Revision admissibility against non-merits cassation decision based on criminal annulment of false service record
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the petition for revision, set aside the lower court's decision rejecting the appeal, and ordered a retrial of the appeal for March 21, 2023, thereby allowing the appellant to prevail in the procedural challenge. The dispute concerned the admissibility of a revision petition under Article 322(4) of the 1865 Code of Civil Procedure against a cassation decision that had dismissed an appeal as late; the appellant argued that the service process-verbal, which established the start of the appeal deadline, was declared false by a preliminary judge in a separate criminal proceeding because the signature did not belong to the recipient, rendering the underlying fact base of the original dismissal incorrect. The court held that the revision was admissible despite the cassation decision not evoking the merits of the case, distinguishing this scenario from standard revision requirements by citing the need to rectify a fundamental error of fact that prevented access to justice, and applying the principle of legal certainty under Article 6 of the European Convention on Human Rights, which permits reopening proceedings when initial procedures were affected by a grave error such as a proven false document.
Legislator headnote
AI generatedart. 301 C. proc. civ, art. 103 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Revision admissibility against non-merits cassation decision based on criminal annulment of false service record: Astfel, sub un prim aspect, a susţinut că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul. Or, hotărârea atacată nu a evocat fondul, recursul fiind soluţionat pe excepţia de tardivitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2012, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamanta-recurentă A. S-a respins, ca tardiv, recursul formulat de aceeaşi parte împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede un alt termen. Totodată, a constatat că prevederile art. 103 C. proc. civ. sancţionează cu decăderea neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
A reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a putea dispune repunerea în termenul de recurs, întrucât susţinerile recurentei, potrivit cărora semnătura de pe procesul-verbal de comunicare a deciziei atacate nu îi aparţine şi că hotărârea instanţei de apel nu i-a fost comunicată nu corespund realităţii. Astfel, din înscrisul aflat la dosarul de apel rezultă că hotărârea i-a fost comunicată la data de 7 iunie 2013.
De altfel, procesul-verbal de comunicare se bucură de o prezumţie de validitate, făcând dovada celor consemnate până la înscrierea în fals, în cadrul unei proceduri specifice judecăţii penale.
În consecinţă, a constatat că decizia a fost comunicată recurentei la 7 iunie 2013, iar recursul a fost declarat la 5 noiembrie 2013, cu depăşirea termenului legal, ceea ce justifică admiterea excepţiei tardivităţii căii de atac, invocată de intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L.
Împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014 a formulat cerere de revizuire A., înregistrată la data de 25 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.
În motivarea cererii, a arătat că soluţia instanţei de recurs, de respingere a căii de atac, ca tardiv formulată, s-a întemeiat pe două înscrisuri care, ulterior, au fost desfiinţate de instanţa penală.
Astfel, dovada de înmânare şi procesul-verbal privind comunicarea deciziei nr. x din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău au fost desfiinţate prin încheierea din 17 mai 2018, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău.
Cele două înscrisuri au fost contestate de revizuentă, întrucât se consemnase în mod fals că A. a fost găsită la domiciliu şi i s-a comunicat personal decizia pronunţată în apel.
În urma cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală s-a reţinut faptul că, într-adevăr, semnătura de pe cele două înscrisuri nu îi aparţinea numitei A., în acest sens fiind concluziile expertizei grafoscopice efectuate în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
A mai susţinut revizuenta că, deşi nu s-a putut stabili cu certitudine cine este autorul infracţiunii de fals intelectual, dispunându-se o soluţie de clasare, dovada de înmânare şi procesul-verbal din data de 7 iunie 2013 au fost desfiinţate, fiind false.
În lipsa înscrisurilor falsificate, nu s-ar fi putut considera că termenul de recurs împotriva revizuentei recurente a început să curgă, astfel că instanţa de recurs ar fi trecut peste excepţia tardivităţii şi ar fi procedat la analizarea motivelor de recurs.
A concluzionat revizuenta că obiectul căii de atac în retractare este reprezentat de o decizie dată în recurs care nu a evocat fondul, dar care a fost pronunţată în baza unor înscrisuri declarate ulterior ca fiind false.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.
Prin întâmpinare, intimata B. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire sub două aspecte.
Astfel, sub un prim aspect, a susţinut că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul. Or, hotărârea atacată nu a evocat fondul, recursul fiind soluţionat pe excepţia de tardivitate.
Sub un al doilea aspect, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. face referire la un înscris declarat fals care a avut un efect determinant asupra soluţionării fondului. În cauză, înscrisul pretins fals este dovada de comunicare a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
A mai susţinut intimata că revizuenta avea posibilitatea de a se înscrie în fals, însă nu a optat pentru această variantă. Totodată, a formulat plângere penală abia în anul 2017, la 3 ani de la data pronunţării deciziei a cărei retractare se solicită.
Cât priveşte încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău, a susţinut că nu îi poate fi opusă intimatei, dat fiind că nu a avut calitatea de parte în acea cauză penală.
În sfârşit, intimata a arătat că, în anul 2015, reclamanta a mai promovat o acţiune cu acelaşi obiect şi întemeiată pe aceeaşi cauză, alături de C. (la rândul ei, debitoarea intimatului D.). Acţiunea a fost soluţionată definitiv prin decizia nr. 1332 din 8 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, soluţia pronunţată fiind în sensul respingerii cererii formulate de A., pentru autoritate de lucru judecat.
În ce o priveşte pe C., acţiunea a fost respinsă pentru lipsa de interes.
În cele din urmă, intimata a solicitat ca, în eventualitatea admiterii cererii de revizuire, să se respingă recursul, ca nefondat.
Revizuenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. din 1865, susţinând că aceste dispoziţii legale, care limitează exercitarea căii de atac a revizuirii la hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, contravin prevederilor art. 21, art. 24 şi art. 129 din Constituţia României.
Prin încheierea din 11 decembrie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia susarătată.
Judecarea cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în intervalul 11 decembrie 2018 - 31 ianuarie 2023, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin decizia nr. 512 din 3 noiembrie 2022 a Curţii Constituţionale, comunicată instanţei de trimitere la data de 7 decembrie 2022.
Procedând la analiza admisibilităţii prezentei cereri de revizuire, în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, instanţa reţine următoarele:
Sub un prim aspect, constată că s-a invocat inadmisibilitatea prezentei căi de atac în retractare prin raportare la neîndeplinirea cerinţei evocării fondului prin decizia de recurs.
Prin decizia nr. 1801 din data de 21 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, atacată pe calea revizuirii, a fost respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, reţinându-se faptul că recursul nu a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., faţă de data de comunicare a deciziei de apel consemnată în procesul-verbal de comunicare.
Cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a fost motivată de faptul că revizuienta a formulat plângere penală împotriva agentului procedural care a comunicat hotărârea atacată cu recurs pentru comiterea faptei de fals intelectual la data de 15 mai 2014, deci anterior pronunţării deciziei a cărei retractare se solicită. Deşi în cadrul dosarului penal s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen., întrucât nu s-a putut concluziona că factorul poştal este autorul faptei penale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat judecătorului de cameră preliminară, în temeiul art. 549 indice 1 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea mai multor înscrisuri.
Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Bacău, secţia Penală s-a dispus desfiinţarea, printre altele, şi a documentului "comunicare hotărâre civilă - dovadă de primire şi procesul-verbal de predare" din data de 7 iunie 2013 a deciziei nr. x din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2012. S-a reţinut că, în urma expertizei grafoscopice, s-a putut stabili că acest înscris a fost întocmit prin atestarea în fals a unei împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv prin consemnarea în fals a luării la cunoştinţă, prin semnătură, de către destinatar, a comunicării hotărârii judecătoreşti.
În ipoteza prezentată, revizuientei i se opune o neevocare a fondului prin decizia de recurs, deşi demersul său este fundamentat pe caracterul fals al actului, constatat de instanţa penală, datorită căruia instanţa nu a intrat în cercetarea fondului căii de atac.
Este adevărat că raţiunea reglementării căii extraordinare de atac a revizuirii este aceea a îndreptării unor erori de fapt şi a restabilirii adevărului şi că, de regulă, este vorba de erori săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită prin hotărâre.
Însă eroarea de fapt pe care tinde a o îndepărta calea de atac a revizuirii nu poate fi determinată numai de un act care a influenţat/fundamentat o soluţie de evocare a fondului, ci şi de un act care a determinat o soluţie ce împiedică evocarea fondului. Raţiunea restabilirii adevărului, în urma înlăturării erorii de fapt, este în ambele ipoteze aceeaşi.
Date fiind condiţiile particulare ale speţei, apreciem că motivul de revizuire invocat se impune a se adăuga celor deja acceptate ca fiind cazuri în care este înlăturată cerinţa evocării fondului prin decizia de recurs, respectiv motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 4 - ipoteza condamnării judecătorului, de pct. 6, 7 şi 8 ale aceluiaşi articol.
Astfel, în ipoteza condamnării judecătorului, excepţia de la regula evocării fondului se explică prin aceea că se creează prezumţia inexistenţei unui proces echitabil, soluţia acestuia fiind decisă de magistrat, a cărui activitate poate fi astfel subsumată noţiunii largi a "falsului". Aceeaşi este situaţia şi pentru motivul invocat în prezenta cauză, în care soluţia (de neevocare a fondului) a fost determinată de procesul-verbal de comunicare a deciziei în apel, act desfiinţat de instanţa penală.
În ambele situaţii, revizuienţii se prevalează de acte emise de organe judiciare, respectiv, în cazul condamnării judecătorului de hotărârea de constatare a unei infracţiuni, care a determinat soluţia, ce poate fi şi de neevocare a fondului, iar în cea din prezenta speţă, de soluţia judecătorului de cameră preliminară, care a desfiinţat actul fals ce a determinat soluţia din recurs (de neevocare a fondului, şi anume de respingere a recursului, ca tardiv).
În mod asemănător, dacă părţii care a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa i se acceptă calea revizuirii împotriva unei decizii de recurs care nu evocă fondul (art. 322 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865), tocmai datorită situaţiei speciale în care aceasta s-a aflat şi în vederea protejării principiilor dreptăţii, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare, trebuie recunoscut că în aceeaşi situaţie specială se află şi revizuienta din prezenta cauză.
Astfel, aceasta nu are nicio culpă în săvârşirea erorii prin actul de comunicare a deciziei din apel, situaţia putând fi asimilată unei împrejurări mai presus de voinţa sa, ce a determinat soluţia de neevocare a fondului. Se cuvine a preciza, în acest context, că prin însăşi cererea de recurs, revizuienta a solicitat efectuarea procedurii prevăzute de art. 100 alin. final C. proc. civ., respectiv înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care a întocmit procesul-verbal de comunicare, arătând că semnătura de primire nu îi aparţine.
Considerente similare cu cele reţinute prin decizia nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curţii Constituţionale, ce au instituit excepţia de la regula evocării fondului în cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., se impun a fi reţinute şi în prezenta cauză, fără o intervenţie în acest sens a Curţii Constituţionale.
Astfel, prin excluderea accesului în faţa instanţei de revizuire s-ar crea posibilitatea menţinerii unei decizii de recurs, determinată de o eroare de fapt şi care, prin urmare, nu ar corespunde adevărului. Partea ar fi lipsită de orice cale legală de a se plânge, cu respectarea tuturor garanţiilor conferite de dreptul la apărare, în faţa unei instanţe, de întocmirea în fals a actului de comunicare a deciziei de apel, fals constatat cu certitudine de judecătorul de cameră preliminară.
În acest context, constată că se impune înlăturarea de la aplicare a dreptului intern şi aplicarea prioritară a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (2) şi art. 20 (1) din Constituţia revizuită.
Hotărârile şi deciziile Curţii soluţionează nu numai cauzele cu care aceasta a fost învestită, ci servesc, mai general, pentru a clarifica, proteja şi dezvolta normele Convenţiei, astfel, acestea contribuie la respectarea de către state a angajamentelor pe care şi le-au asumat în calitate de părţi contractante (Irlanda împotriva Regatului Unit, pct. 154). Sistemul instituit de Convenţie are ca finalitate să soluţioneze, în interesul general, probleme care ţin de ordinea publică, ridicând standardele de protecţie a drepturilor omului şi extinzând jurisprudenţa din acest domeniu la întreaga comunitate a statelor care sunt părţi ale Convenţiei (Kostantin Markin împotriva Rusiei, nr. 300078/06, pct. 89).
Aşadar, se cuvine reamintit că, aşa cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 (1) trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Hotărârea Brumărescu, par. 61).
Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata (Hotărârea Brumărescu, par 62), care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o rejudecare a cauzei.
Însă, o îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (a se vedea Hotărârea Ryabykh împotriva Rusiei, nr. 528554/99, par. 52).
Cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute. Curtea însăşi a recomandat uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns exigenţelor art. 6 (Hotărârea Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, 26 ianuarie 2006, par. 56).
Curtea a mai reţinut că aceste considerente legate de "securitatea juridică" nu trebuie să descurajeze statul să corecteze anumite erori flagrante comise în administrarea justiţiei (Lenskaya împotriva Rusiei, par. 41). Aceste circumstanţe excepţionale apar numai în cazul în care procedurile iniţiale au fost afectate de o eroare atât de gravă încât să devină fundamental inechitabilă (Protsenko împotriva Rusiei, pct. 30-34).
Instanţa constată că aceste principii sunt aplicabile şi în prezenta cauză, astfel că se impune să se constate admisibilitatea cererii de revizuire, chiar dacă decizia a cărei retractare se cere nu evocă fondul.
Cât priveşte celelalte condiţii de admisibilitate ale cererii de revizuire, reţine că înscrisul la care face referire art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865 nu este doar înscrisul constatat ca fiind fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real. În această ipoteză se încadrează şi prezenta cauză, întrucât, deşi nu s-a putut stabili autorul infracţiunii de fals intelectual, judecătorul de cameră preliminară a desfiinţat procesul-verbal de comunicare a hotărârii din apel, întrucât s-a alterat realitatea prin aceea că semnătura nu a aparţinut destinatarului.
De asemenea, hotărârea atacată pe calea prezentei căi de atac în retractare s-a bazat pe înscrisul declarat fals, deoarece termenul de promovare a recursului, de 15 zile de la comunicare, a fost calculat luând ca punct de plecare înscrisul declarat fals. Altfel spus, procesul-verbal de comunicare a deciziei din apel a avut caracter determinant pentru soluţia de respingere, ca tardiv, a recursului.
În consecinţă, hotărârea a cărei revizuire se cere şi-a pierdut temeiul material, întrucât conţinutul înscrisului în baza căruia s-a pronunţat hotărârea nu corespunde realităţii.
În considerarea precedentelor argumente, va respinge excepţia inadmisibilităţii căii de atac în retractare, invocată de intimata B. S.R.L.
Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite cererea de revizuire şi va desfiinţa decizia atacată, urmând a se fixa termen pentru judecare recursului declarat de A. împotriva deciziei nr. 56 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.
Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2012.
Desfiinţează decizia atacată.
Stabileşte termen de judecată la data de 21 martie 2023, ora 09:00 în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 31 ianuarie 2023.