Constitutional challenge to ex officio defence provision rejected as inadmissible; appeal on procedural grounds refused.

Şedinţa publică din data de 23 mai 2022

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosarul nr. x/2021 ce are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

În cauză, recurentul A. a susţinut că dispoziţiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la sintagma "apărare concretă şi efectivă" încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţia României, precum şi art. 6 paragraful III, lit. b) şi c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a arătat că nu a beneficiat de o apărare concretă şi efectivă, întrucât nu a luat niciodată legătura cu apărătorul desemnat din oficiu, decât în sala de judecată.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a arătat că premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie constatarea, printre altele, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii Constituţionale, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

În stabilirea existenţei legăturii normei legale ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reţinut că recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenţei juridice din oficiu de către apărătorii desemnaţi în acest sens) cu privire la sintagma apărare concretă şi efectivă, în propria cale de atac ce are ca obiect recursul formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.

Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv într-un recurs formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data 25 ianuarie 2021 pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, în dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei alte hotărâri definitive, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei.

În concluzie, între excepţia de neconstituţionalitate invocată cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu şi modalitatea de soluţionare a cauzei nu există o legătură efectivă care să determine necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional, cerinţă obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deoarece dispoziţiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. cu referire la sintagma "apărare concretă şi efectivă" nu privesc examinarea condiţiilor de admisibilitate a căii de atac exercitate.

Împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, în termen legal, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 18 aprilie 2022, dată la cauza a fost amânată pentru data de 23 mai 2022, termen la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, precum şi cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

De asemenea, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudenţă, s-a reţinut că o cerere de declarare a unui text neconstituţional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că excepţia a fost invocată de către recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2021 ce are ca obiect recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data de 25 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel cum s-a reţinut în mod corect prin încheierea recurată, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. referitoare la sintagma "apărare concretă şi efectivă", a fost invocată într-un recurs formulat împotriva deciziei penale nr. 24 din data 25 ianuarie 2021 pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, în dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva unei alte hotărâri definitive, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată cu referire la procedura de asigurare a asistenţei judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o influenţă directă cu privire la soluţionarea cauzei.

Astfel, prin raportare la prevederile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., criticile de neconstituţionalitate privesc dispoziţiile legale referitoare la modalitatea de asigurare a asistenţei juridice din oficiu, care nu au aplicabilitate în cauză având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepţia.

Din această perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu îndeplineşte una dintre condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Reţinând că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica o judecată şi pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că remediul procesual al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în concordanţă cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluţia dispusă prin încheierea recurată este legală.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la autoritatea de lucru judecat invocată de acesta prin raportare la diferite încheieri de sesizare a Curţii Constituţionale având acelaşi obiect cu cauza pendinte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta nu este întemeiată întrucât autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 6 din C. proc. pen., presupune că nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică. Or, obiectul cauzei este recurs împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile aplicării principiului ne bis in idem.

Referitor la critica privind nulitatea absolută a încheierii recurate motivat de faptul că recurentul nu ar fi beneficiat de asistenţă juridică, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că şi această critică este nefondată.

Astfel, din actele dosarului nr. x/2021 rezultă că recurentului A. i-a fost asigurată apărarea, acesta fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, respectiv de doamna avocat B. care a susţinut cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 4 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 mai 2022.