Jurisdictional attribution for damages resulting from public authority’s failure to issue operating license under tacit approval procedure

Conflict negativ de competenţă. Acţiune în despăgubiri pentru neemiterea unei autorizaţii de funcţionare, ca urmare a aprobării tacite a cererii formulate în temeiul art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2013. Instanţa competentă material să soluţioneze cauza

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ

acţiune în despăgubiri

autoritate publică centrală

procedura aprobării tacite

excepţia necompetenţei materiale

litigiu de contencios administrativ

C. proc. civ., art. 135 alin. (1)

O.U.G. nr. 27/2003, 12 alin. (1)

C. civ., art. 1349, art. 1357, art. 1385

Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1), art. 8 teza a II-a, art. 10 alin. (1), art. 19 alin. (1)-(2)

Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, „Dacă, în urma admiterii acțiunii, autoritatea administrației publice nu îndeplinește obligația prevăzută la art. 11 alin. (2) în termenul stabilit prin hotărârea judecătorească, la cererea reclamantului, instanța poate obliga conducătorul autorității administrației publice în sarcina căreia s-a stabilit obligația la plata unei amenzi judiciare, reprezentând 20% din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum și la plata unor despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârziere”.

Litigiul privind solicitarea reclamantei de plată a despăgubirilor pentru inacțiunea unei autorități publice de a elibera autorizația de funcționare, întemeiat pe dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 și art. 1349, art. 1357 și art. 1385 C. civ., este de natură să intre în sfera contenciosului administrativ.

Așadar, în condițiile în care acțiunea în despăgubiri este subsecventă acțiunii principale, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ și supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 82 din 19 ianuarie 2023

1. Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2021, pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata sumei de 2.143.950 lei, cu titlu de beneficiu nerealizat și a sumei de 471.029,38 lei, cu titlu de dobândă legală aferentă beneficiului nerealizat.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe inacțiunea pârâtului în emiterea unei autorizații de funcționare timp de aproximativ 3 ani.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1349, art. 1357 și art. 1385 C. civ. privind răspunderea delictuală.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, depus la data de 18.03.2022, reclamanta a precizat faptul că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, dispoziții legale care se completează cu dreptul material aplicabil despăgubirilor, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 1349, art. 1357, coroborate cu art. 1385 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 892 din 11.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost trimisă cauza la Tribunalul București, Secția civilă, litigii cu profesioniști, spre competentă soluționare.

În motivare, instanța a reținut că acțiunea nu se subordonează noțiunii de „contencios administrativ” prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât litigiul trebuia să se nască fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, curtea de apel reținând că litigiul este de drept civil, raportat la temeiul răspunderii civile delictuale și la faptul că reclamanta este o societate, a trimis dosarul spre competentă soluționare la Tribunalul București, Secția civilă, pentru litigii cu profesioniști.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 28 iulie 2022 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/2/2021.

Prin sentința civilă nr. 2509 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, Secția VI-a civilă, în dosarul nr. x/2/2022, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curții de Apel București.

Totodată, constatându-se ivit conflict negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a constat că litigiul este de natură să intre în sfera contenciosului administrativ, având în vedere prevederile art. 11-12 din O.U.G. nr. 27/2003 care reglementează procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizațiilor de către autoritățile administrației publice și art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Mai reține că la determinarea prejudiciului, faptul că instanța se va raporta la condițiile răspunderii civile delictuale, condiții de drept comun, pe care reclamanta trebuie să le probeze, nu este de natură să confere o natură civilă litigiului în cauză, întrucât acest aspect ar echivala cu o nesocotire a naturii raporturilor juridice născute între părți ca urmare a refuzului unei autorități publice de a-și îndeplini obligația prevăzută de art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 în termenul stabilit printr-o hotărâre judecătorească și care impune analizarea legalității acelui refuz și a consecințelor produse.

3. Dosarul a fost înregistrat la 24 noiembrie 2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale a instanței de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat plata de despăgubiri pentru inacțiunea pârâtului Ministerul Sănătății în emiterea unei autorizații de funcționare timp de aproximativ 3 ani, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 și art. 1349, art. 1357 și art.1385 C. civ.

Este de menționat că în dosarul nr. x/3/2016, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la eliberarea autorizației de funcționare reclamantei, cerere admisă în mod definitiv prin sentința civilă nr. 774 din 22 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003, pe care și-a întemeiat cererea reclamanta, precum și dispozițiile din Legea nr. 554 din 2004.

Potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2003 „Dacă, în urma admiterii acțiunii, autoritatea administrației publice nu îndeplinește obligația prevăzută la art. 11 alin. (2) în termenul stabilit prin hotărârea judecătorească, la cererea reclamantului, instanța poate obliga conducătorul autorității administrației publice în sarcina căreia s-a stabilit obligația la plata unei amenzi judiciare, reprezentând 20% din salariul minim net pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum și la plata unor despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârziere”.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată” și art. 8 teza a II-a din același act normativ, “(...) de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Din dispozițiile legale evocate, raportate la actele dosarului, rezultă că litigiul pendinte privind solicitarea reclamantei de plată a despăgubirilor pentru inacțiunea unei autorități publice, respectiv Ministerul Sănătății, de a elibera autorizația de funcționare, este de natură să intre în sfera contenciosului administrativ.

Totodată, sunt de menționat și prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situația în care reclamanta a solicitat plata despăgubirilor ulterior soluționării dosarului nr. x/3/2016 de către Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost obligat pârâtul Ministerul Sănătății la eliberarea autorizației de funcționare reclamantei, cererea se adresează acelorași instanțe de contencios administrativ competente.

Așadar, acțiunea în despăgubiri este subsecventă acțiunii principale, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ și supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual.

În stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzelor, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a stabilit două criterii, și anume, locul ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și cuantumul litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește obligarea unei autorități publice centrale, respectiv Ministerul Sănătății, la plata de despăgubiri pentru neemiterea unei autorizații de funcționare, ca urmare a aprobării tacite a cererii formulate în temeiul O.U.G. nr. 27/2003, competența de soluționare a cauzei revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Curţii de Apel.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.