Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 609/2022 AI generated

Inadmissibility of challenging pre-trial security seizure via extraordinary appeal under Directive 2014/42

Case Number Decizia nr. 609/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a limited liability company against a 2014 criminal decision by the Bucharest Court of Appeal that maintained and extended security seizures on the assets of multiple defendants, leaving the seizure measures in force and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute concerned the challengeability of a preventive security seizure (sechestrul asigurator) under the Criminal Procedure Code, where the company argued that the lack of a specific appeal mechanism violated its right to an effective remedy under Article 13 of the European Convention on Human Rights and EU Directive 2014/42. The Court held that the legal basis for appealing measures of safety such as special confiscation introduced by Law No. 228/2020 applied only prospectively to measures imposed directly through appeal decisions, not to prior seizure measures; it further reasoned that the appellant had previously benefited from an effective and accessible remedy regarding the execution of the measures, thereby satisfying the requirements of Article 13 ECHR, and concluded that the specific statutory grounds for contestation were not applicable to the timing and nature of the challenged decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen, art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (5) C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 71/2011; Inadmissibility of challenging pre-trial security seizure via extraordinary appeal under Directive 2014/42: În susţinerea contestaţiei a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (1), (4) şi 5 din Directiva 2014/UE/42, art. 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispoziţiile art. 20, art. 21 şi art. 126 din Constituţia României susţinând, în esenţă că, prezenta contestaţie este admisibilă şi întemeiată.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure order of seizure statutory grounds criminal confiscation security measures right to an effective remedy

Cited Legislation

AI generated
art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen
1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen
x/2005 şi rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art.
art. 32 din Legea nr. 656/2002
pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art.
art. 11 din Legea nr. 241/2005
656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art.
art. 249 alin. (5) C. proc. pen
pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp.
art. 6 din Legea nr. 71/2011
familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art.
art. 250 alin. (6) C. proc. pen
De asemenea, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen.
art. 250 alin. (6) din C. proc. pen
24 din data de 20.01.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală, partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei penale nr. 809/F din 28 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi a încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 809/F din 28.11.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-A penală în dosarul nr. x/2005 şi integral încheierea de şedinţă din data de 28.09.2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul cu nr. x/2005 şi rejudecând, printre altele, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 si cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea 71/2011 a menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţă nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ - DIICOT Structura Centrala precum si sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penala asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosarul nr. x/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora si ale altor persoane in posesia cărora se afla bunuri cu privire la care exista presupunerea rezonabila ca provin din faptele penale deduse judecaţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a masurilor asiguratorii), respectiv bunurile imobile aflate în posesia S.C. J. S.R.L. indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile întocmit de ANAF din 08.10.2014.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie contestatoarea S.C. J. S.R.L.

În susţinerea contestaţiei a invocat dispoziţiile art. 8 alin. (1), (4) şi 5 din Directiva 2014/UE/42, art. 13 CEDO, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene cu raportare la dispoziţiile art. 20, art. 21 şi art. 126 din Constituţia României susţinând, în esenţă că, prezenta contestaţie este admisibilă şi întemeiată.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prin încheierea din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C.. p.r pen, art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 32 lit. d) C. familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanţă nr. 171/d/p/2003 din 12.01.2005 a Parchetului General de pe lângă ICCJ/DIICOT/Structura Centrală precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asiguratorii.

Contestatoarea J. a formulat contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurator, aceasta fiind reprezentată de avocat ales K..

Ulterior, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei penale atacate, la punctul III, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (4) C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile art. 32 lit. d) din Codul familiei, aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12.01.2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurator instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A., C., F., B., D., E., H. si I., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2005.

De asemenea, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a îndatoririlor fundamentale a respins ca nefondată contestaţia formulată de intervenienta J. S.R.L. care a formulat contestaţie împotriva luării şi împotriva modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanţă prin încheierea din 15.09.2014.

Astfel, Înalta Curte constată că pentru contestatoare a fost prezent apărătorul ales care a pus concluzii cu privire la măsura asiguratorie dispusă la termenul din 15.09.2014 respectându-se contradictorialitatea.

După pronunţarea deciziei nr. 1207 din 14 octombrie 2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, J. a formulat o serie de contestaţii, ce au fost respinse de către Înalta Curte.

În acest sens, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 796 din 8 iunie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea S.C. J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Prin încheierea din 16 septembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a luat act de retragerea contestaţiei formulate de contestatoarea J. S.R.L. împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Prin decizia nr. 371 din 06 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Prin decizia nr. 415 din 14 aprilie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Prin decizia nr. 1072 din 16.11.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2005.

Astfel, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac formulate de contestatoarea J., Înalta Curte reaminteşte că prin Decizia nr. 24 din data de 20.01.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen. care nu permitea şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii) este neconstituţională.

Ulterior, pronunţării Deciziei 24/2016 a Curţii Constituţionale, prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), au fost aduse modificări atât C. proc. pen., cât şi Legii nr. 304/2004 (privind organizarea judiciară), pentru punerea de acord a dispoziţiilor acestora, între altele, cu decizia anterior citată a Curţii Constituţionale.

Prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen. (introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.

Potrivit dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare. Contestaţia se depune, după caz, la judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată sau instanţa de apel care a pronunţat încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, după caz, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, respectiv instanţei ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Astfel, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 la data de 23 mai 2016 prin care s-a introdus art. 2501 C. proc. pen., contestatoarea J. a formulat contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurător dispusă în dosarul nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, iar la termenul din data de 16 septembrie 2016 reprezentantul societăţii J. S.R.L. a învederat Înaltei Curţi că îşi retrage contestaţia, depunând şi cererea formulată în scris de către contestatoare privind retragerea contestaţiei, instanţa luând act de manifestarea de voinţă.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 13 alin. (1) din C. proc. pen., legea procesual penală este de imediată aplicare, se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.

Or, Legea nr. 228/2020 nu conţine dispoziţii tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituţional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie (legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestaţiei în temeiul art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. nu se naşte decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal prin transpunerea Directivei nr. 42/2014/eu, la pct. 2, alineatul al cincilea se menţionează raţiunea introducerii acestui text, în sensul că s-a apreciat că, în cazul în care măsura de siguranţă a confiscării speciale se dispune direct prin decizia prin care se soluţionează calea de atac a apelului şi nu există nicio cale de atac, pentru transpunerea art. 8 alin. (6) al Directivei, care impune o cale de atac şi pentru ipoteza dispunerii măsurii de siguranţă a confiscării direct prin decizia din apel, este necesară completarea C. proc. pen.

Pe de altă parte, Directiva nr. 42/2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană prevede în alin. (10) libertatea statelor membre de a iniţia proceduri de confiscare legate de o cauză penală în faţa oricărei instanţe competente.

Prin urmare, şi din această perspectivă, nu poate fi analizată contestaţia în baza acestui temei legal, a cărei justificare a fost limitată de legiuitor strict la situaţiile în care măsura se dispune direct prin decizia de soluţionare a apelului, iar nu şi anterior pronunţării acesteia, ca în cazul de faţă.

Nici din perspectiva recursului efectiv invocat de către contestatoare, contestaţia formulată nu poate fi admisă.

Curtea Europeană a constatat încălcarea articolului 13 din Convenţie al dreptului la o cale de atac efectivă ţinând seama de toate împrejurările relevante ale unei cauze.

S-a reţinut că termenul "efectiv" înseamnă că respectiva cale de atac trebuie să fie corespunzătoare (adecvată) şi accesibilă, răspunzând, ea însăşi, obligaţiei de celeritate [Paulino Tomás împotriva Portugaliei (dec.), 2003; Çelik şi Imret împotriva Turciei, 2004, pct. 59]. Simplul fapt că reclamantului i-au fost respinse toate pretenţiile nu constituie în sine un element suficient pentru a aprecia caracterul "efectiv" sau nu al acţiunii [Sindicatul Suedez al Mecanicilor de Locomotivă împotriva Suediei, 1976, pct. 50; Boyle şi Rice împotriva Regatului Unit, 1988, pct. 67; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs şi Gubi împotriva Austriei, 1994, pct. 55; Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000, pct. 89]. Astfel, în cauza Amann împotriva Elveţiei (MC), 2000 (pct. 89- 90), Curtea a constatat că nu a fost încălcat art. 13 din Convenţie în raport cu art. 8 considerând efectivă o cale de atac în pofida respingerii pretenţiilor reclamantului.

Or, în cauză, dispoziţiile dreptului garantat de art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate, întrucât contestatorii au beneficiat de o cale de atac accesibilă, în faţa unei instanţe competente să se pronunţe, după ce au luat cunoştinţă de măsurile asiguratorii dispuse şi natura acestora şi au avut posibilitatea formulării unor căi de atac efective, respectiv contestaţii sub aspectul modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor în cadrul executării acestora.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petenta J. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.