Maintenance of mandatory anti-corruption asset seizures despite acquittal and proportionality limits

Şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2022

Asupra cauzei penale de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpaţii A., B.- C. D. E. S.C. F. S.R.L., pe care le-a menţinut.

De asemenea, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse în cauză cu privire la inculpatul G., instituite prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asa cum a fost modificată prin încheierea din data de 05.08.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pe care le-a mentinut.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 1145/12.10.2021 Tribunalul Bucureşti a dispus:

"I. Constată că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. este C. pen. din 1969.

I.1. În temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul A. , pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

I.2. În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 alin. (1) C. pen. condamnă acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată (8 acte materiale), la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

I.3. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatului A., cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. H. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

Constată că infracţiunile pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta sunt concurente cu cele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1080/13.09.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din 17.09.2018, rămasă definitivă prin necontestare la 19.09.2018, şi descontopeşte pedeapsa rezultantă principală de 3 ani şi 9 luni închisoare, respectiv pedepsele accesorii şi complementare, pe care le repune în îndividualitatea lor după cum urmează:

- 3 ani închisoare stabilită în temeiul art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen..;

- 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), teza a 2-a, b şi c din vechiul C. pen. rap. la art. 12 alin. din Legea nr. 187/2012;

- pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), teza a 2-a, b şi c rap. la art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. rap. la art. 12 alin. din Legea nr. 187/2012;

- 2 ani închisoare stabilită în temeiul art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen..;

- 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), teza a 2-a, b şi c din vechiul C. pen. rap. la art. 12 alin. din Legea nr. 187/2012;

- pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), teza a 2-a, b şi c rap. la art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen. rap. la art. 12 alin. din Legea nr. 187/2012;

- toate aplicate prin sentinţa penală nr. 89/13.01.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 583/19.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti;

- 3 ani şi 6 luni închisoare, în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.,

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din noul C. pen., pentru o perioadă de 4 ani;

- pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) din noul C. pen.

aplicate prin sentinţa penală nr. 258/24.03.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 162/03.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin decizia penală nr. 168/26.06.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016, definitivă prin necontestare la data de 11.07.2017;

- 1 an închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002;

- 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea at. 19 din Legea nr. 682/2002;

- 3 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) teza a II-a şi b din vechiul C. pen.

- toate aplicate prin sentinţa penală nr. 23/09.03.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 912/29.06.2018 a Curţii de Apel Bacău;

- sporul de 3 luni închisoare stabilit prin sentinţa penală nr. 23/09.03.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 912/29.06.2018 a Curţii de Apel Bacău şi menţinut prin sentinţa penală nr. 1080/13.09.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia Penală în dosarul nr. x/2018 astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din 17.09.2018, rămasă definitivă prin necontestare la 19.09.2018, spor care se menţine şi prin prezenta.

Constată că faptele sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1231/22.07.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 13.08.2019, respectiv:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din L. nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptei) cu aplic. art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. şi art. 5 C. pen.

- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

- pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969;

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2), C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele arătate mai sus stabilite pentru infracţiunile concurente, cu pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul de 9 luni - 6 luni în prezenta şi sporul de 3 luni închisoare, stabilit prin sentinţa penală nr. 23/09.03.2017, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia penală nr. 912/29.06.2018 a Curţii de Apel Bacău, menţinut prin sentinţa penală nr. 1080/13.09.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată material prin încheierea din 17.09.2018, rămasă definitivă prin necontestare la 19.09.2018, în final, pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 66 lit. c) din C. pen. din 1969, rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. la art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 deduce din pedeapsa principală perioadele executare, respectiv durata reţinerii din 28.10.2014, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 29.10.2014 la 19.06.2015 şi perioada executată de la data de 03.10.2016 la data de 20.09.2017 şi de la 29.06.2018 la 15.11.2018.

II. 1. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul B. , la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (denunţarea unilaterală a contractului cu S.C. F. SRL).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., interzice inculpatului B., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatului B., cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. H. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

III. În temeiul art. 48 C. pen. cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul C. , la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu (denunţarea unilaterală a contractului cu S.C. F. SRL).

În temeiul art. 67 alin. (1) şi (2) C. pen., interzice inculpatului C., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

IV. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatului D. , cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. F. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

V. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatului E. , cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., cu rreferire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. F. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

VI. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatei persoană juridică S.C. F. S.R.L. (cu sediul social în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 86, biroul 1, având număr de înregistrare în Registrul comerţului x, atribuit în data de 05.12.2001 şi cod unic de înregistrare x, atribuit în data de 05.12.2001), cu privire la săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. F. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

VII. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu ref. la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, dispune achitarea inculpatului G. , cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. H. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie).

În baza art. 19 C. proc. pen.. şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 1357 si urm. C. civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională Poşta Română S.A., astfel:

Obligă în solidar pe inculpaţii B. şi C. către partea civilă Compania Naţională Poşta Română S.A. la plata echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 1.396.938,10 euro.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. lasă nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor.

Constată că inculpatul A. a depus suma de 582.663,86 RON prin OP nr. x/09.05.2015 în contul de trezorerie x, beneficiar Tribunalul Bucureşti, cu specificaţia "se achită prejudiciul în dosar x/2015 Trib. Bucureşti, pt. A., pt. art. 741 vechiul C. pen..’’.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, confiscă de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum şi suma de 422.138,07 RON, reprezentând sumă traficată.

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. confiscă de la inculpatul B. suma de 62.000 RON (suma remisă de inculpatul G. fiului inculpatului, cu titlul de sponsorizare, în perioada iulie - septembrie 2009).

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul A. în conturile deschise la I. S.A., J. S.A., K. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 28.10.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B.: teren în oraşul Sinaia, judeţul Prahova, strada x nr. 10, înscris în CF nr. x a oraşului Sinaia, cu nr. cadastral x şi ID electronic 21.977, în suprafaţă măsurată de 505 m2 şi în acte de 500 m2, în valoare estimată de 35.000 euro; apartament situat în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF nr. xa sectorului 6 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x, în valoare estimată de 30.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul B. în conturile deschise la K. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul C. în conturile deschise la L. S.A. şi J. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul G.: teren situat în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. x a sectorului 3 Bucureşti, având număr cadastral x şi ID electronic x; construcţie situată în Bucureşti, Calea x, înscris în CF nr. xa sectorului 3 Bucureşti, având ID electronic x, cu valoare estimată a imobilului de 150.000 euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul G. în conturile deschise la M. S.A., N., O., P. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul D.: apartament situat în Oneşti, jud. Bacău, strada x, având suprafaţa de 67,39 m2, ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x/N şi o valoare estimată de 30.000 euro; apartament nr. x, situat în sectorul 3 mun. Bucureşti, str. x, având ID electronic x, nr. cadastral x, nr. de carte funciară x şi o vloare estimată de 80.000 de euro şi a sumelor de bani deţinute de inculpatul D. în conturile deschise la I., J. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul E. în conturile deschise la Q., R. S.A., S. S.A., T. S.A..

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpata persoană juridică S.C. F. S.R.L. în conturile deschise la Q., R. S.A., S. S.A., T. S.A..

În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 493 alin. (8) C. proc. pen.. revocă măsurile preventive prevăzute de art. 493 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen.. luate faţă de inculpata persoana juridică S.C. F. S.R.L. cu sediul social în Bucureşti, număr de ordine în Registrul Comerţului x, atribuit la data de 05.12.2001 şi C.U.I. nr. x, prin încheierea din data de 17.11.2016 în dosarul nr. x/2015

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. dispune anularea contractelor de prestări servicii media nr. 211 din 01.08.2009 încheiate între S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. .

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de 21.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 3.000 RON în cursul urmăririi penale), câte 7.000 RON fiecare,,.

Instanţa de fond a reţinut în fapt, că:

1. Inculpatul B., în calitate de director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială din CN Poşta Română S.A., de a negocia şi de a încheia cu H. S.R.L., fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale (conform Regulamentului nr. 100/342/2001 al CNPR), fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională (care au generat un prejudiciu minim de 224.979,56 euro (cu un tva aferent în valoare de 42.746,12 euro), contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.05.2009, după ce şi-a asumat în numele CNPR (tocmai pentru a putea încheia contractul cu H. SRL) denunţarea unilaterală a contractului precedent nr. 101/4928/27.07.2006 încheiat cu F. S.R.L. şi consecinţa plăţii unor daune interese;

Acelaşi inculpat, director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială din CN Poşta Română S.A., a denunţat unilateral, în calitate de reprezentant delegat al companiei, prin înscrisul denumit "scrisoare de reziliere" înregistrat sub nr. x/08.05.2009, contractul nr. x/4928/27.07.2006 încheiat cu F. S.R.L., asumându-şi consecinţa plăţii unor daune interese care s-au ridicat la 1.396.938,09303 euro.

2. Inculpatul C. a semnat alături de inculpatul B., şi a avizat din punct de vedere juridic înscrisul denumit "scrisoare de reziliere" înregistrat sub nr. x/08.05.2009, prin care a fost denunţat unilateral contractul nr. x/4928/27.07.2006 încheiat cu F. S.R.L., recomandând astfel denunţarea unilaterală şi acceptând consecinţa plăţii de CN Poşta Română S.A. a unor daune interese care s-au ridicat la 1.396.938,09303 euro;

3. Inculpatul G. a făcut demersurile necesare încheierii de H. S.R.L. (controlată printr-un interpus) cu CN Poşta Română S.A. a contractului de asociere în participaţiune nr. x/08.05.2009 şi exprimarea acordului său pentru o colaborare în baza contractului amintit, în condiţii vădit dezavantajoase pentru CNPR (H. S.R.L. fiind o firmă interpusă între compania naţională şi adevăratul prestator, W.); fără ca inculpatul G. să fi fost de acord contractul amintit nu s-ar fi încheiat.

4. Inculpatul A. l-a determinat pe inculpatul B. în primăvara anului 2009 să înceteze contractul de asociere în participaţiune nr. x/27.07.2006 încheiat cu F. S.R.L. şi să o înlocuiască în relaţiile comerciale cu CNPR, cu H. S.R.L., prin atribuirea de o manieră "clientelară" (fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională) a contractului înregistrat ulterior sub nr. x/08.05.2009;

- i-a pretins inculpatului G., în primăvara anului 2009, jumătate din profitul pe care ar fi trebuit să-l obţină o societate comercială a sa, H. S.R.L. în executarea contractului care i s-ar fi atribuit "clientelar" de către inculpatul B., director general adjunct având în coordonare Direcţia comercială din CN Poşta Română S.A., la intervenţia lui A., în condiţiile în care pretinderea a fost urmată de plata pentru acesta din urmă şi pentru alţii a sumei de 422.138,07 RON (circa 100.000 de euro) şi 35.306 euro;

- a finanţat în al doilea semestru al anului 2009, televiziunea 1 TV Neamţ aparţinând S.C. X. S.R.L. (la care asociaţi erau copii săi), cu bani proveniţi din trafic de influenţă, interpunând repetat S.C. U. S.R.L. pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei acestor bani.

5. Inculpatul D., directorul general al CN Poşta Română S.A., a impus într-o manieră netransparentă, fără o justificare economică, în condiţii vădit dezavantajoase, păgubitoare pentru companie, asocierea în participaţiune cu S.C. Y. S.R.L. (SC F. SRL), determinând semnarea, fără vinovăţie, de către subordonaţii săi, a contractului nr. x/4928/27.07.2006, având ca obiect desfăşurarea activităţii de încasare de plăţi la utilităţi şi servicii, în sistem electronic (bill payment), contract a cărui executare a generat pentru CNPR un prejudiciu total de 2.834.077,33303 euro;

În rechizitoriu s-a reţinut că, din prejudiciul de 2.834.077,33303 euro, suma de 1.437.139,24 euro este aferentă facturilor emise, iar suma de 1.396.938,09303 euro este acordată în baza contractului, dar şi ca o consecinţă a denunţării unilaterale, prin sentinţa arbitrală nr. 119/25.05.2010 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Obţinerea de S.C. F. S.R.L. a sumei de 1.396.938,09303 euro are o dublă cauză: încheierea contractului amintit, dar şi denunţarea unilaterală.

6. Inculpatul S.C. F. S.R.L. (fostă S.C. Y. SRL), prin reprezentantul său, inculpatul E., a convenit cu inculpatul D., directorul general al CN Poşta Română S.A., constituirea în condiţii vădit dezavantajoase, păgubitoare pentru compania naţională, a asocierii în participaţiune pentru prestarea serviciului de bill payment, şi semnarea contractului nr. x/4928/27.07.2006, a cărui punere în executare a generat pentru CNPR un prejudiciu total de 2.834.077,33303 euro;

Prejudiciul s-a produs începând cu luna februarie 2007.

7. Inculpatul E., reprezentantul S.C. F. S.R.L. (fostă S.C. Y. SRL), a convenit cu inculpatul D., directorul general al CN Poşta Română S.A., constituirea în condiţii vădit dezavantajoase, păgubitoare pentru compania naţională, a asocierii în participaţiune pentru prestarea serviciului de bill payment, şi semnarea contractului nr. x/4928/27.07.2006, a cărui punere în executare a generat pentru CNPR un prejudiciu total de 2.834.077,33303 euro;

Prejudiciul s-a produs începând cu luna februarie 2007.

Tribunalul a recalificat juridic faptele reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen. şi art. 5 C. pen. în trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

Prin urmare, a reţinut ca fapta inculpatului A., care în primăvara anului 2009 (ulterior datei de 01.03.2009) în schimbul folosirii influenţei sale pentru a-l determina pe inculpatul B., având funcţia de director general adjunct la Compania Naţională Poşta Română S.A., să înceteze contractele Companiei Naţionale Poşta Română S.A. cu S.C. F. S.R.L. şi să le atribuie S.C. H. S.R.L., i-a cerut inculpatului G. să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut această din urmă societate comercială, foloase necuvenite ce s-au acordat în mod disimulat, sub forma cumpărării de publicitate la o televiziune la care asociaţi erau copiii inculpatului A., prin suportarea costului unui sejur pe litoral petrecut de inculpatul A. şi a costului unui cantonament efectuat în Italia de echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului A. care a disimulat provenienţa infracţională a sumei totale de 302.845,48 RON, într-un număr de 8 acte materiale, prin încheierea a două contracte de prestări servicii fictive sub forma cumpărării de publicitate la o televiziune la care asociaţi erau copiii inculpatului A., întruneşte sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului (forma în vigoare la data faptei) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

Prejudiciul. Latura civilă.

Actul adiţional nr. x/11.09.2007 la contractul de asociere în participaţiune încheiat între S.C. F. S.R.L. şi Compania Naţională Poşta Română S.A. prevedea faptul că eventualele litigii apărute în legătură cu încheierea, executarea, încetarea, modificarea sau interpretarea contractului, care nu puteau fi soluţionate între părţi pe cale amiabilă, urmau să fie soluţionate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, de trei arbitri numiţi în conformitate cu regulile acestei instanţe.

SC F. S.R.L. s-a adresat Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României cu cererea de chemare în judecată a CN Poşta Română S.A.. Dosarul nr. x/2009 deschis pentru acest litigiu comercial a fost soluţionat prin sentinţa arbitrală nr. 119/25.05.2010, ca urmare a admiterii în parte, de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a acţiunii formulate de S.C. F. S.R.L. .

Prin sentinţa arbitrală nr. 119/25.10.2010, Compania Naţională Poşta Română S.A. a fost obligată la plata următoarelor sume:

- suma de 642.484,96 RON, reprezentând ultima factură neachitată de companie (factura nr. x/30.04.2009);

- suma de 11.885,97 RON, reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere la plată a sumelor restante;

- suma de 4.598.977 euro, reprezentând daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului creat S.C. F. S.R.L. de denunţarea unilaterală a contractului.

În cauză, prejudiciul a fost stabilit de o instanţă arbitrală, legal constituită, soluţia fiind rămasă definitivă după parcurgerea căilor de atac specifice. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 173/12.12.2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus respingerea acţiunii în anulare formulată de Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 119/25.05.2010, ca neîntemeiată . De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia din 14.05.2013 a respins ca nefondat recursul formulat de Compania Naţională Poşta Română S.A. .

Compania Naţională Poşta Română S.A. a suferit efectiv respectivul prejudiciu, fiind executată silit. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, aceasta a plătit efectiv, fiind executată silit, suma de 22.352.555,07 RON .

Procurorul, prin rechizitoriu, a diminuat cuantumul sumei imputată inculpaţilor B. şi C. la suma de 1.396.938,09303 euro, constatând faptul că expertul judiciar desemnat în cauză (Z., inculpată şi aceasta, faţă de care, în final a dispus o soluţie de clasare) a exagerat prejudiciul (calculând nu profitul, ci şi banii pe care, dacă executarea contractului ar fi fost dusă până la capăt, i-ar fi plătit, în realitate, către S.C. W.).

Instanta de fond a luat act ca inculpatul A. a depus suma de 582.663,86 RON prin OP nr. x/09.05.2015 în contul Tribunalului Bucureşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, a dispus confiscarea de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum şi suma de 422.138,07 RON, reprezentând sumă traficată.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menţinut sechestrul asigurator instituit prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, asupra sumelor de bani deţinute de inculpatul A. în conturile deschise la I. S.A., J. S.A., K. S.A..

Prin Ordonanţa nr. 693/P/2014 din 06.05.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie s-a dispus în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiuni indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani deţinute de A. în conturile deschise la I. S.A., J. S.A., K. S.A. până la concurenţa sumei de 267725,68 euro.

Curtea a constatat că potrivit textelor din legislaţia specială se consacră obligativitatea măsurilor asigurătorii, art. 32 din Legea nr. 656/2002 stipulând că "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", ceea ce înseamnă că, textele nu disting cu privire la scopul instituirii măsurilor asigurătorii, recuperarea prejudiciului lato sensu putând avea loc doar prin readucerea în patrimoniul privat al statului al bunurilor dobândite prin săvârşirea unor fapte de legea penală, altfel spus, prin confiscarea specială, ceea ce înseamnă că dispunerea acestora nu este lăsată la aprecierea organului judiciar.

Obligativitatea luării acestor măsuri semnifică, de fapt, că organul judiciar care o dispune nu mai trebuie să facă analiza oportunităţii luării unei asemenea măsuri, condiţia generală a necesităţii (impusă de existenţa unui risc, constând în ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor, cf. art. 248 C. proc. pen.) fiind prezumată în aceste cazuri.

(Încheierea nr. 996 din data de 8 noiembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016).

În prezenta cauză, existând o condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani şi măsura confiscării, luarea măsurii asiguratorii este obligatorie. Prin urmare, s-a apreciat că instanţa nu mai trebuie să verifice dacă măsura este oportună în raport de situaţiile pentru evitarea cărora este prevăzută de dispoziţiile legale generale: ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale. În cazul infracţiunii de spălare bani, legiuitorul a prezumat aceste condiţii având în vedere în special specificul acestei infracţiuni şi scopul urmărit, acela de a ascunde originea ilicită a unor bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni. Prin urmare, condiţia existenţei unui pericol de ascundere sau sustragere a bunurilor, necesară pentru luarea măsurii asiguratorii, este inclusă în însuşi conţinutul constitutiv al infracţiunii ca element material sau ca scop infracţional, astfel încât instanţa urmează a verifica doar dacă bunurile aparţin persoanelor prevăzute de lege (suspect sau inculpat/persoana responsabilă civilmente/terţ care are în proprietate sau posesie bunuri supuse confiscării) şi există unul dintre scopurile stabilite de art. 249 C. proc. pen.. (confiscarea/executarea despăgubirilor materiale/amenzii penale/cheltuielilor judiciare).

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.

Sechestrul asigurător constituie o măsură asigurătorie menită să împiedice sustragerea bunurilor gajului general recunoscut creditorilor şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorului în vederea vânzării lor în cadrul unei proceduri de executare silită, pentru realizarea creanţei creditorului la momentul obţinerii de către acesta a titlului executoriu, în caz de neîndeplinire benevolă a obligaţiei de către debitor.

Masurile asiguratorii in prezenta cauza au fost luate pentru a se evita ascunderea, distrugerea sau înstrăinarea acestor bunuri pentru a se garanta repararea pagubei suferite în urma infracţiunilor, pană la concurenţa valorii probabile a acesteia.

Efectele măsurilor asigurătorii în penal sunt determinate chiar prin lege, art. 249 alin. (2) din C. proc. pen. vorbind despre "indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora" iar titularul bunului nu mai poate dispune liber de el, în sensul că nu îl mai poate înstrăina, greva cu sarcini, dona, fiindu-i interzis, în general, orice act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire. Bunurile nu sunt scoase, ci rămân în circuitul civil, fiind suspendat, pe durata instituirii măsurii, doar dreptul de dispoziţie voluntară asupra acestora aparţinând proprietarului.

Astfel fiind, indisponibilizarea constituie o măsură de natură preventivă şi constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie juridică şi/sau materială a proprietarului asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menţinerii acestora în patrimoniul său spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei creanţe ce s-ar obţine împotriva sa.

Criticile referitoare la instituirea măsurilor asiguratorii care în opinia petenţilor ar trebui să aibă loc numai după ce justiţia a stabilit că sumele de bani solicitate ca despăgubiri sunt datorate, nu sunt fondate. După cum rezultă chiar din denumirea dată prin lege, prin raportare la acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, aceste măsuri procesuale au doar o funcţionalitate asigurătorie şi nu reparatorie. Prin Decizia nr. 698/2017 Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asiguratorii în procesul penal se pot lua doar până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive, având caracter provizoriu şi temporar.

Curtea a mai reţinut că ulterior, prin soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa de judecată va dispune fie confiscarea bunurilor sechestrate pe parcursul procesului, fie folosirea lor pentru repararea prejudiciului produs prin infracţiune, ori pentru plata amenzilor sau a cheltuielilor judiciare, fie ridicarea sechestrului asigurător, în situaţia în care constată că bunurile indisponibilizate nu sunt necesare pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti pronunţate. Aceleaşi argumente sunt prevăzute şi în Decizia nr. 146/27 martie 2018.

După soluţionarea definitivă a cauzei, când creditorii deţin titluri executorii, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii iar luarea acestora nu mai are justificare, putându-se purcede la executarea silită în vederea dezdăunării. În ceea ce priveşte regimul unora dintre bunurile sechestrate de bunuri în coproprietate sau codevălmăşie, dobândite în timpul căsătoriei, Curtea a reţinut că textul alin. (5) al art. 249 C. proc. pen. nu impune, explicit, condiţia ca bunul respectiv să fie proprietatea exclusivă a suspectului sau inculpatului, iar apărarea dreptului de proprietate a codevălmaşului urmează a se realiza în cadrul procesual civil, iar nu penal.

Nicio dispoziţie din materia măsurilor asigurătorii nu exceptează de la aplicarea acestora bunurile proprietate comună, întrucât acolo unde legiuitorul a înţeles să excepteze de la dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere reală a făcut-o în mod expres. Existenţa proprietăţii comune asupra bunurilor imobile urmărite constituie numai un impediment temporar în realizarea executării silite, care nu contravine naturii juridice a măsurilor asigurătorii, împărţirea bunurilor aflate în devălmăşie constituind o problemă de executare.

Potrivit art. 712 alin. (4) C. proc. civ., împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare. Deopotrivă, Curtea a reţinut şi faptul că deşi durata de timp care a trecut de la luarea măsurilor asiguratorii poate părea mare şi de natură a aduce atingere dreptului de proprietate (7 ani), în acelaşi timp, are în vedere şi stadiul avansat în care se află în prezent cauza, cu perspectiva finalizării într-un termen apropiat.

Privind procedura judiciară în ansamblu, cu toate etapele sale procesuale, Curtea a reţinut că aceasta a fost una echitabilă din perspectiva duratei măsurilor asiguratorii, fiind o ingerinţă legitimă în dreptul de proprietate şi proporţională cu scopul urmărit. Curtea a mai reţinut că aceste măsuri au fost dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale, au fost motivate la momentul dispunerii lor, din punct de vedere al necesităţii acestora, al întinderii prejudiciului prezumtiv cauzat şi pus în evidenţă de rapoartele de expertiză întocmite în cursul urmăririi penale.

Având în vedere susţinerile apărătorului ales al apelantului inculpat A., conform cărora inculpatul a achitat sumele care derivă din infracţiunea de abuz în serviciu şi a depus sumele care ar consta obiect al confiscării speciale Curtea a reţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.

Totodată, prin sentinţa nr. 1145/12.10.2021 Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 alin. (1) C. pen. si l-a achitat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., aplic. art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor.

A constatat că inculpatul A. a depus suma de 582.663,86 RON prin OP nr. x/09.05.2015 în contul de trezorerie x, beneficiar Tribunalul Bucureşti, cu specificaţia "se achită prejudiciul în dosar x/2015 Trib. Bucureşti, pt. A., pt. art. 741 vechiul C. pen..’’.

În temeiul disp. art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, a confiscat de la inculpatul A. echivalentul în RON, la data executării, a sumei de 35.306 euro, precum şi suma de 422.138,07 RON, reprezentând sumă traficată.

De asemenea, Curtea a mai constatat următoarele aspecte:

- prin ordonanţa parchetului s-a dispus în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiuni indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani deţinute de A. în conturile deschise la I. S.A., J. S.A., K. S.A. până la concurenţa sumei de 267725,68 euro, reprezentând prejudiciul prezumtiv pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa de trafic de influenţă, spălare de bani şi instigare la abuz în serviciu.

- suma de 582.663,86 pusă la dispoziţie de inculpatul A. acoperă suma confiscată de tribunal ca fiind suma traficată.

- cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, participaţie improprie la abuz în serviciu, pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor a lăsat nesoluţionată latura civilă.

Apelul declarat de PICCJ-DNA vizează tocmai soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, motivându-se că urmarea modului defectuos în care a fost încheiat şi executat contractul de asociere în participaţiune nr. x/08.05.2009, prin introducerea fără organizarea unei proceduri de achiziţie S.C. H. S.R.L. în lantul comercial, fapt ce a determinat achitareaîn perioada mai - octombrie 2009 în mod nejustificat a sumei de 224 997, 56 euro, ce reprezintă prejudiciul.

Deci, sechestrul asigurator este pus şi pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de abuz în serviciu, iar suma pusă la dispoziţia instanţei nu acoperă întreg prejudiciu în caz de condamnare.

Curtea, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G. a constatat că prin încheierea de camera de consiliu din data de 05.08.2015, în baza art. 250 alin. (1) si 4 C. proc. pen. a fost admisă contestaţia formulată de petentul G., împotriva Ordonanţei din 6.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Parchetului ICCJ - DNA s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra unui teren situat în Bucureşti, Calea x înscris in CF nr. xa sectorului 3 Bucureşti, având nr. cadastral x şi ID electronic x cu suprafaţa măsurată de 454 mp şi suprafaţa în acte de 402 mp şi construcţie situată în Bucureşti, Calea x înscris în CF nr. xa sectorului 3 Bucureşti având ID electronic x cu suprafaţa măsurată de 253 mp, întrucât s-a stabilit că imobilul construcţie şi teren situate în Calea x, sector 3 şi cu terenul în suprafaţă de 402 mp situat aparţin părinţilor petentului.

Împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015 au formulat contestaţii, contestatorii D., E., S.C. F. S.R.L..

Primul motiv de contestaţie se referă la nemotivarea încheierii atacate, având în vedere că, în opinia apărării, Curtea analizând necesitatea menţinerii măsurilor asigurătorii s-a raportat doar la inculpatul A. şi la faptele de spălarea a banilor, fără a face referire la situaţia inculpaţi inculpaţilor D., E., S.C. F. S.R.L. şi la infracţiunile comise de aceştia (participaţie improprie la abuz în serviciu).

Un alt motiv de contestaţie se referă la constatarea nelegalităţii încheierii contestate luate din perspectiva proporţionalităţii acesteia.

În continuare, apărarea a făcut trimitere la împrejurarea că prin hotărârea contestată nu s-a făcut trimitere la specificul situaţiei de fapt reţinute de organele de urmărire penală prin ordonanţa din data de 30.10.2015 prin care a fost instituit sechestrul asigurător cu privire la bunurile inculpaţilor D., E., S.C. F. S.R.L., sau la subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor dispuse. În acest sens a făcut trimitere la împrejurarea că deşi, în fond a fost pronunţată o soluţie de achitare, acţiunea civilă fiind lăsată nesoluţionată, de peste 7 ani contestatorii inculpaţi au fost lipsiţi de posibilitatea de a dispune de bunurile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii.

Concluzionând, faţă de durată îndelungată a procedurilor, ingerinţa în dreptul de proprietate al inculpaţilor a solicitat admiterea contestaţiei şi ridicarea măsurilor asigurătorii.

Examinând contestaţia formulată de inculpaţii D., E., S.C. F. S.R.L., prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, a criticilor formulate, precum şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021.) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 C. proc. pen.: (1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

O astfel de excepţie este reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000 (cuprins în Secţiunea a 5-a a Capitolului III al legii), potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, -inculpaţii D., E., S.C. F. S.R.L. au fost trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. şi art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (încheierea contractului cu S.C. F. S.R.L. fără organizarea unei proceduri de achiziţie), infracţiune, care este cuprinsă în capitolul III al Legii nr. 78/2000, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 din acelaşi act normativ, care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor de corupţie prevăzute de legea specială.

Ca urmare, reevaluând, în limitele menţionate, măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpaţii D., E., S.C. F. S.R.L. prin ordonanţa nr. 693/P/2014 din 30.10.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, Înalta Curte constată că acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit prin dispunerea lor, până la concurenţa sumei de 2.834.077,33303 euro, întrucât, potrivit rechizitoriului, acestea sunt valorile probabile ale obiectului infracţiunilor de corupţie imputate contestatorilor.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz: pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate. (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei - Decizia nr. 207 din 31 martie 2018 a Curţii Constituţionale).

Statuând asupra naturii juridice a măsurilor asigurătorii, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Totodată, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016) a statuat că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu şi preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie a proprietarului sau posesorului acestora, prezumţie care subzistă până la constatarea vinovăţiei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015), Curtea Constituţională a stabilit că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

De asemenea, prin decizia nr. 19/16.10.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 04/12/2017) s-a arătat că atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea sunt măsuri ce urmează a fi luate în cadrul unor proceduri separate, ulterioare, astfel încât procedura de instituire a sechestrului nu constituie o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie. Tot astfel, această procedură nu atinge nici problema de fond a unor drepturi şi obligaţii cu caracter civil, care fac obiectul procedurii principale, astfel încât litigiul privind instituirea unui sechestru nu intră nici în domeniul civil reglementat de art. 6 din Convenţie, care nu este aplicabil în speţă (CEDO. secţia a V-a, Decizia Dogmoch c. Germaniei, 8 septembrie 2006. 26.315/03)."

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante - a fost menţionat de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.

Înalta Curte arată că nu pot fi primite criticile apărării contestatorilor inculpaţi vizând nelegalitatea încheierii atacate generată de nemotivarea acesteia, în condiţiile în care, în cuprinsul hotărârii pronunţate, instanţa de fond, după ce a făcut trimitere la dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii, şi respectiv de subzistenţă a acestor temeiuri, conform art. 2502 din C. proc. pen., a expus succint argumentele care au determinat instituirea şi, respectiv menţinerea măsurii din perspectiva proporţionalităţii, dar şi a duratei acesteia.

Contrar apărării, Înalta Curte constată că nu a fost rupt justul echilibru dintre interesul statului de a obţine repararea prejudiciului prin menţinerea acestor măsuri asigurătorii şi dreptul de proprietate al inculpaţilor de a se bucura, pe deplin, inclusiv de dreptul de dispoziţie asupra acestor bunuri.

Totodată, se apreciază că, deşi durata procedurilor a fost una îndelungată, există posibilitatea ca judecata în apel să se prelungească, având în vedere că se impune efectuarea anumitor acte procesuale, aceste elemente nu pot constitui factori determinanţi în aprecierea acestei rupturi a justului echilibru.

De asemenea, la aprecierea proporţionalităţii măsurilor asigurătorii dispuse în prezenta cauză, să are în vedere şi complexitatea deosebită a cauzei, întinderea mare a prejudiciului produs, precum şi natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor D., E., S.C. F. S.R.L., respectiv participaţie improprie la abuz în serviciu, pentru care legea prevede obligativitatea luării măsurii asigurătorii.

Mai mult decât atât, nu poate constitui un factor determinant pentru analiza măsurilor asigurătorii, soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond faţă de contestatorii inculpaţi D., E., S.C. F. S.R.L. şi nici soluţia de lăsare ca nesoluţionată a acţiunii civile în condiţiile în care apelul promovat de parchet vizează, printre altele şi aceste aspecte, existând posibilitatea ca situaţia reţinută de instanţa de fond să fie schimbată ca urmare a efectului devolutiv al apelului.

În raport cu argumentele prezentate, Înalta Curte, constată, similar primei instanţe, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii faţă de inculpaţi în cursul urmăririi penale, astfel că, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpaţii D., E., S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi contestatorii la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpaţii D., E., S.C. F. S.R.L. împotriva încheierii din data de 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2022.