Legitimate defense and scope of cassation review in destruction of property charges involving disputed land boundaries

Şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de apelanta-inculpată A., reţine următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 54 din 03.02.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Alba-Iulia, în baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpata A., fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. i s-a aplicat inculpatei A. sancţiunea avertismentului.

În baza art. 81 alin. (2) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatei A. asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, respectiv asupra faptului că nu va mai putea beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 19, art. 20 alin. (1) şi (2), şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1) C. civ. şi art. 1357 C. civ., a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B..

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligată inculpata la plata sumei totale de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1.200 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, iar suma de 800 RON reprezintă cheltuieli judiciare în faza camerei preliminare şi a judecăţii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen.. raportat la art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea inculpatei de obligare a părţii civile la plata cheltuielilor judiciare.

A fost obligată inculpata A. la plata diferenţei de onorariu cuvenit expertului C. în cuantum de 2.620 RON.

A fost emisă adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Alba pentru a se comunica un exemplar din prezenta hotărâre şi din încheierea de şedinţă din data de 22.11.2021, încheiere prin care s-a validat onorariul definitiv al expertului C..

În fapt, s-a reţinut că, în data de 24.11.2017, inculpata A. a pătruns pe terenul situat în Vinţu de Jos, str. x C, înscris în CF x, nr. cadastral x Vinţu de Jos, proprietatea persoanei vătămate B., unde a tăiat 2 nuci şi alţi 13 pomi fructiferi plantaţi anterior pe teren de către persoana vătămată B., smulgând totodată semnele de hotar care delimitau acel teren de imobilul teren înscris în CF nr. x.

În aceleaşi împrejurări spaţio-temporale, inculpata a mai tăiat alţi 2 nuci plantaţi de persoana vătămată B. pe terenul aferent drumului de exploatare cu nr. cad. x, distrugând totodată şi stâlpii de lemn care susţineau pomii.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia şi inculpata A..

II. Prin decizia penală nr. 451 din 09 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia şi de inculpata A. împotriva sentinţei penale nr. 54, pronunţată la 03.02.2022 în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Alba Iulia care a fost menţinută.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata către stat a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale avansate în apel.

Hotărârea a fost pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 14 iulie 2022, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A. prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

III. Prin cererea de recurs în casaţie, recurenta-inculpată, în esenţă, a susţinut faptul că, în mod greşit, i-a fost respins apelul motivat de faptul că obiectul material al infracţiunii de distrugere nu este terenul, ci pomii fructiferi, având în vedere că acesta aparţine persoanei vătămate. De asemenea, a mai invocat faptul că instanţa de apel a reţinut faptul că persoana vătămată nu avea vreun drept asupra bunurilor, astfel că nu poate fi incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 21 alin. (1) C. pen.

Recurenta a apreciat că în cauză este incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 19 alin. (2) C. pen., respectiv legitima apărare.

A mai susţinut că nu a beneficiat de un proces echitabil dat fiind că i-au fost respinse toate probele solicitate.

În concluzie, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie a depus un set de înscrisuri.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 451 din data de 09 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

IV. Analizând recursul în casaţie formulat de recurenta-inculpată A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2022, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Prealabil, constată că legiuitorul a reglementat recursul în casaţie ca fiind o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte. Astfel, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Concluzionând, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurenta-inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine că sintagma nu este prevăzută de legea penală, circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator. Ca atare, motivele de casare invocate de recurenta A. trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte neputând proceda al evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Analizând prima critică formulată, în sensul că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, fiind incidentă o cauză justificativă, respectiv legitima apărare, prev. de art. 19 alin. (2) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată.

În raport de situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen., curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

În acest context, Înalta Curte reţine că fapta inculpatei A. de a pătrunde pe terenul aparţinând persoanei vătămate B., unde a tăiat 2 nuci şi alţi 13 pomi fructiferi plantaţi anterior pe teren de către partea civilă, smulgând totodată semnele de hotar care delimitau acel teren de un alt imobil şi de a tăia, în aceleaşi împrejurări spaţio-temporale, alţi 2 nuci plantaţi de persoana vătămată, distrugând, totodată, şi stâlpii de lemn care susţineau pomii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (1) C. pen.

Cât priveşte incidenţa în cauză a cauzei justificative a legitimei apărări, prev. de art. 19 alin. (2) C. pen., instanţa de apel, prin decizia recurată, a făcut o analiză completă, arătând că, raportat la modalitatea de săvârşire a faptei, nu este incidentă această cauză justificativă, nefiind îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.

Mai mult, instanţa de apel, raportat la susţinerile inculpatei, în sensul că a tăiat acei pomi fructiferi pentru faptul că terenul său fusese ocupat abuziv de partea civilă, a analizat incidenţa în cauză şi a cauzei justificative prev. de art. 21 C. pen., respectiv exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, constatând că inculpata nu avea vreun drept asupra pomilor fructiferi aparţinând părţii civile, nefiind incidentă, astfel, cauza justificativă prev. de art. 21 C. pen.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că în cauză obiectul material al infracţiunii de distrugere îl constituie bunurile persoanei vătămate, respectiv pomii fructiferi aparţinând părţii civile B.. În concluzie, Înalta Curte constată că fapta inculpatei nu a fost una justificată pentru a atrage incidenţa legitimei apărări.

Cu privire la critica vizând faptul că recurenta-inculpată nu a beneficiat de un proces echitabil, motivat de faptul că i-au fost respinse toate probele solicitate, Înalta Curte o apreciază că fiind nefondată.

Astfel cum a arătat anterior în consideraţiunile teoretice, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului şi nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpata solicită pe calea recursului în casaţie analizarea circumstanţelor comiterii faptei şi reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 451 din data de 09 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Văzând art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 680 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 451 din data de 09 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2022.