Annulment action timely under Article 611(1); award challenge quashed and remanded, related correction denial upheld

Hotărâre arbitrală. Cerere de lămurire, completare sau îndreptare a sentinţei arbitrale, formulată în temeiul art. 604 Cod procedură civilă. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare conform art. 611 alin. (1) teza a doua din acelaşi cod

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul. Desfiinţarea hotărârii arbitrale

Index alfabetic: acţiune în anularea hotărârii arbitrale

hotărâre de lămurire a dispozitivului

termenul de exercitare a acţiunii în anulare

C. proc. civ., art. 446, art. 604 alin. (3)-(4), art. 608 alin. (1) lit. g), lit. h), alin.(2),

art. 611 alin. (1)

Potrivit art. 611 alin. (1) Cod proceduă civilă, acţiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea.

În cazul hotărârilor judecătoreşti, prevederile art. 446 C. proc. civ. recunosc posibilitatea declarării căilor de atac împotriva soluţiilor asupra unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori de completare a hotărârii judecătorești, distinct de căile de atac împotriva hotărârilor în legătură cu care au fost solicitate (doar în măsura în care este prevăzută o calea de atac pentru acestea din urmă), termenul de declarare curgând în mod corespunzător. În dreptul comun nu regăsim nicio normă care să lege calculul termenului de declarare a căilor de atac de eventuala soluţionare a unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori completare a acestora, legiuitorul instituind calculul termenelor de declarare a căilor de atac în mod diferenţiat pentru acestea din urmă, chiar dacă ele sunt similare ca durată.

Spre deosebire de această situaţie de drept comun, în materia acţiunii în anulare a hotărârilor arbitrale, legiuitorul stabileşte că, în cazul formulării unei cereri de îndreptare, lămurire, completare, termenul de declarare curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea, fiind instituit un termen legal de formulare a acestora, respectiv 10 zile de la data primirii hotărârii, conform art. 604 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., termen mai scurt decât cel al declarării acţiunii în anulare, tribunalul arbitral fiind ţinut a se pronunţa de îndată, încheierea sau hotărârea făcând parte integrantă din hotărârea arbitrală.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. rezultă cu titlu de evidenţă intenţia legiuitorului de stabili momentul de început al termenului de declarare a acţiunii în anulare în raport de data comunicării hotărârii arbitrale integrale, respectiv inclusiv cu încheierile sau hotărârile pronunţate asupra cererilor prevăzute de art. 604 C. proc. civ.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2521 din 24 noiembrie 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la data de 26 martie 2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. să plătească prejudiciul material sub forma „lipsei de folosinţă” a spaţiului care a fost adus de A. drept aport în cadrul asocierii, rezultat din încălcarea contractului, prejudiciu estimat provizoriu la suma de 1.064.481,32 lei; cu cheltuielile arbitrale.

Prin încheierea din 3 martie 2021, instanţa a admis obiecţiunea nr. III formulată de reclamanta A. la raportul de expertiză întocmit de expert C. şi a respins celelalte obiecţiuni ca neîntemeiate.

Prin sentinţa arbitrală nr. 59 din 22 iunie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 56.136,32 lei, cu titlul de lipsă de folosinţă a spaţiului ce a făcut obiectul contractului de asociere din 15 iulie 1996, încheiat între cele două părţi.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 37.299,09 lei, cu titlul de cheltuieli de arbitrare.

Prin sentinţa arbitrală nr. 76 din 3 septembrie 2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins cererea formulată de A. S.A. de îndreptare şi lămurire a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021.

Împotriva încheierii din 3 martie 2021, a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 a formulat acţiune în anulare reclamanta A. S.A., invocând, în cazul fiecăreia dintre acestea, incidenţa dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 26 F din 18 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a fost anulată ca tardiv formulată cererea în anularea încheierii din 3 martie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

A fost respinsă ca nefondată cererea în anularea sentinţei arbitrale nr. 76 din 3 septembrie 2021 formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., fiind obligată petenta la plata către intimată a sumei de 17.667,22 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în temeiul prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din acelaşi cod, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivului de recurs ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit a fost anulată ca tardiv formulată cererea în anularea încheierii din 3 martie 2021 şi a sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021, având în vedere că hotărârea este nemotivată - art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind dată şi cu încălcarea prevederilor art. 611 alin. (1) şi a art. 445 din acelaşi cod.

Astfel, prin raportare la motivarea instanţei privind admiterea excepţiei tardivităţii, invocată de intimata B., în considerentele reţinute în acest sens de către aceasta (judecătorul fondului), se observă că prevederile indicate drept temei al admiterii excepţiei - art. 446 C. proc. civ. şi care, de altfel, se referă la căile de atac pe care le poate formula partea împotriva încheierilor ori, după caz, a hotărârilor care au soluţionat o cerere de îndreptare, lămurire sau completare a unei hotărâri şi nu la termenul sau mai exact a momentului de la care ar curge termenul legal de iniţiere a unei atare căi de atac.

Or, instanţa de anulare nu a cuprins în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar/obligatoriu, ar fi trebuit să se raporteze la susţinerile şi apărările recurentei, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile problemei juridice/procedurale deduse judecăţii, fapt care, în caz contrar, a condus la pronunţarea unei hotărâri cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, se susţine că se impune casarea sentinţei şi rejudecarea fondului cauzei, atât timp cât recurenta a invocat prevederile evocate şi a adus argumente esenţiale privind respingerea excepţiei tardivităţii, inclusiv prin concluziile orale formulate la termenul din data de 18 martie 2022, prin raportare la faptul că instanţa nu a înţeles să se pronunţe şi asupra dispoziţiilor art. 445 C. proc. civ. invocate şi luând în considerare faptul că motivarea instanţei în privinţa a ceea ce vizează acest prim motiv de recurs s-a rezumat doar la cele invocate de către pârâtă însuşindu-şi în totalitate apărările acesteia.

Ca atare, recurenta apreciază că nu au niciun fundament legal susţinerile reţinute de instanţa de anulare în vederea admiterii excepţiei tardivităţii care, raportându-se doar la prevederile art. 446 C. proc. civ. fără a analiza şi prevederile art. 445 C. proc. civ., prin care se arată: „Astfel, în cazul hotărârilor judecătoreşti, art. 446 C. proc. civ. prevede că încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.”, precum şi „Totodată, nimic nu împiedica partea să formuleze atât acţiune în anularea hotărârii arbitrale iniţiale ...”, contravin prevederilor art. 445 C. proc. civ. şi ale tezei a II - a art. 611 alin. (1) C. proc. civ. invocate de reclamantă şi, totodată, nu răspund în mod argumentat respingerii acestor temeiuri de drept indicate de A. în respingerea excepţiei, astfel cum reiese cu evidenţă din cuprinsul încheierii prin care s-au reţinut susţinerile părţilor.

Într-o altă critică, ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a reţinut în mod greşit că reclamanta, în cererea în anulare a sentinţei 76 din 3 septembrie 2021, nu a adus niciun argument din care să rezulte incidenţa prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) sau h) C. proc. civ.

Astfel, fără a mai relua toate argumentele aduse în susţinerea motivului de nulitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dezvoltat în cadrul primului motiv de recurs prin care se arată faptul că instanţa a preluat susţinerile pârâtei, deşi un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor şi elementelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Circumscriind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se observă că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în prezentul demers judiciar este fondat, întrucât din cuprinsul acestuia nu rezultă existenţa unei motivări proprii a instanţei de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de o manieră care nu permite în niciun mod verificarea raţionamentului în baza căruia judecătorul a ajuns la soluţia prevăzută în dispozitivul hotărârii, situaţia din urmă fiind asimilată, practic, cu o necercetare a cauzei.

De asemenea, se susţine că sunt incidente - pentru aceleaşi considerente de neluare în examinare de către instanţa de anulare a prevederilor art. 430 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care se impune cazul de nulitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Aspectul care interesează este efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia: „oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Pe cale de consecinţă, întrucât împrejurarea expusă presupune faptul că între cele două cauze ,deşi nu există triplă identitate, urmează a se avea în vedere faptul că invocarea autorităţii de lucru judecat în faţa Tribunalului arbitral a fost invocată ca prezumţie în prezentul litigiu, instanţa urmând să aibă în vedere şi să ţină cont de lucrul judecat anterior.

În acest context, se susţine că instanţa de anulare a omis să se pronunţe asupra celor invocate de reclamantă, în mod contrar, invocând o presupusă nemotivare a cererii în anulare/lipsa criticilor formulate împotriva celei de-a doua sentinţe arbitrale.

Corespunzător acţiunii în anulare, în privinţa criticilor formulate, reclamanta a învederat instanţei de fond considerentele sentinţei civile nr. 7115/28.10.2019 (şi care, astfel cum s-a arătat, la momentul formulării cererii de îndreptare, completare, lămurire, în faţa Tribunalului arbitral, aceasta, la data de 09.07.2021, respectiv 12.07.2021, avea autoritate provizorie de lucru judecat, în cauza respectivă hotărârea definitivă fiind pronunţată la data de 07.10/2021). Sentinţa respectivă fusese pronunţată în cadrul dosarului x/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti având drept obiect contestaţia la executare formulată de B. - dosar de executare x/2019 referitor la evacuarea acesteia din spaţiile asocierii - cerere care a fost respinsă în mod definitiv la data de 07.10.2021, astfel cum rezultă din dezvoltarea menţionată în cadrul memoriului de recurs.

Prin urmare, recurenta susţine că în mod eronat s-a reţinut faptul că pârâta ar fi predat ori ar fi eliberat spaţiile asocierii, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei arbitrale nr. 59/22.06.2021, atât timp cât acest lucru este contrazis prin chiar considerentele reţinute în sentinţa civilă nr. 7115/28.10.2019, pronunţată în cadrul dosarului x/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În fapt, pârâta nu a înţeles niciun moment să predea/elibereze spaţiile asocierii, aşa cum de altfel a şi motivat instanţa de fond în cadrul contestaţiei la executare, reţinând cu autoritate provizorie de lucru judecat (la acel moment) toate aspectele menţionate.

În sensul celor susţinute, se arată că vor fi avute în vedere şi cele reţinute de către Tribunalul arbitral în cuprinsul sentinţei pronunţată referitor la ultima parte a paragrafului/punctului 129 al hotărârii arbitrale, care de asemenea, nu sunt în acord cu cele citate.

În fapt, neexistând o eliberare efectivă din partea pârâtei, eliberarea spaţiului realizându-se de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită, prin intermediul şi aportul acestuia, deci pe calea executării, astfel că nu poate intra în discuţie eliberarea, ca act voluntar al pârâtei, a spaţiilor asocierii.

Ca atare, urmează a se avea în vedere susţinerile reclamantei formulate şi dovedite în faţa Tribunalului arbitral şi din care reiese fără echivoc că predarea şi eliberarea spaţiilor asocierii s-a realizat prin executare silită, în cadrul dosarului execuţional nr. x/2019 al BEJ „D.” la data de 26 iunie 2019, astfel cum s-a reţinut în mod corect în sentinţa arbitrală, însă în mod eronat fiind reţinute aspectele deja evidenţiate anterior referitor la faptul că „Pârâta a predat spaţiul în litigiu către reclamantă...”, ori a „... eliberat” spaţiile asocierii, înţelegându-se, astfel, că evacuarea în sine, prin intermediul executorului judecătoresc nu a operat, per a contrario, intrând, aşadar, în discuţie o eliberare benevolă a spaţiului care a făcut obiectul contractului de asociere, finalizat, de altfel, prin ajungere la termen la data de 1 aprilie 2017 şi eliberat prin executare silită, în urma evacuării pârâtei, la data de 26 iunie 2019.

Astfel, în raport cu aceste aspecte s-a solicitat îndreptarea erorii materiale în sensul evocat.

Cu privire la „denunţarea” din partea reclamantei a contractului se susţine că îndreptarea erorilor materiale se referă la faptul că, în mod greşit, s-a menţionat în cuprinsul sentinţei termenul de denunţare a contractului în discuţie.

Ca atare, în cuprinsul cererii iniţiale, recurenta a înţeles să atragă atenţia asupra acestui aspect Tribunalului arbitral, în mod evident, prin admiterea cererii urmând ca îndreptarea erorii materiale să se realizeze în integralitate, asupra tuturor menţiunilor făcute în cuprinsul sentinţei arbitrale în sensul precizat, prin înlăturarea termenului respectiv în acord cu cele deja dezbătute între părţile din prezenta cauză şi care au dedus judecăţii tocmai această problemă de natură juridică, sens în care, în mod corelativ situaţiei de fapt şi de drept ce răzbate din considerentele hotărârilor civile pronunţate anterior, cu putere de lucru judecat, avute de către părţile din prezentul dosar, urma să fie reţinute şi în cuprinsul considerentelor sentinţei arbitrale nr. 59/22.06.2021, pronunţată în cauza de faţă.

În raport cu considerentele hotărârilor civile pronunţate în cadrul mai multor dosare ce s-au soluţionat între părţile din prezenta cauză dedusă arbitrajului, recurenta apreciază că în mod eronat s-a folosit termenul „a denunţa”, tocmai prin prisma faptului că reţinerile anterioare prin raportare la natura bunului adus în asociere, cât şi la prevederile art. 2 din contract, respectiv având în vedere motivele reţinute cu, titlu definitiv şi autoritate de lucru judecat, în cadrul sentinţelor invocate/depuse în probatoriul dosarului nr. x/2020, conduc în mod unanim spre ideea că urma să fie îndreptată eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinţei arbitrale nr. 59/22.06.2021, în fapt pentru toate considerentele reţinute în cuprinsul sentinţelor evocate fiind reţinut aspectul că prelungirea acestuia nu a mai fost posibilă prin ajungerea contractului la termen, cu luarea în considerare a legislaţiei în vigoare, care impunea anumite rigori prin raportare la natura juridică a bunului adus ca aport în cadrul asocierii de către A.

Aşadar, nefiind pusă în discuţie denunţarea contractului din partea A. şi, ca atare, nefiind reţinut acest lucru în niciuna dintre hotărârile evocate, instanţele care au dezbătut deja această problemă au ajuns la concluzia şi şi-au motivat hotărârea pronunţată, prin aceea că încetarea contractului de asociere dintre părţi s-a realizat prin ajungere la termen, iar faţă de aceste aspecte se solicită îndreptarea erorii materiale în sensul precizat, context faţă de care se arată faptul că acestea nu au fost analizate de către instanţa de anulare, hotărârea acesteia este nemotivată.

Deopotrivă, recurenta a semnalat omisiunea privind susţinerile părţilor din cadrul a două şedinţe de arbitrare, respectiv şedinţa arbitrală din 29 octombrie 2020 şi cea din 12 noiembrie 2020, astfel că faţă de această omisiune de a fi reţinute în cuprinsul sentinţei arbitrale şi aceste aspecte cu referire la susţinerile părţilor din cadrul celor două şedinţe arbitrale, Tribunalul arbitral, în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale invocate nu a luat în considerare completarea punctelor 93 şi 94, nefiind astfel menţionate şi susţinerile pârâţilor din cadrul şedinţei de arbitrare din 29 octombrie 2020 şi, pe cale de consecinţă, lipsind de orice motivare în acest sens hotărârea arbitrală nr. 59 din 22 iunie 2021, precum şi completarea sentinţei nr. 59/2021 cu un nou punct, ulterior menţiunilor făcute în cuprinsul punctului nr. 96 şi anterior menţiunilor făcute în cuprinsul punctului 97.

În acest sens, instanţa trebuia să aibă în vedere toate susţinerile recurentei formulate atât oral cât şi în scris, a susţinerilor părţii potrivnice formulate în cadrul celor două şedinţe, prin reprezentant convenţional, dar nu în ultimul rând, şi a celorlalţi participanţi în cadrul şedinţei arbitrale ce a avut loc la data de 12 noiembrie 2020, urmând să fie înlăturată inclusiv omisiunea ce viza susţinerile expertului desemnat, dl. C.

Cu privire la lămurirea dispozitivului, recurenta a arătat instanţei că prin invocarea prevederilor art. 48 alin. (2) din Reguli şi art. 604 alin. (3) C. proc. civ. a considerat ca fiind necesare lămuriri cu privire la aplicarea dispozitivului, sens în care a solicitat Tribunalului arbitral să dispună în mod concret cum urmează să fie pus în aplicare dispozitivul sentinţei pronunţată în cauză, cu luarea în considerare a faptului că, în final, A. avea de recuperat de la pârâtă diferenţa dintre cele două sume.

Prin urmare, faţă de considerentele evocate, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Recursul declarat în ceea ce priveşte soluţia asupra acţiunii în anulare formulate împotriva sentinţei arbitrale nr. 59 din 22 iunie 2021 şi a încheierii din 3 martie 2021 porneşte de la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la calculul termenului de o lună prevăzut pentru declararea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Potrivit art. 611 alin. (1) C. proc. civ., acţiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea.

Curtea de apel a interpretat dispoziţiile art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. în sensul că termenul la care se referă această teză finală este aplicabil acțiunii în anularea hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea formulată potrivit art. 604, iar nu acțiunii în anularea hotărârii arbitrale inițiale.

Instanţa a apreciat că o asemenea interpretare este în concordanță și cu soluția reglementată de legiuitor în cazul hotărârilor judecătorești și, de asemenea, elimină consecințele inacceptabile pe care le presupune interpretarea strict literală.

Astfel, în cazul hotărârilor judecătorești, art. 446 C. proc. civ. prevede că încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea. Prin urmare, formularea unei cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori completare a hotărârii judecătorești inițiale nu are nicio influență asupra termenului în care aceasta poate fi atacată şi nimic nu ar împiedica partea să formuleze atât acțiune în anularea hotărârii arbitrale inițiale, respectând termenul prevăzut de art. 611 alin. (1) prima teză, cât și o cerere potrivit art. 604, urmând a beneficia de un termen separat în care, eventual, să poată ataca hotărârea sau, după caz, încheierea prin care a fost soluţionată respectiva cerere.

S-a apreciat că nu există niciun argument pentru care legiuitorul să fi dorit instituirea unei soluții diferite în cazul hotărârilor arbitrale, iar această presupusă voință a legiuitorului nici nu transpare decât, cel mult, din exprimarea defectuoasă a tezei a doua a art. 611 alin. (1) C. proc. civ., însă nu poate fi dedusă și într-o modalitate sistematică, din ansamblul prevederilor Codului de procedură civilă, iar a accepta că formularea unei cereri potrivit art. 604, fie ea și vădit nefondată, pentru că textul nu distinge după cum aceasta a fost admisă ori respinsă, prelungește corespunzător termenul reglementat de art. 611 alin. (1) prima teză, ar conduce la consecințe inacceptabile.

În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că dispoziţiile art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. cuprind o normă specială pe care nu o regăsim în situaţia căilor de atac declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti.

În cazul hotărârilor judecătoreşti, prevederile art. 446 C. proc. civ. prevăd că încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea. Acestea recunosc posibilitatea declarării căilor de atac împotriva soluţiilor asupra unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori completare a hotărârii judecătorești, distinct de căile de atac împotriva hotărârilor în legătură cu care au fost solicitate (doar în măsura în care este prevăzută o cale de atac pentru acestea din urmă), termenul de declarare curgând în mod corespunzător. În cazul hotărârilor judecătoreşti nu regăsim nicio normă care să lege calculul termenului de declarare a căilor de atac de eventuala soluţionare a unor cereri de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispoziţiilor contradictorii ori completare a acestora, legiuitorul instituind calculul termenelor de declarare a căilor de atac în mod diferenţiat pentru acestea din urmă, chiar dacă ele sunt similare ca durată.

Spre deosebire de această situaţie de drept comun, în materia acţiunii în anulare a hotărârilor arbitrale, legiuitorul stabileşte că, în cazul formulării unei cereri de îndreptare, lămurire, completare, termenul de declarare curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluţionată cererea.

Înalta Curte consideră că această concluzie nu este doar rezultatul unei redactări deficitare a textului şi a unei interpretări eronate literale a textului de lege, din cuprinsul dispoziţiilor art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. rezultând în mod expres intenţia legiuitorului, care corespunde scopului general de soluţionare cu celeritate a cauzelor arbitrale, ce constituie unul dintre motivele recunoaşterii jurisdicţiei alternative private.

Formularea acţiunii în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate de un tribunal arbitral, pentru motivele de nelegalitate prevăzute în mod limitativ de art. 608 alin. (1) C. proc. civ., permite instanţei judecătoreşti competente verificarea rezultatului demersului arbitral în mod excepţional şi cu un caracter limitat. Formularea unei acţiuni în anulare de competenţa instanţelor judecătoreşti nu este permisă atunci când părţile au la dispoziţie remediile prevăzute de art. 604 C. proc. civ., respectiv cererile de îndreptare, lămurire, completare a hotărârii arbitrale, potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ., acestea rămânând în competenţa tribunalului arbitral.

Spre deosebire de dispoziţiile art. 442-444 C. proc. civ., în cazul cererilor de îndreptare, lămurire sau completare a unor hotărâri arbitrale s-a instituit un termen legal de formulare a acestora, respectiv 10 zile de la data primirii hotărârii, conform art. 604 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., termen mai scurt decât cel al declarării acţiunii în anulare, tribunalul arbitral fiind ţinut a se pronunţa de îndată, iar încheierea sau hotărârea fac parte integrantă din hotărârea arbitrală. Prin comparaţie, exemplificând diferenţa în reglementare, în cazul hotărârilor judecătoreşti, îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii, iar încheierea de lămurire sau hotărârea de completare se ataşează la hotărârea iniţială, atât în dosarul cauzei, cât şi în dosarul de hotărâri al instanţei.

În considerarea specificului acestei jurisdicții, tribunalul arbitral nu arhivează propriile dosare, ci, potrivit art. 605 C. proc. civ., acestea vor fi depuse spre păstrare la tribunalul prevăzut la art. 547 în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii sau de la data lămuririi, completării ori îndreptării ei, potrivit art. 604, ataşându-se dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale.

Faţă de cele anterior reţinute, revenind la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 611 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. prin coroborare cu şi în continuarea logică a normelor deja analizate, rezultă cu titlu de evidenţă intenţia legiuitorului de stabili momentul de început al termenului de declarare a acţiunii în anulare în raport de data comunicării hotărârii arbitrale integrale, respectiv inclusiv cu încheierile sau hotărârile pronunţate asupra cererilor prevăzute de art. 604 C. proc. civ., când asemenea cereri au fost înregistrate. Controlul asupra respectării celerităţii procedurii chiar şi în aceste condiţii este asigurat prin instituirea unui termen legal scurt pentru formularea unor asemenea cereri şi prin cerinţa soluţionării de îndată a acestora.

De altfel, la împlinirea aceluiaşi termen, ca durată şi modalitate de calcul, tribunalul arbitral fie va trimite dosarul spre păstrare la Tribunal, potrivit art. 605 C. proc. civ., fie îl va înainta Curţii de apel în vederea soluţionării acţiunii în anulare, când o asemenea cerere a fost formulată, singura excepţie fiind în situaţia prevăzută de art. 611 alin. (2) C. proc. civ., când motivul de anulare îl reprezintă pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate în acea cauză.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi va admite recursul, în temeiul art. 496-497 C. proc. civ., urmând a casa sentinţa şi încheierea atacate, cu trimiterea spre rejudecare a acţiunii formulate.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei asupra acţiunii în anulare declarate împotriva sentinţei arbitrale nr. 76 din data de 3 septembrie 2021, prin care Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins cererea formulată de A. S.A., de îndreptare şi lămurire a sentinţei arbitrale nr. 59 din data de 22 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Tribunalul arbitral a identificat patru solicitări în cererea calificată ca fiind de îndreptare și lămurire.

În ceea ce privește prima solicitare, instanța arbitrală a explicat că termenul „predare” nu implică, așa cum greșit consideră reclamanta, ideea de executare benevolă a obligației, termenul fiind folosit de legiuitor și în materia executării silite.

În ceea ce privește cea de-a doua solicitare, Tribunalul Arbitral a arătat că nu este vorba despre nicio eroare materială, termenul de „denunțare” fiind sinonim cu cel de „concediu”.

În ceea ce privește cea de-a treia solicitare, instanța arbitrală a arătat că este, de asemenea, neîntemeiată, atât timp cât art. 46 din Regulile de Procedură Arbitrală se referă la susținerile pe scurt ale părților, de unde rezultă că acestea nu trebuie redate integral, putând fi, la nevoie, identificate în cererile formulate de părți, în încheierile care au consemnat susținerile lor la termen, în expertiza efectuată în cauză etc.

În sfârșit, în ceea ce privește cea de-a patra solicitare, instanța arbitrală a arătat că dispozitivul sentinței arbitrale nr. 59 din data de 22 iunie 2021 este clar și nu necesită nicio lămurire.

Curtea de apel a respins acţiunea în anulare ca nefondată reţinând, în esenţă, că nu este adus niciun argument din care să reiasă incidența prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) sau h) C. proc. civ. şi că reclamanta nu se referă deloc la motivele pentru care instanța arbitrală a respins cererea de îndreptare şi lămurire, reiterând doar susținerile din cererea adresată Tribunalului arbitral.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, prima instanţă şi tribunalul arbitral analizând cererea şi motivând soluţiile pronunţate în limitele învestirii, ţinând cont de limitele în care aceasta putea fi formulată potrivit art. 604 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., fără a putea genera o reanaliză a unor aspecte de fond referitoare la litigiu.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul ca nefondat, în baza art. 496 C. proc. civ.