Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 613/2022 AI generated

Admissibility of constitutional challenge to cassation provisions in revision proceedings; lack of causal link and prior unconstitutional declaration

Case Number Decizia nr. 613/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the petitioners against the Court of Appeal of Suceava's decision rejecting their request to refer a constitutional exception, thereby upholding the lower court’s ruling and ordering the appellants to pay 200 RON each in judicial costs to the state. The dispute centered on the admissibility of a constitutional challenge to Articles 434(2)(e) and 436(1) of the Code of Criminal Procedure, which regulate cassation appeals, during pending revision proceedings; the petitioners argued these provisions violated constitutional and international rights by excluding victims from extraordinary remedies. The High Court held the exception inadmissible on two decisive grounds: first, the lack of a causal link to the cause of action, as the challenged norms governed cassation rather than the applicable revision procedure, and second, the provisions were already declared unconstitutional by Constitutional Court Decision No. 208/2022, thus failing the admissibility requirements under Article 29 of Law No. 47/1992.

Legislator headnote

AI generated

art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen, art. 436 alin. (1) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Admissibility of constitutional challenge to cassation provisions in revision proceedings; lack of causal link and prior unconstitutional declaration: Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings grounds for cassation constitutional revision objection of unconstitutionality cause of action code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen
art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen.
art. 436 alin. (1) C. proc. pen
şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen., excepţie apreciată ca fiind inadmisibilă.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În acest sens, judecătorul fondului, raportându-se la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a arătat că dispoziţiile art.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Prin urmare, atâta timp cât o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate nu ar avea nicio influenţă asupra soluţiei ce s-ar pronunţa în cauză, cererea formulată de petenţi nu întruneşte condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 06 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă solicitarea petentului revizuent A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen., excepţie apreciată ca fiind inadmisibilă.

În acest sens, judecătorul fondului, raportându-se la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a arătat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen. vizează recursul în casaţie, în timp ce cauza pendinte are ca obiect o cerere de revizuire.

Împotriva acestei dispoziţii, în termen legal au declarat recurs petenţii A. şi B., prin mandatar A., învederând, în esenţă, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza, întrucât, aşa cum a arătat în sala de judecată, "există o similaritate cu tranşarea de către CCR a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 453 alin. (3) noul C. proc. pen.., implicit art. 454 alin. (4) teza I noul C. proc. pen.. şi art. 457 alin. (2) noul C. proc. pen.., în condiţiile excluderii cazului de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen.. prin decizia nr. 2/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 324/05.05.2017".

A precizat că prin dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen. sunt excluse de la posibilitatea formulării recursului în casaţie soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar acesteia din urmă i se refuză posibilitatea de a promova calea extraordinară de atac, fapt ce contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., art. 1 Protocolul 12 la Convenţie, art. 47 alin. (2) din C.D.F.U.E, ultimele trei raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Examinând recursul formulat de petenţii A. şi B., prin mandatar A., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă (alin. (1) şi (2); să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare (alin. (1); să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale (alin. (3) şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1).

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanţei de contencios constituţional formulată în faţa Curţii de Apel Bucureşti de către recurenţii A. şi B., prin mandatar A., Înalta Curte constată că cererea întruneşte doar unele din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deşi au fost invocate de părţi din dosar, în faţa unei instanţe de judecată şi se referă la prevederi (art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) C. proc. pen.) aflate în vigoare, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Astfel, aşa cum, în mod corect, a reţinut judecătorul de la fond, petenţii au invocat neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale ce reglementează procedura recursului în casaţie (cu referire la titularii acestei căi extraordinare de atac şi la hotărârile împotriva căreia poate fi exercitată), prevederi care nu sunt incidente în cauză, întrucât obiectul acesteia este reprezentat de o cerere de revizuire, iar nu de recurs în casaţie.

Prin urmare, atâta timp cât o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate nu ar avea nicio influenţă asupra soluţiei ce s-ar pronunţa în cauză, cererea formulată de petenţi nu întruneşte condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

De altfel, Înalta Curte observă că nici cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (3) din acelaşi act normativ nu este îndeplinită, având în vedere că prevederile art. 434 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 208 din 07 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 mai 2022.

Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că soluţia atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 06 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenţii A. şi B. prin mandatar A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul încheierii din 06 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2022.