Proportionality and mandatory specific motivation for periodic review of precautionary seizure measures under Article 2502 of the Code of Criminal Procedure

Şedinţa publică din data de 23 august 2022

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 02 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B..

Pentru a dispune astfel, în esenţă, verificând legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor, prin prisma dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu privire la inculpatul B. următoarele:

Prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului B.:

- teren în suprafaţă de 450 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 14.02.2008 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 25.000 RON;

- teren în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 04.12.2009 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 90.818 RON;

- teren în suprafaţă de 69159 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 16.04.2010 la B.N.P. D., preţul menţionat în contract este de 1.431.487,57 RON (345.795 euro).

Prin rechizitoriul emis la data de 31.10.2017 în dosarul de urmărire penală nr. 44/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, printre altele, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B., sub aspectul săvârşirii:

- "complicităţii la infracţiunea de luare de mită în formă continuată", faptă prev. de art. 48 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (3 acte materiale, corespunzătoare pct. II.2.2 - II.2.4 din rechizitoriu);

- infracţiunii de "spălare de bani în formă continuată", faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 C. pen. (3 acte materiale, corespunzătoare pct. II.2.2 - II.2.4 din rechizitoriu);

- şi a infracţiunii de "participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată", faptă prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 321 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. (3 acte materiale, corespunzătoare pct. II.2.2 - II.2.4 din rechizitoriu), toate cu aplic. art. 38 C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a menţionat că prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că măsura asigurătorie luată prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 este considerată aplicată până la concurenţa sumei de 1 336 295 euro, reprezentând bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii, solicitându-se să se dispună confiscarea sumei de 940 500 euro de la inculpatul A. şi a sumei de 395 795 euro de la inculpatul B., sume de bani ce reprezintă folosul material dobândit în urma săvârşirii infracţiunilor de luare de mită/complicitate la luare de mită ce au făcut obiectul urmăririi penale în prezenta cauză.

Prin sentinţa penală nr. 963 din data de 17.08.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, cu privire la inculpatul B., Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus în esenţă:

- încetarea procesul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de "participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată", faptă prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 321 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., (2 acte materiale corespunzătoare pct. II.2.2-II.2.3 din rechizitoriu, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, în baza În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

- condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "complicitate la luare de mită în formă continuată" (2 acte materiale, corespunzătoare pct. II.2.2- II.2.3 din rechizitoriu), în baza art. 48 rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.

- condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "spălarea banilor în formă continuată" (2 acte materiale, corespunzătoare pct. II.2.2 - II.2.3 din rechizitoriu), în baza art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea 129/2019 cu aplic. art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.

- s-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente între ele, precum şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 251/16.04.2019 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 1369/18.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sent. pen. nr. 367/06.03.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 748/25.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti; s-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepselor stabilite prin sentinţele anterior menţionate;

- în baza art. 97 alin. (1) C. pen., art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite în prezenta cauză de 4 ani închisoare, 4 ani închisoare cu pedepsele de 2 ani închisoare, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a aplicat inulpatului B. pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 2 doi ani şi 6 şase luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 şase ani şi 6 şase luni închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului şi a inscripţiei ipotecare, asupra următorului imobil aparţinând inculpatului B.: teren în suprafaţă de 450 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 14.02.2008 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 25.000 RON;

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost desfiinţată măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instuită asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului B.: teren în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 04.12.2009 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 90.818 RON; teren în suprafaţă de 69159 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 16.04.2010 la B.N.P. D., preţul menţionat în contract este de 1.431.487,57 RON (345.795 euro), la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2502 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250/1 aplicându-se în mod corespunzător.

Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

S-a menţionat că în prezenta cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, iar prin apelul declarat de procuror sunt criticate soluţiile de achitare adoptate de prima instanţă, solicitându-se condamnarea inculpaţilor A. şi B. pentru toate infracţiunile, astfel cum au fost deduse judecăţii.

Curtea de apel, având în vedere infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi B., precum şi motivele pentru care s-au instituit măsurile asigurătorii asupra bunurilor imobile ale celor doi inculpaţi, criticile şi solicitările formulate de procuror prin calea de atac exercitată, a apreciat, prin raportare la dispoziţiile legale susmenţionate şi scopul măsurii, că la acest moment procesual se impune menţinerea măsurilor asigurătorii, nemodificându-se temeiurile care au determinat luarea acestor măsuri.

S-a mai preciaz că este adevărat că inculpaţii A. şi B. au declarat apel împotriva hotărârii de condamnare, solicitând achitarea şi că se bucură de prezumţia de nevinovăţie, însă, în contextul celor arătate şi în raport de prevederile legale incidente în prezenta cauză, instanţa a apreciat că se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii luate de procuror, fiind necesare în continuare în vederea confiscării speciale, pentru a evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor vizate.

Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 2502 C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor A. şi B..

Împotriva încheierii din data de 02 august 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat contestaţie inculpatul B., prin avocat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 17.08.2022, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 23.08.2022, când, cu prilejul dezbaterilor, s-au luat concluziile apărării contestatorului şi ale reprezentantului parchetului asupra contestaţiei de faţă.

Examinând încheierea penală atacată, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată de inculpatul B. ca fiind întemeiată, urmând a o admite, cu consecinţa desfiinţării încheierii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în ceea de îl priveşte pe contestatorul inculpat B., pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin încheierea din data de 02 august 2022, contestată în cauză de către inculpatul B., Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor din cauza de faţă, prin prisma dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor.

Cu privire la contestatorul inculpat B., se reţine că prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea confiscării speciale, asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului B.:

- teren în suprafaţă de 450 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 14.02.2008 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 25.000 RON;

- teren în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 04.12.2009 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 90.818 RON;

- teren în suprafaţă de 69159 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 16.04.2010 la B.N.P. D., preţul menţionat în contract este de 1.431.487,57 RON (345.795 euro).

Prin rechizitoriul emis la data de 31.10.2017 în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, printre altele, inculpatului B. a fost trimis în judecată, în actul de sesizare a instanţei, referitor la măsurile asigurătorii, arătându-se că măsura asigurătorie luată prin ordonanţa nr. 44/P/2013 din data de 06.03.2017 este considerată aplicată până la concurenţa sumei de 1.336.295 euro, reprezentând bunuri dobândite prin săvârşirea infracţiunii, solicitându-se să se dispună, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. confiscarea sumei de 395 795 euro de la acesta, ce reprezintă folosul material dobândit în urma săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită ce au făcut obiectul urmăririi penale în prezenta cauză.

Cauza penală menţionată a făcut obiectul dosarului de fond nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, soluţionat prin sentinţa penală nr. 963 din data de 17.08.2021, prin care, printre altele, cu privire la inculpatul B., referitor la măsurile asigurătorii, s-a dispus:

"În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine măsura sechestrului şi a inscripţiei ipotecare, asupra următorului imobil aparţinând inculpatului B.: teren în suprafaţă de 450 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 14.02.2008 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 25.000 RON;

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. desfiinţează măsura asigurătorie a sechestrului asigurător instuită asupra următoarelor imobile aparţinând inculpatului B.: teren în suprafaţă de 5000 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 04.12.2009 la B.N.P. C. - preţul menţionat în contract este de 90.818 RON; teren în suprafaţă de 69159 mp, situat în com. Jilava, jud. Ilfov, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x UAT Jilava, achiziţionat în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 16.04.2010 la B.N.P. D., preţul menţionat în contract este de 1.431.487,57 RON (345.795 euro), la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri."

În prezent, cauza se află în etapa procesuală a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 963 din data de 17.08.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017.

Astfel, în apel, prin prisma dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen., prin încheierea din data de 02 august 2022, contestată în cauză de către inculpatul B., instanţa de apel a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte efectuarea verificării impuse în sarcina instanţei de apel prin dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., Înalta Curte, cu titlu prealabil, menţionează următoarele:

Prin Legea nr. 6/2018 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în vigoare aşadar din 21.02.2021, a fost introdus după art. 2501 din C. proc. pen., articolul 2502 din C. proc. pen.

Conform dispoziţiilor legale menţionate, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

În privinţa temeiurilor la care se referă art. 2502 din C. proc. pen., se reţine că potrivit art. 249 din C. proc. pen. (condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii):

"(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile.

(7) Măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

(8) Nu pot fi sechestrate bunuri care aparţin unei autorităţi sau instituţii publice ori unei alte persoane de drept public şi nici bunurile exceptate de lege".

Pentru ca măsurările asigurătorii să fie legal instituite, trebuie respectate următoarele condiţii: să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; sunt temeiuri de a se crede că un obiect poate servi la repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârşirii infracţiunii, pentru garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare sau instituirea/menţinerea măsurii este dispusă în vederea confiscării/confiscării extinse; măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată şi bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului.

Se mai reţine că prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015 (paragrafele 14 şi 15), Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asigurătorii sunt definite drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3) - (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că măsura asiguratorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere), îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.

Prin Decizia nr. 10/14.01.2016 a Curţii Constituţionale s-a mai reţinut că dispunerea măsurilor asigurătorii şi instituirea sechestrului asigurător se fac pe baza valorilor implicate în cauză (valoarea prejudiciului sau a sumelor probabile ce trebuie confiscate, bonitatea suspectului sau a inculpatului, valoarea patrimoniului de care acesta dispune) şi sunt lăsate, de regulă, la aprecierea organelor judiciare. De la această regulă C. proc. pen. şi legile speciale prevăd excepţii referitoare, atât la obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, cât şi la imposibilitatea luării măsurilor asigurătorii, acestea din urmă având drept criterii calitatea titularilor şi tipul bunurilor.

Cu privire la cea dintâi categorie de excepţii, dispoziţiile art. 249 alin. (7) din C. proc. pen. instituie obligativitatea instituirii sechestrului în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitatea de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, indiferent dacă aceasta are sau nu desemnat un reprezentant legal şi indiferent dacă acesta înţelege să formuleze o cerere de sechestru.

Cazuri de instituire obligatorie a sechestrului asigurător sunt prevăzute: la art. 32 din Legea nr. 656/2002, la art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000, Curtea Constituţională reţinând că reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate.

Dispoziţiile legale menţionate nu împiedică în niciun caz instanţa de judecată să facă verificarea prevăzută de dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., nefiind intenţia legiuitorului de a lăsa în afara sferei de control măsurile asiguratorii dispuse în cauzele în care, potrivit dispoziţiilor legale, luarea acestora este obligatorie.

Totodată, se mai reţine că prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Cu titlu general, Înalta Curte constată că verificarea impusă în sarcina instanţei de apel prin dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. poartă asupra tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, inclusiv asupra acelora cu privire la care prin sentinţă s-a dispus ridicarea.

Concluzia este susţinută pe de-o parte, de constatarea existenţei unei necorelări legislative a dispoziţiilor art. 397 alin. (4) C. proc. pen. cu cele ale art. 2502 C. proc. pen. sub aspectul caracterului executoriu al dispoziţiei de ridicare a măsurilor asiguratorii. Concret, dispoziţia din sentinţă privind ridicarea măsurilor asiguratorii nu are caracter executoriu, fiind suspendată în ipoteza exercitării apelului în cauză, în acord cu dispoziţiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. care consacră caracterul executoriu exclusiv dispoziţiilor din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor. În consecinţă, măsura va continua să subziste până la soluţionarea definitivă a cauzei, fapt care contravine scopului reglementării din cuprinsul art. 2502 C. proc. pen., prin care în esenţă se urmăreşte evitarea transformării măsurii procesuale restrictive de proprietate, odată cu trecerea timpului, într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate.

Pe de altă parte, concluzia contrară, în sensul imposibilităţii verificării măsurii asiguratorii cu privire la care s-a dispus ridicarea prin sentinţă, conduce la generarea unui tratament diferenţiat faţă de persoane aflate în situaţii juridice similare. Astfel, inculpaţii cu privire la care s-a dispus o soluţie de menţinere a măsurilor asiguratorii prin sentinţă vor avea posibilitatea să obţină în cadrul verificărilor impuse de art. 2502 C. proc. pen. ridicarea acestora în măsura în care temeiurile care au justificat luarea lor nu mai subzistă, iar dispoziţia de ridicare poate deveni executorie anterior soluţionării apelului, în vreme ce inculpaţii cu privire la care s-a dispus o soluţie de ridicare a măsurilor asiguratorii prin sentinţă nu ar putea obţine acelaşi rezultat, fiind nevoiţi să aştepte soluţionarea definitivă a cauzei.

În mod evident însă, nu este posibilă în cadrul procesual instituit prin dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. pronunţarea unei soluţii de confirmare sau de menţinere a dispoziţiei de ridicare a măsurii asiguratorii din sentinţă, întrucât aceasta din urmă este supusă controlului jurisdicţional prin chiar decizia de apel ce se va pronunţa în cauză.

În consecinţă, având în vedere scopul reglementării instituite prin dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., la care s-a făcut referire anterior, se impune ca instanţa de apel să verifice în mod distinct subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea acestor măsuri, fără a fi ţinută de soluţiile pronunţate de către instanţa de fond.

În aceste coordonate, examinând încheierea atacată în cauză de contestatorul inculpat B., în raport cu cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte exigenţa de a fi motivată, din perspectiva legalităţii hotărârea dată fiind astfel criticabilă.

Analizând încheierea contestată, instanţa de control judiciar constată că lipsesc cu desăvârşire argumentele în baza cărora prima instanţă îşi justifică în fapt şi în drept soluţia pronunţată, neexistând practic o analiză a subzistenţei temeiurilor care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii privind pe inculpatul contestator B. aşa cum s-a dispus prin încheierea atacată, astfel cum prevede legea în cadrul verificărilor impuse de art. 2502 C. proc. pen.

De asemenea, prin încheierea atacată nu a fost analizată nicio susţinere a părţilor şi nu s-a răspuns în niciun mod asupra aspectelor invocate de apărarea inculpatului contestator B.. Se reţine că în cadrul dezbaterilor asupra măsurilor asigurătorii de la termenul din 2.08.2022, apărarea inculpatului B. a susţinut că:

"prin rechizitoriu, procurorul a solicitat să se dispună confiscarea specială asupra sumei de 395.795 euro, care reprezintă folosul material dobândit în urma săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, fiind trimis în judecată pentru infracţiunile menţionate la punctele 2.2, 2.3 şi 2.4 din rechizitoriu, iar, prin sentinţa penală nr. 963 din data de 17.08.2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală a fost ridicată măsura sechestrului asigurător asupra a două terenuri şi menţinută această măsura asupra unui teren de 450 mp. Astfel, arată că terenul de 450 mp nu are legătură cu nici un dosar penal, întrucât a fost dobândit în cursul anului 2008, împreună cu soţia sa, iar măsura este nelegală, întrucât, deşi procurorul a solicitat instituirea măsurii asigurătorii în temeiul art. 112, lit. e), C. pen., bunul nu a fost dobândit prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală. Astfel în principal, în temeiul art. 250,1 C. proc. pen., solicită ridicarea măsurii asigurătorii, iar, în subsidiar, solicită restrângerea acestei măsuri la cota de 1/2 din terenul de 450 mp, deţinut în coproprietate cu soţia sa," fără însă ca instanţa să facă în cuprinsul motivării vreo apreciere cu privire la aceste aspecte sau vreo referire la solicitările formulate.

Curtea de Apel, prin încheierea atacată, s-a limitat în a expune textele de lege incidente şi, în esenţă, a avut în vedere că în prezenta cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, că prin apelul parchetului sunt criticate soluţiile de achitare adoptate de prima instanţă, că deşi inculpaţii bucură de prezumţia de nevinovăţie, la acest moment procesual se apreciază că se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii luate de procuror, fiind necesare în continuare în vederea confiscării speciale, pentru a evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor vizate.

Or, Înalta Curte constată că instanţa de apel avea obligaţia de a face un real examen de proporţionalitate a măsurii asigurătorii cu privire la toate bunurile imobile aparţinând inculpatului supuse măsurii, în lumina argumentelor anterior prezentate, instanţa trebuind să facă o analiză detaliată a condiţiilor impuse de lege şi să verifice legalitate şi temeinicia măsurii atât cu privire la bunurile menţionate în ordonanţa procurorului nr. 44/P/2013 din 06.03.2017, cât şi cu privire la cele pentru care instanţa fondului a dispus desfiinţarea măsurii.

În acest context, Înalta Curte apreciază că nu există o analiză proprie şi o motivare efectivă a judecătorului fondului care să justifice soluţia adoptată cu privire la măsurile asigurătorii privind pe inculpatul contestator B., context în care, modalitatea în care instanţa de fond a înţeles în speţă să analizeze verificarea condiţiilor impuse de lege în materia măsurilor asigurătorii, nu echivalează cu o soluţionare efectivă a cauzei.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce au fost prezentate; motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din CEDO.

De asemenea, din jurisprudenţa instanţei supreme reiese că "motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de control judiciar elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc. A motiva înseamnă a demonstra, adică a pune în evidenţă datele concrete care, folosite ca premise, duc la formularea unei concluzii logice. Simpla afirmare a unei concluzii fără arătarea unei date concrete, fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată sau referirea explicită sau implicită la actele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparenţa unei motivări". (I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 656/04.02.2004).

Or, în cauză, arătarea în hotărârea atacată, în mod generic, că în raport de prevederile legale incidente în prezenta cauză, se apreciază că se justifică menţinerea măsurilor asigurătorii luate de procuror, fiind necesare în continuare în vederea confiscării speciale, pentru a evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor vizate, fără a face o verificare detaliată a subzistenţei temeiurilor legale asupra tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, inclusiv asupra acelora cu privire la care prin sentinţă s-a dispus desfiinţarea şi fără nicio referire la apărările concrete ale inculpatului contestator B., echivalează cu nemotivarea soluţiei, caz de încălcare a dreptului la un proces echitabil.

În cadrul dreptului la un proces echitabil, se analizează şi dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părţi ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligaţia instanţei de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată, este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate (CtEDO, cauza Tatishvili c. Rusiei 2007). De altfel, Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (CtEDO, cauza Ruiz Torija c. Spania, hotărârea din 9.12.1994, §29; CtEDO, cauza Helle c. Finlanda, hotărâre din 19.12.1997; CtEDO, cauza Suominen c. Finlanda, hotărârea din 1.07.2003, §34; CtEDO, cauza Dimitrellos c. Grecia, hotărârea din 7.04.2005, §15).

Totodată, se constată că în situaţia în care hotărârea primei instanţe, contestată în cauză, nu a fost motivată, instanţa de control judiciar nu poate proceda la verificarea acesteia. Astfel, în condiţiile în care lipsa motivării echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei, dar şi cu imposibilitatea instanţei de control judiciar de a face o analiză în fapt şi în drept a legalităţii şi temeiniciei hotărârii adoptate de prima instanţă, se impune desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se asigura caracterul efectiv al căii de atac prevăzute în dreptul intern.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 02 august 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va desfiinţa încheierea penală atacată şi va dispune trimitere cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din data de 02 august 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează încheierea penală atacă şi dispune trimitere cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 august 2022.