Exclusive territorial jurisdiction in mortgage foreclosure under Law 77/2016 and proof of de facto domicile

Conflict negativ de competenţă. Contestație întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. Competență teritorială exclusivă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ

contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016

competență teritorială exclusivă

domiciliu de fapt

instanţa de la domiciliul debitorului

C. proc. civ., art. 107, art. 135 alin. (1), alin. (4), art. 155 alin. (1) pct. 6

Legea nr. 77/2016, art. 5, art. 8 alin. (1)-(2)

C. civ., art. 87, art. 91 alin. (2)-(3)

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, „în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul”.

Prin urmare, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 485 din 2 martie 2023

Prin cererea înregistrată la data de 10 august 2021 pe rolul Judecătoriei Satu Mare, Secţia civilă, sub nr. x/296/2021, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Banca B. S.A. (C. S.A.) - Sucursala Satu Mare, a solicitat instanţei de judecată să facă aplicarea art. 5 din Legea nr. 77/2016, pentru motivele dezvoltate în scris. Totodată, a solicitat aplicarea prescripţiei, care este de 3 ani, şi interzicerea popririi, întrucât au trecut 11 ani de la data încheierii procesului-verbal de licitaţie.

Contestatorul a arătat că în anul 2007 a cumpărat prin credit ipotecar o garsonieră situată în loc. Satu Mare, str. (…), jud. Satu Mare, însă aceasta a fost vândută la licitație de Banca B. S.A., la data de 3 septembrie 2010.

La termenul de judecată din 2 decembrie 2022, contestatorul A. a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Satu Mare, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sens în care a depus la dosar o fişă de însoţire a materialului biopsic către Serviciul de Anatomie Patologică, eliberată de Spitalul Clinic X. Bucureşti, în cuprinsul căreia se menţionează că operaţia a fost efectuată la data de 11 august 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 931/2022 din 22 martie 2022, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, în dosarul nr. x/296/2021, s-a admis excepția de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Satu Mare, ridicată de contestator şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii privind pe contestatorul A. şi pe intimata Banca B. S.A. (C. S.A.) - Sucursala Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Satu Mare a reţinut următoarele:

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016, „în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul”.

Art. 8 alin. (5) din aceeaşi lege prevede că „dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului. Se consideră că există impreviziune în cazul în care debitorul, care formulează notificare de dare în plată, a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, dar este în continuare executat silit, prin poprire sau alte forme de executare silită, pentru datoria iniţială şi pentru accesoriile acesteia, neacoperite prin executarea silită a imobilului ipotecat. Dispoziţiile art. 4 alin. (13) se aplică în mod corespunzător”.

Potrivit acestei norme juridice, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată revine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

Judecătoria Satu Mare a avut în vedere şi prevederile art. 87 C. civ., care stabilesc că „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”. Totodată, art. 88 C. civ. defineşte reşedinţa persoanei fizice ca fiind locul unde are locuinţa secundară.

Art. 91 C. civ. are următorul conţinut:

„(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.

Faţă de aceste texte legale, instanţa de judecată a apreciat că noţiunea de „domiciliu” trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a persoanei, ci adresa unde locuieşte efectiv.

În speţă, din actul medical depus la dosar de către debitorul-contestator rezultă că starea de sănătate precară a acestuia îl determină să stea efectiv la o unitate spitalicească din Municipiul Bucureşti.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către debitor, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 11856 din 13 decembrie 2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Secţia I civilă, în dosarul nr. x/296/2021, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti invocată din oficiu de către instanţă; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. şi pe intimata Banca B. S.A. (C. S.A.) -Sucursala Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia; s-a suspendat, din oficiu, judecata cauzei, în temeiul art. 134 C. proc. civ.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut că art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă de la care părţile nu pot deroga, instanţa competentă fiind cea în a cărei circumscripţie domiciliază debitorul reclamant. De asemenea, au fost evocate dispoziţiile art. 87 C. civ., potrivit cărora „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală”.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a considerat că nu sunt aplicabile prevederile art. 91 alin. (2) şi (3) C. civ., care stabilesc că „în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.

În cauză, contestatorul a depus la primul termen de judecată un înscris medical, denumit „Fişă de însoţire a materialului biopsic”, care atestă că operaţia acestuia a fost efectuată în data de 11 august 2021, însă nu reiese, cu claritate, faptul că partea locuiește efectiv în Municipiul Bucureşti, la spitalul unde a fost operat.

Prin urmare, instanţa de judecată a ajuns la concluzia că doar acest înscris, prin el însuşi, nu este apt să demonstreze că domiciliul în fapt al contestatorului este în sectorul 1, pentru a putea considera că s-a făcut dovada contrară menţiunilor din cartea de identitate.

S-a mai arătat că la termenul din 1 noiembrie 2022 completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei a solicitat precizări Spitalului Clinic X. Bucureşti, care a răspuns prin adresa nr. 5592/05.12.2022, în sensul că numitul A. nu a figurat înregistrat în baza de date electronică pentru anul 2022 în acest spital.

Aşadar, în lipsa unui document care să precizeze clar că numitul A. a fost spitalizat pe o perioadă îndelungată de timp, instanţa de judecată nu a considerat că acesta locuieşte în fapt în sectorul 1 al Municipiului Bucureşti. Mai mult, există chiar un înscris care atestă faptul că acesta nu a locuit niciodată în fapt la spitalul situat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel încât să se ia în considerare domiciliul în fapt al contestatorului, raportat la necesitățile probatorii şi la măsurile de ocrotire ce trebuie dispuse în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă la data de 20 ianuarie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, Secția civilă, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Banca B. S.A. (C. S.A.) - Sucursala Satu Mare, a solicitat instanţei de judecată să facă aplicarea art. 5 din Legea nr. 77/2016, pentru motivele dezvoltate în scris, solicitând, totodată, aplicarea instituției prescripţiei extinctive generale (de 3 ani) şi interzicerea popririi.

Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, „în situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor. Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul”.

Prin urmare, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului, interpretare reţinută, de altfel, în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict.

În conformitate cu prevederile art. 87 C. civ., prin „domiciliu” se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi urm. C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod, care stabileşte că prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, instanţa supremă reţine că noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia nu domiciliază în fapt contestatorul, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului care, prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, a urmărit să asigure părţilor, având calitatea de consumator, în raporturile juridice avute cu instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor, accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuiesc.

Contestatorul A. menţionează în cuprinsul cererii formulate că nu mai locuieşte la adresa din loc. Satu Mare, (…), jud. Satu Mare, însă acesta a înţeles să introducă acţiunea la Judecătoria Satu Mare, instanţa în circumscripţia căreia este situat şi imobilul vândut la licitaţie, conform procesului-verbal de licitaţie încheiat la data de 3 septembrie 2010. De asemenea, se constată că există un înscris, respectiv adresa nr. 5592/05.12.2022, emisă de Spitalul Clinic X. Bucureşti, din care reiese că dl A. nu a locuit niciodată în fapt la spitalul situat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În acest context, instanţa supremă reţine că nu sunt aplicabile prevederile art. 91 alin. (2) şi (3) C. civ. care stabilesc că, „în lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.

Întrucât norma de competenţă teritorială prevăzută de art. 8 din Legea nr. 77/2016 are caracter absolut, iar domiciliul contestatorului debitor nu este pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Satu Mare.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, căreia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecăţii.