Preventive seizure maintenance post-acquittal: Limits of periodic verification under Art. 2502 CPP

Şedinţa publică din data de 09 august 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător şi poprirea asupra conturilor bancare, deţinute de inculpaţii A., B., C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. şi H., instituite prin ordonanţele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 18.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 şi 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 2502 C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător şi poprirea asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţii I., J., K., L. şi M., instituite prin ordonanţele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 şi 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a dispune astfel instanţa de apel a reţinut că, prin sentinţa de condamnare, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asiguratorii a sechestrului asigurător şi poprirea asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţii I., J., K., L. şi M., instituite prin ordonanţele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 şi 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La dispunerea acestei din urmă soluţii, instanţa de fond a avut în vedere, că inculpaţii nu au fost obligaţi la plata prejudiciului şi nici nu s-a dispus confiscarea sumelor de bani spălate, care fac obiectul infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât confiscarea specială, în temeiul art. 33 din Legea nr. 656/2002, este exclusă în cazul în care instanţa a dispus obligarea la "plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală", astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 23/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 8 noiembrie 2017.

Raportat la măsurile legislative mai sus menţionate, reanalizând probatoriile administrate până în prezent în cauză, în raport şi de infracţiunile ce fac obiectul cauzei, Curtea de Apel a apreciat că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor bancare aparţinând inculpaţilor menţionaţi anterior.

Curtea de Apel a avut în vedere pe de o parte, că potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, precum şi dispoziţiile art. 32 din Legea 656/2002, privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, unde se dispune la fel, în sensul luării obligatorii a măsurilor asigurătorii.

Pe de altă parte s-a reţinut că, în cauză au fost respectate prevederile legale edictate pentru luarea acestor măsuri, atât din punct de vedere al aspectelor care le-au justificat, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea practică de efectuare a actelor procedurale, iar menţinerea măsurii se justifică în condiţiile în care procesul penal nu a fost finalizat, astfel încât nu se cunoaşte care va fi soluţia acestuia, nici în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii I., J., K., L. şi M., iar posibilitatea ca faţă de inculpaţi menţionaţi anterior să se dispună totuşi obligarea la repararea pagubelor există, măsură a cărei executare a fost garantată prin instituirea sechestrului, motiv pentru care vor fi menţinute măsurile asigurătorii instituite în cauză.

Mai mult decât atât, prin motivele de apel formulate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa şi din punct de vedere al dispoziţiilor privind ridicarea măsurilor asigurătorii asupra conturilor bancare ale inculpaţilor I., J., K., L. şi M., astfel că o abordare teoretică şi o verificare prealabilă anterior altor motive de apel, ar putea fi calificată drept o antepronunţare a completului asupra doar a unui singur motiv de apel şi putând lipsi în acest fel faza de apel a procesului de o soluţionare justă şi echitabilă. Alta ar fi fost abordarea privind soluţionarea apelului, dacă printre motivele de apel ale parchetului nu figura şi cel referitor la ridicarea unor măsurii asigurătorii.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au formulat contestaţii inculpaţii M. şi K..

În susţinerea contestaţiilor inculpaţii au invocat faptul că prin sentinţa instanţei de fond s-a dispus achitarea acestora, sens în care nu se mai impunea verificarea măsurilor asiguratorii.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată următoarele:

Prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021, intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare) a fost modificată şi completată, printre altele, fiind introdus art. 2502 în materia măsurilor asigurătorii.

Potrivit noului text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2502 aplicându-se în mod corespunzător."

Obligaţia verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenţei temeiurilor ce au stat la baza luării/menţinerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni şi, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen., acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde exigenţelor aplicării în timp a normelor procesual penale (art. 13 din C. proc. pen.).

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, în ceea ce îi priveşte pe cei doi contestatori, instanţa de fond a dispus, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., ridicarea măsurilor asiguratorii a sechestrului asigurător şi poprirea asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţii K. şi M., instituite prin ordonanţele nr. 328/P/2014 din datele de 04.02.2015, 24.02.2015, 21.04.2015 şi 09.10.2015, dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de ridicare a măsurilor asigurătorii nu este executorie, conform art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.. Apelul formulat de parchet potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. pen., are efect suspensiv de executare inclusiv în privinţa dispoziţiei de ridicare a măsurilor asigurătorii, situaţie în care acestea continuă să fie în fiinţă până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deşi caracterul suspensiv de executare al ridicării măsurii asigurătorii nu este contestabil, natura hotărârii prin care măsura a fost dispusă, respectiv ridicată, este relevantă pentru stabilirea limitelor în care hotărârea poate fi cenzurată. Astfel, sentinţa penală ori decizia sunt hotărâri care, spre deosebire de încheiere, rezolvă fondul acţiunii penale, şi dau soluţia acesteia, în urma evaluării exhaustive a probatoriului. Măsura asigurătorie este consecinţa soluţiei acţiunii penale, fiind determinată şi în strânsă legătură cu aceasta, astfel că analizarea legalităţii ori temeiniciei sale în apel, decurge din etapa în care se află evaluarea sentinţei înseşi.

Evaluarea măsurii asigurătorii, succesiv soluţionării acţiunii penale în fond, este strict limitată la determinarea legalităţii prin raportare la aceasta (soluţia stabilită prin hotărârea apelată). Doar modificarea situaţiei juridice stabilite prin hotărârea instanţei de fond (e.g. schimbarea obiectului asupra căruia poarta măsura, dispariţia bunului, consemnarea sumei, s.a.) poate determina, anterior pronunţării deciziei, respectiv în cursul judecării apelului, şi analiza temeiniciei măsurii asigurătorii dispuse prin sentinţă.

În consecinţă, măsurile asigurătorii ridicate ca efect al unei soluţii dispuse asupra fondului acţiunii penale nu pot face obiect distinct de analiză în această procedură, ele urmând a fi evaluate, eventual, odată cu însăşi hotărârea prin care s-a dispus o atare măsură.

Astfel, se apreciază că verificarea măsurilor asigurătorii se face prin raportare la hotărârea dispusă de către instanţa de fond, care reprezintă temeiul ridicării acestor măsuri.

În cauză, se constată că nu s-a produs vreo modificare a situaţiei juridice decelate prin hotărârea apelată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 22 februarie 2022, având ca prim termen la data de 31 mai 2022, când judecata a fost amânată pentru lipsă de apărare şi lipsă de procedură, acordându-se termen la data de 28 iunie 2022. Instanţa de apel a verificat măsurile asiguratorii şi a amânat judecata în vederea pregătirii apărării şi depunerii motivelor de apel.

De altfel, jurisprudenţa instanţei supreme este în acelaşi sens, reţinându-se că măsurile asigurătorii ridicate ca urmare a soluţionării acţiunii penale de către instanţa de fond nu pot face obiect distinct de analiză în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. (ICCJ, Completul de 5 judecători, încheierea din 21 martie 2022, dosar nr. x/2019).

Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorii inculpaţi M. şi K., împotriva încheierii din data de 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa în totalitate încheierea contestată şi, rejudecând, va menţine soluţia dispusă prin sentinţa penală nr. 1122 din 29.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, privind pe contestatorii inculpaţi M. şi K..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorii inculpaţi M. şi K., împotriva încheierii din data de 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează în totalitate încheierea contestată şi, rejudecând, menţine soluţia dispusă prin sentinţa penală nr. 1122 din 29.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, privind pe contestatorii inculpaţi M. şi K..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat K., în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 august 2022.