Tax evasion via fictitious invoices: limits of cassation review on factual allegations and typicity of non-deductible expenses

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursurilor în casaţie;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 137 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea de operaţiuni fictive, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea pe o perioada de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 25 raportat la disp. art. 397 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze, la plata sumei de 2.180.141 RON părţii civile ANAF pentru Statul Român cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând suma de 855.724 RON impozit pe profit şi 1.324.417 RON reprezentând TVA, cu accesoriile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului A. şi a părţii responsabile civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze, prin ordonanţa procurorului din 19 martie 2015.

În baza art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 9000 RON cheltuieli judiciare către stat, câte 3000 RON fiecare, inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze.

Instanţa de fond, în fapt a reţinut că:

- fapta inculpatului A., care în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada aprilie 2010- iulie 2012, a înregistrat în evidentele contabile ale S.C. D., societate al cărei administrator era, un număr de 31 facturi provenind de la 3 societăţi comerciale, în valoare totală de 6.608.686 RON, reprezentând contravaloarea unor prestări de servicii fictive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea de operaţiuni fictive prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 31 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului B., care în perioada aprilie - noiembrie 2010, a pus la dispoziţia inculpatului A., un număr de 6 facturi fiscale cu conţinut fictiv, în vederea diminuării bazei impozabile de către acesta din urmă, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la evaziune fiscală, în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului C., care în perioada februarie- noiembrie 2011, în calitate de administrator de fapt şi de drept la S.C. E. S.R.L., cu intenţie a pus la dispoziţia inculpatului A. un număr de 10 facturi fiscale, care nu aveau un conţinut real, pentru ca inculpatul A. să-şi diminueze baza impozabilă, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală prev. şi ped .de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Împotriva sus menţionatei hotărâri au declarat apel inculpaţii B., A. şi C..

Prin decizia penală nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de către inculpaţii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 137 din data de 14 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o şi în rejudecare:

În aplicarea art. 5 din C. pen., au fost reţinute în favoarea inculpaţilor A., B. şi C. dispoziţiile C. pen. din 1969 ca fiind legea penală mai favorabilă.

Au fost reţinute în favoarea inculpaţilor A., B. şi C. dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 privind circumstanţele atenuante.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea ar. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 4 ani la 2 ani 6 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului B., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului C., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele accesorii şi complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 aplicate inculpatului A., precum şi pedepsele accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 aplicate inculpaţilor B. şi C. şi a înlăturat pedepsele complementare aplicate inculpaţilor B. şi C..

Au fost reformate dispoziţiile civile ale instanţei de fond, în sensul că în baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen. şi art. 1349 coroborat cu art. 1382 C. civ., au fost obligaţi pe de o parte, inculpaţii A. şi B. în solidar, pe inculpatul A. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. la plata sumei de 398.250 RON şi, pe de altă parte, au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. în solidar, pe inculpatul A. şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. la plata sumei de 1.340.128 RON, respectiv diferenţa rămasă, de 349.383 RON din cuantumul total de 2.087.761 RON, urmând să fie plătită de către inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. Certeze prin lichidator F. către partea civilă ANAF pentru statul român, reprezentând despăgubiri civile principale, sume la care se adăugă accesoriile aferente, calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii.

În baza art. 422 C. proc. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul National al Registrului Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017 au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii B., A. şi C. la data de 16 mai 2022 (data poştei), prin avocat G..

În motivarea scrisă a cererilor de recurs în casaţie, inculpaţii B., A. şi C. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, s-a arătat că din starea de fapt şi probatiunea reţinute de instanţa de apel rezultă lipsa tipicităţii faptei pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor. S-a arătat că, cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este incident în prezenta cauza, având în vedere ca recursul în casaţie formulat vizează greşita condamnare a inculpaţilor pentru o fapta căreia îi lipseşte latura obiectivă.

În concluzie, apărătorul a solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea ambelor hotărâri, şi, în rejudecare, în temeiul art. 448, alin. (1), pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpaţilor B., A. şi C..

Totodată inculpaţii B., A. şi C. au solicitat, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii.

Prin încheierea din 28 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2017 au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017.

Prin aceeaşi încheiere au fost respinse cererile formulate de inculpaţii B., A. şi C. privind suspendarea executării hotărârii.

Examinând recursurile în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi B., A. şi C. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2022, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizând "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat, în mod unitar şi constant, că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de recurenţii inculpaţi ce au susţinut că s-a dispus condamnarea acestora, respectiv: B. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi B. şi C. pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 deşi nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare a faptei de care sunt acuzaţi.

În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea a susţinut, în esenţă, că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât nu constituie înregistrare în contabilitate a unei operaţiuni fictive înregistrarea unor cheltuieli nedeductibile fiscal, respectiv nu orice cheltuială nedeductibilă înregistrată în contabilitate constituie o operaţiune fictivă, în înţelesul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi, în consecinţă, nu orice cheltuială nedeductibilă înregistrată conduce la existenţa infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ci numai acelea care sunt inexistente sau false. S-a mai făcut trimitere şi la starea de fapt şi probatiunea reţinute de instanţa de apel (care arată că din declaraţiile martorilor rezultă că s-au prestat lucrările în subantrepriză de S.C. E. S.R.L., S.C. H. S.R.L. Satu Mare şi S.C. I. S.R.L. şi că din raportul de expertiză judiciară fiscal contabilă depusă la dosar în apel rezultă că operaţiunile facturate de aceste trei societăţi comerciale către S.C. D. S.R.L. au la bază toate documentele justificative prevăzute de lege) din care rezultă că prestările de servicii facturate de cele trei societăţi către S.C. D. S.R.L. sunt reale, nicidecum fictive.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală corespund faptelor reţinute în concret în sarcina recurenţilor inculpaţi.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că:

- fapta inculpatului A. care este administratorul de drept şi de fapt la S.C. D. S.R.L. Certeze din judeţul Satu Mare, care, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la diferite intervale de timp, în perioada aprilie 2010 - iulie 2012, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a unui număr de 31 facturi fiscale, provenind de la 3 societăţi comerciale, din care una "fantomă", în valoare totală de 5.272.777,05 RON fără TVA RON, reprezentând contravaloarea unor prestări servicii fictive, sustrăgându-se astfel de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.087.761 RON (843.644 RON impozit pe profit şi 1.244.117 RON - TVA) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea de operaţiuni fictive prev. de art. 24 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpatului A. de a înregistra facturile puse la dispoziţie de către inculpaţii B., C. şi reprezentantul S.C. I. S.R.L., în scopul sustragerii S.C. D. S.R.L. Certeze de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, iar urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Şi forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală a fost reţinută corect faţă de pluralitatea de acte de executare-în număr de 31, realizate la diferite intervale de timp, 10.04.2010-16.07.2012, comise în împrejurări identice şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.

- fapta inculpatului B., care în calitate de administrator de drept şi de fapt al S.C. H. S.R.L. Satu Mare, în perioada aprilie- noiembrie 2010, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la diferite intervale de timp, cunoscând că operaţiunile facturate nu au niciun conţinut economic, a pus la dispoziţia inculpatului A.-administrator la S.C. D. S.R.L. Certeze, jud. Satu Mare, un număr de 6 facturi fiscale în valoare de 1.049.000 RON fără TVA, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă cu 398.250 RON, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- fapta inculpatului C., care, în perioada februarie- noiembrie 2011, în calitate de administrator de fapt şi de drept la S.C. E. S.R.L., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, la diferite intervale de timp, a pus la dispoziţia inculpatului A. un număr de 10 facturi fiscale, în valoare de 3.350.319,07 RON fără TVA, care nu aveau un conţinut real, pentru ca acesta să-şi diminueze baza impozabilă cu 1.340.128 RON, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective constă în activitatea inculpaţilor B. şi C., care, în mod repetat şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de administratori de drept al S.C. H. S.R.L. Satu Mare şi S.C. E. S.R.L., i-au pus la dispoziţie inculpatului A. separat un număr de 6 facturi fictive, respectiv 10 facturi fiscale pentru ca acesta să le înregistreze în contabilitatea S.C. D. S.R.L. Certeze, în scopul diminuării bazei impozabile şi a sustragerii acestei societăţi de la plata obligaţiilor către bugetul de stat.

Urmarea imediată constă în sustragerea S.C. D. S.R.L. Certeze de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, sustragere prin care s-a produs un prejudiciu bugetului consolidat al statului.

Şi forma continuată a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală a fost reţinută corect faţă de pluralitatea de acte de executare realizate de inculpaţii B. şi C., la diferite intervale de timp, dar în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială, constituie infracţiune (...) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

În ceea ce priveşte noţiunea de operaţiune fictivă, art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 o defineşte ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Prin urmare, din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, reiese faptul că au fost evidenţiate operaţiuni fictive, cu finalitatea înregistrării în contabilitate a unor cheltuieli deductibile pentru a diminua baza de impozitare a profitului, cu scopul eludării obligaţiei fiscale stabilite de textul de lege care, în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale care revin bugetului statului.

Or, criticile formulate de recurenţii inculpaţi B., A. şi C., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reinterpretare a materialului probator, respectiv inexistenţa situaţiei premise a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 constând în caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale ce au fost evidenţiate în actele contabile ale societăţilor comerciale anterior menţionate.

Situaţia premisă este o condiţie prealabilă pentru existenţa infracţiunii şi constă în preexistenţa unei realităţi pe care trebuie să se întemeieze săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Prin urmare, este o condiţie preexistentă care nu face parte din conţintutul constitutiv al infracţiunii, ci este o componentă a conţinutului juridic al infracţiunii, la acele fapte la care legiuitorul a prevăzut în mod expres sau implicit că existenţa infracţiunii depinde de o anumită realitate preexistentă.

Astfel, Înalta Curte reţine că fondul criticilor invocate de recurenţii inculpaţi - referitoare la neîntrunirea conţinutului juridic al infracţiunii de evaziune fiscală, sub aspectul situaţiei premisă constând în caracterul fictiv al serviciilor presupus prestate - nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la concluzia inexistenţei faptei penale şi la o soluţie de achitare a inculpaţilor.

În aceste limite, Înalta Curte constată că baza faptică a acuzaţiilor de evaziune fiscală aduse recurenţilor inculpaţi B., A. şi C., descrisă anterior, realizează cerinţele de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de: art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin (1) C. pen. pentru B., respectiv art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 pentru B. şi C..

Prin celelalte critici aduse hotărârii recurate privind hotărârea instanţei de contencios administrativ care a statuat în materie fiscală, cu autoritate de lucru judecat, că există dovezi certe referitoare la participarea S.C. D. S.R.L. Certeze în complicitate cu S.C. E. S.R.L., S.C. H. S.R.L. Satu Mare şi S.C. I. S.R.L. la o fraudă fiscală, respectiv poate fi negată realitatea operaţiunilor economice, precum şi referirile la jurisprudenţa CEDO, CJUE şi a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că aceste aspecte excedează limitelor recursului în casaţie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenţii inculpaţi nu au evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată cererea recurenţilor inculpaţi, de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

De asemenea, prin decizia nr. 21/06.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În acest sens, se reţine că infracţiunea de evaziune fiscală este o formă specială a falsului, iar interpretarea instanţei de apel referitoare la natura situaţiilor de lucrări false folosite prin prezentarea acestora organelor fiscale este una corectă, în mod judicios reţinându-se că trimiterea la cele două categorii de documente justificative (facturi şi chitanţe fiscale) este doar cu titlul exemplificativ, acestea fiind cele mai uzitate în practica comercială, raţiunea reţinerii caracterului complex al infracţiunii de evaziune fiscală subzistând în cazul falsificării oricărui document legal evidenţiabil în scop fiscal. Mai mult, caracterul de document legal al situaţiilor de lucrări se justifică pe deplin prin natura acestora de a reflecta verificarea lucrărilor executate, subscrise de părţile interesate şi însoţind factura fiscală aferentă, în cauză acestea fiind prezentate tocmai în acest scop chiar în faţa organelor fiscale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva deciziei penale nr. 202/A din data de 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2017.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.