Public order disturbance offense: rejection of cassation based on lack of objective typicity due to absence of plurality of passive subjects

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Tulburarea ordinii și liniștii publice. Tipicitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea Specială. Infracțiuni de corupție și serviciu. Infracțiuni de corupție

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- tulburarea ordinii și liniștii publice

C.pen., art. 371

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

În vederea reținerii tipicității infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 371 din Codul penal, este suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, nefiind prevăzută în norma de incriminare, cerința existenţei unei pluralităţi de subiecți pasivi secundari.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 543/RC din 01 noiembrie 2022

Prin sentinţa penală nr. x/28.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/121/2020, Tribunalul Galaţi a hotărât, printre altele, următoarele:

- în temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în referire la art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul A la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Împotriva acestei sentinţe penale, printre alții, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul A.

Prin decizia nr. x din 28 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2020, s-au decis următoarele:

Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi și de inculpatul A împotriva sentinţei penale nr. x/28.04.2021 a Tribunalului Galaţi.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare, printre altele:

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, reținând şi dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) Cod penal şi art. 76 alin. (1) Cod penal de la 1 an şi 3 luni închisoare la 6 (şase) luni închisoare.

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, printre alții, și inculpatul A.

În esenţă, prin motivele invocate s-a arătat că soluţia de condamnare a celor trei inculpaţi pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzut de art. 371 Cod penal, dispusă de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, este nelegală, întrucât, din analiza întregului material probator administrat în cauză, rezultă că tipicitatea obiectivă, concordanța dintre fapta concretă şi fapta abstractă descrisă în norma de incriminare, nu există, sens în care se impunea achitarea inculpatului A, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală).

În acest sens, s-a menţionat faptul că probele administrate în cauză nu au demonstrat dincolo de orice dubiu că de faţă la respectivul conflict ar fi fost prezente mai multe persoane care să fie indignate de comportamentul violent al inculpaţilor ori că aceştia ar fi provocat o reală stare de tulburare a liniştii publice, întrucât, în realitate, la o parte din conflictul dintre inculpaţi, victimă şi cele trei persoane care o însoţeau pe aceasta, a fost de faţă doar martora B.

Totodată, s-a subliniat că martorii C şi D, cei care se aflau împreună cu inculpaţii E şi F, au fugit după primele momente ale conflictului, respectiv după ce a fost pulverizat spray-ul lacrimogen de către persoane din grupul victimei.

Astfel, s-a concluzionat de către apărare că, în mod cert, la o parte din conflictul care a avut drept urmare decesul victimei G, a fost de faţă doar martora B, singura persoană care a perceput o parte din incident. Conform probelor administrate în cauză, se constată că aceasta nu s-a simţit indignată, timorată de acţiunile inculpaţilor, ci, aşa cum se observă din imaginele stocate de camerele de supraveghere, martora a rămas în magazin când a trecut grupul din care făcea parte victima, însă, ulterior, aceasta iese şi discută cu inculpaţii, încearcă să îi liniştească, să îi ajute, să le ofere apă pentru a se spăla pe faţă după ce se pulverizase spray lacrimogen de către persoane din celălalt grup.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casaţie formulate, printre alții, și de inculpatul A, Înalta Curte, prin încheierea din 6 septembrie 2022, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 Cod procedură penală, şi, în temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, a dispus admiterea în principiu a acestuia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală invocat de inculpatul A, constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală rezultă din indicarea temeiul de drept pe care se întemeiază recursul în casaţie, şi anume, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct.7 din Codul de procedură penală, respectiv faptul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casaţie îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situaţia de fapt reţinută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, prin reaprecierea materialului probator, stabilirea unei alte situații de fapt sau lipsa de vinovăție a recurentului și nici schimbarea încadrării juridice a faptei.

Înalta Curte reţine că inculpatul A a fost condamnat, printre altele, pentru săvârșirea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) Cod penal.

Printre altele, faptele reţinute în sarcina inculpatului au constat în:

În sarcina inculpatului A s-a reținut că la data de 19.08.2020, în jurul orei 21:41, în timpul conflictului petrecut pe strada Combinatului din municipiul Galați, s-a înarmat cu o mătură și un făraș, ambele cu cozi de lemn și, împreună cu inculpații F, H și E, au aplicat lovituri cu pumnii și cu pietre, au alergat în spațiul public înarmați cu obiecte contondente și au distrus un autoturism, în timp ce se aflau mai multe persoane de față care, speriate de acțiunile agresive ale acestora, fie au părăsit în fugă locul agresiunii, fie au strigat să oprească violențele, iar ulterior, una dintre aceste persoane ar fi acționat butonul de panică din interiorul magazinului pentru a solicita ajutorul agenților de paza în stoparea agresiunilor.

Pe calea recursului în casație nu se verifică conformitatea situației de fapt, stabilită cu titlu definitiv de instanța de apel, cu materialul probator administrat în cauză, ori greșita înlăturare sau apreciere a unor probe de către cele două instanțe și nici nu se poate reaprecia asupra corectitudinii încadrării juridice, ci doar dacă faptele reținute ca fiind comise de inculpaţi, în modalitatea stabilită anterior de instanța de fond și de instanța de apel, întrunesc elementele de tipicitate sub aspect obiectiv.

Referitor la infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniștii publice, în raport de criticile aduse, Înalta Curte reţine că pluralitatea de subiecţi pasivi secundari nu constituie o cerinţă de tipicitate a incriminării, elementul esenţial fiind tulburarea ordinii şi liniştii publice prin conduitele comise în public.

Se observă că apărarea aduce critici legate de temeinicia acuzaţiei, susţinând că nu s-a demonstrat dincolo de orice dubiu că, de faţă, la respectivul conflict ar fi fost prezente mai multe persoane care să fie indignate de comportamentul violent al inculpaţilor ori că aceştia ar fi provocat o reală stare de tulburare a liniştii publice, întrucât, în realitate, la o parte din conflictul dintre inculpaţi, victimă şi cele trei persoane care o însoţeau pe aceasta, a fost de faţă doar martora B, care nu s-a simţit indignată, timorată de acţiunile inculpaţilor, ci, aşa cum se observă din imaginele stocate de camerele de supraveghere, a rămas în magazin când a trecut grupul din care făcea parte victima, iar ulterior a ieşit şi a discutat cu aceştia.

Aceste critici nu pot fi primite în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât se referă la temeinicia acuzaţiei, respectiv la modul în care a fost interpretat probatoriul de către curtea de apel.

Curtea de apel, la analiza faptului dacă inculpaţii au tulburat în mod real ordinea şi liniştea publică, a reţinut că martorul C, prezent iniţial pe platoul de lângă magazin, a declarat că a fugit spre General, fiindu-i teamă să nu fie urmărit.

Realizând că urmează să aibă loc un conflict între cele două grupuri, martorul D a plecat şi el în grabă. Martora B a declarat că altercaţia avut loc în mijlocul străzii, la circa 25-30 m de magazin. Am văzut o bătaie generală. Eu m-am speriat foarte tare, am intrat în magazin şi am apăsat butonul de panică pentru a alarma firma de pază. De asemenea, martorul I (angajat al firmei de pază) a confirmat şi el că la momentul când a ajuns la faţa locului au găsit-o doar pe vânzătoarea de la magazin. Aceasta era speriată.

Prin urmare, în raport de cele constatate de instanţa de apel, având în vedere că acţiunile inculpaţilor au fost săvârșite în public, în sensul art. 184 Cod penal, existenţa unei pluralităţi de subiecți pasivi secundari, iar inculpaţii au tulburat în mod real liniștea şi ordinea publică, nu se poate susține cu temei că fapta reținută în sarcina inculpaţilor nu este prevăzută de legea penală.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate, printre alții, de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din 28 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/121/2020.