Mining license co-participation contract upheld; appeals rejected, res judicata bars fresh lack-of-consent claims.

A.Acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune încheiat de titularul licenței de exploatare a unei resurse minerale cu un terț. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003

B.Concurs între regimul nulităţii absolute şi efectul autorităţii de lucru judecat. Efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Diferite contracte speciale. Contractul de societate. Asocierea în participaţie/Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Procedura în fața primei instanțe. Hotărârile judecătoreşti

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

contract de asociere în participațiune

principiul autorității de lucru judecat

principiul securităţii raporturilor juridice

C. proc. civ., art. 430 alin. (1)-(2), art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (3), art. 494,

art. 501 alin. (3)

Legea nr. 85/2003, art. 24, art. 38 lit. e)

Decretul nr. 167/1958, art. 2

Legea nr. 31/1990, art. 115, art. 15323

A. Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, ,,Titularul licenţei/permisului are dreptul să se asocieze cu alte persoane juridice în vederea executării activităţilor miniere prevăzute în licenţă, cu aprobarea prealabilă a autorităţii competente. Responsabilitatea îndeplinirii obligaţiilor din licenţă revine în exclusivitate asociatului care are calitatea de titular de licenţă. În vederea emiterii aprobării asocierii autoritatea competentă va avea în vedere cel puţin următoarele elemente: capacitatea tehnică şi financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul asocierii, modul de delimitare a drepturilor şi obligaţiilor asociaţilor. (...)”.

Dispoziţiile art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003 nu cuprind, similar art. 24 din aceeași lege, sancțiunea expresă a nulităţii pentru lipsa acordului autorităţii competente în cazul asocierii titularului licenţei de exploatare cu un terţ, revenind, în acest caz, instanţei rolul de a decela dacă cerinţa legii, referitoare la acest acord, este prevăzută sub sancţiunea unei nulităţi virtuale, implicite. În acest scop, interpretul legii trebuie să stabilească dacă cerinţa impusă de lege este prevăzută ca o condiţie necesară, în scopul ocrotirii unui interes public, general.

În cazul în care, făcând pretorian această analiză, instanţa de apel a arătat că scopul acordului autorităţii se circumscrie verificării anumitor calităţi ori calificări ale subiectului de drept care, fără a fi titular al licenţei de exploatare, valorifică economic resursele minerale, este corectă reţinerea acesteia că lipsa acordului prealabil al autorităţii competente nu afectează, în sine, valabilitatea contractului de asociere în participațiune, dar poate constitui un impediment în executarea lui. Este, astfel, greșită aserțiunea părții că această asociere reprezintă transferul unei cote din licenţă, deoarece, conform art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, contractul nu poate produce un asemenea efect.

B. În concursul dintre regimul nulităţii absolute şi efectul autorităţii de lucru judecat, regula securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice soluţionate în mod definitiv de autoritatea judiciară are preeminență, cu valoare absolută.

Astfel, în cazul în care în recursul declarat pârâta a solicitat explicit excluderea de la controlul judiciar, în calea extraordinară de atac, a modului de rezolvare a chestiunii invocării în apel a unor noi motive de nulitate, în acord cu dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., considerentele neatacate s-au consolidat, intrând în puterea lucrului judecat, inclusiv pentru instanța de recurs care a decis casarea. În aceste condiții, casarea nu a putut avea nicio consecință asupra puterii lucrului judecat care preexista, deci a excedat limita rejudecării apelului.

Prin urmare, chiar și dacă se invocă în recurs încălcarea regimului juridic al nulităţii absolute, stabilizat sub imperiul Codului civil de la 1864 pe cale jurisprudenţială şi în considerarea art. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora nulitatea absolută poate fi opusă oricând pe cale de acţiune ori excepţie, această critică este paralizată de autoritatea de lucru judecat a celei dintâi decizii de apel pronunţată în cauză, care a reţinut că aceste motive nu pot fi examinate, ca o consecinţă a incidenţei art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516 din 8 martie 2023

1.Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 08.02.2016, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar S.C.P. B. S.P.R.L., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate în principal nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune autentificat sub nr. 1331/25.08.2011 de către B.N.P. „D.”, a actului adiţional nr. 1, autentificat sub nr. 2108/27.12.2011 de același birou notarial și a actului adiţional nr. 2, autentificat sub nr. 1026/06.05.2014 de S.P.N. E. și, pe cale de consecință, să oblige pârâta la restituirea tuturor prestațiilor de care a beneficiat în baza contractului, inclusiv plata integrală a contravalorii apei termale folosite, aferentă perioadei cuprinse între data perfectării contractului (25.08.2011) şi data încetării efectelor acestuia şi a despăgubirilor de 1% pe zi din valoarea apei termominerale folosite şi neachitate sau a dobânzii legale penalizatoare capitalizate, calculate conform O.G. nr. 13/2011 pentru perioada cuprinsă între data îndatorării şi data achitării efective a sumelor datorate, sume cuantificate provizoriu la 1.300.000 lei.

În subsidiar, a solicitat rezilierea contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. 1331/25.08.2011 de B.N.P. „D.”, a actului adiţional nr. 1, autentificat sub nr. 2108/27.12.2011 de același birou notarial și a actului adiţional nr. 2, autentificat sub nr. 1026/06.05.2014 de S.P.N. E., din culpa exclusivă a pârâtei, precum şi obligarea acesteia la plata de daune-interese, estimate provizoriu la 1.700.000 lei.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca, în cazul admiterii capătului de cerere privind nulitatea contractului de asociere în participaţiune, să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de asociere în participaţiune şi obligarea reclamantei la restituirea integrală a sumelor achitate de pârâtă, estimate la 510.000 lei, iar în cazul admiterii capătului de cerere privind rezilierea, să se dispună obligarea reclamantei la restituirea integrală a sumelor achitate, în cuantum total estimat la 510.000 lei. Cererea a fost ulterior precizată şi clarificată sub aspectul pretenţiilor formulate.

Aceeaşi parte a formulat cerere de chemare în garanție a numitului F., solicitând obligarea chematului în garanţie la plata de despăgubiri pentru sumele solicitate de reclamantă, precum și a sumelor solicitate prin cerere reconvenţională şi neacordate pârâtei prin hotărârea ce se va pronunţa.

În cursul primei instanțe, Consorțiul G. S.P.R.L. – Cabinetul Individual de Insolvență H., în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C. A. S.A., a depus cerere de renunțare parţială la judecata cauzei, în ceea ce privește capătul de cerere ce are ca obiect obligarea pârâtei la restituirea tuturor prestaţiilor de care a beneficiat în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 1331/25.08.2011, inclusiv plata integrală a contravalorii apei termale folosite pe perioada cuprinsă între data perfectării şi data încetării efectelor acestuia, a despăgubirilor de 1% pe zi din valoarea apei termominerale folosite şi neachitate sau a dobânzii penalizatoare capitalizate pentru perioada cuprinsă între data îndatorării şi data achitării efective a sumelor datorate, sume cuantificate provizoriu la 1.300.000 lei şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese, estimate provizoriu la suma de 1.700.000 lei. De asemenea, reclamanta a depus la dosar cerere de renunţare parţială la judecată în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, având ca obiect restituirea prestaţiilor pe care le-a executat în baza contractului de asociere în participaţiune, în cuantum de 510.000 lei, în situaţia constatării nulităţii contractului de către instanţă.

În proces au formulat cereri de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, S.C. I. S.A., în insolvenţă, reprezentată prin administrator judiciar S.P. J. S.P.R.L. şi K.

Prin sentinţa nr. 544/12.05.2017, Tribunalul Caraş-Severin, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea, cererile de intervenţie accesorie formulate de S.C. L. S.R.L., S.C. I. S.A. Bucureşti, în insolvenţă, reprezentată de administrator judiciar S.C.P. J. S.P.R.L. şi de K. și cererea reclamantei şi a intervenienţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel reclamanta și intervenientul K., soluţionate prin decizia civilă nr. 225/A/03.04.2018, prin care Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile şi a schimbat hotărârea apelată, în sensul că a admis atât acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul K. în favoarea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. 1331/25.09.2011 de B.N.P. D., a actului adiţional nr. 1 autentificat sub nr. 2108/2017.12.2011 de acelaşi birou notarial şi a actului adiţional nr. 2 autentificat sub nr. 1026/06.05.2014 de S.P.N. E. din Bucureşti, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate; a obligat intimata-pârâtă să-i plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată.

3. Pârâta a declarat împotriva acestei decizii recurs soluţionat prin decizia nr. 2000/07.11.2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza Curții de Apel Târgu-Mureș pentru o nouă judecată.

4. În rejudecarea cauzei în apel, judecata a fost suspendată pentru soluționarea căii de atac a terțului S.C. M. S.A. împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii acestuia de intervenţie în proces, iar la 27.05.2021 judecata apelului a fost reluată. În aceeaşi şedinţă, instanţa de apel a soluţionat o serie de chestiuni litigioase, parte dintre ele contestate în prezenta cale de atac.

Prin decizia nr. 153/A/10.06.2021, Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a acordului nr. 2/14.07.2015 emis de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), invocată în apel pe cale incidentală şi ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și de intervenientul K.

5. Împotriva încheierii din 27.05.2021 și a deciziei pronunțate în apel, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar S.C.P. N. S.P.R.L. și intervenientul K. au declarat recurs, solicitând casarea lor și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel şi numai în subsidiar reţinerea cauzei spre rejudecare de instanţa de recurs.

În motivarea recursului propriu, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar S.C.P. N. S.P.R.L. a susținut că în apel, în rejudecare, se impunea reanalizarea tuturor motivelor de nulitate absolută invocate în cererea de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și considerentele deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual.

Astfel, recurenta a susținut că în cadrul acțiunii introductive a invocat lipsa consimțământului său social, iar instanța de apel prin hotărârea recurată a reținut că „în ceea ce privește lipsa consimțământului administratorului judiciar al S.C. I. S.A., astfel cum just s-a reținut de prima instanță, cele două societăți comerciale sunt entități distincte, având patrimonii distincte. Se va constata astfel că sentința comercială nr. 3642/05.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/3/2007 al Tribunalului București, vizează exclusiv ridicarea dreptului de administrare al debitoarei S.C. I. S.A., fără nicio referire la societatea reclamantă, care își păstrează capacitatea de exercițiu și folosință, abia la data de 10.12.2015 fiind dispuse măsuri de ridicare a dreptului de administrare și numire a unui administrator judiciar, mult după încheierea contractului de asociere în participațiune analizat”. Or, procedând în această manieră, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nemotivată și care cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. 1331/25.08.2021 pentru lipsa consimțământului său la încheierea acestuia, în raport cu art. 948 alin. (1) pct. 2 C. civ., trebuia analizată cu prioritate de instanța de apel, sub toate aspectele invocate, chiar dacă modalitatea de exprimare din acțiune este ușor defectuoasă. A relevat că asociatul său majoritar, S.C. I. S.A., se afla în insolvență la data încheierii contractului, cu dreptul propriu de administrare ridicat, context în care avea obligația ca, pentru toate operațiunile efectuate în administrarea patrimoniului S.C. A. S.A., să obțină contrasemnătura administratorului judiciar, ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, în opinia recurentei, lipsa contrasemnăturii administratorului judiciar al asociatului majoritar echivalează cu lipsa unei hotărâri a adunării generale a acționarilor S.C. A. S.A., necesară pentru încheierea valabilă a contractului de asociere în participațiune; Legea nr. 31/1990 stipulează în mod expres faptul că organele de conducere ale unei societăți pe acțiuni erau adunările generale ale acționarilor și consiliul de administrație.

În continuare, a mai relevat că atât timp cât asocierea în participațiune a avut ca obiect însăși exploatarea licențelor deținute de S.C. A. S.A., care a depăşit sfera şi limitele obiectului de activitate şi activitatea curentă, iar sub aspectul laturii patrimoniale şi raportat la durata în timp, a intrat sub incidenţa prevederilor art. 15323 din Legea nr. 31/1990, contractul analizat este nul absolut pentru lipsa unui consimțământ valabil exprimat.

Recurenta a mai susținut că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de apel face o confuzie între lipsa consimțământului, ca motiv de nulitate, și lipsa capacității, un alt motiv de nulitate, în speță fiind vorba de lipsa consimțământului valabil exprimat la încheierea contractului de asociere în participațiune.

Totodată, a relevat că instanța de apel nu a analizat argumentele referitoare la motivul de nulitate privind neaprobarea contractului de către A.G.A. a S.C. A. S.A., pronunțând o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură și, totodată, lipsită de motivare, astfel că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Astfel, a conchis în sensul că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece se impunea analizarea tuturor motivelor de nulitate absolută, inclusiv a celui referitor la lipsa consimțământului valabil exprimat de S.C. A. S.A., ca urmare a lipsei hotărârii A.G.A., având în vedere că asocierea în participațiune a avut ca obiect însăși exploatarea licențelor pe care le deținea, care a depășit sfera și limitele obiectului de activitate și activitatea curentă, iar sub aspectul laturii patrimoniale și raportat la durata de timp a intrat sub incidența art. 15323 din Legea nr. 31/1990, fiind astfel obligatorie aprobarea adunării generale a acționarilor, dată în condițiile art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la dispoziția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nulitate absolută, luată prin încheierea din 27.05.2021, recurenta a susținut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 948 C. civ. și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., reținând că în apel s-ar fi invocat un motiv nou de nulitate absolută, în condițiile care, potrivit recurentei, este vorba de același motiv de nulitate a convenției, ce vizează lipsa consimțământului valabil al părții care se obligă, chiar dacă este argumentat în plus față de cererea introductivă. Recurenta a mai relevat că, prin respingerea excepţiei nulităţii absolute pentru lipsa consimțământului ca inadmisibilă, au fost interpretate și aplicate eronat prevederile art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit recurentei, și în această situație există o lipsă de motivare; în opinia sa, instanța de apel era obligată să analizeze și aceste aspecte care conturează aceeași solicitare, de constatare a nulității contractului de asociere în participațiune pentru lipsa consimțământului, inclusiv faptul că adunarea generală a asociaților S.C. A. S.A. nu a aprobat încheierea acestui contract şi că nu există un mandat acordat de consiliul de administrație pentru terțul F. în vederea semnării contractului de asociere în participațiune.

În continuare, a redat dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954 și cele ale art. 1432 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și a arătat că problema lipsei mandatului terțului F. a fost tranșată cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2298/2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. x/208/2014.

De altfel, a mai arătat că în speță nu există nici măcar o aparență de legalitate care să înlăture cauzele de nulitate absolută, având în vedere și existența clauzei condiționale de eficiență a raportului juridic asumat de F., și anume: condiția de aprobare ulterioară a contractului în adunarea generală a acționarilor a S.C. A. S.A., conform art. 22 din contractul de asociere în participațiune, aprobare care nu există.

În ceea ce privește motivul de nulitate absolută reprezentat de existența unei cauze ilicite, constând în lipsa semnăturii și aprobarea contractului de către administratorul judiciar al S.C. I. S.A., condiție de valabilitate a convențiilor, conform art. 948 pct. 4 C. civ., a relevat că instanța de apel nu l-a analizat, astfel că hotărârea recurată este lipsită de motivare sub acest aspect.

Cu privire la modalitatea de soluționare a nulității absolute a contractului de asociere în participațiune, respectiv a actelor adiționale, ca urmare a lipsei mențiunilor referitoare la cota de participare la beneficii și pierderi, recurenta a susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea deciziei de casare. Astfel, a arătat că nu i-au fost analizate apărările referitoare la faptul că printr-o încheiere de rectificare, respectiv încheierea nr. 8268/15.09.2011 emisă de B.N.P. D., nu se poate completa sau adăuga o clauză lipsă în contractul încheiat și nici nu se poate modifica obiectul contractului, deoarece prin încheierea de rectificare se pot îndrepta doar erori materiale sau omisiuni vădite. Sub acest aspect, a mai susținut că au fost interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 251-256 Cod comercial, aplicabile în cauză, care stipulează în mod expres faptul că este de esența acestui gen de contract atribuirea către asociatul în participațiune a unei cote din beneficiile și pierderile operațiunii care face obiectul asocierii. În continuare, a redat conținutul art. 255 Cod comercial și a arătat că în cauză părțile au omis să insereze în contract clauza care să determine întinderea și condițiile asocierii, încălcând dispozițiile legale enunțate.

Recurenta a mai susținut că un alt motiv de nulitate este cel referitor la nerespectarea prevederilor imperative din Legea minelor nr. 85/2003. Astfel, a relevat că este nelegală motivarea curții de apel cu privire la faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 85/2003 și, pe cale de consecință, ar fi incidente cele de la art. 38 din Legea nr. 85/2003, care nu prevăd în mod expres sancțiunea nulității. Potrivit recurentei, în speță, nulitatea rezultă indirect, dar neîndoielnic, atât din conținutul art. 38 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2003, cât și din finalitatea urmărită de legiuitor, astfel că autorizarea pentru asociere trebuie obținută în prealabil, iar lipsa acesteia nu poate fi altfel sancționată decât cu nulitatea absolută.

A mai susținut că nelegalitatea încheierii contractului de asociere în participațiune a fost stabilită cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/208/2014, prin care s-a reținut că orice convenție privind transferul drepturilor dobândite și obligațiilor asumate anterior aprobării prealabile scrise a autorității competente este nulă de drept. Or, în rejudecare, instanța de apel nu s-a mai pronunțat asupra acestor apărări, încălcând dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În final, a arătat că acordul ulterior al A.N.R.M. din 14.07.2015 nu este de natură a valida contractul nr. 1331/25.08.2011.

Cu privire la petitul subsidiar, cel de reziliere a contractului de asociere în participațiune nr. 1331/25.08.2011, a arătat că în mod nelegal curtea de apel a reținut că îi revenea sarcina de a proba neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâtă și că nu s-au produs probe referitoare la faptul că intimata ar fi asigurat, în cea mai mare măsură, conducerea asocierii.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului intervenientului accesoriu, referitor la încheierea din 27.05.2021, s-a susținut că este greșit raționamentul curții de apel cu privire la faptul că nu era necesară citarea tuturor părților ulterior repunerii pe rol a cauzei, deoarece s-a avut în vedere premisa că la acel termen nu putea fi pronunțată decât o singură măsură, de repunere pe rol a cauzei, iar părțile au prefigurarea acestei soluții.

În opinia recurentului, dispozițiile art. 153 alin. (2), coroborat cu art. 229 alin. (2) C. proc. civ. instituie obligativitatea citării după repunerea pe rol a cauzei, în cazul reluării judecății. Or, procedând în sens contrar, instanța de apel a golit de conținut oralitatea și contradictorialitatea dezbaterilor cu privire la cererea de repunere pe rol. Astfel, întrucât nu a fost prezent când s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, nu se putea aplica prezumția cunoașterii soluției de repunere pe rol, iar curtea de apel era obligată să dispună citarea tuturor părților, după reluarea judecății.

Recurentul a mai relevat că instanța de apel nu a făcut o judecată proprie a cauzei, ci a avut convingerea că nu poate pronunța altă soluție decât cea de respingerea apelului, interpretând greșit considerentele din decizia nr. 2000/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiție, Secția a II-a civilă, având în vedere modalitatea în care a motivat hotărârea şi faţă de modul în care a reţinut autoritatea de lucru judecat şi obligaţia respectării deciziei de casare a instanței supreme.

Sub acest aspect, a arătat că prin decizia de casare au fost tranșate numai anumite aspecte cu privire la legea aplicabilă, iar instanța de apel urma să analizeze contractul prin prisma legii aplicabile, în raport cu susţinerile apelanților, nefiind modificată acțiunea inițială, în condițiile în care doar s-a argumentat de ce nu se pot primi apărările invocate și actele depuse de intimata-pârâtă, deoarece s-ar valida alte nulități absolute care paralizează sau lipsesc de efecte juridice actele în cauză.

Totodată, a mai susținut că intimata-pârâtă trebuia să facă dovada că are capacitate de exercițiu și de folosință, conform dispozițiilor din Codul civil și Codul comercial, cu privire la contractul încheiat, în sensul că în septembrie 2011 avea ca obiect de activitate exploatarea minieră, neavând relevanță validarea ulterioară a A.N.R.M. a contractului de asociere în participațiune, prin acordul nr. 2/2015.

Toate aceste aspecte au fost arătate prin invocarea excepției de nelegalitate a actului administrativ, asupra căruia recurentul arată că insistă.

În continuare, a mai susţinut că prin decizia de casare s-a dispus analizarea contractului de asociere în participațiune sub imperiul Codului civil de la 1864, iar considerentele instanței de apel, sub acest aspect, sunt străine de natura cauzei. De altfel, s-a dispus de instanța supremă ca livrarea de apă minerală să fie analizată ca o obligație a asocierii, de participare la beneficiu sau pierdere, și nu ca un contract de vânzare-cumpărare.

Potrivit recurentului, prin actul inițial nu se prevede nicio cotă procentuală de participare la beneficii sau pierderi, părțile stabilind ca livrarea apei termale să fie făcută oricând, oriunde și în orice cantitate, fără ca intimata-pârâtă să achite nici măcar cheltuielile de exploatare. Astfel, prin această clauză este imposibilă aplicarea prezumției cotei ideale și abstracte de 50-50% solicitată de intimată și imposibilă determinarea unei cote de beneficii sau pierderi.

Referitor la acordul A.N.R.M. nr. 2/2015, recurentul a susținut că instanța de apel a respins excepția de nelegalitatea acestuia, iar ulterior a motivat contradictoriu, în sensul că validează contractul de asociere în participațiune prin prisma lui.

În final, a mai arătat că instanța i-a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu lămurirea unei chestiuni prealabile și excepțiile de nulitate absolută invocate, altele decât cele arătate prin acțiunea introductivă. Sub acest aspect, a relevat că instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și a paralizat nelegal discutarea lipsei de efect juridic a actelor depuse de intimată, primind astfel în circuitul juridic acte lovite de nulitate absolută.

Potrivit recurentului, instanța de apel nu a analizat argumentele referitoare la faptul că încălcarea art. 38 din Legea nr. 85/2003 reprezintă o nulitate virtuală, prin care s-a urmărit, în realitate, transferul unei cote din licența de exploatare și nu asocierea în participațiune cu păstrarea licenței în patrimoniul reclamantei.

Totodată, a mai arătat că instanța de apel a dat eficiență juridică încheierii de rectificare nr. 8268/15.09.2011 emisă de B.N.P. D., contrar dispozițiilor din decizia de casare, în contextul în care trebuia să se constate că nu se poate complini nulitatea absolută prin acte subsecvente.

În final, a relevat că instanța de apel a încălcat norma de drept privind sarcina probei, cu referire la rezilierea contractului, deoarece pârâta nu și-a îndeplinit nicio obligație după decembrie 2011, fiind suficientă reamintirea faptului că o cotă simbolică de 1% din prețul apei minerale a fost virată de către intimată în luna iunie 2016, ulterior declanșării prezentului proces, astfel că există o recunoaștere a obligațiilor ce îi reveneau, sancționate cu rezilierea.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

La 08.10.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La 08.10.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul intervenientului, invocând excepția nulității lui pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. În cauză s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, comunicat părţilor. Prin încheierea completului de filtru din 26.10.2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis respingerea excepției nulităţii recursului declarat de intervenientul K., admiterea în principiu a recursurilor şi a stabilit termen pentru dezbateri.

7. La termenul de judecată din 14.12.2022 recurentul K. a solicitat suspendarea judecării recursurilor în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului penal nr. x/59/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, faţă de împrejurarea că în această cauză este trimis în judecată F. inclusiv pentru fapta de a decide, în cadrul coordonării unui grup de persoane, fără îndeplinirea condițiilor legale şi fără acordul societății S.C. A. S.A., încheierea unui contract de asociere în participațiune cu S.C. C. S.R.L., acţiune de natură să conducă la înstrăinarea parţială a exploatării resurselor minerale pe care societatea reprezentată contractual le gestiona. În susţinerea cererii formulate a depus la dosar un extras al rechizitoriului prin care s-a decis trimiterea în judecată a numitului F.

Întrucât examinarea temeiniciei acestei cereri presupune, în mod necesar, în cadrul verificării condiţiei înrâuririi hotărâtoare a hotărârii penale în cauza pendinte - impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - stabilirea limitelor în care examinarea recursului poate fi realizată, atât ca efect al hotărârilor anterior pronunţate în această cauză, cât şi prin raportare la sfera motivelor de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut spre deliberare cererea de suspendare a judecăţii, asupra căreia se va pronunța cu prioritate.

Astfel, instanţa de recurs reţine că cererea de chemare în judecată a dedus instanţei, în principal, solicitarea constatării nulităţii absolute a contractului de asociere în participaţiune nr. 1331/25.08.2011 autentificat la B.N.P. „D.” încheiat între reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâta S.C. C. S.R.L. şi a actelor adiţionale la acesta pentru o suită determinată a cauzelor nulităţii: cauza ilicită şi imorală a contractului, lipsa determinării exprese în obiectul contractului a cotelor de participare a asociaţilor la beneficii şi pierderi, încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii minelor nr. 85/2003 privind transferul licențelor de exploatare a resurselor minerale, lipsa semnăturii administratorului judiciar al S.C. I. S.A., principalul acționar al S.C. A. S.A., la încheierea contractului contestat şi lipsa determinării preţului de vânzare al apelor minerale exploatate în baza asocierii, motive de nulitate cercetate de instanţa care a soluţionat litigiul în primă instanţă.

Succesiv, în cadrul apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe atât de reclamanta S.C. A. S.A., cât şi de intervenientul accesoriu K., prin decizia civilă nr. 225/A/03.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, s-a reținut, în privinţa motivului de apel formulat de intervenient referitor la lipsa împuternicirii de reprezentare a dlui F. din partea S.C. A. S.A., derivat din lipsa hotărârii A.G.A. a acestei societăţi, ca o consecinţă a dimensiunii capitalului social angajat prin aceasta tranzacţie, că acest motiv de apel este invocat neregulat, în condiţiile art. 478 alin (3) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale trasează interdicția schimbării în apel a calităţii părţilor, cauzei acţiunii ori obiectului cererii de chemare în judecată, aşa încât instanţa de apel a stabilit că acest motiv de nulitate absolută tinde la modificarea cadrului procesual direct în calea de atac, ceea ce legea interzice, înlăturându-l fără o examinare de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, mai departe, că împotriva acestei decizii a formulat recurs numai pârâta S.C. C. S.R.L. care a notat în memoriul prin care a dezvoltat motivele de casare că nu formulează critici împotriva deciziei din apel cu privire la neanalizarea motivelor de apel în legătură cu care s-a reţinut că au fost invocate cu încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, prin neatacarea acestor statuări care au rezolvat o chestiune litigioasă, respectivele dezlegări au intrat în puterea de lucru judecat, devenind definitive, potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., aşa încât ele nu mai pot fi nici contrazise şi nici repuse în examinare, ca efect al acestei autorități; tot astfel a stabilit şi instanţa de apel rejudecând procesul după casare, aşa cum se reţine în conţinutul deciziei nr. 153/A/10.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, recurate în prezent.

Prin urmare, chiar formulate în ambele memorii de recurs, motivele de casare circumstanțiate lipsei consimțământului S.C. A. S.A., determinate de lipsa hotărârii A.G.A. a acestei societăţi – necesară în condiţiile art. 115, coroborat cu art. 15323 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor , urmate de lipsa mandatului de reprezentare socială a numitului F. nu pot primi o rezolvare bazată pe examinarea lor de fond, deoarece există un impediment procesual de fond, determinat de autoritatea de lucru judecat care li se opune.

Chiar şi dacă se invocă în recurs încălcarea regimului juridic al nulităţii absolute, stabilizat sub imperiul Codului civil de la 1864 pe cale jurisprudenţială şi în considerarea art. 2 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora nulitatea absolută poate fi opusă oricând pe cale de acţiune ori excepţie, această critică este paralizată de autoritatea de lucru judecat a celei dintâi decizii de apel pronunţate în cauză, care a reţinut că aceste motive nu pot fi examinate, ca o consecinţă a incidenţei art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, nici din această perspectivă legalitatea deciziei recurate nu va fi examinată în prezentul recurs; în concursul dintre regimul nulităţii absolute şi principiul autorităţii de lucru judecat, regula securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice soluţionate în mod definitiv de autoritatea judiciară are preeminență, cu valoare absolută.

De aceea, pe acest fundament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că interferenţa procesului penal în prezentul litigiu, în legătură cu care s-a formulat cererea de suspendare la termenul din 14.12.2022, se plasează exclusiv în zona acestor chestiuni litigioase, a motivelor de casare care, potrivit celor arătate, nu pot fi cercetate decât în limitele arătate. În afara acestora, restul motivelor de casare şi cauza acţiunii examinate în litigiul civil ies din zona specifică a înrâuririi hotărâtoare pe care hotărârea penală o are asupra acestui proces, deoarece între cele două cauze, civilă şi penală, nu există interdependenţa necesară care să împiedice finalizarea judecăţii acestui recurs.

Pentru aceste motive, cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentul-intervenient K. va fi respinsă.

8.Trecând mai departe, la examinarea propriu-zisă a recursurilor promovate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte, în primul rând, că datorită caracterului parţial comun al motivelor de casare prezentate de cei doi recurenţi, considerentele prezentate succesiv vor răspunde concomitent ambelor recursuri.

Tot premergător, Înalta Curte arată că nu se impune reluarea considerentelor deja prezentate, care răspund ambilor recurenți la acele motive de recurs care vizează greșita aplicare a legii materiale și procesuale care impunea anularea deciziei, motive care au privit modul în care s-a dat rezolvare în apel chestiunii lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea contractului de asociere atacat, fie ca o urmare a lipsei hotărârii A.G.A. premergătoare încheierii acestui act, fie în raport cu lipsa puterii de reprezentare a societăţii în persoana numitului F., ca o consecinţă a capitalului social angajat prin acest contract şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 115, raportat la art. 15323 din Legea nr. 31/1990, derivate din ignorarea regimului juridic al invocării nulităţii absolute în orice stadiu al procesului.

Argumentele deja prezentate conduc, concomitent respingerii cererii de suspendare a judecăţii, şi la înlăturarea motivelor de casare circumstanţiate anterior.

De asemenea, se cuvine subliniat că, tot cu privire la acestea, recurenta S.C. A. S.A. afirmă că se impune casarea deciziei atacate şi pentru lipsa motivării în apel a acestor motive de nulitate, dar şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

De aceea, complementar considerentelor deja dezvoltate, Înalta Curte arată că instanţa de apel a oferit părţilor prin decizia atacată argumentul necesar şi suficient al neexaminării acestor chestiuni puse în dezbatere. A arătat astfel de ce statuările instanţei de apel, în primul ciclu procesual, referitoare la incidenţa art. 478 alin. (3) C. proc. civ. nu mai pot fi contrazise, explicând apelanţilor că nu au accesat mecanismul de contestare a legalităţii considerentelor hotărârii în sistemul căilor de atac, aşa încât acestea au căpătat autoritate de lucru judecat.

Acest răspuns reprezintă o motivare raţională şi corect argumentată juridic, aşa încât părţile au primit justificarea modului în care s-a rezolvat în proces această chestiune litigioasă.

Nu se poate imputa instanţei de apel nici încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

Deşi este adevărat că prin decizia nr. 2000/07.11.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus casarea deciziei civile nr. 225/A/03.04.2018 şi rejudecarea apelurilor declarate în cauză, susținerea recurentei S.C. A. S.A., potrivit căreia rejudecarea în apel era totală, aşa încât trebuia reevaluat inclusiv considerentul referitor la incidenţa art. 478 alin. (3) C. proc. civ., este greşită.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că dispoziţiile art. 494 C. proc. civ. statuează că regulile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, dacă nu există reguli procesuale derogatorii în această materie. Or, această normă de trimitere include deopotrivă regula potrivit căreia instanţa va proceda la judecarea cauzei în limitele stabilite expres sau implicit prin cererea de recurs, expresie a principiului disponibilității în căile de atac, consacrată în art. 477 alin. (1) C. proc. civ. şi adaptată corespunzător instituţiei recursului.

Înalta Curte reamintește părţilor că în recursul declarat, S.C. C. S.R.L. a solicitat explicit excluderea de la controlul judiciar, în calea extraordinară de atac, a modului de rezolvare a chestiunii invocării în apel a unor noi motive de nulitate - cele relevante în această analiză - în acord cu dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ.; drept consecinţă, controlul de legalitate nu a vizat aceste considerente, aşa încât, cum s-a arătat deja, ele s-au consolidat, întrând în puterea lucrului judecat, inclusiv pentru instanţa de recurs care a decis casarea. În aceste condiţii, casarea nu a putut avea nicio consecință asupra puterii lucrului judecat care preexista, deci a excedat limita rejudecării apelului.

De aceea, instanța de recurs arată că, indiferent de temeiurile de casare arătate de recurenţi, subsumate criticilor care evidențiază greșita rezolvare a problemei lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea actului juridic atacat în limitele mai sus-arătate, motivele sunt nefondate şi vor fi înlăturate.

În continuare, instanţa de recurs reţine că ambii recurenţi au criticat ca nelegală încheierea din 27.05.2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, de contencios administativ şi fiscal, act de procedură prin care instanţa de apel a luat măsuri vizând procedura de judecată şi a rezolvat mai multe chestiuni litigioase.

Primul dintre motivele de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulat de recurentul K. a vizat nelegala citare a părţilor pentru dezbateri; acesta susţine că citaţiile emise pentru termenul acordat la 27.05.2021 au fost comunicate părţilor pentru dezbaterea repunerii pe rol a apelului. A arătat recurentul că raţionamentul instanţei de apel, care a refuzat părţilor amânarea cauzei în vederea legalei citări la proces pentru dezbateri este greşit şi că, procedând astfel, s-a încălcat dreptul părţilor la apărare, contradictorialitatea şi oralitatea dezbaterilor.

Răspunzând acestui motiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reține că judecata apelului a fost suspendată la 17.09.2020 până la soluționarea căii de atac formulate de S.C. M. S.A. împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a propriei cereri de intervenție accesorie, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă procesului.

În acest sens, părţile au pierdut termenul în cunoştinţă, încetând prezumţia instituită de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia acestea cunoşteau toate termenele de judecată ulterioare şi deci nu se mai impunea citarea lor pentru acestea. În aceste condiţii, potrivit alin. (2) pct. 1 al aceluiaşi articol, se reactivează în sarcina instanţei obligaţia citării „în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată”. Este evident sensul legii, de instituire a obligaţiei de citare a părţilor pentru continuarea procesului, astfel cum acesta evoluează, pentru desfășurarea lui firească după încetarea suspendării. Odată citate, părţile revin în paradigma termenului în cunoştinţă, fie că la momentul repunerii pe rol au loc dezbateri, fie că judecata se amână pentru diverse motive, aşa încât citarea lor nu se mai impune. Aceeaşi este şi situaţia reglementată de art. 229 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., evocată de recurent care, deşi nu este incidentă – întrucât vizează toate cazurile în care judecata este repusă pe rol, mai puţin pe cea a reluării judecăţii după suspendare - primește, eadem ratio, aceeași interpretare.

Aşadar, instanţa de apel a procedat corect la respingerea cererii de amânare justificată la 27.05.2021 pe necesitatea citării la proces a părţilor după ce a dispus reluarea judecăţii, în condiţiile în care, la acel moment toate părţile au fost regulat citate, chiar dacă au lipsit; în consecinţă acest motiv de casare este nefondat şi va fi înlăturat.

Acelaşi recurent critică măsura instanței de apel, adoptată prin aceeași încheiere, de a respinge propunerea sa de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea unei chestiuni de drept, fără a dezvolta motive specifice de nelegalitate, tot astfel cum se contestă şi dispoziţia de respingere a excepţiei nulităţii actului administrativ cu caracter individual, respectiv acordul A.N.R.M. nr. 2/2015.

Or, Înalta Curte subliniază că lipsa identificării unor critici concrete, care să poate fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, nu obligă instanţa de recurs la examinare; recursul este o cale extraordinară de atac, a cărei judecată este delimitată la un control de legalitate al hotărârii instanţei inferioare. De aceea, lipsa unui motiv de nelegalitate identificat si caracterizat în sfera stabilită de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. excedează aceste condiţii şi nu va fi examinat.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a luat act de propunerea recurentului, reiterată în faţa acestei instanţe, de a accesa procedura de unificare a practicii judiciare, care a fost pusă în dezbaterea părților în şedintă.

În fine, ambii recurenţi critică, cu referire la aceeaşi încheiere, dispoziţia instanţei de apel de a respinge ca inadmisibilă excepţia de nulitate absolută îndreptată împotriva acelor juridice atacate.

Recurenta S.C. A. S.A. solicită instanței de recurs să constate că în mod nelegal în apel s-a respins ca inadmisibilă solicitarea apelantului K. de a fi luată în dezbatere nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune și a actelor adiționale la acesta, nulitate cauzată pe lipsa hotărârii A.G.A. a S.C. A. S.A. premergătoare, concomitentă sau succesivă încheierii acestui contract, fiind greșit evocate dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce nulitatea invocată era de ordine publică.

La rândul său, recurentul-intervenient critică aceeaşi dispoziţie, susţinând că motivele de nulitate invocate de acesta şi de S.C. L. S.A. nu erau veritabile excepţii, ci apărări de fond, aşa încât, prin încadrarea lor greşită, părţile au fost lipsite de dreptul la apărare şi s-au înlăturat nelegal temeiuri concrete ale acţiunii judiciare.

Examinând încheierea cu privire la aceste dispoziţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel a disociat între excepţiile de nulitate a actului juridic ridicate de S.C. L. S.A. şi cele invocate de apelantul K.

În legătură cu cele dintâi a reținut că intervenienta S.C. L. S.A. nu are legitimarea invocării lor, deoarece cererea sa de intervenţie a fost respinsă de prima instanță, că această parte nu a formulat apel împotriva sentinţei, citarea ei în continuare în cauză fiind doar expresia unei formalităţi procedurale. Acesta fiind argumentul peremptoriu şi necontestat al respingerii cererii S.C. L. S.A., se cuvine evidenţiat că motivul de recurs formulat nu are nicio legătură cu dezlegarea dată chestiunii examinate, fiind deci lipsit de fundament.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de apelantul K., instanţa de apel a făcut, contrar afirmaţiilor recurentului, calificarea corectă a acestora ca apărări de fond. În acest context a arătat însă că ele tind la modificarea cadrului procesual în apel, contrar dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a opus şi în decizia pronunţată în primul ciclu procesual într-un demers similar.

Instanţa de recurs subliniază că răspunsul la problematica în discuție a fost deja formulat şi nu se impune reluarea acelor considerente care, împreună cu cele suplimentar dezvoltate, conduc la concluzia caracterului nefondat al motivelor de casare.

Următoarele motive de casare vor fi examinate prin raportare la decizia nr. 153/A/10.06.2021, în legătură cu care acestea au fost formulate.

Primul dintre acestea, formulat de recurentul-intervenient, vizează refuzul instanţei de apel de a rejudeca litigiul, în baza convingerii acesteia că nu poate pronunţa o altă soluţie decât respingerea apelului, ca o consecinţă a deciziei de casare, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate.

Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt fondate. Limitele casării sunt determinate implicit prin sfera motivelor de recurs deduse examinării în calea extraordinară de atac şi prin statuările instanţei de recurs care, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii pentru instanţa care rejudecă după casare procesul. Aşadar, în rejudecare, instanţa de apel este obligată să respecte rezolvarea dată de instanţa de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, să reexamineze cauza concordant acesteia şi urmând îndrumările instanţei ierarhic superioare, principiu justificat atât pe autoritatea de lucru judecat, cât şi pe autoritatea ierarhică instanţei superioare. Desigur că, în măsura în care o parte însemnată a chestiunilor litigioase a fost rezolvată prin hotărârea de casare, instanţa care rejudecă procesul este dispensată de reexaminarea lor, aşa încât rejudecarea se va limita la restul aspectelor deduse de părţi în proces.

Aşadar, în acest caz, rolul instanței de apel a fost acela de a rezolva litigiul, respectând statuările instanţei supreme oferite prin decizia nr. 2000/07.11.2019, sens în care rejudecarea unora dintre acestea nu s-a mai impus ori a trebuit să fie necesar adaptată îndrumărilor date de instanţa de recurs.

Prin urmare, părţile nu pot accesa decât în aceste limite dreptul la devoluţiunea cauzei în apel, în rejudecarea cauzei după casare, iar instanţa de apel a respectat întocmai aceste reguli privind judecata, având în vedere premisele statuate de instanţa superioară; acestea s-au referit la distincţia netă între conţinutul art. 24 şi art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, la faptul că natura juridică a contractului dedus judecăţii este aceea a unui contract de asociere în participaţiune care nu înglobează şi un alt tip de contract şi că pentru acesta, potrivit legii, nu era impusă forma autentică ad validitatem a contractului, la incidenţa în cauză a dispoziţiilor Codului civil de la 1864 numai pentru analiza validității contractului de asociere în participaţiune şi nu prin raportare la operaţiunea de vânzare a apei minerale exploatate, iar instanţa de recurs a stabilit şi obligaţia ca în rejudecare să fie examinate apărările S.C. C. S.R.L. care au fost ignorate în apel, în prima fază a procesului. Toate aceste repere au fost respectate în apel, iar devoluțiunea cauzei a avut în vedere statuările cu valoare obligatorie ale instanţei supreme şi a fost efectivă.

Împrejurarea că, pe aceste repere, instanţa de apel a ajuns la concluzia caracterului nefondat al litigiului este rezultatul examinărilor proprii ale instanţei de apel şi, faţă de amploarea considerentelor prezentate şi de argumentaţia juridică, nu se poate valida aserţiunea recurentului.

Succesiv, prin propriul recurs, S.C. A. S.A. deduce instanţei de control problema greşitei aplicări a legii prin raportare la lipsa unui element esenţial al contractului de asociere, referitor la cotele de participare la beneficii şi pierderi ale membrilor asocierii în participaţiune şi imposibilitatea confirmării acestei nulităţi absolute prin încheierea de rectificare operată din oficiu de notarul public instrumentator. Acelaşi recurent a subliniat că principiul simetriei actelor impunea, chiar dacă legea cerea forma scrisă a actului ad probationem, ca actul rectificator să fie simetric actului originar. Aceste critici, cu privire la lipsa determinării iniţiale a cotelor de participare în asociere, au fost formulate şi de recurentul K. Se evocă, din această perspectivă, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Examinând aceste motive, Înalta Curte subliniază că în această privinţă reperul analizei instanţei de apel a avut în vedere premisa dezlegată definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2000/07.11.2019. A statuat instanța supremă că nu era necesară forma autentică pentru încheierea contractului de asociere în participațiune; pe cale de consecință, orice modificare sau rectificare a contractului ieșea, pe baza principiului simetriei, din sfera acestei formalități. Considerând aceste dezlegări, instanţa de apel a stabilit că potrivit art. 256 Cod comercial se impunea acestui tip de contract forma scrisă ad probationem, deci nu ca o condiţie a valabilităţii lui. Or, în aceste circumstanţe, încheierea de rectificare a actului, care prevedea explicit cotele de participare ale părţilor la beneficiile şi pierderile asocierii, nu trebuia evaluată prin raportare la condiţiile de valabilitate ale actului autentic, ci prin raportare la condiţia formei scrise ca cerinţă de probaţiune a convenţiei.

Din acest punct de vedere hotărârea atacată este motivată juridic şi reflectă aplicarea corectă a legii. Forma scrisă ad probationem a unui act juridic nu are implicații asupra nulității operațiunii juridice ca negotium cum se solicită în prezent, ci asupra imposibilităţii probării ei prin alte mijloace, în cazul unei dispute. De aceea, actul ulterior prin care părţile au pus în acord voinţa lor iniţială, care corespunde voinţei reale la care, de altfel, acestea s-au şi conformat, nu doar că întrunește cerinţa formei scrise, dar, la rândul lui, nu poate afecta valabilitatea operaţiunii juridice. De aceea, împrejurarea că actul ulterior nu a respectat procedura notarială a încheierii lui şi poate fi nul ca act notarial, este fără semnificaţie în proces, deoarece el există ca instrument probator şi nu a fost contestat sub acest aspect. Tot astfel, opţiunea părţilor de a încheia asocierea în formă autentică nu schimbă cerinţa legii în privința acestei condiţii. De aceea, actul complementar nu trebuie, ca o consecinţă a alegerii părţilor, să îmbrace tot forma autentică.

De aceea, Înalta Curte arată că aceste motive de casare sunt nefondate şi le înlătură.

Următoarele motive de recurs, fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pun în dezbatere chestiunea lipsei consimțământului S.C. A. S.A. la încheierea contractului de asociere, derivată din împrejurarea că acționarul ei principal, S.C. I. S.A., al cărei drept de administrare era ridicat în insolvență, nu și-a exprimat acordul pentru asocierea dintre S.C. A. S.A. şi S.C. C. S.R.L. contrasemnat de administratorul judiciar. Se impută instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 984 C. civ. 1864 şi lipsa unei motivări asupra chestiunii examinate. De asemenea, s-a mai arătat că instanța de apel a confundat lipsa consimțământului, ca o condiție de validitate a actului juridic, cu lipsa capacității S.C. A. S.A. şi, din acest motiv, s-a oprit la considerentul că S.C. I. S.A. se afla în insolvenţă, ceea ce nu influenţează capacitatea de folosință şi exerciţiu a reclamantei.

Nici aceste motive nu sunt fondate şi vor fi înlăturate.

Într-un prim considerent, Înalta Curte subliniază ca invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este improprie, câtă vreme partea nu menţionează care sunt dispoziţiile procedurale încălcate, aşa încât instanţa de recurs nu are niciun reper pentru examinarea legalităţii deciziei din această perspectivă.

Nici lipsa motivării acestei chestiuni litigioase nu poate fi imputată instanţei de apel, de vreme ce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au în vedere lipsa motivării, adică lipsa oricărui raţionament juridic care să conducă la concluzia reflectată în ansamblul considerentelor şi în dispozitiv. În acest sens, instanța de apel a subliniat că cele două societăți comerciale S.C. A. S.A. şi S.C. I. S.A., indiferent de relaţia dintre ele, sunt entităţi juridice diferite, aşa încât lipsa consimţământului la încheierea actului juridic trebuie examinată numai în persoana părţii contractante, iar nu a unuia dintre acționarii ei. Mai mult, instanţa de recurs subliniază acurateţea juridică a raționamentului judiciar şi lipsa oricărei contrarietăți a argumentelor folosite în considerente ori între acestea şi dispozitiv.

Din aceeaşi perspectivă, dispoziţiile art. 948 alin. (1) pct. 2 C. civ. 1864 sunt corect aplicate; voinţa societăţii contractante poate fi exprimată în forul deliberativ al acestei entităţi, adunarea generală. Lipsa hotărârii acestei adunări nu este egală în plan juridic cu lipsa voinţei unuia dintre acţionari, de aceea departajarea realizată de instanţa de apel este corectă. Este lipsită de relevanță, în examinarea valabilității actului juridic şi împrejurarea că, mult mai târziu faţă de data încheierii contractului de asociere în participațiune, printr-o hotărâre A.G.A., S.C. A. S.A. a infirmat contractul examinat, deoarece validitatea actului juridic este verificată în raport cu data încheierii lui, iar nu în raport cu elemente survenite ulterior, pe parcursul executării.

Tot în acest context instanța de apel a subliniat, folosind terminologic noțiunea de capacitate de exercițiu și folosință, că adaptarea capacității civile a S.C. I. S.A. la specificul insolvenței nu transgresează corespunzător la capacitatea civilă a S.C. A. S.A. care, la data încheierii actului avea deplina manifestare a acesteia pentru încheierea contractului.

Următorul motiv de casare, invocat în ambele recursuri, deduce instanţei de recurs verificarea corectei aplicări a legii, a dispozițiilor art. 38, corelate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 85/2003. Se susţine că, în lipsa acordului prealabil al A.N.R.M. cu privire la asociere, a fost încălcată o normă inderogabilă şi că sancţiunea care derivă din aceasta este nulitatea absolută a actului care ignoră această cerinţă, în mod implicit ori virtual. Titularului de licenţă îi revenea obligaţia obţinerii acordului prealabil al autorității publice, conduită ignorată; se arată, în plus, că această chestiune litigioasă a fost anterior tranşată cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/208/2014, cauză în care s-a statuat că orice convenţie privitoare la transferul drepturilor dobândite şi obligaţiilor asumate de titularul licenţei de exploatare, asumate anterior aprobării scrise a autorităţii competente, este nulă de drept. De asemenea, s-a mai susţinut că în lipsa acestei aprobări, deopotrivă necesare pentru contractul de asociere în participaţiune, nu s-a putut constata că S.C. C. S.R.L. nu avea capacitatea juridică de a extrage şi exploata resursa minerală. Din perspectiva recurenţilor, motivele de casare sunt încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Se cuvine subliniat că examinarea acestor critici permite instanţei de recurs observația că invocarea ca atare a nemotivării deciziei ori a motivării ei necorespunzătoare sau contradictorii este lipsită de orice argumentaţie concretă şi justifică concluzia caracterului lor formal.

Cât priveşte greşita aplicare a legii, Înalta Curte relevă că instanţa de apel a avut în vedere două premise incontestabile, ambele impuse de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare: prima opusă de sentinţa definitivă nr. 2298/2014, pronunţată în dosarul nr. x/208/2014 de Tribunalul Caraş-Severin, prin care s-a statuat că transferul licenţei de exploatare de către titular, anterior aprobării scrise a autorităţii competente, este lovit de nulitate absolută, împreună cu considerentul că această sentinţă nu trasează nelegalitatea actului de asociere în participaţiune, cealaltă, determinată prin decizia de casare nr. 2000/07.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 85/2003 şi art. 38 lit. e) din aceeaşi lege au domeniu de aplicare diferit şi că acestea nu pot fi aplicate coroborat, în cazul verificării condiţiilor legale ale asocierii, aplicarea art. 24 fiind exclusă. În aceste condiţii, instanţa de apel a arătat că acordul prealabil al autorităţii competente nu era prevăzut de lege sub sancţiunea nulităţii şi că, în raport cu interesul ocrotit prin art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003 nu este unul cu caracter general, că prin acest acord se urmărește verificarea oportunității actului de exploatare comună a resurselor minerale şi a anumitor criterii în persoana celui căruia, fără a fi titular al licenţei, i se conferă dreptul unei asemenea exploatări.

Această interpretare a legii este corectă. Dispoziţiile art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, aplicabile pentru evaluarea validităţii raportului juridic examinat, nu cuprind, similar art. 24 din aceeași lege, sancțiunea expresă a nulităţii pentru lipsa acordului autorităţii competente în cazul asocierii titularului licenţei de exploatare cu un terţ. Revine, în acest caz, instanţei rolul de a decela dacă cerinţa legii, referitoare la acest acord, este prevăzută sub sancţiunea unei nulităţi virtuale, implicite. În acest scop, interpretul legii trebuie să deceleze dacă cerinţa impusă de lege este prevăzută ca o condiţie necesară în scopul ocrotirii unui interes public, general. Or, făcând pretorian această analiză, instanţa de apel a arătat că scopul acordului autorităţii se circumscrie verificării anumitor calităţi ori calificări ale subiectului de drept care, fără a fi titular al licenţei de exploatare, valorifică economic resursele minerale.

Această analiză a plecat de la constatarea că titularul de licență rămâne deplin angajat şi păstrează exclusiv drepturile şi obligaţiile derivate din aceasta prin faptul că asocierea nu echivalează transferului de licenţă, dar şi că, în fapt, asocierea are ca scop numai executarea activităţilor din licenţă, în condiţiile prevăzute în aceasta, care se păstrează. Prin urmare, s-a reţinut corect că lipsa acordului prealabil al autorităţii competente nu afectează în sine valabilitatea contractului de asociere, dar poate constitui un impediment în executarea lui. Este, astfel, greșită aserțiunea unuia dintre recurenţi care consideră că această asociere reprezintă transferul unei cote din licenţă, deoarece conform art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003, contractul nu poate produce un asemenea efect.

De altfel, chiar acordul prealabil al autorităţii cerut de lege are în vedere încheierea prealabilă a contractului de asociere. În acest caz, autoritatea competentă verifică, conform art. 38 lit. e) din Legea nr. 85/2003: „capacitatea tehnică şi financiară a celui cu care se încheie asocierea, obiectul asocierii, modul de delimitare a drepturilor şi obligaţiilor asociaţilor”. Verificarea obiectului asocierii, a capacităţii celui cu care aceasta este încheiată şi modul de delimitare a drepturilor şi obligaţiilor derivate din convenţie presupune necesar ca A.N.R.M. să se raporteze la o convenţie în care părţile deja şi-au manifestat voinţa de asociere şi au determinat elementele specifice şi minimale ale acesteia, ca acord contractual; în acest fel, avizul autorității competente certifică prealabil executarea asocierii, iar nu încheierea ei. În acest context, nu se poate vorbi despre o incapacitate juridică a asociatului, de natură să afecteze valabilitatea acordului de asociere, ci de capacitatea sau bonitatea lui economică, ceea ce reprezintă o chestiune de oportunitate şi de optimizare a exploatării.

Prin urmare, Înalta Curte constată caracterul nefondat şi al acestor motive de recurs.

În fine, ultimul set de critici vizează aplicarea greşită a regulilor de probaţiune judiciară în examinarea capătului de cerere subsecvent al acţiunii, referitor la rezilierea contractului de asociere în participaţiune. Ambii recurenți susţin că, în măsura în care au afirmat executarea defectuoasă a contractului, revenea pârâtei sarcina probei, însă instanţa de apel a respins această pretenţie, reţinând că reclamata şi intervenientul au fost pasivi în procesul de probaţiune.

Aceste critici sunt nefondate. Regula procesuală impune celui care face o afirmație sarcina probaţiunii, iar dacă aceasta se referă la neexecutarea obligaţiilor rezultate dintr-un contract, atunci subiectul de drept procesual trebuie să identifice şi caracterizeze obligaţiile neexecutate şi importanţa lor în dinamica desfăşurării contractului. În acest context, instanţa de apel a subliniat că afirmaţiile reclamantei nu au circumstanţiat care au fost actele de neexecutare contractuală imputate pârâtei, că nu au fost evidenţiate obligaţiile care reveneau S.C. C. S.R.L. pentru a se aprecia caracterul lor esenţial în executarea contractului şi că, în acest caz, probele administrate şi cercetate în cauză nu pot conduce la dovedirea afirmațiilor făcute în proces.

Afirmaţiile concretizate în recurs nu critică în esenţă aceste dezlegări, ci evocă o răsturnare a sarcinii probei; instanţa de apel însă a subliniat că teza probatorie a fost lipsită de concreteţe şi că, în lipsa obiectului determinat al acesteia, verificarea de fapt, bazată pe actele şi lucrările dosarului, nu a permis validarea concluziei reclamantei.

Înlăturând şi aceste ultime motive de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile formulate sunt nefondate şi că potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. se impune respingerea lor.