Suspension Order in Extraordinary Appeal Held Final; Challenge Inadmissible, 200 RON Costs Awarded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's challenge against the September 16, 2022 order of the Cluj Court of Appeal, which had suspended proceedings in an extraordinary appeal (contestație în anulare) pending a preliminary ruling on legal questions concerning the analysis of criminal prescription and the application of successive criminal laws in light of Constitutional Court decisions nos. 297/2018 and 358/2022; the suspension order remained in force, and the appellant was ordered to pay 200 RON in court costs. The case involved a convicted person's challenge to the suspension of his motion to annul a final appellate decision, seeking release from custody. The Court held the challenge inadmissible because, under Articles 425¹(1), 476(1) and 476(4) of the Criminal Procedure Code, the order referring a legal question for preliminary ruling and suspending similar cases is final and not subject to any appeal; the general appeal provision of Article 367(4) applies only to suspensions for medical reasons, not to suspensions under Article 476(4).
Legislator headnote
AI generatedart. 476 alin. (4) C. proc. pen, art. 431 din C. proc. pen, art. 426 lit. b) din C. proc. pen, art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen, art. 476 alin. (1) din C. proc. pen; Suspension Order in Extraordinary Appeal Held Final; Challenge Inadmissible, 200 RON Costs Awarded: Prin încheierea din data de 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen., suspendarea judecării contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 729/A/21.05.2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus în temeiul art. 476 alin. (4) C. proc. pen., suspendarea judecării contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 729/A/21.05.2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022.
S-a respins cererea formulată de condamnatul A. de suspendare a executării deciziei penale contestate.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urma a se pronunţa asupra următoarelor chestiuni de drept:
1. Dispoziţiile art. 426 lit. b) şi art. 431 din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare are competenţa, în etapa admisibilităţii în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză? 2. În aplicarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a analizat incidenţa acestei cauze de încetare în raport de împlinirea termenului de prescripţie specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale în perioada 26.06.2018-30.05.2022?
2. Constituie omisiunea instanţei de a avea în vedere inexistenţa unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, în perioada 26.06.2018 - 30.05.2022, o eroare de procedură, în sensul art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., în ipoteza cauzelor definitiv judecate, în perioada anterior menţionată?
A menţionat că dezlegarea asupra acestor chestiuni de drept are o înrâurire hotărâtoare în prezenta cauză, iar pe rolul Curţii de Apel Cluj (şi a altor instanţe naţionale) sunt înregistrare numeroase contestaţii în anulare în care se ridică probleme de drept similare (ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022), fiind imperios necesară asigurarea unei practici judiciare unitare, cu respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil (în componentele referitoare la accesul la instanţă, egalitatea de tratament juridic, previzibilitatea legii).
Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestaţie, solicitând admiterea acesteia şi punerea sa în libertate.
Examinând admisibilitatea contestaţiei formulate de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Conform dispoziţiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. pen., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac; alin. (2) prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza poate fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept; alin. (4) cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.
Din interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că încheierea din data 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este o încheiere definitivă, iar calea de atac formulată împotriva unei astfel de încheieri este inadmisibilă.
De asemenea, Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 367 alin. (4) C. proc. pen. potrivit cărora încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus cu privire la suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru procuror, părţile şi persoana vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru părţile sau persoana vătămată care lipsesc, având în vedere că aceste dispoziţii vizează exclusiv cazul de suspendare prevăzut de art. 367 alin. (1) C. proc. pen., şi anume atunci când se constată în baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă şi nu cazul de suspendare incident în cauză prevăzut de dispoziţiile art. 476 alin. (4) C. proc. pen.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de suspendare din data de 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 noiembrie 2022.