Prisoner's successive challenge against disciplinary sanction deemed inadmissible under finality rule; costs awarded to state.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 64/CJ din 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei Justiţiei, către Baroul Iaşi, o onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru parte, în cuantum de 313 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia penală nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul contestator A. împotriva sentinţei penale nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Iaşi a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 609 din 17 martie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în baza dispoziţiilor art. 104 din Legea nr. 254/2013, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana condamnată A. împotriva încheierii nr. 422 din 9 iulie 2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 28 aprilie 2021, a formulat contestaţie persoana condamnată A..

În contextul prezentat, evaluând calea de atac cu care a fost învestit, Tribunalul Iaşi a notat că, în condiţiile în care, potrivit art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, hotărârea prin care judecătoria soluţionează contestaţia împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a liberării condiţionate este definitivă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale definitive nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iaşi este inadmisibilă, motiv pentru care a respins-o, ca atare.

Împotriva deciziei penale nr. 182/CJ din 2 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie condamnatul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub acelaşi număr.

Evaluând cauza cu care a fost învestită, prioritar, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii căii de atac pusă în discuţie din oficiu, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, sentinţa penală nr. 609 din 17 martie 2021 a Judecătoriei Iaşi este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi supusă, în mod repetitiv, altor căi de atac, astfel cum a procedat contestatorul.

A mai reţinut că procesul penal este guvernat de principiul legalităţii, ceea ce presupune că toate căile de atac sunt prevăzute de lege şi că exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Deopotrivă, a reţinut că susţinerile contestatorului în sensul că Legea nr. 254/2013 ar avea lacune şi ar fi neconstitutională şi că, raportat la dispoziţiile CEDO, calea de atac exercitată de acesta ar fi admisibilă, au doar caracter generic, condamnatul neindicând, în concret, care sunt considerentele pentru care ar fi trebuit să i se recunoască două sau trei căi de atac împotriva încheierii judecătorului delegat în cadrul Penitenciarului Iaşi. În plus, acestea sunt şi vădit greşite în contextul în care contestatorul avea posibilitatea legală de a formula cerere de recuzare împotriva judecătorului din cadrul Judecătoriei Iaşi, în măsura în care suspiciona că imparţialitatea acestuia ar fi fost afectată în vreun fel de "relaţiile de colegialitate" cu judecătorul delegat. De altfel, CEDO lasă la aprecierea legiuitorului naţional reglementarea căilor de atac, aceasta fiind o chestiune de politică penală internă. Ceea ce este esenţial este asigurarea accesului la justiţie, care, aşa cum a subliniat CEDO, nu are caracter absolut şi nici nu presupune existenţa unui anumit număr de căi de atac.

Dreptul de acces la instanţă este un principiu de rang constituţional, prevăzut ca atare în art. 21 din Constituţie şi recunoscut şi în documentele şi tratatele internaţionale la care România este parte. Acesta nu are, însă, caracter absolut, ci presupune existenţa unor reguli de drept procesual care interzic sau nuanţează posibilitatea justiţiabilului de a se adresa instanţei într-o situaţie dată.

Or, în cauză, contestatorul are dreptul, prin voinţa legiuitorului, de a se adresa unei singure instanţe de control judiciar pentru a contesta soluţia pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, nefiind posibilă o nouă cale de atac împotriva acesteia.

*

Împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat "recurs" condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca şi "contestaţie", la data de 11 august 2022, sub nr. x/2022, cu termen la data de 27 septembrie 2022.

La termenul fixat, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia, ale contestatorului condamnat şi ale apărătorului desemnat să-i acorde asistenţă juridică din oficiu fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, în ordinea cronologică a demersurilor susmenţionate, Înalta Curte constată că, nemulţumit de soluţia dată plângerii formulate, în temeiul art. 104 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, împotriva hotărârii nr. E7/73 din 23 iunie 2020 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Iaşi prin încheierea nr. 422 din 9 iulie 2020 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la acelaşi penitenciar, condamnatul A. a contestat această hotărâre în temeiul art. 104 alin. (9) din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa penală nr. 609 din 17 martie 2021, în temeiul art. 104 din Legea nr. 254/2013, Judecătoria Iaşi a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnat împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, sentinţa anterior menţionată este definitivă, împotriva acesteia condamnatul A. a formulat contestaţie, cale de atac respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 182/CJ din 2 iunie 2021 a Tribunalul Iaşi.

Nemulţumit şi de această ultimă soluţie, condamnatul a contestat-o, calea de atac fiind deopotrivă respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care, la rândul ei, a fost contestată de către parte în cauza de faţă.

Astfel, tinzând la reluarea succesivă a controlului jurisdicţional asupra soluţiei date de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Iaşi plângerii formulate împotriva hotărârii Comisiei de disciplină din cadrul aceleiaşi unităţi de detenţie, prin care a fost sancţionat pentru abaterea disciplinară prev. de art. 81 lit. h) din Legea nr. 254/2013, condamnatul A. a formulat împotriva acesteia o primă contestaţie, soluţionată de Judecătoria Iaşi prin hotărâre definitivă, conform alin. (14) al art. 104 din acelaşi act normativ.

Ulterior, deşi legea nu prevede o atare posibilitate, condamnatul a formulat contestaţii succesive împotriva hotărârii definitive susmenţionate şi a deciziilor definitive pronunţate de Tribunalul Iaşi şi, respectiv, Curtea de Apel Iaşi în căile de atac exercitate gradual.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în prezenta cauză, Înalta Curte a fost învestită, în procedura prev. de art. 4251 C. proc. pen., cu soluţionarea contestaţiei formulate de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care, fiind pronunţată în temeiul art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., nu este supusă niciunei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de condamnatul A. împotriva acesteia.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 64/CJ din data de 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.