Contestation against final criminal appellate decision declared inadmissible; appellant ordered to pay state judicial fees
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the convicted party against a Court of Appeal decision, ordering the appellant to pay 200 RON in state judicial fees, thereby leaving the lower court's final decision in force. The dispute concerned a procedural attempt by the convicted party to challenge a Court of Appeal decision that had previously dismissed a contestation against a lower court sentence, which the appellate court had deemed a request for re-individualization of the sentence rather than a valid subject for that specific appeal route. The decisive legal basis was Article 4251(7) of the Criminal Procedure Code, which stipulates that decisions rendered in solving a contestation are final and not subject to any further appeal; consequently, the High Court held that exercising a contestation against a final, non-appealable judicial decision violates the principle of the uniqueness and hierarchy of appeals under Articles 129 and 21 of the Constitution and Article 13 of the ECHR, making the higher-level appeal inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 4251 alin. (1) C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Contestation against final criminal appellate decision declared inadmissible; appellant ordered to pay state judicial fees: Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022
Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 16/C din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 5 pronunţată de Tribunalul Harghita la data de 14 februarie 2022, în dosarul penal nr. x/2021, reţinându-se, că solicitarea condamnatei A. reprezintă, în concret, o cerere de reindividualizare a pedepsei aplicate, astfel că aceasta nu poate face obiectul acestei căi de atac.
Împotriva deciziei penale nr. 16/C din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021, contestatoarea A. a formulat contestaţie, arătând că nu este de acord soluţia pronunţată.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, Înalta Curte reţine următoarele:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Conform art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În speţă, prin decizia atacată, s-a soluţionat contestaţia formulată de contestatoarea A., pronunţându-se o hotărâre definitivă, cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea contestaţiei exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Exercitarea contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, încălcă coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Ca atare, constatând că a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege şi, în consecinţă, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 16/C din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 16/C din 14 aprilie 2022 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.