Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 458/RC/2022 AI generated

Attempted murder conviction upheld; cassation appeal for sentence outside legal limits dismissed.

Case Number Decizia nr. 458/RC/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the defendant's appeal in cassation against the appellate decision of the Craiova Court of Appeal, which had upheld his conviction for attempted murder and illegal possession/use of dangerous weapons, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial expenses. The defendant had challenged the sentence, arguing that the lower courts violated the scope of the retrial order and his initial acknowledgment of the facts, and that he should have been tried under the simplified procedure, resulting in a harsher sentence. The Court held that the cassation ground under Art. 438 para. (1) point 12 C. pr. pen. (sentences applied outside legal limits) only allows review of the legality of the sentence, not reevaluation of factual findings or individualization of punishment, and that the sentences imposed (3 years 6 months and 9 months imprisonment, merged to 3 years 9 months, with complementary and accessory penalties) were within the legal limits set by the Penal Code for the crimes as charged, considering the mitigating circumstances.

Legislator headnote

AI generated

art. 375 alin. (1) C. proc. pen, art. 32 C. pen, art. 188 alin. (1) C. pen, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen; Attempted murder conviction upheld; cassation appeal for sentence outside legal limits dismissed: The defendant had challenged the sentence, arguing that the lower courts violated the scope of the retrial order and his initial acknowledgment of the facts, and that he should have been tried under the simplified procedure, resulting in a harsher sentence. The Court held that the cassation ground under Art. 438 para. (1) point 12 C. pr. pen. (sentences applied outside legal limits) only allows review of the legality of the sentence, not reevaluation of factual findings or individualization of punishment, and that the sentences imposed (3 years 6 months and 9 months imprisonment, merged to 3 years 9 months, with complementary and accessory penalties) were within the legal limits set by the Penal Code for the crimes as charged, considering the mitigating circumstances.

Keywords

AI generated
attempted murder grounds for cassation sentencing limits of judicial review mitigating circumstances weapons offences

Cited Legislation

AI generated
art. 375 alin. (1) C. proc. pen
(4) - art. 375 alin. (1) C. proc. pen., hotărând, printre altele, condamnarea inculpatului-persoană vătămată D., în baza art.
art. 32 C. pen
pen., hotărând, printre altele, condamnarea inculpatului-persoană vătămată D., în baza art. 32 C. pen.
art. 188 alin. (1) C. pen
raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art.
art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen
pe o durată de 3 ani pentru tentativă la infracţiunea de omor; în baza art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.
art. 372 alin. (2) C. pen
pe o durată de 3 ani pentru infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; în baza art. 372 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 38 alin. (1) C. pen
În baza art. 38 alin. (1) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 715/2020
Prin decizia penală nr. 715/2020 din 08 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Used as the legal basis to reject the extraordinary appeal as unfounded.

Art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Used to obligate the appellant to pay judicial expenses in the amount of 200 RON.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În primul ciclu procesual:

Prin sentinţa penală nr. 278 din 17 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Gorj a admis cererile formulate de inculpaţii A., B., persoana vătămată-inculpat C. şi inculpatul-persoană vătămată D. privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. (4) - art. 375 alin. (1) C. proc. pen., hotărând, printre altele, condamnarea inculpatului-persoană vătămată D., în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi m) teza I C. pen. pe o durată de 3 ani pentru tentativă la infracţiunea de omor; în baza art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi m) teza I C. pen. pe o durată de 3 ani pentru infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; în baza art. 372 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi m) teza I C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aceste pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 3 luni, urmând să execute în total 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării conform art. 91 C. pen. şi următoarele, respectiv pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi m) teza I C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului-persoană vătămată pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi m) teza I C. pen., iar, conform art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de la data de 21.04.2019 - orele 15:00 - până la data de 22.04.2019 - orele 15:00.

Totodată, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale pronunţată la data de 05.06.2015 de Tribunalul aud. Provincial Seccion nr. 2 De Ciudad Real-Spania.

Împotriva sentinţei de condamnare, în termenul prevăzut de lege, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpaţii D., B. şi C..

Prin decizia penală nr. 715/2020 din 08 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a), b) C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpaţii C., D. şi B., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 278/17 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecând:

- a decis trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul laturii penale şi civile, cu privire la inculpatul D., la aceeaşi instanţa de judecată - Tribunalul Gorj;

- majorarea pedepsei aplicate inculpatului C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la 1 an închisoare;

- înlăturarea obligaţiei inculpaţilor C., A. şi B. de a plăti suma de 504,36 RON, în favoarea părţii civile Serviciul de Ambulanta Judeţean Gorj.

Prin aceeaşi decizie, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj, ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată D. faţă de inculpaţii C., A. şi B., menţinînd dispoziţiile sentinţei penale cu privire la inculpaţii C., A. şi B., care nu contravin decizii penale.

Cu ocazia rejudecării sub aspectul laturii penale şi civile cu privire la inculpatul D., cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 17 iulie 2020 sub nr. x/2019*.

În cel de-al doilea ciclu procesual:

Prin sentinţa penală nr. 130 din 08 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj privind recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţei penale pronunţată la 05 iunie 2015 de Tribunalul Aud. Provincial Seccion nr. 2 de Ciudad Real din Spania şi

În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D. la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a se afla în locuri de distracţie-agrement din categoria baruri, restaurante, cluburi, discoteci şi pub-uri unde se consumă băuturi alcoolice), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a dispus aplicarea pedepsei accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi m) C. pen.

În baza art. 372 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 3 luni (1/3 din cealaltă pedeapsă), rezultând pedeapsa de 3 ani 9 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce urmează să fie executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.).

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), m) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 21 aprilie 2019.

Totodată, inculpatul D. a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de: 2725 RON, cu dobânda legală aferentă până la data plăţii, către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu (reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea persoanei vătămate-inculpat C.), şi de 436 RON în favoarea părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj (cheltuieli determinate de transportul şi asistenţa medicală acordate persoanei vătămate-inculpat C.).

S-a luat act că Spitalul Orăşenesc Dr. Gheorghe Constantinescu Bumbeşti-Jiu nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar persoana vătămată C. a renunţat la cererea de constituire parte civilă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială a unui cuţit tip briceag, ambalat în plic de hârtie sigilat de M.A.I. cu autocolant tip "Poliţia Română".

În baza art. 162 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea la camera mijloacelor de probă din cadrul Tribunalului Gorj a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj cu adresa nr. x/2019 din data de 20.06.2019, după cum urmează: plic de hârtie nr. 3 ce conţine beţişoare sterile din bumbac cu urme biologice, sigilat de M.A.I. cu autocolant tip "Poliţia Română".

S-a dispus restituirea către inculpat a unui DVD, hard HP, placă x, mouse, încărcător şi cablu de legătură VGA.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3472 reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de efectuarea urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 833 din 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. împotriva sentinţei penale nr. 130 din data de 08 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 130 din 08 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019 şi, rejudecând, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, executată în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei, fiind obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 200 RON.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 833 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în termen legal, a formulat recurs în casaţie inculpatul D., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile din decizia iniţială de trimitere la rejudecare, prin care s-a dispus doar lămurirea situaţiei din punctul de vedere al hotărârii de condamnare pronunţată de autoritatea judiciară spaniolă.

În opinia recurentului, instanţa de fond a respins nejustificat, în al doilea ciclu procesual, cererea sa de judecare conform procedurii simplificate, deşi şi-a menţinut poziţia procesuală de recunoaştere a modalităţii de comitere a infracţiunilor reţinute în sarcina sa. Recurentul a susţinut că judecătorul fondului nu a făcut nicio precizare în legătură cu apărările sale, nefiind consemnată poziţia apărătorului său. A mai menţionat că starea de fapt a fost reţinută greşit, în urma vizionării imaginilor video existente la dosar, putându-se observa cu uşurinţă că derularea evenimentelor este alta decât cea reţinută de instanţa de fond, care a minimalizat acţiunile exercitate de persoana vătămată C. şi martorii A., B., acţiuni deosebit de violente şi intense. De asemenea, recurentul a învederat că prima instanţă a reţinut eronat că derularea conflictului a avut mai multe momente de pauză, momente în care ar fi putut conştientiza în vreun fel acţiunile de auto-apărare. Referitor la C., s-a reţinut greşit că l-a lovit cu o sticlă, din imagini observându-se că, în permanenţă ceilalţi trei făptuitori, ajutaţi şi de martorul Vâţă (care l-a ţinut sub pretextul că dorea aplanarea conflictului), l-au lovit cu pumnii, picioarele, sticle şi obiecte de mobilier.

Totodată, recurentul a mai arătat că nici judecătorii Curţii de Apel Craiova nu au ţinut cont de temeiul pentru care s-a dispus desfiinţarea hotărârii luate în primul ciclu procesual şi trimiterea spre rejudecare, respectiv lămurirea situaţiei hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile din statul spaniol, hotărâre ce priveşte pe numitul D. şi nu D., aşa cum este numele său corect. În opinia sa, soluţia de casare cerea lămurirea acestei situaţii ce avea legătură cu latura penală a cauzei, nepunându-se problema ca, prin motivele de apel dezvoltate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, să fie atacată decizia Tribunalului Gorj sub aspectul cuantumului pedepsei ori al modalităţii de executare.

Recurentul a mai susţinut că, în cel de-al doilea ciclu procesual, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate în condiţiile în care hotărârea din statul spaniol nu a fost recunoscută. De altfel, hotărârea nici nu putea să fie recunoscută pe cale incidentală deoarece cuprindea o serie de greşeli privind identitatea persoanei condamnate, iar instanţele naţionale nu aveau posibilitatea de a îndrepta erorile.

În concluzie, a considerat că judecătorii care au pronunţat sentinţa penală nr. 130 din 08 noiembrie 2021 a Tribunalului Gorj şi decizia penală nr. 833 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova au făcut o greşită aplicare a deciziei de trimitere la rejudecare, întrucât atâta timp cât apelul parchetului a vizat doar recunoaşterea hotărârii date de autorităţile din statul spaniol, iar poziţia inculpatului de recunoaştere a faptelor nu s-a schimbat, soluţionarea laturii penale nu trebuia să sufere modificări.

Prin încheierea din 29 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 833 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac. În acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că, prin raportare la criticile invocate, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul D. ca fiind nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 433 şi art. 447 C. proc. pen., rezultă că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Prin urmare, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de fond şi/sau apel, căci chestiunile de fapt analizate de aceasta intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea acestei căi extraordinare de atac.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat D., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", acesta fiind incident numai în situaţia în care sancţiunea penală stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita sa individualizare de către instanţele de fond. Prin expresia "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt reglementate de textul de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită prin hotărârile date în fond şi/sau apel, dând acestei sintagme o interpretare mai largă decât cea din cuprinsul art. 187 C. pen.

În jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, şi anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancţiunilor ce pot fi aplicate şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).

Totodată, s-a subliniat că, deşi o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune, există, însă, şi situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În plus, s-a menţionat că analiza de legalitate ce se realizează prin prisma acestui motiv de casare nu se limitează la simpla verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate, ci implică şi o examinare a modului în care s-a ajuns la respectivele sancţiuni (deciziile penale nr. 327/RC din 21 septembrie 2016, nr. 124/RC din 08 aprilie 2015, nr. 278/RC din 01 iulie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro), ceea ce presupune verificarea acestora şi prin raportare la principiile care au influenţă asupra tratamentului sancţionator (precum principiul non reformatio in pejus - deciziile penale nr. 144/RC din 27 aprilie 2015, nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015, nr. 98/RC din 23 martie 2018, nr. 333/RC din 10 octombrie 2018, nr. 150/RC din 25 aprilie 2019, nr. 79/RC din 03 martie 2020, nr. 360/RC din 28 septembrie 2021, publicate pe site-ul www.x.ro), căci limitele pedepsei sunt influenţate şi de regulile care guvernează judecata în căile de atac.

În speţă, se constată că, circumscris motivului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut, în esenţă, că, în cel de-al doilea ciclu procesual, i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca urmare a nesocotirii dispoziţiilor deciziei de trimitere la rejudecare (care, potrivit susţinerilor recurentului, ar fi vizat doar lămurirea situaţiei juridice prin raportare la hotărârea pronunţată la data de 05 iunie 2015, de Tribunalul aud. Provincial seccion nr. 2 de Ciudad Real din Spania în dosarul nr. x/2015) şi a ignorării poziţiei sale iniţiale de recunoaştere a faptei, fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu executare efectivă (într-un cuantum mai mare), după ce, anterior (în primul ciclu procesual), se dispusese suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, împrejurare care a condus la îngreunarea situaţiei sale juridice după rejudecare.

Practic, ceea ce se invocă de către recurent este faptul că, în procedura rejudecării în al doilea ciclu procesual, care, în opinia sa, ar fi guvernată de principiul non reformatio in pejus prin raportare la limitele în care instanţa de control judiciar a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus rejudecarea cauzei, respectivul principiu ar fi fost încălcat.

Contrar, însă, susţinerilor recurentului D., Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 130 din 08 noiembrie 2021 a Tribunalului Gorj şi decizia penală nr. 833 din 27 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2019, ce au fost recurate în cauză, nu au fost nesocotite regulile ce reglementează judecata în fond, ca urmare a trimiterii la rejudecare, şi nici cele privind judecata în căile de atac.

Astfel, aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul deciziei penale nr. 715 din 08 iulie 2020 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în primul ciclu procesual, trimiterea cauzei către rejudecare la prima instanţă a vizat atât latura penală, cât şi latura civilă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., nefiind limitată la lămurirea situaţiei juridice a acestuia din punctul de vedere al hotărârii de condamnare pronunţată de autoritatea judiciară spaniolă, aşa cum, în mod eronat, a susţinut apărarea. De altfel, şi motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj din primul ciclu procesual au vizat atât lămurirea situaţiei hotărârii pronunţate în străinătate şi a regimului ei juridic, cât şi greşita aplicare faţă de inculpat a tratamentului sancţionator, întrucât acesta nu recunoscuse situaţia de fapt aşa cum fusese prezentată în rechizitoriu.

Prin urmare, în conformitate cu limitele stabilite de instanţa de control judiciar, Tribunalul Gorj era abilitat, în rejudecare, să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept referitoare la inculpatul D., fiind îndrituit ca, în baza acestei analize, să modifice natura, cuantumul, dar şi modalitatea de executare a pedepsei aplicată acestuia, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat.

Deşi circumscris aceluiaşi caz de casare, recurentul a susţinut şi că instanţele de fond şi apel au ignorat poziţia sa iniţială de recunoaştere a faptelor şi nu au judecat cauza în procedura reglementată de art. 375 C. proc. pen., se constată că, prin criticile formulate sub acest aspect, nu se invocă nelegalitatea pedepsei aplicate prin raportare la normele de drept a căror incidenţă a fost considerată relevantă pentru tratamentul sancţionator, ci, în realitate, se solicită reanalizarea fundamentului faptic care a condus organele judiciare la respingerea cererii de judecare în procedura simplificată, chestiune care, însă, este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât o asemenea operaţiune ar presupune o nouă judecare a cauzei, prin reaprecierea unor împrejurări factuale ce ţin de particularităţile speţei, lucru care nu este permis din perspectiva prevederilor art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.. De altfel, analizând critica inculpatului referitoare la faptul că instanţa de fond nu a reţinut aplicabilitatea procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, Curtea de Apel Craiova a constatat că "nu este fondată, în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii ce face obiectul judecăţii, susţinând că nu se face vinovat de comiterea acesteia", poziţie pe acesta care şi-a exprimat-o şi prin motivele de recurs în casaţie (pagina 3 din motive).

Din această perspectivă, se impune a se sublinia, aşa cum s-a arătat şi anterior, că limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reţinerii existenţei infracţiunii ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancţionator. De altfel, în acest sens s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenţa sa instanţa supremă, relevante fiind deciziile penale nr. 15/RC din 13 ianuarie 2017, nr. 158/RC din 02 mai 2019, nr. 483/RC din 13 decembrie 2019, nr. 238/RC din 22 iulie 2020, nr. 256/RC din 30 iulie 2020, nr. 277/RC din 10 septembrie 2020, nr. 393/RC din 29 octombrie 2020, nr. 425/RC şi nr. 426/RC din 13 noiembrie 2020, nr. 64/RC din 12 februarie 2021, nr. 103/RC din 05 martie 2021, nr. 111/RC din 11 martie 2021, nr. 173/RC din 21 aprilie 2021, nr. 8/RC din 18 ianuarie 2022, nr. 114/RC din 10 martie 2022 şi nr. 329/RC din 28 iunie 2022.

În atare situaţie, verificând legalitatea pedepsei aplicate prin raportare la dispoziţiile de drept penal substanţial a căror incidenţă a fost reţinută în speţă cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate în cauză inculpatului D., de 3 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 9 luni închisoare, se încadrează în limitele stabilite de legiuitor pentru tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (de la 3 ani şi 4 luni la 6 ani şi 8 luni închisoare, după scăderea cu o treime a limitelor ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante), şi port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. (de la 6 luni la 2 ani închisoare).

Faţă de cele ce preced, constatând că, din perspectiva criticilor invocate, nu rezultă aspecte de nelegalitate care să poată fi îndreptate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 833 din 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 833 din 27 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2022.