EAW Execution: Obligation to Verify Feasibility of Domestic Sentence Execution Before Refusal and Right to Double Jurisdiction for Incidental Recognition of Foreign Criminal Judgment

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea autorităţilor judiciare germane şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022 de Judecătoria Rosenheim, în dosarul de referinţă nr. 5 Ds x, pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare germane.

În temeiul art. 104 alin. (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 şi art. 12 din Decizia - Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare a mandatului de arestare şi predarea acesteia către autorităţile judiciare germane.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

S-a respins ca nefondată cererea persoanei solicitate A. privind luarea măsurii arestului la domiciliu.

S-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată A. prin încheierea de şedinţă din data de 21.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută (în baza alertei introdusă în Sistemul Informatic Schengen emisă de autorităţile judiciare germane) pentru 24 ore (începând cu data de 20.12.2022, ora 14:10 până la data de 21.12.2022, ora 12:00).

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

S-a solicitat autorităţilor judiciare din Germania respectarea garanţiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, precum şi în art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare din care s-a dedus 159 zile, aplicată pentru săvârşirea, în calitate de coautorat, a infracţiunii de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 şi 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german, constând în aceea că, în seara zilei de 10.11.2016, în jurul orei 00:24, un grup format din mai multe persoane a pătruns prin efracţie, respectiv prin forţarea mai multor uşi, în clădirea de birouri aparţinând R. GmbH din localitatea Rosenheim şi au încercat să deschidă cu un baros un seif aflat la un etaj superior, în care se afla suma de 3000 euro în numerar. S-a reţinut că persoana solicitată A. a avut rolul de a asigura paza în faţa clădirii şi de a alerta restul echipei şi totodată a condus autoturismul cu care s-au deplasat la faţa locului şi cu care urma să se întoarcă după comiterea faptei. Întrucât fapta a fost descoperită, alertând pe celelalte persoane implicate de sosirea organelor de cercetare, activitatea infracţională a fost sistată.

Curtea a constatat că faptele săvârşite de persoana solicitată constituie coautorat la infracţiunea de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 şi 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german şi au corespondent în legea penală română în infracţiunea de tentativă la furt calificat, prevăzută de art. 32 raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. român, cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., (fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani şi 6 luni).

Prima instanţă a reţinut că mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, iar că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv sunt fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, fiind sancţionate cu pedeapsa închisorii de mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

Din actele dosarului a rezultat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 şi, prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare germane, de punere în executare a mandatului europan de arestare, este pe deplin justificată.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele de ordin familial invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Prin urmare, motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în opinia Curţii nu este aplicabil în prezenta cauză întrucât mandatul nu a fost emis în sensul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate şi, mai mult, persoana solicitată nu se află într-o situaţie specială, care ar impune refuzul predării, luând în considerare raţiunile ce ţin preponderent de asigurarea bunei desfăşurări a procedurii şi recunoaşterea şi încrederea reciprocă ce stau la baza executării mandatelor europene de arestare.

De asemenea, s-a reţinut că persoana solicitată A. nu renunţă la regula specialităţii prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004, situaţie în care predarea sa către autorităţile judiciare germane va fi condiţionată de faptul că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, apreciind netemeinică şi nelegală hotărârea atacată şi precizând că hotătârea penală străină de condamnare a fost pronunţată în lipsa sa, luând cunoştinţă de aceasta de la autorităţile judiciare române, fiind vorba despre o hotărâre de revocare a suspendării executării pronunţată de Judecătoria Rosenhein la data de 27.09.2021, definitivă la data de 26.10.2021, în dosarul BwR 5 Ds x. Persoana solicitată a arătat că până la data pronunţării hotărârii s-a aflat în arest preventiv o perioadă de 159 de zile, iar după pronunţare a revenit în România şi de atunci nu a mai mers în Germania, astfel că nu cunoaşte motivul pentru care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare.

În continuare, persoana solicită a invocat faptul că hotărârea străină de condamnare poate fi recunoscută pe cale incidentală întrucât doreşte să execute pedeapsa în România, astfel că, în mod nelegal prima instanţă a procedat la punerea în executare a mandatului european de arestare şi la predarea sa. A mai menţionat că ar fi trebuit solicitată transmiterea unei copii certificate de pe hotărârea de condamnare şi apoi să se dispună recunoaşterea acesteia şi executarea pedepsei în România, deoarece nu este de acord să fie predat statului german.

Persoana solicitată a învederat că arestul la domiciliu ar fi o măsură preventivă adecvată situaţiei sale, în sensul că este singurul întreţinător al tatălui său, o persoană de 96 de ani, cu probleme de sănătate, nevăzător în proporţie de 90%, mama fiind decedată, aspecte dovedite cu înscrisurile aflate la dosar.

În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare, în situaţia în care se apreciază că pe calea contestaţiei nu se poate soluţiona cererea de recunoaştere pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare să se respingă cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, autorităţile judiciare din Germania au emis pe numele persoanei solicitate A. un mandat european de arestare ce are la bază sentinţa din data de 27.10.2021 a Judecătoriei Rosenheim, pronunţată în dosar nr. BwR 5 Ds x, definitivă la data de 26.10.2021 prin care s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa din data de 20.11.2017, definitivă la aceeaşi dată, pronunţată de Judecătoria Rosenheim în dosarul nr. x Ds x, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat în concurs penal cu distrugere, prevăzută de art. 242 alin. (1), alin. (2), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1 şi 2, art. 303 alin. (1) din C. pen. german.

De asemenea, se reţine că prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 referitoare la infracţiunile care dau loc la predare, în speţă fiind vorba de o infracţiune din cele expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (furt în formă organizată/jafuri organizate sau armate) şi la existenţa unui mandat naţional de arestare pe care să se întemeieze mandatul european de arestare.

Fiind ascultată, în condiţiile art. 104 alin. (3), (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată A. a arătat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul membru emitent, invocând considerente de ordin socio-familial, în sensul că locuieşte cu tatăl său în vârstă de 96 de ani în România, care în proporţie de 90% este nevăzător, mama sa este decedată, iar el este singurul întreţinător al tatălui său, precum şi faptul că solicită recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii şi executarea pedepsei în România.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză s-a invocat motivul de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare "când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent."

În conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă ar fi trebuit să trimită autorităţii judiciare emitente cererea de transmitere a unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare verificării condiţiilor legale pentru recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare.

Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei CJUE, C-579/15, Poplawski I, orice refuz de a executa un mandat european de arestare presupune un veritabil angajament din partea statului de executare că va executa pedeapsa. Orice refuz de a executa un mandat european de arestare trebuie să fie precedat de verificarea de către autoritatea judiciară de executare a posibilităţii de a executa în mod real pedeapsa în conformitate cu dreptul său intern. În cazul în care statul membru de executare este în imposibilitate de a se angaja să pună în executare efectiv pedeapsa, îi revine autorităţii judiciare de executare sarcina să execute mandatul european de arestare şi, prin urmare, să predea persoana căutată statului membru emitent.

Aşa cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, caracterul obligatoriu al unei decizii-cadru determină în privinţa autorităţilor naţionale, inclusiv a instanţelor naţionale, o obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional. La aplicarea dreptului intern, aceste instanţe sunt obligate, aşadar, în măsura posibilului, să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii deciziei-cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. Aceasta obligaţie de interpretare conformă a dreptului naţional este inerentă sistemului Tratatului FUE, în măsura în care permite instanţelor naţionale să asigure, în cadrul competenţelor lor, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiile cu care sunt sesizate (Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Ognyanov, C-554/14. EU:C:2016:835, punctele 58 si 59).

Înalta Curte, constată că în mod greşit prima instanţă nu a analizat efectiv motivul de refuz invocat, fiindcă odată invocat un motiv de neexecutare, chiar opţional, analiza acestuia este obligatorie.

Evident, menţiunea din considerente subsecventă prezentării motivului de neexecutare, potrivit căreia predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare nu constituie o analiză efectivă a caracterului neîntemeiat al motivului de refuz invocat de persoana solicitată.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională şi prin raportare la motivele de apel ale persoanei solicitate se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a se apăra, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţie, instanţa având obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".

Pe de altă parte, pronunţarea unei soluţii de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestaţie, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare şi a dreptului la dublul grad de jurisdicţie consacrate de art. 6 din Convenţie, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Sub acest aspect, instanţa de contencios european a statuat, în mod constant, că, deşi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, şi Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Referitor la măsura preventivă dispusă cu privire la persoana solicitată, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, însă, în prezent, măsura arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A. nu se mai justifică, dat fiind faptul că instanţa de control judiciar a desfiinţat hotărârea primei instanţe de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Germania, iar măsura arestării preventive a fost luată tocmai pentru a se putea face predarea acesteia către autorităţile judiciare emitente ale mandatului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă:

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Va revoca măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentinţa penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x/E din data de 05 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în acelaşi dosar, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă:

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Revocă măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentinţa penală nr. 1/F din data de 05 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x/E din data de 05 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în acelaşi dosar, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.