Criminal revision denied: Prosecutor's dismissal due to statute of limitations does not violate ne bis in idem or constitute a conflicting final judgment

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 249 F din 22 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penala în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă. A fost obligat revizuentul condamnat A. la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 249 F din 22 decembrie 2017, susţinând că la data de 16 mai 2016 trebuia să se constate prescripţia de către Parchet şi să se dispună încetarea procesului penal, având în vedere că era împlinit termenul de prescripţie de 5 ani, pentru fapta de mărturie mincinoasă, astfel cum prevede art. 273 alin. (2) lit. c) din C. pen.

În ceea ce priveşte admiterea în principiu, revizuentul arată că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.. Acesta a considerat că cele două hotărâri nu se pot concilia, întrucât printr-o hotărâre s-a dispus condamnarea participantului impropriu la mărturie mincinoasă, dar fără a exista un autor al faptei, iar în al doilea rând, cele două ordonanţe de clasare şi Încheierea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, prin care s-a constatat prescrierea faptelor autorului neidentificat, necunoscut şi clasarea în baza prescripţiei. În opinia sa, că nu poate exista o participaţie improprie, fără a fi vorba de o infracţiune de sine stătătoare, iar în condiţiile în care pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă nu există un autor, nici participaţia improprie nu poate exista.

Prima instanţă a constatat că sentinţa penală nr. 279 din 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, priveşte soluţionarea pe fond a unei cauze penale, iar hotărârea invocată de revizuent este o încheiere pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 17 martie 2022, care priveşte soluţionarea unei plângeri împotriva unei ordonanţe de clasare şi nu fondul cauzei, astfel că nu sunt incidente disp. art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispoziţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât prevederile legale ce au fost declarate neconstituţionale nu au fost atacate cu excepţii de neconstituţionalitate în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 249 F/22.12.2017, a cărei revizuire se solicită.

Împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022 revizuentul condamnat A. a formulat apel.

Revizuentul a arătat că motivele de revizuire se bazează pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) şi f) C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, în forma participaţiei improprii, revizuentul a susţinut că există două hotărâri care nu se pot concilia, invocând principiul ne bis in idem, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, consfinţit şi de art. 4 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Revizuentul a invocat şi Decizia nr. 8/2016 (dosar nr. x/2016), publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 430 din 08/06/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a statuat asupra noţiunii de "hotărâre definitivă", dar şi considerentele Deciziei nr. 102/17.02.2021 a CCR referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive ale instanţelor civile prin care sunt soluţionate chestiuni prealabile, conform art. 52 alin. (3) teza întâi din C. proc. pen.. Revizuentul a apreciat că se impune desfiinţarea hotărârii, întrucât nu există fapta de mărturie mincinoasă cu un autor neidentificat şi nici nerespectarea hotărârii judecătoreşti, atât timp cât nu a existat niciun act de rezistenţă sau o acţiune din partea sa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală fiind fixat termen aleatoriu la 27 septembrie 2022.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A., atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Potrivit art. 453 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Examinând cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (susţinând că există două hotărâri care nu se pot concilia, respectiv hotărârea de condamnare şi ordonanţele procurorilor care, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Tratatului Schengen, au valoarea unor hotărâri definitive judecătoreşti) şi art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (la data pronunţării deciziei penale nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în lumina deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, a intervenit termenul de prescripţie a răspunderii penale).

În susţinerea cazului de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., revizuentul a făcut referire la sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 131/A din 25 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi încheierea din data de 17.03.2022 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

În cazul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia - trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: să existe două sau mai multe hotărâri definitive şi hotărârile să nu se poată concilia.

Revizuentul a invocat art. 52 alin. (3) din C. proc. pen., apreciind că este aplicabil în cauză, întrucât chestiunea prealabilă invocată era rezolvată de o instanţă civilă, făcând referire la sentinţa civilă nr. 876/27.06.2011 a Jud. Tg. Secuiesc rămasă definitivă prin Decizia nr. 1231/R/13.06.2013 a Curţii de Apel Braşov.

Se constată că nu există acest caz de revizuire dacă hotărârea civilă se referă la o chestiune prealabilă, iar cea penală la aceeaşi chestiune prealabilă, întrucât, dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea civilă, se impune în faţa instanţei penale cu autoritate de lucru judecat [art. 52 alin. (3) C. proc. pen..], iar dacă a rămas mai întâi definitivă hotărârea penală cu privire la chestiunea civilă prealabilă de care a depins soluţionarea acţiunii penale, se impune cu autoritatea de lucru judecat instanţei civile.

În speţa de faţă, se constată că în faţa instanţei de apel nu a fost invocată chestiunea privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii civile ca o situaţie prealabilă, iar această hotărâre civilă nu au avut un rol determinant în adoptarea soluţiei de condamnare a revizuentului.

În ceea ce priveşte încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi ordonanţele procurorilor care au valoarea unor hotărâri definitive judecătoreşti în opinia revizuentului, fiind incident principiul ne bis in idem (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori).

Se constată că prin ordonanţa procurorului din data de 12 octombrie 2021 pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracţiunii de participaţie improprie sub forma instigării imediate la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

De asemenea, prin încheierea din data de 17 martie 2022 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, s-a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei procurorului din data de 12 octombrie 2021 în dosarul nr. x/2016, ca neîntemeiată.

Înalta Curte aminteşte că principiul ne bis in idem, a cărui încălcare o invocă revizuentul, este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din C. proc. pen., conform cărora nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică". De asemenea, articolul 4 din Protocolul 7 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori" (ne bis in idem) statuând că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat (...)".

Aşadar, se constată că prin ordonanţa prin care s-a dispus clasarea nu s-a pronunţat o soluţie privind fondul cauzei, şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând în jurisprudenţa sa, că principiul "ne bis in idem" nu este aplicabil atunci când s-a pronunţat o decizie prin care autorităţile judiciare au dispus clasarea cauzei, în absenţa oricărei aprecieri pe fond (Hotărârea Miraglia, C-469/03).

Atât timp cât procedurile paralele nu impun în sarcina persoanei o sancţiune globală excesivă, nu există o încălcare a principiului ne bis in idem. Autorităţile judiciare au posibilitatea să apeleze la proceduri legale complementare, dacă acestea formează un întreg, în sensul că răspund unor aspecte diferite ale raportului juridic/problemei sociale, fără a conduce la o sancţiune excesivă. Prin hotărârea atacată au fost invocate în legătură cu ne bis in idem chestiuni complementare, cum ar fi infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată/instigare la mărturie mincinoasă/nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Diferinţele între actele invocate sunt semnificative: hotărârea de condamnare este anterioară soluţiei Parchetului vizând prescripţia răspunderii penale, astfel că soluţia Parchetului nu poate produce consecinţe asupra hotărârii definitive care o precede, precum şi faptul că hotărârea de condamnare îl vizează pe A. şi ordonanţa de clasare un autor necunoscut.

Referitor la cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că revizuirea cu privire la acţiunea penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte apreciază că motivul invocat de revizuent în susţinerea cererii formulate nu se circumscrie cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. fiind invocate în mod formal.

Aşa cum rezultă din examinarea actelor dosarului, deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, menţionate în cuprinsul cererii, nu au avut ca obiect excepţii de neconstituţionalitate care să fi fost ridicate de către revizuent în dosarul nr. x/2016, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 249 F/22.12.2017, a cărei revizuire se solicită.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, referitor la acest motiv de revizuire [art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..], Curtea Constituţională, prin decizia nr. 126 din 03 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 (paragrafele 25 şi urm.), a reţinut că, în situaţia cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita -, partea nu mai poate solicita aplicarea respectivei decizii, aceasta neputând constitui un temei legal pentru o acţiune în justiţie, întrucât, în caz contrar, consecinţa ar fi extinderea efectelor ei pentru trecut. Aceasta deoarece, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu poate fi răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul.

Ca urmare, prin decizia mai sus amintită (paragraful 33), s-a statuat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale este circumscrisă doar sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, s-a arătat că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se prin nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, pronunţată de instanţa de fond apare ca legală şi temeinică.

În raport de aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanţă a dispus respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, apreciindu-se, în raport de dispoziţiile art. 453 şi următoarele din C. proc. pen., că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, respectiv revizuentul nu a invocat niciun temei legal care să justifice o eventuală admitere a cererii sale de revizuire.

Pe cale de consecinţă, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, faţă de toate considerentele ce preced, de motivele de apel invocate şi văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 117/F din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2022.