Appeal over retroactive compensatory days for prison conditions rejected; challenge to execution dismissed.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, în baza art. 597 alin. (4) şi (7) C. proc. pen.., raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul-condamnat A..

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus avansarea, din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti, a sumei de 313 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în contestaţie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 14 iunie 2022, contestatorul-condamnat A. a formulat contestaţie la executare, solicitând instanţei să constate, că la acest moment execută o pedeapsă a cărei durată nu este prevăzută de lege, deoarece întinderea executării acesteia a fost redefinită retroactiv, după condamnarea sa definitivă, prin Legea nr. 240/19 decembrie 2019; să se dispună de asemenea, acordarea compensării pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare (conform art. 551 din Legea nr. 254/2013 - forma anterioară Legii nr. 240/2019), pentru perioada 23 decembrie 2019 şi până la momentul pronunţării hotărârii, constatând ca executată partea din pedeapsă corespunzătoare acestei compensări iar în final să se dispună ca, până la liberarea sa, ori de câte ori condiţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 (forma anterioară adoptării Legii nr. 240/2019) sunt îndeplinite, şi să beneficiez astfel de compensare în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

În motivarea cererii, în principiu a arătat, că a fost condamnat în mod definitiv prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentinţa penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015 iar până la apariţia Legii nr. 240/2019, a beneficiat de acordarea compensării pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare. Ulterior adoptării acestei legi, chiar dacă nici condiţiile de detenţie, nici comportamentul său nu s-au modificat, exclusiv în temeiul noului act normativ, nu a mai beneficiat de această compensare. Condamnatul a precizat că detenţia sa, s-a petrecut exclusiv în spaţii de cazare prevăzute în Ordinul ministrului justiţiei nr. 2773/2017 pentru aprobarea Situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, ordin în vigoare şi la momentul formulării prezentei cereri, astfel că, se recunoaşte caracterul necorespunzător al detentei sale, actul administrativ cu caracter normativ având forţă obligatorie de la momentul publicării în Monitorul Oficial al României. A mai precizat că, deşi art. 2 alin. (2) din ordin prevede reclasificarea clădirilor în cazul în care acestea devin corespunzătoare din punct de vedere al condiţiilor de detenţie, o astfel de reclasificare nu a avut loc în cazul Penitenciarelor Rahova, Ploieşti, Jilava, respectiv în cazul Penitenciarului Spital Bucureşti - Jilava.

În opinia condamnatului, nu se poate susţine că apariţia Legii nr. 240/2019 ar fi putut conduce la abrogarea implicită a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2773/2017 cu modificările şi completările ulterioare, pentru că Legea nr. 24/2000 nu permite abrogarea implicită în sistemul juridic românesc (art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000) şi, oricum, Ordinul nu este contrar niciunei reglementări în vigoare netrebuind, deci, să fie abrogat (aspect care, oricum, nu face obiectul prezentei cauze şi asupra căruia nu insistă).

De asemenea, în susţinerii cererii, condamnatul a invocat şi jurisprudenţa CEDO în materie (cauza Del Rio Prada c. Spaniei).

În final, a apreciat că durata executării pedepsei sale a fost prelungită retroactiv cu 6 zile pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, situaţie ce încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţie, aşa cum au fost interpretate cu forţă juridică obligatorie de către C.E.D.O. astfel că instanţa ar avea obligaţia de a aplica Convenţia şi de a înlătura de la aplicare dispoziţiile legii nr. 240/2019.

Contestatorul condamnat a solicitat să îi fie aplicat anticipat, beneficiul zilelor compensatorii şi pentru restul rămas de executat din condamnarea de 8 ani închisoare, pedeapsă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentinţa penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prima instanţă a reţinut că din actele dosarului reiese că petentului-condamnat i-au fost deduse din pedeapsa de 8 ani închisoare, arestul preventiv şi arestul la domiciliu din perioada 26 martie 2015 - 19 ianuarie 2016, 24 zile considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie în temeiul art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, zile aferente perioadei 29 aprilie 2015 - 09 iulie 2015 şi perioadei 08 octombrie 2019 - 23 decembrie 2019.

Din interpretarea dispoziţiilor legale în vigoare privind executarea pedepselor, precum şi din jurisprudenţa CEDO, prima instanţă a reţinut că zilele eventual considerate ca executate şi calculate ca măsură compensatorie în baza unor dispoziţii legale naţionale în vigoare sau alte reglementări de la nivel european, inclusiv jurisprudenţa CEDO nu duc în mod automat la "micşorarea’’ pedepsei aplicate în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci ar putea constituii zile câştig care ar putea fi luate în calcul pentru stabilirea fracţiei necesare în vederea soluţionării unei cereri sau propuneri de liberare condiţionată.

De asemenea, prima instanţă a avut vedere expunerea de motive a Legii nr. 169/2017: prin care s-a urmărit acordarea unor zile câştig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocaţii la liberarea condiţionată ca urmare a îndeplinirii fracţiei necesare, iar nu de a se reduce pedeapsa efectiv aflată în executare prin scăderea zilelor câştig.

În concluzie, prima instanţă a apreciat că aplicarea oricăror dispoziţii legale în vigoare sau chiar a jurisprudenţei CEDO anterior analizării unei cereri sau propuneri de liberare condiţionată nu se justifică şi în final nu poate fundamenta o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022 a formulat contestaţie condamnat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 03 august 2022, fiind acordat termen aleatoriu la data de 27 septembrie 2022.

În dezbateri, condamnatul A., beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat din oficiu, a solicitat solicită să se dispună acordarea compensării pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare conform art. 551 din Legea nr. 254/2013 (forma anterioară adoptării Legii nr. 240/2019) pentru perioada 23 decembrie 2019 şi până la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi să se constate ca, până la liberarea sa, ori de câte ori condiţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 sunt îndeplinite, trebuie beneficieze de compensare în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare. De asemenea, a susţinut că durata executării pedepsei a fost prelungită retroactiv cu 6 zile pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, situaţie care încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând contestaţia în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispoziţiilor din hotărârea instanţei care au intrat în autoritatea de lucru judecat, această instituţie neputând fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuţie aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speţă, condamnatul a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, aplicarea anticipată a beneficiului zilelor compensatorii şi pentru restul rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Î.C.C.J. care a modificat sentinţa penală nr. 30/F din 14.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Contestaţia la executare formulată vizează calcularea perioadei de recurs compensatoriu, condamnatul apreciind necesitatea reţinerii unei perioade de timp ce ar urma a fi scăzută din pedeapsa aplicată, ca beneficiu al dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor drept o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabile şi continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare. Acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală pe care acest articol a avut-o compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare. Se are în vedere Deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curţii Constituţional care a statuat că "din perspectiva instituţiei liberării condiţionate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocaţie pentru liberare condiţionată), inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. (...) în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituţiei liberării condiţionate, cu menţiunea însă că acesta va fi o vocaţie si nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiţii necorespunzătoare" (paragraf 55).

De asemenea, în paragraful nr. 66 al aceleiaşi decizii, s-a reţinut că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.", aceste dispoziţii legale referindu-se la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condiţiilor de acordare a liberării condiţionate.

În consecinţă, în ceea ce priveşte pedeapsa cu închisoare în executarea căreia se află condamnatul A., calculul zilelor câştigate de în raport cu perioada executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare de detenţie pot fi avute evaluate într-o altă fază procesuală, respectiv în cadrul unei cereri de liberare condiţionată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a respins contestaţia la executare promovată de condamnat, motivele invocate în susţinerea acesteia neputându-se subsuma noţiunilor de împiedicare la executare sau intervenire a unei situaţii ce determină micşorarea cuantumului pedepsei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei., conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 132/F din 19 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.