Cassation review of tax evasion conviction for fictitious accounting entries and omitted revenues

Şedinţa publică din data de 09 noiembrie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 68/P din 03.08.2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019 s-au hotărât următoarele:

A fost respinsă, ca nefondată cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prin încheierea din 05.05.2021), în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prin încheierea din 05.05.2021), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) - art. 76 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 19 C. proc. pen., art. 1357 şi 1373 C. civ. raportat la art. 119 alin. (1) şi art. 120 Codul de procedură fiscală a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 1.571.021,98 RON cu titlu de despăgubiri civile, actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 249 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 1.571.021,98 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de avocaţi aleşi.

În temeiul art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În drept, faptele inculpatului A., care în calitate de administrator al SC "B." S.R.L. Săvineşti, jud. Neamţ a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada martie 2013 - septembrie 2015, cheltuieli fictive cu furnizorii SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." S.R.L. Moţca, S.C. "E." S.R.L. Iaşi, SC "F." S.R.L. Moţca şi SC "G." SRL oraş Hârlău, judeţul Iaşi, în sumă totală de 4.668.307,31 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit şi TVA, în sumă totală de 1.505.905,58 RON şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada iunie 2012 - iulie 2012, venituri obţinute din relaţii comerciale cu S.C. "H." S.R.L. Slobozia, judeţul Ialomiţa, în sumă de 335.682 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit şi TVA, în sumă totală de 65.116,40 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 329 din 15.06.2017 a Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017 s-a dispus radierea SC, B." S.R.L. din Registrul Comerţului Neamţ.

Partea vătămată Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ s-a constituit parte civilă cu suma de 1.833.224 RON, actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale şi a solicitat înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului.

Instanţa a reţinut că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum total de 1.571.021,98 RON, compus din suma de 1.505.905,58 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA neplătit ca urmare a comiterii infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi suma de 65.116,40 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA rezultată din omisiunea evidenţierii unor operaţiuni comerciale, conform expertizei efectuată în cursul urmăririi penale.

Împotriva sus menţionatei hotărâri, în termen legal, au formulat apel, inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi partea civilă ANAF.

Prin decizia penală nr. 31 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi partea civilă ANAF împotriva sentinţei penale nr. 68/P din 03.08.2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apelul său.

Curtea, a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi a reţinut vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală.

A mai reţinut că nu există nicio îndoială asupra fictivităţii operaţiunilor comerciale cu SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." SRL Moţca, S.C. "E." S.R.L. Iaşi, SC "F." S.R.L. Moţca şi SC "G." S.R.L. oraş Hârlău, judeţul Iaşi, în sumă totală de 4.668.307,31 RON. Chiar dacă acestea erau active la acel moment (2012-2015), toţi furnizorii acestora (pentru mărfurile ce au fost vândute ulterior către S.C. B. SRL) au negat existenţa vreunei operaţiuni comerciale ori erau nefuncţionale de mai mult timp ori administratorii erau decedaţi. În plus nu există nicio plată a S.C. D. către toţi cei 9 furnizori, iar aceştia nu au înregistrat sau declarat aceste tranzacţii. Inculpatul s-a apărat că prin trimiterile la cifra de afaceri de peste 10 milioane RON a S.C. D. S.R.L. Moţca, dar aceasta nu reprezintă dovada realităţii tranzacţiilor. De fapt administratorul acestei societăţi nu a putut furniza prea multe informaţii cu privire la livrările de mărfuri către societatea inculpatului pe care nu-l cunoaşte cu toate că valoarea şi cantitatea mărfurilor din facturi sunt extrem de mari - 3,5 milioane RON, ţeavă, tablă, plasă, roti de cărucioare. De asemenea, Curtea a reţinut că nu există niciun fel de înregistrări ale acestor transporturi repetate (aprox. 86) de mărfuri foarte grele ori de manipulare, descărcare - încărcare, în condiţiile în care S.C. D. S.R.L. nu avea salariaţi, iar volumul şi greutatea nu permitea manipularea eficientă fără ajutorul unor utilaje. Pentru asemenea materiale există puţini furnizori en gros, iar aceştia asigură în cele mai multe cazuri şi transportul mărfurilor, mai ales la cantităţi aşa de mari, lucru care nu pare să se fi întâmplat şi în situaţia de faţă.

S-a mai reţinut că inculpatul a invocat existenţa unui furnizor important al S.C. D. S.R.L. care comercializa materiale de construcţii - S.C. I. S.R.L., arătând că doar declaraţia administratorului acestuia nu este suficientă pentru a nega existenţa infracţiunii, însă Curtea a constatat că aşa zisa achiziţie nu a fost urmată de vreo plată către această societate, la fel ca şi în cazul celorlalţi 8 furnizori. În aceste condiţii chiar dacă societatea inculpatului a efectuat plăţi către S.C. D. S.R.L. sumele nu au fost virate mai departe, cel mai probabil fiind ridicate în numerar şi restituite inculpatului după oprirea unui comision.

Situaţia este similară şi pentru celelalte societăţi care ar fi livrat mărfuri către S.C. B. S.R.L. - S.C. G. S.R.L. Moţca, S.C. J., S.C. F. S.R.L. Moţca.

Mai mult, s-a reţinut că S.C. G. S.R.L. Moţca nu a fost un punct important în comerţul cu materiale de construcţii, în special din fier, dar inculpatul ar fi apelat la societăţi din această localitate în mod repetat pentru aprovizionarea cu mărfuri de aprox. 1 milion de euro, în condiţiile în care furnizorii importanţi care puteau livra asemenea cantităţi erau în altă parte.

Inculpatul a invocat şi existenţa unor tranzacţii care dovedesc vânzarea sau valorificarea ulterioară a acestor materiale prin vânzarea propriu zisă, edificarea unor structuri metalice (hale), confecţionarea unor băncuţe şi coşuri stradale, etc. lucrări care au fost achitate de clienţi. Curtea a constatat că toate aceste lucrări/livrări se referă doar la o parte din materialele achiziţionate de la societăţile amintite, iar lucrările efectuate sunt de mare anvergură în condiţiile în care societatea inculpatului avea puţini salariaţi şi nu beneficia de utilaje corespunzătoare. De asemenea în foarte multe cazuri, mare parte din sumele încasate de la aceşti clienţi au fost ridicate în numerar de inculpat fără nicio justificare, aşa cum rezultă chiar din extrasele de cont depuse de acesta.

Curtea a mai constatat însă că nu doar declaraţiile martorilor au stat la baza stabilirii fictivităţii celor consemnate în înscrisurile la care se face trimitere (facturi, chitanţe, ordine de plată, evidenţă contabilă), ci tot materialul probator, inclusiv date din aceste documente.

Ca urmare, Curtea a reţinut că instanţa de fond a dispus în mod întemeiat existenţa faptei, vinovăţia inculpatului şi condamnarea sa pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce priveşte veniturile S.C. B. S.R.L. obţinute în relaţia cu S.C. H. S.R.L. şi neînregistrate în contabilitate în totalitate, Curtea a precizat că acestea au fost stabilite de inspectorii fiscali în baza declaraţiei 394 a acestei societăţi în comparaţia cu înregistrările şi cele declarate de beneficiar, dar expertul contabil K. a avut în vedere şi evidenţa contabilă a societăţii pusă la dispoziţie de DIICOT Suceava ce cuprindea şi jurnalul de vânzări. Cele stabilite în expertiza extrajudiciară cu privire la existenţa înregistrărilor în contabilitate au avut în vedere evidenţa contabilă aşa cum a fost ea refăcută de inculpatul A. în 2017, cu includerea acestor venituri însă aceasta reprezintă doar o rectificare, o corectare şi nu duce la înlăturarea răspunderii penale.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate referitor la pronunţarea asupra schimbării încadrării juridice, Curtea a constatat că este nefondat în condiţiile în care decizia CCR invocată impune obligaţia pronunţării printr-o încheiere anterior, sentinţei doar în cazul în care se dispune schimbarea încadrării juridice, nu şi atunci când cererea este respinsă.

Împotriva deciziei penale nr. 31 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosar nr. x/2019, la data de 9 mai 2022 (prin fax) inculpatul A., prin apărător ales, avocat L. a formulat cerere de recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

S-a solicitat achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

1. Referitor la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, s-a solicitat să se constate ca aceasta fapta nu este prevăzută de legea penală.

Aşa cum rezultă din documentele contabile şi concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, societatea B. S.R.L. a prestat către societatea H. S.R.L. servicii de închiriere utilaje pentru care au fost întocmite facturile nr. x/19.06.2012, y/22.06.2012, z/26.06.2021 şi 76/16.07.2012. Facturile respective sunt înregistrate în evidenţa contabilă a B. S.R.L., regăsindu-se în jurnalul de vânzări şi în registrul jurnal aferente perioadei iunie 2012 - iulie 2012. Veniturile realizate din aceste livrări se regăsesc în balanţele contabile, în situaţiile financiare şi în declaraţiile fiscale.

Prin urmare, s-a arătat că nu se poate rţtine niciuna dintre cele 4 inacţiuni prin care se realizează această omisiune ce constituie elementul material al acestei infracţiuni.

Referirea pe care o face expertul contabil în sensul că ar exista diferenţe între livrările şi achiziţiile înscrise de cele două societăţi nu poate fi avută în vedere ca o omisiune a înregistrării veniturilor în condiţiile în care, pe de o parte declaraţia 394 este o declaraţie informativă, iar nu o declaraţie fiscală (fapt care rezultă din chiar prevederile legale care reglementează această declaraţie, Ordinul ANAF nr. 3596, iar pe de altă parte, prin înscrierea acestor facturi în evidenţa contabilă a societăţii în registrele de vânzare, în registrul jurnal şi în situaţiile financiare s-au constituit implicit şi obligaţiile fiscale aferente acestor livrări.

2. Referitor la infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru că a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii B. S.R.L. cheltuieli fictive care nu aveau la bază operaţiuni reale, aferente tranzacţiilor derulate cu furnizorii C. S.R.L., F. S.R.L., D. S.R.L., M. S.R.L. si G. S.R.L..

Întreaga acuzaţie, susţine apărarea, are la baza un raport de expertiză contabilă, întocmit de doamna expert K. în cursul urmăririi penale, raport care nu poate fi apreciat ca având valoare de probă ştiinţifică, conform normelor procedurale, fiind întocmit cu încălcarea Standardului profesional nr. 35, cu depăşirea competenţelor profesionale.

Elementul material al laturii obiective constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive.

Pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidenţierea unor cheltuieli nereale ori a altor operaţiuni fictive.

Relevant este caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.

În cauză, din cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciară, proba încuviinţată de instanţă, rezultă că materialele/mărfurile achiziţionate de societatea B. S.R.L. de la societăţile menţionate în actul de inculpare, au intrat în gestiunea societăţii şi au fost folosite în procesul de producţie/livrare către alţi beneficiari care au şi achitat preţul acestora.

În anexele 5-8 la raportul de expertiză extrajudiciară este prezentată situaţia livrărilor de bunuri/a lucrărilor executate de societatea B. S.R.L. în privinţa materialelor/mărfurilor pentru care s-a susţinut că achiziţia nu a fost reală.

În aceste anexe sunt evidenţiate punctual denumirea şi cantitatea de bunuri aprovizionate de către societatea B. S.R.L., precum şi denumirea beneficiarilor, a cantităţii de bunuri livrate acestora şi a modalităţii în care s-a efectuat plata, în marea majoritate a cazurilor prin transfer bancar.

În aceste condiţii nu se poate susţine cu temei că operaţiunile comerciale de aprovizionare cu materiale, marfa de către societatea B. S.R.L. nu au fost reale.

Constatarea tipicităţii, în speţă, priveşte exclusiv existenţa operaţiunilor comerciale. Or, din evidenţa contabilă a societăţii, existentă la dosarul cauzei şi concluziile raportul de expertiză extrajudiciară, coroborate cu declaraţia numitului A. şi declaraţiile martorilor audiaţi în apărare -N., O., P., Q. -rezultă fără dubiu, că aceste operaţiuni au fost reale, de vreme ce societatea a vândut bunurile în privinţa cărora a încheiat documente contabile şi a încasat preţul acestora.

Astfel, s-a considerat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, bazată pe un probatoriu insuficient care nu este apt a susţine hotărârea pronunţată.

Un alt motiv vizează aprecierea greşită sau neluarea în seamă a unor mijloace de probă. Astfel, deşi au fost audiaţi martorii N. şi O. care au lucrat la societatea B. S.R.L. şi au confirmat achiziţiile de mărfuri precum şi faptul că aceste materiale de construcţii au fost folosite la numeroase lucrări, instanţele de judecată au apreciat că nu se impune aprecierea acestor mijloace de probă, întrucât ar face referire generală la activitatea desfăşurată de numitul A..

S-a mai arătat că raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit în cauză de către doamna expert K. a avut loc cu încălcarea normelor de lucru specifice misiunilor privind expertizele contabile - Standardul profesional 35. Doamna expert a ignorat în totalitate documentele contabile, datele din declaraţiile contabile 300 si 394, a ignorat chiar şi faptul că la rândul lor furnizorii au declarat mare parte din livrările efectuate în propriile declaraţii 394, date care se regăsesc inclusiv la dosarul de urmărire penală.

Prin încălcarea normelor specifice din Standardul profesional nr. 35, expertiza contabilă a fost de natură a produce o încălcare a drepturilor fundamentale numitului A., întrucât ea atesta date şi informaţii care sunt contrare documentelor contabile şi declaraţiilor depuse la organele fiscale şi formulează concluzii de certitudine cu privire la o presupusă activitate în condiţiile în care proba fictivităţii este, pe de o parte atributul organelor de urmărire penală, iar pe de altă parte, activitatea nu poate fi stabilită de un expert contabil doar în baza documentelor contabile.

În concluzie a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, constată că legiuitorul a reglementat recursul în casaţie ca fiind o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte. Astfel, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală.

În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Concluzionând, instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine că sintagma nu este prevăzută de legea penală, circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea.

În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator. Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În raport de situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

Astfel, norma de incriminare în vigoare la data faptei, defineşte evaziunea fiscală pentru care a fost condamnat inculpatul după cum urmează: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale:(. . . . . . . . . .) b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".

În acest context, Înalta Curte reţine că faptele inculpatului A., care în calitate de administrator al SC "B." S.R.L. Săvineşti, judeţul Neamţ a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada martie 2013 - septembrie 2015, cheltuieli fictive cu furnizorii SC "C." S.R.L. Suceava, SC "D." S.R.L. Moţca, S.C. "E." S.R.L. Iaşi, SC "F." S.R.L. Moţca şi SC "G." SRL oraş Hârlău, judeţul Iaşi, în sumă totală de 4.668.307,31 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit şi TVA, în sumă totală de 1.505.905,58 RON şi nu a înregistrat în evidenţa contabilă, în perioada iunie 2012 - iulie 2012, venituri obţinute din relaţii comerciale cu S.C. "H." S.R.L. Slobozia, judeţul Ialomiţa, în sumă de 335.682 RON, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit şi TVA, în sumă totală de 65.116,40 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 C. pen.

Cât priveşte critica inculpatului referitoare la modul în care a fost întocmit raportul de expertiză contabilă sunt aspecte ce ţin de starea de fapt şi care nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs în casaţie fiind reţinute de instanţa de apel, cu titlu definitiv.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost reţinută omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţinuilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate de către S.C. H. S.R.L., iar cu privire la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-a făcut o analiză detaliată cu privire la fictivitatea operaţiunilor comerciale efectuate, instanţa de apel reţinând că vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Ca atare, se constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile necesare întrunirii laturii obiective a infracţiunilor pentru care a fost condamnat recurentul, motivele expuse în recurs în casaţie vizând în realitate exclusiv reevaluarea probatoriului administrat.

Astfel cum s-a arătat anterior în consideraţiunile teoretice, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului şi nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie analizarea circumstanţelor comiterii faptei şi reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Văzând art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 317 din data de 05 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 noiembrie 2022.