Uninterrupted prescription of liability for driving without a license following constitutional invalidation of procedural interruption grounds

Şedinţa publică din data de 07 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa penală nr. 838 din data de 02.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracţiunea ce face obiectul cauzei a fost săvârşită de către inculpat în concurs real cu infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev.de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, prin sentinţa penală nr. 2856/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 şi cu infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 1239/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., cu referire la Decizia nr. 10/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 500/12.06.2020, a anulat liberarea condiţionată a inculpatului A., dispusă prin sentinţa penală nr. 2736/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.

În temeiul art. 40 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1239/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a înlăturat sporul aplicat şi a repus pedepsele în individualitatea lor, respectiv: 1 (un) an închisoare şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. rap.la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2856/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 şi cu pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1239/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care a adăugat sporul fix şi obligatoriu de o treime din totalul celorlalte două pedepse stabilite (1 an închisoare şi 8 luni închisoare), respectiv sporul de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an, 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) de zile închisoare, care se va executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului partea din pedeapsa principală executată, începând din data de 01.02.2017 până la data de 31.10.2017, inclusiv.

A constatat că, prin sentinţa penală nr. 2856/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, iar prin sentinţa penală nr. 1239/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, i-a fost aplicată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi, pe o perioadă de 4 ani.

A constatat că prin sentinţa penală nr. 2856/13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 şi prin sentinţa penală nr. 1239/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap.la art. 67 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C. pen., rap. la art. 65 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până când pedeapsă principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., a dedus din pedeapsa complementară rezultantă aplicată în cauză, partea executată începând din data de 15.12.2017 până la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 555 C. proc. pen., a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu noua hotărâre, la data rămânerii definitive.

S-a reţinut că inculpatul A., în data de 01.12.2016, în jurul orelor 23:00, a condus autovehiculul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe raza mun. Bucureşti, respectiv pe str. x, fără a deţine permis de conducere, prilej cu care a fost depistat, în trafic, de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei 6.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia penală nr. 997/A/07 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, în faza de cameră preliminară, în faza de judecată în primă instanţă şi în apel au rămas în sarcina statului.

III. Hotărârea atacată cu recurs în casaţie

Împotriva deciziei penale nr. 997/A/07 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs în casaţie cu privire la inculpatul A..

În cererea scrisă, aflată la dosar nr. x/2020, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în sensul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A..

În motivarea recursului, s-au susţinut următoarele:

La data de 01.12.2016, în jurul orei 23:00, inculpatul A. a fost depistat de organele de poliţie în timp ce a condus autovehiculul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe raza mun. Bucureşti, respectiv pe str. x, fără a deţine permis de conducere.

Prin ordonanţa din 14.12.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanţa din 28.02.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale in personam faţă de suspectul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanţa din 09.11.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335, alin. (1) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 07.12.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Prin sentinţa penală nr. 838 din data de 02.12.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Analizând elementele de fapt ale cauzei şi succesiunea actelor de urmărire penală, a actelor de verificare a legalităţii efectuării urmăririi penale şi a sesizării instanţei în procedura de cameră preliminară, a procedurii de judecată în primă instanţă si de judecată în apel, se constată următoarele:

Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial din 25.06.2018, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

În motivarea acestei decizii, Curtea Constituţională arată că "22. instituţia prescripţiei răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârşesc infracţiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârşite şi efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relaţiilor sociale. Astfel, prescripţia răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale şi, prin urmare, a acţiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată şi justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societăţii de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp, de la momentul săvârşirii infracţiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale.

S-a susţinut că, aşa fiind, analiza dispoziţiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale trebuie făcută din aceeaşi dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluţie juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripţie, în care îşi poate exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoştinţa suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii sale.

Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale."

Întreaga motivare a acestei decizii "se încheie cu argumentul din paragraful 34 potrivit căruia "Curtea constată că soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat." (sublinierea recurentului).

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 297/2018, prin Decizia nr. 650/2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a mai multor dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum şi a Legii nr. 78/2000 (publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 07.02.2019), analizând art. I pct. 27 referitor la art. 155 alin. (2) din C. pen. (având în proiect cu următorul conţinut: "(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie faţă de persoana în favoarea căreia curge prescripţia de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură") prin care acest text era modificat în sensul punerii în acord cu Decizia nr. 297/2018, reformulând într-un singur text alin. (2) şi (3) ale art. 155 din C. pen., se arată că:

"417. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acesta, pe de o parte, preia în conţinutul său normativ prevederile actuale ale art, 155 alin. (2) din C. pen., iar, pe de altă parte, modifică soluţia legislativă cuprinsă în alin. (3) al aceluiaşi articol, optând pentru o soluţie legislativă contrară acestuia. Prin înglobarea celor două ipoteze normative, soluţia legislativă preconizată la art. 155 alin. (2) din C. pen. stabileşte o nouă concepţie asupra curgerii termenului de prescripţie după fiecare întrerupere. O atare reconfigurare normativă este însă contrară art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

418. Prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragrafele 22-25, Curtea a reţinut, cu privire la problema efectelor întreruperii termenului de prescripţie, în situaţia comiterii unei infracţiuni, în participaţie, de către mai multe persoane, că, potrivit textului în vigoare al art. 155 alin. (3) din C. pen., "întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre aceştia"

421. Din cele de mai sus rezultă că instanţa constituţională a constatat că, prin natura sa, prescripţia semnifică diminuarea rezonanţei sociale a săvârşirii infracţiunii, până la uitarea ei de către membrii societăţii, ceea ce înseamnă că ea produce efecte in rem, prin raportare la faptele de natură penală săvârşite, şi nu in personam, în mod diferit pentru fiecare participant în parte. Or, textul legal criticat nu face decât să altereze natura juridică a prescripţiei, înlocuind semnificaţia instituţiei prescripţiei răspunderii penale în ipoteza comiterii unei infracţiuni în participaţie cu unul dintre efectele acesteia. Prin urmare, întreruperea cursului prescripţiei trebuie să producă efecte faţă de toţi participanţii la săvârşirea unei infracţiuni, şi nu cu privire numai faţă de persoana în favoarea căreia curge prescripţia de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură. Prin urmare, întrucât, prin prisma instituţiei prescripţiei răspunderii penale, comunicarea actului de procedură prevăzut de lege autorului sau unuia dintre participanţii la săvârşirea infracţiunii semnifică o menţinere a rezonanţei sociale a faptei, ceea ce înseamnă că fapta nu a fost uitată şi este în atenţia societăţii, efectul acesteia vizează fapta, şi nu persoanele. Prin urmare, întreruperea termenului de prescripţie, cu consecinţa curgerii unui nou termen de prescripţie, nu poate fi raportată la persoană, ci la faptă, acesta din urmă fiind criteriul care ţine de natura prescripţiei."(sublinierea recurentului)

În prezenta cauză, Parchetul a apreciat că actele de procedură mai sus enunţate şi efectuate înainte de pronunţarea Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial din 09.06.2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, aveau aptitudinea de a întrerupe cursul prescripţiei, fiind comunicate şi dovedind că organele statului au efectuat urmărirea penală, verificarea legalităţii sesizării şi judecata în primă instanţă cu celeritate.

Inculpatul a fost încunoştinţat despre acuzaţiile ce i s-au adus, fiind lipsit de orice echivoc că fapta de natură penală pe care a săvârşit-o nu şi-a pierdut rezonanţa socială avută în momentul comiterii acesteia.

Având în vedere efectul instantaneu al întreruperii termenului de prescripţie, faptul că actele de procedură întreruptive au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale şi a exigenţelor impuse de Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (reluate şi în Decizia nr. 650/2018 publicată în 07.02.2019) şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, astfel cum prevede şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, s-a apreciat că o constatare ulterioară a neconstituţionalităţii aceluiaşi text de lege (art. 155 alin. (1) C. pen.) prin Decizia nr. 358/2022 nu poate lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură efectuate în cauză şi comunicate inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022).

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care şi cazul în care intervine amnistia sau prescripţia), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:

"72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.

Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.

75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).

76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.".

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispoziţiile C. pen. în vigoare în perioada menţionată constituind legea penală mai favorabilă.

Pe cale de consecinţă, termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpat se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziţii legale referitoare la întreruperea cursului prescripţiei, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripţie, cu consecinţa socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripţie, în cazul depăşirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se calculează potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, admiţând apelul declarat de inculpatul A., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, însă pentru raţionamentele expuse anterior, iar nu pentru împlinirea unui nou termen de prescripţie de 5 ani, după întreruperea acestuia la data de 28.02.2017.

Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data săvârşirii faptei reţinute în sarcina inculpatului A., 01.12.2016 şi s-a împlinit la data de 01.12.2021, fără a suferi vreo întrerupere, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, aplicarea exclusiv a dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen. constituind lege penală mai favorabilă (dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nemaifiind în fondul activ al legislaţiei penale, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale mai sus evocate).

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2022.