Abuse in service: statutory limitation of criminal liability expired, terminating proceedings

Şedinţa publică din data de 06 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21/22.02.2021, Tribunalul Hunedoara, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpaţii A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A constatat că inculpatul B. a fost reţinut timp de 24 ore (o zi) începând cu data de 02.02.2015, ora 21:00, până la data de 03.02.2015, ora 21:00, că s-a aflat sub efectele măsurilor preventive a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu în perioada 03.02.2015 - 25.05.2015.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Lupeni şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (continuator al Ministerului Turismului).

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 50/P/2014 din data de 17.02.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie - asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A., B. şi C. până la concurenţa sumei de 2.577.869,11 RON/RON.

Împotriva sentinţei penale nr. 21/22.02.2021 a Tribunalului Hunedoara au declarat apel, în termenul legal, Direcţia Naţională Anticorupţie - ST Alba Iulia, inculpatul C. şi partea civilă Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri.

Prin decizia penală nr. 621 din 28 iulie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia, inculpatul C. şi partea civilă Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri împotriva sentinţei penale nr. 21/22.02.2021 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a desfiinţat integral sentinţa apelată şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

A constatat că inculpatul B. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 02.02.2015-25.09.2015.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

A obligat pe inculpaţii B. şi A. să plătească în solidar părţii civile Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri despăgubiri civile în cuantum de 3.364.144,86 RON.

A respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată în contradictoriu cu inculpaţii B., A. şi C. de către partea civilă U.A.T. Lupeni.

A respins, ca nefondată, acţiunea civilă exercitată în contradictoriu cu inculpatul C. de partea civilă Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri.

A menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr. 50/P/2014 din data de 17.02.2015 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului B. şi A. până la concurenţa sumei de 3.364.144,86 RON şi a dispus ridicarea măsurii asigurătorii luate faţă de inculpatul C. prin aceeaşi ordonanţă.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii B. şi A., precum şi pe partea civilă UAT Lupeni să plătească cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fond, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpatului B. care, în calitate de primar al municipiului Lupeni, a ales procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, şi a stabilit valoarea estimată a contractului nr. x/104 din data de 11.11.2011 dintre U.A.T. Lupeni şi S.C. D. S.A., cu încălcarea art. 25 şi art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a staţiunii Straja cu un preţ supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unităţii administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de S.C. D. S.A, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în calitate de şef al Biroului de Achiziţii şi Investiţii al municipiului Lupeni, a întocmit notele în baza cărora a fost aleasă procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, şi a stabilit valoarea estimată cu încălcarea art. 25 şi art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a staţiunii Straja, dintre U.A.T. Lupeni şi S.C. D. S.R.L., cu un preţ supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unităţii administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de S.C. D. S.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că inculpaţii B. şi A. au avut calitatea de funcţionari publici, iar recurgerea la procedura negocierii directe fără a fi îndeplinite condiţiile legale în acest sens, în detrimentul organizării licitaţiei, reprezintă acte de îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, prin aceste acţiuni inculpaţii cauzând o pagubă de 3.364.144,86 RON în dauna Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (autoritate publică centrală), prin acceptarea unei oferte supraevaluate.

Astfel, s-a constatat că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptelor comise şi urmărind producerea acestui rezultat, iar legătura de cauzalitate între acţiunile inculpaţilor şi rezultatul produs este una directă.

Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut că nu poate fi pronunţată o soluţie de condamnare în cauză, întrucât în cazul inculpaţilor B. şi A. s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale, şi a apreciat că singura soluţie posibilă este aceea de încetare a procesului penal.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că faptele au fost comise la data încheierii contractului, respectiv la data de 11.11.2011, precum şi împrejurarea că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., limitele speciale de pedeapsă sunt de la 2 la 7 ani, care se majorează cu jumătate, urmare a reţinerii art. 309 din C. pen. (3 ani la 10 ani şi 6 luni) şi care, prin reţinerea prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, se mai majorează cu o treime, rezultând limite de pedeapsă de la 4 ani la 14 ani închisoare. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul dat este de 10 ani şi începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (art. 154 alin. (2) din C. pen.).

S-a mai constatat că, în cauză, este incidentă suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale pentru perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi pentru perioada de 60 de zile, cuprinsă între 16.03.2020 şi 14.05.2020, când în România a fost instituită starea de urgenţă (instituire - art. 43 alin. (2) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 şi prelungire - art. 64 alin. (5) din Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020).

Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la finalul lunii martie 2022 (calcul matematic).

S-a mai constatat că varianta C. pen. din perioada 25.06.2018-30.05.2022 constituie lege penală mai favorabilă în cazul celor doi inculpaţi întrucât, în această perioadă, legiuitorul a omis să pună în aplicare decizia simplă nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale prin care soluţia legislativă care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., a fost declarată neconstituţională.

Or, abia la data de 30.05.2022 a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2022, prin care au fost reglementate cauzele de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Deopotrivă, s-a notat că în perioada 25.06.2018-30.05.2022 C. pen. nu a mai prevăzut, în cuprinsul art. 155 alin. (1), niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, astfel încât s-a apreciat că prescripţia specială nu este incidentă în cauză.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanţa de apel a decis încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale).

În privinţa acţiunilor civile exercitate în cauză de U.A.T. Lupeni, respectiv Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, s-a reţinut, în esenţă, că prejudiciul efectiv nu s-a produs în patrimoniul U.A.T. Lupeni, ci al bugetului de stat, de unde sumele au fost alocate prin intermediul ministerului de resort, astfel încât constituirea de parte civilă a U.A.T. Lupeni apare ca nefondată de vreme ce în patrimoniul acesteia nu există niciun prejudiciu.

Pe de altă parte, s-a apreciat că este întemeiată constituirea de parte civilă a Ministerului Turismului, entitate publică succesoare a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, continuator al Ministerului Turismului fiind, la momentul de faţă, Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri.

În concret, s-a reţinut, în esenţă, că prin raportul de expertiză efectuat în faza de urmărire penală a fost stabilit un prejudiciu în cuantum de 3.364.144,86 RON, reprezentând diferenţa de preţ între costul real de achiziţie (de către firma S.C. E. S.R.L. de la S.C. F. S.R.L. Bacău - pentru posturile de transformare şi S.C. G. S.A. - pentru cablurile electrice) şi suma pentru care toate materialele au fost folosite în executarea contractului încheiat cu U.A.T. Lupeni de către S.C. D. S.A. (S.C. E. S.R.L. le-a revândut către S.C. D. S.A., intermedierea realizată de S.C. E. S.R.L., având drept scop creşterea exponenţială a preţului materialelor), motiv pentru care, în temeiul art. 19 şi 25 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 1357 şi următoarele din C. civ., instanţa de apel a obligat pe inculpaţii B. şi A. să plătească, în solidar, părţii civile Ministerul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, despăgubiri civile în cuantum de 3.364.144,86 RON.

Împotriva deciziei penale nr. 621 din 28 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a declarat, la data de 18 august 2022, recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia. Cererea de recurs în casaţie a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 19 august 2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, parchetul a susţinut că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor B. şi A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În concret, parchetul a făcut trimitere la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în M. Of. nr. 518 din 25.06.2018, şi a susţinut că instanţa de contencios constituţional nu a constatat doar neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ci a oferit şi interpretarea conformă cu normele constituţionale, prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 alin. (1) din vechiul C. pen., care prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului, stabilind că, în aceste condiţii, legea devine previzibilă.

Aşadar, în raport de aceste considerente, având în vedere că nu a fost constatată neconstituţionalitatea textului legal în integralitatea sa, procurorul a opinat că întreruperea cursului prescripţiei are loc doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului.

A mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 privind stabilirea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 asupra art. 155 alin. (1) din C. pen., a reţinut că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 nu se extind asupra întregii instituţii a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale, ci, potrivit considerentelor hotărârii instanţei de contencios constituţional, cauza de întrerupere este incidenţă numai în ipoteza actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Ca atare, a apreciat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. au rămas în fondul activ al legislaţiei şi continuă să producă efecte, dar singurele acte care pot avea ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale sunt cele care se comunică suspectului sau inculpatului.

În consecinţă, în aplicarea acestui raţionament juridic şi având în vedere că forţa obligatorie care însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995), procurorul a apreciat că se impune examinarea cursului prescripţiei răspunderii penale nu doar prin prisma termenului general al prescripţiei răspunderii penale, ci examinarea trebuie făcută şi prin raportare la instituţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din noul C. pen., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018.

S-a mai arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, instanţa de contencios constituţional a subliniat că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale.

De altfel, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7l/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, s-a intervenit şi s-a statuat că:

"la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

În raport de aspectele sus-menţionate coroborate cu doctrina, procurorul a arătat că infracţiunile deduse judecăţii au fost iniţial cercetate în cauza penală nr. 50/P/2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, finalizată cu rechizitoriul din data de 20.04.2015, care constituie act de sesizare în dosarul de urmărire penală nr. 301/P/2015, obiect al cauzei de faţă.

Astfel, în dosarul iniţial nr. x/2014, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţi, inclusiv din perspectiva infracţiunii deduse judecăţii, s-a dispus la 30.01.2015, iar punerea în mişcare a acţiunii penale s-a realizat prin ordonanţele din data de 2.02.2015, măsuri despre care inculpaţii au fost informaţi la aceeaşi dată.

De asemenea, a mai arătat că, în procedura de cameră preliminară, finalizată în primă instanţă cu încheierea pronunţată de către Tribunalul Hunedoara la 14.07.2016 în dosarul x/2016, definitivă prin încheierea nr. 133/13.10.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, inculpaţilor le-au fost comunicate, succesiv, rechizitoriul întocmit în cauză, precum şi încheierile judecătorilor de cameră preliminară (fond şi contestaţie).

În concluzie, procurorul a susţinut că dispoziţia de efectuare în continuare a urmăririi penale şi de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor la data de 2.02.2015, anterior publicării celor două decizii ale instanţei de contencios constituţional, dar cu respectarea întrutotul a exigenţelor impuse de acestea, astfel încât de la acel moment a operat întreruperea cursului termenului de 10 ani al prescripţiei răspunderii penale. Or, în aceste condiţii, în cauză nu poate fi considerat împlinit termenul de 10 ani al prescripţiei răspunderii penale, cum de altfel nu ar putea fi considerat împlinit nici prin raportare la momentul comunicării rechizitoriului emis în dosarul nr. x/2015 al D.N.A, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, ori a încheierilor judecătorilor de cameră preliminară, fiecare dintre aceste demersuri ale organelor judiciare respectând condiţiile pentru a determina întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

În drept, procurorul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 06 decembrie 2022, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi B., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Nu în ultimul rând, este necesar a sublinia că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte argumente decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Astfel, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpatului B. au constat în aceea că, în calitate de primar al municipiului Lupeni, a ales procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, şi a stabilit valoarea estimată a contractului nr. x/104 din data de 11.11.2011 dintre U.A.T. Lupeni şi S.C. D. S.A., cu încălcarea art. 25 şi art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a staţiunii Straja cu un preţ supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unităţii administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de S.C. D. S.A, fapte ce se circumscriu infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Deopotrivă, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în calitate de şef al Biroului de Achiziţii şi Investiţii al municipiului Lupeni, a întocmit notele în baza cărora a fost aleasă procedura negocierii directe, cu încălcarea art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, şi a stabilit valoarea estimată cu încălcarea art. 25 şi art. 26 din O.U.G. nr. 34/2006, ceea ce a dus la încheierea contractului de alimentare cu energie electrică a staţiunii Straja, dintre U.A.T. Lupeni şi S.C. D. S.R.L., cu un preţ supraevaluat, prejudiciind în acest mod bugetul unităţii administrativ teritoriale cu suma de 3.364.144,86 RON, care reprezintă în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de S.C. D. S.A., fapte care se circumscriu infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Instanţa de apel a statuat cu titlu definitiv că faptele au fost comise la data încheierii contractului, respectiv 11.11.2011 şi a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecăţii, respectiv, 11 noiembrie 2011, suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale pentru perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., dar şi suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripţiei în contextul adoptării stării de urgenţă, termenul general de 10 ani al prescripţiei răspunderii penale s-a împlinit la finalul lunii martie 2022.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Alba Iulia a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţiilor A. şi B., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi la art. 309 din C. pen. şi cu aplicarea art. 5 din C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen., de 10 ani şi a început să curgă la data de noiembrie 2011, data săvârşirii infracţiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripţiei a fost suspendat în speţă în perioadele 22.11.2017-24.01.2018, respectiv 22.02.2018-05.03.2018, când prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii, potrivit art. 367 alin. (1) din C. proc. pen., precum şi pe o perioadă de 60 de zile, ca efect al adoptării reglementărilor specifice instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la data de 27 martie 2022.

În consecinţă, în privinţa inculpaţiilor A. şi B. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 621 din data de 28 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva deciziei penale nr. 621 din data de 28 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2022.