Surrender under a European Arrest Warrant for migrant trafficking: rejection of the optional territorial jurisdiction refusal where no domestic proceedings are pending
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision to execute a European Arrest Warrant (EAW) and maintain the detention of the requested individual pending surrender to the issuing state, while ordering the individual to pay 200 RON in judicial costs. The dispute concerned the execution of an EAW issued by Hungary for the offense of migrant trafficking involving inhumane treatment, where the individual contested the surrender on the grounds that the underlying recruitment and organization of the transport occurred on Romanian territory, arguing that Romanian jurisdiction should prevail. The Court held that the EAW complied with all formal and substantive conditions under Law No. 302/2004, noting that the offenses fall under the exception to the dual criminality requirement (Art. 97(1)(13)). Crucially, the Court rejected the optional ground for refusal based on territorial jurisdiction (Art. 98(2)(e)), reasoning that no criminal proceedings had been initiated by Romanian authorities for the same facts, and therefore there was no justification to transfer the proceedings domestically, affirming the principle of mutual recognition and trust inherent in the EAW framework.
Legislator headnote
AI generatedart. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, art. 99 din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004; Surrender under a European Arrest Warrant for migrant trafficking: rejection of the optional territorial jurisdiction refusal where no domestic proceedings are pending: The dispute concerned the execution of an EAW issued by Hungary for the offense of migrant trafficking involving inhumane treatment, where the individual contested the surrender on the grounds that the underlying recruitment and organization of the transport occurred on Romanian territory, arguing that Romanian jurisdiction should prevail. The Court held that the EAW complied with all formal and substantive conditions under Law No. 302/2004, noting that the offenses fall under the exception to the dual criminality requirement (Art. 97(1)(13)). Crucially, the Court rejected the optional ground for refusal based on territorial jurisdiction (Art. 98(2)(e)), reasoning that no criminal proceedings had been initiated by Romanian authorities for the same facts, and therefore there was no justification to transfer the proceedings domestically, affirming the principle of mutual recognition and trust inherent in the EAW framework.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Basis for imposing the payment of 200 RON in judicial costs on the appellant.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 185 din 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 08 august 2022 de către autorităţile judiciare din Ungaria- Judecătoria Raională Zalaegerszeg în dosarul nr. x. Bny. 290/2022/2 pe numele persoanei solicitate A. şi s-a dispus predarea acesteia către autorităţile judiciare ungare cu respectarea regulii specialităţii.
S-a menţinut măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08 septembrie 2022 până la data de 07 octombrie 2022, inclusiv.
S-a constatat că persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu data de 24 august 2022 la zi. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 25 august 2022 a fost înregistrată adresa nr. x/2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a înaintat semnalarea Biroului Naţional Sirene nr. x/SIRENE/DGE din 19 august 2022 transmisă în baza mandatului european de arestare emis la data de 08 august 2022 de către autorităţile judiciare din Ungaria - Curtea Districtuală Zalaegerszeg în dosarul nr. x. Bny. 290/2022/2 pe numele persoanei solicitate A., cu propunerea de luarea măsurii arestării.
Totodată, au fost înaintate procesul-verbal încheiat la data de 24 august 2022 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, declaraţia dată de persoana solicitată în faţa procurorului şi ordonanţa de reţinere nr. 52/2022 din 24 august 2022, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate A. pentru 24 ore, cu începere de la 24 august 2022, ora 15:45, până la 25 august 2022, ora 15:45.
În cuprinsul semnalării s-a arătat că pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare în baza mandatului naţional de arestare emis la data de 14 iulie 2022 de Tribunalul Districtului Nagykanizsa în dosarul nr. x/2022.bu, persoana solicitată fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de facilitarea accesului şi şederii neautorizate şi trafic de persoane prev. de secţiunile 353 (1)-(2)-(3) din C. pen. al Ungariei, pedeapsa maximă prevăzută de legea statului emitent pentru aceste infracţiuni fiind 10 ani închisoare.
Prin încheierea nr. 53 din 25 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 s-a dispus măsura arestării provizorii faţă de persoana solicitată pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 25 august 2022 până la data de 08 septembrie 2022, inclusiv şi s-a stabilit termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
La data de 06 septembrie 2022 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat mandatul european de arestare emis la data de 08 august 2022 de către autorităţile judiciare din Ungaria- Judecătoria Raională Zalaegerszeg în dosarul nr. x. Bny. 290/2022/2 pe numele persoanei solicitate A..
În cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi săvârşită în condiţiile supunerii la tratamente inumane a persoanei traficate, prev. de art. 353 (1) din C. pen. al Ungariei (2 acte infracţionale), pedeapsa prevăzută de legea statului emitent fiind închisoarea de la 5 ani la 10 ani.
Din descrierea faptelor a rezultat că anterior datei de 02 iulie 2022, la un moment ce nu poate fi definit cu exactitate, prin intermediul cunoştinţei sale A., cetăţean român şi din însărcinarea persoanei pe care o cunoştea sub numele de "Tarzo", suspectul B., cetăţean român, s-a angajat ca în schimbul unui comision de 500 euro, folosind autoutilitara C. cu structură de prelată modificată, având numărul de înmatriculare x, să acorde ajutor pe teritoriul Ungariei unui număr de 11 persoane care s-au declarat a fi cetăţeni nepalezi, sirieni, pakistanezi şi eritreeni şi care nu au avut permis de intrare şi de şedere pe teritoriul Uniunii Europene, ca aceştia să ajungă din Ungaria fără permis în Italia (Triest).
În acest scop, la data de 01 iulie 2022, seara, a ascuns migranţii înghesuiţi în poziţia culcat, cu colaborarea unor persoane rămase necunoscute în cursul urmăririi penale, în spaţiul având o înălţime de 27 cm şi o suprafaţă de bază de 430x230 cm amenajat în partea superioară a structurii suport a prelatei autoutilitarei C., având numărul de înmatriculare x, fixată prin traverse metalice şi acoperită cu placă OSB, ascunzătoare care din pricina amenajării şi dimensiunilor a permis aerisirea doar parţial şi a exclus categoric coborârea din vehicul şi comunicarea cu şoferul în cursul deplasării vehiculului.
După sosirea în Italia, o parte dintre migranţi ar fi plătit sume între 2.000 şi 3.500 euro pentru transport. Cunoscând premisele de mai sus, suspectul B. a trecut graniţa dintre România şi Ungaria prin punctul de trecere a frontierei Nagylak în data de 02 iulie 2022, ora 00:48, conducând autovehiculul care transporta migranţii. În cursul procedurii au apărut date cu privire la faptul că aproape în acelaşi timp cu autovehiculul având numărul de înmatriculare x condus de B. care transporta migranţii, la autorităţile române s-a prezentat pentru a trece prin punctul de a frontierei Nagylak şi cetăţeanul român A. cu autovehiculul având numărul de înmatriculare francez CV797YM, care s-a deplasat în faţa autovehiculului având numărul de înmatriculare x condus de suspect, jucând un aşa numit rol de "deschizător de drum".
Aproape simultan cu ei a mai trecut graniţa româno-ungară şi persoana pe care suspectul o cunoştea pe numele de "Tarzo", în fapt potrivit actualelor date de evidenţă cetăţeanul croat D., cu autovehiculul având numărul de înmatriculare x. Proprietarul autovehiculelor cu număr de înmatriculare românesc conduse de suspect şi de D. este una şi aceeaşi persoană, şi anume E., potrivit datelor de evidenţă din România. După trecerea graniţei, suspectul B. s-a deplasat fără oprire în Ungaria cu autovehiculul de mai sus, până când în zorii zilei de 02 iulie 2022, la ora 05:12, pe tronsonul km 14 al drumului principal M70, la locul de odihnă Csörnyeföld, angajaţii Oficiului Naţional pentru Taxe şi Vămi l-au reţinut şi au găsit în partea superioară a spaţiului de încărcare a vehiculului cei 11 migranţi înghesuiţi în condiţii inumane.
S-a reţinut că în noaptea de 28-29 iunie 2022 numitul B. a acordat ajutor prin metodă similară unui număr necunoscut de persoane a căror identitate nu se ştie, pentru trecerea frontierei de stat dintre Ungaria şi Slovenia, tot din însărcinarea lui A. şi a persoanei cunoscute sub numele de Tarzo. În cursul acţiunii sale, a transportat migranţii în ascunzătoarea amenajată în porţiunea superioară a spaţiului de încărcare a autoutilitarei C.. Au trecut frontiera de stat dintre România şi Ungaria în data de 28 iunie 2022, ora 23:18, prin punctul de trecere Nagylak, iar frontiera de stat dintre Ungaria şi Slovenia prin punctul de trecere Tornyiszentmiklós în data de 29 iunie 2022, ora 03:58. Suspectul a transportat la Triest, Italia străinii ascunşi în autoutilitară.
Cetăţeanul croat D., împreună cu cetăţeanul român A., la fel au intrat în Ungaria în data de 29 iunie 2022 cu autovehiculul având numărul de înmatriculare x prin punctul de trecere a frontierei Nagylak, iar pe parcursul drumului au circulat în faţa suspectului, asigurându-i traseul pe teritoriul Ungariei. Suspectul B. a săvârşit acţiunile prin intermediul şi cooperarea cetăţeanului român identificat ca fiind A. şi din însărcinarea şi cu cooperarea cetăţeanului croat, identificat ca fiind D.. Aceştia s-au pus de acord atât înainte de săvârşirea acţiunilor, cât şi în cursul executării acestora.
La termenul de judecată din data de 8 septembrie 2022 a fost audiată persoana solicitată A. care a precizat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Ungaria şi a menţionat expres că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia aflată la dosar.
Prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, în sensul că în cuprinsul acestuia au fost menţionate identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate, a fost indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, respectiv mandatul de arestare naţional nr. x/162/2022 emis la 14 iulie 2022 de Inspectoratul General Judeţean de Poliţie Zala, Direcţia Judiciară, Serviciul judiciar-unitatea urmărire penală aprobat de Parchetul Raional Nagykanizsa la data de 05 august 2022, s-a precizat încadrarea juridică a infracţiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, au fost descrise circumstanţele săvârşirii faptelor şi a fost specificată pedeapsa prevăzută de legislaţia statului emitent pentru acest tip de fapte închisoarea de la 5 ani la 10 ani.
Din conţinutul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate s-a constatat că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate se regăsesc printre infracţiunile care permit predarea, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004.
Cât priveşte obiecţiile formulate de persoana solicitată, Curtea de apel a constatat că acestea, pe de o parte, nu privesc identitatea, iar pe de altă parte, motivul pentru care persoana solicitată nu a exprimat un acord de predare, nu se încadrează între motivele obligatorii sau facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispoziţiile art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Astfel, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea, motivând că infracţiunile au fost săvârşite pe teritoriul României.
Prima instanţă a constatat că aspectul invocat de persoana solicitată nu se circumscrie situaţiei care poate constitui motivul facultativ de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. e) din lege, respectiv situaţia în care mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. Deşi activitatea infracţională are o desfăşurare transnaţională, din datele existente la dosar rezultă că infracţiunea s-a consumat pe teritoriul Ungariei, nefiind incident acest motiv de refuz.
Prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 302/2004, cererea de executare a mandatului european de arestare fiind admisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 109.
În privinţa măsurilor privative de libertate dispuse în cauză, prima instanţă a constatat că persoana solicitată a fost reţinută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin ordonanţa de reţinere nr. 52/2022 pentru 24 ore, prin încheierea nr. 53 din 25 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 s-a dispus măsura arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile, menţinută prin sentinţă, ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004. Prima instanţă a mai reţinut că predarea, ca o consecinţă directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, arătând că numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Împotriva sentinţei penale nr. 185 din 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie persoana solicitată A..
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 septembrie 2022 şi repartizată aleatoriu pentru termenul de judecată din data de 27 septembrie 2022.
În dezbateri, persoana solicitată, beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat ales, a solicitat respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 08 august 2022 de către autorităţile judiciare din Ungaria, susţinând că este cunoscut faptul că transporturile sunt organizate în România, la fel ca şi recrutarea migranţilor, motiv pentru care apreciază că primează interesul statului român tragerea la răspundere penală a unui cetăţean român sub imperiul legii penale române.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Alin. (2) al acelui text statuează că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002."
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
În cauză, se constată că faţă de persoana solicitată A. a fost emis un mandat european de arestare la data de 08 august 2022 de către autorităţile judiciare din Ungaria- Judecătoria Raională Zalaegerszeg în dosarul nr. x. Bny. 290/2022/2, aceasta fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi săvârşită în condiţiile supunerii la tratamente inumane a persoanei traficate, prev. de art. 353 (1) din C. pen. al Ungariei (2 acte infracţionale), pedeapsa prevăzută de legea statului emitent fiind închisoarea de la 5 ani la 10 ani. Situaţia de fapt, descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, a fost expusă pe larg în sentinţa penală atacată.
Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare din Ungaria îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiţia prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia fiind detaliată ţinând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.
De asemenea, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care este cercetată persoana solicitată se regăsesc printre infracţiunile care permit predarea, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
În continuare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi observă că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În privinţa împrejurării că infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate, conform principiului teritorialităţii şi al personalităţii, nu pot fi cercetate de către autorităţile judiciare din Ungaria, se constată că argumentele apărării, în sensul că este de notorietate că recrutarea migranţilor şi transporturile sunt organizate în România, nu sunt fondate, nefiind incident motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004.
Conform art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României." Aşadar, acest motiv facultativ de refuz a executării mandatului european de arestare, invocat de contestator, este aplicabil atunci când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.
Se constată că împotriva persoanei solicitate s-a emis mandatul european de arestare pentru infracţiunea de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi săvârşită în condiţiile supunerii la tratamente inumane a persoanei traficate, prev. de art. 353 (1) din C. pen. al Ungariei (2 acte infracţionale). Chiar dacă s-ar constata că unele acte de executare ale presupusei infracţiuni ar fi fost comise pe teritoriul statului român, trebuie menţionat că, într-o astfel de situaţie, legea lasă la aprecierea instanţei oportunitatea refuzului executării mandatului european de arestare. Un eventual refuz poate fi justificat doar de oportunitatea demarării unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare. Or, autorităţile judiciare din România nu au declanşat vreo procedură în privinţa faptelor săvârşite de contestator, astfel că nu se poate identifica vreo justificare pentru transferul procedurilor în ţară. Drept urmare, se constată că nu este fondată cererea persoanei solicitate în sensul incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 cu consecinţa refuzului predării.
Înalta Curte constată că, şi în situaţia în care persoana solicitată nu şi-a dat acordul în vederea predării către autorităţile judiciare străine, conform declaraţiilor din data de 24 august 2022 date la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dar şi în faţa primei instanţe la data de 08 septembrie 2022, predarea în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Ungaria nu este condiţionată de acordul de voinţă al persoanei solicitate dacă se apreciază că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru aceasta. De asemenea, se constată că instanţa de fond a avut în vedere că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii, dispunând predarea cu respectarea dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel că nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte.
Concluzionând, se constată că instanţa de fond a analizat mandatul european de arestare, reţinând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a admis, în mod corect, cererea de executare a acestuia, dispunând menţinerea măsurii arestării în vederea predării pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 08.09.2022 până la data de 07.10.2022, inclusiv, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate, Înalta Curte, constatând legală şi temeinică hotărârea penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 185 din 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 185 din 08 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.