Execution of European Arrest Warrant for Romanian Citizen: Mandatory Substantive Review of Statutory Refusal Ground and Right to Double Jurisdiction

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis cererea autorităţilor judiciare din Italia şi s-a dispus punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 28.10.2022 în baza mandatului naţional de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinţei emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referinţă decizie x, şi în baza mandatului naţional de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinţei emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referinţă decizie x, pe numele persoanei solicitate A..

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 s-a luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare din Italia.

În baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data de 03.01.2023 şi până la data de 01.02.2023 inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare din Italia.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bacău a reţinut că mandatele europene de arestare au fost emise de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Biroul Parchetului de pe lângă Curtea Vercelli în vederea punerii în executare a mandatului naţional de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinţei emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referinţă decizie x şi în baza mandatului naţional de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinţei emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referinţă decizie x.

Curtea a reţinut în sarcina persoanei condamnate A. că activitatea infracţională a fost comisă în anii 2010 - 2011 şi a constat în aceea că, în perioada 13.12.2010 - 18.10.2011, la Cigliano, Verceli, Alzano Lombardo, Collegno, San Martino Trecate, Nerviano, Livorno Ferraris, Trecate, Pollein, Ceva, în complicitate cu alte persoane, a comis 14 infracţiuni de furt deosebit de grav prin pătrundere ilegală în clădiri de construcţie şi societăţi private, de unde a furat sau a încercat să fure 1300 kg de bobine de cupru, camioane, camioane uşoare, combustibil, articole profesionale.

De asemenea, s-a mai reţinut că, în data de 10.04.2011, la Lodi, sus-numitul, în complicitate cu alte persoane, a intrat în mod ilegal într-o staţie electrică, care aparţine companiei de trenuri din Italia, de unde a încercat să fure câteva bobine de cupru, încercând ulterior să scape cu un autorturism x, care îi aştepta şi care era condus de un complice care a reuşit să scape deoarece ei au fost blocaţi de o patrulă de poliţie. Sentinţa rămasă de executat este de 3 ani, 8 luni, I zi de închisoare şi 1900 de euro amendă, ulterior contopirii mai multor sentinţe aplicate sus-numitului."

Curtea a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 din Legea nr. 302/2004, respectiv fapte care dau loc la predare, indiferent de denumirea pe care o au în egislaţia statului emitent, având corespondent în legislaţia penală română, fiind incriminate ca infracţiuni de dispoziţiile art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 32 raportat la art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 367 din C. pen. român şi fiind pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani, respectiv de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Din actele dosarului s-a constat că nu există nici un motiv de refuz imperativ al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 din Legea nr. 302/2004 şi, prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, de punere în executare a mandatului european de arestare este pe deplin justificată.

Curtea a observat că, referitor la unul dintre mandatele europene de arestare, există un motiv opţional de refuz, respectiv cel prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, respectiv executarea pedepsei aplicate s-a prescris referitor la pedeapsa de 8 luni închisoare pronunţată prin sentinţa din data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013.

Pe de altă parte, în privinţa mandatului european de arestare referitor la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa din data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, a constatat că nu există vreun motiv de refuz la predare, opţional sau imperativ.

Având în vedere că, în privinţa mandatului european de arestare referitor la pedeapsa de 8 luni închisoare există doar un motiv opţional de refuz, iar fapta pentru care a fost aplicată pedeapsa de 8 luni este concurentă cu cele pentru care a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, existând şi un ordin de unificare a acestor pedepse, într-o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, Curtea a constatat că se impune predarea persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatelor europene de arestare.

Persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea sa autorităţilor judiciare italiene, întrucât şi-a întemeiat o familie în România, are doi copii minori şi că a avut în permanenţă convingerea că a executat pedepsele aplicate, întrucât a fost arestat preventiv în Italia timp de 6 luni. Raportat la acest aspect, Curtea a reţinut că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă, mandatul european de arestare executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunţat şi de art. 84 alin. (2) din legea specială internă.

Având în vedere ansamblul împrejurărilor obiective ale cauzei, astfel cum rezultă din conţinutul mandatului, datele personale ale persoanei solicitate, precum şi motivele invocate de aceasta, Curtea a apreciat că predarea este singura măsură de natură a asigura buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, motivele de ordin familial invocate de persoana solicitată, dar şi faptul că infracţiunile săvârşite au fost comise în cursul anilor 2007- 2011 nefiind apte să conducă la refuzul predării către autorităţile din Italia.

De asemenea, a constatat că persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea încheierii atacate şi în rejudecare respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare din Italia de punere în executarea a mandatelor europene de arestare emise, având în vedere că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa. A mai solicitat să se dispună o altă măsură preventivă raportat la situaţia personală, respectiv căsătorit şi un copil minor şi că faptele de care este acuzat şi pentru care a fost condamnat sunt foarte vechi, din anii 2007-2011.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este fondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, prima instanţă nu a verificat îndeplinirea tuturor condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatelor europene de arestare emise la data de 28.10.2022 în baza mandatului naţional de închisoare nr. SIEP 304/2015 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 14.10.2020, ca urmare a sentinţei emise la data de 26.02.2015 de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referinţă decizie x şi în baza mandatului naţional de închisoare nr. x/2020 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Vercelli la data de 10.10.2020 ca urmare a sentinţei emise la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referinţă decizie x, faţă de persoana solicitată A., în vederea executării pedepsei de 3 ani 8 luni 1 zi închisoare şi 1900 euro amendă, urmare a contopirii mai multor pedepse.

Se constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

De asemenea, reţine că, fiind sesizată cu privire la executarea mandatelor europene de arestare, la termenul din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bacău a procedat la ascultarea persoanei solicitate A., care a precizat că nu renunţă la regula specialităţii şi că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene, iar dacă hotărârile de condamnare prin care au fost aplicate pedepsele ce fac obiectul mandatului european de arestare vor fi recunoscute, doreşte executarea pedepsei pe teritoriul României . Aceeaşi solicitare, de a nu fi predat autorităţilor judiciare emitente ale mandatului european de arestare şi de a executa pedeapsa în România, persoana solicitată a avut-o şi la acordarea cuvântului asupra contestaţiei formulate în cauză.

Înalta Curte reţine că într-adevăr infracţiunile ce formează obiectul mandatelor europene de arestare emise de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 1 şi 18 teza I din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări şi că nu sunt incidente niciunul dintre motivele obligatorii de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004, însă, în cauză, s-a invocat unul dintre motivele opţionale de refuz la predare, prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reţine că dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.

Invocarea motivului de neexecutare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european când "a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român (...) şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent; (...)", obliga instanţa să analizeze efectiv motivul de neexecutare, analiza nefiind opţională.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat formal motivul invocat de persoana solicitată, cu consecinţa autorizării predării persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia, fără a face o analiză reală a motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi fără a solicita copii certificate ale celor două hotărâri judecătoreşti de condamnare emise de autorităţile judiciare din Italia, respectiv sentinţa din data de 26.02.2015 emisă de către Curtea Vercelli, confirmată de Curtea de Apel Torino la data de 20.04.2018, definitivă la data de 12.07.2018, nr. de referinţă decizie x şi sentinţa emisă la data de 30.05.2011 de către Curtea Lodi, confirmată de Curtea de Apel Milano la data de 28.05.2013, definitivă la data de 13.07.2013, nr. de referinţă decizie x.

În acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de CEDO, transpus şi în legislaţia naţională şi prin raportare la motivele de contestaţie ale persoanei solicitate se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru a-i fi oferită persoanei solicitate posibilitatea de a beneficia de o analiză efectivă a cererii sale de către prima instanţă, respectându-i-se, astfel, drepturile procesuale, în contextul unor condamnări date României de Curtea Europeană pentru violarea art. 6 par. 1 şi 3 din Convenţie, instanţa având obligaţia de a se asigura ca drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".

Pe de altă parte, pronunţarea unei soluţii de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare direct în contestaţie, ar face ca persoana solicitată să nu aibă acces la exercitarea controlului judiciar asupra unei asemenea decizii, întrucât este definitivă, fapt ce ar conduce la încălcarea dreptului său la apărare şi a dreptului la dublul grad de jurisdicţie consacrate de art. 6 din Convenţie, drepturi care reprezintă componente ale unei proceduri echitabile.

Inexistenţa unui al doilea grad de jurisdicţie (drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului) ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Sub acest aspect, instanţa de contencios european a statuat, în mod constant, că, deşi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdicţie, dacă acestea hotărăsc că implementeze un asemenea sistem, au obligaţia să vegheze ca justiţiabilii să se bucure în faţa instanţelor de apel de garanţiile fundamentale prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie (cauzele Delcourt împotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, seria x nr. x, şi Iorga împotriva României, cererea nr. 4.227/02, 25 ianuarie 2007).

Referitor la măsura preventivă dispusă cu privire la persoana solicitată, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, însă, în prezent, măsura arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A. nu se mai justifică, dat fiind faptul că instanţa de control judiciar a desfiinţat hotărârea primei instanţe de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, iar măsura arestării preventive a fost luată tocmai pentru a se putea face predarea acesteia către autorităţile judiciare emitente ale mandatului.

Sub un alt aspect, în rejudecare instanţa va face şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la deducerea perioadei arestării provizorii şi a arestării în vederea predării.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă:

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Va revoca măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentinţa penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x din data de 03 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în acelaşi dosar, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi în consecinţă:

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Revocă măsura arestării preventive a persoanei solicitate A. dispusă prin sentinţa penală nr. 1 din data de 03 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatul de arestare nr. x din data de 03 ianuarie 2023 emis de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în acelaşi dosar, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2023.