Driving-while-suspended conviction upheld; license revocation deemed automatic and cassation appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 02 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 98 din 23 iunie 2021, Judecătoria Luduş, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 335 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat.

De asemenea, a constatat faptul că inculpatul a comis prezenta infracţiune în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen., primul termen al acesteia constând în pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, astfel că în baza art. 96 alin. (4) C. pen., a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată şi a dispus executarea în totalitate a pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penala nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureş, def. prin neapelare, la data de 02.05.2018.

Totodată, în baza art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penala nr. 426/19.04.2018 a Judecătoriei Tg. Mureş, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 şi pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre inculpatul având de executat în total pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare în regim de detenţie.

În plus, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat şi a dispus ca o copie a prezentei hotărâri se va comunica, după rămânerea definitivă, către IPJ Mureş- Serviciul Rutier, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 302/A din 25 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 98 din 23 iunie 2021 pronunţate de Judecătoria Luduş, în dosarul penal nr. x/2020 şi s-a menţinut hotărârea penală atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în procedura soluţionării prezentului apel.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2020

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din 25 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând condiţiile de admisibilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut, printre altele, că cererea de recurs în casaţie se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin motivele formulate de recurentul A. s-a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulat şi, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa.

Prin cererea de recurs în casaţie şi concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A. a criticat decizia pronunţată în apel susţinând că este nelegală, ca urmare a constatării existenţei unei fapte prevăzute de legea penală, în condiţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, întrucât nu a existat premisa descrisă în hotărârea de condamnare.

Astfel, s-a arătat că varianta reţinută de către procuror şi însuşită de către prima instanţă de judecată, incriminează fapta persoanei care posedă permis de conducere, însă exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În acest sens, s-a reţinut faptul că, la data de 29.06.2018, inculpatul avea dreptul de a conduce suspendat urmare a săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 334 alin. (1) şi art. 337 alin. (1) şi (2) C. pen., fapte din data de 15.08.2015, respectiv a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 335 alin. (2) C. pen., fapta din 13.09.2015.

S-a precizat că pentru faptele anterior indicate şi reţinute de către procuror (15.08.2015 şi 13.09.2018), inculpatul a fost condamnat, prima dată prin sentinţa penală nr. 223/2017 a Judecătoriei Luduş (definitivă la 17.01.2018), iar ultima condamnare a fost dispusă prin sentinţa penală nr. 76/2018 a Judecătoriei Târgu Mureş (definitivă la 12.02.2018).

Ca atare, la data reţinută pentru săvârşirea faptei din prezentul dosar, 29.06.2018, pentru cele două infracţiuni pentru care s-a dispus iniţial de către serviciul rutier suspendarea exercitării dreptului de a conduce, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiind astfel finalizat procesul penal.

S-a menţionat faptul că pentru săvârşirea infracţiunilor din datele de 15.08.2015 şi 13.09.2015, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a conduce suspendat.

Potrivit prevederilor art. 193 alin. (4) din ROUG nr. 195/2002:

"...prin înştiinţare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu are dreptul să conducă autovehicule până la finalizarea dosarului penal."

Prin urmare, raportat la prevederea legală antemenţionată, orice decădere cu privire la exercitarea dreptului de a conduce este limitată în timp, în cazul inculpatului, până cel târziu la data de 12.02.2018, data ultimei hotărâri de condamnare. Ulterior acestei date, având în vedere condamnarea acestuia, nu mai putea opera suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă prin cele două înştiinţări emise de către Poliţia Târgu Mureş -Biroul Rutier la data de 13.09.2015, respectiv Poliţia Iernut la data de 15.08.2015, în condiţiile în care aceasta era dispusă doar până la finalizarea dosarului penal.

În acord cu cele de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 27 din 21 aprilie 2021, a reţinut faptul că " (...) măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere, când este aplicată ca urmare a constatării comiterii unei infracţiuni, încetează la definitivarea dosarului penal (...) Prin urmare, aceeaşi este şi durata măsurii interdicţiei de a conduce pe care poliţistul o ia atunci când constată săvârşirea oricăreia dintre aceste infracţiuni - conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet. Astfel, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu poate dura decât până la soluţionarea definitivă a dosarului penal. (...) ". Există o distincţie între permisul emis de autorităţile române sau străine, cu atât mai mult cu cât ICCJ a avut în vedere o situaţie premisă ce vizează anularea unui permis de conducere emis de autorităţile române.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă în mod neîndoielnic faptul că niciodată nu a fost comunicată nici inculpatului şi nici autorităţii emitente a permisului de conducere (autorităţilor maghiare), în condiţiile legii, nicio măsură de suspendare a exercitării dreptului de a conduce al inculpatului sau de interzicere a dreptului de a conduce vehicule în România.

Ca atare, în cauză, nu s-a realizat situaţia premisă, ca element ataşat laturii obiective, pe care norma de incriminare o impune în mod expres, iar fapta inculpatului care a condus autoturismul la data de 29.06.2018 pe raza localităţii Iernut, jud. Mureş, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, astfel cum a fost reţinută prin sentinţa primei instanţe.

Pe de altă parte, în condiţiile în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen.., potrivit cărora judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare, instanţa este ţinută să analizeze şi să se pronunţe exclusiv cu privire la fapta imputată persoanei trimisă în judecată.

Din acest punct de vedere, instanţa de control judiciar, în mod nelegal, a apreciat în motivarea soluţiei asupra faptului că inculpatul a săvârşit infracţiunea raportat la faptul că permisul de conducere ar fi fost anulat şi prin urmare efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis. Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat - prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., faptă pe care a săvârşit-o la data de 29.06.2018 în condiţiile în care avea dreptul de a conduce suspendat din data de 15.08.2015.

Prin urmare, aceasta era acuzaţia care i s-a adus inculpatului prin actul de sesizare şi cu care a fost sesizată instanţa de judecată, şi nicidecum faptul că ar fi condus având permisul anulat ca urmare a hotărârii de condamnare (sentinţe penale ale Judecătoriei Târgu Mureş/Luduş).

Ca atare, instanţa de apel, în mod nelegal, având în vedere faptul că a constatat că sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal - hotărârea instanţei de fond nu comportă niciun fel de critică, a dat o dezlegare diferită, schimbând, în realitate, prin motivarea adusă, încadrarea juridică a faptei, în sensul în care a constatat efectiv că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii în forma prevăzută în textul legal incriminator, art. 335 alin. (2) teza a III-a C. pen. (conduce pe drumurile publice un vehicul în condiţiile în care permisul i-a fost anulat).

În concluzie, s-a susţinut că, în speţă, nu există niciuna dintre situaţiile prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu a existat situaţia premisă şi nu sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, motiv pentru care a solicitat să se constate incidenţa cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., desfiinţarea deciziei atacate şi, în rejudecare, achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza I raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., exclusiv motivele care pun în discuţie elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen.. S-a mai precizat că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte a statuat că referirea la probatoriul administrat în cauză, situaţia de fapt ori încadrarea juridică, sunt aspecte ce ţin de temeinicie şi nu de legalitatea pedepsei.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, în scopul respectării legislaţiei şi uniformizării jurisprudenţei şi nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

În speţa de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În cauză, prin motivele de recurs în casaţie se solicită a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat, prevăzute în art. 335 alin. (2) C. pen.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat A., prin decizia pronunţată de instanţa de apel care a dispus soluţia definitivă de condamnare a recurentului inculpat pentru infracţiunea prevăzută în art. 335 alin. (2) C. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Potrivit art. 335 alin. (2) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. (1) C. pen. drept prima trăsătură esenţială a infracţiunii, rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune corespondenţa dintre fapta concretă săvârşită de o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

Potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri: (...) b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din C. pen.

În considerentele deciziei nr. 27 din 21 aprilie 2021 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la persoana care poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., publicată în M.Of. nr. 664 din 6 iulie 2021, s-a reţinut că efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. De asemenea, prin aceeaşi decizie, Înalta Curte a subliniat faptul că deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

În esenţă, pornind de la cazul de casare invocat, se constată că motivele recurentului inculpat A. se referă la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina recurentului inculpat, prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.. A apreciat că potrivit prevederilor art. 193 alin. (4) din ROUG nr. 195/2002, orice decădere cu privire la exercitarea dreptului de a conduce este limitată în timp, în cazul inculpatului, până cel târziu la data de 12.02.2018, data ultimei hotărâri de condamnare. Ulterior acestei date, nu mai putea opera suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă prin cele două înştiinţări emise de către Poliţia Târgu Mureş -Biroul Rutier la data de 13.09.2015, respectiv Poliţia Iernut la data de 15.08.2015, în condiţiile în care aceasta era dispusă doar până la finalizarea dosarului penal.

Astfel, s-a considerat că nu s-a realizat situaţia premisă ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv comunicarea către acesta sau către autorităţile emitente a permisului de conducere (autorităţilor maghiare), a măsurii anulării permisului de conducere.

În acest sens, prin considerentele deciziei din apel, s-a reţinut, ca bază factuală că: "în data de 29.06.2018, în jurul orelor 18:30, inculpatul a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare x, în centrul oraşului Iernut, având dreptul de a conduce suspendat din data de 15.08.2015, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 335, alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (1) C. pen., raportat la art. 43, alin. (1) C. pen.."."

De asemenea, prin decizia pronunţată în apel, s-a reţinut că: "prin înştiinţarea din data de 15.08.2015 inculpatului i s-a adus la cunoştinţă faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, aspect reiterat prin înştiinţarea din data de 13.09.2015, iar în urma rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 223/2017 pronunţată de Judecătoria Luduş, prin care inculpatul a suferit prima condamnare penală sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în baza art. 114 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a operat sancţiunea administrativă a anulării permisului de conducere, sancţiune care, conform celor reţinute de ÎCCJ prin decizia nr. 27/21.04.2021 operează ope legis, independent de statul emitent al permisului de conducere".

Situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de instanţa de apel reliefează că "efectul juridic al anulării permisului de conducere se produce ope legis, ca urmare a existenţei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare iar deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În plus, s-a amintit că "nu se face distincţie după cum permisul este emis de autorităţile române sau străine, aceste aspecte urmând a avea relevanţă în procedura administrativă a anulării înscrisului constatator al dreptului de conducere", iar faptul că organele române de poliţie nu ar fi procedat la încunoştinţarea autorităţilor ungare nu este o condiţie pentru a opera sancţiunea interzicerii dreptului de a conduce.

În raport de cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile inculpatului în sensul că permisul de conducere nu a fost anulat ulterior momentului pronunţării hotărârilor definitive, astfel încât fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, având în vedere şi comunicarea autorităţilor maghiare că deţinea la data săvârşirii infracţiunii un permis de conducere valabil, întrucât situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel are caracter definitiv.

Or, aşa cum s-a arătat, contrar celor susţinute de către recurent că permisul de conducere nu a fost anulat ulterior momentului pronunţării hotărârii definitive de condamnare, invocând în susţinere decizia nr. 27 din data de 21 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se constată îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. reprezentată de anularea permisului de conducere, conform legii speciale privind circulaţia pe drumurile publice şi întrunite cerinţele esenţiale care întregesc elementul material al acestei infracţiuni.

Fiind vorba de o obligaţie, legiuitorul a stabilit şi consecinţele nerespectării acesteia, subliniind că deţinerea efectivă a permisului de conducere nu conferă titularului acestuia dreptul de a conduce în condiţiile în care instanţa de judecată a dispus, în mod definitiv, condamnarea sa pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Cu privire la problema de drept expusă, instanţa de apel a reţinut că sancţiunea anulării permisului de conducere intervine de drept în cazul rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare a titularului acestuia şi nu este condiţionată de comunicarea ei în cadrul procedurii administrative prin care se dispune această anulare (în acest sens este şi decizia nr. 27 din data de 21 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Mai mult, se reţine că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, inculpatului asemenea oricărui alt cetăţean român, îi revenea obligaţia de a cunoaşte prevederile legii, inclusiv ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel că nu este aplicabil nici din perspectiva laturii subiective cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de apel, prin decizia definitivă, a stabilit în mod legal, în conformitate cu situaţia de fapt reţinută, că inculpatul A. a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev.de art. 335 alin. (2) C. pen.

Se consideră astfel că între baza factuală stabilită şi însuşită de către instanţa de apel şi condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, există o deplină concordanţă.

Prin urmare, sunt irelevante criticile recurentului care vizează problematica corectei menţionări în secţiunea în drept a denumirii infracţiunii ori chiar a variantei alternative reţinute în sarcina sa, atât timp cât acestea sunt indubitabil şi judicios evaluate în cauză şi rezultă cert din alte secţiuni ale aceluiaşi act, iar eroarea nu are valenţa de a influenţa limitele angajării răspunderii penale.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din data de 25 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 302/A din data de 25 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2022.