potrivit celor ce urmează.

În mod nefondat şi, de altfel, lipsit de o argumentație pertinentă, au susținut recurenţii că decizia din apel ar fi una nelegală, criticabilă pentru motivul legal prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., afirmându-se că aceasta ar conține motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În detalierea criticii însă, nu se regăsește niciun considerent care să exemplifice, să indice ori să argumenteze motivele contradictorii şi străine de natura cauzei care s-ar regăsi în decizia atacată.

În egală măsură, deşi reclamă o lipsă a motivării deciziei atacate, despre care afirmă (contrar realității) că s-ar rezuma la indicarea termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 1564 din Codul civil care curge de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, se înțelege că recurenții sunt, în realitate, nemulțumiți de dezlegările date prin hotărârea atacată, de vreme ce îi contestă concluziile, afirmând că înscrierea în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4414 din 19.12.2014, prin care a fost înstrăinat imobilul compus din casă şi teren situat în Fundeni, reprezintă momentul obiectiv de la care începând intimatul (reclamant) trebuia să cunoască faptul că soţii B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari, acesta fiind momentul de început al curgerii termenului special de prescripție pentru introducerea acțiunii revocatorii.

În continuare, deşi afirmă că instanța nu a dat dezlegare cauzei şi nu a motivat soluția, analizând doar în mod aparent apărarea ce s-a formulat, recurenţii combat afirmațiile reclamantului din apel care nici măcar nu au fost însușite de instanță, respectiv cele relative la momentul şi circumstanțele în care a aflat de vânzarea bunului imobil (potrivit acestuia, la 16.07.2017, prin intermediul executoriului) ori cele prin care s-a afirmat lipsa unei comunicări adecvate cu executorul X. ce instrumenta dosarul execuțional nr. x/2016.

Înalta Curte reţine, contrar criticilor recurenților care doar au afirmat o nemotivare a hotărârii atacate ori au pretins o motivare contradictorie şi străină de natura cauzei, fără însă a expune argumente concrete sau a exemplifica în vreun fel susținerile lor, că decizia atacată este una care corespunde deplin exigențelor legale impuse prin dispozițiile art. 425 C.proc.civ., fiind redate în cuprinsul său motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind arătate motivele pentru care s-au admis, dar şi pentru care s-au înlăturat apărările şi tezele susținute de părţi în legătură cu cauza.

Aşa cum s-a reținut deja prin raportul întocmit asupra recursului, dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. au fost invocate în mod formal deoarece critica recurenților subsumată acestui motiv legal de recurs a pretins că printr-o analiză aparentă a aspectelor deduse judecății ar fi fost nesocotite reguli de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, fără să se indice în mod concret regulile de procedură sau normele procesuale ce au fost încălcate.

Nici criticile de recurs susținute pe temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. nu sunt întemeiate.

Afirmând încălcarea dispozițiilor de drept material cuprinse în art. 1564, 2509, 2507-2511 C.civ., recurenții au criticat dezlegarea instanței de apel în ceea ce privește determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripție special de 1 an pentru introducerea acțiunii revocatorii, considerând că acesta nu poate fi altul decât cel al înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4414 din 19.12.2014, moment obiectiv la care reclamantul trebuia să cunoască faptul că B. şi C. nu mai sunt proprietari tabulari ai imobilului din Fundeni.

Potrivit art. 1564 C.civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Prejudiciul ce rezultă din actul atacat constă pentru creditor în pierderea de către debitori a calității de proprietari ai imobilului din Fundeni, deoarece în acest fel se diminuează gajul general asupra căruia acesta îşi poate realiza creanța.

Prin urmare, data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat este aceea la care el a știut ori, după caz, trebuia să cunoască faptul înstrăinării bunului de către debitori.

Împrejurarea că actul juridic al vânzării-cumpărării încheiat de recurenți cu intimatul D. este supus prin lege formalităților de înscriere în cartea funciară – care, în speță, s-a realizat la 22.12.2014 – nu echivalează cu cunoașterea de la acest moment de către terţi (chiar şi de către terții interesați, cum e intimatul-reclamant) a existenței actului şi, deci, a prejudiciului decurgând din încheierea acestuia.

După cum corect a reținut instanța de apel, nu există o obligație legală a creditorului de a cerceta în fiecare moment cărțile funciare pentru imobilele debitorului său. Nu e firesc a pretinde o astfel de conduită – de a interoga biroul de carte funciară zi de zi – niciunei persoane şi, de altfel, nici nu ar corespunde unei așteptări firești, conforme unor raporturi bazate pe buna credință, ca o persoană, de îndată ce devine creditor, să vegheze într-un mod specific asupra averii debitorului său, prezumat şi acesta, în virtutea aceluiaşi principiu al bunei credinţe care trebuie să existe în raporturile sociale, că se va abţine de la acte potenţial vătămătoare pentru creditorii săi.

Prin urmare, cunoașterea prejudiciului de către creditor trebuie să se raporteze la date şi împrejurări concrete din care să rezulte în mod specific faptul aflării ori aptitudinea acestuia de a afla evenimentul prejudiciabil.

Pe baza probelor administrate în cauză, în mod corect a reținut instanța de apel că momentul obiectiv la care reclamantul trebuie considerat că putea cunoaște prejudiciul adus lui prin încheierea actului atacat este data de 28.03.2017, ce corespunde datei emiterii încheierii nr. 41183 prin care s-a respins de către Biroul de Carte Funciară Buftea cererea executorului judecătoresc X. de notare a somaţiei, motivat de faptul că debitorii B. şi C. nu mai figurează ca proprietari tabulari.

Este corectă abordarea instanţei de apel, de a determina nediferenţiat funcţie de cele două creanţe (cea izvorâtă din contractul de împrumut autentificat sub nr.3934 din 19.11.2013 şi cea stabilită definitiv prin decizia nr.1194 din 08.07.2016 a Tribunalului Ilfov pronunţată în dosarul nr. x/1748/2014), momentul în raport de care se poate considera că reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dat fiind că acesta izvorăşte din aceeaşi fapta, respectiv cea de înstrăinare a bunului imobil.

Nu există nicio raţiune de a face o disociere în privinţa acestui element după cum este avută în vedere una sau cealaltă creanţă, aşa după cum procedase prima instanţă, fiind lipsit de logică să se pretindă că unul şi acelaşi eveniment – cel al înstrăinării bunului imobil de către debitori – ar fi trebuit cunoscut de creditor la date diferite, după cum raportarea s-ar face la una sau cealaltă dintre creanţe.

Prin urmare sunt nefondate criticile recurenţilor prin care afirmă că instanţa de apel nu a analizat creanţa rezultată din contractul de împrumut, faţă de care reclamantul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul la 22.12.2014, când contractul de vânzare-cumpărare a devenit opozabil terţilor prin înscriere în cartea funciară ori că ar fi ignorat probatoriul cât priveşte a doua creanţă, rezultată din hotarârea judecătorească, faţă de care reclamantul trebuia să cunoască prejudiciul la 08.07.2016, când a rămas definitivă sentinţa civilă prin care i s-a recunoscut creanţa.

Cum corect a reținut instanţa de apel, momentul la care creditorul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască prejudiciul rezultat din actul atacat şi de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este reprezentat nici de data încheierii actului pretins vătămător ori a înscrierii sale în cartea funciară, şi nici de data obținerii de către creditor a titlului executoriu în privinţa creanţei. Acest moment este cel determinat pe baza probelor ca fiind cel la care reclamantul putea ori trebuia să cunoască în mod real despre încheierea actului atacat, stabilit în cauză ca fiind 28.03.2017.

Întrucât s-a reţinut, tot pe baza probelor administrate în cauză, că termenul de prescripţie, care a început să curgă la 28.03.2017, a fost întrerupt prin efectul dispoziţiilor art.2537 pct.3 C.civ. şi ca urmare a constituirii de parte civilă a reclamantului în plângerea penală formulată la 06.09.2017 pentru sumele ce fac obiectului litigiului pendinte, aspecte ce nu au făcut obiect de critică în recurs, s-a concluzionat corect de instanţa de apel că cererea de chemare în judecată a fost introdusă înăuntrul termenului special de prescripţie de 1 an prevăzut de art.1564 C.civ., care nu este împlinit, condiţii în care e posibilă cercetarea sa pe fond.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalităţii soluţiei adoptate prin decizia de apel, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.