Forgery and Complicity Conviction Upheld on Legality-Only Cassation Review

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 313 din data de 16 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Paşcani, între altele, în baza art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 (o faptă), cu aplicarea art. 42 C. pen. 1969 (4 acte materiale) şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 35 C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele accesorii constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, aplicate inculpatului A. pe lângă fiecare pedeapsă cu închisoarea, urmând ca acesta să execute pedeapsa accesorie rezultantă pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată.

În baza art. 861 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului A., pe durata unei perioade de 5 ani, ce constituie termen de încercare, conform art. 862 alin. (1) C. pen. 1969 şi care, potrivit art. 862 alin. (2) raportat la art. 82 alin. (3) C. pen. 1969, va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 863 alin. (4) teza I C. pen. 1969, a fost încredinţată supravegherea inculpatului A. Serviciului de Probaţiune Iaşi.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, măsuri ce vor fi aduse la îndeplinire şi verificate de către Serviciul de Probaţiune Iaşi: să se prezinte ori de câte ori va fi chemat la Serviciul de Probaţiune Iaşi; să anunţe Serviciului de Probaţiune Iaşi, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, conform art. 863 alin. (2) din vechiul C. pen. să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Iaşi schimbarea locului de muncă, conform art. 863 alin. (2) din vechiul C. pen. să comunice Serviciului de Probaţiune Iaşi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, conform art. 863 alin. (2) din vechiul C. pen.

S-a stabilit ca, după rămânerea definitivă, o copie a prezentei sentinţe penale să fie comunicată Serviciului de Probaţiune Iaşi - organ desemnat cu supravegherea inculpatului A..

În baza art. 863 alin. (4) teza a II-a C. pen. 1969, s-a pus în vedere Serviciului de Probaţiune Iaşi ca, în caz de neîndeplinire de către inculpat a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă penală, să sesizeze instanţa pentru a se lua măsura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 864 alin. (2) C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1969, cu trimitere la art. 83 şi art. 84 C. pen. 1969, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neexecutării obligaţiilor civile ori în cazul în care acesta nu-şi va îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

S-a dispus a se comunica organului de poliţie din localitatea unde domiciliază inculpatul că s-a pronunţat condamnarea acestuia cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii rezultante, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

Totodată, s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate: Constatare amiabilă de accident, document de introducere în reparaţie, fişa de constatare a avariilor nr. x, Declaraţie pe formular tipizat aparţinând S.C. B. S.A., devizul de reparaţii având ca obiect suma de 31.154.14 RON, reprezentând reparaţii auto fictive, factura fiscală nr. x/30.05.2012 având ca obiect suma de 31.154.14 RON.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, ca urmare a recuperării pagubei.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel inculpaţii A. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 263 din 1 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis, între altele, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 313 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Paşcani, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi, în rejudecare:

Au fost înlăturate dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pentru inculpatul A..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente de 1 an închisoare şi de 3 ani închisoare şi au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului A., de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 42 C. pen. 1969 (4 acte materiale), cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. 1969 şi art. 76 C. pen. 1969, respectiv de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. 1969 şi art. 76 C. pen. 1969.

În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, fiind fixat un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969, privind revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi înlăturate toate dispoziţiile contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de casare menţionat, în esenţă, recurentul inculpat a susţinut că instanţele de fond şi apel nu au analizat, în cuprinsul hotărârilor pronunţate, motivul pentru care a fost reţinută în sarcina sa forma continuată a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condiţiile în care a arătat că a fost obligat să întocmească şi să completeze "documentul de introducere în reparaţie", respectiv "fişa de constatare a avariilor" în calitatea sa de inspector de daune, deşi s-a demonstrat că acest aspect nu intra în atribuţiile sale.

De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la înşelăciune, recurentul a arătat că instanţele inferioare nu au argumentat motivul pentru care s-a reţinut în sarcina sa forma de participaţie penală a complicităţii, în condiţiile în care nu a oferit niciun sprijin şi nu a dat niciun fel de înlesnire inculpatului C. sau S.C. D. S.R.L., reprezentată de C. şi E., urmând doar procedura de lucru pe care angajatorul o dispusese.

În concluzie, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 263 din 1 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul cu acelaşi număr, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie promovat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - acesta se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, din examinarea criticilor formulate de recurentul inculpat, se constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie menţionat.

Astfel, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, recurentul a criticat greşita stabilire a situaţiei de fapt în cauză, greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa (fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi, respectiv, complicitate la înşelăciune), dar şi motivarea necorespunzătoare a hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare. Criticile nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor menţionate, acesta urmărind, în concret, reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea stabilită în mod definitiv de către instanţele anterioare şi reaprecierea materialului probator administrat în cauză, astfel încât să conducă la pronunţarea unei soluţii de achitare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 263 din 1 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac promovate de inculpatul A. nu poate profita intimatului inculpat C., nefiind incidente dispoziţiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimatul inculpat C., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 263 din 1 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimatul inculpat C., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.