Negligent Homicide: Validity of Causal Link When Victim's Unbelted Status Amplifies Injuries from Driver's Traffic Violation

Şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 435/P din data de 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 251/15.10.2021 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2019, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) C. pen., termenul de supraveghere urmând a se calcula conform acestui text de lege.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea sau în cadrul Primăriei oraşului Babadag, pe o perioadă de 70 de zile.

Conform art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune Tulcea.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiei prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost încredinţată Serviciului de Probaţiune Tulcea.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei cu privire la dispoziţiile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1358 C. civ. şi art. 1381 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi, în consecinţă, a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 80.000 RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse în rest pretenţiile solicitate de către partea civilă B. ca nefondate.

Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile C., D., E. ca nefondate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 2700 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, precum şi la plata sumei de 700 RON către expert F. reprezentând diferenţă onorariu expertiză.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpata A..

Prin decizia nr. 435/P din 11 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a decis:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpata A. (împotriva sentinţei penale nr. 251/15.12.2021 pronunţată de Judecătoria Babadag în dosarul penal nr. x/2019).

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, numai sub aspectul laturii civile şi, rejudecând, în baza art. 22 C. proc. pen., a luat act că partea civilă B. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

A înlăturat din cuprinsul sentinţei apelate dispoziţiile privind obligarea inculpatei A. la plata sumei de 80.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B. şi a menţinut restul dispoziţiilor acesteia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în faza apelului au rămas în sarcina statului.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut că inculpata A. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât la data de la data de 20.07.2017, în jurul orei 18:50, aceasta a produs un accident rutier pe DN 22 E 87, la km 225+47m, între comuna Baia şi oraşul Babadag, judeţul Tulcea, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca x cu număr de înmatriculare x, ca urmare a pătrunderii neregulamentare pe contrasens şi acroşării autoturismului x, ceea ce i-a determinat o traiectorie curbilinie care a dus la impactul maşinii pe care o conducea cu un copac de pe marginea carosabilului în urma căruia a decedat mama sa, victima G..

Vinovăţia sub forma culpei a fost reţinută datorită încălcării de către inculpata A. a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 119 lit. b) din H.G. nr. 1391/2006, pe baza analizei coroborate a principalelor mijloace de probă ce susţin situaţia de fapt reţinută în acuzare.

Decizia din apel a fost comunicată la 18 mai 2022 inculpatei A., la domiciliul procesual ales - Cabinet Av. H..

Data până la care inculpata A. avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 18 iunie 2022, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 7 iunie 2022, inculpata A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin avocat H., conform împuternicirii avocaţiale aflate la dosarul de recurs în casaţie al Curţii de Apel Constanţa.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata a arătat că hotărârea atacată este nelegală, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective.

Problematica pe care a avut-o în vedere la momentul formulării prezentei căi extraordinare de atac este aceea că, în mod concret, a fost condamnată pentru o faptă care, în materialitatea acesteia şi cu respectarea de către victima G. a obligaţiei legale personale avută în vedere (obligaţia de a avea fixată centura de siguranţă în momentul producerii accidentului era o obligaţie legală şi personală aflată în sarcina exclusivă a victimei G.), nu era susceptibilă de a determina pronunţarea unei hotărâri de condamnare situaţie care este evidenţiată din considerentele avute în vedere atât de către instanţa de fond, cât şi în considerentele instanţei de apel.

De asemenea, prin cererea de recurs în casaţie, inculpata a solicitat şi suspendarea hotărârii.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, intimaţilor C., D., E., B..

Până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa .

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 27 iulie 2022, iar la data de 16 septembrie 2022 a fost întocmit raportul de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2022, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpata A., a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., şi, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia, fixând termen de judecată, în compunere de 3 judecători, la data de 1 noiembrie 2022.

Totodată, prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă şi cererea de suspendare a executării hotărârii, formulate de recurenta inculpată.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpata A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale" (art. 15 C. pen.).

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut, în jurisprudenţa sa, faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală şi lipsa vinovăţiei) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală).

Cu alte cuvinte, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Efectuând demersul analitic în aceste coordonate de principiu şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de în baza art. 192 alin. (2) C. pen., situaţie în care recursul în casaţie promovat de recurenta inculpată este nefondat.

Astfel, instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt, că inculpata A., la data de la data de 20.07.2017, în jurul orei 18:50, a produs un accident rutier pe DN22 E87, la km 225+47m, între comuna Baia şi oraşul Babadag, judeţul Tulcea, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca x cu număr de înmatriculare x, ca urmare a pătrunderii neregulamentare pe contrasens şi acroşării autoturismului x, aflat regulamentar în depăşire, ceea ce i-a determinat o traiectorie curbilinie care a dus la impactul autoturismului pe care îl conducea cu un copac de pe marginea carosabilului în urma căruia a decedat mama sa, victima G..

Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpata A. se face vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., iar vinovăţia sub forma culpei a fost reţinută din cauza încălcării de către inculpată a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 119 lit. b) din H.G. nr. 1391/2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

În cazul infracţiunii de ucidere din culpă, legiuitorul urmăreşte sancţionarea celor care, prin conduite culpabile ce le sunt imputabile, cauzează decesul unei persoane. În cazul particular al uciderii din culpă în forma agravată, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., aceasta constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

În doctrină s-a arătat că pentru a se reţine incidenţa acestei formei agravate, conduita culpabilă (comisivă sau omisivă) trebuie să fie săvârşită în timpul exercitării unei profesii, meserii ori exercitării unei anumite activităţi; trebuie să existe dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul profesiei, meseriei ori pentru efectuarea acelei activităţi; fapta să fie urmarea nerespectării respectivelor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere.

De asemenea, pentru a se reţine săvârşirea acestei infracţiuni trebuie ca între activitatea culpabilă ilicită şi decesul victimei să existe un raport de cauzalitate, chiar dacă la producerea urmării imediate au concurat şi alte fapte ori împrejurări preexistente, concomitente sau ulterioare. Totodată, delimitarea cauzelor de condiţiile ori împrejurările favorizante trebuie să se realizeze prin stabilirea elementului material necesar şi indispensabil pentru survenirea rezultatului.

Pornind de la cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se observă că prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpata A. critică, în esenţă, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, se susţine că hotărârile de condamnare sunt nelegale faţă de dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi faţă de împrejurarea că s-a reţinut concepţia anterioară conform căreia întotdeauna conducătorul auto vinovat de producerea unui accident, în situaţia în care intervine decesul pentru unul dintre pasagerii aflaţi în autoturism, este şi vinovat de uciderea acestuia.

Aşa cum s-a expus în cele ce preced, instanţa de apel a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 119 lit. b) din H.G. nr. 1391/2006.

Conform art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, "Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private."

Potrivit art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, "Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic."

Conform art. 119 lit. b) din H.G. nr. 1391/2006, Conducătorul de vehicul care urmează să fie depăşit este obligat să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile sau a benzii pe care se deplasează.

Or, instanţa de apel nu a reţinut încălcarea dispoziţiilor legale vizând folosirea centurii sau a dispozitivelor de siguranţă (art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002) şi nici nu a reţinut ca unică încălcare a dispoziţiilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice norma ce instituie obligaţii generale în sarcina participanţilor la trafic (art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002).

În atare situaţie, aşa cum s-a reţinut în cele ce preced, instanţa de recurs în casaţie nu poate schimba ori analiza situaţia de fapt, ci doar poate constata că fapta, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, nu este prevăzută de legea penală ca urmare a neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Din acest motiv se reţine că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora.

În motivarea recursului în casaţie, recurenta inculpată A. a mai susţinut că a fost condamnată pentru o faptă care, în materialitatea acesteia şi cu respectarea de către victima G. a obligaţiei legale personale de a purta centura de siguranţă (consideră că obligaţia de a avea fixată centura de siguranţă în momentul producerii accidentului era o obligaţie legală şi personală aflată în sarcina exclusivă a victimei G.), nu era susceptibilă de a determina pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Sub acest aspect a susţinut că, în situaţia în care victima G. avea fixată centura de siguranţă în momentul impactului, aceasta nu ar mai fi fost proiectată pe direcţia înainte şi nu s-ar mai fi produs vătămările ca urmare a lovirii bordului autoturismului, vătămări care au condus la decesul acesteia.

Aceste motive ale recurentei se referă fie la culpa victimei, fie la lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice (obligaţiile conducătorilor auto vizând depăşirea) şi urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei G. şi întrucât recurenta nu a precizat în mod concret pe care dintre cele două a înţeles să o invoce, instanţa de recurs în casaţie le va avea în vedere pe amândouă.

Cât priveşte culpa victimei la producerea rezultatului, acesta nu poate fi decât culpă exclusivă, care înlătură răspunderea penală a făptuitorului, căci culpa concurentă a victimei (care contribuie la producerea rezultatului) nu înlătură răspunderea penală a acestuia, iar aceasta nu poate fi analizată şi reţinută decât prin analiza mijloacelor de probă şi stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Or, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În schimb, lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice (obligaţiile conducătorilor auto vizând depăşirea) şi urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei G., se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., întrucât face parte din latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina recurente. Însă, verificarea instanţei de recurs în casaţie, în acest caz, se face în limitele situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi de apel pe baza analizei materialului probator administrat în cauză.

Astfel, aşa cum s-a reţinut de instanţa de fond şi de instanţa de apel, inculpata A., nerespectând dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 119 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1391/2006, a pătruns neregulamentar pe sensul opus în timp ce autoturismul x se afla în depăşire şi rula paralel cu autoturismul condus de aceasta şi l-a acroşat din lateral, manevră care a determinat ieşirea în afara carosabilului atât a autovehiculului x, cât şi a maşinii conduse de inculpată, aceasta din urmă, după o traiectorie curbilinie de 21 de metri, izbindu-se frontal de un copac de pe marginea şoselei de pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers. Urmare a impactului cu copacul, victima G., care nu purta centura de siguranţă, a fost proiectată în faţă şi a suferit leziuni traumatice ce au condus la deces, la scurt timp după eveniment. Curtea de apel a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind obligaţia folosirii centurilor de siguranţă, această împrejurare nu se constituie într-o cauză ce a stat la originea accidentului, fiind doar o cauză care a amplificat urmările acestuia, datorită proiectării victimei în faţă la impactul cu copacul.

Aşadar, din analiza materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de apel a reţinut existenţa unei evidente legături de cauzalitate între acţiunea inculpatei şi decesul victimei.

Într-adevăr, din situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel, Înalta Curte constată că la rezultatul final al accidentului - decesul victimei G., au contribuit două acţiuni umane:

- prima, care a fost şi cea generatoare, este reprezentată de nerespectarea dispoziţiilor legale vizând depăşirea de către inculpata A., prin pătrunderea pe sensul opus în timp ce un alt autoturism se afla regulamentar în depăşire, acroşarea acestuia din lateral, fapt ce a determinat ieşirea autoturismului condus de inculpată în afara carosabilului şi izbirea frontală de un copac de pe marginea drumului;

- a doua, care a amplificat urmările rezultatului, este reprezentată de nerespectarea de către victima G. a dispoziţiilor legale vizând purtarea centurii de siguranţă, situaţie în care, la impactul cu copacul, aceasta a fost proiectată pe direcţia înainte şi s-a lovit de bordul autoturismului, suferind vătămări care au condus la deces.

Pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre acţiunea/acţiunile specifice laturii obiective a infracţiunii de ucidere din culpă şi urmarea imediată, respectiv decesul victimei G., Înalta Curte va face aplicarea tezelor pluraliste, aplicabile în domeniul legăturii de cauzalitate dintre acţiunile/inacţiunile inculpatului şi urmarea imediată, teze conform cărora, sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condiţiile care l-au precedat şi fără de care rezultatul nu s-ar fi produs în aceleaşi proporţii. Deci, orice condiţie care a precedat şi a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauză a acestuia, este echivalentă cu cauza.

Pentru a stabili caracterul "sine qua non" al condiţiilor din speţa de faţă, Înalta Curte va utiliza procedeul eliminării ipotetice a acestora din antecedenţa rezultatului spre a vedea dacă fără acestea rezultatul s-ar fi produs în acelaşi fel şi în aceleaşi proporţii, respectiv dacă decesul victimei nu s-ar fi produs fără realizarea activităţilor inculpatului dar şi ale victimei.

Astfel, Înalta Curte a procedat la cercetarea în parte a cauzelor, respectiv încălcările prevederilor legale de către inculpat şi victimă, pentru a stabili măsura în care, fiecare, a contribuit la producerea rezultatului - decesul victimei G..

Punctual, în analiza distinctă a acestor condiţii, Înalta Curte reţine că activitatea inculpatei (de nerespectare a dispoziţiilor legale vizând depăşirea, prin pătrunderea pe sensul opus în timp ce un alt autoturism se afla regulamentar în depăşire, acroşarea acestuia din lateral, fapt ce a determinat ieşirea autoturismului condus de inculpată în afara carosabilului şi izbirea frontală de un copac de pe marginea drumului) ar fi condus la impact chiar dacă victima ar fi purtat centura de siguranţă, urmările acestuia putând consta fie în decesul victimei, fie doar în vătămarea acesteia.

Însă, dacă inculpata A. ar fi respectat întocmai regulile de circulaţie, impactul cu copacul nu s-ar fi produs chiar dacă victima nu purta centura de siguranţă, astfel că rezultatul - decesul victimei G. nu s-ar fi produs.

În concluzie, nerespectarea dispoziţiilor legale vizând depăşirea de către inculpata A. reprezintă contribuţia esenţială la producerea rezultatului periculos, iar nerespectarea de către victima G. a dispoziţiilor legale vizând purtarea centurii de siguranţă, constituie o contribuţie cauzală de amplificare a rezultatului final, din cauza proiectării pe direcţia înainte şi lovirii de bordul autoturismului, suferind leziuni traumatice care au condus la deces.

Or, în atare situaţie, nu se poate susţine cu temei că fapta reţinută în sarcina inculpatei A. nu este prevăzută de legea penală. La nivel teoretic, lipsa de tipicitatea a infracţiunii de ucidere din culpă şi, prin urmare, fapta nu e prevăzută de legea penală, ar fi putut fi constatată numai dacă, deşi recurenta inculpată ar fi respectat dispoziţiile legale amintite, decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a acţiunilor proprii (culpa exclusivă a victimei) sau ale unui terţ, ceea ce în cauză nu de verifică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 435/P din data de 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 435/P din data de 11 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 noiembrie 2022.