Defendant's Cassation Appeal Rejected; Tax Evasion Conviction and Reduced 3-Year Sentence Final

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 21/F din data de 03.02.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată şi agravată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) corob. cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, care începe, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii de la 25.05.2015 ora 1415 la 26.05.2015 ora 1415.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19, 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1381 C. civ. şi art. 1382 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, în contradictoriu cu inculpatul A. şi părţile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei totale de 521.684 RON, după cum urmează:

- suma de 160.160 RON, din care 64.064 RON reprezentând impozit pe profit şi 96.096 RON TVA, în solidar cu S.C. B. S.R.L.,

- suma de 173.546 RON, din care 69.427 RON reprezentând impozit pe profit şi 104.119 RON TVA, în solidar cu S.C. C. S.R.L., şi

- suma de 187.978 RON, din care 78.382 RON reprezentând impozit pe profit şi 109.596 RON TVA, în solidar cu S.C. D. S.R.L., sume la care au fost adăugate obligaţiile accesorii de plată aferente debitului principal (dobândă, penalităţi, majorări datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală) calculate de la data scadenţei fiecărui debit principal în parte, până la data achitării obligaţilor bugetare principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător, instituit prin ordonanţele procurorului nr. 162/P/2013 din datele de 25.05.2015, 28.05.2015 şi 02.06.2015, toate până la concurenţa sumei de 521.684 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părţii civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţilor responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurenţa sumei de 160.160 RON, S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumei de 173.546 RON şi S.C. D. S.R.L., până la concurenţa sumei de 187.978 RON.

Potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţia din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţele procurorului nr. 162/P/2013 din datele de 25.05.2015, 28.05.2015 şi 02.06.2015, până la concurenţa sumei de 521.684 RON, reprezentând valoarea pagubei cauzate părţii civile.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale părţilor responsabile civilmente S.C. B. S.R.L., până la concurenţa sumei de 160.160 RON, S.C. C. S.R.L, până la concurenţa sumei de 173.546 RON şi S.C. D. S.R.L., până la concurenţa sumei de 187.978 RON.

Potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţia din hotărâre privind luarea măsurii sechestrului asigurător este executorie.

S-a reţinut că inculpatul A., în perioada 2012-2014, în calitate de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., a omis, în tot sau în parte, să evidenţieze, în actele contabile, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, să declare şi să achite obligaţiile fiscale ce le reveneau, cauzând bugetului consolidat al statutului un prejudiciu total de 521.684 RON (117.501 euro prin raportare la cursul mediu euro, în perioada săvârşirii infracţiunii de 4,4398 RON), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în forma continuată şi agravată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 95/A din 07.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti cu privire la sentinţa penală nr. 21/F/03.02.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond, s-a dispus între altele:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În temeiul art. 67 alin. (2) corob. cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, a dreptului de a ocupa funcţia de administrator/asociat al unei societăţi comerciale, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul A. a achitat debitul principal în sumă de 521.684 RON.

În baza art. 19, 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 1349, 1373, 1383 C. civ., a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a următoarelor sume cu titlu de obligaţii fiscale accesorii: 172.451 RON în solidar cu inculpata E. şi partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L.; 172.088 RON în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L.; 167.594 RON în solidar cu inculpata F. şi partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L.

În baza art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor inculpatului A. până la concurenţa sumei de 512.133 RON, reprezentând obligaţii fiscale accesorii.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare prezentei.

3. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), solicitându-se admiterea recursului în casaţie şi achitarea recurentului, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

În motivarea recursului, a susţinut următoarele:

În cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru a exista o suprapunere între fapta obiect al judecăţii şi tiparul regăsit în norma incriminatorie, este necesară, sub aspectul laturii obiective, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Aşadar, vor fi realizate cerinţele de tipicitate ale acestei infracţiuni, doar în acele cazuri în care realitatea de fapt, reconstituită ideologic cu ajutorul probelor administrate în cauză, se află în antiteză cu realitatea documentară aferentă operaţiunilor comerciale.

Mai mult, pentru existenţa infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este necesar să se constate încălcarea de către contribuabil a obligaţiei legale de evidenţiere, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate.

Analizând toate probele existente în prezentul dosar, a susţinut că reiese fără putinţă de tăgadă faptul că nu s-au regăsit facturi ce nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor.

Prin urmare, a arătat că nu poate fi reţinută infracţiunea atunci când din probele administrate nu rezultă că o astfel de obligaţie a fost încălcată de inculpat, nefiind identificate facturi neînregistrate în contabilitatea societăţilor.

De asemenea, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul presta activităţi doar în calitate de intermediar vamal, respectiv comisionar vamal. În acest sens, acesta primea documentele necesare de la terţe persoane (clienţi), în vederea efectuării de operaţiuni vamale, respectiv actele constitutive ale societăţilor comerciale care apelau la serviciile inculpatului, invoce-urile care descriau tipul mărfii, denumirea, cantitatea şi valoarea, packing list-urile care specificau greutatea mărfii, netă şi brută şi modalitatea de ambalare, precum şi delegaţii sau procuri din partea societăţilor, traduse în limba română. Inculpatul se deplasa cu respectivele documente la un comisionar vamal, acesta din urmă identificând codul de încadrare vamală a mărfii, stabilind totodată cuantumul final al taxelor vamale şi a T.V.A.

Ulterior, inculpatul comunica clientului valoarea ce urma a fi achitată. Comisionarul vamal depunea actele la autoritatea vamală, unde se efectuau două verificări. La primul control, inculpatul nu asista, acesta participând la cel de-al doilea control, cel în teren, în vederea verificării existenţei mărfii.

După finalizarea acestei proceduri la autoritatea vamală, inculpatul anunţa clientul şi îşi încheia atribuţiile, rămânând doar să fie remunerat pentru serviciile prestate.

Aşadar, activitatea prestată de către inculpat a constat doar în intermediere vamală, neavând nicio legătură cu contabilitatea vreuneia dintre societăţile comerciale din cauză. De asemenea, acesta nu a deţinut magazin de desfacere a mărfii şi nici depozit comercial.

Astfel, inculpatul nu a avut nicio legătură cu administrarea societăţilor, nefiind administratorul acestora nici în drept şi nici în fapt, nesemnând niciun act de administrare.

Calitatea de intermediar vamal, şi nu cea de beneficiar al mărfurilor a inculpatului A., a fost recunoscută chiar de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

În acest sens, a concluzionat că lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Mai mult, nici nu s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă, fictivitatea operaţiunilor în sine, lipsa anumitor elemente în mod evident neputând conduce per se la fictivitatea operaţiunii în sine.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

Examinând recursul în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurentul inculpat se referă, în esenţă, la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pentru toate argumentele expuse în motivele scrise, susţinute oral.

Ca stare de fapt, instanţa de apel, făcând propria analiză a probatoriului administrat în cauză a reţinut că inculpatul A. a acţionat pe parcursul anilor 2012-2014 în calitate de administrator în fapt al S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., societăţi ce au fost înfiinţate de inculpat, cu sprijinul numitei G., pe numele unor terţi.

Inculpaţii G. şi A. s-au ocupat efectiv de administrarea societăţilor şi au desfăşurat activităţi comerciale în numele şi pe seama lor, au avut întregul control asupra operaţiunilor comerciale derulate şi asupra situaţiei financiare, sens în care aceştia au fost împuterniciţi prin procuri notariale, fiindu-le acordate drepturi depline privind administrarea societăţilor, inclusiv cu privire la activitatea contabilă, astfel cum rezultă din cuprinsul procurilor.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reţinută în concret în sarcina sa.

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acţiunea inculpatului, de a omite, în tot sau în parte, să evidenţieze, în actele contabile, operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, să declare şi să achite obligaţiile fiscale ce le reveneau, cauzând bugetului consolidat al statutului un prejudiciu total de 521.684 RON (117.501 euro prin raportare la cursul mediu euro, în perioada săvârşirii infracţiunii de 4,4398 RON) corespunde textului legal de incriminare a faptei de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea reţinută de instanţele ordinare.

În ce priveşte susţinerea apărării din motivele scrise, în sensul că nu s-a stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fictivitatea operaţiunilor în sine, se constată că aceasta vizează fictivitatea, aparenţa existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există (acţiune ce corespunde art. 9 alin. (1) lit. c) din legea specială). Or, în cauză în sarcina recurentului inculpat s-a reţinut o altă variantă alternativă de săvârşire a evaziunii fiscale, respectiv cea a unor operaţiuni reale, care au existat, dar care nu au fost evidenţiate din punct de vedere contabil.

Prin urmare, fapta îndeplineşte condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În ce priveşte criticile inculpatului, care a susţinut că din probe nu rezultă faptul că nu au fost identificate facturi neînregistrate în contabilitatea societăţilor şi că activitatea prestată a constat doar în intermediere vamală, neavând nicio legătură cu administrarea, contabilitatea vreuneia dintre societăţile comerciale, se constată că aceste aspecte ţin de stabilirea situaţiei de fapt în cauză, respectiv de calitatea subiectului activ.

Subiectul activ al infracţiunii reţinute în sarcina recurentului este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar-contabile. În ce priveşte susţinerile inculpatului A. în sensul că a acţionat doar în calitate de comisionar vamal, instanţa de apel a constatat că sunt infirmate de restul probelor administrate în cauză, acesta fiind împuternicit de administratoarele în drept ale celor trei societăţi comerciale pentru a le reprezenta în faţa organelor competente de orice grad şi pentru a lua toate hotărârile necesare în legătură cu activitatea societăţilor, mandatul acestuia nefiind unul limitat la activitatea de reprezentare în faţa organelor vamale.

Înalta Curte reţine că examinarea unei cauze în recurs în casaţie nu poate conduce la reformarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţele care au soluţionat fondul acuzaţiilor penale, în actualul cadru procesual, instanţa de casaţie putând analiza doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Pe de altă parte, deţinerea calităţii de comisionar vamal nu exclude de plano şi nu împiedică ca aceeaşi persoană, în anumite cazuri certe, să exercite şi calitatea de administrator în fapt, situaţia în speţă.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din 07.02.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă arabă se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 95/A din data de 07 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul interpretului de limbă arabă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.