Inadmissibility of appeal against final decision on extraordinary review and annulment petition

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 561/A din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 378 din 14 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2021.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:

Prin decizia penală nr. 378 din 14.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 18 din data de 27 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., întrucât cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este incident atunci când sunt descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei; probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Din cererea de revizuire rezultă că revizuentul solicită efectuarea unei expertize, însă Curtea a reţinut că nu poate fi considerată faptă sau împrejurare nouă solicitarea de suplimentare a probatoriului.

Pentru a înţelege distincţia dintre fapte sau împrejurări noi şi mijloace de probă noi este necesar a se arăta că prin probă se înţelege orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal (art. 97 din C. proc. pen.). Mijloacele de probă sunt mijloace prevăzute de lege prin care se stabilesc faptele sau împrejurările ce constituie probe. Procedeul probatoriu este modalitatea prin care se obţine un mijloc de probă (de pilă, ascultarea părţilor, efectuarea unei expertize, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, etc). Între probe, mijloace de probă şi procedee probatorii există o strânsă legătură.

Revizuentul-apelant încearcă, printr-un mijloc de probă considerat nou, să demonstreze fapte sau împrejurări ce au făcut deja obiectul probatoriului administrat în cursul procesului penal, însă pe calea revizuirii nu se poate ajunge la reinterpretarea sau suplimentarea probatoriului administrat în cauză, pe aspecte de fapt (probe) avute în vedere de instanţa sau instanţele ce au judecat cauza.

Cât despre toate celelalte motive, s-a putut observa că acestea sunt veritabile apărări de fond ce puteau fi invocate doar în cursul judecării pe fond a cauzei.

Având în vedere prevederile art. 453 din C. proc. pen., Curtea a observat că cererea revizuentului A. nu cuprinde vreun caz de revizuire expres şi limitativ prevăzut de lege, astfel că în mod corect prima instanţă a respins-o ca fiind inadmisibilă.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, a formulat contestaţie în anulare A., invocând cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv împrejurarea intervenirii prescripţiei răspunderii penale, care ar putea fundamenta o soluţie de încetare a procesului penal.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Piteşti a considerat că este inadmisibilă contestaţia în anulare, având în vedere următoarele:

Cauza în care s-a pronunţat hotărârea indicată în contestaţia în anulare a fost judecată în procedura prevăzută de art. 459 din C. proc. pen., iar hotărârea pronunţată, de respingere, ca inadmisibila, a cererii de revizuire, a fost atacată cu apel. Aceasta înseamnă că nu a avut loc o judecată de fond în primă instanţă sau în apel, ci a fost examinată admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire formulate de aceeaşi persoana condamnată.

Revenind la cazurile de contestaţie în anulare, ipoteza menţionată de contestator (art. 426 lit. b) din C. proc. pen.), poate fi aplicată numai cu privire la hotărâri definitive prin care se soluţionează fondul unei cauze - hotărâri prin care o persoană a fost judecată pentru o faptă materiala şi s-a dispus o soluţie de condamnare.

Pentru a se constata existenţa unor probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de contestator (prescripţia răspunderii penale), trebuie să existe o hotărâre de condamnare pentru o faptă materială.

Or, prin hotărârea atacată cu contestaţie în anulare nu a fost soluţionat fondul cauzei, întrucât s-a dispus respingerea apelului declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins, ca inadmisibilă, revizuirea formulată de A..

Este adevărat că activitatea infracţională a acestuia a făcut obiectul unei cercetări judecătoreşti desfăşurată de instanţa de judecată, finalizată cu o soluţie de condamnare în dosarul penal nr. x/2017 în care s-a pronuntat sentinţa penală nr. 90 din 11.09.2019 a Judecătoriei Curtea de Arges, definitivă prin decizia penală nr. 171/A din 27.04.2021 a Curtii de Apel Piteşti, însă nu această hotărâre a fost vizată de prezenta contestaţie in anulare.

Mai mult, în considerentele deciziei nr. 784 din 05.12.2017 (paragraful 15) Curtea Constituţionala a reţinut că "respectiva cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare - se poate exercita numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care se soluţionează fondul cauzei penale".

Contestaţia în anulare, având în vedere motivul invocat, poate fi exercitată numai împotriva hotărârii penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Împotriva deciziei penale nr. 561/A din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, a formulat apel condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 08 august 2022.

La termenul din data de 13 septembrie 2022, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că vizează o decizie definitivă, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, s-a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 561/A din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 378 din 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al aceleiaşi instanţe, iar prin această din urmă decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 18 din data de 27 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş, în dosarul nr. x/2021 (sentinţă prin care fusese respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire formulată de A.).

Din examinarea ansamblului dispoziţiilor procedurale aplicabile contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că felul hotărârii prin care se soluţionează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanţa competentă să o judece.

Fiind o cale de atac retractare, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine fie instanţei de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat şi, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanţa de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) din C. proc. pen. este de competenţa primei instanţe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanţei de apel (cu menţiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre).

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.. Oricum, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, se referă strict la situaţia în care contestaţia în anulare este de competenţa instanţei de fond. De asemenea, textul nu are în vedere decizia pronunţată în contestaţia în anulare, ci decizia dată în apelul exercitat împotriva sentinţei date în contestaţia în anulare.

Or, prin decizia apelată, Curtea de Apel Piteşti a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate împotriva unei decizii prin care a fost respins apelul declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire formulată de A..

Ca atare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, respectiv instanţa de apel, s-a pronunţat prin decizie, iar aceasta este definitivă.

Drept urmare, în cauză, s-a exercitat apel împotriva unei decizii definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu această cale de atac ordinară, întrucât, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., doar sentinţele pot fi atacate cu apel. Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 561/A din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 561/A din 24 iunie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2022.