Tax Evasion Prosecution: Expiration of the Statute of Limitations Due to Unconstitutionality of the Interruption Mechanism in Article 155(1) of the Penal Code

Şedinţa publică din data de 08 decembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 203 din data de 28.10.2020 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. x/2015, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de:

- evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.), art. 5 din C. pen. (pct. III.B.2. rechizitoriu), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

- evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.), art. 5 din C. pen. (pct. IV.B.2. rechizitoriu), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi a art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., art. 5 din noul C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare care a fost sporită cu 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a),b) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen.

În temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 din C. pen., art. 5 din C. pen. (art. 290 din vechiul C. pen.) (pct. III.B.3, pct. IV.B.3 şi pct. V.B. rechizitoriu);

- înşelăciune, prev. de 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen. (.art. 215 alin. (1), (2), (3) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., pct. III.B.1. rechizitoriu);

- înşelăciune, prev. de 244 alin. (1), (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen. (art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., pct. IV.B.1. rechizitoriu).

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din data de 24.11.2011- 05.12.2011.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A., singur sau în solidar, la despăgubiri către părţile civile, după cum urmează:

- 29.442 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 11.335,23 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 23.622,91 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul C., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 21.764 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 12.920 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpata D., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 9.317 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul E., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 21.170 RON, cu dobânzi, prevăzute de O.G. nr. 92/2003, calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul F., către partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş;

- 38.539,75 RON, cu dobânzi legale calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpatul B., către partea civilă S.C. G. S.R.L., cu sediul în Baia Mare, str. x nr. 27/16, jud. Maramureş;

- 276.096 RON, cu dobânzi legale calculate până la data plăţii integrale - în solidar cu inculpaţii D., F., B., către partea civilă S.C. H. S.A., cu sediul în Timişoara, Calea x, jud. Timiş.

Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de partea civilă Statul Român prin ANAF, prin DGFP Maramureş.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii instituite prin ordonanţele procurorului din datele de 12.01.2012 şi 23.04.2012 .

S-a dispus păstrarea, până la rămânerea definitivă a cauzei, a mijloacelor de probă înregistrate la poziţia 50/2015 în Registrul mijloacelor de probă.

Prin decizia penală nr. 182/A/2022 din 15.02.2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a fost respins apelul formulat de către inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1075/A/2022, pronunţată la data de 24.08.2022, de către Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 431 şi art. 432 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu şi în fond contestaţia în anulare promovată de apelantul - inculpat A., împotriva deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015.

S-a dispus desfiinţarea, în parte, în latura penală, a deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal, prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv evaziune fiscală, prev art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L. (de către apelantul-inculpat A.). Rejudecând în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 4 ani închisoare, în pedepsele componente şi înlăturat sporul de 1 an închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 288/15.02.2022, emis conform sentinţei penale nr. 203/28.10.2020, pronunţate de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2015.

S-a constatat că acest condamnat a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 24.11.2011- 05.12.2011.

S-a constatat că acest condamnat nu a început executarea pedepsei închisorii în baza deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, contestate, a Curţii de Apel Cluj.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2015.

S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

Examinând în fond contestaţia în anulare, din prisma reglementării art. 432 din C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Judecarea contestaţiei în anulare presupune stabilirea împrejurării dacă, în raport cu modalitatea în care a fost explicat conţinutul Deciziei Nr. 297/2018 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, definitivă şi general obligatorie, instanţa de apel ar fi trebuit să statueze că se impunea încetarea procesului penal, câtă vreme termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. era împlinit la momentul pronunţării deciziei definitive în dosar nr. x/2015

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, definitivă şi general obligatorie, instanţa de contencios constituţional a stabilit că "Soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

În considerentele care explică soluţia deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, instanţa de contencios constituţional a constatat următoarele:

"25 . . . . . . . . . .prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, Curtea a statuat că prescripţia aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal şi că, aşa fiind, prescripţia este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură şi acţiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii penale, efect de ordin material. .

26. Având în vedere jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea constată că legea penală, în ansamblul ei, este supusă atât exigenţelor calităţii legii, impuse prin dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5), cât şi celor ale principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituţie. .

27. Pentru acest motiv, termenele de prescripţie sunt prevăzute în cuprinsul părţii generale a C. pen.. În acest sens, dispoziţiile art. 154 din C. pen. în vigoare prevăd termene de prescripţie a răspunderii penale, stabilite de legiuitor prin raportare la gravitatea faptelor incriminate, şi, în consecinţă, la limitele speciale ale pedepselor penale prevăzute pentru infracţiunile reglementate. Cum prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept penal substanţial care are la bază trecerea timpului, dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora au o importanţă considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât şi pentru persoanele care săvârşesc infracţiuni.

28. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie.

31. ..., Curtea reţine că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale.

34 . . . . . . . . . .Curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat".

Evaluând considerentele anteredate prin raportare la conţinutul sesizării, de vreme ce autorul excepţiei de neconstituţionalitate a criticat prev. art. 155 alin. (1) din C. pen. pentru aceea că nu orice act de procedură ar trebui să aibă efect întreruptiv de prescripţie, ci doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului, majoritatea practicii judiciare a considerat că Decizia Nr. 297/2018 este, în fapt, una interpretativă şi i-a oferit valenţele juridice ale unei decizii de interpretare a constituţionalităţii textului art. 155 alin. (1) din C. pen.

Concret, în practica judiciară, Decizia Nr. 297/2018 a fost aplicată în sensul că textul de lege cuprins în art. 155 alin. (1) din C. pen. care nu a fost declarat neconstituţional, respectiv "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe" trebuie interpretat în lumina considerentelor deciziei, apreciindu-se că doar actele de procedură comunicate suspectului sau inculpatului pot întrerupe cursul prescripţiei răspunderii penale.

De altfel, câtă vreme, conform art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale nr. 47/1992, "Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie" şi, prin jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia Nr. 766/2011, publicată în Monitorul Oficial Nr. 549/03.08.2011 sau Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013), Curtea Constituţională a arătat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, reţinând că acestea, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, o atare practică judiciară apare ca fiind pe deplin justificată.

Mai mult decât atât, prin Decizia Nr. 392 din 6 iunie 2017 (par. 52), publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30.06.2017, Curtea Constituţională a menţionat expressis verbis:

"Întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea constată că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei".

Cu toate acestea, prin par. 52-53 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, aceeaşi instanţă de contencios constituţional a explicat următoarele " ... Curtea constată că atât obligativitatea dispozitivului, cât şi a considerentelor reprezintă un principiu ce însoţeşte toate deciziile Curţii Constituţionale, indiferent de soluţia pronunţată prin acestea. Aşa fiind, Curtea subliniază faptul că, deşi în anumite cazuri o decizie a Curţii Constituţionale poate fi aplicată la speţa dedusă judecăţii într-un mod conform considerentelor sale, demers pe deplin posibil independent de intervenţia legiuitorului, aceasta nu presupune o înlăturare a obligaţiei acestuia din urmă de a interveni legislativ inclusiv în cazul deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare. 53. În acest context, Curtea observă că lipsa de intervenţie a legiuitorului în cazul pronunţării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) şi implicaţiile acestei pasivităţi, îndeosebi în materie penală, au determinat naşterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluţii de suplinire a competenţelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ şi aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme".

Or, în ceea ce priveşte Decizia Nr. 297/2018, prin par. 61 din Decizia Nr. 358/2022, instanţa de contencios constituţional a arătat că " ... prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".

Sunt, deopotrivă, relevante soluţionării cauzei par. 70, par. 72-73 din aceeaşi Decizie Nr. 358/2022, conform cărora " ... Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidenţiat reperele comportamentului constituţional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligaţia să şi-l însuşească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituţie, fiind obligat să intervină legislativ şi să stabilească clar şi previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale . . . . . . . . . .Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018. Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. 73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".

În aceste condiţii, din moment ce, prin Decizia Nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituţională a României a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, explicând o atare soluţie inclusiv prin raportare la considerentele amintite anterior, iar, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale a României sunt de generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, soluţionarea contestaţiei în anulare înregistrată în prezenta cauză şi declarată admisibilă în principiu trebuie să se grefeze pe ideea că, la momentul judecării apelului, Decizia Nr. 297/2018 se impunea a fi aplicată ca o decizie simplă de neconstituţionalitate, având consecinţele stabilite prin par. 73 din Decizia Nr. 358/2022.

Cu alte cuvinte, deşi, la momentul pronunţării deciziei penale nr. 182/A/15.02.2022, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, raliindu-se practicii instanţei supreme, majoritară la nivelul ţării, a apreciat Decizia Nr. 297/2018, ca având natura juridică a unei decizii de interpretare şi i-a conferit efectele la care s-a făcut trimitere prin par. 34, la acest moment nu mai subzistă vreun dubiu în ceea ce priveşte natura juridică a Deciziei Nr. 297/2018.

Chiar autoritatea emitentă a clarificat, printr-un act obligatoriu şi de generală aplicare, respectiv o nouă decizie de constatare a neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen., că natura juridică a Deciziei Nr. 297/2018 este cea de simplă decizie de neconstituţionalitate şi că efectul specific pe care l-a produs, în contextul inactivităţii legiuitorului, care nu a pus în acord cu textul Constituţiei României dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., este acela că, între data de 25.06.2018, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Nr. 297/2018 şi data de 30.05.2022, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022, pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., nu a existat, practic, vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale (în acest sens este par. 73 din Decizia Nr. 358/2022).

Fiind neîndoielnică împrejurarea că, la momentul soluţionării apelului declarat de contestator în dosar nr. x/2015, Decizia Curţii Constituţionale Nr. 297/2018 trebuia aplicată ca o decizie simplă de neconstituţionalitate, având efectul clar delimitat prin par. 73 al Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 358/2022, ceea ce mai trebuie analizat este în ce măsură o asemenea aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 297/2018 ar fi avut drept consecinţă admiterea apelului inculpatului A. şi desfiinţarea sentinţei penale atacate, pentru a se pronunţa încetarea procesului penal în conformitate cu disp. art. 396 alin. (6), cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., raportat la infracţiunea de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., comisă în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv infracţiunea de evaziune fiscală, prev. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., comisă în calitate de administrator al J. S.R.L..

Deşi nu este contestat faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată şi generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că nu se aplică doar raporturilor juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării, totuşi, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că, fiind vorba despre întreruperea prescripţiei răspunderii penale, neconstituţionalitatea disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. nu poate produce vreun efect asupra actelor de procedură emise anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 297/2018. S-a apreciat, aşadar, că întreruperea prescripţiei răspunderii penale constituie o chestiune de reglementare procesual penală, nicidecum o normă de drept material, posibil a fi aplicată retroactiv, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu disp. art. 5 din C. pen.

Curtea nu poate achiesa unei asemenea opinii, atât timp cât, prin însăşi Decizia Nr. 297/2018 (par. 25 şi par. 27), Curtea Constituţională a României a stabilit că prescripţia este o instituţie de drept material, inclusiv, în raport, cu dispoziţiile legale ce reglementează termenele de prescripţie a răspunderii penale şi modalitatea de aplicare a acestora. Or, după cum s-a indicat deja, şi aceste considerente au, în virtutea puterii de lucru judecat care însoţeşte şi deciziile Curţii Constituţionale a României, caracter obligatoriu.

Mai departe, s-a constatat că, prin par. 46 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014, Curtea Constituţională a României a subliniat "... nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de "lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional".

Simpla lectură a par. 46 din Decizia Curţii Constituţionale Nr. 265/2014 este în măsură să ofere un răspuns cert la controversa privitoare la caracterul de drept procesual sau drept material a normei art. 155 alin. (1) din C. pen., care a reglementat, până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cu titlu general, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

De vreme ce instanţa de contencios constituţional a stabilit, prin considerente obligatorii "nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (... prescripţie) este independentă de legea căreia îi aparţine", Curtea a considerat că, indubitabil, înlăturarea cazurilor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., produce, în privinţa cauzelor penale nesoluţionate definitiv la acel moment, efectul specific unei succesiuni de legi, care, potrivit art. 5 alin. (1) din C. pen., este supusă principiului aplicării legii penale mai favorabile.

Aplicând aceste considerente de natură teoretică la situaţia concretă, Curtea a reţinut că inculpatul contestator, fiind judecat sub egida reglementării noului C. pen. (evaluarea globală a legii penale mai favorabile din perspectiva vechiul C. pen. sau a noului C. pen. nemaiputând face obiectul analizei în cadrul contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul specific a acestei căi extraordinare de atac de retractare), trebuia să beneficieze, în materia prescripţiei răspunderii penale, de dispoziţiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, prin declararea neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen.

Atât timp cât, la momentul soluţionării apelului, era publicată în Monitorul Oficial al României Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, date fiind stipulaţiile par. 73 din Decizia Curţii Constituţionale Nr. 358/2022, instanţa de control judiciar trebuia să verifice, în acord cu prev. art. 5 din C. pen., incidenţa prescripţiei răspunderii penale.

O atare concluzie se impune pentru aceea că, faţă de disp. art. 155 din C. pen., în forma în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, niciunul din actele de procedură întocmite în cauză nu mai puteau produce efect întreruptiv de prescripţie.

Într-adevăr, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Pe cale de consecinţă, din moment ce este cert că legea penală mai favorabilă inculpatului contestator este "noua reglementare", survenită în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, având în vedere că, pentru infracţiunile de care a fost acuzat, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la data soluţionării apelului, după cum s-a ilustrat în cele ce urmează, instanţa de apel ar fi trebuit, în contextul suprimării efectelor cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei cuprinse în art. 155 alin. (1) din C. pen., să facă în apel aplicarea corespunzătoare a disp. art. 396 alin. (6), rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul contestator luând cunoştinţă despre conţinutul acestor acte, cum a susţinut reprezentantul Ministerului Public.

În condiţiile în care, la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, disp. art. 155 alin. (1) din din C. pen. şi-au încetat, practic, efectele juridice, potrivit stipulaţiilor din par. 73 al Deciziei Curţii Constituţionale Nr. 358/2022, C. pen. a fost modificat pe parcursul soluţionării cauzei. Aceasta presupune că, în funcţie de "noua reglementare", survenită pe parcursul judecării dosarului penal, prev. art. 5 din C. pen. obligau instanţa de apel la evaluarea prescripţiei răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Cu alte cuvinte, de vreme ce deciziile Curţii Constituţionale se aplică tuturor situaţiilor juridice ce nu au fost definitiv judecate până la data publicării, cum s-a indicat deja, Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, astfel cum a fost desluşită, sub aspectul naturii juridice, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, a produs efectul unei noi reglementări, prin aceea că a înlăturat din C. pen. norma de drept penal care instituia cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Constatând existenţa unei succesiuni de legi pe parcursul judecării cauzei, instanţa de apel era obligată să procedeze, în acord cu stipulaţiile par. 40-41 din Decizia Curţii Constituţionale Nr. 265/2014, la evaluarea globală a legilor comparate, aplicând retroactiv "noua reglementare", care, în mod evident, era mai favorabilă inculpatului A., dat fiind că nu mai instituia niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale şi ar fi produs consecinţa încetării procesului penal pornit împotriva sa.

Rezultă că, independent de existenţa a numeroase acte de procedură efectuate în cauză până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, acte de procedură care, potrivit dispoziţiei legale declarate neconstituţionale, ar fi avut ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie, instanţa de apel trebuia să constate, la momentul soluţionării apelurilor declarate în dosar penal nr. x/2015, ca urmare a încetării efectelor juridice ale art. 155 alin. (1) din C. pen., că sunt aplicabile disp. art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind incident un caz de încetare a procesului penal faţă de apelantul-inculpat A. pentru comiterea celor două infracţiuni de evaziune fiscală de care a fost acuzat, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 153 alin. (1) din C. pen. "(1) Prescripţia înlătură răspunderea penală". Desigur, dacă sunt îndeplinite termenele de prescripţie a răspunderii penale prev. la art. 154 din C. pen., în baza căruia "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: ... c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; ... (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act ...".

În aceeaşi ordine de idei, s-a amintit că, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. "(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: ... f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;", cu precizarea că, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j), instanţa dispune încetarea procesului penal atunci când rezolvă acţiunea penală, după cum impune art. 396 alin. (6) din C. pen.

Punctual, în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, faţă de care trebuie să se evalueze dacă intervenise o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale până la momentul soluţionării apelului în dosar nr. x/2015, s-a observat că, potrivit actului de sesizare, în perioada 2009-2010, inculpatul A., în calitate de administrator al I. S.R.L., s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat prin omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a veniturilor în sumă de 83.638,75 RON (bază impozabilă), obţinute din operaţiunile comerciale având ca obiect vânzări-cumpărări de materiale de construcţii şi materiale electrice, cu G. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., cauzând un prejudiciu în sumă de 29.442 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Inculpatului A. i s-a mai imputat prin rechizitoriu că, în calitate de administrator al J. S.R.L., în perioada 2009-2010, în urma unor înţelegeri prealabile cu inculpaţii D., B., F. şi E., s-a sustras de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a veniturilor în sumă de 244.980 RON (bază impozabilă) din relaţiile derulate cu un număr de 12 societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu în sumă de 84.353,48 RON, reprezentând TVA şi impozitul pe profit.

Ca atare, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen.

Cu referire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea unei asemenea infracţiuni este închisoarea de la 2 la 8 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală de care a fost acuzat inculpatul A., de la data ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate, mai exact din data de 31.12.2010, din moment ce s-a reţinut că activitatea infracţională s-a derulat în perioada 2009-2010.

Rezultă că, în contextul disp. art. 269 alin. (3) din C. proc. pen., la data de 31.12.2018, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, de 8 ani conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit. Într-adevăr, inactivitatea legiuitorului faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut drept consecinţă înlăturarea efectelor juridice ale disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. pe parcursul soluţionării dosar penal nr. x/2015, după cum s-a indicat deja, deci cursul termenului de prescripţie nu a suferit întreruperi.

Concluzionând, din moment ce, prin decizia penală Nr. 182/A/15.02.2022, instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare dispusă la prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L., respectiv evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L., de către apelantul-inculpat A., deşi era incident un caz de încetare a procesului penal, ca urmare a modificării legislative survenite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, necesar a fi aplicată cauzei ca lege penală mai favorabilă, cum s-a evocat în precedent, contestaţia în anulare se dovedeşte întemeiată.

Împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 24 noiembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată şi în concurs, săvârşite în perioada 2009 - 2010. Ţinând cont de datele săvârşirii infracţiunilor de mai sus, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat că, în cauză, nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale la data de 15.02.2022, când a fost pronunţată decizia penală nr. 182/A/2022.

Parchetul a subliniat faptul că în dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş acţiunea penală a fost pusă în mişcare împotriva inculpatului A., prin Ordonanţa din 14.09.2015.

Pentru considerente doctrinare şi în lumina deciziilor relevante pronunţate de către instanţa de contencios constituţional, recurentul a susţinut că actele de procedură îndeplinite anterior momentului 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Ulterior întocmirii Ordonanţei din 14.09.2015 a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 8 ani care, în mod evident, nu era împlinit la 15.02.2022, data soluţionării definitive a cauzei.

În raport cu aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale nr. 1075/A/2022 din 24.08.2022 a Curţii de Apel Cluj, înlăturarea greşitei aplicări a legii şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei în anulare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori şi s-a acordat termen pentru data de 8 decembrie 2022.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport, cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată şi în concurs, săvârşite în perioada 2009 - 2010, susţinând că actele de procedură îndeplinite anterior momentului 25.06.2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, astfel că ulterior întocmirii ordonanţei din 14.09.2015 a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 8 ani care, în mod evident, nu era împlinit la 15.02.2022, data soluţionării definitive a cauzei.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "Soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea".

Prin decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut că: " 72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.

75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu, considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018 şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că:

"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".

Totodată, în decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a constatat că în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, soluţionând contestaţia în anulare declarată de inculpatul A. şi reţinând că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este închisoarea de la 2 la 8 ani, că termenul de prescripţie a răspunderii penale curge, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală de care a fost acuzat inculpatul A., de la data ultimei acţiuni din cadrul infracţiunii continuate, mai exact din data de 31.12.2010, Curtea de Apel Cluj a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit la data de 31.12.2018.

Prin urmare, în mod corect, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev.de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al I. S.R.L. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prev art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 5 din C. pen., în calitate de administrator al J. S.R.L. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 lit. a) şi lit. b) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 din 24 august 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, privind pe intimatul inculpat A..

În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, va rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1075/A/2022 din 24 august 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2022.