Decizia nr. 106/A/2023 · Decizia nr. 106/A/2023 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Legislator summary

AI generated

În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. - comisar şef de poliţie, inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

Legislator headnote

AI generated

art. 395 C. proc. pen, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 289 alin. (1) C. pen, art. 65 C. pen, art. 66 C. pen, art. 47 C. pen; Decizia nr. 106/A/2023 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: În baza art. 395 C. proc. pen. a respins cererea de reluare a cercetării judecătoreşti şi de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpatul A. prin avocat B..

Keywords

AI generated

art. 395 C. proc. pen art. 367 alin. (1) C. pen art. 289 alin. (1) C. pen art. 65 C. pen art. 66 C. pen art. 47 C. pen

Cited Legislation

AI generated

art. 395 C. proc. pen

În baza art. 395 C. proc. pen.

art. 367 alin. (1) C. pen

de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

art. 289 alin. (1) C. pen

În baza art. 289 alin. (1) C. pen.

art. 65 C. pen

art. 66 C. pen

art. 47 C. pen

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de:

art. 290 alin. (1) C. pen

raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

art. 6 din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A.

Cited Case Law

AI generated

Decizia nr. 19/2017

Applicability of restitution law to ECtHR-suspended cases contingent on prior submission of administrative requests

Decizia nr. 17/2018

Scope of statutory surcharges for overtime, night, weekend, and holiday work during standby periods

Decizia nr. 51/2016

Recusal of judges who decided the underlying judgment: admissibility of appeal against dismissal of recusal request pending trial on the merits

Decizia nr. 414/2010

Return of judicial guarantee for suspended tax enforcement denied absent final resolution of underlying tax liability

Decizia nr. 392/2017

Expropriation compensation award quashed and remanded for new valuation under Law No. 33/1994.

Decizia nr. 404/2016

Mayor's conflict-of-interest finding annulled; agency's appeal dismissed with reduced costs

Full text

Şedinţa publică din data de 13 martie 2023

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61/PI din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 s-au dispus următoarele:

În baza art. 395 C. proc. pen. a respins cererea de reluare a cercetării judecătoreşti şi de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpatul A. prin avocat B..

1. În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. - comisar şef de poliţie, inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 4 (patru) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea:

- de 4 (patru) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 6 (şase) ani închisoare, în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu din data de 1.02.2016 până la data de 16.08.2016,inclusiv.

2. În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C. - şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, la data fetelor, este, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea din 23.10.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de:

- 3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de:

- 3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C. la o pedeapsă de:

- 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care a adaugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 5 (cinci) ani închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de poliţist, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C., perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 1.02.2016 până la data de 29.06.2016,inclusiv.

3. În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D. - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi; sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în modalitatea sprijinirii, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor prin încheierea din 18.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheierea din 18.02.2020, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 2 (doi) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 269 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de:

- 2 (două) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, inculpatul D. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv profesia de avocat, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

4. În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. - (cunoscut sub apelativul "F.") la:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul A.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe inculpatul C.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe expertul contabil).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită (privind pe colaboratorul sub identitate reală).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul D.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, a condamnat pe inculpatul E. la:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă (privind pe inculpatul C.).

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4(patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 3 (trei) ani închisoare, inculpatul E. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 7 (şapte) ani închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului E. perioada reţinerii şi arestului la domiciliu din data de 01.02.2016 până la data de 27.07.2016,inclusiv.

5. În baza art. 367 alin. (1), (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul G., la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul G. la:

- 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de1 (un) an închisoare, inculpatul G. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 8 (opt) ani închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

6. În baza art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul H., la:

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul H. la:

- 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, în cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 4 (patru) luni închisoare, inculpatul H. urmând să execute pedeapsa rezultantă de:

- 4 (patru)ani şi 4 (patru) luni închisoare în regim de deţinere.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator la o societate comercială, şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

7. În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus anularea următoarelor documente ori declaraţii false sau cu date inexacte, respectiv: contractele de creditare ale S.C. I. S.R.L. aferente perioadei 2011-2012, dispoziţiile de încasare a sumelor de bani menţionate în actele de creditare, care se regăsesc în vol. 72 al dosarului şi contractul de împrumut încheiat la data de 28.08.2011 care se regăsesc individualizate în vol. 70 al dosarului de urmărire penală:

- Contract de creditare nr. x din 01.10.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.10.2011, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 15.11.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.11.2011, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 09.12.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.12.2011, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 23.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 23.05.2012, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 16.07.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.07.2012, fila x;

- Contract de împrumut încheiat la data de 28.08.2011, între J. şi H., fila x;

precum şi aceleaşi documente emise în numele S.C. K. S.R.L., care se regăsesc în vol. 71 al dosarului, respectiv:

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.10.2012, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 16.10.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.11.2012, fila x/a;

- Contract de creditare nr. x din 12.11.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.11.2012, fila x/a;

- Contract de creditare nr. x din 30.11.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. 6din 10.04.2013, fila x;

- Contract de creditare nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Contract de împrumut încheiat la data de 02.10.2012, între L. şi G., fila x, cu precizarea că acesta se regăseşte în vol. 70 al dosarului.

1. Facturi fiscale denumite INVOICE, dispoziţiile de încasare şi de plată emise în numele S.C. I. S.R.L., aflate în volumul nr. 72 al dosarului

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.12.2011, fila x;

- Invoice nr. x din data de 09.12.2011, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 06.12.2011, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.12.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.11.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 21.11.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.11.2011, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 30.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 21.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 17.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 16.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din l6.11.2011,fila x;

- Invoice nr. x din 16.11.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 15.11.2011, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.11.2011, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 17.11.2011, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 21.11.2011, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.11.2011, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.11.2011, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 15.11.2011, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 10.12.2011, fila x;

- Invoice nr. x din 12.10.2011, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.10.2011, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 09.03.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 09.03.2012, fila x;109

- Invoice seria x nr. x din 09.03.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 13.03.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 19.03.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 20.03.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 29.03.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.03.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 13.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.03.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.03.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 20.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 13.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 13.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 03.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 20.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 22.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 20.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.02.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 03.02.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 15.02.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 20.02.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 13.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.03.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 22.02.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 28.02.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 20.02.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 20.02.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 15.02.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 03.02.2012, fila x

- Dispoziţie de plată nr. x din 15.02.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 18.01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 31.01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din23;01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 31.01.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.01.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 18.01.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 19.01.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 23.01.2012, fila x

- Invoice seria x nr. x din 23.01.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 31.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 31.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 23.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 17.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 31.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 23.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată F.N. din 18.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.01.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.01.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 01.06.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 01.06.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.06.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 02.05.2012, fila x/A;

- Invoice seria x nr. x din 02.05.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 30.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 23.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 02.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.05.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.04.2012, fila x

- Dispoziţie de încasare nr. x din 06.04.2012, fila x.

- Dispoziţie de încasare nr. x din 30.04.2012, fila x.

- Invoice seria x nr. x din 06.04.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.04.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 27.04.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 27.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 06.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 27.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de piaţă nr. 44/3 din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.04.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. 30/05.2012, fila x/a;

- Invoice seria x nr. x din 04.09.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 05.09.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 07.09.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 05.09.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 07.09.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 04.09.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 05.09.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 07.09.2012, fila x/A;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 22.08.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.08.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 22.08.2012, fila x/A;

- Invoice seria x nr. x din 31.07.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 31.07.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 05.07.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.07.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 31.07.2012, fila x;

2. Facturi fiscale denumite INVOICE, dispoziţiile de încasare şi de plată emise în numele S.C. A K. S.R.L., aflate în volumul nr. 71 astfel:

- Dispoziţie de încasare nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.04.2013, fila x;

- Contract de vânzare cumpărare, filele x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 07.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 06.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 27.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 14.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 13.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 08.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 07.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 06.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 07.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 06.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 08.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 14.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 13.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 27.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 10.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 09.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.04.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 07.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 27.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 14.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 13.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 08.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 07.03.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 06.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 06.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 13.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 25.03.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 17.12.2012, fila x/a;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 10.12.2012, fila x/b;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 04.12.2012, fila x/c;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.12.2012, fila x/d

- Dispoziţie de încasare nr. x din 13.12.2012, fila x/e;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.12.2012, fila x/f;

- Invoice seria x nr. x din 19.12.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 18.12.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 17.123.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 13.12.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.12.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 10.12.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 04.12.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 10.12.2012, fila x/a;

- Dispoziţie de plată nr. x din 04.12.2012, fila x/b;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.12.2012, fila x/c;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.12.2012, fila x/d;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.12.2012, fila266/e;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 05.11.2012, fila x/a;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.11.2012, fila x l/b;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.11.2012, fila 29l/c;

- Dispoziţie de încasare nr. 5din 15.11.2012, fila291/d;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.12.2012, fila 29l/e;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.11.2012, fila 29l/f;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.111.2012, fila x/g;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.11.2012, fila x/h;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 17.12.2012, fila x/a;

- Invoice seria x nr. x din 30.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din29.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 20.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 16.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 15.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 12.11.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 15.11.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 15.11.2012, fila x/a;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.11.2012, fila x/b;

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.11.2012, fila x/c;

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.11.2012, fila x/d;

- Dispoziţie de plată nr. x din 05.11.2012, fila x/e;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.11.2012, fila x/f;

- Dispoziţie de plată FN din 30.11.2012, fila x/g;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 29.10.2012, fila x/a;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 18.10.2012, fila341/b;

- Invoice seria x nr. x din 18.10.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 29.10.2012, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 16.10.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.10.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 16.10.2012, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 29.10.2012, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 20.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 13.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 14.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 13.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 04.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 19.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 01.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 20.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din20.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 19.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 14.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 13.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 13.02.2013, fila x,

- Invoice seria x nr. x din 12.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 04.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 01.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 07.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 04.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 08.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 11.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 19.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 20.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 12.02.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 28.01.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 24.01.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 22.01.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din21.01.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 18.01.2013, fila x;

- Invoice seria x nr. x din 17.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 18.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 20.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 21.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 24.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 22.02.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 28.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 31.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 02.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 12.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 15.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 04.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 17.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de încasare nr. x din 16.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 17.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 18.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 21.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 30.01.2013, fila x;

- Dispoziţie de plată nr. x din 22.01.2013, fila x;

(Menţionate şi în cuprinsul rechizitoriului, la "Alte date", pagina 391 şi următoarele).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 330 C. proc. pen., a menţinut măsurile asigurătorii luate în cauză, respectiv:

1. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus:

Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 50 % din imobilul situat în din Timişoara, str. x C, înscris în CF x, compus din:

- clădire - corp principal locuibil(casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON;

- teren intravilan în suprafaţă de 710 mp.

2. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., respectiv a sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro, consemnată de inculpatul D. la data de 18.02.2019 la M. - Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, instituit prin încheierea pronunţată de Curtea de apel Timişoara în data de 03.12.2019, în dosar nr. x/2018.

3. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus:

Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 100% din imobilul situat în Beregsău Mare, înscris în CF x, zona A, compus din:

- clădire-cu destinaţie casă unifamilială, 122,30 mp suprafaţa construită - valoarea impozabilă fiind de 77.049,00 RON;

- teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, dobândit în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/07.07.2014, la un preţ de 9.782 RON la care se adaugă TVA în valoare de 2.347 RON.

4. A ridicat măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 18.05.2016 şi procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 18.05.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 815.375,91 euro, echivalentul a 3.600.449,49 RON, asupra cotei de 100% din următoarele bunuri imobile:

- Teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 911 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x-4036/l/c/1/1/2;

- Teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 1.633 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x-4036/1/a şi clădire birouri P+1E,

- care au o valoare de 2.244.923,49 RON

A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E.:

- asupra sumei de 133.800 RON, consemnată la M. Agenţia din Lugoj str. x la data de 24.02.2016 de către inc. E., prin soţia sa numita N., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru dosarul nr. x/2015.

5. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., C., D. şi E. prin ordonanţa cu nr. 87/P/20I5 din data de 21.06.2016 şi procesele-verbale de instituire a sechestrului toate din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus:

- Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la M. Timişoara, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează:

- Asupra sumei de 100 RON ridicată de la inculpatul C.;

- Asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul A.;

- Asupra sumei de 1700 euro ridicată de la inculpatul E.;

- Asupra sumei de 2100 euro ridicată de la inculpatul D.;

- Asupra sumei de 3500 euro predată de către colaboratorul cu identitate reală O. organelor de urmărire penală.

6. În baza art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. 112 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. A.; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. C. până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în RON primite de inc. C. în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de3000 de euro consemnată la M. Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. D., a sumei de 3.500 euro - echivalentul în RON predată de către colaboratorul cu identitate reală O. organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inc. E. în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit de la inc. E. pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit cu titlu de mită de la inc. E. pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 25, 397 C. proc. pen. a admis acţiunea civilă formulată de ANAF - DGRFP Timişoara şi obligă pe inculpaţi E., G. şi H. la plata prejudiciului cauzat după cum urmează: inculpatul E. la plata întreg prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 3.651.799,04 RON, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, din care, pentru suma totală 2.144.197,46 RON, echivalentul a 486.571,47 euro, reprezentând TVA datorată de către I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011 - 2012, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul H., iar, pentru suma totală 1.456.252.03 RON, echivalentul a 328.804,44 euro, reprezentând TVA datorată de către societatea K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012 -2013, la care se adaugă accesoriile aferente, care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, în solidar cu inculpatul G..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., coroborat cu Decizia nr. 19 din data de 6.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea 1 nr. 953 din 04/12/2017, a instituit măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E., G. şi H. până la concurenţa sumelor reprezentând obligaţii principale şi accesorii datorate.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală a reţinut următoarele:

1. Infracţiunile de evaziune fiscală şi constituire de grup infracţional organizat

La data de 27.09.2013, organele de cercetare penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală privind operaţiunile derulate de inculpatul E. prin societăţile comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., formându-se dosarul penal nr. x/2013, dosar care a fost declinat la data de 02.02.2016 în favoarea DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, ulterior dispunându-se reunirea acestuia la cauza înregistrată sub nr. x/2015, iar din cercetările efectuate a rezultat că în cursul anilor 2011-2013 inculpatul E. împreună cu două persoane de încredere, respectiv inculpaţii H. şi G., au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste prin intermediul celor două societăţi comerciale arătate mai sus, acţionând pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora "la negru" cu eludarea obligaţiilor legale privind taxele şi impozitele datorate către bugetul de stat.

Curtea a reţinut că din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că S.C. I. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 31.05.2011, societatea avându-l asociat unic şi administrator pe inculpatul H., iar S.C. K. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 23.08.2012 şi l-a avut ca asociat unic şi administrator pe inculpatul G., obiectul principal de activitate al ambelor societăţi comerciale fiind comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare, fără însă ca societăţile să fi avut salariaţi, iar în final ambele au fost radiate din evidenţele Registrului Comerţului la data de 30.04.2013, ca urmare a cererilor de dizolvare formulate de reprezentanţii acestora.

Activitatea infracţională a celor trei inculpaţi în cauză, a fost derulată prin intermediul acestor societăţi comerciale în perioada octombrie 2011-mai 2013, gruparea condusă de inculpatul E. achiziţionând autoturisme de la diverse societăţi comerciale de profil din Italia (P. SPA, Q. S.R.L. R., S. S.R.L., T. SPA, U. S.R.L., V. S.R.L., W. S.R.L., X. S.R.L., Y., Z. SPA, AA. SRL) pe care ulterior le-a valorificat "la negru", fără a întocmi documente justificative de livrare a autoturismelor şi de încasare a contravalorii acestora.

Din probele dosarului a rezultat că achiziţiile de autoturisme din Italia au fost înregistrate în parte în evidenţa contabilă a celor două societăţi comerciale, iar în scopul eludării obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor aferente operaţiunilor de livrare a autoturismelor, inculpatul E. a procedat la identificarea unui cod de operator al unui agent economic din Franţa, respectiv BB. către care ar fi înregistrat şi declarat în fals livrări de autoturisme pretins a fi efectuate de S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., valoarea livrărilor fictive către acest agent economic fiind aproximativ egală cu valoarea totală a achiziţiilor reale efectuate de S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. de la societăţile din Italia, astfel că activitatea comercială nu realiza o plus valoare şi în consecinţă nu avea de achitat impozit la bugetul de stat.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, ca urmare a solicitării formulate de D.G.R.F.P. Timiş - Serviciul de informaţii fiscale, a rezultat că societatea BB. din Franţa a infirmat achiziţiile de bunuri de la cele două societăţi comerciale din Lugoj, iar mai mult decât atât, pe parcursul procesului penal nu au fost identificate documente justificative sau de plată care să ateste derularea unor operaţiuni comerciale de către S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. cu societatea din Franţa.

Instanţa de fond a reţinut că, cu ocazia audierilor în cursul urmăririi penale, inculpatul E. a arătat că datele de identificare ale operatorului intracomunitar din Franţa i-au fost furnizate de către martorul CC., către care a vândut fără a întocmi documente justificative de livrare, o mare parte din autoturismele achiziţionate din Italia în numele celor două firme din Lugoj, însă în declaraţia sa, acest martor a infirmat faptul că ar avea vreo legătură cu operatorul intracomunitar din Franţa, că i-ar fi dat inculpatului E. datele de identificare ale acestei firme, pentru a se descărca fictiv, din evidenţele contabile ale firmelor din Lugoj, de autoturismele achiziţionate comunitar.

Activitatea infracţională a grupului format din inculpaţii E., G. şi H., a fost dovedită de probele cu înscrisurile existente la dosar, de probele ştiinţifice efectuate în cauză, respectiv raportul de constatare efectuat de specialistul DNA, lucrare în care s-a concluzionat că S.C. I. S.R.L. nu şi-a declarat veniturile obţinute din vânzarea autoturismelor, nu a condus evidenţa contabilă pentru aceste operaţiuni, iar în scopul ascunderii caracterului real al tranzacţiilor comerciale şi implicit a ascunderii sursei impozabile, a raportat livrări intracomunitare, către un operator intracomunitar din Franţa, menite a-i servi la descărcarea gestiunii cu autoturismele vândute în regim de scutire de TVA, context în care datorează bugetului de stat TVA în sumă de 2.146.702,38 RON, echivalentul sumei de 486.877,19 euro, reprezentând prejudiciul cauzat.

Referitor la S.C. K. S.R.L. prin aceeaşi lucrare s-a stabilit că această societate comercială nu şi-a declarat veniturile obţinute din vânzarea autoturismelor, nu a condus evidenţa contabilă pentru aceste operaţiuni, iar în scopul ascunderii caracterului real al tranzacţiilor comerciale şi implicit a ascunderii sursei impozabile, a raportat livrări intracomunitare, către un operator intracomunitar din Franţa, menite a-i servi la descărcarea gestiunii cu autoturismele vândute în regim de scutire de TVA, fiind stabilită ca obligaţie de plată către bugetul de stat TVA în sumă de 1.505.096,66 RON, echivalentul sumei de 339.999,7 euro, ce reprezintă prejudiciul cauzat.

A mai reţinut Curtea că, aceeaşi situaţie a fost confirmată prin declaraţia martorului DD., inspector antifraudă în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care a arătat că prejudiciul adus bugetului de stat a fost produs ca urmare a achiziţiei de autoturisme din Italia către cele două societăţi comerciale din Lugoj şi raportarea ulterioară la organul fiscal a unor livrări fictive către o societate din Franţa care nu recunoştea acele achiziţii, şi că au fost avute în vedere la stabilirea prejudiciului documentele de livrare remise de furnizorii din Italia prin intermediul ANAF şi documentele de livrare către persoane fizice.

Întrucât în cursul urmăririi penale, raportul de constatare întocmit de specialistul DNA a fost contestat de inculpaţii E. şi D., la solicitarea acestora s-a efectuat o expertiză fiscal-contabilă în vederea stabilirii prejudiciului cert cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pe care S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. le datorau bugetului de stat ca urmare a neînregistrării în evidenţa contabilă a operaţiunilor de livrare a autoturismelor, această lucrare fiind întocmită de către consultantul fiscal judiciar EE. cu participarea experţilor recomandaţi, respectiv a consultantului fiscal judiciar FF. din partea inculpatului D. şi a consultantului fiscal GG. din partea inculpatului E..

Din această lucrare a rezultat că S.C. I. S.R.L. nu a evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale veniturile aferente operaţiunilor de vânzare a autovehiculelor second-hand achiziţionate din Italia în perioada 2011-2012, care au fost vândute "la negru" către persoane fizice din ţară şi din străinătate, iar ca urmare a acestei situaţii, societatea datorează bugetului de stat suma de 2.144.197,46 RON echivalentul a 486.571,47 euro reprezentând TVA, stabilit în conformitate cu prev. art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 137 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 în vigoare pentru perioada fiscală 2011-2012.

Cu privire la S.C. K. S.R.L., expertiza fiscală judiciară a arătat că această societate comercială nu a evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale veniturile aferente operaţiunilor de vânzare a autovehiculelor second-hand achiziţionate din Italia în perioada 2012-2013, care au fost vândute "la negru" către persoane fizice din ţară şi din străinătate, iar ca urmare a acestei situaţii, societatea datorează bugetului de stat suma de 1.456.252,03 RON echivalentul a 328.804,44 euro reprezentând TVA, stabilit în conformitate cu prev. art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 137 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 în vigoare pentru perioada fiscală 2012-2013.

În acest sens, Curtea a arătat că în cauză, concluziile probelor ştiinţifice se coroborează cu probele cu înscrisuri depuse la dosar, dar şi cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor E. şi H., care au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., recunoscând în faţa instanţei starea de fapt descrisă în actul de sesizare a instanţei, iar inculpatul G. a recunoscut activitatea sa de natură infracţională în cursul urmăririi penale, însă ulterior în faţa instanţei de judecată şi-a nuanţat considerabil poziţia procesuală, fără însă nici o justificare logică, iar din coroborarea acestor declaraţii cu celelalte probe de la dosar a rezultat fără nici un dubiu că a existat grupul infracţional organizat condus de inculpatul E., din care au făcut parte şi inculpaţii G. şi H., acest grup infracţional având ca scop săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin societăţile comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., urmărindu-se astfel obţinerea unor venituri consistente într-o manieră ilicită prin păgubirea bugetului consolidat al statului, conform mecanismului descris mai sus.

Pe parcursul procesului penal au fost audiaţi o serie de martori, prin depoziţiile cărora s-a dovedit faptul că inculpaţii E., G. şi H., prin intermediul celor două societăţi comerciale, au vândut unor persoane fizice diverse autoturisme, în acest sens fiind declaraţiile martorilor CC., HH., II., JJ., KK..

Din actele dosarului a rezultat că documentele justificative ale operaţiunilor comerciale au fost distruse în vederea îngreunării descoperirii faptelor, iar ulterior demarării cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul nr. x/2013, inculpatul E. la îndemnul inculpatului D., au iniţiat demersuri pentru refacerea evidenţei contabile a celor două societăţi comerciale, sens în care inculpatul E. a obţinut de la partenerii de afaceri din Italia actele justificative ale operaţiunilor comerciale desfăşurate în numele celor două societăţi comerciale, prin această refacere a evidenţei contabile urmărindu-se crearea unei aparenţe de legalitate a îndeplinirii obligaţiei de înregistrare în contabilitatea operaţiunilor derulate, respectiv achiziţiilor şi livrărilor efectuate în numele celor două societăţi comerciale, care ulterior să folosească la efectuarea unei expertize contabile.

Reluând problematica infracţiunii de evaziune fiscală de care sunt acuzaţi inculpaţii E., G. şi H., prima instanţă a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina acestora au fost dovedite prin ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv: probe cu înscrisuri, probele ştiinţifice, respectiv raportul de expertiză judiciară fiscală întocmit de consultantul fiscal judiciar EE. cu participarea experţilor recomandaţi FF. şi GG. - consultanţi fiscali, raportul de constatare efectuat de expertul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, declaraţiile martorilor audiaţi în acest sens, respectiv DD., CC., LL., KK., HH.; II., JJ., care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor E. şi H. care au recunoscut aceste infracţiuni de evaziune fiscală, uzând de procedura simplificată de recunoaştere a vinovăţiei în faţa instanţei, fiind de acord cu judecata dosarului pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi parţial cu declaraţiile inculpatului G., care a avut o atitudine parţial sinceră pe parcursul urmăririi penale, însă în faţa instanţei şi-a nuanţat poziţia procesuală, fără să mai recunoască acuzaţiile aduse.

În privinţa inculpatului E., Curtea a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv acest text de lege prevede că, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro în echivalentul monedei naţionale, aşa cum este cazul în speţa de faţă, limita minimă şi maximă a pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 7 ani.

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii G. şi H., Curtea a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv acest text de lege prevede că, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, iar dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, aşa cum este cazul în speţa de faţă, limita minimă şi maximă a pedepsei prevăzute de lege se majorează cu 5 ani, impunându-se sancţionarea penală a celor trei inculpaţi pentru infracţiunile arătate mai sus.

În concluzie, a arătat că fapta inculpatului E., care în calitate de administrator de fapt al societăţilor comerciale S.C. I. S.R.L. în perioada 2011-2012 şi S.C. K. S.R.L. în perioada 2012-2013, nu a înregistrat cu intenţie în actele acestor societăţi comerciale şi nici în alte documente legale, respectiv deconturile de TVA depuse la organul fiscal, în speţă Administraţia Financiară Lugoj, în totalitate veniturile realizate din vânzarea de autovehicule care au fost vândute "la negru", fiind achiziţionate intracomunitar de la furnizori comunitari, pentru care aceştia nu au aplicat regimul special de taxare, ce au avut consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de 2.144.197,46 RON echivalentul a 486.571,47 euro reprezentând TVA datorat de către S.C. I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011-2012, şi cu suma de 1.456.252,03 RON echivalentul a 328.804,44 euro reprezentând TVA datorat de către S.C. K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012-2013, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Referitor la inculpatul G., instanţa de fond a reţinut că fapta acestuia, care în calitate de administrator de drept al societăţii S.C. K. S.R.L. nu a înregistrat cu intenţie în perioada 2012-2013 în actele contabile ale acestei societăţi comerciale şi nici în alte documente legale deconturile de TVA depuse la organul fiscal, în speţă Administraţia Financiară Lugoj, în totalitate veniturile realizate din vânzarea de autovehicule care au fost vândute "la negru", fiind achiziţionate intracomunitar de la furnizori comunitari, pentru care aceştia nu au aplicat regimul special de taxare, ce au avut consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de 1.456.252,03 RON echivalentul a 328.804,44 euro reprezentând TVA datorat de către S.C. K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012-2013, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Referitor la inculpatul H., Curtea a reţinut că fapta acestuia, care în calitate de administrator de drept al societăţii S.C. I. S.R.L. nu a înregistrat cu intenţie în perioada 2011-2012 în actele contabile ale acestei societăţi comerciale şi nici în alte documente legale deconturile de TVA depuse la organul fiscal, în speţă Administraţia Financiară Lugoj, în totalitate veniturile realizate din vânzarea de autovehicule care au fost vândute "la negru", fiind achiziţionate intracomunitar de la furnizori comunitari, pentru care aceştia nu au aplicat regimul special de taxare, ce au avut consecinţă diminuarea obligaţiilor fiscale cu suma de de 2.144.197,46 RON echivalentul a 486.571,47 euro reprezentând TVA datorat de către S.C. I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011-2012, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (2) C. pen.

Aşa cum a menţionat anterior, inculpaţii E., G. şi H. s-au constituit într-un grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi de evaziune fiscală prin intermediul societăţilor comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., ale căror asociaţi şi administratori au fost G. şi H., pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora "la negru" cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate către bugetul de stat, în speţa de faţă fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de legea penală, respectiv art. 367 alin. (6) C. pen., grupul fiind format din cele trei persoane menţionate mai sus, a funcţionat o anumită perioadă de timp şi a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală menţionate mai sus, inculpatul E. fiind cel care a coordonat şi finanţat acest grup, inculpaţii G. şi H. fiind cei doi administratori ai firmelor prin care s-a realizat această activitate infracţională, ei fiind cei care au semnat actele în calitate de administratori de drept ai societăţilor comerciale amintite mai sus, cunoscând activităţile derulate în cadrul societăţilor comerciale, beneficiarul final al produsului infracţional fiind tot inculpatul E..

Curtea a reţinut că infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen., aşa cum au fost descrise mai sus, au fost dovedite dincolo de orice dubiu prin întregul material probator administrat în cauză, inclusiv declaraţiile inculpaţilor E. şi H. care au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., recunoscând starea de fapt descrisă în rechizitoriu.

În cauză, instanţa de fond a observat că inculpaţilor E. şi G. le sunt aplicabile disp. art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât infracţiunea de evaziune fiscală care intră în scopul grupului infracţional organizat, este sancţionată de lege cu închisoare mai mare de 10 ani, având în vedere că pentru cei doi inculpaţi sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3), respectiv 2 din Legea nr. 241/2005 în varianta modificată în luna martie 2013 care a prevăzut sancţiuni penale mai aspre, pedepsele depăşind pragul de 10 ani închisoare, având în vedere data la care s-au epuizat activităţile infracţionale privind evaziunea fiscală, 30 aprilie 2013.

A apreciat că prevederile legale de mai sus nu sunt aplicabile şi inculpatului H., căruia i se vor reţine dispoziţiile legale ale art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în varianta dinainte de această modificare legislativă, fiind aplicabile în această situaţie disp. art. 5 C. pen. privind legea mai favorabilă, având în vedere că activitatea infracţională a acestuia s-a efectuat în perioada 2011-2012, astfel că în situaţia acestui inculpat pedeapsa pentru evaziune fiscală, infracţiunea scop, nu depăşeşte 10 ani închisoare, urmând a i se reţine varianta infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., aşa cum de altfel a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prin încheierea penală din 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara.

În acest context, a apreciat că solicitarea inculpatului E. de achitare pentru această infracţiune în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi lit. b) teza I C. proc. pen., apare ca fiind nefondată, fiind întrunite toate condiţiile legale pentru a fi reţinută infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., grupul infracţional fiind constituit şi funcţionând în condiţiile descrise de art. 367 alin. (6) C. pen., cu un scop precis, săvârşirea de către membrii acestui grup a infracţiunii de evaziune fiscală prin cele două societăţi comerciale, având finalitatea ca E. să beneficieze de produsul infracţiunilor de evaziune fiscală, fiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, programul infracţional fiind unul precis şi urmărit de inculpatul E., iar durata funcţionării acestui grup a fost suficientă pentru a se produce bugetului de stat un prejudiciu substanţial.

Referitor la solicitarea de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedură penalăformulată de inculpatul G. prin apărătorul din oficiu, instanţa de fond a constatat că această solicitare este nefondată în contextul în care acest inculpat a fost implicat pe deplin în toată activitatea infracţională, iar apărarea sa că nu a cunoscut activităţile desfăşurate prin S.C. K. S.R.L. nu poate fi reţinută în condiţiile în care a semnat actele acestei societăţi comerciale, acţionând şi pe linia transportului de autoturisme second-hand, cunoscând mecanismul derulării activităţilor în cauză, din declaraţia martorului MM. rezultând că inculpatul G. avea cunoştinţă de activităţile derulate în cadrul societăţii comerciale pe care o administra în drept.

2. Infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat (poliţişti)

S-a stabilit atât de procuror cât şi de instanţă că inculpatul E. împreună cu inculpaţii G. şi H. au format un grup infracţional organizat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în cursul anilor 2011-2013, prin intermediul societăţilor comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., controlate prin persoane interpuse de către inculpatul E..

În actul de sesizare al instanţei s-a arătat că activităţile infracţionale ale acestui grup s-au bucurat de sprijinul şi protecţia unor funcţionari publici din cadrul IPJ Timiş, ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei, care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a clanului F. şi fidelizaţi prin oferirea periodică a diferitelor avantaje patrimoniale şi sume de bani, respectiv inculpatul A. - şef al IPJ Timiş şi inculpatul C. - şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Timiş, un alt membru al grupului infracţional fiind inculpatul D. - avocat din cadrul Baroului Timiş, persoană de încredere a inculpatului A. şi a inculpatului E..

În descrierea faptelor referitoare la cei trei inculpaţi menţionaţi mai sus, s-a arătat că inculpatul A., în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, în cursul lunii octombrie 2013 a aderat la un grup infracţional organizat în scopul favorizării făptuitorului E., liderul clanului F. din Lugoj, cercetat în mai multe dosare penale, printre care şi dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, astfel încât cercetarea penală a acestuia să conducă în final la o soluţie favorabilă făptuitorului, fiind cooptat şi inculpatul C. căruia i s-a repartizat dosarul iniţial, inculpatul A. solicitându-i acestuia să-l ajute pe inculpatul E. să scape de răspunderea penală, fiind cooptat în cadrul grupului şi avocatul D. care ar fi sprijinit în perioada 2013-2016 acest grup, acesta stabilind împreună cu ceilalţi membri strategiile de acţiune pentru obţinerea rezultatului favorabil, acţionând în principal pe linia identificării şi promovării unor soluţii de natură juridică, asistenţă şi reprezentare a altor persoane aşa încât să deţină controlul asupra tuturor actelor de urmărire penală care îl vizau pe inculpatul E., mijlocind multiple întâlniri între membrii grupului, asigurând ca locaţie sigură propriul birou, exercitând presiuni asupra membrilor grupului cât şi asupra procurorului pentru a-i determina să accepte efectuarea unei expertize contabile, cunoscând faptul că evidenţele contabile ale celor două societăţi comerciale ar fi fost falsificate, ar fi pus presiune pe făptuitor pentru a obţine de la acesta sume de bani atât pentru el cât şi pentru ceilalţi membri ai grupului, oferindu-se să mijlocească remiterea mitei pentru a nu se crea suspiciuni de corupţie, toate aceste fapte, în opinia procurorului, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

Din modul de descriere al faptelor, încadrarea juridică prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., au condus la ideea fermă că infracţiunea scop pentru care s-a constituit grupul infracţional organizat a fost cea de evaziune fiscală, această infracţiune fiind pedepsită cu închisoarea mai mare de 10 ani, atrăgând şi incidenţa alin. (2) din cadrul art. 367 C. pen., în acest caz pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Curtea a apreciat că această idee se desprinde din faptul că acuzarea a susţinut că inculpaţii A., C. şi D. ar fi aderat la grupul infracţional deja creat, acest grup fiind format din inculpaţii E., G. şi H., scopul grupului infracţional fiind de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală, ideea în sine fiind întărită şi pe parcursul procesului penal de către acuzare în momentul discutării încadrării juridice a faptelor referitoare la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen., susţinându-se că infracţiunea scop este cea de evaziune fiscală.

Instanţa de fond, prin încheierile de şedinţă din data de 18.02.2020 şi data de 23.10.2020, a stabilit că infracţiunile scop privind infracţiunea prev. de art. 367 C. pen., în cazul inculpaţilor D., A. şi C., este infracţiunea de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 369 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă şi nu cea de evaziune fiscală care este pedepsită cu închisoarea mai mare de 10 ani, motiv pentru care nu poate fi reţinută în cauză decât forma prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat în privinţa celor trei inculpaţi arătaţi mai sus, astfel că prin aceste încheieri s-a dispus efectiv schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 367 alin. (1) şi (2) în art. 367 alin. (1) C. pen. pentru cei trei inculpaţi.

Argumentul instanţei de fond a fost acela că infracţiunea de evaziune fiscală s-ar fi consumat până în luna aprilie 2013, astfel că inculpaţii A. şi C., respectiv avocatul D., nu mai puteau să adere la grupul infracţional organizat condus de inculpatul E., în condiţiile în care activităţile legate de evaziunea fiscală au fost deja săvârşite, grupul creat în acest sens încetându-şi activitatea, punându-se de fapt problema creării unui nou grup infracţional organizat format din aceşti inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă o asemenea acuzaţie nu mai poate fi reţinută în condiţiile în care prin actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut o asemenea acuzaţie împotriva celor trei inculpaţi arătaţi.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte infracţiunea de grup infracţional organizat, se impunea achitarea inculpaţilor A., C. şi D., în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală, raportat la modul în care acest grup este prezentat în actul de sesizare a instanţei, respectiv ca aceştia să fi făcut parte din grupul infracţional care avea ca scop săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, aspect care a fost detaliat prin încheierile prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din data de 18.02.2020 şi data de 23.10.2020, întrucât cei trei inculpaţi în cauză, chiar dacă ar fi creat un grup infracţional cu scopul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, care presupune o nouă rezoluţie infracţională, o asemenea acuzaţie nu mai poate fi susţinută în timpul judecăţii întrucât ea nu a fost formulată în actul de sesizare a instanţei.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a observat că, activităţile inculpaţilor A., C. şi D. sunt activităţi de sprijin ulterior în activitatea de urmărire penală privind dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, şi nicidecum în activitatea infracţională de evaziune fiscală care se epuizase în aprilie 2013, însă instanţa a apreciat că este ţinută de descrierea faptelor din rechizitoriu şi nu o poate corecta prin operaţiunea juridică de schimbare a încadrării juridice.

În virtutea disp. art. 386 C. proc. pen., a considerat că instanţa poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, aşa cum s-a şi procedat, însă nu poate schimba faptele descrise în materialitatea lor, fiind obligată să păstreze neatinsă starea de fapt stabilită de parchet, aşa cum a fost învestită prin actul de sesizare a instanţei, întrucât dacă s-ar proceda în sensul schimbării faptelor descrise în rechizitoriu, instanţa nu ar păstra limitele operaţiunii de schimbare a încadrării juridice a faptelor, o asemenea chestiune contravenind regulilor de bază ale procesului penal, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, singura posibilitate de sancţionare a acestei situaţii fiind de achitare a inculpaţilor A., C. şi D. în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

3. Infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă, favorizarea făptuitorului, dare de mită, cumpărare de influenţă - inculpaţii A., C., D. şi E. în legătură cu dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş

Curtea a reţinut că acuzaţiile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi favorizarea făptuitorului de care au fost acuzaţi inculpaţii în prezentul dosar, rezultă din probele cu înscrisuri, declaraţia martorului cu identitate reală O. dată atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată, convorbirile ambientale înregistrate pe baza mandatelor de supraveghere tehnică, rezultatul efectuării percheziţiei informatice, iar din cuprinsul acestor probe s-a putut concluziona că acuzaţiile aduse celor patru inculpaţi arătaţi mai sus, s-a confirmat în maniera în care au fost prezentate în continuare.

Acuzaţiile privind infracţiunile de corupţie privind pe inculpaţii A., C., D. şi E. au fost dovedite în principal prin declaraţiile date în calitate de martor de către martorul cu identitate reală O., acesta dând declaraţii detaliate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată.

În faţa instanţei, acest martor a fost audiat în şedinţa publică din data de 1 septembrie 2020, declaraţia aflându-se la filele x din volumul IV instanţă şi în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2020, declaraţia aflându-se la filele x din volumul V instanţă.

Sintetizând declaraţia acestui martor, care este fundamentul acuzaţiilor de corupţie la adresa celor patru inculpaţi arătaţi mai sus, prima instanţă a constatat că, acesta a fost contactat de către inculpatul A., care la data respectivă era sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar, invitându-l pe martorul O. la domiciliul său sau la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Timiş, întâlnire care a avut loc în final la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Timiş, interesându-se de dosarul inculpatului E., dosar pe care l-ar fi primit de la inculpatul C., urmând ca, cei doi să se întâlnească din nou pentru a discuta situaţia dosarului iar mai apoi după două-trei zile a fost sunat martorul de doamna procuror NN. în legătură cu acest dosar, spunându-i că este de rechizitoriu.

În continuare, martorul a arătat că în următoarea săptămână a avut o altă întâlnire cu inculpatul A. în aceeaşi locaţie, participând la întâlnire şi inculpatul C., iar referitor la dosar martorul a arătat că a fost sunat de procuror şi că este de rechizitoriu şi că inculpatul A. a arătat dojenitor către inculpatul C. spunând că "eu ţi-am dat dosarul de la început", că trebuie efectuată expertiză care va fi plătită de inculpatul E., martorul fiind mirat de aceste discuţii, iar ulterior C. i-a spus martorului că inculpatul E. este omul lui A. şi trebuie ajutat, trebuie dată o soluţie favorabilă.

Martorul O. a descris şi întâlnirea care a avut loc cu inculpaţii A. şi C. la domiciliul inculpatului A. din Timişoara, discutându-se de procedura care va fi urmată pentru numirea expertului de specialitate, apoi fiind descrisă următoarea întâlnire care a avut loc la localul OO. din Timişoara între martor şi inculpatul A., apoi despre o altă întâlnire care a avut loc în maşina inculpatului A., de fiecare dată discutându-se despre mersul anchetei cu privire la inculpatul E., urmând ca martorul să redacteze adresa pentru lista cu experţii contabili, care a fost vizată de inculpatul C. şi martorul a fost îndrumat la numitul "PP." din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice în vederea obţinerii listei cu experţi.

Martorul a arătat că, acesta a fost momentul în care s-a hotărât să formuleze denunţul, dându-şi seama că toate aceste demersuri au fost făcute pentru ajutarea inculpatului E., că este vorba despre o corupţie în toată regula, depunând denunţul la DNA - Serviciul Teritorial Timişoara şi a predat suportul optic pe care erau descărcate înregistrările efectuate de martor din proprie iniţiativă, iar apoi acesta a devenit ofiţer colaborator cu identitate reală.

Martorul a descris în continuare modul în care a obţinut lista cu experţi pe care nu figura expertul QQ., agreat de inculpatul D., care l-a căutat pe martor pentru a afla care sunt experţii de pe listă, fiind nemulţumit de faptul că expertul QQ. nu s-a aflat pe această listă şi că la următoarea întâlnire cu inculpatul A., acesta a spus că îl va trimite pe inculpatul D. pentru a spune cine să fie desemnat în calitate de expert, fiind agreată experta RR..

Următoarea întâlnire despre care a făcut vorbire martorul a fost cea de la localul SS. din Timişoara, la care au participat inculpaţii A., D. şi a fost organizată întâlnirea dintre martor şi E. la Târgu Jiu, rezultând din aceste descrieri modul în care au fost implicaţi cei doi inculpaţi în instigarea inculpatului E. de a-l corupe pe martor prin remiterea unor sume de bani în localitatea Târgu Jiu, unde martorul participase la o nuntă.

În continuarea declaraţiei, martorul a descris modalitatea în care a avut loc întâlnirea la Târgu Jiu dintre el şi inculpatul E., inculpatul remiţându-i suma de 500 euro în maşină, sumă de bani care a fost predată la organul de urmărire penală, iar cu ocazia acestei discuţii, inculpatul E. i-a spus martorului că îl cunoaşte pe inculpatul A. de vreo 20 ani, că acesta ar fi fost propulsat inspector şef prin cunoştinţele lui; cu privire la contabilitatea celor două societăţi i-a spus că a fost făcută retroactiv pentru a rezulta un prejudiciu mic, care urmează să fie trimis prin poştă la organele fiscale pentru a dovedi că nu a existat rea voinţă, urmând a fi plătite taxele chiar dacă, cele două societăţi comerciale au fost deja radiate, iar în final inculpatul E. să nu fie tras la răspundere penală.

Următoarea întâlnire pe care a descris-o martorul după revenirea de la Târgu Jiu a fost cea care a avut loc la Biroul Supravegheri Judiciare cu inculpatul A., discuţia fiind axată pe modul în care a avut loc întâlnirea dintre inculpatul E. şi martorul O. şi continuarea anchetei, iar apoi acesta a vorbit despre o altă întâlnire care a avut loc la biroul martorului de la IPJ Timiş cu inculpatul E., ocazie cu care inculpatul i-a înmânat suma de 1.000 euro martorului.

În continuare martorul a făcut referire la o altă întâlnire la domiciliul inculpatului A., unde una din temele de discuţie a fost modul în care inculpatul E. i-a înmânat suma de bani martorului în sediul poliţiei.

În continuarea declaraţiei, martorul a indicat faptul că a fost plecat în concediul de odihnă, iar apoi a avut o întâlnire cu inculpatul C. la localul OO. din Timişoara, iar acesta i-a povestit cum i-a fost repartizat dosarul, că i-a fost prezentat inculpatul E. de către inculpatul A., spunându-i că este prietenul lui şi că trebuie ajutat, că el a luat declaraţii celor doi administratori, G. şi Bejan, fără a-l implica şi pe E., iar de problema expertizei contabile urma să se ocupe numiţii A. şi D., iar actele contabile nu au fost refăcute foarte bine întrucât inspectorul antifraudă şi-a dat seama imediat de întocmirea retroactivă a actelor contabile, că a vorbit cu procurorul NN., că poate fi dispusă expertiza, creând impresia că s-a vorbit deja cu procurorul.

Referitor la dosar a arătat însă că, în momentul în care a fost la procuror pentru a discuta stadiul dosarului, acesta a spus că trebuie iniţial efectuate verificările în cauză, martorul dându-şi seama că nu s-a vorbit cu procurorul, având impresia că a fost minţit.

Martorul a mai făcut vorbire despre discuţiile cu inculpatul D. despre nivelul mitei, iar acesta din urmă a spus că inculpatul E. trebuie menţinut într-o stare de incertitudine, că trebuie prezentată situaţia ca fiind gravă pentru ca, acesta să mai plătească iar ulterior a mai avut loc o întâlnire la cabinetul avocaţial al acestuia pentru lămurirea elementelor din dosar.

Următoarea întâlnire despre care a făcut vorbire martorul, a fost cea care a avut loc la Restaurantul "TT." din Timişoara, la care au mai participat inculpaţii E. şi C., iar inculpatul C. i-a solicitat o sumă de bani lui E., afirmând sprijinul acestora în continuare, iar la finalul discuţiei la care au rămas doar martorul şi inculpatul E. a rezultat că suma de 4.000 euro ar urma să ajungă la inculpatul C. prin intermediul prietenei acestuia.

Martorul a descris întâlnirea care a avut loc cu inculpatul C. la localul OO. pentru înmânarea sumei de 2.000 euro din suma de 4.000 euro provenită de la inculpatul E., spunând martorului să ia din buzunarul său suma respectivă şi că se va proceda în aceeaşi manieră de a solicita lui Boţ câte o sumă de bani pe măsură ce se mai efectuau activităţi în dosar, inculpatul C. fiind preocupat de problema banilor, apreciind că suma primită de el a fost mult mai mică, că unii sunt cu munca şi alţii cu cash-ul, că el nu şi-a luat mâinile de pe Boţ în ceea ce priveşte soluţionarea dosarului.

În continuare martorul a făcut vorbire de întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul A. la poliţie, apoi la o benzinărie UU. situată pe Bd. x.

S-a mai făcut vorbire despre o întâlnire cu inculpaţii D., E. şi A., discutându-se strategia de efectuare a expertizei.

Despre continuarea anchetei, martorul a arătat că a început să rezulte tot mai mult implicarea inculpatului E. în activitatea infracţională, din verificările făcute de autorităţile străine rezulta un alt proprietar al maşinilor decât cel care apărea în contabilitatea fictivă depusă la dosar, inculpatul cerând să nu treacă numele lui în aceste tabele care urmau a fi prezentate procurorului.

Următoarele întâlniri despre care martorul a făcut vorbire a fost cea de la localul Rustica, unde inculpatul D. i-a spus martorului să se zbată în dosar pentru a nu fi repartizat dosarul unei alte structuri de parchet; o altă întâlnire la sediul avocatului D., unde au mai participat şi soţii Boţ; o altă întâlnire cu inculpatul A. cu care a discutat despre situaţia tabelelor; o altă întâlnire cu inculpatul D. în parcarea de la VV. şi de la biroul martorului cu D. la 01.02.2016, dată la care au intervenit organele de urmărire penală.

Referitor la dosarul nr. x/2013 trebuie remarcat faptul că în cursul lunii iulie 2013 instituţia specializată în culegerea de informaţii a înaintat o sesizare care a fost luată în discuţie în cadrul Grupului de Lucru Operaţional la nivelul IPJ Timiş cu privire la activităţi legate de evaziunea fiscală, iar referitor la acest aspect s-a constatat că la data de 27 septembrie 2013 un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu privind infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 comisă de E., iar prin adresa nr. x/2013 a fost trimisă la IPJ Timiş în vederea efectuării de cercetări.

Curtea a mai arătat că aşa cum rezultă din rezoluţia din 07.10.2013, inculpatul A. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013 dosarul a fost repartizat ofiţerului C., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015 când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului WW., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară O..

A mai precizat faptul că, cu ocazia percheziţiei informatice efectuate în cauză în mediile de stocare şi telefoanele mobile ale inculpatului D., au fost identificate documente fotografiate încă la data de 7.10.2013 din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 828/P/2013, moment în care dosarul încă nu era repartizat ofiţerului C..

Inculpatul A., în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, având o relaţie mai veche cu inculpatul E., a sprijinit întreaga activitate legată de dosarul nr. x/2013 privindu-l pe inculpatul E., dar şi pe inculpaţii G. şi H., în vederea favorizării inculpatului E., fiind cooptaţi în această activitate inculpatul C., ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, căruia i s-a repartizat în concret dosarul în vederea soluţionării acestuia, inculpatul A. spunându-i "Ştii ce ai de făcut", dar şi pe avocatul D., acesta urmând să acţioneze în sensul menţinerii legăturii cu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, de a identifica cerinţele acestuia cu privire la probele ce urmează a fi administrate, susţinerea la procuror a necesităţii administrării unor probe de natură a-l ajuta pe făptuitor, depunerea la dosar a unor documente de evidenţă contabilă fictive, iar ulterior dispunerea unei expertize contabile din care să rezulte că operaţiunile invocate ca neevidenţiate în contabilitate ar fi fost înregistrate, iar pe de altă parte să menţină legătura cu ofiţerul de poliţie C., desemnat de inculpatul A. pentru instrumentarea dosarului, şi obţinerea datelor necesare refacerii în mod fictiv a evidenţelor contabile, astfel încât să rezulte aparenţa desfăşurării de către firmele controlate de E. prin interpuşi, a unor activităţi legale.

În perioada instrumentării de către C. a dosarului de urmărire penală nr. 828/P/2013, inculpaţii A., C. şi D. au fost recompensaţi de inculpatul E. cu suma de câte 7.000 euro fiecare, aspect care rezultă din coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, inclusiv declaraţiile de recunoaştere a faptelor date în faţa instanţei de către inculpaţii D. şi E., care se coroborează cu întreg materialul probator administrat în cauză.

Inculpatul C. din luna octombrie 2013 şi până la momentul promovării sale în funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, respectiv luna mai 2015, a tergiversat efectuarea urmăririi penale, evitând încadrarea faptelor de evaziune fiscală cu participarea mai multor persoane în forma grupului organizat, astfel încât dosarul să nu fie preluat de alte structuri de parchet specializate, respectiv DIICOT, a primit la dosar o cerere de probaţiune depusă de inculpatul D., nedatată, neînregistrată, a luat declaraţii numiţilor G. şi H., cărora le-ar fi solicitat să nu declare nimic în legătură cu inculpatul E., a preluat contabilitatea fictivă şi refăcută de la inculpatul D., cunoscând natura acesteia astfel încât o eventuală expertiză să conducă la un prejudiciu mult diminuat şi nu a ataşat în mod intenţionat la dosar în format letric informaţiile conţinute pe suport optic, pentru a îngreuna urmărirea penală.

Din declaraţia martorului XX., audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, a rezultat că inculpatul E. a plătit contravaloarea geamurilor termopan comandate de inculpatul C. pentru casa acesta din urmă o deţine în loc. Beregsău Mare, comuna Săcălaz, str. x, jud. Timiş.

În legătură cu inculpatul D. rezultă că în vederea asigurării controlului asupra modului prin care se efectuează urmărirea penală, a depus la dosar delegaţii de asigurare a asistenţei juridice pentru administratorii firmelor, G. şi H., aşa încât prezenţa acestuia, atât la procurorul de caz cât şi la ofiţerul de poliţie judiciară desemnat cu instrumentarea cauzei, să fie justificată, iar activitatea sa în dosar s-a circumscris exclusiv ajutorării inculpatului E. şi nu a persoanelor pe care formal le reprezenta juridic.

Din probele dosarului a rezultat că inculpatul D. a promis că îşi va trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, că va discuta despre necesitatea efectuării unor expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, prejudiciul stabilit urmând a fi într-un cuantum redus, iar astfel E. să obţină o soluţie de netrimitere în judecată conform vechilor prevederi procesual penale.

Inculpatul A., după arestarea sa, pe timpul cât se afla sub control judiciar, împreună cu inculpatul C. care în luna aprilie 2015 a fost promovat în funcţia de şef şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au continuat activităţile de sprijinire a inculpatului E., stabilind ca, cercetările penale în dosarul nr. x/2013 să fie continuate de ofiţerul de poliţie judiciară O. întrucât avea o bună reputaţie profesională, inculpatul A. convocându-l pe acest ofiţer în perioada 04.06-19.06.2015 la mai multe întâlniri cu acesta, atât la sediul IPJ Timiş - Birou Supravegheri Judiciare, unde inculpatul A. se prezenta pentru îndeplinirea formalităţilor necesare controlului judiciar, cât şi la domiciliul personal, la unele dintre aceste întâlniri participând şi inculpatul C..

Cu prilejul discuţiilor, inculpatul A. a cerut în clar numitului O. să îl sprijine pe inculpatul E. prin susţinerea la procuror a necesităţii efectuării unei expertize contabile, cerând inculpatului C. să identifice printr-un funcţionar de la Biroul de expertize judiciare posibilitatea ca, această instituţie să-l recomande pentru efectuarea expertizei contabile pe numitul QQ., expert contabil, prin intermediul căruia ar fi existat posibilitatea muşamalizării activităţii infracţionale a inculpatului E. prin luarea în considerare a evidenţelor contabile refăcute în mod fictiv, favorizându-l astfel pe inculpatul E..

Pentru realizarea scopurilor menţionate mai sus, inculpatul D. a mediat întâlniri clandestine între persoanele implicate, respectiv A., C. şi E., atât în localuri publice (TT. din Piaţa Maria, OO.) cât şi la cabinetul său, instruindu-l inclusiv pe numitul O., noul ofiţer desemnat în instrumentarea cazului, în sensul adoptării faţă de inculpatul E. a unei atitudini autoritare în scopul de a-i crea temerea de repercusiuni şi pentru a-l determina să plătească în continuare sume de bani persoanelor implicate în ajutarea acestuia.

La o astfel de întâlnire, la data de 02.07.2015, inculpatul D. şi inculpatul A. l-au convins pe ofiţerul de poliţie O. să se întâlnească cu inculpatul E. în localitatea Târgu Jiu, întâlnire care a avut loc, prilej cu care inculpatul E. i-a înmânat acestuia suma de 500 euro, iar ulterior suma de 1.000 euro în sediul IPJ Timiş.

Inculpatul C., după ce a aflat de mituirea noului ofiţer de poliţie, precum şi dezvăluirile inculpatului E. care ar fi arătat că pentru soluţionarea dosarului nr. x/2013 ar fi cheltuit suma totală de 100.000 euro, a devenit interesat să afle cui au fost date aceste sume mari de bani şi a iniţiat o întâlnire cu inculpatul E. împreună cu martorul O., o astfel de întâlnire având loc la 17.09.2015 în TT. din Piaţa Maria din Timişoara, unde inculpatul C. după ce şi-a reafirmat continuarea sprijinului său personal faţă de inculpatul E., confirmarea faptului că expertiza contabilă este modalitatea prin care urmează a fi favorizat, i-a pretins în mod direct inculpatului E. suma de 4.000 euro, sumă care a fost plătită de inculpatul E. prin intermediul martorei YY., suma fiind remisă la data de 19.09.2015, iar la data de 21.09.2015 conform angajamentului asumat, jumătate din această sumă, respectiv 2.000 euro, a fost remisă ofiţerului O. în toaleta OO. din Timişoara.

Referitor la inculpatul D., Curtea a precizat că inculpatul E. i-a dat în total suma de 7.000 euro, însă această sumă de bani nu a constituit onorariu de avocat, ci a fost solicitată şi primită în scopul traficării influenţei sale pe lângă ofiţerii de poliţie, procurori, experţi, specialişti antifraudă, în scopul deturnării urmăririi penale în dosarul de evaziune fiscală nr. 828/P/2013 şi obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul E..

O altă activitate de natură infracţională a fost aceea că inculpatul D. i-a solicitat martorei ZZ. să întocmească în numele S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. facturi fiscale de livrare a autoturismelor achiziţionate din Italia către diverse persoane fizice ale căror acte de identitate le-a primit de la inculpat, cunoscând că nu au achiziţionat în fapt autoturismele, determinând-o pe martoră să întocmească facturile de livrare ale autoturismelor în mod aleatoriu, dispoziţii de plată şi încasare, contracte de creditare a societăţilor, documente care nu reflectă realitatea, după care inculpatul D. a depus contabilitatea fictivă a celor două firme ca mijloace de probă la dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu scopul de a crea aparenţa că, cele două societăţi comerciale şi-au îndeplinit obligaţia de a înregistra în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate şi, în final să se ajungă la o soluţie de netrimitere în judecată a inculpatului E., iar pentru operaţiunea de refacere a contabilităţii inculpatul E. i-a dat inculpatului D. suma de 2.000 euro pentru contabil, acesta fiind identificat ca fiind numita ZZ., precum şi 1.000 euro pentru un traducător rămas neidentificat, însă inculpatul D. nu a plătit aceste sume în totalitate destinatarilor, achitând numitei ZZ. suma de 1.000 RON, inculpatul E. neprimind niciodată chitanţe pentru sumele plătite.

Raportat la toate probele administrate în cauză, în special declaraţia martorului cu identitate reală O., conţinutul convorbirilor ambientale interceptate pe baza mandatelor de supraveghere tehnică, probele cu înscrisuri, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, dar şi declaraţiile inculpaţilor E., C. şi D. care au recunoscut integral acuzaţiile aduse, uzând de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa a constatat că învinuirile aduse inculpaţilor A., C., D. şi E. au fost dovedite, pentru infracţiunile care urmează a fi prezentate mai jos:

Fapta inculpatului A., în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, iar după data de 20 ianuarie 2015 având calitatea de ofiţer de poliţie până în luna februarie 2016, care a pretins şi primit de la inculpatul E., direct ori indirect, prin intermediul inculpatului D., suma de 7.000 euro în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în forma prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului A., constând în instigarea inculpatului E. de a-i remite ofiţerului de poliţie O. cu titlu de mită, suma de 500 euro la data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu şi suma de 1.000 euro în sediul IPJ Timiş la data de 23.07.2015 în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de instigare la dare de mită în forma prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului A. care în perioada arătată mai sus, în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, de a efectua acte de ajutor pentru inculpatul E. în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cauza penală, a tragerii la răspundere penală, prin repartizarea dosarului unor ofiţeri de poliţie care să nu administreze probele necesare în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului E., cooptarea inculpatului D. care să acţioneze în direcţia administrării unor probe de natură a-l ajuta pe făptuitor, respectiv refacerea şi depunerea la dosar a unor documente de evidenţă contabilă fictive, iar ulterior dispunerea unei expertize contabile, încât pe baza actelor contabile fictiv întocmite să creeze aparenţa desfăşurării activităţii legale a celor două firme controlate de inculpatul E. prin interpuşi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului C., care în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Timiş în perioada cât a instrumentat dosarul nr. x/2013, a pretins şi primit de la inculpatul E. suma de 7.000 euro, din care suma de 500 euro prin intermediul inculpatului D., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului C., care la data de 17.09.2015, a pretins şi primit suma de 4.000 euro de la inculpatul E., prin intermediul martorei YY., din care 2.000 euro pentru sine şi 2.000 pentru ofiţerul de poliţie O., promiţându-i inculpatului E., în prezenţa ofiţerului de poliţie O., că în noua sa calitate de şef serviciu şi în schimbul sumei de bani pretinse, îl va determina pe subordonatul său, ofiţerul de poliţie judiciară O., să instrumenteze dosarul de urmărire penală într-o modalitate care să asigure o soluţie favorabilă inculpatului E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului C., care în timp ce a avut în lucru dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a luat declaraţii de martor administratorilor H. şi G., solicitând acestora să nu declare nimic în legătură cu inculpatul E. pentru a nu apărea în dosar adevăratul vinovat de evaziune fiscală, l-a ajutat pe inculpatul E. prin diseminarea unor informaţii şi înscrisuri din dosar prin intermediul avocatului D., care însă nu avea delegaţie de avocat pentru acest inculpat, ar fi remis inculpatului D. actele de verificare privind achiziţiile intracomunitare de autorisme efectuate de cele două societăţi, acte care ulterior au fost puse la dispoziţia unui contabil care să refacă contabilitatea celor două firme, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului D., de a pretinde şi primi de la inculpatul E., în mod repetat, sume de bani în perioada 2013-2016, în total suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus, precum şi de a pretinde şi a primi de la inculpatul E. pentru refacerea contabilităţii suma de 2.000 euro pentru contabila ZZ. şi suma de 1.000 euro pentru traducător, în fapt fiind remisă contabilei doar suma de 1.000 RON, celelalte sume fiind păstrate pentru sine, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D. de a-l îndruma pe inculpatul E. să refacă evidenţele contabile ale societăţilor comerciale I. S.R.L. şi K. S.R.L., chiar şi după radierea acestora, să transmită noi raportări fiscale prin poştă la ANAF, astfel încât să creeze aparenţa juridică a îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor fiscale, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru a nu fi posibilă tragerea la răspundere a făptuitorilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului D. de a-l determina cu intenţie pe inculpatul E. să îi remită suma de 500 euro în data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro în data de 23.07.2015 în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară O., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de instigare la dare de mită în forma prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta inculpatului D. de a solicita martorei ZZ. să întocmească în numele S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., facturi fiscale de livrare a autoturismelor achiziţionate din Italia către diverse persoane fizice ale căror acte de identitate le-a primit de la inculpatul D., ştiind că aceştia nu au achiziţionat în fapt autoturismele, întocmindu-se facturi de livrare a autoturismelor în mod aleatoriu, dispoziţii de plată şi încasare, contracte de creditare a societăţii, documente care nu reflectă realitatea depuse apoi de către inculpatul D. ca mijloace de probă la dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu scopul de a crea aparenţa că, cele două societăţi şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.

Faptele inculpatului E. de a remite în perioada 2013-2016, direct ori indirect suma de 7000 euro inculpatului A. (prin intermediul inculpatului D.), inculpatului C. suma de 7.000 euro, colaboratorului cu identitate reală O. suma de 3.500 euro, contabilului care a refăcut actele contabile ale celor două societăţi comerciale suma de 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu instrumentarea dosarului penal în care inculpatul E. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, aşa încât administrarea probelor să conducă la o soluţie favorabilă acestuia, întrunesc elementele constitutive a patru infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpatului E. de a remite direct ori indirect în perioada 2013-2016, inculpatului D. suma de 7.000 euro, iar inculpatului C. prin intermediul martorei YY. suma de 2.000 euro, întrunesc elementele constitutive ale două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

4. În ceea ce priveşte apărările inculpaţilor A., C., D. şi E. în raport cu infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă, favorizarea făptuitorului, dare de mită, cumpărare de influenţă, Curtea a reţinut următoarele:

a.Inculpatul A. a solicitat achitarea sa în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza II C. proc. pen. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, iar pe baza probatoriului administrat în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., pentru motivele analizate mai sus, instanţa a apreciat că se impune achitarea sa în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., însă pentru celelalte acuzaţii această solicitare este nefondată, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice dubiu că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţa de faţă.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. inculpatul A. a arătat că nu există nici o dovadă că ar fi pretins şi primit vreo sumă de bani de la inculpatul E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi că nu a existat nici un fel de flagrant în care să se fi stabilit o asemenea situaţie, motiv pentru care nu poate fi condamnat pentru această infracţiune.

Curtea a reţinut că susţinerea inculpatului că nu a existat vreun flagrant organizat de către organele de urmărire penală este adevărată, însă din coroborarea probelor indirecte a rezultat că, această infracţiune a fost săvârşită de către inculpatul A., probele indirecte fiind declaraţia inculpatului E. dată pe parcursul procesului penal, declaraţia inculpatului D., declaraţia colaboratorului cu identitate reală O., precum şi înregistrările ambientale efectuate de către organele de urmărire penală pe baza mandatelor de supraveghere tehnică, inclusiv declaraţia inculpatului C. în parte şi a inculpatului A. care a confirmat numeroase aspecte legate de întâlnirile existente între el, C., D., O., ocazii cu care au fost discutate probleme legate de instrumentarea dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Din declaraţia inculpatului E. pe care a dat-o în cursul urmăririi penale, a rezultat că acesta de la bun început a recunoscut infracţiunile de corupţie cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, că după punerea sa în libertate într-un alt dosar penal, a fost contactat de inculpatul D. în legătură cu faptul că pe numele său ar exista un dosar de evaziune fiscală la Poliţia Judeţului Timiş, că s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul A. la cabinetul avocatului D. şi au discutat despre modul în care să fie apărat în acel dosar, iar la o întâlnire pe care a avut-o cu inculpatul D., acesta i-a spus inculpatului E. că dosarul se află în instrumentarea ofiţerului C., cerându-i bani pentru a-i da poliţiştilor C. şi A. pentru ca, aceştia să efectueze cercetarea penală astfel ca să nu existe probleme, să nu fie arestat preventiv, să nu fie trimis în judecată şi apoi condamnat.

Acelaşi inculpat a recunoscut că de-a lungul timpului a remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, inculpaţilor A., C. şi D., în tranşe de câte 1000, 2000 sau 4000 euro, după cum îi cereau aceştia, pretinzând că ar fi dat în total aproximativ 30.000 euro, din care circa 1.000 euro avocatului D., circa 8.000 euro lui A. şi circa 9.000 euro lui C., iar după preluarea dosarului de către ofiţerul O., i-a dat şi acestuia o primă tranşă de 500 euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro, întrucât aşa i-au solicitat inculpaţii A. şi D. care l-au trimis la Târgu Jiu pentru a-l mitui pe ofiţerul O..

În privinţa inculpatului A., inculpatul E. a arătat că a remis banii iniţial prin avocatul D., iar ulterior i-a remis personal la cabinetul avocatului, continuând să-i dea bani şi după ce nu a mai fost inspector şef, fiind cercetat pentru infracţiuni de corupţie, solicitările de a da bani inculpatului A. fiind tot mai dese, fiind chemat aproape săptămânal la sediul cabinetului avocatului D..

Din declaraţiile inculpatului D. din cursul urmăririi penale a rezultat că la sediul cabinetului său avocaţial s-au desfăşurat mai multe întâlniri cu participarea inculpaţilor E., A. şi C., că unele dintre aceste întâlniri au fost iniţiate chiar de inculpatul A., că acest inculpat discuta cu inculpatul E. despre soluţionarea dosarului său de evaziune fiscală, despre actele care urmau a fi întocmite şi probele care urmau a fi administrate, iar E. îi spunea inculpatului D. că i-ar fi dat în mai multe tranşe suma de 5.000 euro, iar apoi a mai arătat că după ce au avut loc şi întâlniri cu noul poliţist O., inculpatul A. făcea presiuni să fie organizate întâlniri cu E., iar acesta din urmă confirma faptul că A. făcea presiuni să-i dea bani.

În cursul judecăţii însă, inculpaţii D. şi E. au recunoscut integral faptele reţinute în sarcina lor, respectiv starea de fapt prezentată în actul de sesizare a instanţei, uzând de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că, cei doi inculpaţi şi-au asumat acuzaţiile referitoare la aceştia, însă implicit au confirmat faptul că inculpatul E. personal şi prin intermediul inculpatului D., a remis inculpatului A. suma de 7.000 euro pentru a primi un tratament preferenţial referitor la modul de soluţionare a dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, deci în legătură cu modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, întrucât iniţial, la debutul cercetărilor, inculpatul A. era inspector şef al IPJ Timiş, având cunoştinţă inclusiv de modul de sesizare a organelor de cercetare penală prin Grupul de Lucru Operativ a cărui şedinţă a avut loc la IPJ Timiş.

Instanţa de fond a constatat că primirea sumei de bani de către inculpatul A. se explică prin faptul că acesta a fost implicat începând cu sesizarea IPJ Timiş cu posibile infracţiuni de evaziune fiscală comise de către inculpatul E. prin cele două firme, prin interpuşi, până la intervenţia organelor de urmărire penală fiind organizate numeroase întâlniri, unele chiar la iniţiativa inculpatului A. la biroul avocatului D., unde au avut loc remiterile de bani, la diferite restaurante din oraş (TT., OO.), în autoturisme, la domiciliul inculpatului A., iar la un moment dat la sediul IPJ Timiş - Biroul Supravegheri Judiciare, unde acest inculpat trebuia să se prezinte ca urmare a formalităţilor impuse în legătură cu măsura preventivă a controlului judiciar, iar la toate aceste discuţii au fost prezenţi, în afară de inculpatul A., inculpatul C., care a instrumentat iniţial dosarul nr. x/2013, inculpatul D., avocatul inculpaţilor H. şi G., cu delegaţie la dosar, pe care însă îi apăra formal, el în realitate urmărind interesele procesuale ale inculpatului E., uneori şi inculpatul E., iar mai târziu şi colaboratorul cu identitate reală O..

La aceste întâlniri se discutau "strategiile" referitoare la modul de soluţionare a dosarului nr. x/2013, în esenţă urmărindu-se refacerea contabilităţii pe baza unor acte false, fapt reuşit prin intermediul inculpatului D., care a intermediat această chestiune prin angajarea contabilei ZZ. la această refacere a contabilităţii celor două firme în aşa manieră încât să creeze aparenţa legalităţii operaţiunilor fiscale, cu toate că la data refacerii contabilităţii cele două firme erau radiate din Registrul Comerţului, iar această contabilitate întocmită pe baza actelor contabile fictive să fie folosită la efectuarea unei expertize contabile care apoi să fie efectuată de către un expert contabil agreat de inculpaţi, din concluziile căreia apoi să rezulte un prejudiciu redus, iar inculpatul E. să beneficieze de o soluţie de netrimitere în judecată.

Curtea a reţinut că aceste întâlniri au fost confirmate fără nici un fel de dubiu de inculpaţii E., D., C., dar şi de martorul sub identitate reală O., care a descris în amănunt toate întâlnirile la care a participat, chiar şi inculpatul A. făcând vorbire despre o parte dintre întâlnirile care au avut loc, însă explicaţiile acestuia că el dorea doar recuperarea prejudiciului apar ca fiind lipsite de sinceritate, în contextul în care inclusiv din coroborarea înregistrărilor ambientale a rezultat o conlucrare permanentă, în timp, pentru soluţionarea favorabilă, într-o manieră nelegală, a dosarului de evaziune fiscală al inculpatului E., care între timp remitea sumele de bani cerute de către inculpaţi.

Raportat la aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că este evident că faptele inculpatului A. care, în calitatea sa de inspector şef al IPJ Timiş, respectiv funcţionar public, direct ori indirect, a pretins şi primit suma de 7.000 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, solicitarea de achitare a acestuia pentru această infracţiune nefiind fondată.

Inculpatul A. a negat şi săvârşirea infracţiunii de instigare la cele două infracţiuni de dare de mită de către inculpatul E. către colaboratorul sub identitate reală O. şi a solicitat achitarea sa şi pentru această infracţiune, arătând că instigarea i-a aparţinut inculpatului D., solicitare care este nefondată, întrucât din declaraţiile inculpaţilor E., D., a martorului cu identitate reală O., probele cu înscrisuri, precum şi înregistrările ambientale existente la dosarul cauzei, au dovedit vinovăţia inculpatului şi cu privire la această infracţiune.

Astfel, inculpatul D. în cursul urmăririi penale a declarat că a existat o întâlnire între el, inculpatul A. şi martorul O. în localul SS. din Timişoara, că inculpatul A. ar fi iniţiat acea întâlnire, inculpatul D. fiind absent la discuţiile dintre martorul O. şi inculpatul A., iar la un moment dat martorul i-a înmânat un bilet în care a scris locaţia întâlnirii sale cu inculpatul E. la Târgu Jiu, fiind prezent la această întâlnire şi martorul AAA., care nu are nici o legătură cu faptele inculpaţilor, iar inculpatul E. a confirmat că inculpaţii A. şi D. i-au cerut acestuia să dea noului ofiţer O. o primă tranşă de 500 euro la Târgu Jiu şi o nouă tranşă de 1000 euro în sediul poliţiei, această situaţie fiind întărită şi de discuţiile dintre inculpatul E. şi martorul O. în mediul ambiental, dar şi de discuţia din data de 14.07.2015 dintre martorul cu identitate reală O. şi inculpatul A. la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Timiş, unde martorul i-a povestit inculpatului cum a decurs întâlnirea cu E. la Târgu Jiu, că inculpatul E. i-a dat suma de 500 euro, inculpatul A. afirmând că o să mai primească pe parcurs şi alte sume de bani, arătând că "acum la început o dată" şi apoi "tot aşa", în acelaşi timp martorul a mai arătat că inculpatul E. s-a lăudat că ar avea ca şi cunoştinţe persoane importante, invocând numele judecătorului CCR, BBB..

În ceea ce priveşte remiterea sumei de 1.000 euro în sediul poliţiei de către inculpatul E. martorului O., Curtea a precizat că modul de derulare a acestui fapt a rezultat din declaraţia acestui martor care a arătat că inculpatul E. a fost insistent în oferirea sumei de bani, că inculpaţii A. şi D. l-au trimis la el cu suma de bani, ştiind că acesta pleacă în concediu, suma fiind primită de martor de la inculpatul E. în bancnote de 100 euro, fiind apoi predată organelor de urmărire penală şi consemnate seriile bancnotelor, iar cu aceeaşi ocazie inculpatul E. i-a spus martorului că doreşte să-i mai remită şi alte sume de bani în viitor, însă acest lucru să fie făcut prin intermediul inculpatului A., inculpatul E. afirmând că i-a mituit pe inculpaţii A., C. şi D. şi că îl va aduce şi pe martor la final la nivelul sumelor primite de cei trei.

Astfel, Curtea a apreciat că din coroborarea tuturor probelor arătate mai sus, declaraţiile inculpaţilor E. şi D., declaraţia amplă şi minuţioasă a martorului cu identitate reală O., a înregistrărilor în mediul ambiental, s-a confirmat pe deplin acuzaţia adusă inculpatului A. cu privire la săvârşirea celor două infracţiuni de instigare la dare de mită în forma prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât din aceste probe a rezultat că inculpatul A. l-a instigat pe inculpatul E. să remită martorului O. suma de 500 euro la Târgu Jiu la data de 10.07.2015, respectiv suma de 1.000 euro la data de 23.07.2015 în sediul IPJ Timiş, pentru ca acesta să soluţioneze dosarul nr. x/2013 în maniera dorită de inculpaţii A., D., C. şi bineînţeles E., respectiv ca, acesta din urmă să fie absolvit de răspundere penală ca urmare a stabilirii unui prejudiciu minim în acel dosar.

Inculpatul A. a negat şi săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, apreciind că aceasta nu există, că nu i-a cerut niciodată nimic martorului O. şi că în calitate de inspector şef repartiza dosarele.

Instanţa de fond a constată că o asemenea apărare nu poate fi de natură să conducă la achitarea inculpatului pentru această infracţiune, în condiţiile în care numeroase probe din dosar susţin contrariul, mai precis implicarea excesivă a inculpatului A. în etapele soluţionării dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în sensul favorizării inculpatului E. şi nu pentru recuperarea prejudiciului, aşa cum a susţinut în declaraţia sa din faţa instanţei.

În fapt, inculpatul A. începând de la primirea sesizării la IPJ Timiş cu privire la fapta de evaziune fiscală reţinută în sarcina inculpatului E., a întreprins măsuri de favorizare a făptuitorului, respectiv l-a contactat pe inculpatul D. pentru a-l anunţa pe E. despre această sesizare, iar din percheziţia informatică efectuată asupra telefonului aparţinând inculpatului D., rezultă că acesta a intrat în posesia sesizării chiar înainte de repartizarea dosarului, rolul inculpatului D. fiind de a se ocupa de întocmirea contabilităţii fictive a celor două societăţi comerciale radiate la data respectivă, iar apoi efectuarea unei expertize contabile pe baza actelor contabile false de către un expert agreat, iniţial fiind vorba despre expertul contabil QQ., care însă în final nu a fost desemnat, ca apoi, pe baza acestei expertize să se constate un prejudiciu redus care să fie plătit de inculpatul E., iar apoi să beneficieze de o soluţie de netrimitere în judecată, fiind absolvit în acest fel de răspundere penală.

Din declaraţiile inculpaţilor E., D., C., a martorului cu identitate reală O. şi parţial şi din declaraţia inculpatului A., coroborat cu conversaţiile interceptate în mediul ambiental, a rezultat interesul excesiv manifestat de inculpatul A. cu privire la modul de soluţionare a dosarului nr. x/2013, inclusiv în perioada în care acest inculpat s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, începând cu data sesizării faptelor de evaziune fiscală şi până la intervenţia organelor de urmărire penală, fiind interesat în principal de convingerea procurorului de caz pentru acceptarea şi urgentarea dispunerii unei expertize contabile care urma a se efectua pe baza unor evidenţe contabile falsificate, de natură să conducă la stabilirea unei obligaţii fiscale minime, care să fie achitată de inculpatul E. şi care să conducă implicit la o soluţie de netrimitere în judecată.

De asemenea, Curtea a mai apreciat că este edificatoare întâlnirea pe care au avut-o la sediul IPJ Timiş - Biroul Supravegheri Judiciare, inculpatul A. cu martorul O. la data de 02.06.2015, martorul fiind întrebat de către inculpatul A. dacă a citit dosarul, martorul a răspuns afirmativ şi că dosarul are potenţial de soluţionare prin rechizitoriu, inculpatul A. fiind vizibil deranjat şi i-a reproşat lui C., aflat de faţă "eu ţie ţi l-am dat de la început", făcându-i dojenitor cu mâna, referindu-se la faptul că dosarul a fost "dirijat" de la bun început la inculpatul C. de către inculpatul A. în vederea unei soluţionări de către acesta favorabile inculpatului E., acest aspect rezultând din declaraţia martorului O..

Din declaraţia martorului O., dar şi din conversaţiile efectuate în mediul ambiental, a rezultat fără dubiu că inculpatul A. îi cerea martorului să îl determine pe procuror să dispună efectuarea expertizei contabile pe baza evidenţelor contabile false, evidenţa contabilă falsă fiind găsită la percheziţia domiciliară efectuată la cabinetul avocatului D. la data de 01.02.2016, a cărei contravaloare urma a fi achitată de către inculpatul E., scopul fiind acela ca TVA-ul să nu mai subziste iar impozitul pe profit să fie minim, iar prin achitarea acesteia să se ajungă în final la o soluţie de clasare, iar această implicare permanentă de-a lungul timpului într-o soluţionare nelegală a dosarului privindu-l pe inculpatul E., a inculpatului A., corespunde cu latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, respectiv cu ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală şi tragerii la răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013, fapta inculpatului A. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective.

b. Inculpatul C. a solicitat achitarea sa în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penalăpentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. şi favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

Referitor la infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat reţinută în forma aderării prin actul de sesizare a instanţei, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a analizat această solicitare, apreciind că se impune achitarea inculpatului C. pentru această infracţiune, astfel că nu va mai fi reluată analiza acestei acuzaţii.

Inculpatul C. a apreciat că se impune achitarea sa pentru fapta de trafic de influenţă, întrucât promisiunea din partea acestuia de traficare a influenţei sale asupra vreunui funcţionar public, nu este descrisă în nici un fel, această descriere a stării de fapt fiind conformă cu situaţia reală rezultată din înregistrările efectuate de martorul denunţător, singura afirmaţie a lui C. la care se face referire de către parchet fiind în sensul că el "nu s-a spălat pe mâini", însă o asemenea afirmaţie nu implică în nici un caz ideea că promite intervenţia pe lângă un alt funcţionar.

S-a mai arătat că din modul de redactare a art. 291 C. pen. rezultă foarte clar că o trăsătură a acestei infracţiuni este promisiunea autorului că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu, astfel încât promisiunea trebuie să fie una explicită, exteriorizată, neputând fi dedusă în nici un caz din simplul fapt al primirii unei sume de bani.

Prin urmare, o promisiune nerelevată în starea de fapt ca fiind exteriorizată de inculpat, nu poate fi decât o promisiune tacită, implicită, dedusă de parchet cu ocazia încadrării în drept a faptei, dar care nu este aptă a corespunde tiparului normei de incriminare care reclamă o exteriorizare, o verbalizare a promisiunii.

Inculpatul a mai arătat că o asemenea promisiune nici nu îşi avea sensul în contextul în care martorul denunţător O. primise deja mita de la E., fiind influenţat în mod direct de către acesta, iar o eventuală traficare a influenţei prin altcineva nu îşi avea sensul.

Inculpatul a concluzionat că simpla primire a sumei de 2.000 euro în lipsa promisiunii de a determina un funcţionar public să aibă o anumită conduită, este o acţiune fără conotaţie infracţională, promisiunea presupunând exteriorizarea acesteia în mod explicit, ceea ce în cazul de faţă nu se poate reţine, singurul sprijin afirmat sau promis fiind cel personal, prin propria faptă, astfel că suma de 2.000 euro poate reprezenta obiect al infracţiunii de complicitate la luare de mită, infracţiune realizată prin sprijinul remiterii sumelor prin intermediul martorei YY..

Curtea a reţinut că aceste susţineri ale inculpatului C. apar ca fiind nefondate în lumina probelor administrate în cauză, precum şi a analizării acestora în raport cu disp. art. 291 alin. (1) C. pen., care reglementează infracţiunea de trafic de influenţă, această infracţiune presupunând pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

A mai constatat că din cuprinsul probelor administrate în cauză a rezultat că la data de 17.09.2015, inculpatul C. i-a pretins inculpatului E. suma de 4.000 euro în considerarea faptului că aflase de la colaboratorul cu identitate reală O. că, ceilalţi inculpaţi implicaţi, A., D., ar fi primit de la inculpatul E. sume mult mai mari decât cele primite de el, impunându-se "actualizarea" foloaselor materiale încasate de acest inculpat, iar la întâlnirea care a avut loc la TT. din zona Sinaia reafirmând sprijinul în noua sa postură de şef de serviciu în maniera în care noul ofiţer însărcinat cu instrumentarea dosarului, martorul O., prezent la acea întâlnire, să administreze probele favorabil inculpatului E..

Această idee a rezultat din declaraţia martorului sub identitate reală O., dată la 1 septembrie 2020 în faţa instanţei, afirmând că "discuţia în final dintre mine, E. şi C. a avut loc la TT. din zona Sinaia, întrucât acolo nu era semnal la telefonul mobil, obiectul discuţiei fiind sumele de bani pentru numitul C. care a solicitat o sumă de bani lui Boţ, afirmând sprijinul acestora în continuare, inducând ideea că trebuie să cotizeze în continuare, iar numitul Pavel a plecat de la faţa locului, rămânând eu cu Boţ, iar o sumă de 4.000 euro urmau să ajungă la C. prin intermediul unei fete care lucra la Bruxelles, fiind prietenă cu el."

Din examinarea textului care reglementează infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen., Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, întrucât aceste acte materiale au fost săvârşite de către inculpatul C. în baza unei noi rezoluţii infracţionale, ceea ce duce la concluzia reţinerii unei noi infracţiuni, neputându-se considera că, aceste acte materiale ar putea reprezenta un alt act material al infracţiunii de luare de mită, cu atât mai mult că a existat o perioadă de timp parcursă de la ultimul act material al infracţiunii de luare de mită până la data săvârşirii actului material descris mai sus.

La acea întâlnire, inculpatul C. a afirmat că se va ajunge la efectuarea expertizei contabile, că inculpatul A. i-a spus despre un anume expert, că poliţiştii vor considera valabile concluziile expertului, aceasta fiind modalitatea de favorizare a inculpatului, folosindu-se sintagma că inculpatul C. "nu s-a spălat pe mâini", din toate aceste elemente rezultând că scopul prezenţei lui la această întâlnire a fost ca noul ofiţer desemnat să instrumenteze dosarul penal nr. x/2013, să fie instruit cum să procedeze în viitor, stabilind şi faptul că suma solicitată o va împărţi cu acesta, gesturi din care rezultă indiscutabil că prin acea întâlnire inculpatul C. a făcut o promisiune inculpatului E. că îl va determina pe martorul sub identitate reală O. să-şi exercite atribuţiile de serviciu într-o manieră în care să fie favorizat inculpatul E., respectiv suma de 4.000 euro direct atât pentru sine cât şi pentru martorul O., a fost pretinsă de inculpatul C. pentru a-l determina pe martor să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, promisiunea făcută inculpatului E. fiind una suficient de clară pentru a putea fi reţinută într-o conotaţie penală.

A observat că din probele dosarului a rezultta că inculpatul E. a dus la îndeplinire sarcina trasată de către inculpatul C., înmânând această sumă de 4.000 euro martorei YY., care la rândul ei a înmânat plicul cu suma de bani inculpatului C., conform declaraţiei de martor a acesteia, iar remiterea de către inculpatul C. a sumei de 2.000 euro către martorul O. a avut loc ulterior, în toaleta OO. din Timişoara, în data de 21.09.2015, stabilind şi faptul că îi vor cere bani în continuare lui E. pe măsura administrării probelor în favoarea acestora, acest act material întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul C. a contestat şi existenţa infracţiunii de favorizare a făptuitorului, apreciind că se impune achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în esenţă arătând că a efectuat actele de urmărire penală în dosarul nr. x/2013 cu ritmicitate, nu a depăşit nici un termen fixat prin notele de îndrumare de către procurorul de supraveghere, că nu poate avea valenţă penală ideea depunerii sau lăsării la dosar în format electronic a datelor, ca de altfel nici punerea la dispoziţia avocatului D. copia actelor din dosar, din moment ce avea delegaţie în cauză şi cerere de eliberare documente, iar refacerea contabilităţii nu s-a efectuat pe baza actelor puse la dispoziţie de către inculpatul C., nici pretinsa evitare a încadrării faptelor în forma grupului infracţional organizat nu este o chestiune care să fie imputabilă inculpatului.

Acelaşi inculpat a mai solicitat şi încetarea procesului penal în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. e) Cod procedură penalăîntrucât lipseşte însăşi punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce împiedică o soluţie de condamnare.

Referitor la aceste apărări, instanţa de fond a constatat că sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Din examinarea actelor de urmărire penală, în speţă dosar urmărire penală, a rezultat că organul de urmărire penală a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului în forma prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu privire la inculpatul C., făcând o largă descriere a stării de fapt, dar fără a se putea cuprinde cele mai mici detalii, astfel că nu poate fi pusă în discuţie o soluţie de încetare a procesului penal în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., inculpatul având posibilitatea de a-şi face apărările corespunzătoare cu privire la acuzaţiile aduse.

Instanţa de fond a constatat că infracţiunea de favorizare a făptuitorului a fost dovedită din probele dosarului, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, în perioada în care a instrumentat dosarul în mod direct, inculpatul C., cu ocazia audierii inculpaţilor G. şi H., respectiv a martorului MM. (care a condus contabilitatea celor două firme, declaraţiile acestuia regăsindu-se la f. x şi 204 vol. I instanţă), le-a cerut acestora să nu facă nici o referire cu privire la participarea infracţională a inculpatului E., obiectul dosarului fiind de evaziune fiscală, de a nu-l implica în dosar prin declaraţiile acestora, ori luarea unor declaraţii formale reprezintă o modalitate de îngreunare a cercetărilor în cauza penală nr. 828/P/2013 şi implicit favorizarea inculpatului E., dorindu-se ca eventuala răspundere penală să cadă în sarcina administratorilor de drept ale celor două firme, S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., H. şi G..

Inculpatul C. a arătat că a efectuat actele de urmărire penală în mod ritmic, fără a depăşi termenele prevăzute, însă administrarea probelor fără a urmări scopul aflării adevărului şi tragerea la răspundere penală a inculpatului E., fără ca participarea sa la activitatea infracţională să fie descoperită, reprezintă o modalitate de favorizare a făptuitorului E., problematica audierii inculpaţilor H. şi G., precum şi a martorului MM. intrând în sfera descrierii referitoare la tergiversarea cercetărilor de către inculpatul C. în dosarul nr. x/2013.

O altă modalitate de favorizare a făptuitorului E. a fost aceea că inculpatul C. i-a remis toate actele de verificare primite de acesta de la autorităţile fiscale privind achiziţiile intracomunitare de autoturisme second-hand de către cele două societăţi comerciale, acte care ulterior au fost puse la dispoziţia unui contabil, căruia i s-a cerut ca pe baza acestora să întocmească în fals actele de vânzare şi implicit să refacă documentele de evidenţă contabilă ale celor două societăţi comerciale, acte care urmau a fi avute în vedere la expertiza contabilă care se dorea a fi efectuată în viitor, această remitere de acte fiind efectuată în afara cadrului procesual reglementat de dispoziţiile procesual penale.

Referitor la ritmicitatea efectuării actelor de urmărire penală în dosar, inculpatul C. în momentul în care a predat dosarul noului ofiţer de poliţie datorită avansării sale într-o funcţie de conducere, a arătat că a tergiversat cât a putut efectuarea urmăririi penale, afirmaţie care contravine în totalitate cu apărările acestuia, în realitate acest inculpat favorizându-l pe inculpatul E. prin solicitarea unor verificări autorităţilor fiscale şi autorităţilor poliţieneşti, apoi prin depunerea la dosar a rezultatelor în format electronic pentru ca procurorul să verifice personal datele de pe aceste suporturi, furnizarea către avocatul D. a datelor din dosar, administrarea probelor într-o manieră din care să rezulte că nu inculpatul E. a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, că nu au participat mai multe persoane la săvârşirea infracţiunii, pentru a nu se reţine forma grupului organizat întrucât în caz contrar dosarul trebuia declinat la organul de urmărire penală specializat la acea dată, DIICOT, aceste elemente fiind incontestabile, rezultând din întreg materialul probator existent în cauză.

Curtea a apreciat că apărările inculpatului C. că există practică judiciară, că se eliberează copii avocaţilor din dosare şi fără formalităţile necesare, că s-au efectuat actele de urmărire penală ritmic în condiţiile în care în mod evident nu s-a urmărit aflarea adevărului, nu pot constitui argumente viabile în această speţă, nemaivorbind de faptul că dosarul a fost instrumentat în permanenţă în aşa manieră încât finalitatea să fie o soluţie favorabilă inculpatului E., acest aspect rezultând fără nici un fel de dubiu inclusiv din declaraţia de martor a lui O. coroborată cu înregistrările ambientale efectuate în cauză, inculpatul C. fiind preocupat de efectuarea unei expertize contabile, efectuând îndrumările către expertul CCC., încercându-se obţinerea unei liste cu experţi, cu finalitatea de a fi numit un expert agreat în vederea efectuării expertizei în cauză, iar în aceste condiţii în mod indubitabil se impune reţinerea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Mai mult decât atât, din declaraţia martorului cu identitate reală O. a rezultat că inculpatul C. a arătat că i-ar fi audiat pe cei doi administratori ai societăţilor comerciale, H. şi G., ca să pară că ei sunt cei care au desfăşurat în realitate activităţile infracţionale şi pentru a nu exista infracţiunea de grup infracţional organizat, astfel că instanţa de fond a apreciat că şi apărările legate de problematica competenţei la data respectivă în sensul că procurorul trebuia să verifice acest aspect, nu sunt fondate deoarece situaţia a fost prezentată ca urmare a acestor demersuri în aşa manieră încât procurorul nu putea avea elemente în sensul declinării competenţei.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că tot din aceeaşi declaraţie a rezultat că expertiza contabilă este singura cale pentru a găsi o soluţie favorabilă pentru inculpatul E., iar inculpatul cunoştea că această expertiză se va baza pe acte contabile false, iar o asemenea manieră în care inculpatul C. a instrumentat dosarul, în sensul obţinerii unui rezultat final de netrimitere în judecată, a creionat indiscutabil reţinerea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, neexistând nici cel mai mic motiv de înlăturare a acestei infracţiuni în privinţa inculpatului C., cu atât mai mult că acest inculpat a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, recunoscând întreaga stare de fapt descrisă în rechizitoriu, astfel că negarea în acest moment a unor aspecte legate de starea de fapt nu a putut fi apreciată ca fiind în consonanţă cu această procedură aleasă de inculpat, solicitarea de achitare pentru această infracţiune fiind nefondată.

c. Inculpatul D. a solicitat în apărarea sa achitarea în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penalăpentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., aspect care a fost deja analizat de instanţă în prezenta hotărâre, astfel că acest element formulat în apărarea inculpatului, nu va mai fi reluat în prezenta secţiune.

Apărarea a mai solicitat pentru inculpatul D. achitarea pentru infracţiunea de trafic de influenţă, menţionând că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, acesta a avut calitatea de avocat al inculpaţilor G. şi H., că din nici o probă din dosar nu rezultă că inculpatul va interveni în favoarea lui E., că procurorul NN. luase hotărârea să se efectueze expertiza contabilă, inculpatul primind suma de 2.000 euro onorariu pentru a-i reprezenta pe inculpaţii G. şi Bejan, contabila a primit 1.000 euro pentru fiecare firmă, iar traducerile au avut valoarea de 1.500 RON.

Instanţa de fond a apreciat că nu există nici un motiv de a se dispune achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în condiţiile în care din întreg materialul probator administrat în cauză a rezultat fără nici un dubiu existenţa acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, în primul rând din declaraţiile martorului cu identitate reală O., declaraţiile inculpaţilor E. coroborate chiar cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului D., care a uzat de procedura simplificată de recunoaştere de vinovăţie, cu declaraţiile inculpaţilor G. şi H., probele cu înscrisuri, rezultatul percheziţiei domiciliare, a percheziţiei informatice, a convorbirilor în mediul ambiental, probe din care a rezultat că inculpatul a pretins şi primit în mod repetat sume de bani în perioada 2013-2016, mai precis suma de 7.000 euro de la inculpatul E., arătând că-şi va trafica influenţa pe care o avea asupra procurorului de caz, că va susţine necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, în aşa fel încât prejudiciul stabilit să fie în cuantum redus, iar în final inculpatul E. să beneficieze de o soluţie de netrimitere în judecată, creând în acest fel convingerea cumpărătorului de influenţă E. că-i poate determina pe poliţişti şi procurorul de caz să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestora.

Totodată, Curtea a susţinut că explicaţiile apărării că inculpatul E. a plătit sumele în cauză cu titlu de onorariu avocaţial pentru inculpaţii G. şi H., nu au nici o susţinere faptică în condiţiile în care din declaraţia inculpatului E. a rezultat fără nici un fel de dubiu contrariul, respectiv că sumele remise inculpatului D. nu au fost plătite cu titlu de onorariu avocaţial, în condiţiile în care nici nu a existat vreun contract de asistenţă juridică încheiat cu acesta şi niciodată nu i s-a emis vreo chitanţă pentru sumele remise.

Susţinerea că suma de 2.000 euro ar fi fost primită de către inculpatul D. cu titlu de onorariu pentru cei doi inculpaţi arătaţi mai sus, în opinia instanţei de fond, nu a rezultat din nici o probă din dosarul cauzei, iar faptul că o altă persoană poate plăti onorariul avocaţial pentru servicii de avocatură prestată pentru altă persoană este adevărat, dar în prezenta cauză nu a existat nici o probă din care să rezulte o astfel de situaţie.

De asemenea, din interpretarea tuturor probelor de la dosar a rezultat fără nici un dubiu că inculpatul D. a încasat suma de 7.000 euro pentru a-şi trafica influenţa atât pe lângă organele de poliţie cât şi faţă de procurorul de caz, acesta fiind rolul său în întregul angrenaj infracţional, inclusiv pentru a găsi persoana potrivită pentru refacerea contabilităţii pe baza unor acte false, care ulterior să fie folosită pentru a sta la baza unei expertize judiciare care, de asemenea, să fie efectuată de către un expert agreat de către persoanele care au fost implicate în întregul mecanism infracţional, respectiv inculpaţii A. şi C., la vremea respectivă primul fiind şef al IPJ Timiş iar al doilea chiar ofiţerul care instrumenta dosarul, plan pe care l-a şi pus în practică inculpatul D., astfel că din toate manifestările inculpatului a rezultat promisiunea acestuia faţă de inculpatul E., fiind manifestări exterioare explicite, care nu pot fi interpretate altfel decât ca făcând parte din latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, aşa cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de instanţă pe parcursul judecăţii.

Inculpatul D. a apreciat că, cele două infracţiuni de instigare la dare de mită nu există, motiv pentru care a solicitat achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărare însă care contravine total poziţiei sale procesuale de recunoaştere a faptelor din rechizitoriu întrucât acesta a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, iar din probele dosarului, în special din declaraţia martorului O., dar şi din declaraţiile inculpatului D. şi din înregistrările ambientale, a rezultat fără nici un dubiu că, cele două infracţiuni au existat, inculpatul D. determinându-l cu intenţie pe inculpatul E. să remită în două rânduri sume de bani ofiţerului de poliţie judiciară O., respectiv suma de 500 euro la data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu şi suma de 1.000 euro în data de 23.07.2015 la sediul IPJ Timiş, în legătură cu îndelinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestei îndepliniri.

Acelaşi inculpat nu a fost de acord nici cu reţinerea în sarcina sa a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, întrucât acesta trebuia să facă demersuri în favoarea inculpaţilor G. şi Bejan în sensul micşorării prejudiciului, însă o asemenea explicaţie este total dezacord cu probele administrate în cauză, în speţa de faţă nefiind vorba de apărarea intereselor celor doi inculpaţi, dimpotrivă s-a încercat aruncarea responsabilităţii asupra acestora şi absolvirea totală de o răspundere legală a inculpatului E., mijloacele folosite, respectiv refacerea în fals a contabilităţii societăţilor comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. prin folosirea unui mecanism infracţional, nu intră nicidecum în competenţa unui avocat, care trebuie să respecte dispoziţiile legale, astfel că demersurile sale nu au fost cele specifice unui avocat, aşa cum încearcă să prezinte apărătorul acestuia, ci constituie elemente care întrunesc latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, infracţiune care a fost corect reţinută de către organul de urmărire penală, neexistând nici un element de natură probatorie care să conducă la o altă concluzie.

Apărătorii inculpatului D. au solicitat achitarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penalăpentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată rap. la art. 322 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. întrucât lipseşte cerinţa ca, cele două fapte să fie producătoare de consecinţe juridice, că inculpatul D. nu a ştiut că actele provenite din Italia nu sunt reale. În opinia instanţei de fond, acestea sunt apărări care nu pot fi catalogate drept fundamentate, în condiţiile în care din probele administrate în cauză (declaraţia martorului cu identitate reală, declaraţia inculpatului E., declaraţia martorei ZZ. aflată la f. x instanţă, probele cu înscrisuri, înregistrările ambientale) au scos la iveală cu claritate că tocmai acesta a fost scopul inculpatului D. de a se reface contabilitatea celor două firme cu acte false, pentru a se crea aparenţa efectuării actelor de comerţ în condiţii de legalitate, iar întârzierea existentă să fie sancţionată doar contravenţional, cu toate că, cele două firme la data respectivă erau radiate din Registrul Comerţului, iar întreaga contabilitate urma să fie folosită pentru a se efectua o expertiză contabilă din care să rezulte un prejudiciu minim, care să ofere posibilitatea ca inculpatul E. să beneficieze de dispoziţii legale favorabile de netrimitere în judecată, iar mai mult decât atât, aceste acte contabile false au fost trimise organelor fiscale din Lugoj în vederea continuării planului infracţional construit inclusiv de inculpatul D., fiind îndeplinite elementele de tipicitate ale ambelor infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, fiind dovedit clar faptul că ambele infracţiuni au fost săvârşite "în vederea producerii unor consecinţe juridice", condiţie prevăzută de legiuitor.

Legat de cele două infracţiuni analizate mai sus s-a solicitat şi încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penalăîn raport cu disp. art. 154 şi 155 C. pen., respectiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale, însă Curtea a apreciat că nici această solicitare nu este fondată întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale nu s-a împlinit în raport cu disp. art. 155 alin. (4) C. pen.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen. este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, iar infracţiunea de uz de fals cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă când înscrisul este sub semnătură privată, iar pentru aceste două infracţiuni termenul de prescripţie a răspunderii penale conform disp. art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. este de 5 ani, însă trebuie observat că în speţa de faţă sunt incidente disp. art. 155 alin. (4) C. pen. care prevede că termenele prevăzute la art. 154 C. pen. dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

În cauza de faţă, în sprijinul acestei solicitări, s-a invocat decizia Curţii Constituţionale cu nr. 297/26.04.2018 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată în legătură cu art. 155 alin. (1) C. pen. şi s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, este neconstituţională, fiind vizată sintagma "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", considerându-se criticabilă acea situaţie în care organele judiciare efectuează acte de procedură care nu sunt comunicate inculpatului şi acesta nu are cunoştinţă de ele, însă în speţa de faţă Curtea a considerat că nu se pune problema unor astfel de acte întrucât la o perioadă destul de scurtă de timp după săvârşirea faptelor au început cercetările pentru aceste infracţiuni, inculpatului aducându-i-se la cunoştinţă aceste acte de procedură (audierea inculpatului în calitate de suspect, inculpat, s-a pus în mişcare acţiunea penală etc.), astfel întrerupându-se cursul termenului prescripţiei răspunderii penale care în această situaţie conform disp. art. 155 alin. (4) C. pen. poate fi chiar de 10 ani, iar acest termen nu s-a împlinit până în prezent, cu atât mai mult că s-a mai adăugat şi o perioadă de 2 luni datorită declarării stării de urgenţă de către Preşedintele României.

d. Inculpatul E. prin apărători a solicitat achitarea sa în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penalăpentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, însă analiza acestei solicitări a fost făcută deja în paragrafele de mai sus, când a fost analizată infracţiunea de evaziune fiscală împreună cu infracţiunea de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (2) C. pen., astfel că nu a mai fost reluată analiza acestei solicitări.

Inculpatul E. a solicitat achitarea sa pentru toate infracţiunile de corupţie, respectiv în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) Cod procedură penalăpentru infracţiunile de dare de mită inculpaţilor A., C. şi D., iar în baza art. 16 alin. (1) lit. a) Cod procedură penalăîn ceea ce-l priveşte pe expertul contabil, însă Curtea a constatat că aceste solicitări contravin în totalitate atât cu poziţia procesuală a inculpatului pe întreg parcursul procesului penal cât şi cu probele administrate în cauză, care au dovedit pe deplin cele patru infracţiuni de dare de mită şi cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, astfel că această solicitare apare ca fiind nefondată.

Instanţa de fond a constatat că nu există nici un motiv pentru care să fie reţinută cauza de neimputabilitate prev. de art. 25 C. pen., aşa cum a solicitat inculpatul E. prin apărător, respectiv constrângerea morală, întrucât în speţa de faţă nu există nici o dovadă că asupra inculpatului E. s-ar fi exercitat vreo ameninţare cu un pericol grav pentru persoana sa, care nu putea fi înlăturat în alt mod, inculpatul cunoştea foarte bine situaţia sa din punct de vedere juridic, însă dorinţa sa a fost de a scăpa de răspunderea penală într-o manieră nelegală, respectiv prin coruperea unor funcţionari publici, iar o asemenea situaţie nu reprezintă o cauză de neimputabilitate.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu există nici o probă că inculpaţii A., C. şi D. ar fi pus o presiune psihică asupra inculpatului E., decizia de a da bani inculpaţilor aparţinând lui E., care a crezut că în modalitatea în care a acţionat va putea scăpa de răspunderea penală în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Chiar inculpatul personal a recunoscut în declaraţiile personale date în cursul urmăririi penale, că ar fi dat sume de bani inculpaţilor A. şi C. iniţial, apoi noului ofiţer, martorul O., respectiv contabilului pentru refacerea contabilităţii, iar ca urmare a coroborării probelor din dosar, instanţa stabileşte că în realitate aceste sume au fost 7.000 euro pentru inculpatul A., 7.000 euro pentru inculpatul C., precum şi 3.500 euro martorului cu identitate reală O. (prima tranşă de 500 euro la Târgu Jiu, a doua tranşă de 1000 euro în sediul IPJ Timiş şi apoi a treia tranşă de 2.000 euro ca urmare a solicitării inculpatului C., remişi prin intermediul martorei YY.) şi 2.000 euro pentru contabilul iniţial neidentificat, ulterior fiind identificat în persoana martorei ZZ., sume de bani care au fost remise de inculpatul E. personal sau prin intermediari pentru ca inculpaţii (după caz martorul cu identitate reală şi martora ZZ.) să nu-şi exercite atribuţiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv să instrumenteze dosarul nr. x/2013 într-o manieră care să conducă la o soluţie de netrimitere în judecată a inculpatului E., iar în cazul martorei ZZ. să refacă contabilitatea celor două societăţi comerciale pe baza unor documente false, pentru crearea aparenţei de legalitate a acestora.

Astfel, Curtea a considerat că cele patru fapte reţinute în sarcina inculpatului corespund definiţiei infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen., respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestei îndepliniri.

S-a invocat faptul că, contabilul iniţial neidentificat nu ar fi funcţionar public, motiv pentru care nu s-ar putea reţine infracţiunea de dare de mită, fiind incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., însă nici această apărare nu a fost considerată ca fiind una pertinentă în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că în speţa de faţă sunt aplicabile disp. art. 175 alin. (2) C. pen., care prevede că este considerată funcţionar public în sensul legii penale persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, întrucât chiar dacă martora ZZ. este o persoană care funcţionează în regim privat, activitatea acesteia de a întocmi acte contabile care ulterior sunt depuse la autorităţile statului, în speţă Administraţia Financiară, care urma a supune controlului aceste documente, activitatea acesteia putând fi considerată serviciu public, astfel că şi în sensul legii penale aceasta este funcţionar public, şi ca atare, disp. art. 290 C. pen. sunt aplicabile inculpatului E. şi cu privire la persoana acesteia.

Inculpatul E. a arătat că nu a cunoscut-o pe martora ZZ. şi nici nu a discutat cu aceasta despre refacerea actelor contabile, aspecte reale, însă din probele dosarului rezultă fără nici un dubiu că inculpatul E. a dat suma de 2.000 euro inculpatului D. în scopul refacerii actelor contabile de către un expert contabil autorizat şi necunoscut pentru inculpatul E. la momentul respectiv, cunoscând destinaţia banilor, însă simplul fapt că inculpatul E. nu s-a întâlnit personal cu aceasta şi nu a discutat personal despre problematica refacerii actelor contabile, totul derulându-se prin intermediul inculpatului D., nu îl absolvă de răspunderea penală.

Inculpatul E. a solicitat şi achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) teza I Cod procedură penalăşi pentru cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., pe considerentul că inculpatul D. îi era avocat în alte dosare, nu şi-a traficat influenţa asupra unui funcţionar public, apreciind că suma de 4.000 euro reprezintă o plată ca urmare a săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Instanţa de fond a constatat că o asemenea apărare este lipsită de temei juridic întrucât în speţa de faţă, atât în sarcina inculpatului D. (pentru suma de 7.000 euro) cât şi a inculpatului C. (pentru suma de 4.000 euro solicitaţi de la inculpatul E.) a fost reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, iar în această situaţie legea penală prevede ca şi corelativul infracţiunii de trafic de influenţă, infracţiunea de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., care este o infracţiune distinctă de cea de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen., iar în consecinţă, aceste acte materiale pe care instanţa le-a reţinut în sarcina inculpatului E., reprezintă infracţiunea de cumpărare de influenţă în raport cu inculpaţii D. şi C..

De asemenea, în opinia instanţei de fond, explicaţia inculpatului E. că nu putea să săvârşească infracţiunea de cumpărare de influenţă în raport cu inculpatul D. întrucât acesta îi era avocat în alte dosare civile sau penale, nu este fondată în condiţiile în care în dosarul nr. x/2013 inculpatul D. nu avea delegaţie avocaţială pentru inculpatul E., neavând relevanţă că în alte cauze ar fi fost angajat în calitate de avocat, iar actele materiale pe care le-a săvârşit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă.

4. Individualizarea pedepselor

a. Inculpatul A.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, calitatea pe care o avea la momentul săvârşirii faptelor, respectiv ofiţer de poliţie, inspector şef al IPJ Timiş, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, precum şi înscrisurile depuse la dosar de către inculpat care dovedesc că acesta este integrat social, are studii superioare, familie, iar raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, precum şi disp. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor orientat către minimul special prevăzut de legea penală, respectiv de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 389 alin. (1) C. pen., câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea celor două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, a contopit pedepsele aplicate în cauză în cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

b. Inculpatul C.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C., instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, calitatea pe care o avea la momentul săvârşirii faptelor, respectiv ofiţer de poliţie, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, precum şi înscrisurile depuse la dosar de către inculpat care dovedesc că acesta este integrat social, are studii superioare, familie, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal uzând de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăcu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă iar raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, precum şi disp. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor orientat către minimul special prevăzut de legea penală, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Cu privire la acest inculpat s-a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. care prevede că pot constitui circumstanţe atenuante judiciare împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, însă instanţa de fond, din modul în care a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, a constatat că nu se poate reţine nici o împrejurare legată de faptele comise din care să rezulte diminuarea gravităţii infracţiunilor sau a periculozităţii inculpatului, argumentele subliniate de către inculpat prin apărători cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2013 de către inculpat, neputând fi reţinute în acest sens, motiv pentru care nu a făcut aplicarea disp. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. cu raportare la disp. art. 76 C. pen.

c. Inculpatul D.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului D., instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, calitatea pe care o avea la momentul săvârşirii faptelor, respectiv avocat, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, precum şi înscrisurile depuse la dosar de către inculpat care dovedesc că acesta este integrat social, are studii superioare, familie, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal uzând de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăcu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, urmând a se reţine şi disp. art. 19 din L. 682/2002 privind protecţia martorilor, întrucât inculpatul pe parcursul procesului penal a formulat un denunţ penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub nr. x/2018, iar această unitate de parchet a dispus urmărirea penală in personam faţă de numitul DDD. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept a unei arme din categoria celor supuse autorizării, prev. de art. 342 alin. (2) C. pen., fiind întrunite condiţiile legale pentru a fi reţinut acest beneficiu al legii care prevede că persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori a judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor spre minimul special prevăzut de legea penală, respectiv 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., 1 an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., două pedepse de câte 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen., 4 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 alin. (1) C. pen. şi 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare la care se adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an şi 6 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Cu privire la acest inculpat s-a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. care prevăd că pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, însă instanţa de fond, din modul în care a rezultat că inculpatul a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii, a constatat că nu se poate reţine că, consemnarea sumei de 7.000 euro la M. reprezentând produsul infracţiunilor, ar reprezenta un efort depus de inculpat pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, întrucât acea operaţiune i-a folosit inculpatului pentru a se dispune ridicarea sechestrului asigurător de pe apartamentul acestuia, iar pe de altă parte nu s-a putut detecta nici o împrejurare legată de faptele comise din care să rezulte diminuarea gravităţii infracţiunilor sau a periculozităţii inculpatului, motiv pentru care nu se va face aplicarea disp. art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. cu raportare la disp. art. 76 C. pen.

d. Inculpatul E.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului E., instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal uzând de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăcu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, urmând a se reţine şi disp. art. 19 din L. 682/2002 privind protecţia martorilor, întrucât inculpatul pe parcursul procesului penal a formulat un denunţ penal împotriva numiţilor EEE. şi FFF. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa sub nr. x/2016, cei doi inculpaţi fiind condamnaţi prin sentinţa penală nr. 63 din 07.03.2017 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 588/A din 09.05.2017 a Curţii de Apel Timişoara, precum şi un denunţ penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub nr. x/2016 faţă de inculpatul GGG., pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori străine falsificate, prev. de art. 313 alin. (1) C. pen. rap. la art. 316 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a acestui denunţ, inculpatul GGG. a fost trimis în judecată şi condamnat de Judecătoria Lugoj, fiind întrunite condiţiile legale pentru a fi reţinut acest beneficiu al legii care prevede că persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori a judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor spre minimul special prevăzut de legea penală, respectiv 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., două pedepse de câte 2 ani închisoare şi două pedepse de câte 1 an închisoare pentru cele patru infracţiuni de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., două pedepse de câte 1 an închisoare pentru cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Cu privire la acest inculpat s-a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 C. pen., însă instanţa de fond nu a putut detecta nici o împrejurare care să constituie circumstanţe atenuante legale sau circumstanţe atenuante judiciare prev. de art. 75 alin. (1) şi (2) C. pen., care apoi să constituie temei pentru reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime potrivit disp. art. 76 C. pen.

e. Inculpatul G.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului G., instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a avut o atitudine parţial sinceră pe parcursul procesului penal, iar raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor la minimul special prevăzut de legea penală, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

f. Inculpatul H.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H., instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal uzând de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie prev. de art. 396 alin. (10) Cod procedură penalăcu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar raportat la toate aceste criterii, la limitele de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care se face vinovat, instanţa a stabilit cuantumul pedepselor orientat spre minimul special prevăzut de legea penală, respectiv 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., iar ca urmare a aplicării regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare.

5. Pedepse accesorii şi complementare

În speţa de faţă, instanţa de fond a constatat că se impune aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, pe de o parte deoarece legea penală prevede obligativitatea aplicării unor astfel de pedepse (exemplu: infracţiunea de luare de mită), iar pe de altă parte raportat la pericolul social pe care îl reprezintă faptele inculpaţilor, astfel că instanţa va dispune interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi complementară, fiind astfel limitat dreptul inculpaţilor de a fi aleşi în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, după caz cea de poliţist în cazul inculpaţilor A. şi C., de avocat în cazul inculpatului D., de administrator la o societate comercială în cazul inculpaţilor E., G. şi H. şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În cazul pedepselor accesorii a dispus interzicerea exercitării drepturilor din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată, iar în cazul pedepselor complementare se va dispune interzicerea exercitării drepturilor pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

6. Executarea pedepsei

Instanţa de fond a constatat că raportat la cuantumul pedepselor rezultante aplicate în cauză, care se situează între 3 ani şi 6 luni închisoare şi 8 ani închisoare, nici unul dintre cei şase inculpaţi nu este eligibil pentru a se dispune o pedeapsă neprivativă de libertate, aşa cum au solicitat inculpaţii C., D., E., G. şi H. întrucât în speţă nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prev. de art. 91 C. pen., pedeapsa maximă pentru care se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei fiind de 3 ani închisoare.

7. Anulare documente

În actul de sesizare a instanţei s-a arătat că documentele ridicate cu ocazia percheziţiilor de către organul de urmărire penală, sunt false sau cu date inexacte, fiind propusă anularea acestora, făcându-se enumerarea acestora inclusiv în rechizitoriul întocmit în cauză, acestea putând fi regăsite în volumele 70, 71 dosar urmărire penală.

Potrivit disp. art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Raportat la faptul că din probele administrate în cauză a rezultat că, actele contabile ale societăţilor comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. au fost falsificate, respectiv refăcute într-o manieră din care să rezulte o altă situaţie contabilă decât cea reală, fiind folosite date nereale pentru a fi induse în eroare organele fiscale şi judiciare, în prima fază dorindu-se depunerea înscrisurilor falsificate la ANAF pentru a se crea impresia că, contabilitatea a fost efectuată în mod corect, existând posibilitatea aplicării doar a unei sancţiuni contravenţionale, iar apoi efectuarea unei expertize contabile în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2013, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pe baza acestor documente contabile false din care să rezulte un prejudiciu minor, care să fie achitat de inculpatul E. cu consecinţa aplicării acestui inculpat a unei soluţii de netrimitere în judecată, instanţa de fond a dispus anularea acestor înscrisuri, care se regăsesc în volumele 70, 71 dosar urmărire penală.

8. Latura civilă

Curtea a reţinut că partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara - AJFP Timiş s-a constituit parte civilă prin adresa nr. x/18.05.2016 pentru suma totală de 3.651.799,04 RON, compusă din suma de 2.144.197,46 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011-2012 şi suma de 1.456.252,03 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012-2013, la care se vor calcula accesoriile aferente până la data achitării obligaţiilor principale.

De asemenea, a constatat că din probele aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile ridicate de la cele două societăţi comerciale amintite mai sus, şi depuse la dosar, raportul de expertiză fiscală judiciară efectuat în cauză, parţial raportul de constatare ştiinţifică întocmit de specialistul DNA, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală, declaraţiile inculpaţilor E., H., G. (parţial) şi D., au dovedit prin coroborarea acestora întinderea prejudiciului material la nivelul la care partea civilă s-a constituit parte civilă în cauză.

În speţa de faţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu cert, stabilit inclusiv prin probe ştiinţifice, respectiv efectuarea unei expertize fiscale judiciare, cauzat de faptele socialmente periculoase ale inculpaţilor E., G. şi H., cu vinovăţia cerută de legea penală, aceştia săvârşind infracţiunea de evaziune fiscală, precum şi legătura de cauzalitate dintre acestea, motiv pentru care se impune obligarea celor trei inculpaţi, E., G. şi H., la plata prejudiciului stabilit, pentru a se respecta principiul reparării integrale a prejudiciului.

În acest context, a apreciat că se impunea admiterea acţiunii civile formulate de partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara - AJFP Timiş, astfel cum a fost formulată, iar inculpatul E. a fost obligat la plata integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală privind ambele societăţi comerciale, în cuantum de 3.651.799,04 RON la care s-au adăugat accesoriile aferente care s-au calculat până la data achitării obligaţiilor principale.

Din această sumă totală, inculpatul E. a fost obligat în solidar cu inculpatul H., care a fost administratorul de drept al S.C. I. S.R.L., la plata sumei de de 2.144.197,46 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011-2012, la care se vor calcula accesoriile aferente până la data achitării obligaţiilor principale.

Din aceeaşi sumă totală, inculpatul E. a fost obligat în solidar cu inculpatul G., care a fost administratorul de drept al S.C. K. S.R.L., la plata sumei de 1.456.252,03 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012-2013, la care se vor calcula accesoriile aferente până la data achitării obligaţiilor principale.

9. Confiscare

În cazul infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. şi trafic de influenţă prev. de art. 291 C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent, potrivit disp. art. 289 alin. (3) C. pen. precum şi art. 291 alin. (2) C. pen.

Potrivit prev. art. 290 alin. (5) C. pen. în cazul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, sunt supuse confiscării speciale.

Instanţa de fond, având în vedere textele legale aplicabile în speţă, care sunt obligatorii, a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. A.; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. C. până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în RON primite de inc. C. în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de 3000 de euro consemnată la M. Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. D., a sumei de 3.500 euro - echivalentul în RON predată de către colaboratorul cu identitate reală O. organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inc. E. în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit de la inc. E. pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit cu titlu de mită de la inc. E. pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.

10. Sechestrul asigurător

Conform disp. art. 249 C. proc. pen., procurorul în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă sau după caz prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, ori care pot servi la garantarea executării pedepsei, amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

Măsurile asigurării în vederea recuperării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a acestora.

În speţa de faţă, în cursul urmăririi penale s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei de 50% din imobilul situat în Timişoara, str. x C, aparţinând inculpatului A. şi asupra cotei de 100% din imobilul situat în Beregsău Mare, aparţinând inculpatului C., ambele până la concurenţa sumei de câte 7.000 euro; asupra cotei de 100% din terenul intravilan situat în municipiul Lugoj, str. x nr. 125/A în suprafaţă de 911 m.p. şi asupra cotei de 100% din terenul intravilan situat în municipiul Lugoj, str. x nr. 125/A în suprafaţă de 1633 m.p. şi clădire birouri P+1E, asupra sumei de 133.800 RON consemnată la M. - Agenţia Lugoj, de N. (soţia inculpatului E.), toate acestea fiind în legătură cu inculpatul E.; asupra sumelor de 100 RON ridicată de la inculpatul C.; asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul A.; asupra sumei de 1.700 euro ridicată de la inculpatul E.; asupra sumei de 2.100 euro ridicată de la inculpatul D. şi asupra sumei de 3.500 euro predată organelor de urmărire penală de către colaboratorul cu identitate reală O..

În cursul judecăţii instanţa de judecată a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 7.000 euro consemnată de inculpatul D. la M. - Unitatea nr. 11 Timişoara, prin încheierea din 03.12.2019 a Curţii de Apel Timişoara.

În speţa de faţă, Curtea a constatat că inculpatul E. a fost obligat la plata sumei de 3.651.799,04 RON, la care s-au adăugat accesoriile aferente care se vor calcula până la data achitării obligaţiilor principale, această sumă reprezentând prejudiciul creat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală; s-a dispus confiscarea sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. A.; a sumei de 7.000 euro - echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. C. până la data de 19.09.2015; a sumei de 2.000 euro -echivalentul în RON primite de inc. C. în data de 17.09.2015 (inclusiv suma de 3000 de euro consemnată la M. Timişoara de inculpat pe seama şi la dispoziţia D.N.A. S.T. TIMIŞOARA); a sumei de 7.000 euro echivalentul în RON pretinsă şi primită de inc. D., a sumei de 3.500 euro - echivalentul în RON predată de către colaboratorul cu identitate reală O. organelor de urmărire penală, sumă totală remisă de inc. E. în timp ce colaboratorul a fost autorizat de procuror; a sumei de 2.000 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit de la inc. E. pentru contabil, cât şi a sumei de 500 euro - echivalentul în RON pe care inc. D. i-a primit cu titlu de mită de la inc. E. pentru un traducător, sume ce reprezintă folosul obţinut de către inculpaţi ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie, iar inculpaţii urmează a fi obligaţi la plata unor cheltuieli judiciare către stat, relativ ridicate, astfel: inculpatul A. - 12.000 RON, pe inculpatul C.-11.000 RON, pe inculpatul D.-16.000 RON, pe inculpatul. E. - 11.000 RON, pe inculpatul G. - 2.500 RON şi pe inculpatul H. - 2.500 RON, aceste cheltuieli judiciare incluzând cheltuielile judiciare ocazionate în cursul urmăririi penale, a camerei preliminare şi în cursul judecăţii.

Curtea, având în vedere aceste dispoziţii de obligare la plata prejudiciului creat prin fapta socialmente periculoasă a inculpaţilor, precum şi de confiscare a sumelor arătate mai sus şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, a constatat că, în vederea garantării reparării pagubei produse prin infracţiune (în cazul inculpatului E.), precum şi în vederea punerii în executare a confiscării speciale a sumelor obţinute prin săvârşirea infracţiunilor (în cazul inculpaţilor A., C., D., precum şi a sumei remise către martorul cu identitate reală O. de către inculpatul E.) şi în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare faţă de stat la care au fost obligaţi inculpaţii, s-a impus:

-menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus:

Instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 50 % din imobilul situat în din Timişoara, str. x C, înscris în CF x, compus din:clădire - corp principal locuibil (casa P+JF şi garaj, 272,44 mp suprafaţa construită) - valoarea impozabilă fiind de 626.612 RON; teren intravilan în suprafaţă de 710 mp.

- menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., respectiv a sechestrului asigurător asupra sumei de 7.000 euro, consemnată de inculpatul D. la data de 18.02.2019 la M. - Unitatea nr. 11 Timişoara, reprezentând echivalentul sechestrului din dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, suma de 7.000 euro fiind consemnată pe seama şi la dispoziţia Curţii de Apel Timişoara, instituit prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în data de 03.12.2019, în dosar nr. x/2018,

- menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 07.04.2016 şi a procesului-verbal de instituire a sechestrului din data de 08.04.2016, prin care s-a dispus: instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 7000 euro, asupra cotei de 100% din imobilul situat în Beregsău Mare, înscris în CF x, zona A, compus din: clădire-cu destinaţie casă unifamilială, 122,30 mp suprafaţa construită - valoarea impozabilă fiind de 77.049,00 RON; teren intravilan în suprafaţă de 710 mp, dobândit în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. x/07.07.2014, la un preţ de 9.782 RON la care se adaugă TVA în valoare de 2.347 RON.

- menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E. asupra sumei de 133.800 RON, consemnată la M. Agenţia din Lugoj str. x la data de 24.02.2016 de către inc. E., prin soţia sa numita N., la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, pentru dosarul nr. x/2015.

- menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., C., D. şi E. prin ordonanţa cu nr. 87/P/20I5 din data de 21.06.2016 şi procesele-verbale de instituire a sechestrului toate din data de 21.06.2016 prin care s-a dispus: instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra sumelor de bani ridicate de la inculpaţi şi consemnate la M. Timişoara, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după cum urmează: asupra sumei de 100 RON ridicată de la inculpatul C.; asupra sumei de 500 euro ridicată de la inculpatul A.; asupra sumei de 1700 euro ridicată de la inculpatul E.; asupra sumei de 2100 euro ridicată de la inculpatul D.; asupra sumei de 3500 euro predată de către colaboratorul cu identitate reală O. organelor de urmărire penală.

Instanţa de fond a apreciat că se impune ridicarea măsurile asigurătorii dispuse în ceea ce-l priveşte pe inculpatul E. prin ordonanţa cu nr. 87/P/2015 din data de 18.05.2016 şi procesul-verbal de instituire a sechestrului din data de 18.05.2016 prin care s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 815.375,91 euro, echivalentul a 3.600.449,49 RON, asupra cotei de 100% din următoarele bunuri imobile: teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 911 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x-4036/l/c/1/1/2; teren intravilan situat în Mun. Lugoj, Strada x nr. 125/A în suprafaţă de 1.633 mp, înscris în CF nr. x Mun. Lugoj, nr. top x-4036/1/a şi clădire birouri P+1E, care au o valoare de 2.244.923,49 RON, întrucât din extrasele de Carte funciară depuse la dosar de către OCPI Timiş la dosarul cauzei, f. x, din care rezultă că în prezent inculpatul E. nu mai este proprietarul tabular al acestor imobile descrise mai sus, întrucât pe parcursul procesului penal numiţii HHH. şi III. au redobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor prin hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 604 din 24.05.2019, pronunţată de Judecătoria Caransebeş) iar potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea recuperării pagubei prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, iar numiţii HHH. şi III. nu au această calitate în prezentul dosar.

De asemenea, a mai reţinut că inculpatul E. a fost obligat la plata sumei de 3.651.799,04 RON, din care a fost obligat în solidar cu inculpatul H., care a fost administratorul de drept al S.C. I. S.R.L., la plata sumei de de 2.144.197,46 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. I. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2011-2012, la care se vor calcula accesoriile aferente până la data achitării obligaţiilor principale şi în solidar inculpatul G., care a fost administratorul de drept al S.C. K. S.R.L., la plata sumei de 1.456.252,03 RON reprezentând TVA datorat de către S.C. K. S.R.L. către bugetul de stat pentru perioada fiscală 2012-2013, la care se vor calcula accesoriile aferente până la data achitării obligaţiilor principale.

Dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 prevăd obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor de evaziune fiscală, iar Decizia nr. 19/2017 a ÎCCJ, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat că nu este necesar să se indice, să se dovedească sau să se individualizeze bunurile care vor constitui obiectul măsurilor asigurătorii, iar instanţa de fond, având în vedere atât dispoziţia legală şi decizia menţionate mai sus, raportat la necesitatea recuperării acestui prejudiciu ridicat suferit în dauna bugetului consolidat al statului, a apreciat că se impune instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor E., G. şi H., până la concurenţa sumelor reprezentând obligaţiile principale şi accesorii datorate.

Prin încheierea din data de 18 februarie 2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului D. astfel:

- din două infracţiuni de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă simplă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din data de 23 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor:

1. pentru inculpatul A.

- din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

2. pentru inculpatul C.

- din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

3. pentru inculpatul H.

- din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

- din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - forma legii până la modificarea din luna martie 2013, cu aplic. art. 35 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii H., G. şi intimaţii inculpaţi D., C., A., E..

§

I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia

Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea apelului declarat, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate, iar în rejudecare pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

Motivele de apel formulate de Parchet se circumscriu următoarelor aspecte:

1. Netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpaţilor A., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen.

2. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul D.;

3. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul E.;

4. Netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., C., D. şi E..

1. Netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpaţilor A., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen.

În susţinerea acestui motiv de apel, Parchetul a apreciat că este greşit raţionamentul instanţei de fond avut în vedere pentru schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor A., C. şi D., din infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat art. 367 alin. (1) C. pen.

A arătat că nu pot fi reţinute considerentele instanţei de fond, în sensul că în privinţa celor trei inculpaţi, infracţiunea scop privind infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. este infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 369 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă şi nu cea de evaziune fiscală, pedepsită cu închisoarea mai mare de 10 ani şi, prin urmare nu poate fi reţinută în cauză decât forma prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În opinia Parchetului, în cauză, a existat un singur grup infracţional organizat format din inculpaţii E., H., G., A., C. şi D., care iniţial a avut un anumit scop, ulterior acesta s-a diversificat, grupul fiind destructurat în anul 2006.

A arătat că, în cauză, grupul a fost iniţiat şi constituit de inculpaţii E., H. şi G., pentru ca mai apoi grupul infracţional să fie format şi cu inculpaţii A., C. şi D., grupul având ca scop comiterea mai multor infracţiuni şi nu doar a infracţiunii de evaziune fiscală, în cadrul grupului rolul primordial revenindu-i inculpatului E., iniţiatorul, coordonatorul şi liantul grupului infracţional organizat.

2. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul D.;

În acest sens, a precizat că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor reprezintă, conform expunerii de motive la acest act normativ, un instrument eficient pentru combaterea infracţiunilor grave, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive cu privire la la săvârşirea unor astfel de infracţiuni să furnizeze aceste informaţii organelor judiciare.

Instituţia reglementată de norma anterior menţionată are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

A mai arătat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la data de 26.11.2018, inculpatul D. a formulat un denunţ împotriva numitului DDD., iar urmare a denunţului a fost întocmit dosarul penal nr. x/2018, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj. Dosarul a fost soluţionat prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj din data de 16.07.2019 de renunţare la urmărire penală, confirmată de instanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen.

În acest context, a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, nefiind întrunite în mod cumulativ cerinţele ce ţin de conduita beneficiarului în cauză, existând doar un simplu denunţ împotriva unei persoane pe care inculpatul o cunoştea de mai mulţi ani, denunţul nefiind urmat de o atitudine activă a martorului de facilitare a tragerii la răspunderii penală a persoanei denunţate.

3. Greşita reţinere a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 cu privire la inculpatul E.;

În susţinerea acestui motiv de apel, a arătat că din înscrisurile depuse rezultă că, la data de 10.08.2016, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat un denunţ formulat de către inculpatul E., prin care sesiza că, în data de 06.08.2016 a luat la cunoştinţă depsre un individ din Reşiţa pe nume Florin, care se ocupa cu trafic de arme şi ţigări cu marijuana, pe care încearcă să le vândă prin vărul său (al denunţătorului), JJJ. din Lugoj.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa a fost înregistrat dosarul penal nr. x/2016, privind pe inculpaţii EEE. şi FFF. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art,342 alin. (1) C. pen., cei doi inculpaţi fiind condamnaţi, urmare a recunoaşterii vinovăţiei, prin sentinţa penală nr. 63 din 07.03.2017 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 588/A din 09.05.2017 a Curţii de Apel Timişoara, însă din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale, rezultă că, în ceea ce îl priveşte pe E., la dosar a existat doar denunţul, inculpatul nu a fost audiat în respectivul dosar, vărul său, JJJ., cel care i-a transmis informaţiile lui E., fiind cel care a dat declaraţiile în calitate de martor, în dosarul nr. x/2016.

Referitor la celălalt denunţ penal formulat de inculpatul E., înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj sub nr. x/2016 faţă de inculpatul GGG., din înscrisurile de la dosar rezultă că informaţiile menţionate în denunţ sunt cunoscute de la acelaşi martor JJJ..

4. Netemeinicia sentinţei penale atacate grefată pe greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., C., D. şi E..

În opinia Parchetului, raportat la cuantumul pedepselor aplicate celor patru inculpaţi, instanţa de judecată nu a atribuit semnificaţia cuvenită şi nu a evaluat în mod corespunzător criteriile specifice de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, a arătat că deşi instanţa de judecată a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A., C., D. şi E., în raport de materialul probator administrat în cauză, pedepsele aplicate inculpaţilor nu corespund scopului general al pedepsei şi criteriilor generale de individualizare, fiind extrem de reduse, în raport de pericolul social sporit al faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.

Cu privire la inculpaţii A. şi C. a precizat că gravitatea faptelor rezidă, în primul rând din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, calitatea acestora, persoane cu funcţii de conducere în cadrul IPJ Timiş, amploarea activităţii infracţionale, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, din modalitatea premeditată de acţiune.

În speţă, inculpaţii A. şi C. s-au folosit de calitatea lor pentru ca un infractor, inculpatul E., lider al unui clan interlop din Mun. Lugoj să nu fie tras la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, infracţiune care a produs un prejudiciu de 3.651.799,04 RON, la care se adaugă accesoriile aferente, prejudiciu nerecuperat, în condiţiile în care prin funcţiile deţinute, erau obligaţi să acţioneze tocmai în vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii economice, prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, respectiv identificarea mijloacelor de probă în dosare penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., a arătat că întregul comportament manifestat a fost de natură să afecteze autoritatea şi prestigiul corpului avocaţilor pe care îl reprezintă, din poziţia sa obligaţia fiind aceea de a se îngriji tocmai de respectarea cu stricteţe a legalităţii şi de concurare la reprimare promptă şi fermă a oricărei activităţi de corupţie, favorizare a infractorului, falsuri.

În opinia Parchetului, pedeapsa aplicată inculpatului E. este una, de asemenea, prea blândă, având în vedere rolul primordial al acestuia în cadrul grupului infracţional organizat, fiind iniţiatorul şi liderul acestui grup.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat pentru inculpatul A., majorarea pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită la cel puţin 6 ani închisoare, în condiţiile în care legea prevede limite cuprinse între 4 ani şi 13 ani şi 4 luni, precum şi stabilirea pedepsei pentru infracţiunea de instigare la dare de mită la 4 ani închisoare, în condiţiile în care legea prevede limite între 2 şi 7 ani închisoare.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, cu privire la care se solicită condamnarea prin apelul declarat în cauză.

În cazul inculpatului C., care a optat pentru procedura simplificată, a solicitat majorarea la 5 ani a pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi stabilirea pedepsei de 3 ani închisoare pentru complicitate la dare de mită. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

În cazul inculpatului D., a solicitat reindividualizarea pedepselor pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pentru cele două infracţiuni de instigare la dare de mită. Astfel, a apreciat că prima instanţă nu a dat relevanţa cuvenită numeroaselor demersuri făcute de acest inculpat, în calitate de avocat, de a închega relaţiile între liderul grupului infracţional şi poliţistul anchetator, protejând în acelaşi timp caracterul conspirat al înţelegerilor.

Prin urmare, a solicitat să se aibă în vedere o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi pedepse de câte 3 ani închisoare pentru cele două infracţiuni de instigare la dare de mită. De asemenea, a solicitat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, iar în urma înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, celelalte pedepse să fie reindividualizate către maxim.

În cazul inculpatului E., a solicitat majorarea la 5 ani închisoare a pedepsei pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, majorarea la 7 ani închisoare a pedepsei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, majorarea la câte 3 ani închisoare a pedepselor pentru cele trei infracţiuni de dare de mită cu încadrarea stabilită de prima instanţă, precum şi stabilirea la 2 ani a pedepsei pentru infracţiunea de dare de mită cu aplicarea art. 308 din C. pen. şi, de asemenea, majorarea la câte 3 ani închisoare a pedepselor pentru cele două infracţiuni de cumpărare de influenţă, în condiţiile înlăturării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 din regimul sancţionator.

Faţă de toţi inculpaţii, a solicitat ca pedepsele rezultante să fie executate în regim de detenţie.

I. Inculpatul A. a solicitat în principal trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare în temeiul art. 421 pct. 1, lit. b) raportat la art. 6, paragraful 1 şi 3 din CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi în subsidiar, admiterea apelului, rejudecarea cauzei, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/200 privind infracţiunea de luare de mită respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind instigarea la infracţiunea de dare de mită şi a infracţiunii prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. privind infracţiunea de favorizarea făptuitorului, toate în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la respectiv art. 396 C. proc. pen.

1. Nulitatea mijloacelor de probă administrate ca urmare a punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2015, fiind puse în executare de Serviciile tehnice din cadrul S.R.I., aspect ce rezultă din răspunsul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, existent la dosarul cauzei.

În acest sens a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 prin care s-a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Aşadar, încălcarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către alte organe decât procurorul sau organele de cercetare ale poliţiei judiciare, atrage nulitatea absolută a actelor astfel efectuate.

De asemenea, a mai învederat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii (paragraful 37), Curtea Constituţională a reţinut că Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală.

Faţă de aceste aspecte, actele de urmărire penală realizate cu sprijinul SRI sunt lovite de nulitate absolută, probele astfel obţinute urmând a fi excluse de la dosarul cauzei.

2. Nelegala compunere a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, având în vedere sub acest aspect adresa Curţii de Apel Timişoara, în care se menţionează că la data soluţionării prezentei cauze, nu existau repartizate şi specializate complete de judecată pentru a soluţiona aceste cauze prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

Prin Decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi alin. (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Din hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 15 din 11 iulie 2019, rezultă că în cadrul secţiei penale a Curţii nu au fost desemnate prin hotărâri ale acestui colegiu completuri specializate pentru judecarea cauzelor de corupţie pentru perioada 2016-2019, fiind aprobate şi înfiinţate completurile de judecată care să judece cauze privind infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Aşadar, a opinat în sensul că, toate încheierile pronunţate de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în fond, până la data de 11 iulie 2019 sunt lovite de nulitate absolută, faţă de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

3. Nemotivarea sentinţei penale atacate.

În susţinerea acestui motiv de apel, a arătat că instanţa de fond a preluat ad litteram întreaga motivare redată de Parchet prin rechizitoriu fără să analizeze în mod real şi obiectiv prin propriile raţionamente probatoriul administrat raportat la acuzaţiile aduse inculpatului.

În hotărârea pronunţată nu se regăsesc argumentele logico juridice şi probatorii pe care instanţa le-a avut în vedere atunci când a analizat aplicarea dispoziţiilor incriminatorii din perspectiva infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului. A precizat că nu se regăseşte în motivaţia instanţei o analiză a condiţiilor răspunderii penale raportat la probatoriul avut la dispoziţie de instanţa, ceea ce conduce la o nelegalitate flagrantă a hotărârii pronunţate, aceasta nerespectând exigenţele prevăzute de normele procesual penale privind hotărârea penală - art. 401, 402,403, 404 C. proc. pen.

În raport de aceste aspecte, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1, lit. b) raportat la art. 6, p. 1 şi 3 din CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de fond.

4. Greşita condamnare pentru infracţiunile de luare de mită, instigare la dare de mită şi favorizarea făptuitorului

Sub aspectul raţionamentului expus de instanţa de fond privind implicarea inculpatului A. în relaţionarea cu inculpaţii E. şi D. privind instrumentarea dosarului x/2013, a apreciat că prima instanţă a reţinut contrar starea de fapt decât cea real existentă ce rezulta din declaraţiile celor implicaţi.

Astfel, reţinerea în motivarea acuzării drept premiză, vechile relaţiile între A. şi E. este greşită şi a condus la o analiză deformată a întregii stări de fapt, supusă cercetării penale în acest dosar. A arătat că rezulta în afara oricărui dubiu din declaraţiile părţilor implicate că E. a cunoscut despre stadiul cercetărilor în dosarul nr. x/2013 de la avocatul acestuia, D., avocat ce 1-a reprezentat pe inculpatul Boţ în afacerile judiciare pe care le-a avut în decursul timpului,

Mai mult, a învederat că susţinerea din actul de acuzare de implicare a inculpatului în alegerea expertului nu a fost probată, martorii audiaţi sub acest aspect neconfirmând susţinerile organului de urmărire penală.

A precizat că în redactarea hotărârii instanţei de fond se regăsesc argumente şi trimiteri repetitive la aceeaşi pretinsă stare de fapt, reluată de foarte multe ori, fără o altă justificare decât aceea de a da o altă conotaţie şi greutate hotărârii pronunţate.

În acest sens, a susţinut că nu există nicio probă care să dovedească activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului A., iar declaraţia martorului cu identitate reală, O., nu conţine niciun fel de referiri la vreo pretinsă săvârşire a infracţiunii de luare de mită de către inculpat.

Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită reţinută în sarcina inculpatului E., a apreciat că această infracţiune şi respectiv condamnarea inculpatului A. pentru această infracţiune este pe deplin nejustificată, nedovedită şi nereală, întrucât este ilogic a se pretinde că inculpatul E. în maniera în care a descris derularea faptelor avea nevoie să fie instigat într-o formă sau alta să mituiască pe lucrătorul care avea spre cercetare, propriul lui dosar. Din propriile declaraţii ale lui Boţ, a rezultat în afara oricărui dubiu, intenţia acestuia de a mitui lucrătorii de poliţie implicaţi în cercetările penale ce vizau dosarul x/2013 Nu există o probă certă din tot ansamblul probator care să confirme acţiunile inculpatului A. care ar putea fi interpretate ca manifestări ce au condus la determinarea inculpatului Boţ să mituiască martorul O.. Organul de urmărire penala şi ulterior instanţa de judecata, trecând într-un mod superficial de abordare a acestei fapte reţinute în sarcina inculpatului printr-o singura fraza, p. 143, reţinând că din coroborarea tuturor probelor arătate, activitatea desfăşurată de A. dovedeşte săvârşirea celor două infracţiuni de dare de mită. Ori, a apreciat că toate probele la care face trimitere instanţa, nu dovedesc acest aspect, discuţiile purtate nu vizau determinarea lui E. de a face ceea ce acesta pretinde că a făcut, convingerea de a săvârşi actele de mituire a lucrătorilor de poliţie fiind luată mult anterior oricărei alte discuţii şi implicări directe a inculpatului A..

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului, a apreciat că nu se poate reţine dovedită săvârşirea de către inculpat a acestei infracţiuni, instanţa reţinând în acest sens, "numeroase probe", susţinând implicarea inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni, fără ca aceste pretinse numeroase probe să fie concretizate în acţiuni ale inculpatului A..

Infracţiunea de favorizare a făptuitorului este definită în C. pen. ca fapta persoanei care ajută un infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepse ori în toată analiza instanţei de judecată nu s-a avut în vedere premiza esenţială a existenţei acestei infracţiuni. A mai arătat că, procurorul care se ocupa cu acest dosar, audiat ca martor în cauză, a declarat că era necesară efectuarea unei expertize de specialitate în cauză pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi că în cauzele de evaziune fiscală erau efectuate asemenea expertize. Ori, procurorul de caz nu a fost acuzat de favorizarea infractorului în legătură cu administrarea probei expertizei contabile,

De asemenea, a susţinut că se mai reţine existenţa în cauză a două fapte de instigare la infracţiunea de dare de mită, însă din modul în care însăşi organul de cercetare penală a prezentat starea de fapt, rezultă existenţa unei unice rezoluţii infracţionale, scopul pretins de organul de urmărire penală faţă de inculpatul A. fiind acea de a determina lucrătorii de poliţie să efectueze activităţi care să ducă la o soluţie favorabilă inculpatului Boţ în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată.

Din perspectiva stării de drept reţinute în rechizitoriu şi în hotărârea primei instanţe, a considerat că se impune o încadrare juridică a faptelor, pretinsa implicare a inculpatului A. de a îi determina pe inculpatul Bot să îl mituiască pe martorul O. nu putea avea decât o unică rezoluţie supusă unui unic scop, chiar dacă se pretinde că actele de determinare s-au realizat la intervale diferite de timp.

5. Greşita reţinere în cazul infracţiunii de luare de mită a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la acest motiv de apel a arătat că prin actul de sesizare s-a reţinut calitatea sa de inspector şef al IPJ Timiş, noiembrie 2013- ianuarie 2015, iar după data de 20.01.2015, de ofiţer de poliţie în octombrie 2013- februarie 2016, ar fi pretins şi primit de la inculpatul E., suma totală de 7000 euro. Ori, din actele dosarului rezultă că în perioada 19.01.2015- 07.08.2015 a fost suspendat din funcţia de inspector şef al IPJ Timiş, iar ulterior a fost pus la dispoziţie şefului IPJ îndeplinind atribuţiunile stabilite de acesta prin dispoziţia şefului IPJ.

II. Inculpatul C., a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri prin care să se admită cererile de schimbare a încadrărilor juridice, achitarea pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului, reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., individualizarea pedepselor aplicate în sensul reducerii acestora şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prioritar, se impune precizarea că, prin susţinerile orale din data de 13 decembrie 2022, inculpatul, prin apărător ales a precizat că nu solicită continuarea procesului penal pentru infracţiunile pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, în esenţă fiind vorba despre infracţiunea de favorizarea făptuitorului, astfel încât apărarea nu mai susţine motivul de apel privind schimbarea de încadrare juridică cu privire la această infracţiune şi nici solicitarea de achitare.

1. Nemotivarea sentinţei penale atacate.

A arătat că din analiza sentinţei criticate nu rezultă motivele şi interpretarea proprie a magistratului învestit cu judecarea pricinii, acest aspect privind, în egală măsură, şi situaţia încheierilor de şedinţă prin care s-au respins cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice.

În acest sens, a menţionat că, începând cu fila x din sentinţă, se regăsesc concluziile instanţei de judecată, însă expozeul este similar rechizitoriului, fiind redate practic pasaje din actul de sesizare, referirile la situaţia inculpatului fiind doar o redare a filelor x din rechizitoriu.

Referitor la argumentele expuse pentru a combate apărările formulate de către inculpat, a apreciat că şi acestea reprezintă o preluare ad litteram a expunerilor procurorului, filele x din sentinţă redând filele x din rechizitoriu. Deşi apărările formulate de către inculpat se bazează inclusiv pe argumente care nu au fost expuse în faza de urmărire penală, totuşi, motivarea sentinţei este preluată identic din rechizitoriu, fără a fi tranşate punctual considerentele prezentate în apărare, solicitările fiind respinse, de plano, ca nefondate.

Aşadar, în opinia inculpatului, prima instanţă nu a prezentat vreun argument propriu în hotărâre, aceasta nefiind altceva decât o copie restructurată a rechizitoriului, neexistând o activitate de judecată, ca proces propriu judecătorului.

2. Greşita respingere a cererilor de schimbare a încadrării juridice.

A apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu, din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în concurs real cu infracţiunea de trafic de influenţă (la data de 17.09.2015), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, potrivit art. 35 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În raport de modul de descriere a faptelor, în cuprinsul actului de sesizare, dar şi prin sentinţa penală atacată, a considerat că în realitate, toate faptele descrise anterior sunt acte materiale ale infracţiunii unice de luare de mită în formă continuată, toate actele de pretindere şi primire a unor sume de bani fiind comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului C..

Actuala formă de incriminare a infracţiunii de luare de mită permite ca pretinderea sau primirea de bani ori alte foloase să aibă loc şi după îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, aspect ce se deduce din folosirea de către legiuitor a expresiei "în legătură cu". Prin urmare, în opinia inculpatului, împrejurarea că la data de 17.09.2015 C. nu mai avea în cercetare dosarul de evaziune fiscală nu exclude existenţa infracţiunii de luare de mită, banii fiind solicitaţi în temeiul unei înţelegeri de principiu cu mituitorul, in virtutea pretinsului ajutor pe care i-1 dăduse în perioada în care a instrumentat dosarul.

Pe cale de consecinţă, a arătat că pretinderea banilor în data de 17.09.2015 şi primirea lor ulterioară reprezintă un simplu act material al infracţiunii de luare de mită, consumată deja la acel moment în ceea ce-l priveşte pe C. prin primirea anterioară a 500 euro prin intermediul avocatului D. şi plata manoperei termopanelor de către E..

Primirea mitei s-a realizat, oricum, la intervale de timp, astfel că nu ar fi putut separa primirea unei sume în mod aleatoriu, trecerea unui interval de timp destul de mare fiind întâlnită şi între aprilie 2014, când s-a primit suma de 500 euro prin avocatul D. şi noiembrie 2014, când se achita manopera termopanelor în beneficiul inculpatului.

Mai mult, a precizat că inconsistenţa tezei acuzării în ceea ce priveşte reţinerea traficului de influenţă, bazată pe ideea că la 17.09.2015 C. nu mai avea atribuţii de cercetare în dosar, a fost evidenţiată şi de analiza comparativă cu situaţia juridică a inculpatului A.. Astfel, cu toate că, la fel ca şi C., nici A. nu avea atribuţii directe de cercetare penală în dosar, în sarcina sa nu s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în legătură cu primirea de bani de la E., ci doar cea de luare de mită (a se vedea încadrarea juridică expusă la filele x rechizitoriu).

Solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influentă in infracţiunea de luare de mită, s-a întemeiat, aşadar, pe împrejurarea că însuşirea sumei de 2000 euro din suma de 4000 euro pretinsă lui E. şi remisă ulterior de acesta este un act material al infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar nu o infracţiune distinctă.

De asemenea, raportat la conţinutul rechizitoriului, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

Reţinerea formei calificate a infracţiunii de luare de mită, prin raportare la art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, respectiv prin prisma faptului că inculpatul "este organ de cercetare penală", presupune, în esenţă, că, organul de cercetare penală care primeşte bani sau alte foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, este pedepsit mai grav, prin majorarea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În concret, a arătat că referitor la infracţiunea de luare de mită în formă calificată, s-a solicitat pedepsirea inculpatului, organ de cercetare penală, pentru că ar fi întârziat îndeplinirea unor acte şi ar fi îndeplinit acte contrare îndeplinirii îndatoririlor de serviciu.

Pe de altă parte, acelaşi comportament prin care ar fi întârziat îndeplinirea unor acte şi ar fi îndeplinit acte contrare îndatoririlor de serviciu i-a fost imputat şi din perspectiva infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în legătură cu această infracţiune neindicându-se nicio acţiune străină de atribuţiile de serviciu care ar fi avut valenţe favorizatoare.

Aşadar, în opinia inculpatului, toate acţiunile concrete descrise în rechizitoriu cu privire la această faptă vizează acţiuni întreprinse în calitate de organ de cercetare penală în perioada în care avea în instrumentare dosarul de evaziune fiscală, astfel că nu se poate face o împărţire aleatorie a faptelor comise pentru a realiza latura materială a mai multor infracţiuni. Aceste două infracţiuni pot coexista în concurs real, dacă acţiunile de favorizare exced obligaţiilor de serviciu ale funcţionarului mituit pentru a face, a nu face, a întârzia, a îndeplini defectuos activitatea sa în calitatea pe care o are, dar în speţa de faţă nu se regăseşte o atare situaţie.

Mai mult, a precizat că cele două norme incriminatoare prin prisma cărora a fost încadrată de către parchet activitatea inculpatului urmăresc ocrotirea aceleiaşi valori sociale, respectiv corecta înfăptuire a justiţiei, astfel încât nu există nicio raţiune şi nici legiuitorul nu a urmărit ca autorul să fie sancţionat de două ori pentru aceeaşi fapt care lezează o unică valoare socială.

Cu privire la forma participatiei penale, cu referire la fapta inculpatului C., din 17.09.2015, de a pretinde 2000 euro pentru ofiţerul de poliţie O., sumă pe care a primit-o ulterior prin intermediar şi i-a remis-o acestuia, a apreciat de asemenea, că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de participatie improprie la luare de mită, în condiţiile art. 52 alin. (3) C. pen., întrucât fapta autorului a fost comisă fără vinovăţie, iar complicitatea ar fi presupus existenţa intenţiei atât în cazul autorului, cât şi în cel al complicelui. A subliniat că legea nu face niciun fel de distincţie în ceea ce priveşte motivul lipsei de vinovăţie, astfel încât textul indicat este aplicabil chiar şi în ipoteza în care aceasta decurge din existenţa autorizării de a comite fapta.

3. Greşita condamnare pentru infracţiunile de trafic de influenţă

În raport de descrierea faptelor de corupţie din rechizitoriu, a arătat că nu este descrisă niciun fel de promisiune din partea inculpatului C. de traficare a influenţei sale asupra vreunui funcţionar public, această descriere fiind, dealtfel, conformă situaţiei reale, rezultată din înregistrările efectuate de martorul denunţător. Singura afirmaţie a lui C. la care se face referire de către parchet este în sensul că el "nu s-a spălat pe mâini", însă o asemenea afirmaţie nu implică în niciun caz ideea că promite intervenţia pe lângă un alt funcţionar.

A subliniat că din modul de redactare al articolului 291 C. pen. rezultă foarte clar că o condiţie esenţială a infracţiunii de trafic al influenţei este promisiunea autorului că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu, astfel încât promisiunea trebuie să fie una explicită, exteriorizată, neputând fi dedusă ori prezumată, în niciun caz din simplul fapt al primirii unei sume de bani. Din această perspectivă, a arătat că faptele descrise în rechizitoriu şi recunoscute de inculpat, conform probelor, nu au relevat existenţa unei promisiuni de intervenţie pe lângă o altă persoană, astfel încât, în lipsa acesteia, nu poate fi reţinută existenţa acestei infracţiuni.

Prin urmare, o promisiune nerelevată în starea de fapt ca fiind exteriorizată de inculpat nu poate fi decât o promisiune tacită, implicită, dedusă de parchet cu ocazia încadrării în drept a faptei, dar care nu este aptă a corespunde tiparului normei de incriminare, care reclamă o exteriorizare, o verbalizare a promisiunii.

Pe de altă parte, o asemenea promisiune nici nu îşi avea sensul în acel context în care martorul denunţător O. primise deja mită de la E., fiind influenţat astfel în mod direct de către acesta, fără a fi nevoie de o eventuală traficare a influenţei prin altcineva.

Pe de altă parte, raportat la modul în care sunt descrise faptele la fila x din rechizitoriu, în condiţiile în care este vorba strict de o chestiune de interpretare pentru încadrarea în drept, fără corespondent în partea dedicată descrierii faptelor şi fără efect asupra modului în care faptele sunt descrise în partea dedicată acestei operaţiuni, a apreciat că se impune încetarea procesului penal în baza articolului 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege necesară privind punerea în mişcare a acţiunii penale. Mai exact, în cauză, cu privire la faptele concret descrise la fila x, lipseşte însăşi punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce împiedică o soluţie de condamnare, având în vedere faptul că acţiunea penală este mijlocul juridic prin care se realizează tragerea la răspundere penală a persoanei, iar în lipsa acesteia tragerea la răspundere nu este posibilă

Prin urmare, a considerat că temeiul juridic al încetării procesului penal îl constituie cel de la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., lipsa punerii in mişcare a acţiunii penale împiedică condamnarea chiar pentru fapte recunoscute de către inculpat potrivit declaraţiei de recunoaştere.

În acest context, a precizat că instanţa de fond nu combate în niciun fel acest aspect, arătând doar că a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, făcându-se o largă descriere a stării de fapt dar fără a se putea cuprinde cele mai mici detalii, inculpatul putând să-şi facă apărarea cu privire la acuzaţiile aduse.

4. Interpretarea şi aplicarea legii în mod greşit

Raportat la modul de soluţionare şi maniera de expunere în sentinţa atacată, aceasta încalcă dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, dispoziţiile C. pen. privind descrierea infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului sunt aplicate în mod eronat. Infracţiunea de luare de mită, art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea Legii nr. 78/2000, nu reprezintă doar "fapta inculpatului care în calitate de ofiţer de politie judiciară a primit sume de bani" (rechizitoriu f.325), legiuitorul descriind ca "acţiunea de primire a sumelor de bani se face în schimbul acţiunilor nelegale în legătura cu îndatoririle de serviciu", urmărirea penală în speţă. Ori, în sentinţa, se reţine că fapta inculpatului de a primi suma de bani constituie infracţiunea de luare de mită, iar faptele imputate în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sunt descrise ca fapte ce constituie infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

Parctic, a apreciat că prin sentinţa apelată se dispune dubla tragere la răspundere penală a inculpatului, aceleaşi fapte penale incriminate fiind încadrate juridic de mai multe ori, contrar principiilor legale de drept penal.

Reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., se face contrar prevederilor legale ale acestui text, în temeiul unei pretinse promisiuni prezumate de către organele de parchet si denunţător, existenţa clară si neechivocă a acesteia, exprimată şi exteriorizată. Mai mult, exprimarea propriului sprijin este reţinută, într-o interpretare greşită a legii, ca promisiunea de a determina un terţ funcţionar să întreprindă nelegal îndatoririle de serviciu.

În ceea ce priveşte criticarea sentinţei de fond pentru nesocotirea materialului probator, a arătat că prin sentinţa pronunţată în cauza sunt lipsite de eficienţă atât probele de urmărire penală în baza cărora a solicitat judecata simplificată, cât şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Cu privire la probele in circumstanţiere, instanţa a reţinut doar că persoana condamnată nu are cazier judiciar, deşi a depus dovezi că nu s-a înregistrat nici un incident şi nici o plângere pe parcursul a 18 ani de cariera, în care a instrumentat sute de dosare de urmărire penală. Dovezile în circumstanţiere, înscrisuri, declaraţii, caracterizări, depoziţiile martorilor în faţa instanţei au adus date judecătorului de fond în procesul de individualizare.

5. Greşita individualizare a pedepselor. Greşita nereţinere a circumstanţei atenuante judiciare.

În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi complicitate/participatie improprie la dare de mită, ambele în formă calificată, a solicitat condamnarea inculpatului cu reţinerea în favoarea sa a beneficiilor recunoscute de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen. şi ale art. 76 alin. (1) raportat la art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., dând eficienţă circumstanţei atenuante judiciare constând în împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, reducerea cuantumului pedepselor, coborându-l sub minimul special, contopirea pedepselor pentru infracţiunile concurente conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în baza art. 91 C. pen.

De asemenea, având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, conform art. 74 C. pen., a solicitat a se constata că raportat la inculpat, se impunea stabilirea unor durate ale pedepselor situate la nivelul minimului astfel redus.

Astfel, criteriile cu caracter in rem, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii relevă un grad relativ scăzut de pericol social, raportat la maniera de săvârşire a faptelor.

Pe de altă parte, criteriile de individualizare cu caracter in personam, respectiv motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială relevă aspecte pe deplin favorabile inculpatului, caracterul pozitiv al personalităţii sale, în condiţiile în care nu are antecedente penale, are un nivel superior de instruire, fiind bine integrat în societate şi apreciat de către societatea civilă.

A susţinut că, în cauză, circumstanţa atenuantă judiciară privind împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, pe care a solicitat instanţei de apel să o reţină, se referă la următoarele aspecte concrete:

Faptele incriminate în sarcina numitului C. nu produc consecinţe împotriva cercetării şi tragerii la răspundere a persoanelor pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cercetarea penală efectuată de către ofiţerul de caz conducând la tragerea la răspundere penală a evazioniştilor, în speţă.

Gravitatea infracţiunii de luare de mită nu este dată în primul rând de valoarea obiectului mitei, ci de atingerea adusă corectei îndepliniri a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public mituit, în condiţiile în care urmările în planul exercitării acestor atribuţii pot fi diverse, de la unele insesizabile (in situaţia prezentei cauze). până la unele deosebit de grave, independent de mita acceptată.

În concret, în cauză, a invocat faptul că angajamentele faţă de plătitorul de mită nu sunt urmate în plan profesional, ofiţerul C., mituit de către persoana cercetată, delimitează activitatea în cadrul cercetărilor penale acţionând identic, în maniera legală în cadrul urmării penale, independent de primirea sumelor de bani de la mituitor.

A solicitat a se avea în vedere, în circumstanţierea şi individualizarea pedepselor conduita impecabilă a ofiţerului C. anterior săvârşirii infracţiunilor precum şi atitudinea plină de regret şi dorinţa de îndreptare ulterioară faptelor penale.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a solicitat în mai multe rânduri încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin memoriile înregistrate la DNA -STT la datele de 06.07.2016, 21.12.2016, 14.12.2017, a avut o atitudine cooperantă, fiind preocupat de aflarea adevărului şi stabilirea corectă a stării de fapt, s-a prezentat la fiecare solicitare şi a dat declaraţii ample şi explicite în cauză. S-a conformat rigorilor pe toată durata măsurilor preventive, în perioada 02.02.2016-01.06.2016 fiind sub măsura arestului la domiciliu, iar în perioada 01.06.2016-27.12.2016 sub măsura controlului judiciar.

A depus suma de 3000 de euro (trei mii euro) la dispoziţia organelor de urmărire penală, în vederea confiscării, prin consemnare la M..

În prezent a depus suma de 7000 de euro în cont bancar KKK., în vederea sechestrării, facilitând măsura confiscării.

După săvârşirea faptelor, atitudinea inculpatului a arătat ruşine si regret faţă de faptele săvârşite, dând dovadă de îndreptare, dându-şi demisia, din proprie iniţiativă, la data de 29.11.2016 (după încetarea suspendării contractului de munca cu IP3T, din cauza. masurilor preventive), întelegând cu mare regret că nu face cinste profesiei. Astfel, deşi ar fi putut beneficia de continuarea vechimii şi de remuneraţia obţinută în cadrul IPJ, din 2016 până la condamnarea definitivă, a ales să se retragă.

C. nu are antecedente penale, nici disciplinare, este o persoană educată, absolvent al Academiei de politie Ioan Cuza Bucureşti şi ulterior al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi Afaceri, masterand în drept penal, a înregistrat o vechime neîntreruptă în muncă în cadrul IPJ Timiş de peste 18 ani, având gradul profesional de Comisar-Şef de poliţie.

A activat în funcţii de conducere, respectiv Şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş; Ofiţer specialist I în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (2008-2015); Şeful Politiei Oraş Sannicolau Mare (2007-2008); Ofiţer de politie judiciară în cadrul Formaţiunii Cercetări Penale din cadrul Politiei Oraş Sannicolau Mare (2005-2007); Purtător de cuvânt al Inspectoratul Judeţean de Politie Timiş (2004-2005); Ofiţer specialist III în cadrul Serviciului Cercetări Penale - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (2002-2005); Ofiţer de poliţie în cadrul PNA Timişoara; Ofiţer de politie la formaţiunea Cercetări Penale din cadrul secţiei 2 Poliţie şi Poliţia Municipiului Timişoara; Ofiţer de politie la Formaţiunea "Judiciar" (actual Investigaţii Criminale) din cadrul secţiei 3 Poliţie Timişoara (1998-2002).

Pe parcursul activităţii în cadrul IPJ, C. a fost evidenţiat pentru meritele profesionale, a fost avansat în gradul profesional, a primit premii şi felicitări din partea superiorilor săi, a reprezentat România în cadrul unor misiuni externe ale Poliţiei Române, în calitate de Ofiţer de legătură, la analiza anuală a activităţii a obţinut calificative superioare -foarte bine-, a fost apreciat de şefi şi de către colegi, nu a înregistrat incidente, nu a avut abateri (sancţiunea mustrare scrisă aplicată prin Dispoziţia nr. 108 din 2008 a fost anulată prin Dispoziţia Inspectorului General-al Politiei Române nr. 2144/2008).

În ceea ce priveşte executarea pedepsei, a solicitat să se dispună, conform art. 91 C. pen., suspendarea sub supraveghere a acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a hotărî în acest sens, în urma aplicării unei pedepse rezultate în urma individualizării şi circumstanţierii, de cel mult trei ani, raportat la împrejurările săvârşirii faptelor, persoana inculpatului, conduita bună anterior săvârşirii faptelor penale, conduita de îndreptare şi regret ulterior.

Întrucât condiţiile lipsei unei condamnări anterioare şi a exprimării acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii sunt neîndoielnic îndeplinite, a apreciat că se poate dispune suspendarea executării sub supraveghere.

III. Inculpatul D. a criticat sentinţa penală atacată sub următoarele aspecte:

1. Greşita condamnare a inculpatului pentru două infracţiuni de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 la câte un an şi 6 luni închisoare;

A precizat că instanţa a fost sesizată cu judecarea unei singure infracţiuni de instigare la dare de mită şi nu cu două infracţiuni, astfel că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de câte un an şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În acest sens, a mai arătat că dispozitivul rechizitoriului reprezintă ultima manifestare de voinţă a procurorului, decizia sa finală cu privire la stabilirea cadrului procesual în faza judecăţii, acesta fiind cel care stabileşte cadrul procesual al judecăţii. Aşadar, a apreciat că prima instanţa a depăşit limitele învestirii sale, prin condamnarea inculpatului la două infracţiuni de instigare la dare de mită, o eventuală extindere a obiectului judecăţii nefiind permisă de actuala legislaţie procesual-penală.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat să se constate nelegalitatea sentinţei penale atacate şi înlăturarea dispoziţiei de condamnare la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

2. Greşita încadrare juridică a faptelor de instigare la dare de mită, în două infracţiuni de instigare la dare de mită aflate în concurs, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 38 C. pen., în loc de o singură infracţiune de instigare la dare de mită prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;

În subsidiarul punctul 1, în situaţia în care instanţa de apel nu va reţine argumentele prezentate referitoare la nelegalitatea sentinţei penale atacate, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de instigare la dare de mită într-o singură infracţiune de instigare la dare de mită.

În acest context, a arătat că astfel cum rezultă din cuprinsul rechizitoriului, încadrarea juridică ce se putea reţine în mod corect era aceea de instigare la infracţiunea de dare de mită şi de complicitate la infracţiunea de dare de mită. Având în vedere că instigarea absoarbe în conţinutul ei complicitatea, aceasta din urmă fiind o formă de participaţie subsidiară, încadrarea juridică putea fi doar aceea de instigare la infracţiunea de dare de mită, art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Mai mult, a precizat că sumele de bani au fost oferite aceleiaşi persoane, respectiv ofiţerului de poliţie judiciară O., având acelaşi scop imputat în cadrul rechizitoriului şi anume, absolvirea de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

A susţinut că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., în relaţia cu ofiţerul de poliţie O., acesta a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o singură infracţiune de dare de mită, astfel că nu putea fi reţinută o dublă instigare la săvârşirea unei infracţiuni unice de dare de mită.

3. Interpretarea eronată a probatoriului în cazul infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa;

A arătat că deşi nu retractează poziţia de recunoaştere, consideră a instanţa de fond nu a analizat elementele constitutive ale faptelor reţinute de procuror în sarcina sa, ci s-a limitat în a lua act de pozţia de recunoaştere şi a aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au desfăşurat cercetări în cauză.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, a precizat că în cauza instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, inculpatul a avut calitatea de avocat al suspecţilor, respectiv inculpaţilor G. şi H.. Într-adevăr, nu a avut imputernicire avocaţială pentru inculpatul E. în acea cauză, însă a aservit interesele clienţilor săi cu care avea contract, neavând niciun fel de importanţă persoana care a achitat onorariul.

În plus, a menţionat că avocatului îi poate fi achitat onorariul şi de către o altă persoană decât cea cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică, nefiind de esenţa contractului ca plata onorariului să se facă de cel care este beneficiarului asistenţei juridice.

De asemenea, a arătat că a primit sume de bani de la inculpatul E., dar aceste sume le-a consemnat într-un caiet, astfel cum proceda şi în alte cazuri, în scopul emiterii unui singur act fiscal pe contract. Deşi nu le-a menţionat în chitanţă la momentul la care le-a primit, ulterior le-a înregistrat în evidenţa fiscală şi a plătit contribuţia aferentă către Barou la data de 02.02.2016.

Aşadar, în opinia inculpatului, toate susţinerile legate de onorariu şi de persoana care l-ar fi plătit sunt lipsite de valoare sub aspectul reţinerii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, a susţinut că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în noua reglementare este de esenţa infracţiunii ca persoana care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă să şi promită că îşi exercită această pretinsă influenţă.

A opinat în sensul că acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală, din perspectiva infracţiunii de trafic de influenţă, în absenţa promisiunii de intervenţie, astfel cum, în mod egal promisiunea, fără oricare dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni, nu poate constitui trafic de influenţă.

În concret, în cauză, în raport de modul de descriere a infracţiunii (art. 324 din rechizitoriu) nu rezultă întrunirea cerinţei esenţiale a incriminării din art. 291 C. pen. şi anume, promisiunea că se va interveni pe lângă funcţionarul public. Astfel, au existat simple speculaţii cu privire la acest aspect, însă în contextul cauzei, relevanţa cade cu precădere asupra declaraţiei de martor dată de procurorul care a instrumentat dosarul nr. x/2013.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, a arătat că aceasta este exclusă de existenţa contractului de asistenţă juridică dintre inculpatul D. şi inculpaţii G. şi H., la dosarul cauzei fiind depuse delegaţii avocaţiale din care reiese acest lucru.

A precizat că toate demersurile pe care le-a întreprins în relaţie cu procurorul şi cu poliţiştii care instrumentau dosarul nr. x/2013 au fost făcute în calitatea sa de avocat al inculpaţilor G. şi Bejan.

De asemenea, a subliniat că inculpatul E. nu avea calitate procesuală, aspect care are relevanţă prin prisma descrierii faptei în rechizitoriu, chiar dacă în cazul infracţiunii de favorizarea făptuitorului, cel favorizat nu trebuie neapărat să fie suspect sau inculpat într-o cauză penală.

Aşadar, printre persoanele pe care se pretinde că le-a favorizat, potrivit descrierii din rechizitoriu, nu figurează şi E., ci doar G. şi H., doar aceştia din urmă fiind făptuitorii cercetaţi de care se face vorbire în actul de sesizare.

Prin urmare, în opinia inculpatului, raportat la modul de descriere a faptei în rechizitoriu şi la existenţa împuternicirilor avocaţiale pentru inculpaţii G. şi H. în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, rezultă că ceea ce i se impută se suprapune peste prerogativele profesiei de avocat. Ca urmare, a considerat că se impune achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, a precizat că faptelor le lipseşte o cerinţă esenţială ataşată elementului material, şi anume aceea ca înscrisurile să fie producătoare de consecinţe juridice. A susţinut că acele înscrisuri despre care se pretinde că ar fi fost false, şi anume actele contabile ale societăţilor comerciale nu au putut produce nicio consecinţă juridică pentru nu erau apte în acest sens, societăţile fiind radiate. O dovadă edificatoare în acest sens, ar fi trimiterea prin poştă înapoi la expeditor a contabilităţii de către organele din cadrul ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj.

De asemenea, a arătat că nu a avut cunoştinţă că acele acte aduse din Italia nu sunt reale sau sunt afectate de vreun viciu şi nici nu s-a dovedit în vreun fel acest lucru.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că se impune achitarea sa şi pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

4. Individualizarea netemeinică a sancţiunilor aplicate inculpatului, sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, precum şi aplicarea netemeinică a pedepsei complementare a interzicerii practicării profesiei de avocat.

În situaţia în care instanţa de apel va aprecia că nu sunt incidente aspectele invocate la punctele anterioare, a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate, condamnarea la pedeapsa amenzii, în cazul infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, având în vedere contextul probator, poziţia procesuală de recunoaştere.

Cu privire la cuantum pedepselor aplicate inculpatului, acesta a apreciat că instanţa de fond a realizat o motivare contradictorie sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, susţinând pe de o parte că se va orienta spre minimul acestora şi stabilind pe de altă parte sancţiuni care se situează în jumătatea superioară a limitelor de pedeapsă, unele chiar aproape de maximul permis de lege.

În acest context, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi să se procedeze la o nouă reindividualizare a pedepselor, dispunând pedepse spre minimul special, astfel cum acesta este stabilit ca urmare a aplicării cauzelor speciale de reducere a pedepselor cu efect obligatoriu.

De asemenea, a precizat că în mod greşit instanţa de fond a respins solicitarea inculpatului de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) şi lit. b) C. pen., având în vedere că punerea sumei imputate cu titlu de folos necuvenit la dispoziţia statului reprezintă un efort depus pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, uşurând în mod semnificativ efortul statului de a obţine sumele respective în situaţia dispunerii confiscării în urma unei soluţii de condamnare.

Inculpatul a mai criticat şi aplicarea pedepsei accesorii şi complementare a interzicerii exercitării profesiei de avocat, apreciind că niciunul dintre argumentele oferite de prima instanţă nu sunt apte să conducă la concluzia că aplicarea unei astfel de pedepse este necesară.

Cu privire la cheltuielile judiciare dispuse în sarcina inculpatului, a arătat că valoarea acestora este exagerată prin raportare la demersurile care s-au făcut în faza de urmărire penală cu privire la ceilalţi inculpaţi, iar în faza de judecată a uzat de procedura simplificată, astfel că nu se justifică suma de 1.000 de RON stabilită prin sentinţa penală atacată.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 13 decembrie 2022, inculpatul D. prin apărător a invocat prescripţia specială a răspunderii penale şi aplicarea legii penale mai favorabile.

În acest sens, a arătat că pretinsa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului D., indiferent la care dintre infracţiunile reţinute în sarcina acestuia ne referim în prezenţa speţă, are ca perioadă de desfăşurare 2013- 2016.

Pe cale de consecinţă, posibilitatea de a reţine ca lege penală mai favorabilă noul C. pen., subzistă doar din perioada pretins infracţională şi anume sfârşitul acesteia, respectiv anul 2016. Astfel, analizând pe instituţii faptele reţinute în sarcina inculpatului, posibilitatea aplicării sancţiunilor penale, concursul de infracţiuni şi posibilitatea aplicării deciziei referitoare la prescripţia răspunderii penale, în opinia apărării, legea penală mai favorabilă este fără dubiu noul C. pen. şi nu vechiul C. pen., chiar dacă dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sunt defavorabile în noul C. pen.. În ceea ce priveşte însă legea penală mai favorabilă, a considerat că instituţia prescripţiei răspunderii penale, aşa cum a fost aceasta reglementată prin deciziile Curţii Constituţionale şi care sunt aplicabile în prezenta speţă, fac ca noul C. pen. să conţină dispoziţii categoric mai favorabile faţă de vechiul C. pen.

Ca atare, în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului, cu perioadă de desfăşurare 2013-2016, cu limite de pedeapsă mică, termenul de prescripţie este de 5 ani potrivit dispoziţiilor penale, fiind considerat împlinit, în opinia apărării, în anul 2021.

În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. reţinută în sarcina inculpatului D., pedeapsa prevăzută de lege este de la 1 la 5 ani închisoare, termenul de prescripţie este de 5 ani, perioada infracţională reţinută în cauză fiind 2013-2016, astfel că din punctul de vedere al apărării, este considerat împlinit în anul 2021.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, reţinute în sarcina inculpatului, perioada infracţională reţinută fiind iulie- august 2015, sancţiunea penală fiind de maxim 3 ani închisoare şi termen de prescripţie mic, în opinia apărării, acesta este considerat împlinit, de asemenea, în anul 2021.

A precizat faptul că nu solicită continuarea procesului penal pentru niciuna dintre aceste trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, ci aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale.

IV. Inculpatul E. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând, reanalizarea, reaprecierea probatoriul administrat, completarea acestuia şi, ulterior reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului cu consecinţa diminuării cuantumului pedepsei rezultante.

1. Greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., a precizat că starea de fapt conturată din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecării cauzei în primă instanţă contrazice în mod evident situaţia juridică stabilită de către instanţa de fond.

A apreciat că infracţiunea de evaziunea fiscală reţinută în sarcina inculpatului s-a comis în forma a două infracţiuni distincte, cu participanţi distincţi, iar forma de participaţie corectă este participaţia ocazională (coautoratul) şi nicidecum grupul infracţional organizat. Din probele administrate în cauză a rezultat că evaziunea fiscală s-a consumat în perioada 2011-2012 fiind săvârşită de către inculpat în coautorat cu numitul H., respectiv în perioada 2012-2013, în coautorat cu G., aşadar nu se poate reţine că infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în dosar a fost săvârşită de către un grup infracţional organizat, ci în forma a două infracţiuni distincte, cu doi coautori distincţi.

Cu privire la actele materiale specifice infracţiunii de grup infracţional organizat reţinute că le-ar fi comis împreună cu inculpaţii A., C. şi D. a apreciat că acestea nu realizează condiţiile laturii obiective a infracţiunii menţionate, evaziunea fiscală nu poate reprezenta scopul acestui grup întrucât s-a comis anterior, iar colaborarea inculpatului E. cu avocatul D. şi cu poliţiştii A. şi C. derulată în perioada celei de-a doua jumătăţi a anului 2013 şi până în anul 2016 cu scopul soluţionării dosarului de evaziune fiscală nu poate fi caracterizată drept grup infracţional organizat.

A mai precizat că cele două societăţi comerciale, S.C. I. S.R.L., înfiinţată la 31.05.2011 şi S.C K. S.R.L. înfiinţată la 23.08.2012, ambele radiate în 30.04.2013, au fost înfiinţate la intervale diferite de timp şi nu au conlucrat, activităţile lor comerciale nu s-au intersectat niciodată. În acest context, având în vedere că în perioada 2011-2012 evaziunea fiscală rezultată din activitatea S.C. I. an S.R.L. a fost comisă în coautorat de inculpatul E. împreună cu H., a considerat că reprezintă o infracţiune autonomă faţă de cea comisă în intervalul 2012-2013 în coautorat cu G..

În opinia inculpatului, existenţa a două societăţi diferite, a doi coautori diferiţi precum şi a două intevale de timp de derulare a faptelor diferite relevă rezoluţii infracţionale distincte. Rezoluţia specifică infracţiunii continuate presupune atât un factor intelectiv de conştiinţă, în baza căruia făptuitorul are reprezentarea în ansamblu a activităţii infracţionale şi a urmărilor sale, cât şi un factor volitiv, constând în voinţa de a săvârşi treptat acţiunile componente ale acestei activităţi. În ipoteza în care făptuitorul a luat o hotărâre generică de a săvârşi în viitor mai multe infracţiuni de un anumit tip, fără a avea reprezentarea în concret a faptelor pe care le va comite, nu ne aflăm în prezenţa elementului unificator a acţiunilor/inacţiunilor săvârşite, care vor constitui tot atâtea infracţiuni autonome aflate în concurs.

Cu referire la infracţiunile de dare de mită, a arătat că în raport cu probele administrate în cauză o calificare juridică justă ar fi reprezentat-o reţinerea unei unice infracţiuni de dare de mită, săvârşită în formă continuată compusă din patru acte materiale referitoare la remiterile de bani către A., C., O. şi contabila ZZ., remiterile de bani s-au făcut către cele trei persoane cu un unic scop -soluţionarea favorabilă a dosarului deschis pe numele inculpatului pentru evaziune fiscală.

Referitor la suma de 2000 de euro plătită prin intermediul lui D. contabilei ZZ. motivul plăţii 1-a reprezentat activitatea ei profesională de refacere a evidenţelor contabile şi nu o plată pentru efectuarea unui act ilicit. Banii pentru ZZ. şi pentru inculpaţii A. şi Pavel s-au remis prin avocatul D..

A apreciat că este o singură infracţiune de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. fiind realizate pe deplin condiţiile pretinse de acest text legal: fapta a fost comisă de aceeaşi persoană prin acte materiale care reprezintă aceeaşi infracţiune în temeiul aceleiaşi rezoluţii delictuoase (cu acelaşi scop).

Cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, a precizat că din probele administrate la dosar rezultă cu prisosinţă că în mod repetat i s-a sugerat plata unor sume de bani pentru soluţionarea cauzei. Aprecierile realizate în rechizitoriu referitoare de la filele x nu au suport probatoriu, nu rezultă din nicio probă că ar fi practicat activităţi care acoperă întreaga sferă a preocupărilor specifice lumii interlope, producătoare de venituri ilicite- de la camătă, şantaj şi extorcări de bani prin exercitarea de violenţe până la activităţi comerciale evazioniste şi tranzacţii imobiliare frauduloase.

Despre infracţiunea de cumpărare de influenţă reţinută în raport cu C. a arătat că plata sumei de 2.000 euro realizată în 18.09.2015 prin intermediul numitei YY. a reprezentat o recompensă pentru modul în care a acţionat când era ofiţer de caz şi nu în vederea sprijinului de viitor din partea acestuia. Nici în rechizitoriu şi nici în sentinţă nu se reţine explicit în ce scop am dat cei 2000 de euro.

2. Reindividualizarea pedepsei

A apreciat că în raport cu circumstanţele personale ale inculpatului şi circumstanţele reale specifice fiecărei infracţiuni se impunea reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală a arătat că din probele administrate în dosar a rezultat că un număr semnificativ de maşini (40) dintre cele achiziţionate prin cele două societăţi au fost valorificate către numitul CC., în Germania.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 13 decembrie 2022, inculpatul E., prin apărător a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi recalificarea celorlalte infracţiuni pentru care a fost condamnat.

V. Inculpatul G. a criticat sentinţa penală atacată apreciind, în principal că este netemeinică, sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului pentru fapte săvârşite sub imperiul unei cauze de neimputabilitate (constrângerea morală), iar în subsidiar sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, în contextul nereţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

1. Greşita condamnare a inculpatului pentru fapte săvârşite sub imperiul unei cauze de neimputabilitate (constrângerea morală)

Potrivit art. 23 alin. (1) C. pen. "nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate".

Potrivit art. 25 C. pen. "nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod".

Astfel, a arătat că din probele administrate în cauză rezultă faptul că deşi administrator de drept al S.C. K. S.R.L. a figurat înscris inculpatul, în fapt această societate a fost administrată de către coinculpatul E..

Activitatea infracţională a fost derulată prin intermediul acestei societăţi în perioada octombrie 2011 - mai 2013, perioadă în care inculpatul E. a achiziţionat autoturisme de la diferite societăţi comerciale de profil din Italia, pe care ulterior le-a valorificat "la negru", fără a întocmi documente justificative de livrare a autoturismelor şi de încasare a contravalorii acestora.

În vederea exploatării vulnerabilităţii inculpatului, numitul E. i-a remis acestuia în mod interesat sumele de bani necesare asigurării tratamentelor medicale de care avea nevoie, asigurandu-i totodată şi sumele de bani necesare asigurării subzistenţei, aducându-l într-o stare totală de dependenţă şi transformându-l astfel într-un simplu instrument necesar derulării activităţilor infracţionale.

În acest context, inculpatul nu a avut niciun moment libertatea de alegere în exercitarea funcţiei de administrator al S.C. K. S.R.L., activitatea societăţii fiind în fapt exercitată şi coordonată de "protectorul" său, E., căruia nu îi putea refuza nicio solicitare, fără riscul de a pierde suportul financiar necesar tratamentelor medicale ce i-au salvat viata.

A susţinut că s-a aflat sub imperiul unei constrângeri morale, întrucât în cazul în care nu s-ar fi conformat solicitărilor venite din partea inculpatului E. şi-ar fi pierdut sursa de venit ce îi asigura accesul la tratamentul medical şi astfel şansa la viaţă, ameninţare subînţeleasă, ce constituia un pericol grav pentru persoana sa prin prisma stării de vulnerabilitate.

Împrejurarea că de întreaga activitate a societăţii s-a ocupat în fapt coinculpatul E., care a desfăşurat şi coordonat întreaga activitate infracţională, a rezultat pe de o parte din faptul că taxele aferente înfiinţării societăţii au fost suportate exclusiv de E., iar imediat după înfiinţare actele de constituire precum si stampila acesteia au rămas la el, precum şi din declaraţiile martorilor CC., martorul MM., martora ZZ.,

Aşadar, a subliniat că faptul că întreaga activitate a societăţii S.C. K. S.R.L. şi întreaga activitate infracţională, au fost efectuate şi coordonate de inculpatul E., care a angajat societatea în raporturile contractuale generatoare de venit, plătind ulterior serviciile de asistenţă juridică şi contabilitate necesare acoperirii activităţii sale ilicite.

De asemenea, a mai arătat că deşi în legislaţia penală a fost introdusă infracţiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 C. pen.), legiuitorul a înţeles ca prin aceasta să sancţioneze doar fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care debitorul se afla faţă de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie.

A apreciat că şi în situaţia în care nu beneficiază de protecţie juridică, în calitate de persoană vătămată, inculpatului nu ii pot fi totuşi imputate fapte care din punct de vedere moral, subiectiv, a fost silit sa le comită, în caz contrar urmând sa piardă suportul material necesar tratării stării sale precare de sănătate, pe care coinculpatul E. i l-a oferit în mod interesat.

În acest context, a susţinut că în mod greşit prima instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa, întrucât nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate, în speţă toate actele materiale ale infracţiunilor puse în sarcina inculpatului fiind săvârşite sub imperiul constrângerii morale.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi în rejudecare, achitarea inculpatului G. în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

2. Greşita condamnare a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale acesteia.

A arătat că atât din descrierea faptelor din cuprinsul actului de sesizare, cât şi din situaţia de fapt reţinută de prima instanţă de judecată, inculpatul nu a avut legături infracţionale comune cu inculpatul H., cei doi funcţionând ca administratori ai unor societăţi comerciale distincte, S.C. K. S.R.L., respectiv S.C. I. S.R.L., singurul numitor comun al acestora fiind coinculpatul E., care coordona faptic activitatea celor două firme.

În activităţile desfăşurate de inculpatul G. în cadrul societăţii S.C. K. S.R.L., acesta nu a avut însă legătură decât cu inculpatul E., fără a cunoaşte activităţile de evaziune fiscală derulate de inculpatul H. în cadrul S.C. I. S.R.L..

În acest sens, a apreciat că din punct de vedere al condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., aceasta ar fi presupus ca toţi cei trei inculpaţi acuzaţi de constituirea unui astfel de grup să acţioneze în comun, în mod coordonat, în scopul comiterii aceloraşi infracţiuni.

Chiar dacă inculpatul E. a fost implicat şi a coordonat activitatea fiecăreia dintre societăţile S.C. K. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L. în parte, acest aspect nu poate face să subziste coeziunea psihică şi scopul comun urmărit de toţi membrii pretinsului grup infracţional, cât timp cele două societăţi nu au derulat operaţiuni comerciale comune, fiecare dintre acestea eludând plata propriilor taxe către bugetul de stat, între G. şi H. neexistând nicio legătură obiectivă sau de ordin subiectiv.

Din punct de vedere al tipicităţii subiective, a susţinut că în cauză nu poate exista infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, dacă inculpaţii nu au avut scopul săvârşirii în comun a activităţilor de evaziune fiscală ce sunt puse în sarcina lor, ci fiecare a derulat în mod distinct, în cadrul propriei sale firme, anumite activităţi cu caracter evazionist, lipsa rezoluţiei infracţionale comune în cazul săvârşirii infracţiunilor predicat făcând să lipsească tocmai rezoluţia infracţională comună necesară constituirii şi funcţionarii grupului.

3. Greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în contextul nereţinerii in favoarea acestuia a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

În acest sens, a arătat că în cauză, periculozitatea inculpatului şi a faptelor puse în sarcina sa trebuie apreciată prin prisma tuturor împrejurărilor legate de fapta comisă.

A solicitat instanţei de apel reţinerea circumstanţei atenuante cuvenită, având în vedere că, în opinia inculpatului, acesta a fost folosit de către coinculpatul E., profitându-se de starea sa precară de sănătate şi de dependenţa sa financiară, în fapt întreaga activitate a societăţii S.C. K. S.R.L. fiind desfăşurată de inculpatul E., singurul de altfel care deţinea stampila societăţii.

Atât raporturile comerciale derulate de societate, cât şi ulterior toate activităţile menite a ascunde activitatea evazionistă infracţională, au fost desfăşurate de inculpatul E., care a angajat societatea în raporturile contractuale generatoare de venit, plătind ulterior serviciile de asistenţă juridică şi contabilitate necesare acoperirii activităţii sale ilicite.

A apreciat că toate acestea, coroborate cu lipsa antecedentelor sale penale, conduita inculpatului anterior şi ulterior comiterii infracţiunii, pot duce la concluzia ca inculpatul nu este infractor cu grad ridicat de periculozitate, iar gravitatea faptelor sale este diminuată.

În acest context, a susţinut că împrejurările legate de fapta comisă, ce se desprind din materialul probator diminuează gravitatea faptelor săvârşite de inculpat şi periculozitatea sa ca individ, motiv pentru care în urma admiterii prezentului apel a solicitat să se reţină în favoarea sa efectele circumstanţei atenuate judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) Iit.b C. pen., dându-i efectul prevăzut de art. 76 alin. (1) C. pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei, şi reindividualizând între aceste limite pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile cu privire la care a fost trimis în judecată.

VI. Inculpatul H., a criticat sentinţa penală atacată, sub aspectul temeiniciei şi al nelegalităţii sale, solicitând redozarea pedepsei, aplicarea unei pedepse rezultante de cel mult 1 an, 8 luni şi 6 zile, schimbarea modalităţii de executare stabilite de instanţa de fond, în sensul aplicării unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

1. Greşita individualizare a pedepsei, în raport de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi de art. 76 C. pen. referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante.

În opinia inculpatului, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi de art. 76 C. pen., instanţa de fond trebuia să aplice pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., o pedeapsă mai mică de un an, iar pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, o pedeapsă sub 2 ani sau amenda.

2. Greşita individualizare a pedepsei, din perspectiva modalităţii de executare a acesteia, stabilită de instanţa de fond.

A apreciat că, în raport de pedeapsa ce va fi stabilită, ca urmare a reindividualizării acesteia, se impune schimbarea modalităţii de executare şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

La data de 19 septembrie 2022, inculpatul H., prin apărător, a depus motive de apel suplimentare, solicitând în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

În acest sens, a arătat că pentru cele două fapte reţinute în sarcina inculpatului, prescripţia răspunderii penale s-a împlinit la data de 10.04.2021.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că se impune încetarea procesului penal faţă de inculpatul H. şi lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

Prin încheierea din data de 01 martie 2022, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrarea juridică a faptelor:

- pentru inculpatul A., din două infracţiuni de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 într-o singură infracţiune de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- pentru inculpatul C., din complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- pentru inculpatul E., din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (privind un expert contabil) în infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, urmare a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de inculpatul C., Înalta Curte a dispus îndreptarea erorii materiale cuprinse în expozitivul şi dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 01 martie 2022, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică vizând infracţiunea de complicitate de dare de mită reţinută în sarcina inculpatului C..

Analizând sentinţa penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi, în raport cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de inculpaţi, Înalta Curte va analiza cu titlu prioritar cazurile de nulitate absolută care au fost invocate de inculpatul A.:

Astfel, nulitatea este definită ca fiind acea sancţiune procesuală constatată şi aplicată, după caz, de organul judiciar sau instanţa de judecată, care atrage nevalabilitatea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, dacă s-a produs o vătămare dovedită sau prezumată de lege, ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, dispunându-se refacerea lui atunci când este necesar şi dacă este posibil după natura nulităţii invocate.

În cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative, vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune, precum şi faptul că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Aşadar, sancţiunea care implică întotdeauna existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată în niciun mod, nu poate proteja decât acele dispoziţii care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părţilor. Or, în cazul nulităţilor absolute toate dispoziţiile aflate sub această sancţiune sunt dispoziţii, care prin voinţa legii garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părţilor, fără a mai fi necesar să se facă evaluări şi reglementări despre încadrarea în acest temei.

Nulităţile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumţii legale absolute, încălcarea legii având consecinţe grave şi directe asupra realizării scopului procesului penal.

Pe aceste coordonate, Înalta Curte va efectua propria analiză prin raportare la cazurile concrete invocate:

1. Primul motiv de nulitate absolută invocat vizează nelegalitatea compunerii completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în fond, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale.

În susţinerea acestui motiv de apel, apelantul inculpat A. a arătat că la data soluţionării prezentei cauze, nu existau repartizate şi specializate complete de judecată pentru a soluţiona cauzele prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

Prin Decizia nr. 17/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie- completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi alin. (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Din hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 15 din 11 iulie 2019, rezultă că în cadrul secţiei penale a Curţii nu au fost desemnate prin hotărâri ale acestui colegiu completuri specializate pentru judecarea cauzelor de corupţie pentru perioada 2016-2019, fiind aprobate şi înfiinţate completurile de judecată care să judece cauze privind infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Aşadar, a opinat în sensul că, toate încheierile pronunţate de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în fond, până la data de 11 iulie 2019 sunt lovite de nulitate absolută, faţă de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte pe această critică circumscrisă cazului de nulitate absolută ce vizează nelegala compunere a instanţei, îşi va porni analiza de la deciziile Curţii Constituţionale care dincolo de faptul că nu au fost încălcate, nu-şi găsesc aplicabilitatea după cum se va demonstra în concret pe coordonatele faptice ale speţei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/07.11.2018 cu majoritate de voturi, s-a admis sesizarea Guvernului României şi s-a constatat "existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară."

Prin Decizia nr. 417/3.07.2019 pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 825 din 10 octombrie 2019 a fost soluţionat conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

Prin această decizie, Curtea Constituţională, cu majoritate (cinci voturi din nouă), a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat existenţa unui "conflict de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003".

Potrivit dispozitivului deciziei "cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Pentru a dispune astfel, Curtea Constituţională a reţinut că "judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate" (paragraful 138), în condiţiile în care art. 354 alin. (1) din C. proc. pen. prevede că "instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege", "compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. stabilind expressis verbis că *Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată" (paragraful 139).

Curtea Constituţională a constatat că "nicio prevedere nu consacră specializarea de drept a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia judecării infracţiunilor de corupţie, din contră, prevăzând că se constituie completuri specializate rezulta o obligaţie corelativă de determinare a specializării şi de specializare a acestora/a unora dintre aceştia. Curtea nu exclude ca toţi judecătorii, prin prisma experienţei lor profesionale/formării profesionale, să fie specializaţi în această materie, însă acest aspect trebuie determinat şi constatat ca atare(…). Judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este de plano specializat." (paragraful 146)

În aceste condiţii, Curtea Constituţională a reţinut că, şi "dacă toţi judecătorii secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea fi consideraţi, (...), ca fiind specializaţi în materia infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 şi ar putea intra, astfel, în compunerea completurilor specializate, în primă instanţă, având, aşadar, aptitudinea profesională de a judeca infracţiuni reglementate de Legea nr. 78/2000, nu înseamnă, totuşi, că toate completurile în care aceştia sunt desemnaţi au şi competenţa de a judeca infracţiunile antereferite. (…) Faptul că toţi judecătorii sunt specializaţi nu înseamnă decât că alegerea componenţei completurilor se va face dintre toţi aceştia." (paragraful 147)

Curtea Constituţională a mai reţinut şi că "modul lipsit de transparenţă, empiric şi deficitar de stabilire a specializării judecătorilor, realizat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, nu produce din punct de vedere procedural o încălcare a Constituţiei, neavând încă amplitudinea necesară, în schimb, întrucât prin hotărârea menţionată au fost constituite completurile specializate, Curtea consideră că, formal, scopul legii a fost atins pentru perioada ulterioară adoptării acestei hotărâri." (paragraful 160)

La data de 21 decembrie 2021, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, a pronunţat hotărârea în cauzele conexate C 357/19, C 379/19, C 547/19, C 811/19 şi C 840/19, statuând astfel:

- "1. Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referinţă care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE şi au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ţinut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ţinând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alin. (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menţionate.

- 2. Articolul 325 alin. (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia hotărârile în materie de corupţie şi de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) care nu au fost pronunţate, în primă instanţă, de completuri de judecată specializate în această materie sau, în apel, de completuri de judecată ai căror membri au fost desemnaţi toţi prin tragere la sorţi sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupţie şi de fraudă în domeniul TVA ului în discuţie trebuie, dacă este cazul, în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanţă şi/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naţionale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupţie în general. Obligaţia de a se asigura că astfel de infracţiuni fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv nu scuteşte instanţa de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanţă să poată aplica un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate.

- 3. Articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deciziile curţii constituţionale naţionale sunt obligatorii pentru instanţele de drept comun, cu condiţia ca dreptul naţional să garanteze independenţa curţii constituţionale menţionate în special faţă de puterile legislativă şi executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziţii. În schimb, aceste dispoziţii din Tratatul UE şi decizia menţionată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curţii constituţionale naţionale de către judecătorii naţionali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară.

- 4. Principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928."

- În raport cu argumentele în susţinerea inaplicabilităţii sau lipsei de efect a deciziei pronunţate de instanţa europeană, Înalta Curte subliniază caracterul obligatoriu al dezlegării date prin hotărârea prealabilă, instanţa naţională fiind ţinută de decizia pronunţată cu titlu preliminar de Curte în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor dreptului Uniunii în cauză, în vederea soluţionării litigiului principal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C 689/13).

- Astfel cum se precizează în paragraful 257 al deciziei menţionate, jurisprudenţa instanţei europene a afirmat în mod constant că instanţa naţională care a exercitat opţiunea sau şi a îndeplinit obligaţia de a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 TFUE este obligată a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura o reglementare sau o practică naţională care ar constitui un eventual obstacol în calea eficacităţii depline a normelor dreptului Uniunii. Această obligaţie face parte integrantă din atribuţiile de instanţă a Uniunii care îi revin instanţei naţionale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenţei sale, a normelor dreptului Uniunii, iar exercitarea acestei puteri constituie o garanţie inerentă independenţei judecătorilor care decurge din articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE.

- În concret, principiul supremaţiei impune instanţei naţionale însărcinate cu aplicarea dispoziţiilor dreptului Uniunii obligaţia, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naţionale care să fie conformă cu cerinţele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

- Or, astfel cum s-a reţinut în paragraful 253 al deciziei, din jurisprudenţa Curţii rezultă că articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolul 325 alin. (1) TFUE, precum şi obiectivele de referinţă enunţate în anexa la Decizia 2006/928 sunt formulate în termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, astfel încât ele au efect direct, în acest sens Curtea menţionând ca relevante Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C 42/17, precum şi Hotărârea din 18 mai 2021, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi alţii, C 83/19, C 127/19, C 195/19, C 291/19, C 355/19 şi C 397/19.

- În ce priveşte conţinutul principiului supremaţiei dreptului comunitar, Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa constantă şi a reamintit în cuprinsul paragrafelor 244-262 din decizie, că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, existând altfel riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie. Curtea a considerat astfel că, deşi a fost încheiat sub forma unui acord internaţional, Tratatul CEE constituie carta constituţională a unei comunităţi de drept, iar caracteristicile esenţiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt în special supremaţia acesteia în raport cu dreptul statelor membre şi efectul direct al unei întregi serii de dispoziţii aplicabile statelor membre şi resortisanţilor lor. În acest sens există o jurisprudenţă constantă şi bogată a Curţii, anterioară aderării României la Uniunea Europeană, relevante fiind hotărârile pronunţate în cauzele nr. 26/62 -van Gend &Loos din data de 5 februarie 1963, nr. 6/64 -Costa din data de 15 iulie 1964, nr. 106/77 -Simmenthal din data de 9 martie 1978, nr. 11/70 -Internationale Handelgesellschaft din data de 17 decembrie 1970, al cărei caracter obligatoriu pentru toate instituţiile statelor membre, inclusiv instanţele naţionale, a fost cunoscut, acceptat şi asumat de statul român.

- Curtea a adăugat că, întrucât articolul 4 alin. (2) TUE prevede că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, aceasta nu poate respecta o astfel de egalitate decât dacă statele membre se află, în temeiul principiului supremaţiei dreptului Uniunii, în imposibilitatea de a face să prevaleze, împotriva ordinii juridice a Uniunii, o măsură unilaterală, indiferent de natura acesteia. În acest context, Curtea a arătat că, în exercitarea competenţei sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, acesteia îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremaţiei dreptului Uniunii în raport cu dispoziţiile relevante ale acestui drept, întinderea menţionată neputând depinde nici de interpretarea unor dispoziţii ale dreptului naţional, nici de interpretarea unor dispoziţii de drept al Uniunii reţinute de o instanţă naţională, care nu corespund interpretării Curţii.

- Potrivit Curţii, efectele asociate principiului supremaţiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispoziţiile interne, inclusiv de ordin constituţional, să poată împiedica acest lucru. Instanţele naţionale sunt ţinute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naţionale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional (par. 245-252 din decizia amintită).

- Curtea a reiterat recent în jurisprudenţa sa, în urma sesizării de către o altă instanţă română, statuând explicit şi categoric prin Hotărârea pronunţată în cauza C-430/21 la data de 22 februarie 2022 că "Articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 şi cu articolul 4 alin. (2) şi (3) TUE, cu articolul267 TFUE, precum şi cu principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale în virtutea căreia instanţele de drept comun ale unui stat membru nu au abilitarea să examineze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei legislaţii naţionale pe care curtea constituţională a acestui stat membru a constatat-o ca fiind conformă cu o dispoziţie constituţională naţională care impune respectarea principiului supremaţiei dreptului Uniunii."

- Prin aceeaşi decizie, Curtea a reamintit că deţine o competenţă exclusivă pentru a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, iar în cadrul acestei competenţe îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremaţiei care nu poate depinde nici de interpretarea unor dispoziţii de drept naţional, nici de interpretarea unor dispoziţii ale dreptului Uniunii reţinute de o instanţă naţională care nu corespunde interpretării Curţii (paragraf 52 din hotărârea pronunţată în cauza C-430/21).

- Competenţa exclusivă include şi interpretarea articolului 4 alin. (2) TUE, Curtea fiind singura abilitată să verifice dacă o obligaţie de drept a Uniunii încalcă identitatea naţională a unui stat membru (paragraf 68 şi urm. din hotărârea pronunţată în cauza C-430/21 şi jurisprudenţa anterioară citată).

- Această constatare a contrarietăţii efectelor Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile de drept al Uniunii ce instituie obligaţii formulate în termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa să dea efect direct obiectivelor de referinţă enunţate în anexa la Decizia 2006/928 şi să lase neaplicată decizia instanţei de contencios constituţional, orice altă interpretare a dreptului Uniunii fiind contrară elementelor de interpretare furnizate de Curtea de Justiţie şi de natură a antrena răspunderea statului român.

- În privinţa semnificaţiei sintagmei "risc sistemic de impunitate", se impune o primă observaţie şi anume, aceea că aprecierea existenţei un astfel de risc nu se raportează la situaţia concretă din cauză, noţiunea "sistemic" exclude de plano o astfel de interpretare.

- O a doua observaţie vizează conceptul de "risc", concept care exprimă probabilitatea unor întâmplări negative şi impactul acesteia, riscul fiind un eveniment incert sau o condiţie care, dacă apare, produce un efect asupra unor obiective. Cu alte cuvinte, evaluarea existenţei unui risc presupune o deducţie logică bazată pe un set de împrejurări care fundamentează în mod rezonabil presupunerea obiectivă că, în cazul nostru, o anumită practică judiciară are aptitudinea de a produce un anumit efect.

- De altfel, riscul sistemic de impunitate nu are semnificaţia împlinirii iminente a termenului de prescripţie într-o cauză dată, semnificaţie care ar genera, prin ea însăşi, o practică judiciară neunitară şi nici nu se rezumă în mod exclusiv la împlinirea termenului de prescripţie, ci la orice altă împrejurare care ar avea aptitudinea de a produce acest rezultat, în dezlegarea dată de Curtea de Justiţie la punctul 2 din dispozitiv nefiind menţionată această condiţie limitativă. Faptul că în considerentele deciziei se face referire punctuală la împlinirea termenului de prescripţie este datorată necesităţii de a analiza argumentele prezentate de instanţele de trimitere, însă cauzele care atrag impunitatea pot fi multiple, iar Curtea nu a restrâns în dispozitivul hotărârii pronunţate posibilitatea de evaluare a riscului de impunitate prin raportare la criteriul prescripţiei.

- Revine instanţei aprecierea asupra existenţei unui "risc sistemic de impunitate", în considerarea competenţelor sale de instanţă a Uniunii abilitată să dea efect direct dreptul Uniunii astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiţie. De altfel, existenţa unui risc face obiectul evaluării şi în cadrul altor proceduri, de pildă, cele având ca obiect luarea unor măsuri preventive sau a unor măsuri asigurătorii.

Aceste Decizii pe care Înalta Curte le-a redat în aspectele sale esenţiale şi care reliefează când, cum şi în ce context sunt ele aplicabile relevă prin raportare la coordonatele concrete ale cauzei că ele au fost invocate pur formal.

Apelantul inculpat A. face o referire selectivă la hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 15 din 11 iulie 2019, din care rezultă că în cadrul secţiei penale a Curţii nu au fost desemnate prin hotărâri ale acestui colegiu completuri specializate pentru judecarea cauzelor de corupţie pentru perioada 2016-2019, fiind aprobate şi înfiinţate completurile de judecată care să judece cauze privind infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Aşadar, a opinat în sensul că, toate încheierile pronunţate de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în fond, până la data de 11 iulie 2019 sunt lovite de nulitate absolută, faţă de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Netemeinicia motivului invocat rezultă cu prisosinţă din parcursul pe care l-a avut dosarul din momentul înregistrării lui şi până la momentul soluţionării cauzei de către instanţa de fond şi din care rezultă că judecarea prezentei cauze supusă astăzi pe acest motiv de nelegalitate cenzurii în apel s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, completul fiind legal constituit.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată în cadrul unui dosar mult mai amplu, prin rechizitoriul nr. x/2015 pentru o multitudine de fapte printre care şi cele supuse analizei în prezenta cauză.

· Prin încheierea din data de 03 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2018 s-a dispus în temeiul art. 46 C. proc. pen. raportat la art. 44 alin. (2) C. proc. pen., disjungerea celor trei secţiuni din cuprinsul rechizitoriului respectiv "Secţiunea I cap. III - Starea de fapt privind abuzul în serviciu comis în dauna părţii vătămate LLL.", "Secţiunea III - Infracţiunile de corupţie comise de inculpaţii MMM., NNN., OOO., PPP. şi QQQ.", respectiv Secţiunea IV - "Grupul infracţional organizat" anterior enumerate şi formarea câte unui dosar pentru fiecare activitate infracţională între care există legătură de indivizibilitate, după cum urmează:

1. Dosarul nr. x/2018, care conţine secţiunea referitoare la infracţiunile de abuz în serviciu descrise în Secţiunea I şi va cuprinde următoarele volume din dosarul de urmărire penală: vol. x; privind pe inculpaţii A., RRR., SSS., TTT., UUU.;

2. Dosarul nr. x/2018, care conţine secţiunea referitoare la infracţiunile de dare şi luare de mită descrise în Secţiunea III şi va cuprinde următoarele volume din dosarul de urmărire penală:1, 2, 5, 7, 8, 9 şi 81; privind pe inculpaţii MMM., OOO., NNN., QQQ. şi PPP.;

3. Dosarul nr. x/2018, conţine secţiunea referitoare la infracţiunile de grup infracţional organizat şi evaziune fiscală descrise la Secţiunea IV şi cuprinde următoarele volume din dosarul de urmărire penală: 35-66, 67-80, 82, 83, 84, 85; privind pe inculpaţii A., C., D., E., H. şi G., dosar ce formează de altfel obiectul prezentului apel şi care va fi prezentat şi structurat din perspectiva criticii de nelegalitate invocată de apelant sub aspectul nelegalei compuneri a instanţei.

4. Astfel:

· Ulterior disjungerii, prin încheierea din data de 10 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, s-au admis cererile în probaţiune formulate de procuror şi constând în audierea colaboratorului cu identitate reală, O. şi a martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale.

· La următorul termen de judecată acordat în cauză, respectiv 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timişoara a procedat la audierea martorilor ZZ., YY., XX., NN. şi MM..

· La termenul de judecată din data de 11 februarie 2019, s-a procedat la audierea martorilor CCC., VVV., WWW., XXX..

· La termenul de judecată din data de 11 martie 2019, motivat de faptul că judecătorul titular al completului, a lipsit din motive obiective, pentru a da posibilitatea judecătorului înlocuitor de a studia actele şi lucrările dosarului, s-a prorogat audierea martorilor şi discutarea cererii de schimbare a încadrării juridice.

· Prin încheierea din data de 8 aprilie 2019, având în vedere că prin Hotărârea de Colegiu nr. 7 din 28.03.2019 s-a dispus desfiinţarea completului, s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarului.

· Prin încheierea de şedinţă din data de 19.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar x/2018, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 7 din 28.03.2019 al Curţii de Apel Timişoara, în conformitate cu disp. art. 104 din Regulamentul ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, referatul din data de 15.04.2019 încheiat de grefierul cu atribuţii de repartizare aleatorie şi procesul-verbal din 15.04.2019 încheiat de Preşedintele secţiei penale, s-a dispus repartizarea ciclică a dosarelor aflate în prezent spre judecare aparţinând acestui complet, dosarul nr. x/2018 fiind repartizat completului P-NPI 10.

Ulterior, urmare a pronunţării deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 417/3.07.2019, Curtea de Apel Timişoara a stabilit prin Hotărârea de Colegiu nr. 15 din data de 11.07.2019, aprobarea şi înfiinţarea completurilor care să judece cauze privind infracţiunile de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2008. Prin hotărârea respectivă au fost stabilite completuri a căror specializare este de natură să asigure judecata în primă instanţă cu respectarea principiului legalităţii.

La următorul termen de judecată stabilit în cauză, după emiterea Hotărârii de Colegiu antereferită, respectiv la data de 11 septembrie 2019, completul de judecată nou învestit cu soluţionarea cauzei, după repartizarea ciclică a dosarului, a reluat judecarea cauzei, dispunând conform principiului continuităţii completului de judecată şi a nemijlocirii administrării probelor, aşa cum s-a statuat în cauzele Cutean contra României şi Beraru contra României, readministrarea probatoriului realizat anterior de completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei şi care a disjuns dosarul în trei dosare distincte.

Toate această prezentare relevă că urmare a Hotărârii de Colegiu nr. 7 din 28.03.2019, prin care cauza a fost repartizată completului P-NPI 10, complet diferit de cel în faţa căruia fuseseră administrate o multitudine de probe, acesta a reluat cercetarea judecătorească de la început cu respectarea tuturor dispoziţiilor legal, inclusiv ale Deciziilor Curţii Constituţionale invocate de apelant, decizii care de altfel au fost anterioare repartizării cauzei către acest nou complet.

Aşadar, referirea de către inculpatul A. la Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Timişoara nr. 15 din 11 iulie 2019, este una pur formală în contextul în care la data de 11 septembrie 2019 completul nou învestit a administrat toate probele ca şi cum ar fi fost învestit pentru prima oară cu soluţionarea cauzei pe fond, nepăstrând niciun act, măsură sau depoziţie de martor dintre cele administrate de completul iniţial învestit, astfel că nu se poate aprecia că în cauză a fost efectuat vreun act de cercetare judecătorească sau că probele au fost încuviinţate şi administrate de un complet nespecializat.

Cel de-al doilea motiv de apel invocat de inculpatul A. şi sancţionat cu nulitatea absolută vizează nulitatea mijloacelor de probă administrate ca urmare a punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2015, fiind puse în executare de Serviciile tehnice din cadrul S.R.I., aspect ce rezultă din răspunsul DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, existent la dosarul cauzei.

În acest sens, inculpatul a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 prin care s-a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. Aşadar, încălcarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere de către alte organe decât procurorul sau organele de cercetare ale poliţiei judiciare, atrage nulitatea absolută a actelor astfel efectuate.

De asemenea, a mai învederat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii (paragraful 37), Curtea Constituţională a reţinut că Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală.

Faţă de aceste aspecte, actele de urmărire penală realizate cu sprijinul SRI sunt lovite de nulitate absolută, probele astfel obţinute urmând a fi excluse de la dosarul cauzei.

Cu privire la această critică, circumscrisă cazului de nulitate absolută art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind incidentă parţială această critică pentru considerentele ce vor fi expuse:

Practic, apelantul inculpat A., a invocat nelegalitatea probelor obţinute prin prisma organului care a pus în executare mandatul de supraveghere tehnică, astfel că probele obţinute ca efect al faptului că Serviciile Tehnice din cadrul SRI nu au avut calitatea de organ de urmărire penală în sensul precizat, astfel că ne aflăm în prezenţa cazului de nulitate absolută menţionat.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către inculpatul A. cu privire la nulitatea interceptărilor au fost susţinute şi în procedura de cameră preliminară, după cum urmează:

- Prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în procedura de cameră preliminară, în temeiul art. 280 C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale publicată în M.Of nr. 190/14.03.2016, a constatat nulitatea interceptării convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii A., TTT., YYY., UUU., MMM., NNN., QQQ., OOO. şi D. autorizate în dosarul nr. x/2015 (la care se află conexate dosarele nr. x/2014 şi y/2013).

A menţinut interceptarea convorbirilor ambientale privindu-i pe aceşti inculpaţi.

În temeiul art. 102 alin. (3) C. proc. pen. a dispus excluderea din materialul probator administrat în cauză a proceselor-verbale de redare a convorbirilor mai sus menţionate a căror nulitate a fost constatată.

Prin încheierea nr. 783 din 25.09.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, a fost desfiinţată în parte încheierea din 5 iunie 2018 şi în totalitate încheierea din 14 iunie 2018 ale Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi rejudecând, au fost înlăturate din încheierea din 5 iunie 2018 a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018, dispoziţiile privind: constatarea nulităţii convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii A., TTT., YYY., UUU., MMM., NNN., QQQ., OOO. şi D., autorizate în dosarul nr. x/2015 la care se află conexate dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2013; excluderea din materialul probator administrat în cauză a proceselor-verbale de redare a convorbirilor mai sus menţionate a căror nulitate a fost constatată; refacerea actului de sesizare a instanţei în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., TTT., YYY., UUU., MMM., NNN., QQQ., OOO. şi D., prin înlăturarea menţiunilor referitoare la conţinutul probelor excluse, respectiv a proceselor-verbale menţionate; refacerea actului de sesizare a instanţei prin înlăturarea menţiunilor referitoare la conţinutul probelor excluse obţinute de colaboratorul cu identitate reală O. în afara perioadei legale de autorizare cuprinsă între 23.06.2015 - 21.08.2015.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018.

"S-a reţinut că din actele dosarului a rezultat faptul că în cauză nu au fost întocmite acte procedurale de către lucrători ai SRI, toate aceste acte fiind realizate de către lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în baza ordonanţelor de delegare emise de către procuror. Prin aceste ordonanţe, procurorul de caz a dispus delegarea activităţii de redare a convorbirilor înregistrate către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, constituită în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 120/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

În contextul legislaţiei indicate, completul de cameră preliminară a constatat că Direcţia Generală Anticorupţie care a procedat la efectuarea activităţilor de redare a convorbirilor telefonice, în baza autorizaţiilor emise de către instanţa de judecată, în baza C. proc. pen. anterior, ori a mandatelor de supraveghere tehnică, emise conform actualului C. proc. pen., are abilitatea de a efectua astfel de acte, acesta fiind organ de cercetare specială a cărui competenţă este reglementată prin lege specială.

În acest sens, a constatat că aceştia sunt lucrători specializaţi din cadrul poliţiei în sensul indicat de dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., iar efectuarea activităţii de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică nu contravine Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale."

Inculpatul A. a invocat din nou în cursul judecării în apel nulitatea absolută a mandatelor de supraveghere tehnică 476/A din 23.06.2015, 14/UP din 02.07.2015, 22/UP din 14.07.2015, 34/UP din 31.07.2015, 63/UP din 27.08.2015, 98/UP din 29.09.2015 şi mandatele de prelungire a mandatelor menţionate:103, 104, 106, 110, 116/UP toate din 29.09.2015 şi 120, 125, 126, 128/UP din 29.10.2015, respectiv 6, 10, 11, 22/UP din 29.01.2016.

Înalta Curte constată astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin deciziile sale, respectiv Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 535 din 17 iulie 2015 cu referire la probele obţinute în mod nelegal că "o probă nu poate fi obţinută nelegal, decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinut este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii autorizării sau administrării probei."

Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din C. proc. pen., prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative.

Nulităţile astfel cum sunt ele reglementate în dispoziţiile art. 280-282 din C. proc. pen. privesc doar actele procesuale şi procedurale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nu probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt.

Aşadar, aplicarea regimului nulităţilor conform art. 100 alin. (3) din C. proc. pen. doar actelor prin care s-a dispus sau autorizat proba sau actelor prin care s-a administrat acestea, pot fi supuse regimului nulităţilor absolute, nulitate ce nu poate fi înlăturată decât prin excluderea probei.

Aceleaşi aspecte au fost statuate de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 802/5.12.2017 unde a constatat că "nerespectarea interdicţiei absolute în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) -potrivit căreia probele obţinute prin tortură precum şi probele derivate din acestea nu pot fi folosite în cadrul procesului penal - şi a dispoziţiilor art. 101 alin. (1)-(3) din C. proc. pen. privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate cu excluderea necondiţionată a probei încă din faza procedurii de cameră preliminară, întrucât nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele precizate cade sub incidenţa inadmisibilităţii, care produce efecte prin intermediul nulităţii absolute."

Dat fiind aşadar caracterul şi natura normei încălcate în justificarea sancţiunii care intervine, respectiv cea a nulităţii absolute, Înalta Curte constată că o asemenea verificare este permisă şi posibilă şi în cursul judecăţii, conform regulii generale potivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal.

Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin procedee/practici neloaiale/nelegale justifică competenţa instanţelor de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte.

Altfel spus, probele menţinute ca legale de către judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere principiului legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită.

În şi pe aceste coordonate, verificând critica formulată şi circumscrisă cazului de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază aşa cum rezultă din verificările efectuate în cauză, că sunt incidente dispoziţiile invocate de apelantul inculpat A. şi care să aibă drept consecinţă excluderea probelor obţinute din punerea în executare în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte convorbirile telefonice efectuate în baza mandatelor de supraveghere tehnică după cum urmează:

Mandate de supraveghere tehnică - interceptări telefonice, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 - vol. 39 d.u.p., cu referire la inculpaţii A., D., C., O., E..

- nr. 476/A; 477/A; 478/A; 479/A; 480/A; 481/A din 23.06.2015.

- nr. 13/UP; 14/UP; 15/UP; 16/UP; 17/UP; 18/UP din 02.07.2015;

- nr. 22/UP din 14.07.2015;

- nr. 33/UP; 34/UP; 35/UP; 36/UP; 37/UP; 42/UP; 45/UP; 46/UP din 31.07.2015

- nr. 62/UP; 63/UP; 64/UP; 65/UP; 66/UP; 71/UP;74/UP; 75/UP din 27.08.2015;

- nr. 97/UP; 99/UP; 100/UP; 101/UP; 106/UP; 109/UP; 110/UP din 29.09.2015

- 119/UP; 120/UP; 121/UP; 122/UP; 123/UP; 128/UP; 131/UP; 132/UP din 29.10.2015;

- 5/UP; 6/UP; 7/UP; 8/UP; 9/UP; 12/UP; 13/UP; 14/UP din 29.01.2016.

Mandate de supraveghere tehnică - interceptări telefonice, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 - vol. 39 d.u.p., cu referire la martorii QQ., RR., YY. nr. 21/UP/14.07.2015 - QQ.

23/UP/14.07.2015 - QQ.

24/UP/14.07.2015 - QQ.

38/UP/31.07.2015 - RR.

41/UP/31.07.2015 - QQ.

67/UP/27.08.2015 - RR.

70/UP/27.08.2015 - QQ.

102/UP/29.09.2015 - RR.

105/UP/29.09.2015 - QQ.

124/UP/29.10.2015 - RR.

127/UP/29.10.2015- QQ.

139/UP/29.10.2015 - YY.

15/UP/29.01.2016- YY.

Din conţinutul procesului-verbal din data de 23 ianuarie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, aflat în fila x d.u.p., rezultă că s-a procedat la redarea în formă scrisă a convorbirilor şi comunicărilor telefonice interceptate şi înregistrate în perioada 02.07.2015-27.11.2015, în baza mandatelor de supraveghere tehnică nr.:

- 476,477,478,479,481,/A toate din 23.06.2015 emise de Tribunalul Timiş;

- 13,14,15,16,17,18,20,/UP toate din 02.07.2015 emise de Curtea de Apel Timişoara;

- 18/UP din 02.07.2015 emis de Curtea de Apel Timişoara;

- 22/UP din 14.07.2015 emis de Curtea de Apel Timişoara;

- 33,34,35,36,37,40,42,45,46,/UP toate din 31.07.2015 emise de Curtea de Apel Timişoara;

- 62,63,64,65,66,69,71,74,75/UP toate din 27.08.2015 emise de Curtea de Apel Timişoara;

- 96/UP din 21.09.2015 emis de Curtea de Apel Timişoara;

- 97,98,99,100,101,106,109,110/UP toate din 29.09.2015 emise de Curtea de Apel Timişoara;

- 119,120,121,122,123,128,131,132/UP toate din 29.10.2015 emise de Curtea de Apel Timişoara;

convorbiri imprimate pe suporţii optici, tip DVD-R, marca VERBATIM, cu seriile constructive: x, efectuate de A., D., C., O., E., RR., YY..

Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 14 martie 2016, vizează dispoziţiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., mai precis sintagma "ori de alte organe specializate ale statului", din cuprinsul acesteia, stabilind că este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, însă în considerentele deciziei se regăsesc constatări ale Curţii Constituţionale de interes pentru interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 912 alin. (1) din C. proc. pen. din 1969.

Astfel, în primul rând, Curtea a stabilit ce reprezintă, din punctul de vedere al dreptului procesual penal, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică şi procesul-verbal de consemnare a activităţilor de supraveghere, definind inclusiv noţiunile de "probă", "mijloc de probă" şi "procedeu probatoriu" (paragr. 29-31).

În al doilea rând, Curtea Constituţională a stabilit că realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute de art. 138-146 C. proc. pen., inclusiv al celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. (paragr. 32).

În al treilea rând, Curtea Constituţională a reţinut că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, prevăzută la art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este realizată prin acte procesuale/procedurale, fiind clar că acest articol de lege nu vizează activităţile tehnice, prevăzute în art. 142 alin. (2) din C. proc. pen., care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare (paragr. 33).

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a făcut referire la dispoziţiile art. 912 alin. (1) teza I din C. proc. pen. din 1969, evidenţiind că potrivit acestora doar procurorul şi organele de cercetare penală puteau lua parte la activitatea de supraveghere (paragr. 27).

Prin urmare, prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale s-a stabilit clar că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează doar de procuror şi de organele de urmărire penală şi că este diferită de activităţile tehnice desfăşurate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare.

În privinţa efectelor deciziilor curţii constituţionale, se constată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995, Decizia nr. 414/2010, Decizia nr. 392/2017) a stabilit că atât dispozitivul, cât şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, astfel că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin urmare, constatările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 51/2016, astfel cum au fost evidenţiate, sunt general obligatorii pentru instanţele de judecată şi se aplică în cauzele pendinte.

Curtea Constituţională a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii constatate ca fiind neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 404/2016).

Astfel, în raport de considerentele deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, este evident faptul că Serviciul Român de Informaţii nu este îndrituit să realizeze activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, care este un procedeu probator şi se afla în competenţa exclusivă a procurorului şi organelor de cercetare penală.

Din conţinutul adresei aflată în volumul II filele x al dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, urmare a adresei Judecătorului de cameră preliminară cu referire la dosarul ce formează obiectul prezentei cauze, rezultă că procesele de înregistrare şi descărcare a convorbirilor telefonice au fost înregistrate şi interceptate pe serverele aferente ale Sistemului Naţional de Interceptare.

Din conţinutul aceleiaşi adrese rezultă că înregistrarea efectivă a convorbirilor efectuate prin telefon a fost realizată de operatorii de telefonie, datele au fost stocate pe serverele Sistemului Naţional de Interceptare deţinut în Statul Român doar de Serviciul Român de Informaţii.

Înalta Curte constată astfel că, verificarea cu fidelitate a criticilor formulate pe acest aspect de către inculpatul A., relevă neechivoc că atât procedeul probator folosit, cât şi mijlocul de probă obţinut s-au dispus şi efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor legale, de către organe de cercetare care nu întrunesc exigenţele de rigoare impuse de dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza a II-a) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă în raport de argumentele de fapt şi drept expuse, va exclude din cadrul materialului probator toate convorbirile telefonice rezultate în baza mandatelor arătate în sensul nevalorificării acestora sub aspect probator.

Înalta Curte va da însă valoare probatorie convorbirilor din mediu ambiental, din conţinutul aceleiaşi adrese rezultă că potrivit ordonanţelor procurorilor, organele judiciare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne- Direcţia Generală Anticorupţie, cât şi ofiţerii de poliţie judiciară şi procurorul din cadrul DNA au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică eliberate în mod legal de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi consemnate în procese-verbale de către procuror şi organele poliţiei judiciare din cadrul DNA şi ofiţerii de poliţie judicară din cadrul DGA.

Aşadar, constată Înalta Curte că toate convorbirile obţinute în mediu ambiental îndeplinesc standardele de legalitate impuse atât de deciziile Curţii Constituţionale, cât şi de dispoziţiile procedurale în materie, sens în care vor fi valorificate corespunzător.

Cea de-a treia critică circumscrisă de asemenea de inculpatul A. şi care este comună şi cu cea a inculpatului C., cazului de nulitate absolută vizează nemotivarea sentinţei penale atacate, sens în care Înalta Curte le va analiza cumulat, întrucât în principiu vizează aceleaşi aspecte.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond a preluat ad litteram întreaga motivare redată de Parchet prin rechizitoriu fără să analizeze în mod real şi obiectiv prin propriile raţionamente probatoriul administrat raportat la acuzaţiile aduse inculpatului.

În hotărârea pronunţată nu se regăsesc argumentele logico-juridice şi probatorii pe care instanţa le-a avut în vedere atunci când a analizat aplicarea dispoziţiilor incriminatorii din perspectiva infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului. A precizat că nu se regăseşte în motivaţia instanţei o analiză a condiţiilor răspunderii penale raportat la probatoriul avut la dispoziţie de instanţă, ceea ce conduce la o nelegalitate flagrantă a hotărârii pronunţate, aceasta nerespectând exigenţele prevăzute de normele procesual penale privind hotărârea penală - art. 401, 402,403, 404 C. proc. pen.

În raport de aceste aspecte, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1, lit. b) raportat la art. 6, p. 1 şi 3 din CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţei de fond.

Înalta Curte, apreciază că susţinerile celor doi inculpaţi nu atrag nicicum desfiinţarea hotărârii, motivul de apel invocat se poate subsuma cel mult sancţiunii nulităţii relative care însă nu poate atrage desfiinţarea sentinţei cu trimiterea spre rejudecare, astfel cum se va arăta.

Motivarea hotărârii trebuie să conţină arătarea argumentelor ce sunt aduse pentru justificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiilor pe care instanţele judecătoreşti le adoptă.

Pornind de la această definiţie simplă şi care trebuie să stea la baza analizei justeţei unei soluţii, Înalta Curte prin raportare concretă la speţa supusă analizei în prezenta cauză apreciază că sunt îndeplinite standardele de rezonabilitate, care să permită instanţei de apel să efectueze propriul control de legalitate şi conformitate.

Deşi hotărârea instanţei de fond nu este motivată într-un mod exhaustiv astfel cum ar fi fost corect de realizat, Înalta Curte constată că este structurată şi prezentată într-o manieră aptă să formeze convingerea unui observator independent că s-au analizat toate probele şi s-au luat în considerare toate coordonatele concrete ale speţei supuse analizei.

Instanţa de fond a optat pentru o motivare mai simplistă şi în raport de faptul că aproape toţi inculpaţii au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, astfel încât a apreciat ca fiind superfluă reluarea analizei unei situaţii de fapt ce nu a fost contestată de către inculpaţi.

De altfel, Înalta Curte apreciază că pe aspectele de drept ce au necesitat abordări juridice, de genul celor care au impus schimbări de încadrări juridice instanţa de fond le-a analizat şi prezentat în mod detaliat, le-a argumentat de o manieră menită să confere claritate acuzaţiilor aduse nu numai celor doi inculpaţi care au formulat această critică, ci tuturor inculpaţilor implicaţi în angrenajul infracţional reţinut în cauză.

Înalta Curte apreciază că maniera de abordare a situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de fond este conformă si cu practica Curţii Europeane a Drepturilor Omului Hotărârea din 15 noiembrie 2016 în cauza A şi B. c. Norvegiei care în aplicarea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie a statuat că în vederea determinării înţelesului noţiunii de "acuzaţie în materie penală" trebuie avute în vedere trei criterii, denumite "criteriile Engel", arătând că pentru a putea reţine existenţa unei acuzaţii în materie penală în sensul Convenţiei, trebuie avute în vedere încadrarea juridică a infracţiunii în temeiul legislaţiei naţionale, natura infracţiunii şi severitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o suporte.

Or, instanţa de fond a pus accent în motivarea hotărârii tocmai pe natura acuzaţiei în materie penală prin prisma încadrării juridice a infracţiunii şi a naturii infracţiunii intervenind acolo unde a considerat necesar si pronunţând soluţie de achitare când intima convingere rezultată din analiza probelor a impus -o.

Pe aceste coordonate, instanţa de fond a stabilit astfel şi pedepsele ce le-a aplicat inculpaţilor în cadrul procesului de individualizare astfel că solicitarea de desfiinţare a sentinţei penale apelate cu trimitere spre rejudecare este una neîntemeiată.

Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că la analiza apelurilor formulate de inculpaţi cum de altfel va şi proceda, va complini motivarea instanţei de fond pe aspecte care necesită o abordare mai detaliată aptă să aducă clarificări cu privire la care cei doi apelanţi inculpaţi au avut de adus critici.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie formulate în cauză, Înalta Curte apreciază astfel cum se va demonstra, punctual, că de asemenea sunt nefondate după cum urmează:

SITUAŢIA PREMISĂ:

Cu titlu premergător, Înalta Curte apreciază că se impun a fi făcute scurte precizări în ceea ce priveşte situaţia premisă care a dat naştere acestui dosar penal.

La baza acestui dosar stă sesizarea din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 27.09.2013, sesizare ce a avut ca obiect săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală ca urmare a operaţiunilor frauduloase derulate de inculpatul E. prin societăţile comerciale S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L.

Urmare a acestei sesizări din oficiu s-a format dosarul penal nr. x/2013, ce a fost declinat la data de 02.02.2016 în favoarea DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, ulterior dispunându-se reunirea acestuia la cauza înregistrată sub nr. x/2015.

Sesizarea ce a stat la baza cercetărilor penale a vizat faptul că, în cursul anilor 2011-2013 inculpatul E. împreună cu două persoane de încredere, respectiv inculpaţii H. şi G., au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste prin intermediul celor două societăţi comerciale arătate mai sus, acţionând pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora "la negru" cu eludarea obligaţiilor legale privind taxele şi impozitele datorate către bugetul de stat.

Pe aceste coordonate şi în acest context, la sugestia şi cu aportul nemijlocit al inculpatului D., avocat la data săvârşirii faptelor care era într-o strânsă relaţie cu inculpatul evazionist E., dar şi cu inculpatul A., care avea la acea dată calitatea de inspector şef al IPJ Timiş acceptă după cum se va demonstra să intre în acest angrenaj infracţional şi să încerce să îl scape de dosarul penal ce se înregistrase pe numele inculpatului E..

Liantul acestui şir de intervenţii astfel cum se va demonstra este inculpatul avocat D., care profitând de faptul că îi cunoştea atât pe inculpatul E., cât şi pe inculpatul A., şi motivat de faptul că ar mai putea obţine nişte avantaje patrimoniale a intervenit încă de la înregistrarea dosarului pentru a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul E..

Deşi în acest angrenaj infracţional ulterior a fost introdus şi inculpatul C. activitatea acestora nu se poate circumscrie astfel cum au fost trimişi în judecată şi a susţinut şi parchetul prin critica adusă activităţii infracţionale ce caracterizează grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen.

În acest context, s-a reţinut în sarcina celor trei inculpaţi A., C. şi D. săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen. în cauză, arătându-se că grupul a fost iniţiat şi constituit de inculpaţii E., H. şi G., pentru ca mai apoi grupul infracţional să fie format şi cu inculpaţii A., C. şi D., grupul având ca scop comiterea mai multor infracţiuni şi nu doar a infracţiunii de evaziune fiscală, în cadrul grupului rolul primordial revenindu-i inculpatului E., iniţiatorul, coordonatorul şi liantul grupului infracţional organizat; astfel că în cauză, a existat un singur grup infracţional organizat format din inculpaţii E., H., G., A., C. şi D., care iniţial a avut un anumit scop, ulterior acesta s-a diversificat, grupul fiind destructurat în anul 2006.

ANALIZA PE FOND A ACUZAŢIILOR:

Pentru că toţi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen., iar critica de netemeinicie a parchetului porneşte de la soluţia de achitare dispusă în cauză, analiza motivelor de apel va porni de la această acuzaţie.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că motivul de apel al parchetului ce vizează netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei de achitare a inculpaţilor A., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 C. pen. este nefondat.

În mod absolut judicios instanţa de fond a defalcat activitatea infracţională ce face obiectul analizei prezentului dosar în două perioade şi într-un mod logic şi corect argumentat a arătat că activităţile inculpaţilor A., C. şi D. nu se circumscriu sferei infracţionalului din punctul de vedere al infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen.

Se reţine în sarcina acestor trei inculpaţi că în cursul lunii octombrie 2013 au aderat la un grup infracţional organizat în scopul favorizării făptuitorului E., liderul clanului F. din Lugoj, cercetat în mai multe dosare penale, printre care şi dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, astfel încât cercetarea penală a acestuia să conducă în final la o soluţie favorabilă făptuitorului.

Or, aşa cum rezultă din actul de sesizare activitatea infracţională a inculpaţilor E., G. şi H. s-a derulat până în luna aprilie 2013, iar activitatea infracţională a inculpaţilor A., C. şi D. după momentul epuizării activităţii desfăşurate de primul grup, respectiv începând cu data înregistrării dosarului nr. x/2013

Înalta Curte apreciază că de niciunde nu reiese că inculpaţii A., C. şi D. ar fi aderat la grupul infracţional deja creat, acest grup fiind format iniţial din inculpaţii E., G. şi H., scopul grupului infracţional fiind de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală, succesiunea de evenimente astfel cum s-au derulat reliefează că momentul la care cei trei inculpaţi au intervenit a fost ulterior celui în care s-a consumat infracţiunea de evaziune fiscală de către ultimii inculpaţi astfel că susţinerea parchetului este una pur formală.

Inculpatul A., în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, în cursul lunii octombrie 2013 intervine aşa cum s-a arătat în situaţia premisă la sugestia şi solicitarea inculpatului avocat D., abia la momentul înregistrării dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu scopul ca cercetarea penală a acestuia să conducă în final la o soluţie favorabilă inculpatului E., şi în acest context a fost cooptat şi inculpatul C. căruia i s-a repartizat ulterior dosarul.

Astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută prin însuşi actul de sesizare, infracţiunea de evaziune fiscală s-a consumat până în luna aprilie 2013, astfel că inculpaţii A. şi C., respectiv avocatul D., nu mai puteau să adere la grupul infracţional organizat condus de inculpatul E., în condiţiile în care activităţile legate de evaziunea fiscală fuseseră deja comise, grupul creat în acest sens încetându-şi activitatea.

Practic, activităţile ulterioare ale celor trei inculpaţi au fost comise în scopul de a-l scăpa de tragerea la răspundere penală pe inculpatul E. şi implicit al celorlalţi doi inculpaţi G. şi H., şi în acest context infracţional nu se poate reţine că activităţile lor au fost de aderare la un grup care practic nu mai exista.

Înalta Curte apreciază că analiza activităţii inculpaţilor A., C. şi D., s-ar fi impus din perspectiva creării şi funcţionării unui nou grup infracţional organizat format din aceşti inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, însă o asemenea acuzaţie nu mai poate fi reţinută în condiţiile în care prin actul de sesizare a instanţei nu s-a reţinut o asemenea faptă împotriva celor trei inculpaţi arătaţi, astfel cum corect a analizat şi instanţa de fond.

Înalta Curte apreciază că activităţile organizate ale acestora s-au circumscris unei rezoluţii infracţionale ce a avut ca scop favorizarea făptuitorului E., liderul clanului F. din Lugoj, în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, strategiile de acţiune pentru obţinerea rezultatului favorabil, în sensul identificării şi promovării unor soluţii de natură juridică, asistenţă şi reprezentare a altor persoane pentru a se putea deţine controlul asupra tuturor actelor de urmărire penală care îl vizau pe inculpatul E., precum şi toate celelalte activităţi desfăşurate nu pot fi asimilate astfel cum a susţinut parchetul unei rezoluţii care i-ar include pe toţi inculpaţii din prezenta cauză aceluiaşi grup infracţional organizat.

Aşadar, Înalta Curte constată că activităţile inculpaţilor A., C. şi D. sunt activităţi de sprijin ulterior în activitatea de urmărire penală privind dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, şi nicidecum în activitatea infracţională de evaziune fiscală care se epuizase în aprilie 2013, astfel că o analiză separată pe grup infracţional avându-i ca autori doar pe aceşti trei inculpaţi dincolo de faptul că duce la schimbarea situaţiei de fapt reţinută prin actul de sesizare ar echivala şi cu extinderea limitelor judecăţii, lucru nepermis de lege.

În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază în deplin consens cu instanţa de fond, că o asemenea acuzaţie nu mai poate fi susţinută în timpul judecăţii întrucât ea nu a fost formulată în actul de sesizare a instanţei, astfel că soluţia de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pronunţată în cauză este singura care garantează şi asigură respectarea principului legalităţii şi răspunderii penale conform acuzaţiilor aduse.

Criticile de netemeinicie formulate de inculpatul A. vizează greşita condamnare pentru infracţiunile de luare de mită, instigare la dare de mită şi favorizarea făptuitorului.

A arătat inculpatul că instanţa de fond a apreciat şi reţinut contrar starea de fapt decât cea real existentă ce rezulta din declaraţiile persoanelor audiate privind implicarea inculpatului A. în relaţionarea cu inculpaţii E. şi D. privind instrumentarea dosarului nr. x/2013, astfel că interpretarea dată probelor este greşită şi a condus la o analiză deformată a întregii stări de fapt, supusă cercetării penale în acest dosar.

Deopotrivă inculpatul a criticat greşita reţinere în cazul infracţiunii de luare de mită a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, sens în care a arătat că prin actul de sesizare s-a reţinut calitatea sa de inspector şef al IPJ Timiş, noiembrie 2013- ianuarie 2015, iar după data de 20.01.2015, de ofiţer de poliţie în octombrie 2013- februarie 2016, ar fi pretins şi primit de la inculpatul E., suma totală de 7000 euro. Ori, din actele dosarului rezultă că în perioada 19.01.2015- 07.08.2015 a fost suspendat din funcţia de inspector şef al IPJ Timiş, iar ulterior a fost pus la dispoziţie şefului IPJ îndeplinind atribuţiunile stabilite de acesta.

Analiza motivelor de apel invocate pe palierul de netemeinicie de către inculpatul A. sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi expuse:

Înalta Curte pentru a complini analiza structurată a faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi care din punctul de vedere al apărării nu întruneşte exigenţele cerute de art. 6 din CEDO, va analiza într-un mod exhaustiv fiecare dintre infracţiunile pentru care acesta a fost trimis în judecată, tocmai pentru a înlătura orice echivoc.

Prioritar însă examinării situaţiei de fapt, se va analiza critica de nelegalitate ce vizează în opinia inculpatului greşita reţinere în cazul infracţiunii de luare de mită a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât în perioada 19.01.2015- 07.08.2015 a fost suspendat din funcţia de inspector şef al IPJ Timiş, iar ulterior a fost pus la dispoziţie şefului IPJ îndeplinind atribuţiunile stabilite de acesta prin dispoziţia şefului IPJ.

Aşa cum s-a arătat în situaţia premisă la solicitarea şi cu suportul nemijlocit al inculpatului D., inculpatul A. într-o deplină conivenţă cu acesta acceptă contra unor sume de bani să îşi dea concursul la sustragerea de la răspundere penală a inculpatului E. cu privire la care organele de cercetare penală se sesizaseră din oficiu întrucât existau suspiciuni că desfăşoară activităţi de tip evazionist.

Astfel, cu adresa nr. x/2013 din data de 30.09.2013, procesul-verbal de sesizare din oficiu a procurorului din data de 27.09.2013 - filele x, volumul 69 se înregistrează dosarul penal pe numele inculpatului E., dată la care inculpatul A. în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, acceptă şi îşi dă concursul la desfăşurarea activităţilor infracţionale ce s-au derulat ulterior.

Înalta Curte constată că din această poziţie de conducere pe care o ocupa la data săvârşirii faptei, inculpatul a dispus măsuri în dosarul penal nr. x/2013 în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unor act ce intrau în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, şi această calitate este determinantă la încadrarea juridică a faptei de luare de mită.

Faptul că ulterior a pierdut această calitate nu are nici un fel de relevanţă din punct de vedere penal, startul şi parcursul dosarului a fost stabilit de el din funcţia de conducere pe care o deţinea la data înregistrării dosarului, dată la care s-a şi consumat infracţiunea de luare de mită, dat fiind natura sa de infracţiune simplă care se consumă anticipat, şi care nu cunoaşte un moment al consumării şi separat unul al epuizării, astfel că nu poate fi primită susţinerea acestuia de înlăturare a dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât pe parcursul activităţii infracţionale şi-a pierdut această calitate.

Acceptarea sumei de bani, rolul său activ în favorizarea inculpatului E. s-au derulat din această poziţie de forţă care i-a permis să intervină şi să dispună ofiţerilor din subordinea sa.

Acest aspect rezultă cu prisosinţă din parcursul dosarului, respectiv adresa cu nr. 828/P/2013 din data de 30.09.2013, procesul-verbal de sesizare din oficiu a procurorului din data de 27.09.2013 - filele x, volumul 69 - percheziţie informatică d.u.p. prin care s-a constatat că în mediile de stocare şi telefoanele mobile ale inculpatului D. au fost identificate documente fotografiate încă din data de 07.10.2013, din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu nr. 828/P/2013, aspect care relevă o înţelegere încă din acel moment între inculpatul D. şi A. de favorizare a inculpatului E..

Mai mult decât atât, acest aspect este probat şi din faptul că pe adresa care la data de 07.10.2013 era în posesia inculpatului D. nu exista încă rezoluţia din data de 08.10.2013 prin care dosarul este repartizat inculpatului C. - dosar cu fila x d.u.p., precum şi din declaraţiile de recunoaştere ale celorlalţi inculpaţi.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte va respinge solicitarea inculpatului de înlăturare dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, ca nefiind întemeiate.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită în forma prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, se reţine în sarcina acestuia că în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2015, iar după data de 20 ianuarie 2015 având calitatea de ofiţer de poliţie până în luna februarie 2016, care a pretins şi primit de la inculpatul E., direct ori indirect, prin intermediul inculpatului D., suma de 7.000 euro în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Probele administrate în cauză astfel cum vor fi redate relevă neechivoc implicarea inculpatului în activitatea infracţională subsumată din punct de vedere juridic infracţiunii de luare de mită.

Astfel:

Declaraţia inculpatului A. din timpul urmăririi penale -din data de 07.03.2016 deşi este una pro causa reliefează implicarea şi prezenţa sa într-un context care este de departe unul care să îi fie favorabil.

În toamna anului 2013 a primit o informare din partea Direcţiei Judeţene de Informaţii Timiş clasificată cu nivelul secret de serviciu prin care se încunoştinţa I.P.J. Timiş, al cărui şef era, de existenţa unor indicii cu privire la posibila infracţiune de evaziune fiscală săvârşită de E. prin intermediul mai multor firme. Pentru cercetări şi investigaţii, împreună cu ZZZ., şeful AAAA.., l-a desemnat pe ofiţerul C., care în perioada respectivă avea funcţia de ofiţer specialist I în cadrul AAAA.. Personal îl cunoştea pe acesta dinainte, de când fusese şeful lui direct şi ştia că era un ofiţer bun.

Ca metodă de lucru în cazul unor asemenea situaţii, A. menţionează că nota întocmită de Direcţia Judeţeană de Informaţii Timiş privitor la activitatea presupus infracţională a fost rezoluţionată de către el iar C. a întocmit actul de sesizare din oficiu care a stat la baza înregistrării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a dosarului respectiv, iar dosarul înregistrat de la parchet a fost trimis la I.P.J. Timiş prin luna octombrie 2013, înregistrat cu număr unic, apoi şeful de serviciu comunica la DIJ Timiş faptul că s-a constituit dosar penal şi urmează a se face cercetări. Precizează că aceasta a fost metodologia de lucru până în data de 1 ianuarie 2014, dată de la care a schimbat-o în sensul că toate informările primite în acest mod, prin grupul de lucru operativ erau înregistrate la biroul de analiză a informaţiilor şi de acolo mai departe în regim neclasificat către compartimentele de specialitate din cadrul poliţiei. Acelaşi secretariat al BBBB. comunica furnizorilor modul de valorificare a informaţiilor.

Se declară convins că informarea privindu-l pe E. a urmat acest parcurs şi anume: DJI Timiş, IPJ Timiş, AAAA., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi înapoi la AAAA., dar nu menţionează dacă a fost informat DJI Timiş despre continuarea cercetărilor.

A. recunoaşte că în luna noiembrie 2013 a venit la el la birou D., cu care era prieten şi cu care se cunoştea de peste 20 de ani. Acesta i-ar fi spus că îl are client pe E., pentru un dosar de evaziune fiscală, şi recunoaşte că i-a spus lui D. că dosarul se află la C., iar cei doi se cunoşteau de mai mulţi ani. Admite că i-a cerut lui D. să ia legătura cu C. şi să vadă împreună ce este de făcut în dosar, ce persoane să fie audiate şi ce probe ar trebui administrate, fără a preciza de ce a fost nevoie de colaborarea celor doi în ancheta care era în fază iniţială. Aceste aspecte sunt confirmate şi de inculpatul C.. A. pretinde doar că nu l-a interesat cercetările pe care le făcea C. în cauza respectivă, că nu cunoaşte ce s-a întâmplat ulterior şi că este posibil ca D. să se fi întâlnit cu C. la acea dată, mai ales că cei doi se cunoşteau.

A. nu îşi aminteşte să îi fi arătat lui D. documente legate de acest dosar nici atunci şi nici ulterior. Menţionează că starea de fapt conţinută în această informare îi era cunoscută doar pentru faptul că în cadrul şedinţelor lunare pe evaziune fiscală efectuate în BBBB., a prezentat şi acest caz, el fiind cel care conducea şedinţele acestui grup de lucru.

Recunoaşte că în luna decembrie 2013, a fost într-o după amiază după orele de program la D. la birou unde se afla acesta împreună cu altă persoană pe care i-a prezentat-o ca fiind E.. Pretinde că nu a ştiut la acea întâlnire va fi şi E. prezent, dar admite că au discutat toţi despre dosarul care era în instrumentare la C.. D. i-ar fi spus că a vorbit cu C. şi că ar fi vorba de efectuarea unei expertize contabile. A. nu poate explica de ce era nevoie să discute cu un suspect, de faţă cu avocatul său despre un dosar care nu era în competenţa sa de cercetare. Cu toate acestea, ţine să declare că el personal, atunci, în biroul avocatului i-a cerut lui D., în prezenţa lui E., să îl sprijine pe ofiţerul C. în sensul de a administra probele necesare pentru soluţionarea dosarului şi pentru a recupera prejudiciul şi chiar i-a atras atenţia lui D. asupra necesităţii recuperării prejudiciului. Nu explică care a fost scopul urmărit al acestei discuţii, despre administrarea unor probe şi despre sumele de bani care reprezentau un eventual prejudiciu care trebuia recuperat. De altfel, întrebat fiind în mod expres dacă la momentul respectiv cunoştea activitatea infracţională a inculpatului E., respectiv implicarea acestuia într-un scandal cu împuşcături la Lugoj din vara aceluiaşi an, a răspuns că el cunoştea cine este E. şi că în luna august 2013 acesta a fost implicat în scandalul cu împuşcături de la Lugoj, fiind şi arestat preventiv, înţelegând pe deplin cine este E..

Precizează că ideea acceptării unor sume de bani cu titlu de mită a avut-o inculpatul D., care a insistat faţă de el spunându-i că E. doreşte să se revanşeze faţă de amândoi cu o sumă de bani în perspectiva faptului că urmau sărbătorile de iarnă. Inculpatul pretinde că D. a ţinut să precizeze că E. doreşte să se revanşeze faţă de el fără legătură cu dosarul pe care îl avea la AAAA., dar nu explică pentru care alt fapt sau act făcut de el ar fi vrut E. să se revanşeze. Doar declară că D. a insistat asupra acestui aspect, iar el iniţial ar fi refuzat, însă în final recunoaşte că a acceptat suma de 5000 RON, sumă ce i-ar fi fost remisă de amândoi, adică şi de D. şi de E., fără a preciza cine anume i-a înmânat efectiv bancnotele. Declară că a acceptat să primească suma respectivă de bani doar din cauză că cei doi i-au cerut să o primească, spunând că "vin sărbătorile şi am şi eu nevoie".

Recunoaşte că implicarea sa în activitatea infracţională a avut continuitate în timp, declarând că la începutul anului 2014, D. a insistat să îi facă legătura lui E. cu C. motivând că E. ar dori să furnizeze ofiţerului date cu privire la activitatea ce făcea obiectul cercetărilor. Deşi e clar scopul urmărit de suspectul din acel dosar şi de avocatul D. de a determina pe C. să adere şi să sprijine grupul lor, A. declară că a acceptat să acţioneze în sensul dorit de cei doi doar din cauză că D. a fost foarte insistent, că timp de o lună de zile l-a "bătut la cap" în întâlnirile dese pe care le-au avut fie la biroul său, fie la biroul lui iar în final a stabilit ca loc de întâlnire restaurantul CCCC. de pe strada x a fost cel care a stabilit împreună cu D. ora pentru această întâlnire şi el este cel care i-a comunicat lui C., locul şi ora însă face precizarea că nu i-a spus care era scopul întâlnirii ci doar că se vor întâlni cu E..

A. pretinde că, deşi ulterior D. l-a mai întrebat despre stadiul cercetărilor, el nu s-a mai implicat şi i-a cerut să discute cu C. şi că cei doi au stabilit împreună ce probe să administreze în dosar.

Admite că în luna aprilie 2015, în perioada în care era cercetat într-un alt dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, a aflat de la D., care era de această dată şi avocatul său, că dosarul pe care C. îl avea spre instrumentare cu E. se afla într-un stadiu de început, adică nu se lucra în acest dosar şi că "bate pasul pe loc".

Declară că fiind cercetat sub control judiciar în acea perioadă primea la domiciliu vizitele colegilor de serviciu printre aceştia fiind şi C.. Admite că l-a întrebat ce face cu dosarul acela întrucât D. se plângea că nu a mai avansat, context în care C. a afirmat că trebuie să vadă ce va face cu dosarul întrucât el a fost promovat în funcţia de şef de serviciu şi va trebui să îl repartizeze la altcineva. Din declaraţia sa rezultă că a urmărit ceea ce se petrece cu acest dosar, pe toată această perioadă, fiind ţinut la curent de fostul său subordonat C. şi cu privire la repartizarea dosarului către WW. iar ulterior, după ce domnul WW. a fost de asemenea promovat în funcţia de şef birou, împreună cu Pavel au stabilit să îi dea dosarul lui O. despre care ştia era un ofiţer competent.

Deopotrivă declaraţia inculpatului A. din faţa Curţii de Apel din data de 12 februarie 2021, deşi este una de negare, este de asemenea de natură a reliefa faptul că era în deplină cunoştinţă de cauză cum, de unde şi în ce context primea banii, fiind greu de acceptat ca o persoană să primească bani chiar şi de la un prieten în prezenţa unei persoane care era cercetată penal.

De altfel, aşa cum vor arăta declaraţiile celorlalţi inculpaţi, a martorului denunţător O., precum şi conţinutul convorbirilor ambientale, ce vor fi valorificate întrucât au fost obţinute în condiţii de legalitate, inculpatul cunoştea cu exactitate scopul pentru care a primit suma de bani.

"Arăt că în luna decembrie 2013 numitul D. mi-a dat suma de 5.000 RON pentru a avea bani de sărbători, fără a avea legătură cu dosarul penal.

Arăt că şi anterior şi ulterior acestei date D. m-a mai ajutat cu sume de bani întrucât la un moment dat nu am avut bani pentru a plăti rata la bancă, neavând salariu, aşa cum l-am mai ajutat şi eu anterior când era tânăr procuror, noi fiind ca şi o familie.

Arăt în legătură cu remiterea sumei de 5.000 RON înainte de Crăciunul anului 2013 de către D. la sediul cabinetului său, că nu cunoşteam sursa sumei respective, ci i-am primit pur şi simplu de Crăciun, înainte de sărbători, cu toate că am observat faptul că şi E. era în biroul avocaţial, dar D. a precizat că suma nu are nici o legătură cu dosarul penal.

Arăt că nu era un gest singular, s-a mai întâmplat să mai îmi dea sume de bani atunci când aveam nevoie şi chiar mă întreba dacă am nevoie de ceva, sau mă suna la birou să mă întrebe dacă am o pauză să mâncăm ceva.

Într-adevăr, am rămas surprins de faptul că numitul Boţ era prezent în acel moment la cabinetul avocaţial."

Din conţinutul declaraţiei inculpatului E. din data de 01.02.2016 dată în cursul urmăririi penale rezultă: "în privinţa lui A. pretinde că i-a remis bani iniţial prin avocatul D. iar ulterior i-a remis personal la cabinetul avocatului şi în prezenţa acestuia. Ar fi dat bani cu titlu de mită lui A. şi în perioada cât acesta era şeful poliţiei întrucât acesta îi cerea bani ca să îl ajute în dosarul în care eram cercetat. A continuat să-i dea bani lui A. şi după ce nu a mai fost inspector şef, după ce a fost pus în libertate ca urmare a arestului preventiv în dosarul în care el era cercetat pentru infracţiuni de corupţie deoarece a continuat să îi ceară bani iar cererile sale erau tot mai dese, D. îl chema frecvent la cabinetul lui, săptămânal chiar şi de mai multe ori pe săptămână şi acolo se întâlnea cu amândoi şi aceştia îi cereau bani pentru a-l ajuta în dosarul de evaziune.

Denunţul martorului O. din data de 22 iunie 2015 creează lămuriri neechivoce în ceea ce priveşte implicarea inculpatului A.

"realizând interesul ilicit al lui A. şi C. în legătură cu dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi aducându-mi aminte un alt aspect care la momentul respectiv mi s-a părut ciudat, faptul că am fost sunat în 14 mai de către A. care, fără niciun motiv m-a invitat pe mine şi şeful meu la o cafea, în contextul actual realizând de fapt acţiunea lor concertată.

(...) după o conversaţie pe teme diverse de aproximativ jumătate de oră, C. a zis direct " uite care e treaba...văd că Sorin nu îţi spune...dar am venit să discutăm cu tine...că E. trebuie ajutat".

Cei doi, mi-au relatat exact modul de soluţionare a dosarului în favoarea lui E., după ce C. mi-a explicat conţinutul acestuia, precizând că ştie foarte bine dosarul, spre deosebire de mine care am recunoscut că nu l-am citit şi că el a tras de timp cât a putut din anul 2013 cu adrese sistematice, ca să nu pară că dosarul ar sta în nelucrare.

C. mi-ar fi spus că ar fi introdus expertiza, dar la acel moment au intervenit modificările cu detaşarea inspectorilor antifraudă la parchete. Mai mult, pentru a mă convinge de necesitatea unei expertize financiar-contabile C. a sugerat că procurorul de supraveghere ar agrea inspectorul antifraudă care a efectuat constatarea şi de aceea rezultatul ar fi părtinitor.

În acel moment al discuţiei, a intervenit A. care mi-a spus că practic eu asta trebuie să fac, respectiv să-l conving pe procurorul de caz de necesitatea efectuării unei expertize financiar contabile, iar în situaţia în care va fi trimis în judecată fără aceasta, judecătorul va restitui cauza din lipsa expertizei solicitate anterior de părţi.

(...) la un moment dat, A. mi-a spus că pentru contribuţia mea de a introduce expertiza în modalitatea indicată de ei voi fi recompensat, acesta afirmând "pentru tine orice e nevoie" aspect la care eu nu am afirmat nimic şi nici el nu a precizat ce anume mi-ar putea oferi. (...) în toată această perioadă A. şi C. au insistat în mod repetat să mă convingă că E. şi persoanele cercetate în acest dosar trebuie să fie favorizate în vederea evitării răspunderii penale, prin alterarea cercetărilor prin intermediul unei expertize financiar-contabile care să fie făcută de un anume expert pe care ei îl vor introduce în cauză şi a cărui identitate nu au divulgat-o până în acest moment, care să combată existenţa prejudiciului cauzat bugetului de stat.

În acelaşi timp cei doi m-au asigurat că îl cunosc pe E. şi este o persoană de încredere şi că pentru aportul meu de a introduce această expertiză voi fi recompensat, fără însă a preciza în concret în ce fel.

Susţinerile martorului denunţător sunt dublate de conţinutul dialogului ambiental între O. şi E., din data de 10.07.2015

(...)

O.: - Dar ăsta de ce nu şi-a mai păstrat dosarul? Acum te întreb şi pe tine? Dumi.

E.: Dumi?

O.: - Da, Pavel!

E.: - El a zis că a intrat ca şef şi.

O.: - Da, aşa este.

E.: - Şi nu mai are calitate să mai facă dosare, că aşa i s-a spus să nu mai facă el calitate lucrător.

O.: - Am înţeles!

E.: - Ca lucrător! Nu. .. ca lucrător zice nu îi mai dă voie să lucrează în dosare. (n.n.)

O.: - Da, e adevărat şi asta! Are şi alte treburi de făcut.

E.: - Are şi alte chestii.

O.: - Adică da, face pe şeful. Asta-i o altă treabă, ştii?! Asta a fost motivul!

E.: - Da, ăsta a fost motivul! Dar el ne ajută! Deci dacă te încurcă cu ceva, eu vorbesc cu el. Că el.

O.: - Păi tu cu el ai ţinut legătura la început!

E.: - El are obligaţii, tată, că eu ştiu despre ce am vorbit... Noi am fost colegi cu el, cu tot, şi el tre să rezolve dosarul. Deci eu aşa am vorbit cu el şi el mi-a garantat că se va rezolva dosarul in aşa fel să fie fără niciunul la.

O.: - A, păi deci cu ei te-ai înţeles?

E.: - Păi ei... deja îs OK.

O.: - l-ai rezolvat?!

E.: - Cu ei sunt.

O.: De aia că te-ai acoperit! Tot! îi treaba ta!

E.: - Zero... Cu ei nu ai nicio problemă. Cu ei... obligaţiile melecu ei mi le-am rezolvat şi le rezolv în continuare că eu oricum voi rămâne şi cu ei prieten în continuare. Deci cu ei n-ai nicio treabă! Sorin m-a trimis aşa... i-am spus clar... te rog să mă înţelegi. Dar Sorin mi-a zis... zice.,. Băi, nu vreau să spui că poate vreau eu ceva. Vorbeşte cu el, pretenţiile lui, te înţelegi cu el şi îi dai lui dreptul lui că restul cu noi... Eu cu ei sunt prieten, mai avem şi alte ...în viitor... eu îs cu ei de ani de zile în tovărăşie ... şi noi avem combinaţiile noastre cum s-ar zice. Nu. .. dar mie mi-a zis... Şi a zis... Băi, eu nu vreau ca să... zice... Tu ştii că eu îs corect, ce avem noi ale noastre... dacă vrei vorbeşte cu el, că poate a fost şi... A zis... Băi, poate lui Cosmin îi ruşine să-mi spună mie.

O.: - Nu măi. Nu, nu. Ascultă-mă! Deci, E.. Eu în Sorin am încredere!

E.: - Nu dar, omul de bun simţ a zis că... zice... Băi, nu vreau ca să spună că... câştig eu ceva.

(...)

E.: - Deci asta va fi soluţia, pentru că ei... contabilitatea în aşa fel îi făcută, care nu poate să o mişcă nimeni! Bine, domnule, dacă eu îmi recunosc vina că am încasat TVA-ul, ce vrei cu mine? Eu tre să ţi-l dau la stat! De ce mă pui tu la evaziune, dacă eu îmi recunosc? Da, dacă nu recunoşteam şi tu mă găseai, era altă chestie. Dacă ţi-aş fi spus... Nu domnule, nu am încasat, atunci ai dreptul cu... Dar dacă eu vin şi-ţi spun...Domnule, am încasat TVA-ul, da... Uite factura! Uite chitanţa care am primit banii! Că eu nu i-am plătit... i se dă o amendă de zece milioane, douăzeci de milioane pentru... Că atâta îi. Că am şi întrebat! îs amenzi.

O.: - Păi şi cât te-a costat chestia asta cu refacerea contabilităţii?

E.: - Dacă mă crezi.

O.: - Aşa ca şi chestie?

E.: - Până acum m-a costat... n-am... dacă nu mă costă 100.000 de euro, pe sănătatea mea!

O.: - Băi, tu eşti nebun!

E.: - Să nu mai ajung până acasă! M-a distrus! Dacă am câştigat şi din tot câştigul ăla... Tu ştii cum îi... îi 5% îi 5%... Nu-i câştiguri sute de...că din alea ce faci, alea afectiv faci hârtiile. Nu că cumperi! Să le faci luat! Acum ai înţeles cum?

O.: - Da, da.

E.: - Poţi să scoţi pe alţii şi-ţi dă... decât să plătească aici 24, aia . . . . . . . . . . .Ţie-ţi dă 5-6% să te bagi şi să-i scoţi, că altfel ar fi plătit ei normal. Şi pentru toată chestia asta dacă s-ar câştigă cinzeci de... şi pe mine până acum m-a costat suta! Deci te rog să mă crezi, în sănătatea mea dacă... Uite... întreabă pe Sorin. Păi şi tu poţi sărcalculezi clar discuţia, (...neinteligibil...) D....Ştii că nu-s... Că îs prieten. Dar trebuie! Nu pot, eu nu sumt caracterul ăla să am.

O.: - Obligaţii din alea nestinse sau asta.

E.: - Domnule, trebuie rezolvate! Nu se poate... Hai mulţam, că cu hai mulţamul nimeni nu trăieşte! Fiecare îşi are rostul de viaţă!

O.: - Am înţeles!

E.: - Hârtii, ce sa refăcut şi toate căcaturile până acum... a fost şi.., înainte a fost la alt procuror!

O.: - Da. La ăla care a plecat la DNA.

E.: - (...neinteligibil...)

O.: - Nu. .. DDDD.!

E.: - Şi vezi, ştiu tot... deci nu... Şi ne-a costat în... ca să fie toată OK.

O.: - 100.000?

E.: - Deci pe cuvântul meu dacă te mint!

O.: - De Euro?

E.: - Da.

O.: - Doamne! Păi şi cum? Şi QQ.? Atâta?

E.: - A, nu!

O.: - Nu?

E.: - Toată lumea!

Conţinutul declaraţiei inculpatului C. din data de 10.06.2016 prin care recunoaşte că a primit mită confirmă implicarea şi luarea de către inculpatul A. de bani cu titlu de mită:

"... înainte de sărbătorile de Paşte în anul 2014, a primit suma de 500 euro de la avocatul D. şi pretinde că acesta i-ar fi spus că reprezintă un cadou, că banii sunt de la E. şi că a înţeles din discuţia avută cu D. că banii provin din suma de 3500 primită de avocat de la E.. De altfel, recunoaşte şi faptul că avocatul D. l-a invitat de mai multe ori la el la birou la cafea, iar în mai 2014 în timp ce era la el în birou a intrat şi E., pe care îl cunoştea deja de la A.. Declară că la un moment dat, rămas singur cu Boţ, acesta l-ar fi întrebat dacă doreşte să îi dea o maşină, dar pretinde că a refuzat oferta. În acel context ar fi aflat de la E. că acesta a dat bani şi lui A. şi lui D.. Cu acea ocazie, recunoaşte că a acceptat să primească bani şi alte foloase de la E. şi i-a dat numărul de telefon al numitului XX., zis EEEE., la care mai avea de plătit o diferenţă de bani pentru montarea termopanelor, urmând ca Boţ să achite suma respectivă. Susţine că a aflat ulterior că inculpatul E. a mers la martorul XX., zis EEEE. şi a plătit diferenţa rămasă care mai trebuia achitată pentru acele ferestre termopan, fiind vorba de aproximativ suma de 2000 RON.

A afirmat că acest dosar de evaziune fiscală i-a fost repartizat la solicitarea expresă a inculpatului A. care avea calitatea de inspector şef a I.P.J. Timiş şi acesta i-ar fi spus că E. este omul lui iar avocatul D. este avocatul lui Boţ şi că trebuie să le acorde sprijin cerându-i în acest sens să facă ce poate în dosar în sensul de a ajuta persoanele implicate, respectiv pe E..

Edificatoare este de asemenea şi declaraţia inculpatului D.

(...) atunci când A. a avut iniţiative repetate de a se întâlni cu E. a înţeles de la acesta că avea probleme financiare şi că vrea să discute cu E. dar evita să îl sune în mod direct pe acesta să se întâlnească cerându-i lui să le faciliteze întâlnirile la el la birou. De la E. ar fi înţeles că acesta i-ar fi dat lui A. 5.000 de euro în mai multe tranşe iar lui C. suma totală de aproximativ 6.000, 7.000 euro. Precizează că Boţ i-a spus la un moment dat că pe C. l-a ajutat să îşi cumpere tâmplărie termopan pentru o casă pe care o edifica în zona Beregsău, Săcălaz. O altă sumă de bani, 2.000 euro i-a spus că i-a remis-o tot acestuia în urma unei întâlniri ce a avut loc la TT., remiterea banilor fiind făcută printr-o intermediară din Lugoj, o cunoştinţă de a lui C.. Din spusele lui E. ar fi aflat că prin aceeaşi intermediară i-ar fi remis şi lui O. suma de 1.000 sau 2.000 euro această discuţie având loc în cursul anului 2015.

În declaraţia sa a pretins că nu a cerut bani de la E. pentru ofiţerii de poliţie însă după ce se întâlnea cu A. şi cu Pavel acesta îi spunea cât le-a dat celor doi şi îi lăsa şi lui sume cuprinse între 500 şi 1000 de euro. Pretinde că aceste sume nu au avut legătură exclusivă cu dosarul de evaziune fiscală ci şi cu alte activităţi din dosarul în care era acuzat de uz de arme.

Declaraţie care se coroborează perfect şi cu dialogul ambiental din data de 15.09.2015 purtat între O. şi D.

(...)

O.: - Ăăă ... încă o chestie, care vreau să ţi-o zic. Ăăă ... cu Dumi. Ţi-am zis că ... am ieşit o dată cu el, ştii? Cu ... discuţia cu ... pe care am avut-o cu el, ştii? Că ăsta, ţiganul, zicea că vrea ca să mă ducă la alt nivel. La nivelul, la nivelul tuturor. La nivelul tuturor. Zic, "bă Dumi", am discutat cu el, am servit masa, înţelegi? Nu ştiu ce ţi-a spus ... ăăă ... "dom 'le, trebuie să ajung la nivel. La nivelul tău, la nivelul lu'D., la nivelu' ...". "La nivelul meu dacă ajungi îs şase, şapte mii de euro. Asta este nivelul meu. Dacă tot trebuie să-ţi spun". Şi eu am luat 1.500. [.. .neinteligibil...].

(râde uşor - n.n.). Ha, ha, ha, ha! Asta, Pavel. Ştii? "Cum adică? Nu se poate! Cum adică? Cine a zis?". Fiecare cu şpagă, cu monitorizarea lui, nu-i în stare să dea soluţia, fiecare să dea ... de cât.

D.: - [...neinteligibil...]

O.: - Da mă da, că atât o dat să facă dosaru' ... 100.000 de euro. Bă! Bă nu mă interesează! Ca să zic aşa ca şi.

D.: - [...neinteligibil...].

O.: - Ca şi chestie. înţelegi? Şi ăsta,.

D.: - N-a avut grijă ... N-a avut grijă.

O.: - Plus [...neinteligibil...] cinci sute, plus-minus cinci sute.

D.:-Da..

O.: - Ăsta mi-o explicat că, în fine, că i-ai dat tu 500 din 3.000 sau dracu ştie ce mi-a explicat ăsta.

D.: - Da! Maxim! Maxim! [...neinteligibil...] Maxim. Cinci, şase mii o ...Maxim! Maxim!

O.: - La ...?

D.: - Atâta mi-a dat şi mie. Atâta i-a dat şi lui Sorin.

O.: - Dar trebuia să fie împărţit la voi trei?

D.: - Da! Contabilitatea l-o costat două mii de euro.

O.: - înseamnă că-i lăudăros frate.

D.: - 25.000 - 30.000 [...neinteligibil...] două mii de euro, la traducător o mie de euro.

O.: - Nu că m-ar interesa sau o chestie de genul acesta, dar.

D.: - [...neinteligibil...].

O.: - Cu cine? Cu Pavel?

D.: - Da!

Toate aceste declaraţii redate cu fidelitate coroborate cu conţinutul convorbirilor în mediu ambiental relevă neechivoc faptul că inculpatul A.:

· a pretins şi primit bani de la inculpatul E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, şi că acesta a fost implicat începând cu sesizarea IPJ Timiş cu posibile infracţiuni de evaziune fiscală comise de către inculpatul E. prin cele două firme, prin interpuşi, până la intervenţia organelor de urmărire penală fiind organizate numeroase întâlniri, unele chiar la iniţiativa inculpatului A. la biroul avocatului D.;

· că inculpatul A. era inspector şef al IPJ Timiş, având cunoştinţă inclusiv de modul de sesizare a organelor de cercetare penală prin Grupul de Lucru Operativ a cărui şedinţă a avut loc la IPJ Timiş şi în această calitate a intervenit;

· că inculpatul E. a remis bani inculpatului A. iniţial prin avocatul D., iar ulterior i-a remis personal la cabinetul avocatului;

· că inculpatul E. personal şi prin intermediul inculpatului D., a remis inculpatului A. suma de 7.000 euro pentru a primi un tratament preferenţial referitor la modul de soluţionare a dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, în legătură cu modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, întrucât iniţial, la debutul cercetărilor;

· că a continuat să-i dea bani acestuia şi după ce nu a mai fost inspector şef, fiind chemat aproape săptămânal la sediul cabinetului avocatului D..

· că inculpatul A., discuta cu inculpatul E. despre soluţionarea dosarului său de evaziune fiscală, despre actele care urmau a fi întocmite şi probele care urmau a fi administrate,

· că au stabilit "strategiile" referitoare la modul de soluţionare a dosarului nr. x/2013, urmărindu-se refacerea contabilităţii pe baza unor acte false, fapt reuşit prin intermediul inculpatului D.

· că inculpatul A. făcea presiuni să fie organizate întâlniri cu E., iar acesta din urmă a confirmat faptul că A. făcea presiuni să-i dea bani.

Apărările inculpatului sunt în opinia Înaltei Curţi pur formale, subiective şi nesusţinute probator şi nu pot fi primite în sensul solicitat, respectiv că s-ar fi interpretat eronat probele administrate în cauză.

Chiar şi în contextul înlăturării convorbirilor telefonice, probele administrate îl indică pe acesta fără dubiu drept autor al infracţiunii de luare de mită, şi nu poate fi vorba despre o analiză deformată a întregii stări de fapt astfel cum a încercat acesta să sugereze.

Înalta Curte, în acest context argumentativ şi în deplin consens cu instanţa de fond apreciază că fapta inculpatuluiMuntean Petru Sorin care, în calitatea sa de inspector şef al IPJ Timiş, respectiv funcţionar public, direct ori indirect, a pretins şi primit suma de 7.000 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În analiza acuzaţiei de instigare la dare de mită în forma prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea prin încheierea din data de 01 martie 2022 a ICCJ)- se reţine în sarcina acestuia instigarea inculpatului E. de a-i remite ofiţerului de poliţie O. cu titlu de mită, suma de 500 euro la data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu şi suma de 1.000 euro în sediul IPJ Timiş la data de 23.07.2015 în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Şi cu privire la această acuzaţie inculpatul a negat implicarea sa.

Înalta Curte va proceda deopotrivă la redarea declaraţiilor şi convorbirilor în mediu ambiental tocmai pentru a reliefa demersul infracţional susţinut al inculpatului A..

Astfel, declară inculpatul A. în timpul urmăririi penale pe această acuzaţie că "după cooptarea lui O. în încercarea de soluţionare a dosarului de evaziune fiscală, prin luna mai 2015, C. l-a adus la el acasă pe O., dar pretinde că nu el i-a chemat în mod special pe aceştia la domiciliul său, înţelegându-se că a fost iniţiativa lui C., el fiind cel care ar fi şi deschis subiectul dosarului cu Boţ afirmând că el a repartizat dosarul lui O.. În contradicţie cu aceste aspecte, inculpatul C. declară că în una din zile din luna mai când A. a trecut pe la biroul supravegheri la IPJ fiind sub control judiciar, i-ar fi cerut să vină la el cu O. să discute cu el dorind să afle stadiul dosarului. A. recunoaşte că, deşi nu mai avea nici funcţia de şef al I.P.J. Timiş şi nu mai avea nici un fel de autoritate legală în ceea ce priveşte soluţionarea unor dosare penale, din contră, el fiind cercetat sub control judiciar într-un alt dosar, la acea întâlnire i-a cerut ofiţerului O. să verifice dosarul, să efectueze o expertiză şi i-a cerut să îl ajute pe E. în sensul de a urgenta finalizarea dosarului cât mai rapid. Din nou, nu precizează la ce fel de soluţie se referea şi nici care era interesul implicării sale în a-l determina pe O. "să îl ajute pe E.". Împotriva oricărei evidenţe, A. declară că apreciază ca fiind " demersuri legale " acţiunile sale prin care, în condiţiile arătate, i-a cerut ofiţerului O. să facă demersurile pentru a obţine recomandarea unor experţi contabili şi să ţină legătura cu avocatul D. pentru a fi ajutat dacă este cazul. Nu precizează de ce ar fi fost nevoie ca poliţistul însărcinat cu investigarea şi cercetarea unor fapte penale să acorde sprijin pentru avocatul celui cercetat.

Totuşi recunoaşte că în această idee, ulterior a mai avut şi alte întâlniri atât cu C. cât şi cu O., separate cu unul de altul. Pretinde că la una dintre aceste întâlniri, în timpul discuţiilor, D. ar fi fost cel care i-a spus lui O. să meargă să se întâlnească cu E. să discute despre dosar, să îi prezinte situaţia şi să discute despre expertiză. La un moment dat O. a afirmat că urma să plece la o nuntă la Târgu-Jiu, situaţie în care D. a iniţiat ideea ca O. să se întâlnească la Târgu-Jiu cu E. afirmând că dacă poliţistul merge la Târgu-Jiu, şi E. poate să meargă acolo.

Admite că, deşi D. a iniţiat în discuţie posibilitatea întâlnirii la Târgu-Jiu a lui E. cu O. şi el a susţinut această iniţiativă. Deoarece O., prezent fiind, a afirmat că nu ştie cum să îl recunoască pe E., D. ar fi propus ca domnul O. să scrie pe un bilet adresa de întâlnire din Târgu-Jiu şi data şi ora. Recunoaşte că la insistenţele lui de a afla la ce adresă ar fi fost de găsit O. de către E. în Târgu Jiu, acesta nu a dorit să dea adresa mirilor, nici a bunicilor săi, ci doar a unui restaurant recunoscut din zonă.

Inculpatul a recunoscut că ofiţerul O. a fost surprins de propunerile sale şi a refuzat iniţial această întâlnire şi aruncă responsabilitatea asupra lui D., care ar fi insistat ca această întâlnire să aibă loc la Târgu-Jiu, insistenţe la care s-a raliat şi el şi a insistat ca întâlnirea să aibă loc la Târgu-Jiu. Nu precizează care a fost motivul pentru care a insistat atât el cât şi D. în a-l convinge pe ofiţerul O. să se întâlnească la Târgu Jiu cu unul dintre suspecţii pe care îi cerceta. Întrebat fiind direct despre acest scop, A. nu recunoaşte că această întâlnire trebuia să aibă loc pentru ca E. să îl mituiască pe ofiţerul de poliţie şi să îl determine pe acesta să adere la grupul lor infracţional organizat.

Menţine aceeaşi explicaţie conform căreia el nu a dorit decât să îi ceară lui O. să se întâlnească cu Boţ ca să discute despre dosar şi anume ce probe să administreze pentru a-l finaliza cât mai repede, dar nici de această dată nu explică care ar fi fost scopul unui asemenea demers. Cu privire la biletul pe care ofiţerul O. l-a scris, în urma acestor insistenţe, cu data şi cu locul întâlnirii, declară că a fost preluat în mod direct de la O. de către D. şi nu ştie ce a făcut mai departe cu acest bilet. Nu a recunoscut faptul că el ar fi fost cel care a solicitat participanţilor la întâlnire să plece pe rând pentru a nu fi văzuţi împreună, precizând doar că el a plecat primul.

La întrebarea expresă cu privire la ce a avut în vedere când a afirmat că "Boţ plăteşte tot, orice este nevoie" a răspuns că el s-a referit la faptul că E. va plăti eventual un expert asistent, sau prejudiciul dacă era stabilit. Ştia că, din acte, E. nu avea nici o calitate în acest dosar dar nu explică de ce el dorea ca dosarul să fie finalizat cât mai repede. Pretinde că a "fost stresat de D. care tot timpul mă întreba despre stadiul dosarului şi mă informa că nu evoluează". Pretinde că nu ştia ce interes avea D. faţă de E. presupunând "că trebuia să încaseze bani de la el, cu titlu de onorariu", afirmaţie care este în contradicţie cu cele afirmate în sensul că E. nu ar fi avut nici un amestec în actele şi faptele de evaziune fiscală.

A pretins mai apoi că "Ştiu că D. avea delegaţie de avocat în acel dosar, dar nu ştiu pentru cine întrucât nu cunosc conţinutul dosarului."

În continuarea declaraţiei sale, recunoaşte că a fost la curent cu aproape toate acţiunile întreprinse în scopul "finalizării dosarului", inclusiv despre conţinutul discuţiilor pe care l-au avut Boţ cu O. la Târgu Jiu, în sensul că Boţ se lăuda că ar fi plătit pentru acest dosar suma de 100.000 euro, că el l-ar fi pus inspector şef şi că umblă să îi cumpere achitarea în dosarul în care era cercetat. Cu privire la aceste aspecte, declară că aceste afirmaţii sunt simple laude şi că afirmaţia sa către O. conform căreia "Boţ are anumite cunoştinţe" a fost făcută în glumă şi nu serios. Recunoaşte că i-a confirmat lui O. că Boţ plăteşte tot şi că este interesat să se finalizeze cât mai repede dosarul, dar nici de această dată nu explică interesul manifestat de el în această situaţie, chiar dacă recunoaşte că a fost informat de către O. că există probe relevante incriminatoare la dosar. Inculpatul a continuat să declare că el i-a cerut lui O. doar să continue administrarea probelor în mod legal. Mai recunoaşte de asemenea că i-a cerut lui O. să îi prezinte procurorului stadiul corect al dosarului şi să insiste la procuror pentru admiterea expertizei contabile. Menţionează că nu a discutat niciodată cu procurorul care instrumenta dosarul, însă cunoaşte de la D. că acesta ar fi vorbit cu procurorul dar nu ştie ce anume.

Recunoaşte în această declaraţie şi faptul că a aflat de la O. că a primit de la E. 500 euro la Târgu-Jiu, şi încă 1000 euro în sediul poliţiei, dar pretinde că nu ştia în ce împrejurare, că a fost surprins de atitudinea lui Boţ şi că ar fi intenţionat să vorbească cu D. pentru ca acesta să îl corecteze pe E., dar nu precizează în ce ar putea consta această "corectare" şi nici care a fost motivul pentru care ar fi făcut aşa ceva. A. nu recunoaşte că l-ar fi instruit pe ofiţerul O. cum să procedeze în viitor când va mai primi bani de la E.."

Din declaraţia inculpatului A. dată în faţa Curţii de Apel din 12 februarie 2021 rezultă că "În luna iunie 2015 am mai avut o întâlnire cu O. la OO., servind o cafea, ducându-l de la birou cu maşina şi înapoi, şi am mai discutat de mersul dosarului nr. x/2013, el spunându-mi ce operaţiuni ce trebuie să facă şi eu spunându-i să trimită dosarul în sensul finalizării acestuia, la un moment dat chiar punându-se problema trimiterii dosarului la DIICOT pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

În luna iulie 2015 a avut loc o altă întâlnire cu numitul D. la SS., iar acesta mi-a spus că va mai veni un prieten comun, AAA., profesor de fizică de formaţie, dar întreprinzător în prezent, şi a fost chemat şi numitul O. pentru a vedea ce a mai făcut în dosar. Menţionez faptul că în acea zi a avut loc şi un termen de judecată la Tribunalul Timiş, când s-a discutat prelungirea măsurii controlului judiciar.

La un moment dat, D. a discutat despre necesitatea întâlnirii dintre E. şi O., însă acesta din urmă a replicat că are o nuntă la Târgu Jiu şi din acest motiv nu poate avea loc întâlnirea, iar raportat la acest răspuns, D. a venit cu ideea ca Boţ să se deplaseze la Târgu Jiu pentru a se întâlni cei doi, eu aprobând o asemenea idee.

Eu am şi declarat că o asemenea întâlnire nu rezolva nimic, însă la insistenţele comune ale lui D. şi a mea, O. a fost de acord cu întâlnirea şi a scris pe un bilet o locaţie unde poate fi contactat.

Nu mi s-a părut normală ideea unei asemenea întâlniri între ofiţerul investigator şi inculpat. Nu ştiu până în acel moment dacă Boţ a fost audiat, dacă au fost administrate probe şi care au fost acelea, întrucât nu m-a interesat acel dosar.

Arăt că începând cu 7 august 2015 am reluat activitatea în cadrul IPJ Timiş, fiind pus la dispoziţia inspectorului şef, la cabinet, şi m-am întâlnit cu O. care mi-a relatat modul în care a avut loc întâlnirea şi că atunci Boţ i-a spus despre faptul cum am fost ajutat de Boţ să ajung inspector şef, că mi-ar fi dat sume de bani, că i-ar fi dat 500 euro lui O. pentru reparaţia maşinii, iar eu când am auzit aceste aspecte, m-am luat cu mâinile de cap şi i-am transmis că toate aceste afirmaţii sunt aberaţii.

Am avut şi o întâlnire după acest eveniment cu D. şi l-am întrebat ce face această persoană, iar acesta m-a asigurat că E. îşi va corecta atitudinea.

Nu sunt adevărate afirmaţiile că eu l-aş fi pus pe numitul Boţ să-i dea 500 euro lui O. la Târgu Jiu şi 1.000 euro la sediul poliţiei.

(...) Nu cunosc dacă Boţ a înmânat numitului O. sume de bani decât din actele de la dosar şi din ce mi-a transmis O. după întâlnirea avută cu el la Târgu Jiu.

Arăt că eu cred că prin avantaj în privinţa lui E. trebuie înţeles faptul că se urmărea recuperarea prejudiciului şi nu salvarea acestuia."

Declaraţiile martorului O. date în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond - din 1 septembrie 2020, filele x din volumul IV Curte Apel şi din data de 25 septembrie 2020, filele x din volumul V Curte Apel descriu detaliat modalitatea în care a avut loc întâlnirea la Târgu Jiu dintre el şi inculpatul E., inculpatul remiţându-i suma de 500 euro în maşină, sumă de bani care a fost predată la organul de urmărire penală, iar cu ocazia acestei discuţii, inculpatul E. i-a spus martorului că îl cunoaşte pe inculpatul A. de vreo 20 ani, că acesta ar fi fost propulsat inspector şef prin cunoştinţele lui; cu privire la contabilitatea celor două societăţi i-a spus că a fost făcută retroactiv pentru a rezulta un prejudiciu mic, care urmează să fie trimis prin poştă la organele fiscale pentru a dovedi că nu a existat rea voinţă, urmând a fi plătite taxele chiar dacă, cele două societăţi comerciale au fost deja radiate, iar în final inculpatul E. să nu fie tras la răspundere penală.

Următoarea întâlnire pe care a descris-o martorul după revenirea de la Târgu Jiu a fost cea care a avut loc la Biroul Supravegheri Judiciare cu inculpatul A., discuţia fiind axată pe modul în care a avut loc întâlnirea dintre inculpatul E. şi martorul O. şi continuarea anchetei, iar apoi acesta a vorbit despre o altă întâlnire care a avut loc la biroul martorului de la IPJ Timiş cu inculpatul E., ocazie cu care inculpatul i-a înmânat suma de 1.000 euro martorului.

A făcut referire la o altă întâlnire la domiciliul inculpatului A., unde una din temele de discuţie a fost modul în care inculpatul E. i-a înmânat suma de bani martorului în sediul poliţiei.

Conţinutul declaraţiei inculpatului D. din data de 05.10.2016 din timpul urmăririi penale pe acuzaţia de instigare la dare de mită relevă că nu el a iniţiat întâlnirea dintre ofiţerul O. cu inculpatul E. la Târgu Jiu, ci A., iar el doar a participat la acea discuţie. Menţionează că el ar fi fost absent la discuţiile dintre O. şi A., că discuta cu AAA. şi la un moment dat O. i-a înmânat un bilet în care a scris locaţia întâlnirii, bilet ce trebuia să îl remită lui E., dar nu explică de ce a făcut acest lucru.

(...)Referitor la infracţiunile de instigare la dare de mită de care este acuzat arată că după ce C. a fost promovat în funcţia de şef serviciu la IPJ Timiş i-a confirmat că în această nouă calitate va renunţa la instrumentarea dosarului şi că pentru continuarea cercetărilor l-a desemnat pe ofiţerul O. după ce s-a consultat cu A.. A aflat de la A. că l-a chemat la el pe noul poliţist şi l-a întrebat despre dosar şi că i-a transmis intenţia lui Boţ de a-l cunoaşte pe noul poliţist şi de a vorbi în mod direct cu el. A. i-a spus că a vorbit cu noul poliţist şi că ar fi de acord să se întâlnească cu Boţ în Târgu Jiu, cerându-i să stabilească o dată şi un loc de întâlnire. A. ar fi afirmat despre noul poliţist că este mai timid şi speriat şi că îi este ruşine să îşi expună eventuale pretenţii financiare în prezenţa sa. În aceste circumstanţe la iniţiativa lui A. l-ar fi invitat pe noul poliţist O. la el la birou sub pretextul că acolo puteau discuta mai liniştiţi, după care l-a chemat la restaurant la "SS.". S-au întâlnit la localul "SS." unde au fost prezenti A. şi un amic, AAA.. A. i-ar fi spus în mod clar ofiţerului de poliţie că trebuie neapărat să se întâlnească cu E. la Târgu Jiu sau în orice altă locaţie şi i-a dat de înţeles că vrea să îi dea ceva. Recunoaşte că a fost şi el parte la aceste discuţii şi a preluat de la ofiţerul O. un bileţel în care acesta scrisese data şi locul întâlnirii cu E. la insistenţele lui A.. Biletul respectiv i l-a comunicat ulterior lui E.. E.-ar fi întrebat cât să îi dea lui O. iar el i-ar fi sugerat să vorbească cu poliţistul şi să îşi rezolve singur problema. Ulterior ar fi aflat de la E. că i-a dat ofiţerului 500 de euro precum şi că i-a mai dat acestuia, în sediul poliţiei, suma de 1000 de euro. Nu recunoaşte care a fost scopul real al implicării sale în aceste acţiuni şi pretinde că a iniţiat această întâlnire pentru ca Boţ să clarifice situaţia unor maşini din dosar, el cunoscând cel mai bine circuitul lor.

De asemenea, declaraţia inculpatului E. din data de 01/02.02.2016 din timpul urmăririi penale indică faptul că, după ce dosarul a fost preluat de noul ofiţer O. i-a dat şi acestuia o primă tranşă de 500 de euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro, întrucât aşa i-ar fi cerut A. şi D.. Ei l-au trimis la Târgu Jiu ca să se întâlnească cu acest poliţist pentru a-l mitui spunându-i că ei au vorbit deja cu el. Atât D. cât şi A. i-ar fi spus să-i dea acestui nou poliţist 500 de euro iar dacă el îi cerea mai mult să îi dea cât cere. O a doua transă a remis-o ofiţerului O. la sediul poliţiei în cuantum de 1.000 de euro fiind trimis tot de către A. şi D.. Ei l-ar fi sfătuit să se ducă cu nişte bani la poliţist ca îşi rezolve problema din dosar şi i-au indicat şi suma.

Conţinutul convorbirii ambientale efectuată la data de 30.06.2015 între O. şi A.:

A.: Văd pe mâine, să mă întâlnesc cu cu el să văd dacă a făcut ceva cu ăia, dăm drumu odată la aia, nu ?

O.: Şi eu îs de acord.

A.: Şi atuncia o să te sun, o să te sune el mâine, după ce vorbesc cu el.

O.: Eu mă duc la Târgu Jiu.

A.: Când ?

O.: Ă...)oi, joi după serviciu

A.: Ă... mâine-i miercuri.

O.: Păi sâmbătă e nunta, duminică, luni .şi. stau vreo câteva zile săptămâna viitoare. Duminică după . . . . . . . . . .luni întâlnire, nu ştiu ce . . . . . . . . . .pe acolo.

A.: Rămâi acolo ?

O.: Mă înt . . . . . . . . . .aproape până la sfârşit de săptămână.

A.: Aialaltă ?

O.: Da. Am înţeles că vine si Dumi poate săpt . . . . . . . . . . săptămâna viitoare, joi sau ceva de genu ăsta. Se întoarce din concediu. Asta e..:. aşa am auzit pe acia pe la lucru.

A.: Eventual să vedem, dacă scutim ceva, ori nu: Mai facem o ...tragere.

O.: Eu ... am făcut exact ce am urmat, no stat, nu ştiu ce.

A.: Ăst fiind pe ăla, îl trimit pe acesta la... Târgu Jiu la tine.

O.: Pe cine ?

A.: Pe ăsta.

O.: Boţ ?

A.: Tu eşti pe acolo. Te găseşte el.

O.: Eu sunt acolo.. .(neinteligibil).

A.: Te găseşte.

O.: Ok. Păi eu nu-1 cunosc pe ăsta, nu-1 ştiu.

O.: Bun.

A.: Să stabilească care, cum, ce faci.

O.: Mă gândeam că ...introducem şi asta...ordonanţa, o să mă duc la NN. să-i . . . . . . . . . .I-am spus de treaba asta.

A.: Păi hai că... să vedem dacă rămâne careva şi introducem poate chiar joi dimineaţă. Bine ?

O.: Trebuie ordonanţă, proces, îmi spuneţi.

Iar convorbirea ambientală, purtată de A. cu O. în data de 14.07.2015 la sediui I.P.J.Timiş, precum şi cu C., confirmă că el este cel care a iniţiat, determinat şi controlat întâlnirile dintre E. şi martorul denunţător în scopul remiterii sumelor de bani.

O.: - Ă .., m-am întâlnit cu omul. Noroc că ... cu Boţ ăsta.

A.: - Nu mai spune nume!

O.: - A întârziat acolo pe la asta, am stat vreo, cred că vreo 20 de minute am stat. Nu ştiam ce să mai fac. Atuncia când a fost.

A.: - A, o întârziat el?

O.: - Vine cu ... norocul, deci norocul, reţine ce-ţi spun, a venit, vine unul cu biletul ăla care i l-am dat lui D. atuncia la restaurant. "Aicea este restaurantul nu ştiu ce?", am auzit pe acolo, zice "nu e domne nici un restaurant aicea, că s-a închis de mult". Ha, ha, ha.

A.: - (râde - n.n.) Ha, ha, ha!

O.: - înţelegi? Şi eu îi văd ... biletul, zic "domne, căutaţi pe cineva?", mă rog, după ce a stat el de vorbă cu ... "Păi de ce ziceţi asta?", "păi şi eu caut pe cineva". Ştii?

A.: - îhm.

O.: - Zic "tu eşti Boţ, eu sunt Cosmin", bun, la revedere! L-a aruncat el acolo la.

A.: - Na, aia e. De aia am vrut să zic, îi dăm drumul la fata asta.

O.: - La asta, la RR.? Păi eu am vorbit cu ea, deci am vorbit cu ea şi de asta vreau ca să te întreb, dacă aţi stabilit să fie în regulă,pentru că.

A.: - Da.

O.: - Pentru că ea zicea că ea n-a făcut decât o expertiză, că nu ştiu ce.

A.: - Lasă, se descurcă ea! Oricum are, odată cu ea introduci şi expertul parte, care îi.

O.: - Păi da, dar.

A.: - Pe amândoi.

O.: - Pe amândoi, da, păi aia ştiu eu, ordonanţa şi cu asta. Dar să mi.

A.: - Da. Nu.

O.: - ... încurce sau o chestie de genul ăsta. Ea. Adică să nu fie considerată fără experienţă sau ceva de genul ăsta.

A.: - Nu, nu.

O.: - Că asta-i stabilită, cu.

A.: - Da. Şi atimcia tu să-mi spui când să vină să plătească şi

O.: - Păi eu o să-i dau, mâine eu mă duc la ... la asta la doamna procuror, la NN..

Niciunde în conţinutul acestor convorbiri nu apare că iniţiator al acestui demers infracţional este inculpatul D. astfel cum a încercat acesta să acrediteze ideea, implicarea acestuia fiind de necontestat. Versiunea inculpatului nu este susţinută de nicio probă din dosar, declaraţiile inculpaţilor E., D., a martorului cu identitate reală O., probele cu înscrisuri, precum şi înregistrările ambientale existente la dosarul cauzei, dovedesc vinovăţia inculpatului şi cu privire la această infracţiune.

În raport de toate probele redate şi prezentate, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la dare de mită prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 01 martie 2022 a Înaltei Curţi).

Acuzaţia ce vizează infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., constă în aceea că în calitate de inspector şef al IPJ Timiş, a efectuat acte de ajutor pentru inculpatul E. în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în cauza penală, a tragerii la răspundere penală, prin repartizarea dosarului unor ofiţeri de poliţie care să nu administreze probele necesare în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului E., cooptarea inculpatului D. care să acţioneze în direcţia administrării unor probe de natură a-l ajuta pe făptuitor, respectiv refacerea şi depunerea la dosar a unor documente de evidenţă contabilă fictive, iar ulterior a dispus efectuarea unei expertize contabile, astfel încât pe baza actelor contabile fictiv întocmite să creeze aparenţa desfăşurării activităţii legale a celor două firme controlate de inculpatul E. prin interpuşi.

Pe această acuzaţie inculpatul A. declară în timpul urmăririi penale următoarele: "după cooptarea lui O. în încercarea de soluţionare a dosarului de evaziune fiscală, prin luna mai 2015, C. l-a adus la el acasă pe O., dar pretinde că nu el i-a chemat în mod special pe aceştia la domiciliul său, înţelegându-se că a fost iniţiativa lui C., el fiind cel care ar fi şi deschis subiectul dosarului cu Boţ afirmând că el a repartizat dosarul lui O.. Recunoaşte că, deşi nu mai avea nici funcţia de şef al I.P.J. Timiş şi nu mai avea nici un fel de autoritate legală în ceea ce priveşte soluţionarea unor dosare penale, din contră, el fiind cercetat sub control judiciar într-un alt dosar, la acea întâlnire i-a cerut ofiţerului O. să verifice dosarul, să efectueze o expertiză şi i-a cerut să îl ajute pe E. în sensul de a urgenta finalizarea dosarului cât mai rapid. Din nou, nu precizează la ce fel de soluţie se referea şi nici care era interesul implicării sale în a-l determina pe O. "să îl ajute pe E.". Declară că apreciază ca fiind " demersuri legale " acţiunile sale prin care, în condiţiile arătate, i-a cerut ofiţerului O. să facă demersurile pentru a obţine recomandarea unor experţi contabili şi să ţină legătura cu avocatul D. pentru a fi ajutat dacă este cazul. Nu precizează de ce ar fi fost nevoie ca poliţistul însărcinat cu investigarea şi cercetarea unor fapte penale să acorde sprijin pentru avocatul celui cercetat."

În faţa instanţei de fond după cum reiese acesta şi-a nuanţat declaraţia din data de 12 februarie 2021:

"nu am săvârşit infracţiunea de favorizare a făptuitorului, întrucât toate discuţiile pe care le-am avut au vizat doar recuperarea prejudiciului care să fie plătit de E. şi în nici un caz nu s-a pus problema clasării dosarului în ceea ce îl priveşte pe acesta.

E posibil ca intenţiile numitului D. să fi fost de a se da o soluţie uşoară numitului E. din punct de vedere penal, soluţie care să fi fost urmată şi de plata unui prejudiciu mai mic, dar este cunoscut faptul că nu poliţia dă soluţiile, acest lucru nu depindea de noi, însă era obligatorie stabilirea prejudiciului şi plata acestuia, iar după aceea în funcţie de ce se întâmplă se punea problema unei soluţii.

Eu nu-i cunosc pe cei doi administratori ai firmelor despre care s-a susţinut în rechizitoriu că ar avea activitate evazionistă, i-am văzut prima dată la termenul de judecată.

Este adevărat că mi s-a părut curios că au fost audiaţi inculpaţii Bejan şi G., însă nu a fost audiat inculpatul E., cu toate că s-a vehiculat că acesta ar trebui să plătească prejudiciul, motiv pentru care mi-am pus şi eu o asemenea întrebare, însă aşa cum am subliniat, nu m-a interesat mersul anchetei.

Este posibil ca numitul D. să-mi fi spus că merge la audieri cu Bejan şi G. la poliţie, însă nu cunosc despre nici un fel de instruire a acestora.

Arăt că pe mine nu mă interesa acest dosar penal întrucât aveam 1500 de oameni în subordine la IPJ Timiş, le-am spus să facă expertiză şi să se descurce, să facă legal ceea ce trebuie.

Eu le-am spus şefilor să pună pe Pavel şi pe O. la instrumentarea dosarului pentru că erau cei mai buni ofiţeri de cercetare penală iar nu să mârşăvească un dosar. Consider că în perioada cât a fost O. la instrumentarea dosarului s-au făcut mai puţine activităţi, în condiţiile în care după preluarea dosarului de către acesta, după mai multe luni abia s-a cerut lista cu experţi.

Declaraţia inculpatului A. este contrazisă de declaraţiile martorului O. date în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond - din 1 septembrie 2020, filele x din volumul IV Curte Apel şi din data de 25 septembrie 2020, filele x din volumul V Curte Apel şi din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 18 ianuarie 2022 care explică întreg contextul factual:

Acesta a fost contactat de către inculpatul A., care la data respectivă era sub puterea măsurii preventive a controlului judiciar, invitându-l pe martorul O. la domiciliul său sau la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Timiş, întâlnire care a avut loc în final la Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Timiş, interesându-se de dosarul inculpatului E., dosar pe care l-ar fi primit de la inculpatul C., urmând ca, cei doi să se întâlnească din nou pentru a discuta situaţia dosarului iar mai apoi după două-trei zile a fost sunat martorul de doamna procuror NN. în legătură cu acest dosar, spunându-i că este de rechizitoriu.

A descris modul în care a obţinut lista cu experţi pe care nu figura expertul QQ., agreat de inculpatul D., care l-a căutat pe martor pentru a afla care sunt experţii de pe listă, fiind nemulţumit de faptul că expertul QQ. nu s-a aflat pe această listă şi că la următoarea întâlnire cu inculpatul A., acesta a spus că îl va trimite pe inculpatul D. pentru a spune cine să fie desemnat în calitate de expert, fiind agreată experta RR..

Martorul a arătat că în următoarea săptămână a avut o altă întâlnire cu inculpatul A. în aceeaşi locaţie, participând la întâlnire şi inculpatul C., iar referitor la dosar martorul a arătat că a fost sunat de procuror şi că este de rechizitoriu şi că inculpatul A. a arătat dojenitor către inculpatul C. spunând că "eu ţi-am dat dosarul de la început", că trebuie efectuată expertiză care va fi plătită de inculpatul E., martorul fiind mirat de aceste discuţii, iar ulterior C. i-a spus martorului că inculpatul E. este omul lui A. şi trebuie ajutat, trebuie dată o soluţie favorabilă.

Martorul O. a descris şi întâlnirea care a avut loc cu inculpaţii A. şi C. la domiciliul inculpatului A., din Timişoara, discutându-se de procedura care va fi urmată pentru numirea expertului de specialitate, apoi fiind descrisă următoarea întâlnire care a avut loc la localul OO. din Timişoara între martor şi inculpatul A., apoi despre o altă întâlnire care a avut loc în maşina inculpatului A., de fiecare dată discutându-se despre mersul anchetei cu privire la inculpatul E., urmând ca martorul să redacteze adresa pentru lista cu experţii contabili, care a fost vizată de inculpatul C. şi martorul a fost îndrumat la numitul "PP." din cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice în vederea obţinerii listei cu experţi.

Iar discuţia ambientală din data de 12.06.2014 între A. şi O., confirmă declaraţia martorului denunţător.

A.: - Să ne uităm ce şi cum. Nu ştiu. Habar n-am.

O.: - Da, expertul.

A.: - Eu zic aşa. Tu solicită raportul experţilor. Săptămâna viitoare chemăm într-o zi să şi achite. îi punem în legătură, vine la tine.

O.: - In regulă. Dăm drumul. Dar asta-i acolo. Eu am colaborat şi cu nişte experţi, îi ştiu pe câţiva, care dosarele au fost beton pe alte treburi. Eu fac adresa aia, i-o dau lui Dumi. Ce fac?

A.: - Pă dă-i-o la Dumi! Dacă a zis că merge el!

O.: - Foarte bine. O să mă duc să discut cu NN., să-i spun.

A.: - Domnule m-am uitat, am luat fiecare verificare, fiecare (..neinteligibil...).

O.: - Trebuie puţină {...neinteligibil...) personal. (..neinteligibil...) îl ştiu din vedere.

A.: - A nu, n-am văzut.

O.: - în fine. Deci trebuie ca să-i spun la doamna ... care-i treaba: aia, aia, aia. Na, o să-i zic.

A.: - Păi spune-i şi atunci eu marţi la patru îţi comunic când vine ăla să şi plătească şi... Şi vine şi.

O.: - Eu i-am spus şi lui Dumi.

A.: - Expertul tău şi vine şi voi spargeţi împreună, nu ... Nu ... nu are sens.

O.: - Păi n-a zis el că să merg cu adresa la el?

A.: - La cine? Tu ştii care. împreună cu ăsta.

O.: - A!

A.: - În trei. Mergeţi şi discutaţi.

O.: - Eu am învăţat să beau cafeaua ca la TF, în puii mei, din cinci.

A.: - (...neinteligibil...)

O.: - Bun. Mă duc la procuror să-i spun care-i treaba.

A.: - Şi ea vine făcută... E ok pentru toată lumea. Şi pentru expert şi pentru tine.

O.: - Bun. Dar aia cu expertul, Dumi, cum a zis el?

A.: - Da. Trebuie făcută adresa după şi scoatem lista şi eu aleg din ea.

O.: - Bun. Hm! îmi aleg!

A.: - Da.

O.: - Păi în fine. Ştie el pe cine?

A.: - Expertul, îi spui, trebuie să iasă ăla.

O.: - Da. Bun. Bine, lasă că vorbesc eu cu el.

Totodată, declaraţia martorului denunţător se coroborează cu declaraţia inculpatului E. din data de 01.02.2016, care arată că începând din data 16.08.2013 timp de 57 zile a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru infracţiuni de ultraj, uz de arma şi nerespectarea regimului armelor si muniţiilor. Măsura preventivă a fost înlocuită cu controlul judiciar, măsură care a fost prelungită până în martie 2014, iar din luna decembrie 2013 i s-a ridicat interdicţia de părăsi localitatea. După ce a fost pus în libertate, avocatul D. l-a anunţat că există un dosar de evaziune fiscală pe numele său la Poliţia Judeţului Timiş. După aproximativ o lună sau două D. l-a chemat la el la cabinet şi acolo i l-a prezentat pe A.. A. i-a confirmat că există un dosar de cercetare penală în care apare şi el şi i-a relatat faptul că pe moment nu are prea multe informaţii dar va afla mai multe şi vor ţine legătura prin intermediul lui D.. Ulterior la o altă întâlnire avută cu D. acesta i-a explicat că dosarul se află în instrumentarea ofiţerului C. şi i-a cerut bani pentru a le da bani poliţiştilor atât lui C. cât şi lui A. pentru ca aceştia să efectueze cercetarea penală astfel încât să nu fie probleme, respectiv să nu fie arestat preventiv, trimis în judecată, condamnat. D. este cel care i-a explicat că nu avea calitate de învinuit în acest dosar şi a precizat că dacă nu le vor da bani poliţiştilor, aceştia vor face actele de cercetare penală în aşa fel încât să îi angajeze răspunderea penală chiar dacă nu ar fi fost el autorul. A perceput aceasta precizare ca pe o ameninţare şi din acest motiv ar fi acceptat să dea bani poliţiştilor şi avocatului.

Declaraţia inculpatului D. din data de 02.02.2016, care confirmă susţinerile celorlalţi precizând referitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, că ar fi ajuns la concluzia de a se dispune efectuarea unei expertize contabile in dosarul de evaziune fiscală în urma unor discuţii avute cu expertul FFFF., că el ar fi avut reprezentarea că ceea ce susţinea E. era adevărat, în sensul că autoturismele cumpărate din Italia pe cele două societăţi înmatriculate în Lugoj au fost vândute la o persoană fizică din Franţa şi respectiv persoane fizice şi juridice în Germania. Referitor la contabila ZZ., arată că el i-a dat actele de achiziţii iar actele de identitate ar fi fost primite de aceasta în mod direct de E.. În declaraţia sa, E. îl contrazice pe D., inclusiv în privinţa celui care a negociat preţul şi plata pentru aceste activităţi. Recunoaşte totuşi că a prestat pentru G. şi Bejan asistenţă juridică deşi cunoştea că persoana implicată direct în dosar este E.. Acest fapt l-ar fi aflat de la A. în biroul acestuia în februarie 2013 când acesta, ştiind că E. este clientul său, l-a chemat şi i-a arătat procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de procuror pe care l-ar fi fotografiat cu acea ocazie. (...) Recunoaşte că C. i-a pus la dispozitie acte din dosar dar doar la cererea sa însă nu poate explica de ce nu se regăseşte această cerere la dosar.

Dialogul ambiental din data de 04.06.2015 între C., O. si A.

(...)

C.: - Na. Bun. Hai zi de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .I-am dat dosarul.

O.: - Da. M-am uitat peste el, dar nu am trecut.

C.: - l-am dat ce ... care eu am văzut că menţinut-o cu TVA-ul. Nu ştiu dacă ai văzut-o şi pe aia.

O.: - M-am uitat şi pe aia. Dar m-am uitat cu alea cu ... Dar de unde e aia?

C.: - Aia am luat-o eu de la ... DNA. Na. Dintr-un ... rechizitoriu. De fapt nu e rechizitoriu că e o clasare, (...neinteligibil...). Am auzit de la DNA. Dar zice că nu s-a băgat

O.: - Mă, erau nişte desene. Ce să spun, marţi. Ce să spun, o fost marţi. Nu?.

A.: - Marţi.

O.: - Miercuri, ieri o fost GGGG.. Ha, ha, ha! Dar m-am uitat. Dar stai! Bun.

C.: - Mai departe ce faci cu el?

O.: - Bun.

C.: - II trimiţi în judecată, treaba ta, nu ştiu, numă bag. Tu ştii.

A.: - Nu, ideea este că dacă trebuie făcută o expertiză, se face şi aia.

C.: - (.. .neinteligibil.,.)

O.: - Mă omule, sunt. Da.

C.: - Uite ce vream ca să zic.

O.: - Păi, a zis că e caz de rechizitoriu, dar eu nu l-am citit, adică... extraordinar. Bă câte? Sunt tranzacţiile alea comunitare. Nu? Sunt câte autoturisme pe acolo? Că nici nu mai ştiu numărul lor.

C.: - Vreo 170.

O.: - Habar n-am!

C.: - Vreo 170.

O.: - Aşa. Ăia au declarat, italienii.

C.: - Că au vândut.

O.: -... că au vândut.

C.: - Da, şi apare în documente ăla, nu administratorul firmei.

O.: - Da. Aşa. Şi ăsta a declarat o sumă mai mică. Nu?

C.: A declarat că toate au fost vândute.

O.: - La FRANŢA. La un operator din FRANŢA?

C.: - Nu confirmă achiziţiile.

O.: - Nu confirmă achiziţiile sau nu ştiu ce şi s-a făcut punctul de vedere de la ANTIFRAUDA. Două puncte.

C.: - Două puncte de vedere. Unul şi încă unul completare. Da, aşa.

Care ăla tinerelul, ăla zice că este. Şi i-am zis bă stai puţin, gândeşte-te la TVA.

Nu, că nu-i. Bun, şi atunci am zis bă stai că mă uit, am găsit chestia aia cu TVA. A zis bine, hai să vedem ce vine până la urmă din toată ITALIA. Şi văd că n-o mai venit nimic din ITALIA.

O.: - Dar trebuie să mai vină?

C.: - Tu trebuie să te uiţi să vezi, eu ce am solicitat, tu trebuie să le vezi.

O.: - Să le împerechez.

C.: - Să le pui la cap, să vezi ce ţi-a venit. (.. .neinteligibil'...)

A.: - (...neinteligibil...)

C.: - Nu sunt două puncte de vedere. E punctul aceluiaşi ANTIFRAUDA, dar unul de bază şi după aceea a mai completat în urma probatoriului care a mai venit. Mă înţelegi?

O.: - Deci oricum, tu la ora actuală ştii mai bine dosarul decât mine. Eu ţi-o spun din start.

C.: - Eu ştiu perfect, eu ştiu perfect. Numai că tu trebuie să te pui puţin pe el să vezi ce mai e de făcut. Dacă a mai venit ceva din ITALIA, dacă nu, mai fă o revenire

O.: - Câte adrese ai mai făcut? A, nu ştii exact. Bun am înţeles.

C.: - Deci am tras de timp cât am putut. Făceam adrese o dată la două luni. încă una la finanţe, încă una la finanţe (râde uşor - n.n.), ca să fie ... na. Vedeţi că n-are. După aceea, na, după aceea cu maşinile dă-i şi verifică în EUCARIS ăla. Ai văzut cât am găsit şi pe acolo?

O.: - Mă, eu nu n-am uitat. Eu am găsit şi eu primele două.

C.: - îs şapte volume.

O.: - Da.

C.: - îs şapte, îs două volume.

A.: - Să faci aşa să faci o expertiză.

C.: - Da, numai că NN. ... NN. nu ... ce zice inspectorul de antifraudă, ăla tinerelul, aia este lege pentru ea. Şi ăla a prins-o că ăsta este infractor aşa, gata, trebuie trimis în judecată.

O.: - Păi cred că de aia mi-a şi zis. Ştii? Probabil.

C.: - Eu încercam să-i spun asta dar staţi puţin că nu avem toate elementele astea. Ăla de la ANTIFRAUDĂ nu ştie juridic, ăla ştie numai contabilitate, finanţe. Ştii? Antijuridic. El s-a şi pronunţat deja, domnule, trebuie trimis în judecată.

(...)

A.: - Eu aş zice să vorbeşti tu cu (.. .neinteligibil...).

O.: - Păi şi ce să-i zic? Adică, cum să-i zic?

C.: - Măi auzi, dacă poţi să-1 ..., bun, ajută-1. înţelegi? Asta-i toată chestia! Ce să mai! Văd că Sorin se tot . . . . . . . . . .Dacă poţi să-l ajuţi, îl ajuţi. (pocneşte din palme - n.n.) Cât. Dacă poţi, dacă nu, ce să faci?!

O.: - Are?

A.: - Cerem o expertiză, o plăteşte omul. II ciupeşte. Ii dăm expert. Expertul... nu-i problemă

O.: - Adică ... se pune ăla?

A.: - Un expert.

O.: - Păi care?

C.: - O să fie unul. Na. Care?

A.: - Stabileşti tu. Nu-i problemă.

O.: - Păi bun, aia cu.

A.: - Tu stabileşti.

O.: - Păi pe aia de pe listă. Trebuie altul?

A.: - Nu trebuie altul. Trebuie să fie.

C.: - La fiecare cu asistent, cu expert asistent. Cu tot ce trebuie.

O.: - Ziceţi-mi ce asta? Ce ...? Asta?

A.: - Da. Ai studiat dosarul, vorbeşte şi cu NN. luni- marţi... eu cred că trebuie să facem o expertiză neapărat. Nu putem să trimitem aşa, pe părerea unui inspector antifraudă.

O.: - O să-i zic.

A.: - Un expert, o facem repede. Dumi ştie. A fost cu el tot timpul în anii ăştia. Ăsta, Boţ.

O.: - Da?

A.: - Păi e persoana lui (...neinteligibil...)

O.: - A! Păi să ştiu şi eu care.

A.: - Păi şi în ideea asta. Nu-ţi fă probleme. Orice ai nevoie ... Ştii?

C.: - Tu trebuie să te lupţi pentru că el (...neinteligibil...) cu băiatul.

O.: - Da mă da, păi dacă tu ai cerut tot felul de situaţii, de nebunii, de.

C.: - Păi da, că pentru că ... Auzi, trebuia să trag de timp. Trebuia să trag de timp. în 2013 tot am tras de timp. Şi e făcut în dosar, nu pot să zici că dosarul a stat în nelucrare.

A.: - în fine, nu mai discutăm despre.

O.: - Na. Bun.

A.: - Asta e. Ideea e că trebuie făcută o expertiză şi... na.

(...)

A.: - (...neinteligibil...) atenţie mare. Terminase cu ideea aia de a trimite la DIICOT? Că ai zis ceva că trebuia să trimită la DIICOT?

C.: - Ce anume? Că n-am înţeles.

A.: - Spunea că dacă ...vroia să decline la DIICOT.

C.: - A, iniţial!

A.: - Vrăjeală?

C.: - Nu mai, gata

O.: - Ce?

C.: - Deci (...neinteligibil...) la DIICOT că e grup organizat. Eu zic: Unde-i grupul, că nu-l văd? Care-i liderul şi care-s membrii şi care-s cine? Ala din spate, Boţ, ăla. Care Boţ? Că eu am pe ăştia doi administratorii ăia doi, ăia or venit, mi-au zis că ei au făcut, unde-i Boţ, că nu-l văd! Păi nu că scria în (...neinteligibil...) Mă, dacă aveţi dumneavoastră alte date, daţi-mi-le, că eu n-am văzut niciodată nota De pe ceva s-a făcut sesizarea lui DDDD.. Ştii? N-am intrat am spus. De proces am zis. Dacă aveţi alte date, daţi-mi şi mie, ca să ştiu, că aşa e o notă în orb acolo. Da, păi să ne mai gândim. Bun, na. Dar până la urmă nu mai, gata, s-o diluat faza.

(...)

A.: - Da. Spui da domne, l-am citit, e ok, dar părerea mea e că un expert trebuie să-şi... exprime punctul de vedere.

O.: - Acum eu n-aş vrea să fiu ... am nimerit în joc, în . . . . . . . . . .cu ...în asta, în cercetare, în septembrie. Eu nu înţeleg, astea, punctele astea de vedere, adică rapoartele lor sunt probă peste expertiză sau ...?

A.: - Da de unde! Nici vorbă!

O.: - Expertiza rămâne ...?

O.: - Păi bun, dar sunt unii care dau soluţii în baza lor?

A.: - Da. Şi oricum . . . . . . . . . .Na, să zicem că în final nu va accepta, oricum în instanţă, judecătorul o să accepte expertiza.

O.: - Da. Judecătorul.

A.: - Sau o să restituie pentru completare.

O.: - Dosarul pentru completarea cercetărilor. Faceţi expertiză!

A.: - Îl trimitem aşa, dar o să-l trimită instanţa înapoi, restituire! Mai ales că administratorii solicită expertiză, în declaraţii, chiar la început!

O.: - Să-i zic asta? Da, îi zic.

A.: - îs şi audiaţi. Facem una repede, o şi plăteşte, cât durează? O lună - două? Cum a stat doi ani, mai stă două luni!

O.: - Mă duc în GRECIA vine expertiza. Ăsta îmi aprobă concediu. Ha, ha, ha! {...neinteligibil...) eu nu ştiu ce să zic, omul ăsta, câteodată se schimbă, se ... Eu nu ştiu, nu ştiu ce să zic! Dar îi spun Dumi, ai fost sportiv şi eu am fost, am ajuns doi rataţi! Ha, ha, ha! Numai că tu eşti ratat şef. Ha, ha, ha! Na, ce să zic? Las că-i zic. Sunt atâtea dosare care au nevoie de expertiză. Am ... toate dosarele trebuie să stea în expertiză.

A.: - Da. Dacă se face, vezi tu, din lista de experţi îţi alegi şi tu, care ştii tu.

O.: - N-am mai... eu nici nu ştiu ... Trebuie să-i cer lui HHHH., să ... lista de ... eu nici nu o mai am.

A.: - îţi zice Dumi din ăia care.

O.: - Bun.

A.: - ... cu care se poate discuta.

O.: - Păi stai că vine încoace.

(...)

O.: - O întrebare. Pot să pun şi eu? D. ştie de toate treburile astea?

A.: - Da mă! Stai liniştit.

O.: - Am văzut că-i avocat.

O.: - Măcar asta am văzut. Ha, ha, ha, ha!

A.: - Las că îţi spune Dumi.

C.: - Da.

A.: - Dar mai puţin.

C.: - Cu D. mai puţin. Da.

A.: - Dă-i pace.

C.: - Cu D. mai puţin.

A.: - Cu cât ştie mai puţine cu atât mai bine.

O.: - Na bine.

A.: - Voi doi să.

C.: - Eu nu mai. Eu l-am dat, eu mă retrag în glorie. Vorba aia.

A.: - Nu te retragi, stai liniştit.

C.: - Mi-am susţinut cauza şi gata.

O.: - Bine domnule şef.

C.: - Ce am putut cu dragă inimă. Întotdeauna!

Înalta Curte constată că toate aceste declaraţii se coroborează şi cu adresa nr. x/2013 din data de 30.09.2013, procesul-verbal de sesizare din oficiu a procurorului din data de 27.09.2013 - filele x, volumul 69 - percheziţie informatică d.u.p.- prin care s-a constatat că în mediile de stocare şi telefoanele mobile ale inculpatului D. au fost identificate documente fotografiate încă din data de 07.10.2013, din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu nr. 828/P/2013, pe adresa care la data de 07.10.2013 era în posesia inculpatului D. nu exista încă rezoluţia din data de 08.10.2013 prin care dosarul este repartizat inculpatului C. - dosar cu fila x d.u.p. aspecte care relevă o înţelegere încă din acel moment între inculpatul D. şi A. de favorizare a inculpatului E..

Astfel, în raport de considerentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte apreciază pe deplin îndeplinite condiţiile răspunderii penale şi pentru această infracţiune, fapta de favorizare a infractorului există, a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi constituie infracţiune, însă în raport de faptul că a intervenit prescripţia răspunderii penale va face în cauză aplicarea acestei instituţii astfel cum se va arăta în capitolul dedicat exclusiv acestei instituţii.

Ca efect al faptului că s-a reţinut de către Înalta Curte doar o singură infracţiune de dare de mită, hotărârea instanţei de fond va fi reformată şi sub acest aspect şi se va dispune condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de instigare la dare de mită ca efect al schimbării de încadrare juridică dispusă prin încheierea din data de 1.03.2022 a ICCJ şi va menţine cuantumul de 4 ani al pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Pe aspectul ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei, apreciază Înalta Curte de-a dreptul reprobabilă şi de neacceptat modalitatea de comitere a faptelor de către acest inculpat, care a acceptat să se întâlnească cu inculpatul E. în însuşi sediul instituţiei al cărui conducător era, a implicat şi a atras după el persoane din instituţie într-un scop meschin, şi anume acela de a obţine nişte bani, ofiţeri de poliţie cu care a încercat să fraudeze legea şi nu să o respecte, aşa cum era firesc.

Şi-a continuat acest inculpat demersul infracţional chiar şi după ce fusese suspendat, întrucât era cercetat într-un alt dosar penal, pentru ca planul iniţial ce fusese pus la cale la data la care era inspector şef să poată fi dus la îndeplinire.

A făcut acest inculpat tot ce i-a stat în putinţă să îl favorizeze pe inculpatul E., a manifestat o lipsă totală de respect faţă de poziţia în care se afla, ba mai mult decât atât a folosit-o ca pe un avantaj propriu de natură să îi sporească veniturile personale.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, a avut în vedere întreg complexul de circumstanţe reale şi personale care caracterizează atât faptele comise, cât şi pe inculpat, a avut în vedere rolul său în întreg angenajul infracţional, funcţia deţinută, precum şi pregătirea sa profesională şi a aplicat pedepse proporţional tuturor acestor criterii, astfel că nu se impune majorarea acestor pedepse, astfel cum a solicitat parchetul.

Inculpatul C. a criticat soluţia primei instanţe pe mai multe paliere.

În ceea ce priveşte critica ce ţine de nemotivarea hotărârii Înalta Curte nu va mai relua argumentarea în raport de faptul că a fost tratată cumulat cu critica inculpatului A., raportat la conţinutul identic al criticilor.

Pe criticile de netemeinicie inculpatul C. a invocat în apărare, greşita respingere a cererilor de schimbare a încadrării juridice:

A apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu, din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în concurs real cu infracţiunea de trafic de influenţă (la data de 17.09.2015), prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită în formă continuată, potrivit art. 35 rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În raport de modul de descriere a faptelor, în cuprinsul actului de sesizare, dar şi prin sentinţa penală atacată, a considerat că în realitate, toate faptele descrise anterior sunt acte materiale ale infracţiunii unice de luare de mită în formă continuată, toate actele de pretindere şi primire a unor sume de bani fiind comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului C..

Pe cale de consecinţă, a arătat că pretinderea banilor în data de 17.09.2015 şi primirea lor ulterioară reprezintă un simplu act material al infracţiunii de luare de mită, consumată deja la acel moment în ceea ce-l priveşte pe C. prin primirea anterioară a 500 euro prin intermediul avocatului D. şi plata manoperei termopanelor de către E..

Mai mult, a precizat că inconsistenţa tezei acuzării în ceea ce priveşte reţinerea traficului de influenţă, bazată pe ideea că la 17.09.2015 C. nu mai avea atribuţii de cercetare în dosar, a fost evidenţiată şi de analiza comparativă cu situaţia juridică a inculpatului A.. Astfel, cu toate că, la fel ca şi C., nici A. nu avea atribuţii directe de cercetare penală în dosar, în sarcina sa nu s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă în legătură cu primirea de bani de la E., ci doar cea de luare de mită (a se vedea încadrarea juridică expusă la filele x rechizitoriu).

Aşadar, în opinia inculpatului, toate acţiunile concrete descrise în rechizitoriu cu privire la această faptă vizează acţiuni întreprinse în calitate de organ de cercetare penală în perioada în care avea în instrumentare dosarul de evaziune fiscală, astfel că nu se poate face o împărţire aleatorie a faptelor comise pentru a realiza latura materială a mai multor infracţiuni. Aceste două infracţiuni pot coexista în concurs real, dacă acţiunile de favorizare exced obligaţiilor de serviciu ale funcţionarului mituit pentru a face, a nu face, a întârzia, a îndeplini defectuos activitatea sa în calitatea pe care o are, dar în speţa de faţă nu se regăseşte o atare situaţie.

Mai mult, a precizat că cele două norme incriminatoare prin prisma cărora a fost încadrată de către parchet activitatea inculpatului urmăresc ocrotirea aceleiaşi valori sociale, respectiv corecta înfăptuire a justiţiei, astfel încât nu există nicio raţiune şi nici legiuitorul nu a urmărit ca autorul să fie sancţionat de două ori pentru aceeaşi fapt care lezează o unică valoare socială.

Cu privire la forma participatiei penale, cu referire la fapta inculpatului C., din 17.09.2015, de a pretinde 2000 euro pentru ofiţerul de poliţie O., sumă pe care a primit-o ulterior prin intermediar şi i-a remis-o acestuia, a apreciat de asemenea, că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de participatie improprie la luare de mită, în condiţiile art. 52 alin. (3) C. pen., întrucât fapta autorului a fost comisă fără vinovăţie, iar complicitatea ar fi presupus existenţa intenţiei atât în cazul autorului, cât şi în cel al complicelui. A subliniat că legea nu face niciun fel de distincţie în ceea ce priveşte motivul lipsei de vinovăţie, astfel încât textul indicat este aplicabil chiar şi în ipoteza în care aceasta decurge din existenţa autorizării de a comite fapta.

Analiza apelului formulat de apelantul inculpat C. este întemeiat doar sub aspectul reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. privitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, nereţinerea circumstanţei atenuante judiciare referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă de executat şi modalitatea de executare a pedepsei pentru acelaşi inculpat.

Inculpatul C. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În acest sens, fiind declaraţiile inculpatului din faţa Curţii de Apel Timişoara din data de 03.12.2021, 11.06.2019.

Sintetizând motivele de apel, Înalta Curte constată că în esenţă inculpatul C., susţine prin criticile formulate reţinerea doar a unei singure infracţiuni, întrucât toate faptele descrise prin actul de seizare sunt acte materiale ale infracţiunii unice de luare de mită în formă continuată, toate actele de pretindere şi primire a unor sume de bani fiind comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului, sens în care raportat la conţinutul rechizitoriului, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

Mai mult, a precizat că cele două norme incriminatoare prin prisma cărora a fost încadrată de către parchet activitatea inculpatului urmăresc ocrotirea aceleiaşi valori sociale, respectiv corecta înfăptuire a justiţiei, astfel încât nu există nicio raţiune şi nici legiuitorul nu a urmărit ca autorul să fie sancţionat de două ori pentru aceeaşi faptă care lezează o unică valoare socială.

Analiza criticii de netemeinicei pe acest aspect este, în opinia Înaltei Curţi, nefondată.

Se reţine în sarcina inculpatului C. infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 prin raportare la faptul că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IPJ Timiş în perioada cât a instrumentat dosarul nr. x/2013, a pretins şi primit de la inculpatul E. suma de 7.000 euro, din care suma de 500 euro prin intermediul inculpatului D., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Deşi a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu a contestat probele, Înalta Curte va face o analiză detaliată a acestora prin raportare la criticile formulate ce vizează în esenţă modul în care a fost reţinută şi interpretată situaţia de fapt.

Înalta Curte îşi va porni analiza de la însăşi declaraţia inculpatului C. din data de 10.06.2016, în cadrul căreia recunoaşte că înainte de sărbătorile de Paşte în anul 2014, a primit suma de 500 euro de la avocatul D. şi pretinde că acesta i-ar fi spus că reprezintă un cadou, că banii sunt de la E. şi că a înţeles din discuţia avută cu D. că banii provin din suma de 3500 primită de avocat de la E.. De altfel, recunoaşte şi faptul că avocatul D. l-a invitat de mai multe ori la el la birou la cafea, iar în mai 2014 în timp ce era la el în birou a intrat şi E., pe care îl cunoştea deja de la A.. Declară că la un moment dat, rămas singur cu Boţ, acesta l-ar fi întrebat dacă doreşte să îi dea o maşină, dar pretinde că a refuzat oferta. În acel context ar fi aflat de la E. că acesta a dat bani şi lui A. şi lui D.. Cu acea ocazie, recunoaşte că a acceptat să primească bani şi alte foloase de la E. şi i-a dat numărul de telefon al numitului XX., zis EEEE., la care mai avea de plătit o diferenţă de bani pentru montarea termopanelor, urmând ca Boţ să achite suma respectivă. Susţine că a aflat ulterior că inculpatul E. a mers la martorul XX., zis EEEE. şi a plătit diferenţa rămasă care mai trebuia achitată pentru acele ferestre termopan, fiind vorba de aproximativ suma de 2000 RON.

Această declaraţie este coroborată şi se regăseşte şi în conţinutul declaraţiei inculpatului E. din data de 01.02.2016 care recunoaşte infracţiunile de corupţie cu privire la care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi face precizări complete cu privire la modalităţile de săvârşire a acestora. În concret, declară că începând din data 16.08.2013 timp de 57 zile a fost arestat preventiv într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru infracţiuni de ultraj, uz de arma şi nerespectarea regimului armelor si muniţiilor. Măsura preventivă a fost înlocuită cu controlul judiciar, măsură care a fost prelungită până în martie 2014, iar din luna decembrie 2013 i s-a ridicat interdicţia de părăsi localitatea. După ce a fost pus în libertate, avocatul D. l-a anunţat că există un dosar de evaziune fiscală pe numele său la Poliţia Judeţului Timiş. După aproximativ o lună sau două D. l-a chemat la el la cabinet şi acolo i l-a prezentat pe A.. A. i-a confirmat că există un dosar de cercetare penală în care apare şi el şi i-a relatat faptul că pe moment nu are prea multe informaţii dar va afla mai multe şi vor ţine legătura prin intermediul lui D.. Ulterior la o altă întâlnire avută cu D. acesta i-a explicat că dosarul se află în instrumentarea ofiţerului C. şi i-a cerut bani pentru a le da bani poliţiştilor atât lui C. cât şi lui A. pentru ca aceştia să efectueze cercetarea penală astfel încât să nu fie probleme, respectiv să nu fie arestat preventiv, trimis în judecată, condamnat. D. este cel care i-a explicat că nu avea calitate de învinuit în acest dosar şi a precizat că dacă nu le vor da bani poliţiştilor, aceştia vor face actele de cercetare penală în aşa fel încât să îi angajeze răspunderea penală chiar dacă nu ar fi fost el autorul. A perceput aceasta precizare ca pe o ameninţare şi din acest motiv ar fi acceptat să dea bani poliţiştilor şi avocatului.

Recunoaşte că s-a întâlnit de mai multe ori cu A. la cabinetul avocatului D. în prezenţa acestuia şi au discutat despre modul în care să fie apărat în acel dosar astfel încât să fie probleme. S-a întâlnit de asemenea la cabinetul avocatului şi cu poliţistul C. şi au discutat despre dosarul respectiv. Acesta îi spunea ce anume urma să facă în dosar afirmând că îi va aresta pe cei vinovaţi.

În privinţa lui C. declară că l-a cunoscut în acelaşi mod, tot prin intermediul avocatului D. şi i-a dat şi acestuia suma totală de circa 9.000 euro total în mai multe tranşe. Acesta i-ar fi spus că are nevoie de bani pentru că îşi construia o casă şi i-a spus că trebuie să-şi pună termopane. Pretinde că i-a cerut pentru termopane câteva mii de euro dar nu mai reţine cât anume exact, şi i-ar fi dat totdeauna sumele care i l-e cerut. Susţine că i-a dat banii personal lui C. şi nu cunoaşte dacă el a plătit termopanele sau nu. Acesta l-ar fi informat cu privire la ce verificări face el în dosar, şi i-ar fi explicat că a făcut solicitări de informaţii la finanţe, la autorităţile din străinătate prin Interpol etc. şi îi spunea ce răspunsuri primea.

Recunoaşte că de-a lungul timpului a remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar avocatului D. şi poliţiştilor A. şi C. în tranşe de câte 1.000 de euro, 2.000 de euro sau 4.000 de euro după cum îi cereau. Pretinde că ar fi dat în total aproximativ 30.000 euro din care circa 10.000 euro avocatului D., lui A. circa 8.000 euro iar lui C. circa 9.000 euro.

Relevantă pe acest palier infracţional este şi declaraţia inculpatului D. din data de 02.02.2016 unde arată că atunci când A. a avut iniţiative repetate de a se întâlni cu E. a înţeles de la acesta că avea probleme financiare şi că vrea să discute cu E. dar evita să îl sune în mod direct pe acesta să se întâlnească cerându-i lui să le faciliteze întâlnirile la el la birou. De la E. ar fi înţeles că acesta i-ar fi dat lui A. 5.000 de euro în mai multe tranşe iar lui C. suma totală de aproximativ 6.000, 7.000 euro. Precizează că Boţ i-a spus la un moment dat că pe C. l-a ajutat să îşi cumpere tâmplărie termopan pentru o casă pe care o edifica în zona Beregsău, Săcălaz. O altă sumă de bani, 2.000 euro i-a spus că i-a remis-o tot acestuia în urma unei întâlniri ce a avut loc la TT., remiterea banilor fiind făcută printr-o intermediară din Lugoj, o cunoştinţă de a lui C.. Din spusele lui E. ar fi aflat că prin aceeaşi intermediară i-ar fi remis şi lui O. suma de 1.000 sau 2.000 euro această discuţie având loc în cursul anului 2015.

În declaraţia sa a pretins că nu a cerut bani de la E. pentru ofiţerii de poliţie însă după ce se întâlnea cu A. şi cu Pavel acesta îi spunea cât le-a dat celor doi şi îi lăsa şi lui sume cuprinse între 500 şi 1000 de euro. Pretinde că aceste sume nu au avut legătură exclusivă cu dosarul de evaziune fiscală ci şi cu alte activităţi din dosarul în care era acuzat de uz de arme.

Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. se reţine în sarcina acestuia că în timp ce a avut în lucru dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, a luat declaraţii de martor administratorilor H. şi G., solicitând acestora să nu declare nimic în legătură cu inculpatul E. pentru a nu apărea în dosar adevăratul vinovat de evaziune fiscală, l-a ajutat pe inculpatul E. prin diseminarea unor informaţii şi înscrisuri din dosar prin intermediul avocatului D., care însă nu avea delegaţie de avocat pentru acest inculpat, ar fi remis inculpatului D. actele de verificare privind achiziţiile intracomunitare de autorisme efectuate de cele două societăţi, acte care ulterior au fost puse la dispoziţia unui contabil care să refacă contabilitatea celor două firme.

Declaraţiile coinculpaţilor G., H., C., D. coroborate cu conţinutul dialogurilor obţinute în mediu ambiental reliefează neechivoc implicarea inculpatului ca autor al infracţiunii de favorizare a infractorului după cum urmează:

Inculpatul G. în declaraţia din data de 17.02.2016 menţionează că E. este cel care a plătit tot ce trebuia pentru înfiinţarea firmei S.C. K. S.R.L. pe numele său. Ştia doar că pe această firmă s-au făcut acte de comerţ cu autoturisme uzate dar de toate aceste activităţi se ocupa E.. Nu cunoaşte pe nici unul dintre contabili cu excepţia doamnei ZZ. pe care a cunoscut-o la biroul avocatului D., în condiţiile menţionate în prezentul dosar. Recunoaşte că atunci când a fost audiat la poliţie în dosarul de evaziune fiscală, declaraţiile sale au fost făcute aşa cum i-a sugerat E. şi nici măcar nu a citit declaraţia întocmită de poliţist ci doar a semnat-o, totul durând "cinci minute". Şi în declaraţiile de inculpat a menţinut cele declarate iniţial şi a dat detalii despre fiecare aspect cu privire la care a fost întrebat de către organele judiciare.

Inculpatul H. în declaraţia din data de 17.02.2016 (menţionează că E. este cel care a plătit tot ce trebuia pentru înfiinţarea firmei S.C. K. S.R.L. pe numele său. Ştia doar că pe această firmă s-au făcut acte de comerţ cu autoturisme uzate dar de toate aceste activităţi se ocupa E.. Nu cunoaşte pe nici unul dintre contabili cu excepţia doamnei ZZ. pe care a cunoscut-o la biroul avocatului D.. Deşi D. i-a explicat că va trebui să dea declaraţii la poliţie, el nu a făcut acest lucru şi precizează că semnăturile de pe declaraţia presupusă a sa din dosarul de evaziune nu-i apaţin. Recunoaşte că a semnat mai multe documente la cererea lui D..

În declaraţia din data de 25.05.2016, după ce i s-a prezentat raportul de expertiză efectuat asupra semnăturii, recunoaşte că a semnat acea declaraţie la poliţie, dar precizează că de faţă când a fost luată această declaraţie era D., iar poliţistul a scris la calculator declaraţia.

"În cursul anului trecut am aflat că am un dosar penal dar nu cunosc obiectul acestuia. Precizez faptul că am aflat despre acest dosar de la F. care mi-a spus că trebuie să merg la avocatul D.. Astfel m-am întâlnit cu acesta în faţa poliţiei judeţene iar împreună cu acesta am intrat în sediul poliţiei, iar de la poartă ne-a condus într-un birou un bărbat îmbrăcat civil. În acest birou eu nu am fost întrebat si nu am vorbit nimic, discuţiile s-au purtat între acel bărbat şi avocatul D.. Nu mi-a fost dat nimic să semnez, iar după aproximativ 10-15 minute, am plecat însoţit de avocat D. la biroul său. În biroul său am semnat vreo 2-3 file, cred că le-a scos din geantă, după care am plecat. Iniţial avocatul D. mi-a spus că trebuie să dau o declaraţie la poliţie însă aşa cum am precizat nu am făcut declaraţii şi nu mi-au fost puse întrebări." Fiindu-i prezentată declaraţia de martor din data de 28.03.2014 din dosarul penal nr. x/2013 arată că semnătura de la rubrica martor nu îi aparţine şi nici cea din dreptul jurământului religios. 3

În declaraţia din data de 25.05.2016, după ce i s-a prezentat raportul de expertiză efectuat asupra semnăturii, recunoaşte că a semnat acea declaraţie la poliţie, dar precizează că de faţă când a fost luată această declaraţie era D., iar poliţistul a scris la calculator declaraţia.

Dialogul ambiental din data de 04.06.2015 între C., O. si A.

(...)

C.: - Na. Bun. Hai zi de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .I-am dat dosarul.

O.:- Da. M-am uitat peste el, dar nu am trecut.

C.: - l-am dat ce ... care eu am văzut că menţinut-o cu TVA-ul. Nu ştiu dacă ai văzut-o şi pe aia.

O.: - M-am uitat şi pe aia. Dar m-am uitat cu alea cu ... Dar de unde e aia?

C.: - Aia am luat-o eu de la ... DNA. Na. Dintr-un ... rechizitoriu. De fapt nu e rechizitoriu că e o clasare, (...neinteligibil...). Am auzit de la DNA. Dar zice că nu s-a băgat

O.: - Mă, erau nişte desene. Ce să spun, marţi. Ce să spun, o fost marţi. Nu?.

A.: - Marţi.

O.: - Miercuri, ieri o fost GGGG.. Ha, ha, ha! Dar m-am uitat. Dar stai! Bun.

C.: - Mai departe ce faci cu el?

O.: - Bun.

C.: - II trimiţi în judecată, treaba ta, nu ştiu, numă bag. Tu ştii.

A.: - Nu, ideea este că dacă trebuie făcută o expertiză, se face şi aia.

C.: - (.. .neinteligibil.,.)

O.: - Mă omule, sunt. Da.

C.: - Uite ce vream ca să zic.

O.: - Păi, a zis că e caz de rechizitoriu, dar eu nu l-am citit, adică... extraordinar. Bă câte? Sunt tranzacţiile alea comunitare. Nu? Sunt câte autoturisme pe acolo? Că nici nu mai ştiu numărul lor.

C.: - Vreo 170.

O.: - Habar n-am!

C.: - Vreo 170.

O.: - Aşa. Ăia au declarat, italienii.

C.: - Că au vândut.

O.: -... că au vândut.

C.: - Da, şi apare în documente ăla, nu administratorul firmei.

O.: - Da. Aşa. Şi ăsta a declarat o sumă mai mică. Nu?

C.: A declarat că toate au fost vândute.

O.: - La FRANŢA. La un operator din FRANŢA?

C.: - Nu confirmă achiziţiile.

O.: - Nu confirmă achiziţiile sau nu ştiu ce şi s-a făcut punctul de vedere de la ANTIFRAUDA. Două puncte.

C.: - Două puncte de vedere. Unul şi încă unul completare. Da, aşa. Care ăla tinerelul, ăla zice că este. Şi i-am zis bă stai puţin, gândeşte-te la TVA. Nu, că nu-i. Bun, şi atunci am zis bă stai că mă uit, am găsit chestia aia cu TVA. A zis bine, hai să vedem ce vine până la urmă din toată ITALIA. Şi văd că n-o mai venit nimic din ITALIA.

O.: - Dar trebuie să mai vină?

C.: - Tu trebuie să te uiţi să vezi, eu ce am solicitat, tu trebuie să le vezi.

O.: - Să le împerechez.

C.: - Să le pui la cap, să vezi ce ţi-a venit. (.. .neinteligibil'...)

A.: - (...neinteligibil...)

C.: - Nu sunt două puncte de vedere. E punctul aceluiaşi ANTIFRAUDA, dar unul de bază şi după aceea a mai completat în urma probatoriului care a mai venit. Mă înţelegi?

O.: - Deci oricum, tu la ora actuală ştii mai bine dosarul decât mine. Eu ţi-o spun din start.

C.: - Eu ştiu perfect, eu ştiu perfect. Numai că tu trebuie să te pui puţin pe el să vezi ce mai e de făcut. Dacă a mai venit ceva din ITALIA, dacă nu, mai fă o revenire

O.: - Câte adrese ai mai făcut? A, nu ştii exact. Bun am înţeles.

C.: - Deci am tras de timp cât am putut. Făceam adrese o dată la două luni. încă una la finanţe, încă una la finanţe (râde uşor - n.n.), ca să fie ... na. Vedeţi că n-are. După aceea, na, după aceea cu maşinile dă-i şi verifică în EUCARIS ăla. Ai văzut cât am găsit şi pe acolo?

O.: - Mă, eu nu n-am uitat. Eu am găsit şi eu primele două.

C.: - îs şapte volume.

O.: - Da.

C.: - îs şapte, îs două volume.

A.: - Să faci aşa să faci o expertiză.

C.: - Da, numai că NN. ... NN. nu ... ce zice inspectorul de antifraudă, ăla tinerelul, aia este lege pentru ea. Şi ăla a prins-o că ăsta este infractor aşa, gata, trebuie trimis în judecată.

O.: - Păi cred că de aia mi-a şi zis. Ştii? Probabil.

C.: - Eu încercam să-i spun asta dar staţi puţin că nu avem toate elementele astea. Ăla de la ANTIFRAUDĂ nu ştie juridic, ăla ştie numai contabilitate, finanţe. Ştii? Antijuridic. El s-a şi pronunţat deja, domnule, trebuie trimis în judecată.

(...)

A.: - Eu aş zice să vorbeşti tu cu (.. .neinteligibil...).

O.: - Păi şi ce să-i zic? Adică, cum să-i zic?

C.: - Măi auzi, dacă poţi să-1 ..., bun, ajută-l. înţelegi? Asta-i toată chestia! Ce să mai! Văd că Sorin se tot . . . . . . . . . .Dacă poţi să-l ajuţi, îl ajuţi. (pocneşte din palme - n.n.) Cât. Dacă poţi, dacă nu, ce să faci?!

O.: - Are?

A.: - Cerem o expertiză, o plăteşte omul. II ciupeşte. Ii dăm expert. Expertul... nu-i problemă

O.: - Adică ... se pune ăla?

A.: - Un expert.

O.: - Păi care?

C.: - O să fie unul. Na. Care?

A.: - Stabileşti tu. Nu-i problemă.

O.: - Păi bun, aia cu.

A.: - Tu stabileşti.

O.: - Păi pe aia de pe listă. Trebuie altul?

A.: - Nu trebuie altul. Trebuie să fie.

C.: - La fiecare cu asistent, cu expert asistent. Cu tot ce trebuie.

O.: - Ziceţi-mi ce asta? Ce ...? Asta?

A.: - Da. Ai studiat dosarul, vorbeşte şi cu NN. luni- marţi... eu cred că trebuie să facem o expertiză neapărat. Nu putem să trimitem aşa, pe părerea unui inspector antifraudă.

O.: - O să-i zic.

A.: - Un expert, o facem repede. Dumi ştie. A fost cu el tot timpul în anii ăştia. Ăsta, Boţ.

O.: - Da?

A.: - Păi e persoana lui (...neinteligibil...)

O.: - A! Păi să ştiu şi eu care.

A.: - Păi şi în ideea asta. Nu-ţi fă probleme. Orice ai nevoie ... Ştii?

C.: - Tu trebuie să te lupţi pentru că el (...neinteligibil...) cu băiatul.

O.: - Da mă da, păi dacă tu ai cerut tot felul de situaţii, de nebunii, de.

C.: - Păi da, că pentru că ... Auzi, trebuia să trag de timp. Trebuia să trag de timp. în 2013 tot am tras de timp. Şi e făcut în dosar, nu pot să zici că dosarul a stat în nelucrare.

A.: - în fine, nu mai discutăm despre.

O.: - Na. Bun.

A.: - Asta e. Ideea e că trebuie făcută o expertiză şi... na.

(...)

A.: - (...neinteligibil...) atenţie mare. Terminase cu ideea aia de a trimite la DIICOT? Că ai zis ceva că trebuia să trimită la DIICOT?

C.: - Ce anume? Că n-am înţeles.

A.: - Spunea că dacă ...vroia să decline la DIICOT.

C.: - A, iniţial!

A.: - Vrăjeală?

C.: - Nu mai, gata

O.: - Ce?

C.: - Deci (...neinteligibil...) la DIICOT că e grup organizat. Eu zic: Unde-i grupul, că nu-l văd? Care-i liderul şi care-s membrii şi care-s cine? Ala din spate, Boţ, ăla. Care Boţ? Că eu am pe ăştia doi administratorii ăia doi, ăia or venit, mi-au zis că ei au făcut, unde-i Boţ, că nu-l văd! Păi nu că scria în (...neinteligibil...) Mă, dacă aveţi dumneavoastră alte date, daţi-mi-le, că eu n-am văzut niciodată nota De pe ceva s-a făcut sesizarea lui DDDD.. Ştii? N-am intrat am spus. De proces am zis. Dacă aveţi alte date, daţi-mi şi mie, ca să ştiu, că aşa e o notă în orb acolo. Da, păi să ne mai gândim. Bun, na. Dar până la urmă nu mai, gata, s-o diluat faza.

Declaraţia inculpatului C. din data de 10.06.2016 Recunoaşte că i-a dat lui D. copii ale răspunsurilor primite de la autorităţi fiscale deoarece ar fi avut reprezentarea că este legal deşi recunoaşte că nu există la dosar cereri formulate de avocat pentru a primi acele copii din dosar.

Pretinde în declaraţia sa că după ce dosarul a fost preluat de O. şi a fost informat de acesta că A. şi D. a insistat să fie efectuată o expertiză, i-ar fi spus lui O. să facă o expertiză doar dacă o va încuviinţa procurorul. Recunoaşte că s-a oferit să-l sune pe dl. CCC. pentru ca să obţină un răspuns mai repede şi l-a trimis pe O. să-l caute pe acesta. Pretinde că nu a ştiut că CCC. nu are nici o legătură cu expertizele în domeniul contabil sau fiscal.

Declaraţia inculpatului D. din data de 02.02.2016 În perioada cât C. a instrumentat dosarul de evaziune fiscală acesta îl ţinea la curent cu verificările pe care le efectua şi i-a pus la dispoziţie documente cu rezultatul acestora în sediul IPJ Timiş.

Discuţia ambientală din data de 09.06.2014, între C. şi O.

O.: - Merg în birou. Am vrut să te mai întreb. Deci ăsta, dosarul . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..

C.: - Da.

O.: - E blindat cu probe!

C.: - Deci lucrezi, da?

O.: - Păi bun, lucrez, dar l-ai blindat de probe!

C.: - Lucrezi, ti-am zis, vezi ce e . . . . . . . . . .Dar la un moment dat basta. Deci, maşinile dacă te uiţi să vezi, n-au trecut pe teritoriul ROMÂNIEI. îs din POLONIA, în ITALIA. Nu figurează la noi. Că trebuia să-ţi apară în aplicaţia aia şi în ROMÂNIA. înţelegi? Atâta timp cât TVA-ul, (...neinteligibil...) la consumatorul final. Da?

O.: - Da.

C.: - Consumatorul nostru final e în altă parte.

O.: - Păi bă. Dar acum ... expertiza, păi sta-1 îngroapă, îl îngroapă pe ăsta.

C.: - (.. .neinteligibil...) problema lor.

O.: - Problema Iu ...?

C.: - Lor! Ei vor expertiză. Ok, faceţi dumneavoastră.

(...neinteligibil...).

O.: - Tu ai ieşit atunci afară. Când tu ai ieşit afară, ăsta a zis că e omul tău. Că tu fratele meu poţi.

C.: - Al meu?

O.: - Da. Deci Sorin, când tu ai ieşit şi ai dat telefoane, când erai cu chestia asta, mi-a zis că-i omul tău. Cum adică? Cum e omul tău ăsta, mă? Păi tu nu ai zis că-i.. .ăsta? C.: - Ăsta nu-i omul meu deloc!

O.: - Păi eu nu mai înţeleg nimic fratele meu! Deci eu înţeleg că-i al ăluia. Părerea mea.

C.: - îi. Cum nu! Nu eu te-am chemat, nu eu te-am ... De ce crezi că? Eu îţi pun întrebările astea. Te-am chemat eu? Nu. Deci asta (.. .neinteligibil...) nicio chestie.

O.: - în fine.

C.: - Deci dacă ... Vorbeşte prostii atunci. Sorin.

Toate aceste probe astfel cum au fost redate de către Înalta Curte reliefează faptul că prin modul în care s-a acţionat, că prin activităţile întreprinse de către inculpatul C., nu se poate reţine că faptele descrise prin actul de sesizare sunt acte materiale ale infracţiunii unice de luare de mită în formă continuată, toate actele de pretindere şi primire a unor sume de bani fiind comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi în legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului C. iar toate celelalte acţiuni întreprinse de el şi analizate distinct caracterizează latura obiectivă ce defineşte infracţiunea de favorizare sens în care raportat la cconsiderentele expuse nu se impune reţinerea doar a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

Aşadar dincolo de faptul că prin ambele infracţiuni sunt protejate relaţiile sociale ce vizează înfăptuirea justiţiei, activităţile materiale întreprinse de inculpatul C. se diferenţiază pe cele două infracţiuni prin natura actelor întreprinse.

Astfel după primirrea dosarului la data de 07.10.2013, inculpatul A. - inspector şef al IPJ Timiş - a dispus repartizarea dosarului la Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar la data de 08.10.2013 dosarul a fost repartizat ofiţerului C., care l-a avut spre instrumentare până la data de 09.04.2015 când a fost promovat în funcţia de şef serviciu, dosarul fiind repartizat iniţial ofiţerului WW., iar apoi la data de 25.05.2015 ofiţerului de poliţie judiciară O., fiind cooptaţi în această activitate inculpatul C., ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, căruia i s-a repartizat în concret dosarul în vederea soluţionării acestuia, inculpatul A. spunându-i "Ştii ce ai de făcut", dar şi pe avocatul D., acesta urmând să acţioneze în sensul menţinerii legăturii cu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, de a identifica cerinţele acestuia cu privire la probele ce urmează a fi administrate şi susţinerea acestora la procuror.

Aşadar, activităţile întreprinse în calitate de autor al infracţiunii de luare de mită sunt diferite de cele întreprinse în calitatea sa de autor al infracţiunii de favorizare a infractorului, în cadrul acestui spectru infracţional inculpatul C. după cum se poate desprinde din conţinutul probelelor redate tocmai pentru a se putea observa diferenţa:

· a tergiversat efectuarea urmăririi penale, evitând încadrarea faptelor de evaziune fiscală cu participarea mai multor persoane în forma grupului organizat, astfel încât dosarul să nu fie preluat de alte structuri de parchet specializate, respectiv DIICOT,

· a primit la dosar o cerere de probaţiune depusă de inculpatul D., nedatată, neînregistrată,

· a luat declaraţii numiţilor G. şi H., cărora le-ar fi solicitat să nu declare nimic în legătură cu inculpatul E.,

· a preluat contabilitatea fictivă şi refăcută de la inculpatul D., cunoscând natura acesteia astfel încât o eventuală expertiză să conducă la un prejudiciu mult diminuat şi nu a ataşat în mod intenţionat la dosar în format letric informaţiile conţinute pe suport optic, pentru a îngreuna urmărirea penală.

În raport de modul de prezentare şi redare a probelor administrate diferenţiat pe activităţile întreprinse de inculpatul C., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită apărarea acestuia în sensul în care prin sentinţa penală apelată are loc o dublă tragere la răspundere penală a inculpatului, aceleaşi fapte penale incriminate fiind încadrate juridic de mai multe ori, contrar principiilor legale de drept penal.

Nici critica de nelegalitate ce vizează faptul că pentru infracţiunea de favorizare a infractorului nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală este neîntemeiată, în speţă dosar urmărire penală, a rezultat că organul de urmărire penală a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului în forma prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. cu privire la inculpatul C., făcând o largă descriere a stării de fapt, dar fără a putea cuprinde cele mai mici detalii, astfel că nu poate fi pusă în discuţie o soluţie de încetare a procesului penal în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., inculpatul având posibilitatea de a-şi face apărările corespunzătoare cu privire la acuzaţiile aduse.

Faptul că instanţa de fond a prezentat sistematic probele nu înseamnă că nu a arătat cu claritate natura acuzaţiilor şi probele de care sunt susţinute, probe şi interpretare ce nu a fost contestată aşa cum s-a arătat în debutul analizei, de către inculpatul C., astfel că nu se poate admite critica ce vizează interpretarea şi aplicarea legii în mod greşit, precum şi faptul că raportat la modul de soluţionare şi maniera de expunere în sentinţa atacată, se încalcă dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.

Cu privire la critica ce vizează greşita condamnare pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi infracţiunea de complicitate la dare de mită art. 48 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, dincolo de criticile de netemeinicie inculpatul a invocat şi motivul ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii în mod greşit, pe care Înalta Curte le va analiza cumulat, pentru că deşi sunt prezentate distinct ca şi motive de apel în esenţă vizează aceleaşi aspecte:

În raport de descrierea faptelor de corupţie din rechizitoriu, a arătat că nu este descrisă niciun fel de promisiune din partea inculpatului C. de traficare a influenţei sale asupra vreunui funcţionar public, această descriere fiind, de altfel, conformă situaţiei reale, rezultată din înregistrările efectuate de martorul denunţător. Singura afirmaţie a lui C. la care se face referire de către parchet este în sensul că el "nu s-a spălat pe mâini", însă o asemenea afirmaţie nu implică în niciun caz ideea că promite intervenţia pe lângă un alt funcţionar.

A subliniat că din modul de redactare al articolului 291 C. pen. rezultă foarte clar că o condiţie esenţială a infracţiunii de trafic al influenţei este promisiunea autorului că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu, astfel încât promisiunea trebuie să fie una explicită, exteriorizată, neputând fi dedusă ori prezumată, în niciun caz din simplul fapt al primirii unei sume de bani. Din această perspectivă, a arătat că faptele descrise în rechizitoriu şi recunoscute de inculpat, conform probelor, nu au relevat existenţa unei promisiuni de intervenţie pe lângă o altă persoană, astfel încât, în lipsa acesteia, nu poate fi reţinută existenţa acestei infracţiuni.

Pe de altă parte, raportat la modul în care sunt descrise faptele la fila x din rechizitoriu, în condiţiile în care este vorba strict de o chestiune de interpretare pentru încadrarea în drept, fără corespondent în partea dedicată descrierii faptelor şi fără efect asupra modului în care faptele sunt descrise în partea dedicată acestei operaţiuni, a apreciat că se impune încetarea procesului penal în baza articolului 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât lipseşte o condiţie prevăzută de lege necesară privind punerea în mişcare a acţiunii penale. Mai exact, în cauză, cu privire la faptele concret descrise la fila x, lipseşte însăşi punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce împiedică o soluţie de condamnare, având în vedere faptul că acţiunea penală este mijlocul juridic prin care se realizează tragerea la răspundere penală a persoanei, iar în lipsa acesteia tragerea la răspundere nu este posibilă

Prin urmare, a considerat că temeiul juridic al încetării procesului penal îl constituie cel de la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., lipsa punerii in mişcare a acţiunii penale împiedică condamnarea chiar pentru fapte recunoscute de către inculpat potrivit declaraţiei de recunoaştere.

În acest context, a precizat că instanţa de fond nu combate în niciun fel acest aspect, arătând doar că a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, făcându-se o largă descriere a stării de fapt dar fără a se putea cuprinde cele mai mici detalii, inculpatul putând să-şi facă apărarea cu privire la acuzaţiile aduse.

Raportat la modul de soluţionare şi maniera de expunere în sentinţa atacată, aceasta încalcă dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. Practic, a apreciat că prin sentinţa apelată se dispune dubla tragere la răspundere penală a inculpatului, aceleaşi fapte penale incriminate fiind încadrate juridic de mai multe ori, contrar principiilor legale de drept penal.

Reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., se face contrar prevederilor legale ale acestui text, în temeiul unei pretinse promisiuni prezumate de către organele de parchet si denunţător, existenţa clară si neechivocă a acesteia, exprimată şi exteriorizată. Mai mult, exprimarea propriului sprijin este reţinută, într-o interpretare greşită a legii, ca promisiunea de a determina un terţ funcţionar să întreprindă nelegal îndatoririle de serviciu.

În ceea ce priveşte criticarea sentinţei de fond pentru nesocotirea materialului probator, a arătat că prin sentinţa pronunţată în cauza sunt lipsite de eficienţă atât probele de urmărire penală în baza cărora a solicitat judecata simplificată, cât şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Cu privire la probele in circumstanţiere, instanţa a reţinut doar că persoana condamnată nu are cazier judiciar, deşi a depus dovezi că nu s-a înregistrat nici un incident şi nici o plângere pe parcursul a 18 ani de cariera, în care a instrumentat sute de dosare de urmărire penală. Dovezile în circumstanţiere, înscrisuri, declaraţii, caracterizări, depoziţiile martorilor în faţa instanţei au adus date judecătorului de fond în procesul de individualizare.

Reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., se face contrar prevederilor legale ale acestui text, în temeiul unei pretinse promisiuni prezumate de către organele de parchet si denunţător, existenţa clară si neechivocă a acesteia, exprimată şi exteriorizată. Mai mult, exprimarea propriului sprijin este reţinută, într-o interpretare greşită a legii, ca promisiunea de a determina un terţ funcţionar să întreprindă nelegal îndatoririle de serviciu.

Înalta Curte apreciază că, pe ultimele acuzaţii se reţine în sarcina inculpatului un concurs ideal între infracţiunea de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de complicitate la dare de mită art. 48 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 01 martie 2022 a ICCJ) întrucât la data de 17.09.2015, a pretins şi primit suma de 4.000 euro de la inculpatul E., prin intermediul martorei YY., din care 2.000 euro pentru sine şi 2.000 pentru ofiţerul de poliţie O., promiţându-i inculpatului E., în prezenţa ofiţerului de poliţie O., că în noua sa calitate de şef serviciu şi în schimbul sumei de bani pretinse, îl va determina pe subordonatul său, ofiţerul de poliţie judiciară O., să instrumenteze dosarul de urmărire penală într-o modalitate care să asigure o soluţie favorabilă inculpatului E..

Ceea ce se impută în concret inculpatului C. este că din poziţia de conducere pe care o deţinea la data săvârşirii faptelor, respectiv şef serviciu în schimbul sumei de 4000 de euro pe care a pretins-o de la inculpatul E. a promis acestuia că îşi va trafica influenţa şi îl va determina pe subordonatul său, ofiţerul de poliţie judiciară O., să obţină o soluţie care să îl avantajeze.

Înalta Curte apreciază că s-au reţinut în mod corect în cauză cele două infracţiuni, pentru că discuţia dintre C. şi inculpatul E. a avut loc în prezenţa martorul denunţător O., activitatea de traficare şi implicit cea de instigare la dare de mită realizându-se practic în cadrul aceleaşi întâlniri chiar dacă în scop diferit.

Nu se poate reţine astfel cum a sugerat inculpatul C. că reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă vine dintr-o interpretare greşită a legii, nu propriul sprijin îl trafică inculpatul C., ci influenţa asupra unei alte persoane din subordinea sa şi care îndeplinea acte de cercetare în dosarul în care inculpatul E. era cercetat.

Înalta Curte apreciază că acesta este contextul în care cei 4000 de euro primiţi prin intermediul martorei YY. se împart între el şi martorul denunţător O..

Prezentarea detaliată a declaraţiilor date în cauză pe acest palier infracţional confirmă pe deplin teza acuzării:

Din declaraţia inculpatului C. din data de 02.02.2016 rezultă că la întâlnirea respectivă i-a comunicat lui E. numărul de telefon al unei cunoştinţe de-ale sale apropiate şi i-a indicat lui E. să o contacteze pe aceasta şi să îi remită suma de 4000 de euro. Admite că este posibil să fi avut el această iniţiativă. Declară că nu mai reţine ce detalii i-a dat lui Boţ despre ce s-ar fi întâmplat cu banii şi că lui Boţ i-a pretins cei 4.000 euro pentru amândoi, şi pentru el şi pentru O.. Recunoaşte că suma în cuantum de 4000 de euro a primit-o de la E. prin intermediul numitei YY. căreia i-a transmis instrucţiuni despre cum să procedeze fără a-i da însă detalii despre cuantumul sumei de bani, că reprezintă mită sau despre persoana care urma să o contacteze. În zilele următoare s-a întâlnit cu numita YY. şi a preluat de la aceasta un plic ce conţinea suma de 4.000 de euro primită de aceasta de la E. precum şi mai multe înscrisuri în legătură cu studiile urmate de această persoană în vederea obţinerii unor apostile, documente ce s-au găsit la biroul său la percheziţie, împreună cu suma de 100 RON ce i-a fost dată de E. pentru achitarea taxelor necesare. Declară că nu a mai primit alte sume de bani de la E. decât cei două mii de euro primiţi prin intermediul numitei YY., că nu ştie ce discuţii au avut loc între O. cu A. şi D. şi că nu a purtat discuţii despre alegerea sau desemnarea unor anume experţi care să facă expertiză contabilă.

Declaraţia inculpatului C. se coroborează în perfect sincron şi cu cea a martorei YY. declară despre această împrejurare că în data de 17 sau 18 septembrie 2015 s-a întâlnit cu C. în Timişoara, având o relaţie de amiciţie cu acesta. Acesta i-a spus că o să o sune la telefon o persoană care o să-i dea ceva pentru el. A acceptat fără să ştie despre cine anume este vorba şi nici ce anume urma să primească de la persoana respectivă pentru C., bănuind că persoana respectivă era un coleg al lui C.. În ziua următoare a fost apelată pe telefonul mobil de către o persoană dar nu a răspuns la apel întrucât nu a fost atentă, a constat ulterior că aveam un apel nepreluat şi am sunat ea la acel număr. A răspuns o doamnă care i-a spus că soţul ei a dorit să vorbească cu ea dar acesta ar fi fost în acel moment plecat de acasă. Au stabilit să o sune soţul acelei doamne când va putea. În următoarea zi a fost sunată din nou şi a vorbit cu un bărbat care a întrebat-o când s-ar fi putut întâlni, afirmând că are să-i dea ceva. A presupus că este persoana pe care C. a rugat-o să o întâlnească pentru el. A stabilit cu acel bărbat să se întâlnească în centrul Mun. Lugoj la Ceasul Electric. La ora stabilită s-a prezentat la locul de întâlnire, a fost din nou sunată de acel bărbat care era în apropiere şi aşa s-au întâlnit. Bărbatul respectiv s-a prezentat E. sau F., era mic de înălţime, brunet şi avea în vorbire accentul limbii rrome. Acesta i-a dat un plic închis, de culoare albă şi i-a spus că plicul este pentru prietenul meu, ştiind că sunt prietena lui C.. A preluat plicul respectiv, iar bărbatul spus că el speră ca ea să fie persoană de încredere, şi că dacă în viitor prietenului meu C. va mai avea nevoie de ceva sau poate să-l mai ajute cu ceva, să-l sune pe numărul de telefon de pe care a fost ea sunată, afirmând că este numărul de telefon al soţiei lui. În ziua următoare C. a mers la Lugoj, s-au întâlnit şi i-a dat acel plic primit în împrejurările menţionate. C. i-a mulţumit şi nu au mai discutat nimic despre acest fapt. Nu cunoştea ce conţinea acel plic, dar a presupus că plicul conţinea bani. Declară că nu a mai intermediat primirea de către C. sau alte persoane a altor plicuri, bani sau bunuri.

Iar declaraţia de recunoaştere a inculpatului E. din data de 02.02.2016 din timpul urmăririi penale prin care descrie întâlnirea avută cu C. şi O. la TT. prilej cu care C. i-a promis că situaţia dosarului se va rezolva şi i-a cerut să îi dea suma de 4.000 de euro printr-o cunoştinţă de a lui din Lugoj, o fată, şi i-a dat numărul de telefon cerându-i să o sune şi să stabilească cum să se întâlnească pentru a-i remite banii. În zilele următoare a sunat-o la telefon pe fata respectivă şi a stabilit o întâlnire în centrul Lugojului. I-a dat fetei respective plicul cu 4.000 euro şi i-a spus că sunt pentru C. însă nu a vorbit cu aceasta nimic despre dosar sau despre problemele judiciare. Precizează faptul că Pavel i-a spus de la început că 2.000 de euro îi va ţine pentru el şi 2.000 vor fi pentru O..

Conţinutul art. 291 alin. (1) C. pen., care reglementează infracţiunea de trafic de influenţă, prevede că această infracţiune constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Înaltă Curte constată că aşa cum rezultă din cuprinsul probelor administrate în cauză la data de 17.09.2015, inculpatul C. i-a pretins inculpatului E. suma de 4.000 euro în considerarea faptului că aflase de la colaboratorul cu identitate reală O. că, ceilalţi inculpaţi implicaţi, A., D., ar fi primit de la inculpatul E. sume mult mai mari decât cele primite de el, impunându-se "actualizarea" foloaselor materiale încasate de acest inculpat, iar la întâlnirea care a avut loc la TT. din zona Sinaia reafirmând sprijinul în noua sa postură de şef de serviciu în maniera în care noul ofiţer însărcinat cu instrumentarea dosarului, martorul O., prezent la acea întâlnire, să administreze probele favorabil inculpatului E..

Aşadar prin modul în care a pus problema, prevalându-se de calitatea sa de şef şi de trecerea pe care o avea la procuror rezultă neechivoc intenţia sa de a-şi trafica influenţa tocmai în scopul de a obţine foloase materiale sporite precum şi faptul că nu exprimarea propriului sprijin în soluţionarea dosarului inculpatului E. a dorit să îl reafirme, ci faptul că din poziţia de forţă în care se afla putea influenţa şi alte persoane cu rol important în instrumentarea acestuia, aspect confirmat prin însăşi prezenţa martorului sub identitate reală O..

De altfel, declaraţia martorului sub identitate reală O., dată la 1 septembrie 2020 în faţa instanţei, relevă că "discuţia în final dintre mine, E. şi C. a avut loc la TT. din zona Sinaia, întrucât acolo nu era semnal la telefonul mobil, obiectul discuţiei fiind sumele de bani pentru numitul C. care a solicitat o sumă de bani lui Boţ, afirmând sprijinul acestora în continuare, inducând ideea că trebuie să cotizeze în continuare, iar numitul Pavel a plecat de la faţa locului, rămânând eu cu Boţ, iar o sumă de 4.000 euro urmau să ajungă la C. prin intermediul unei fete care lucra la Bruxelles, fiind prietenă cu el."

Toate aceste aspecte confirmă faptul că acţiunile inculpatului C. nu se circumscriu unei rezoluţii infracţionale unice, aşa cum s-a mai arătat şi cu prilejul analizării situaţiei inculpatului A., aceşti inculpaţi, implicit inculpatul C., şi-au adaptat conduita pe măsura situaţiilor care interveneau şi acestea ţineau fie de interesul lor personal, fie de interesul celuilalt, în oricare dintre situaţii nu se poate reţine că aceste acte materiale ar putea reprezenta un alt act material al infracţiunii de luare de mită, cu atât mai mult că a existat o perioadă de timp parcursă de la ultimul act material al infracţiunii de luare de mită până la data săvârşirii actului material descris mai sus.

Înalta Curte constată astfel că declaraţiile coroborate ale coinculpaţilor, precum şi ale martorilor audiaţi reliefează de altfel cum a recunoscut şi inculpatul C., că a primit suma de 4000 de euro de la E. ca efect al demersului său infracţional ce caracterizează aşa cum rezultă din declaraţiile redate cu fidelitate instigarea ca formă de participaţie penală la infracţiunea de dare de mită, astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 01 martie 2022 a ICCJ întrucât acuzaţia constă în acţiunea inculpatului C. de a-l ajuta pe coinculpatul E. să dea cei 2000 de euro lui O., iar nu pe acesta din urmă să îi pretindă, astfel încât acuzaţia se circumscrie complicităţii la infracţiunea de dare de mită, sens în care Înalta Curte a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul C. din infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Aşadar în raport de considerentele de fapt şi drept expuse, în raport de conţinutul declaraţiilor inculpaţilor, ale martorilor audiaţi, precum şi în raport de conţinutul convorbirilor în mediu ambiental rezultă fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Chiar dacă activităţile infracţionale ale acestui inculpat au fost subsumate unui scop comun, şi anume acela de a-l scăpa de răspundere penală pe inculpatul E., Înalta Curte apreciază aşa cum a detaliat separat, că fiecare infracţiune comisă de către acest inculpat a avut la bază o rezoluţie infracţională distinctă, adaptată situaţiilor generate de instrumentarea dosarului, fiecare activitate s-a pliat, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, pe elemente constitutive ce caracterizează separat şi individual în mod special prin componenta sa obiectivă infracţiuni diferite, sens în care criticile de netemeinicie formulate sunt neîntemeiate.

De altfel, constată Înalta Curte că prin aceste critici, deşi inculpatul s-a judecat în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei şi a beneficiat de efectele acestei instituţii, încearcă să schimbe situaţia de fapt reţinută în cauză dând o interpretare proprie care însă, nu se pliază pe nici una din piesele dosarului.

Ultimul motiv de apel invocat de inculpatul C. vizează greşita individualizare a pedepselor, greşita nereţinere a circumstanţei atenuante judiciare şi modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită şi complicitate/participatie improprie la dare de mită, ambele în formă calificată, a solicitat condamnarea inculpatului cu reţinerea în favoarea sa a beneficiilor recunoscute de prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 C. proc. pen. şi ale art. 76 alin. (1) raportat la art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., dând eficienţă circumstanţei atenuante judiciare constând în împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, reducerea cuantumului pedepselor, coborându-l sub minimul special, contopirea pedepselor pentru infracţiunile concurente conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în baza art. 91 C. pen.

De asemenea, având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, conform art. 74 C. pen., a solicitat a se constata că raportat la inculpat, se impunea stabilirea unor durate ale pedepselor situate la nivelul minimului astfel redus.

Astfel, criteriile cu caracter in rem, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii relevă un grad relativ scăzut de pericol social, raportat la maniera de săvârşire a faptelor.

În ceea ce priveşte executarea pedepsei, a solicitat să se dispună, conform art. 91 C. pen., suspendarea sub supraveghere a acesteia, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a hotărî în acest sens, în urma aplicării unei pedepse rezultate în urma individualizării şi circumstanţierii, de cel mult trei ani, raportat la împrejurările săvârşirii faptelor, persoana inculpatului, conduita bună anterior săvârşirii faptelor penale, conduita de îndreptare şi regret ulterior.

Întrucât condiţiile lipsei unei condamnări anterioare şi a exprimării acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii sunt neîndoielnic îndeplinite, a apreciat că se poate dispune suspendarea executării sub supraveghere.

Înalta Curte constată că apelul inculpatului C. este fondat doar sub aspectul reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. privitor la infracţiunea de favorizarea infractorului, nereţinerea circumstanţei atenuante judiciare referitoare la împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. cu privire la inculpatul C.; pedeapsa rezultantă de executat cu privire la inculpatul C. şi modalitatea de executare a pedepsei pentru acelaşi inculpat, pentru argumentele ce vor fi expuse:

Înalta Curte apreciază că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C. în pofida apărărilor acestuia subsumate motivelor de apel depuse la dosarul cauzei şi care contravin întrucâtva poziţiei sale de recunoaştere, toată atitudinea şi conduita ulterioară comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina sa a fost una plină de regret şi dorinţa de îndreptare ulterioară faptelor penale.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale inculpatul a solicitat în mai multe rânduri încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin memoriile înregistrate la DNA -STT la datele de 06.07.2016, 21.12.2016, 14.12.2017, a avut o atitudine cooperantă, fiind preocupat de aflarea adevărului şi stabilirea corectă a stării de fapt, s-a prezentat la fiecare solicitare şi a dat declaraţii ample şi explicite în cauză. S-a conformat rigorilor pe toată durata măsurilor preventive, în perioada 02.02.2016-01.06.2016 fiind sub măsura arestului la domiciliu, iar în perioada 01.06.2016-27.12.2016 sub măsura controlului judiciar.

A depus suma de 3000 de euro (trei mii euro) la dispoziţia organelor de urmărire penală, în vederea confiscării, prin consemnare la M..

În prezent a depus suma de 7000 de euro în cont bancar KKK., în vederea sechestrării, facilitând măsura confiscării.

După săvârşirea faptelor, atitudinea inculpatului a arătat ruşine si regret faţă de faptele săvârşite, dând dovadă de îndreptare, dându-şi demisia, din proprie iniţiativă, la data de 29.11.2016 (după încetarea suspendării contractului de munca cu IP3T, din cauza. masurilor preventive), întelegând cu mare regret că nu face cinste profesiei. Astfel, deşi ar fi putut beneficia de continuarea vechimii şi de remuneraţia obţinută în cadrul IPJ, din 2016 până la condamnarea definitivă, a ales să se retragă.

C. nu are antecedente penale, nici disciplinare, este o persoană educată, absolvent al Academiei de Politie Ioan Cuza Bucureşti şi ulterior al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Economie şi Afaceri, masterand în drept penal, a înregistrat o vechime neîntreruptă în muncă în cadrul IPJ Timiş de peste 18 ani, având gradul profesional de Comisar-Şef de poliţie.

A activat în funcţii de conducere, respectiv Şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş; Ofiţer specialist I în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (2008-2015); Şeful Politiei Oraş Sannicolau Mare (2007-2008); Ofiţer de politie judiciară în cadrul Formaţiunii Cercetări Penale din cadrul Politiei Oraş Sannicolau Mare (2005-2007); Purtător de cuvânt al Inspectoratul Judeţean de Politie Timiş (2004-2005); Ofiţer specialist III în cadrul Serviciului Cercetări Penale - Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (2002-2005); Ofiţer de poliţie în cadrul PNA Timişoara; Ofiţer de politie la formaţiunea Cercetări Penale din cadrul secţiei 2 Poliţie şi Poliţia Municipiului Timişoara; Ofiţer de politie la Formaţiunea "Judiciar" (actual Investigaţii Criminale) din cadrul secţiei 3 Poliţie Timişoara (1998-2002).

Pe parcursul activităţii în cadrul IPJ, C. a fost evidenţiat pentru meritele profesionale, a fost avansat în gradul profesional, a primit premii şi felicitări din partea superiorilor săi, a reprezentat România în cadrul unor misiuni externe ale Poliţiei Române, în calitate de Ofiţer de legătură, la analiza anuală a activităţii a obţinut calificative superioare -foarte bine-, a fost apreciat de şefi şi de către colegi, nu a înregistrat incidente, nu a avut abateri (sancţiunea mustrare scrisă aplicată prin Dispoziţia nr. 108 din 2008 a fost anulată prin Dispoziţia Inspectorului General-al Politiei Române nr. 2144/2008).

Toate aceste aspecte redate tocmai pentru a evidenţia în ansamblul său persoana şi conduita inculpatului C. nu numai că îl fac eligibil, dar şi impun în opinia Înaltei Curţi reţinerea dispoziţiilor art. 75 lit. b) din C. pen. şi pe cale de consecinţă va valorifica această circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate şi care nu intră sub incidenţa instituţiei prescripţiei răspunderii penale.

Întrucât condiţiile lipsei unei condamnări anterioare şi a exprimării acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii sunt neîndoielnic îndeplinite, Înalta Curte apreciază că şi modalitatea de executare a pedepsei se poate dispune fără executare în regim de detenţie, sens în care va reindividualiza pedepsele aplicate inculpatului prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 lit. b) din C. pen., iar pedeaspa rezultantă ca efect al noi individualizări, va fi suspendată condiţionat.

Inculpatul D. a criticat sentinţa penală atacată atât pe aspecte de nelegalitate, cât şi pe aspecte de netemeinicie.

Motivul de nelegalitate invocat a fost prezentat în dublă abordare, consecinţa fiind aceeaşi.

Astfel, a invocat greşita condamnare pentru două infracţiuni de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 la câte un an şi 6 luni închisoare, deşi instanţa a fost sesizată cu judecarea unei singure infracţiuni de instigare la dare de mită şi nu cu două infracţiuni.

Şi, în susţinerea aceleiaşi critici a invocat greşita încadrare juridică a faptelor de instigare la dare de mită, în două infracţiuni de instigare la dare de mită aflate în concurs, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 38 C. pen., în loc de o singură infracţiune de instigare la dare de mită prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000; întrucât astfel cum rezultă din cuprinsul rechizitoriului, încadrarea juridică ce se putea reţine în mod corect era aceea de instigare la infracţiunea de dare de mită şi de complicitate la infracţiunea de dare de mită. Având în vedere că instigarea absoarbe în conţinutul ei complicitatea, aceasta din urmă fiind o formă de participaţie subsidiară, încadrarea juridică putea fi doar aceea de instigare la infracţiunea de dare de mită, art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Analiza acestui motiv de apel, impune în opinia Înaltei Curţi admiterea lui, critica apelantului inculpat fiind întemeiată.

În mod corect a arătat inculpatul D. că instanţa a fost sesizată cu judecarea unei singure infracţiuni de instigare la dare de mită şi nu cu două infracţiuni, astfel că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă de câte un an şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Susţinerea apelantului inculpat în sensul în care dispozitivul rechizitoriului reprezintă ultima manifestare de voinţă a procurorului, decizia sa finală cu privire la stabilirea cadrului procesual în faza judecăţii, acesta fiind cel care stabileşte cadrul procesual al judecăţii şi ca atare cu privire la aceqstă infracţiune trebuia instanţa să se pronunţe este una care se desprinde din întreg dosarul de urmărire penală.

În acord cu susţinerea inculpatului, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a depăşit limitele învestirii sale, prin condamnarea inculpatului la două infracţiuni de instigare la dare de mită, o eventuală extindere a obiectului judecăţii nefiind permisă de actuala legislaţie procesual-penală.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că motivul de apel ce vizează nelegalitatea sentinţei penale atacate este întemeiat, sens în care urmează să îl admită şi să înlăturare dispoziţia de condamnare la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la dare de mită, în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În raport de faptul că prima critică de nelegalitate, în opinia Înaltei Curţi, este cea care primează, apare ca redundantă şi analiza celei de-a doua critici în contextul în care aspectul de nelegalitate a fost înlăturat.

Ce-a de-a doua critică a inculpatului D. vizează interpretarea eronată a probatoriului în cazul infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

A arătat că, deşi nu retractează poziţia de recunoaştere, consideră că instanţa de fond nu a analizat elementele constitutive ale faptelor reţinute de procuror în sarcina sa, ci s-a limitat în a lua act de poziţia de recunoaştere şi a aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au desfăşurat cercetări în cauză.

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, a precizat că în cauza instrumentată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2013, inculpatul a avut calitatea de avocat al suspecţilor, respectiv inculpaţilor G. şi H. şi deşi, nu a avut împuternicire avocaţială pentru inculpatul E. în acea cauză, a aservit interesele clienţilor săi cu care avea contract, neavând niciun fel de importanţă persoana care a achitat onorariul.

În plus, a menţionat că avocatului îi poate fi achitat onorariul şi de către o altă persoană decât cea cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică, nefiind de esenţa contractului ca plata onorariului să se facă de cel care este beneficiarului asistenţei juridice.

De asemenea, a arătat că a primit sume de bani de la inculpatul E., dar aceste sume le-a consemnat într-un caiet, astfel cum proceda şi în alte cazuri, în scopul emiterii unui singur act fiscal pe contract. Deşi nu le-a menţionat în chitanţă la momentul la care le-a primit, ulterior le-a înregistrat în evidenţa fiscală şi a plătit contribuţia aferentă către Barou la data de 02.02.2016.

Aşadar, în opinia inculpatului, toate susţinerile legate de onorariu şi de persoana care l-ar fi plătit sunt lipsite de valoare sub aspectul reţinerii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Mai mult, a susţinut că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, în noua reglementare este de esenţa infracţiunii ca persoana care are influenţă sau care lasă să se creadă că are influenţă să şi promită că îşi exercită această pretinsă influenţă.

A opinat în sensul că acţiunile de pretindere, de primire sau de acceptare a promisiunii nu au relevanţă penală, din perspectiva infracţiunii de trafic de influenţă, în absenţa promisiunii de intervenţie, astfel cum, în mod egal promisiunea, fără oricare dintre cele trei acţiuni alternative, nu realizează elementul material al acestei infracţiuni, nu poate constitui trafic de influenţă.

În concret, în cauză, în raport de modul de descriere a infracţiunii (art. 324 din rechizitoriu) nu rezultă întrunirea cerinţei esenţiale a incriminării din art. 291 C. pen. şi anume, promisiunea că se va interveni pe lângă funcţionarul public. Astfel, au existat simple speculaţii cu privire la acest aspect, însă în contextul cauzei, relevanţa cade cu precădere asupra declaraţiei de martor dată de procurorul care a instrumentat dosarul nr. x/2013.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul D. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Cu privire la infracţiunea de favorizarea făptuitorului, a arătat că aceasta este exclusă de existenţa contractului de asistenţă juridică dintre inculpatul D. şi inculpaţii G. şi H., la dosarul cauzei fiind depuse delegaţii avocaţiale din care reiese acest lucru.

A precizat că toate demersurile pe care le-a întreprins în relaţia cu procurorul şi cu poliţiştii care instrumentau dosarul nr. x/2013 au fost făcute în calitatea sa de avocat al inculpaţilor G. şi Bejan.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, a precizat că faptelor le lipseşte o cerinţă esenţială ataşată elementului material, şi anume aceea ca înscrisurile să fie producătoare de consecinţe juridice. A susţinut că acele înscrisuri despre care se pretinde că ar fi fost false, şi anume actele contabile ale societăţilor comerciale nu au putut produce nicio consecinţă juridică pentru că nu erau apte în acest sens, societăţile fiind radiate. O dovadă edificatoare în acest sens, ar fi trimiterea prin poştă înapoi la expeditor a contabilităţii de către organele din cadrul ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj.

De asemenea, a arătat că nu a avut cunoştinţă că acele acte aduse din Italia nu sunt reale sau sunt afectate de vreun viciu şi nici nu s-a dovedit în vreun fel acest lucru.

Faţă de aceste aspecte, a apreciat că se impune achitarea sa şi pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Analiza celui de-al doilea motiv de apel, este în opinia Înaltei Curţi neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Inculpatul D. a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii de vinovăţie, potrivit disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cererea acestuia fiind admisă prin încheierea din 3 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Dincolo de acest aspect procedural care i-a atras reducerea semnificativă a pedepselor, Înalta Curte constată că în apel prin criticile formulate, în esenţa, acesta şi-a schimbat poziţia procesuală solicitând practic schimbarea situaţiei de fapt.

Astfel, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 - se reţine în sarcina acestuia că a pretins şi primit de la inculpatul E., în mod repetat, sume de bani în perioada 2013-2016, în total suma de 7.000 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, susţinând necesitatea efectuării unei expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, astfel încât prejudiciul stabilit să fie într-un cuantum redus, precum şi că a pretins şi a primit de la inculpatul E. pentru refacerea contabilităţii suma de 2.000 euro pentru contabila ZZ. şi suma de 1.000 euro pentru traducător, în fapt fiind remisă contabilei doar suma de 1.000 RON, celelalte sume fiind păstrate pentru sine.

Analiza acuzaţiei pe această infracţiune va porni de la însăşi declaraţia inculpatului D. din cursul urmăririi penale care recunoaşte că a primit de la E. în mod repetat în perioada 2013-2016 aceleaşi sume de bani între 7.000-8000 de euro, dar cu titlul de onorariu de avocat, consultanţă, deranj creat la birou şi parţial cu titlu de onorariu de succes în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2013.

Menţionează că despre existenţa dosarului de evaziune fiscală întocmit pentru doi interpuşi ai lui E. a aflat de la A. în toamna anului 2013. Acesta i-ar fi dat o copie a unui act din care rezulta că E. şi cei doi interpuşi erau suspectaţi de evaziune fiscală în urma comercializării unor autovehicule din spaţiul european. Mai precizează că îi cunoştea pe ofiţerii de poliţie care se ocupau de dosarul de evaziune fiscală ai celor doi interpuşi, Bejan şi G., onorariul pentru aceştia fiind achitat de E.. Insistă să precizeze că aceste sume, respectiv 7.000 - 8.000 euro, ar fi fost încasate de la E. pentru actele de reprezentare pe care le-a făcut în calitate de avocat.

Recunoaşte că a mijlocit întâlnirile între E. şi ofiţerii de poliţie judiciară care i-au instrumentat dosarele de evaziune fiscală celor doi interpuşi, respectiv C. şi O., precum şi cu şeful poliţiei judeţene A., atât în perioada cât a împlinit această funcţie cât şi când în perioada în care a fost suspendat fiind cercetat sub control judiciar. Pretinde că iniţial E. a insistat să îi intermedieze el aceste întâlniri, iar mai apoi întâlnirile au fost iniţiate de A.. Declară că E. dorea să se asigure că ofiţerii de poliţie menţionaţi sunt de partea lui, respectiv să-i confere un tratament preferenţial, în soluţionarea dosarului celor doi interpuşi. Recunoaşte că a fost de faţă când aceştia discutau cu E. despre dosar şi despre actele care urmau a fi întocmite respectiv probele ce urmau a fi administrate, după care E. îi cerea să plece din birou pentru a continua discuţiile în lipsa lui, iar ulterior E. susţinea că le-a dat bani.

Declaraţia aceluiaşi inculpat din data de 05.10.2016 din timpul urmăririi penale Referitor la acuzaţia de trafic de influenţă, inculpatul D. consideră că nu se face vinovat de aceste infracţiuni, deoarece el a avut contract de asistenţă juridică cu administratorii celor două societăţi iar cu E. nu a avut contract de asistenţă juridică, dar a avut o delegaţie de avocat. Sumele de bani primite de la E. ar fi fost cu titlu de onorariu pentru contractele de asistenţă juridică încheiate cu G. şi Bejan. În total ar fi primit în jur de 7-8 mii euro. Pentru aceste sume de bani nu a eliberat chitanţe la momentul încasării efective ci a doua zi după ce biroul său a fost percheziţionat. Pretinde că nu a eliberat chitanţe la momentul efectiv al primirii banilor datorită împrejurărilor raporturilor dintre el şi E., el considerându-se avocatul acestei familii şi nu se punea problema să fie discuţii pentru onorariile primite. Recunoaşte că a încheiat chitanţe pentru onorariile primite de la E. abia în data de 03.02.2016, după ce s-a efectuat percheziţia la biroul său. Întrebat fiind cum explică faptul că nu a emis nici o chitanţă decât după ce s-a efectuat percheziţia la domiciliul său, inculpatul D. declară că a " fost pe fugă", că nu i s-a cerut să emită chitanţe imediat după încasarea onorariilor, că în relaţia sa cu Boţ nu se punea problema de a nu recunoaşte onorariile încasate şi că, de fapt l-a apărat indirect şi pe E., despre care ştia că este implicat.

Deşi a încercat chiar din cursul urmăririi penale să nuanţeze caracterul ilegal al activităţilor sale, aspect care deşi nu mai poate fi pus în discuţie impunea şi impune o analiza mai atentă a judecării acestuia în procedua simplificată, Înalta Curte apreciază că declaraţiile de recunoaştere a inculpaţilor din prezenta cauză, precum şi conţinutul convorbirilor ambientale relevă fără putinţă de tăgadă vinovaţia inculpatului.

Declaraţia inculpatului E. din data de 02.02.2016 reliefează că şi lui D. i-a dat circa 10.000 de euro total, că nu s-a ocupat el de refacerea evidenţelor contabile sau de falsificarea acestora, avocatul D. fiind cel care a stabilit ce anume trebuie făcut şi cum, el doar le-a dat de fiecare dată atâţia bani câţi au cerut. Declară că cunoştea faptul că s-a întocmit o evidenţă contabilă dar nu ştie cine s-a ocupat de acest lucru şi câţi bani s-au plătit pentru contabil sau pentru traducător, de toate acestea ocupându-se D.. Ei stabileau strategiile şi ce anume mai trebuia făcut în dosar ca să nu fie probleme. Precizează că el consideră că A., D. şi C. s-au folosit de el ca să le dea cât mai mulţi bani, că l-au speriat aproape de fiecare dată că situaţia este gravă, că poate fi arestat, că poate fi trimis în judecată.

- Conversaţia ambientală din data de 14-07-2015, la ora 11:01:14, între E., şi D.:

E.: -Da, domnul doctor! Am vrut să vă spun că sunt acasă. C-am ajuns acasă şi dacă trebuie, când tre să vin la dumneavoastră?!

D.: - Păi auzi... Cunoştinţa aia a mea care-i la spital mă tot sună! Cum să fac?

E.: - Păi.

D.: - îi la spital de două săptămâni! M-a sunat ieri într-una!

E.: - Păi întâlneşte-te!

D.: - Păi da,dar... Mă întâlnesc si?!

E.: - Aha. Lasă că atunci mă văd eu!

D.: - Ii la spital în TIMIŞOARA sau cum să facem? Sau vii la mine şi...?! Cum crezi. Azi îs la birou toată ziua... astătui. Adică în oraş. Mâine nu vin în oraş. Şi joi! dacă nu, ne vedem joi! Tu ajungi cumva?! Vii încoa?

E.: - Păi dacă-i nevoie vin şi astăzi mai.

D.: - Nu, nu. Nu-i nevoie astăzi! Numai dacă te duci acolo. Dacă nu... Da, poţi! Dacă ai drum şi-n TIMIŞOARA, mai târziu mă suni şi vezi pe unde sunt. Bine?

E.: - Na bun! Cu chestia aia ce am vorbit eu cu dumneavoastră sâmbătă sau duminică! Aţi discutat?

D.:-Da, da, da.

E.: - Aia a şi stabilit-o?

D.: - Da, da.

E.: - Da?

D.:- Bine?

E.: - Atunci... Bine atunci, ne vedem după-masă!

D.: - Dar sper să nu mai vii iarăşi cu punga goală!

E.: - A, vin cu IIII.!

D.: - Ha, ha. Poţi să vii cu IIII.... Atunci... n-are rost să vii

E.: - Bine dragule!

D.: - Na hai, hai... Ciao!

E.: - Na bun, atunci pe la ce oră? Ca să nu vreau să te.

D.: - Când vrei, n-am procese. Mă suni şi ne vedem! Bine?

E.: - Bine dragule!

D.: - Mă suni înainte de a veni! Hai... Ciao!

E.: - Da. .. Ciao!

Pe infracţiunea de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. se reţine că fapta inculpatului D. de a-l îndruma pe inculpatul E. să refacă evidenţele contabile ale societăţilor comerciale I. S.R.L. şi K. S.R.L., chiar şi după radierea acestora, să transmită noi raportări fiscale prin poştă la ANAF, astfel încât să creeze aparenţa juridică a îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor fiscale, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru a nu fi posibilă tragerea la răspundere a făptuitorilor.

Şi pe această infracţiune Înalta Curte îşi va porni analiza tot de la declaraţia inculpatului D. din cursul urmăririi penale 02.02.2016 care a recunoscut că cele două firme fuseseră radiate înainte de a se începe cercetarea în dosarul respectiv şi ca variantă de apărare i-a propus lui Boţ să accepte refacerea evidenţelor contabile pe baza documentelor pe care acesta le-a adus din Italia chiar şi post faptic. Menţionează că a căutat mai mulţi contabili şi a găsit o contabilă care a acceptat să refacă evidenţa contabilă în schimbul sumei pe care a negociat-o cu E. de aproximativ 1.000 - 1.500 euro.

Contabila ar fi acceptat acest lucru sub condiţia semnării de către administratorii de drept a contractului de prestări servicii şi documentelor rezultate, i-a contactat pe G. şi Bejan, şi aceştia ar fi semnat toate actele. Pretinde că de la început contabila le-ar fi comunicat celor doi administratori cât şi lui E. că evidenţa contabilă rezultată nu are nici o valoare economică sau fiscală, dar la insistenţele lor susţinute de D. au făcut-o şi au trimis-o prin poşta la ANAF chiar dacă ştiau că nu poate fi acceptată, firmele fiind radiate.

Recunoaşte că a iniţiat o cerere de expertiză contabilă pe care a depus-o la dosar cu obiective prin care solicita ca expertiza cerută în apărare să aibă în vedere toate actele de la dosar, inclusiv acea evidenţă contabilă "întregită", toate actele de la dosar, toate actele primite de la E. cu situaţia reală a operaţiunilor comerciale efectuate în numele celor două firme, dar că în opinia sa prejudiciul putea fi stabilit doar în raport cu autovehiculele înmatriculate în România şi a susţinut această ipoteză în discuţiile repetate avute cu poliţiştii. A discutat şi cu procurorul care supraveghea urmărirea penală despre stadiul dosarului şi despre cererea de expertiză, şi i-ar fi transmis atât lui Boţ cât şi lui A. că procurorul este de acord cu efectuarea expertizei contabile. Recunoaşte că l-a sfătuit pe O. să se apropie de procuror şi să grăbească administrarea probelor, iar dacă a făcut afirmaţii care ţin de altă natură respectiv de viaţa intimă ar fi făcut-o în glumă.

Aceeaşi declaraţie a inculpatului D. de astă dată din data de 05.10.2016 din timpul urmăririi penale, cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului, a precizat că ar fi ajuns la concluzia că se impune efectuarea unei expertize contabile în dosarul de evaziune fiscală în urma unor discuţii avute cu expertul FFFF., că el ar fi avut reprezentarea că ceea ce susţinea E. era adevărat, în sensul că autoturismele cumpărate din Italia pe cele două societăţi înmatriculate în Lugoj au fost vândute la o persoană fizică din Franţa şi respectiv persoane fizice şi juridice în Germania. Referitor la contabila ZZ., arată că el i-a dat actele de achiziţii iar actele de identitate ar fi fost primite de aceasta în mod direct de E..

De altfel, din declaraţia inculpatului E. din data de 02.02.2016 din timpul urmăririi penale rezultă că şi lui D. i-a dat circa 10.000 de euro total, că nu s-a ocupat el de refacerea evidenţelor contabile sau de falsificarea acestora, avocatul D. fiind cel care a stabilit ce anume trebuie făcut şi cum, el doar le-a dat de fiecare dată atâţia bani câţi au cerut. Declară că cunoştea faptul că s-a întocmit o evidenţă contabilă dar nu ştie cine s-a ocupat de acest lucru şi câţi bani s-au plătit pentru contabil sau pentru traducător, de toate acestea ocupându-se D.. Ei stabileau strategiile şi ce anume mai trebuia făcut în dosar ca să nu fie probleme. Precizează că el consideră că A., D. şi C. s-au folosit de el ca să le dea cât mai mulţi bani, că l-au speriat aproape de fiecare dată că situaţia este gravă, că poate fi arestat, că poate fi trimis în judecată.

După refacerea contabilităţii, H. şi G. au semnat toate actele din contabilitate, cu precizarea că G. a fost chemat de către D., iar pe Bejan l-a anunţat E.. Pentru refacerea contabilităţii a achitat pentru fiecare firmă în jur de 1000 euro sumă pe care i-a dat-o tot lui D., încă înainte de refacerea acesteia, pentru care nu a primit chitanţe. Nu a văzut efectiv contabilitatea refăcută, dar a fost asigurat de D. că aceasta a fost refăcută şi că urmează să o depună la poliţie. De asemenea D. i-a spus că vor fi taxe de achitat la stat, dar nu i-a spus cuantumul sumei, spunând că se va stabili în urma efectuării unei expertize contabile, iar după achitarea acesteia nu va ajunge nimeni să facă puşcărie.

Acuzaţia ce vizează infracţiunea de instigare la dare de mită în forma prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 vizează faptul că l-a determinat cu intenţie pe inculpatul E. să îi remită suma de 500 euro în data de 10.07.2015 în localitatea Târgu Jiu, respectiv suma de 1.000 euro în data de 23.07.2015 în sediul IPJ Timiş, ofiţerului de poliţie judiciară O., în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri în scopul absolvirii de răspundere penală a inculpatului E. în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Această acuzaţie este confirmată de însăşi declaraţia inculpatului D. din cursul urmăririi penale 02.02.2016 prin care arată că după ce C. a fost promovat în funcţia de şef serviciu la IPJ Timiş i-a confirmat că în această nouă calitate va renunţa la instrumentarea dosarului şi că pentru continuarea cercetărilor l-a desemnat pe ofiţerul O. după ce s-a consultat cu A.. A aflat de la A. că l-a chemat la el pe noul poliţist şi l-a întrebat despre dosar şi că i-a transmis intenţia lui Boţ de a-l cunoaşte pe noul poliţist şi de a vorbi în mod direct cu el. A. i-a spus că a vorbit cu noul poliţist şi că ar fi de acord să se întâlnească cu Boţ în Târgu Jiu, cerându-i să stabilească o dată şi un loc de întâlnire. A. ar fi afirmat despre noul poliţist că este mai timid şi speriat şi că îi este ruşine să îşi expună eventuale pretenţii financiare în prezenţa sa. În aceste circumstanţe la iniţiativa lui A. l-ar fi invitat pe noul poliţist O. la el la birou sub pretextul că acolo puteau discuta mai liniştiţi, după care l-a chemat la restaurant la "SS.". S-au întâlnit la localul "SS." unde au fost prezenti A. şi un amic, AAA.. A. i-ar fi spus în mod clar ofiţerului de poliţie că trebuie neapărat să se întâlnească cu E. la Târgu Jiu sau în orice altă locaţie şi i-a dat de înţeles că vrea să îi dea ceva. Recunoaşte că a fost şi el parte la aceste discuţii şi a preluat de la ofiţerul O. un bileţel în care acesta scrisese data şi locul întâlnirii cu E. la insistenţele lui A.. Biletul respectiv i l-a comunicat ulterior lui E.. E.-ar fi întrebat cât să îi dea lui O. iar el i-ar fi sugerat să vorbească cu poliţistul şi să îşi rezolve singur problema. Ulterior ar fi aflat de la E. că i-a dat ofiţerului 500 de euro precum şi că i-a mai dat acestuia, în sediul poliţiei, suma de 1000 de euro. Nu recunoaşte care a fost scopul real al implicării sale în aceste acţiuni şi pretinde că a iniţiat această întâlnire pentru ca Boţ să clarifice situaţia unor maşini din dosar, el cunoscând cel mai bine circuitul lor.

Într-o perioadă din cursul anului 2015, după ce au avut loc aceste întâlniri dintre E. cu noul poliţist, A. a făcut presiuni asupra sa să îi faciliteze întâlniri cu E. şi au fost şi situaţii în care la el în birou, A. i-ar fi cerut să-l sune pe E. să-l cheme la întâlniri, motivul fiind acela că A. dorea să se întâlnească cu E. pentru că avea probleme financiare. E. i-ar fi confirmat că A. făcea presiuni să îi dea bani.

În declaraţia inculpatului D. din data de 05.10.2016 din timpul urmăririi penale cu privire la acuzaţia de instigare la dare de mită precizează că nu el a iniţiat întâlnirea dintre ofiţerul O. cu inculpatul E. la Târgu Jiu, ci A., iar el doar a participat la acea discuţie. Menţionează că el ar fi fost absent la discuţiile dintre O. şi A., că discuta cu AAA. şi la un moment dat O. i-a înmânat un bilet în care a scris locaţia întâlnirii, bilet ce trebuia să îl remită lui E., dar nu explică de ce a făcut acest lucru.

Varianta prezentată de el este contrazisă de declaraţia inculpatului E. din data de 02.02.2016 prin care recunoaşte că s-a întâlnit de mai multe ori cu A. la cabinetul avocatului D. în prezenţa acestuia şi au discutat despre modul în care să fie apărat în acel dosar astfel încât să fie probleme. S-a întâlnit de asemenea la cabinetul avocatului şi cu poliţistul C. şi au discutat despre dosarul respectiv. Acesta îi spunea ce anume urma să facă în dosar afirmând că îi va aresta pe cei vinovaţi.

Recunoaşte că de-a lungul timpului a remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar avocatului D. şi poliţiştilor A. şi C. în tranşe de câte 1.000 de euro, 2.000 de euro sau 4.000 de euro după cum îi cereau. Pretinde că ar fi dat în total aproximativ 30.000 euro din care circa 10.000 euro avocatului D., lui A. circa 8.000 euro iar lui C. circa 9.000 euro. Ulterior, după ce dosarul a fost preluat de noul ofiţer O. i-a dat şi acestuia o primă tranşă de 500 de euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro, întrucât aşa i-ar fi cerut A. şi D.. Ei l-au trimis la Târgu Jiu ca să se întâlnească cu acest poliţist pentru a-l mitui spunându-i că ei au vorbit deja cu el. Atât D. cât şi A. i-ar fi spus să-i dea acestui nou poliţist 500 de euro iar dacă el îi cerea mai mult să îi dea cât cere. O a doua transă a remis-o ofiţerului O. la sediul poliţiei în cuantum de 1.000 de euro fiind trimis tot de către A. şi D.. Ei l-ar fi sfătuit să se ducă cu nişte bani la poliţist ca îşi rezolve problema din dosar şi i-au indicat şi suma.

Cu privire la infracţiunile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 322 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. se reţine fapta inculpatului D. de a solicita martorei ZZ. să întocmească în numele S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., facturi fiscale de livrare a autoturismelor achiziţionate din Italia către diverse persoane fizice ale căror acte de identitate le-a primit de la inculpatul D., ştiind că aceştia nu au achiziţionat în fapt autoturismele, întocmindu-se facturi de livrare a autoturismelor în mod aleatoriu, dispoziţii de plată şi încasare, contracte de creditare a societăţii, documente care nu reflectă realitatea depuse apoi de către inculpatul D. ca mijloace de probă la dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu scopul de a crea aparenţa că, cele două societăţi şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale.

De asemenea, un rol important în clarificarea acestei acuzaţii o are însăşi declaraţia inculpatului D. din data de 05.10.2016 din timpul urmăririi penale unde arată că ideea de a reface contabilitatea a revenit expertului FFFF., căruia i-ar fi expus situaţia de fapt, o parte cunoscută din dosar şi o parte ce ştia de la E., la acel moment luând ca adevărate afirmaţiile lui E., că achiziţionase maşinile din Italia şi Franţa. Recunoaşte totuşi că singura care a acceptat să refacă contabilitatea a fost martora ZZ. şi că el a convins-o pe martoră să refacă evidenţele pentru că Boţ vrea să plătească. Pretinde că el avea reprezentarea că nu mai poate fi utilă contabilitatea, totul fiind post faptic. Totuşi recunoaşte că martora ZZ., care i-a adus la birou două sau trei plase cu actele întocmite de ea, i-a reiterat ideea că nu au nici o valoare.

Declaraţia martorei ZZ., din data de 17.02.2016 din cursul urmăririi penale, care precizează că în luna ianuarie 2014 D. i-a spus că are nevoie de un contabil pentru refacerea evidenţelor contabile la două societăţi comerciale care erau radiate, motivând că nu au fost înregistrate de către fostul contabil unele facturi şi documente primare în evidenţele contabilă şi nu s-au depus declaraţiile fiscale aferente activităţilor desfăşurate şi avea nevoie de refacerea evidenţelor contabile ale celor două societăţi pentru a evalua situaţia fiscală, respectiv obligaţiile fiscale rezultate din acele activităţi neînregistrate.

Tot el i-a specificat denumirea societăţilor, fiind vorba despre S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. ambele din Lugoj, precum şi faptul că acestea erau radiate, fără a specifica data radierii. A preluat de la dl. D. datele de identificare ale celor două societăţi, dar în urma consultării cu funcţionarii de la DGFP Timiş - Compartimentul Metodologie şi asistenţă contribuabili, a aflat că în cazul unor societăţi radiate nu mai pot fi depuse declaraţiile fiscale. A discutat acest aspect cu inc. D., i-a spus că nu se mai pot înregistra la Administraţia Finanţelor Publice declaraţii fiscale pentru societăţi comerciale radiate şi cu toate acestea D. a afirmat că se doreşte să se refacă contabilitatea şi să se întocmească acele situaţii fiscale.

A acceptat ceea ce i-a solicitat D. şi i-a cerut datele administratorilor pentru încheierea contractelor de prestării servicii şi i-a adus la cunoştinţă că pentru a putea reface contabilitatea avea nevoie de documentele primare ale societăţilor. A încheiat cele două contracte de prestări servicii cu numiţii G. şi Bejan, foşti administratori ai acestor societăţi. Datele de identificare ale celor doi foşti administratori i-au fost comunicate de D. care i-a pus la dispoziţie copii ale cărţilor de identitate. Contractele încheiate şi semnate de martor au fost redactate de către acesta, a consemnat datele de identificare ale beneficiarilor şi contractele astfel încheiate i le-a dat lui D..

Declară că nu cunoaşte ce a făcut D. mai departe cu aceste contracte, dar le-a primit de la D. semnate de cele două persoane, la scurt timp după ce i le-a pus la dispoziţie. Preţul pentru serviciile prestate de martor a fost stabilit cu D. la suma de 500 RON pentru fiecare dintre două societăţi, în total 1.000 RON, iar D. a acceptat acest preţ şi i-a plătit suma de 1.000 RON la finalizarea activităţii. D. este cel care i-a pus la dispoziţie pentru activitatea de refacere a contabilităţii facturi fiscale de achiziţii emise de furnizori din Italia pentru cele două societăţi, având ca obiect cumpărarea de către aceste societăţi a unor autoturisme, facturi care erau traduse din limba italiană în limba română de un către un traducător autorizat.

Odată cu facturile respective a mai primit de la D. mai multe cărţi de identitate în copie ale unor cetăţeni străini şi probabil şi români. Facturile de achiziţii primite erau în număr aproximativ de 20-30 pentru fiecare firmă în parte.

Din discuţii cu dl. D., a înţeles că el avea din partea celor două societăţi doar actele de achiziţie a autovehiculelor din Italia, respectiv facturile fiscale externe şi copii ale unor acte de identitate ale unor cetăţeni pentru care trebuia să întocmesc facturi de vânzare a acelor autoturisme. Din documentele de cumpărare ce i-au puse la dispoziţie rezulta că autovehiculele au fost achiziţionate de către S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. de la firme din Italia fără TVA, iar în funcţie de preţul de cumpărare a stabilit preţul de vânzare prin adăugarea la preţul de achiziţie a unui adaos comercial şi a TVA de 24% care era valabil în perioada achiziţiilor.

Folosind propriul calculator a produs facturile de vânzare de la I. S.R.L. şi de la K. S.R.L. către persoanele fizice ale căror acte de identitate le primise în copie. Facturile de vânzare le-a emis cu ajutorul propriului calculator şi le-a predat d-lui D. odată cu toate situaţiile contabile şi financiare, fără a fi semnate. Pe lângă facturile de vânzare întocmite în această modalitate, a mai întocmit şi contracte de împrumut între persoanele care figurau ca administratori, respectiv H. şi G. cu cele două societăţi, în care a menţionat sumele de bani rezultate din facturile de achiziţii emise din firmele din Italia.

Prin aceste contracte a arătat că banii folosiţi pentru plata în Italia a autovehiculelor cumpărate de cele două societăţi proveneau din împrumuturi acordate societăţilor de cei doi administratori. A întocmit şi dispoziţii de încasare a sumelor de bani acordate ca împrumut societăţilor de către cei doi administratori, aşa încât aceste dispoziţii să ateste că sumele primite de societăţi cu titlu de împrumut au intrat în patrimoniul lor. A mai întocmit de asemenea şi dispoziţii de încasare a sumelor din facturile de vânzare, dar nu pentru toate aceste aşa zise vânzări ci pentru un procent de cca. 60 % din facturile de vânzare.

Aceste dispoziţii de încasare atestau faptul că ar fi fost încasate sumele din facturile de vânzare către persoanele fizice ale căror acte de identitate le-a primit. A întocmit în acelaşi scop şi dispoziţii de plată pentru sumele menţionate în facturile de achiziţii. Toate aceste situaţii întocmite le-a predat lui D.. La data când a predat aceste evidenţe şi acte, au fost prezenţi la D. în birou numitul G. precum şi dl. H., dar la momente diferite. D. i-a achitat suma de 1.000 RON în total pentru această activitate. Pe inc.

E. l-a cunoscut la dl. D. în birou. A fost de faţă când a discutat cu D. despre activitatea ce urma să o facă şi despre documentele ce urma să i le pună la dispoziţie. De la E. a primit suma de 50 euro în preajma zilei de 8 martie 2014. Alte sume de bani nu am mai primit de la E.. Nu a primit decât suma de 1.000 RON de la D.. D. i-a spus că dorea ca aceste acte să le folosească la o expertiză contabilă, dar nu i-a dat alte detalii. Martorul precizează că actele respective erau utile doar pentru ei, respectiv pentru clienţii lui D. pentru a vedea rezultatul fiscal, respectiv taxele datorate, iar actele respective nu puteau produce nici un rezultat deoarece firmele erau radiate.

Martorul declară că D. i-a cerut să le întocmească spunând că vrea să le folosească la o expertiză.

Declaraţia martorului MM., în declaraţia din data de 23.02.2016 din cursul urmăririi penale precizează clar faptul că nu este adevărat că s-ar fi întâlnit cu inculpatul D., acesta nu l-a căutat direct sau prin intermediar la domiciliu şi nu este adevărat nici faptul că ar fi afirmat că ar fi dat foc evidenţelor contabile primare ale acestor societăţi. Orice încercare de a se susţine o asemenea ipoteză o consideră o încercare de intimidare.

În nici una dintre aceste declaraţii inculpatul D. nu a declarat nimic cu privire la faptul că, aşa cum reiese din declaraţia inculpatului C., înainte de sărbătorile de Paşte în anul 2014, i-ar fi dat acestuia suma de 500 euro mită dintr-un total de 3500 de euro primiţi de la E..

Declaraţia acestui martor este contraargumentată de însăşi declaraţia inculpatului E. din data de 02.02.2016 din cursul urmăririi penale, avocatul D. l-a anunţat că există un dosar de evaziune fiscală pe numele său la Poliţia Judeţului Timiş. După aproximativ o lună sau două D. l-a chemat la el la cabinet şi acolo i l-a prezentat pe A.. A. i-a confirmat că există un dosar de cercetare penală în care apare şi el şi i-a relatat faptul că pe moment nu are prea multe informaţii dar va afla mai multe şi vor ţine legătura prin intermediul lui D.. Ulterior, la o altă întâlnire avută cu D. acesta i-a explicat că dosarul se află în instrumentarea ofiţerului C. şi i-a cerut bani pentru a le da bani poliţiştilor atât lui C., cât şi lui A. pentru ca aceştia să efectueze cercetarea penală astfel încât să nu fie probleme, respectiv să nu fie arestat preventiv, trimis în judecată, condamnat. D. este cel care i-a explicat că nu avea calitate de învinuit în acest dosar şi a precizat că dacă nu le vor da bani poliţiştilor, aceştia vor face actele de cercetare penală în aşa fel încât să îi angajeze răspunderea penală chiar dacă nu ar fi fost el autorul. A perceput aceasta precizare ca pe o ameninţare şi din acest motiv ar fi acceptat să dea bani poliţiştilor şi avocatului.

Recunoaşte că s-a întâlnit de mai multe ori cu A. la cabinetul avocatului D. în prezenţa acestuia şi au discutat despre modul în care să fie apărat în acel dosar astfel încât să fie probleme. S-a întâlnit de asemenea la cabinetul avocatului şi cu poliţistul C. şi au discutat despre dosarul respectiv. Acesta îi spunea ce anume urma să facă în dosar afirmând că îi va aresta pe cei vinovaţi.

Recunoaşte că de-a lungul timpului a remis sume de bani pentru soluţionarea favorabilă a acestui dosar avocatului D. şi poliţiştilor A. şi C. în tranşe de câte 1.000 de euro, 2.000 de euro sau 4.000 de euro după cum îi cereau. Pretinde că ar fi dat în total aproximativ 30.000 euro din care circa 10.000 euro avocatului D., lui A. circa 8.000 euro iar lui C. circa 9.000 euro. Ulterior, după ce dosarul a fost preluat de noul ofiţer O. i-a dat şi acestuia o primă tranşă de 500 de euro şi ulterior o nouă tranşă de 1.000 euro, întrucât aşa i-ar fi cerut A. şi D.. Ei l-au trimis la Târgu Jiu ca să se întâlnească cu acest poliţist pentru a-l mitui spunându-i că ei au vorbit deja cu el. Atât D. cât şi A. i-ar fi spus să-i dea acestui nou poliţist 500 de euro iar dacă el îi cerea mai mult să îi dea cât cere. O a doua transă a remis-o ofiţerului O. la sediul poliţiei în cuantum de 1.000 de euro fiind trimis tot de către A. şi D.. Ei l-ar fi sfătuit să se ducă cu nişte bani la poliţist ca îşi rezolve problema din dosar şi i-au indicat şi suma.

În privinţa lui A. pretinde că i-a remis bani iniţial prin avocatul D. iar ulterior i-a remis personal la cabinetul avocatului şi în prezenţa acestuia. Ar fi dat bani cu titlu de mită lui A. şi în perioada cât acesta era şeful poliţiei întrucât acesta îi cerea bani ca să îl ajute în dosarul în care eram cercetat. A continuat să-i dea bani lui A. şi după ce nu a mai fost inspector şef, după ce a fost pus în libertate ca urmare a arestului preventiv în dosarul în care el era cercetat pentru infracţiuni de corupţie deoarece a continuat să îi ceară bani iar cererile sale erau tot mai dese, D.

îl chema frecvent la cabinetul lui, săptămânal chiar şi de mai multe ori pe săptămână şi acolo se întâlnea cu amândoi şi aceştia îi cereau bani pentru a-l ajuta în dosarul de evaziune. În privinţa lui C. declară că l-a cunoscut în acelaşi mod, tot prin intermediul avocatului D. şi i-a dat şi acestuia suma totală de circa 9.000 euro total în mai multe tranşe. Acesta i-ar fi spus că are nevoie de bani pentru că îşi construia o casă şi i-a spus că trebuie să-şi pună termopane. Pretinde că i-a cerut pentru termopane câteva mii de euro dar nu mai reţine cât anume exact, şi i-ar fi dat totdeauna sumele care i l-e cerut.

Susţine că i-a dat banii personal lui C. şi nu cunoaşte dacă el a plătit termopanele sau nu. Acesta l-ar fi informat cu privire la ce verificări face el în dosar, şi i-ar fi explicat că a făcut solicitări de informaţii la finanţe, la autorităţile din străinătate prin Interpol etc. şi îi spunea ce răspunsuri primea. Descrie în declaraţie şi întâlnirea avută cu C. şi O. la TT. prilej cu care C. i-a promis că situaţia dosarului se va rezolva şi i-a cerut să îi dea suma de 4.000 de euro printr-o cunoştinţă de a lui din Lugoj, o fată, şi i-a dat numărul de telefon cerându-i să o sune şi să stabilească cum să se întâlnească pentru a-i remite banii.

În zilele următoare a sunat-o la telefon pe fata respectivă şi a stabilit o întâlnire în centrul Lugojului. I-a dat fetei respective plicul cu 4.000 euro şi i-a spus că sunt pentru C. însă nu a vorbit cu aceasta nimic despre dosar sau despre problemele judiciare. Precizează faptul că Pavel i-a spus de la început că 2.000 de euro îi va ţine pentru el şi 2.000 vor fi pentru O.. Despre celelalte sume de bani până la concurenţa totală a sumei de 9.000 de euro declară că i le-a remis lui C. în tranşe mai mici în mod direct acestuia după cum îi cerea.

O tranşă mai mare ar fi vizat momentul când voia să-şi ia termopane, dar nu mai ştie exact cât a fost în acel moment, fiind vorba de 2.000 sau 3.000 de euro.

Menţionează că şi lui D. i-a dat circa 10.000 de euro total, că nu s-a ocupat el de refacerea evidenţelor contabile sau de falsificarea acestora, avocatul D. fiind cel care a stabilit ce anume trebuie făcut şi cum, el doar le-a dat de fiecare dată atâţi bani câţi au cerut. Declară că cunoştea faptul că s-a întocmit o evidenţă contabilă dar nu ştie cine s-a ocupat de acest lucru şi câţi bani s-au plătit pentru contabil sau pentru traducător, de toate acestea ocupându-se D.. Ei stabileau strategiile şi ce anume mai trebuia făcut în dosar ca să nu fie probleme. Precizează că el consideră că A., D. şi C. s-au folosit de el ca să le dea cât mai mulţi bani, că l-au speriat aproape de fiecare dată că situaţia este gravă, că poate fi arestat, că poate fi trimis în judecată.

- Conversaţia ambientală efectuată în data de 02.07.2015 de O. şi D. în incinta IPJ Timiş Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice:

D.:Când numeşti experţii ?

O.: Am aşteptat un semnal.

D.: Din ultimii doi.

O.: Din ultimii doi ? Oricare ?

D.:.. .(neinteligibil).

O.: Ă ?

D.: Cei mai tineri. Ca să nu mai fie la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .(neinteligibil).

O.: Ca să nu mai fie ...(neinteligibil) . . . . . . . . . .?

D.: Dacă ceri altă listă trebuie să ceri cu referire la dosarul penal al poliţiei

D.: Două fete sunt . . . . . . . . ..

O.: A?

D.: îs două fete.

O.: Da

D.:JJJJ.

O.: JJJJ.

D.: şi RR..

O.: Da. Păi şi care dintre ...?

D.: Ultima.

O.: Ultima ?

D.: Ultima.

O.: ă ?

D.: Nu ştiu. Nu ştiu dar am înţeles că-i ok.

O.: Da. în regulă. Bun.

D.: . . . . . . . . . .(neinteligibil)...?... mai durează.

O.:Păi iau legătura, nu ?

D.:Da, dar expertiza trebuie s-o plătim noi, aşa ne-am înţeles. Aşa nu?

- Conversaţia ambientală din data de 15-07-2015, la ora 12:29:40, între O. şi D.

O.: - Să trăiţi!

D.: - Alo? Să trăieşti, maestre! Poţi vorbi?

O.: - Da. Sunt în birou.

D.: - Eşti în birou?! Mâine.., te pot vizita mâine?

O.: - Sigur că da. Eu vreau ca să mă duc pe la două jumate, am timp să... un referat până atunci şi să mă duc la doamna procuror... să îi prezint situaţia asta cu... expertiza.

D.: - Aşa.

O.: - Da?! Şi după aceea, după ce vin de la ea, pot să şi vorbesc sau ne vedem mâine. Cum vrei tu!

D.: - Da, sau poţi să-mi dai un bip şi mâine... Azi nu-s în TIMIŞOARA. Şi mâine pot să trec la tine să-mi spui mai concret, dacă vrei, dacă-i mult de spus decât la telefon.

O.: - Da. Păi vreau să mă duc la ea la două jumate... şi-am spus... să-mi termin eu un referat până atunci şi discut cu ea treburile astea şi discutăm mâine. Da?

D.: - OK. Ne auzim mâine! Mă suni tu mâine, da?!

O.: - Bine. te sun eu mâine dimineaţă.

D.: - Vezi că prima... în prima la... dacă poţi să vii la mine sau nu ştiu ce...la ora 10 tre să fiu la Parchet la doamna KKKK.. Deci mâine, joi, la ora 10!Da?!

O.: - Auzi, dacă mergi pe la KKKK., nu te opreşti pe la minei

D.: - Na, cum.

O.: - Că n-am procese. N-am procese! Vin numai... Hai la mine.

pe la KKKK.... pe la 9 jumate. Hai la mine la birou!

D.: - Hai că discut. înţelegi?! Să văd cu cine plec de aici să ştiu cum facem, da?

O.: - Bine!

D.: - Bine, bine! Vorbim! Salut!

O.:-Salut!

Toate aceste probe redate tocmai pentru a evidenţia vinovăţia neechivocă a inculpatului D. relifează fără putinţă de tăgadă:

· că a deţinut chiar înainte de a se repartiza dosarul date secrete aşa cum a rezultat din mediile de stocare şi telefoanele mobile ale inculpatului D., unde au fost identificate documente fotografiate încă la data de 7.10.2013 din dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 828/P/2013, moment în care dosarul încă nu era repartizat ofiţerului C..

· că a promis că îşi va trafica influenţa pe care presupus o avea faţă de procurorul de caz, că va discuta despre necesitatea efectuării unor expertize contabile pe baza evidenţelor contabile fictiv întocmite, prejudiciul stabilit urmând a fi într-un cuantum redus, iar astfel E. să obţină o soluţie de netrimitere în judecată conform vechilor prevederi,

· că inculpatul D. a mediat întâlniri clandestine între persoanele implicate, respectiv A., C. şi E., atât în localuri publice (TT. din Piaţa Maria, OO.) cât şi la cabinetul său, instruindu-l inclusiv pe numitul O., noul ofiţer desemnat în instrumentarea cazului, în sensul adoptării faţă de inculpatul E. a unei atitudini autoritare în scopul de a-i crea temerea de repercusiuni şi pentru a-l determina să plătească în continuare sume de bani persoanelor implicate în ajutarea acestuia,

· că i-a spus martorului O. să se zbată în dosar pentru a nu fi repartizat dosarul unei alte structuri de parchet; o altă întâlnire la sediul avocatului D., unde au mai participat şi soţii Boţ; o altă întâlnire cu inculpatul A. cu care a discutat despre situaţia tabelelor; o altă întâlnire cu inculpatul D. în parcarea de la VV. şi de la biroul martorului cu D. la 01.02.2016, dată la care au intervenit organele de urmărire penală

· că a fost recompensat atât el, cât şi ceilalţi inculpaţi de inculpatul E. cu suma de câte 7.000 euro fiecare, aspect care rezultă din coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, inclusiv declaraţiile de recunoaştere a faptelor date în faţa instanţei de către inculpaţii D.,

· că în vederea asigurării controlului asupra modului prin care se efectuează urmărirea penală, a depus la dosar delegaţii de asigurare a asistenţei juridice pentru administratorii firmelor, G. şi H., aşa încât prezenţa acestuia, atât la procurorul de caz, cât şi la ofiţerul de poliţie judiciară desemnat cu instrumentarea cauzei, să fie justificată, iar activitatea sa în dosar s-a circumscris exclusiv ajutorării inculpatului E. şi nu a persoanelor pe care formal le reprezenta juridic,

· că împreună cu inculpatul A. l-au convins pe ofiţerul de poliţie O. să se întâlnească cu inculpatul E. în localitatea Târgu Jiu, întâlnire care a avut loc, prilej cu care inculpatul E. i-a înmânat acestuia suma de 500 euro, iar ulterior suma de 1.000 euro în sediul IPJ Timiş,

· că suma de 7.000 euro primită de la inculpatul E., cum de altfel a şi declarat acesta din urmă, nu a constituit onorariu de avocat, ci a fost solicitată şi primită în scopul traficării influenţei sale pe lângă ofiţerii de poliţie, procurori, experţi, specialişti antifraudă, în scopul deturnării urmăririi penale în dosarul de evaziune fiscală nr. 828/P/2013 şi obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul E.,

· că inculpatul D. i-a solicitat martorei ZZ. să întocmească în numele S.C. I. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. facturi fiscale de livrare a autoturismelor achiziţionate din Italia către diverse persoane fizice ale căror acte de identitate le-a primit de la inculpat, cunoscând că nu au achiziţionat în fapt autoturismele, determinând-o pe martoră să întocmească facturile de livrare ale autoturismelor în mod aleatoriu, dispoziţii de plată şi încasare, contracte de creditare a societăţilor, documente care nu reflectă realitatea, după care inculpatul D. a depus contabilitatea fictivă a celor două firme ca mijloace de probă la dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu scopul de a crea aparenţa că, cele două societăţi comerciale şi-au îndeplinit obligaţia de a înregistra în evidenţa contabilă operaţiunile comerciale derulate şi, în final să se ajungă la o soluţie de netrimitere în judecată a inculpatului E., iar pentru operaţiunea de refacere a contabilităţii inculpatul E. i-a dat inculpatului D. suma de 2.000 euro pentru contabil, acesta fiind identificat ca fiind numita ZZ., precum şi 1.000 euro pentru un traducător rămas neidentificat, însă inculpatul D. nu a plătit aceste sume în totalitate destinatarilor, achitând numitei ZZ. suma de 1.000 RON, inculpatul E. neprimind niciodată chitanţe pentru sumele plătite.

Ultimul motiv de apel invocat de către apelantul inculpat D. vizează individualizarea netemeinică a sancţiunilor aplicate sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, precum şi aplicarea netemeinică a pedepsei complementare a interzicerii practicării profesiei de avocat.