Recidivism classification and denial of compensatory detention benefit in drug trafficking sentencing

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49 din data de 04 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, printre altele, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea în stare de recidivă a infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d), art. 67 alin. (2), art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., a interzis inculpatului pe o durată de 5 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a). b şi d din C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (10) din C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a arestului preventiv luată faţă de inculpat.

În baza art. 72 din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, începând cu data de 08.11.2020 şi până la zi.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, la rămânerea definitivă a prezentei.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 precum şi art. 112 lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 1000 RON, sumă ce provine din vânzarea de droguri.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. a dispus confiscarea specială a telefoanelor ridicate de la inculpaţi şi a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra acestora prin ordonanţa nr. 1607/D/P/2020 din 19.11.2020 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de combatere a traficului de droguri.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. a dispus confiscarea specială a drogurilor rămase în urma analizelor efectuate la laborator, respectiv distrugerea lor, cu păstrarea de contraprobe, astfel:

- 11,35 grame cannabis şi contraproba de 05,32 grame cannabis, ambalate în câte un plic, sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, menţionate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 08.09.2020, predate conform dovezii seria/Nr. x din data de 21.09.2020, la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier judiciar Statistică şi Evidenţă Opcrativă (cannabis rămas din cantitatea vândută la data de 13.08.2020, de către inculpatul B.);

- 1,85 grame MDMA şi 10 comprimate MDMA (contraprobele nr. 1), 85 comprimate MDMA (proba nr. 1), 1,91 grame MDMA (contraproba nr. 2), 9 comprimate MDMA (proba nr. 2), 94,24 grame MDMA (proba nr. 3), 5,76 grame substanţă cristalină MDMA (contraproba nr. 3), 2,24 grame amfetamină în amestec cu cofeină (proba nr. 4), ambalate în trei plicuri, sigilate cu sigiliul tip MAI nr. x, menţionate în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 17.11.2020, predate conform dovezii seria] Nr. x din 27.11.2020, la Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Cazier judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă (rămase din cantităţile vândute la data de 07.11.2020, de către inculpaţii B., C. şi A.).

În temeiul art. 162 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus conservarea şi păstrarea pe durata de arhivare a dosarului, a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, secţia de combatere a traficului de droguri, respectiv a trei DVD uri marca x.

În temeiul art. 272 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi C., în suma de câte 300 RON, care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei, Baroului Cluj - av. D. şi av. E..

Conform art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câte 2000 RON fiecare.

Prin aceeaşi hotărâre s-a pronunţat o soluţie şi faţă de inculpaţii B. şi C..

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin decizia penală nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., ns. la data de 25.08.1989, arestat preventiv în Penitenciarul Gherla împotriva aceleiaşi sentinţe penale, precum şi împotriva încheierilor de şedinţă.

În baza art. 422 din C. proc. pen. cu aplicarea art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului A. durata reţinerii, arestării preventive şi respectiv şi a arestului la domiciliu de la data de 08.11.2020 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul apelant A. la plata în favoarea statului a sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

În esenţă, s-a reţinut că, inculpatul A., cu intenţie directă, în condiţiile expuse în rechizitoriu, a procurat şi vândut la data de 07.11.2020, în jurul orei 13:40, colaboratorului şi investigatorului sub acoperire "F.", împreună cu inculpaţii C. şi B., 100 comprimate MDMA şi cantitatea netă de 100,11 grame substanţă cristalină MDMA, la preţul de 15.000 RON, în raza comunei Floreşti din judeţul Cluj, droguri de mare risc pe care împreună cu inculpatul C. le-au înmânat inculpatului B. ca să le predea cumpărătorilor, iar aceşti bani B. trebuia să-i remită inculpatului A. şi să-i împartă în sensul că inculpaţii C. şi B. primeau câte 1000 RON şi restul de 13.000 RON îi rămâneau acestuia, precum şi că a deţinut în aceleaşi împrejurări un număr de 14 comprimate de MDMA destinate vânzării.

Prin aceeaşi hotărâre s-a pronunţat o soluţie şi faţă de inculpatul B..

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul G., invocând cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, inculpatul A., prin avocat, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat şi suspendarea executării hotărârii, impunându-se aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., apărarea a făcut o prezentare a situaţiei de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel, astfel cum a fost preluată din rechizitoriu, apărarea inculpatului a susţinut că hotărârea primei instanţe, menţinută de către instanţa de apel, reprezintă o mistificare a stării de fapt, respectiv o dovadă de denegare de dreptare, ceea ce impune casarea acestor hotărâri judecătoreşti.

În acest sens, a solicitat să se constate că organele judiciare au pus în lucru un scenariu prin care se urmarea dovedirea denunţului depus de numita H..

Astfel, a precizat că instanţa de apel i-a îngrădit dreptul la apărarea prin aceea că nu a luat la cunoştinţă de întreg probatoriu administrat în cauză, în sensul că după închiderea dezbaterilor, coinculpatul B. a depus o cerere prin care a solicitat reducerea pedepsei în temeiul art. 15 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a depunerii denunţului formulat împotriva subsemnatului. Astfel, fără a repune cauza pe rol, instanţa de apel a procedat la reducerea pedepsei aplicate coinculpatului B. şi acordarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

Or, în opinia sa, aceste demersuri ascunse, efectuate de către coinculpatul B., împreună cu procurorul de caz şi instanţele de judecată au făcut posibilă menţinerea, sub chipul unei proceduri legale, înţelegerii prin care a fost atras în acel autoturism în vederea implicării sale în activitatea de trafic de droguri, deşi, în realitate nu a avut niciun amestec în posesia sau traficarea acelor substanţe la care se refera acuzaţia.

De altfel, apărarea inculpatului a precizat că acele droguri erau deja plantate în autoturismul inculpatului, fără ştirea şi voia sa, iar în situaţia în care ar fi fost vreodată în posesia acelor substanţe organele judiciare ar fi identificat măcar o urmă de amprentă digitală pe pungile în care se găseau acele substanţe şi despre care se afirmă că ar fi provenit de la subsemnatul.

Or, această identificare nu există şi nici nu s-a dispus efectuarea unei identificări criminalistice dactiloscopică, întrucât anchetatorii ştiau că nu ar fi găsite amprentele inculpatului ci ale celor care cu adevărat au plantat acele probe.

În final, apărarea inculpatului a susţinut că întreaga stare de fapt a fost construită artificial de către organele judiciare împreună cu coinculpatul B. şi nu se regăseşte în elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

Nu în ultimul rând, a precizat că a formulat plângere penale cu privire la manoperele ilegale efectuate în această cauză pentru a dovedi starea de fapt reală.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea caz de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., apărarea a susţinut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în sensul că instanţa de apel a nesocotit beneficiul acordat de Legea nr. 169/2017, ce trebuia reţinut, din oficiu, la momentul calculării termenelor menţionate în hotărârea de condamnarea cu privire la starea de recidivă.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, "potrivit fişei de cazier a inculpatului A., acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 596 din 19.11.2008 a Tribunalului Cluj, definitivă, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind arestat la data de 23.12.2007 şi eliberat la data de 16.04.2008, apoi la data de 03.06.2012 s-a pus în executare pedeapsa cu închisoare, iar prin altă sentinţă penală nr. 478 din 10.04.2012 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat la 1 an închisoare, ocazie cu care instanţa a stabilit că va executa pedeapsa 5 ani închisoare. A. a executat parţial pedeapsa cu închisoare şi a fost eliberat condiţionat la data de 18.08.2015, cu un rest de pedeapsă de 537 zile.

Potrivit prevederilor art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani, condamnatul poate fi reabilitat după împlinirea termenului de 4 ani.

Având în vedere situaţia expusă, inculpatul A. se află în stare de recidivă prin săvârşirea actualei fapte de trafic de droguri de mare risc."

Efectuând un calcul al pedepsei zi cu zi, apărarea a precizat că pedeapsa se consideră executată la data de 6 februarie 2017, când se epuizează restul de 537 de zile. Astfel, beneficiul pe titlu de recurs compensatoriu se calcula pentru perioada 24 iulie 2012 şi până la liberarea condiţionată din data de 18.08.2015, respectiv 222 zile (37 luni x 6 zile). Din restul neexecutat de 537 zile scădem cele 222 zile şi rezultă un rest de 315 zile, respectiv pedeapsa se va socoti executată în data de 28 iunie 2016.

Mai departe, s-a reţinut că activitatea infracţională din prezenta cauză a avut loc la data de 7 noiembrie 2020, sens în care, apărarea a susţinut că termenul de reabilitare de 4 ani se împlinea la data de 28 iunie 2016, dată la care se socoteşte executată pedeapsă, respectiv reprezintă primul termen al recidivei postexecutorii.

Ca atare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen., motiv pentru care a solicitat să se dispună admiterea recursului în casaţie formulat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 17 august 2022, sub nr. x/2021, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 4 octombrie 2022.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2022, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), şi d) din C. proc. pen. iar pe cele prev. de art. 437 lit. c) şi art. 438 din C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând aplicarea prevederilor art. 43 alin. (1) şi a art. 43 alin. (5) din C. pen., invocate în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a primit concluziile apărătorului recurentului inculpat şi ale procurorului asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

În aceste coordonate, evaluând critica inculpatului A. în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa penală nr. 49 din data de 04 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, menţinută prin decizia ce face obiectul prezentului recurs în casaţie, printre altele, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) din C. pen.

Din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta suferise anterior alte două condamnări, după cum urmează:

Prin sentinţa penală nr. 596/19.11.2008 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă la data de 27.04.2011, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Prin sentinţa penală nr. 478/10.04.2012 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă la data de 27.09.2012, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (2) din Legi speciale, ocazie cu care instanţa a stabilit că va executa pedeapsa 5 ani închisoare.

Inculpatul A. a executat parţial pedeapsa cu închisoare şi a fost eliberat condiţionat la data de 18.08.2015, cu un rest de pedeapsă de 537 zile.

În raport de condamnările anterioare ale inculpatului, instanţa de apel a reţinut că acesta a comis infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie, respectiv, înainte de împlinirea termenului de reabilitare, având în vedere că pedeapsa de 5 ani ce i-a fost aplicată inculpatului şi care a fost executată în perioada 06.06.2012-18.08.2015, când a fost liberat condiţionat cu un rest rămas de executat de 537 zile, s-a împlinit la data de 08.02.2017.

Astfel, în prezenta cauză, s-a reţinut că, la data de 07.11.2020, în jurul orei 13:40, inculpatul, cu intenţie directă, i-a procurat şi i-a vândut colaboratorului şi investigatorului sub acoperire "F.", împreună cu inculpaţii C. şi B., un număr de 100 comprimate MDMA şi cantitatea netă de 100,11 grame substanţă cristalină MDMA, la preţul de 15.000 RON, în raza comunei Floreşti din judeţul Cluj, droguri de mare risc pe care le-a înmânat inculpatului B. ca să le predea cumpărătorilor, iar aceşti bani B. trebuia să-i remită inculpatului A. şi să-i împartă în sensul că inculpaţii C. şi B. primeau câte 1000 RON şi restul de 13.000 RON îi rămâneau acestuia, precum şi de a deţine în aceleaşi împrejurări un număr de 14 comprimate de MDMA destinate vânzării.

Urmare reţinerii stării de recidivă postexecutorie, instanţa de apel a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, majorate cu jumătate conform art. 43 alin. (5) din C. pen., respectiv de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 18 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

În acest sens, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, dar şi împrejurarea că inculpatul este recidivist, acesta suferind o condamnare anterioară pentru comiterea mai multor infracţiuni, fără ca aceasta să conducă la corijarea conduitei sale.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpat A. a susţinut că această pedeapsă se află în afara limitelor legale, întrucât instanţa de apel a nesocotit beneficiul acordat de art. 551 din Legea nr. 254/2013, ce trebuia aplicat din oficiu de către instanţa de judecată care a procedat la efectuarea calcului acestor termene menţionate în hotărârea recurată.

Astfel, a arătat că beneficiul pe titlu de recurs compensatoriu se calcula pentru perioada cuprinsă între data de 24 iulie 2012 (prevăzută de textul legal) şi până la data de 18.08.2015, când s-a dispus liberarea sa condiţionată, respectiv un cuantum de 222 zile care urma să fie scăzut din restul de pedeapsă neexecutat de 537 zile, în final, pedeapsa socotindu-se ca fiind executată în data de 28 iunie 2016, dată de la care începe să se calculeze termenul de reabilitare de 4 ani, respectiv data de 28 iunie 2020.

Potrivit art. 41 din C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.

Art. 43 alin. (5) din C. pen. prevede că, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Deopotrivă, art. 167 din C. pen. stabileşte că, termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Faţă de cele arătate, susţinerile recurentului inculpat A. sunt lipsite de suport factual, întrucât din cuprinsul hotărârii de condamnare, menţinută prin decizia atacată în prezenta procedură, rezultă cu claritate faptul că instanţa de apel a reţinut că acesta a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în stare de recidivă postexecutorie, sens în care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen.

Deopotrivă, critica vizând nereţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casaţie verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţele anterioare.

În concret, Înalta Curte reţine că, de măsura compensatorie reglementată în art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu beneficiază toate persoanele aflate în executarea pedepsei, ci numai acelea care execută/au executat pedeapsa în "condiţii necorespunzătoare" - sintagmă definită şi detaliată în lege.

Astfel, cererile condamnaţilor care solicită acordarea acestui beneficiu al legii trebuie analizate prin intermediul contestaţiei la executare, nefiind cadrul procesual adecvat în recurs în casaţie să se analizeze o astfel de cerere care vizează condiţiile de detenţie în care recurentul a executat pedeapsa anterioară.

În acest sens, prin decizia nr. 8/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că, dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiţii necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenţie ori de reţinere şi arestare preventivă lipsite de condiţiile impuse de standardele europene.

În aceste condiţii, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noţiunii de "cauză de micşorare a pedepsei" în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaţilor având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare.

Prin urmare, criticile recurentului inculpat sub aspectul nelegalităţii pedepsei aplicate de către instanţa de apel, pe motiv că instanţa de apel nu a avut în vedere beneficiul acordării zilelor compensatorii conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, nu sunt întemeiate, pedeapsa de 8 ani închisoare (pedeapsă ale cărei limite speciale au fost majorate cu jumătate) stabilită în sarcina recurentului este rezultatul aplicării unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (cuprinse între 5-12 ani închisoare), majorat conform art. 43 alin. (5) din C. pen.

În consecinţă, aspectele invocate de recurentul inculpat în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 922/A din data de 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2022.