Legitimate private interest requirement for challenging public school establishment orders under administrative litigation law

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

I.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., Consiliul Reprezentativ al Părinţilor din cadrul A., B. şi C. au solicitat, "în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministrul Educaţiei Naţionale şi Liceul Teologic Romano-Catolic "II" D.":

- anularea în parte a Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4045/29.06.2018 privind desemnarea unor unităţi tutelare în vederea parcurgerii procedurii de autorizare prevăzută de art. 30 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, respectiv a dispoziţiilor art. 1, şi - în parte - ale art. 3-5 în ceea ce priveşte desemnarea ca unitate tutelară a Liceului Teoretic "E." din Tîrgu Mureş şi a îndeplinirii de către aceasta a obligaţiilor în vederea autorizării provizorii a Liceului Teologic Romano-Catolic "II. D.".

- anularea Ordinului MEN nr. 4123/11.07.2018 emis în vederea modificării Ordinului nr. 4045/29.06.2018 privind desemnarea unor unităţi tutelare în vederea parcurgerii procedurii de autorizare prevăzute de art. 30 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei;

- anularea Ordinului MEN nr. 4320/09.08.2018 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." din municipiul Târgu Mureş;

- anularea Ordinului MEN nr. 4821/30.08.2018 privind funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic "II D." din municipiul Târgu-Mureş, înfiinţat de Ministerul Educaţiei Naţionale în condiţiile art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei (aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare);

- anularea adresei nr. x/23.10.2018 a Ministerului Educaţiei Naţionale.

Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, printre altele, ca măsură administrativă, trimiterea cererii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii şi întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, la Serv. Registratură, în vederea repartizării aleatorii unui complet de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Educaţiei.

Prin sentinţa nr. 119 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Consiliul Reprezentativ al Părinţilor din cadrul A. şi a respins acţiunea formulată de acest reclamant, pentru lipsa interesului şi a calităţii sale procesuale active.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministrul Educaţiei Naţionale şi Liceul Teologic Romano-Catolic "II D." şi a anulat în parte Ordinul nr. 4045/29.06.2018, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 şi, în parte, în ceea ce priveşte art. 3-5 în legătură cu desemnarea ca unitate tutelară a Liceului Teoretic "E." din Tg. -Mureş şi a îndeplinirii de către acesta a obligaţiilor în vederea autorizării provizorii a Liceului Teologic Romano-Catolic "II D., a anulat Ordinul nr. 4123/11.07.2018 de modificare a Ordinului nr. 4045/29.06.2018, a anulat Ordinul nr. 4320/09.08.2018 pentru acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ Liceul Teologic Romano Catolic "II D." din Municipiul Tg. -Mureş, a anulat Ordinul nr. 4821/30.08.2018 privind funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic "II D." în Municipiul Tg. Mureş şi a respins cererea de anulare a adresei nr. x/23.10.2018 a Ministrului Educaţiei Naţionale.

I.3. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei sentinţe şi încheierii din 15 octombrie 2019, a promovat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, invocând formal motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a subsumat primului motiv de recurs invocat împrejurarea că instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit existenţa interesului privat a intimaţilor reclamanţi A., B. şi C. în promovarea acţiunii.

A criticat recurentul încheierea de şedinţă din 15.10.2019, prin care s-a respins în mod netemeinic şi nelegal excepţia lipsei calităţii procesual pasive a ministrului educaţiei si cercetării, deşi emitentul actelor administrative este autoritatea publică, potrivit de art. 2 lin (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A criticat, de asemenea, recurentul şi soluţia pe fondul acţiunii pronunţată prin sentinţa recurată, arătând că în mod eronat s-a reţinut că "Ministerul (...) nu poate dispune înfiinţarea unei instituţii publice.", fiind încălcate astfel normele de drept material incidente, care conferă ministerului dreptul de a emite actele administrative supuse cenzurii instanţei, în ipoteza art. 29^l din O.U.G. nr. 75/2005.

În acest context, a reiterat argumentaţia potrivit căreia nu era asigurată în mod corespunzător exercitarea dreptului fundamental la învăţătură (motiv pentru care s-au formulat cererile care fac parte din documentaţia ce a stat la baza emiterii actelor administrative contestate).

De asemenea, doar autoritatea locală avea calitatea de a contesta eventuala încălcare a competenţei sale, dar nu a promovat acţiune în anulare, iar viziunea diferită cu privire la organizarea reţelei şcolare a partenerilor educaţionali nu poate constitui un motiv întemeiat pentru anularea unor acte administrative.

De altfel, instanţa de fond nu argumentează în niciun fel respingerea justificărilor ministerului pârât, care a prezentat pe larg cadrul legal aplicabil pentru emiterea ordinelor, respectiv: art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 24 alin. (3) lit. e)^l, art. 29^l alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din O.U.G. nr. 75/2005, H.G. nr. 22/2007, H.G. nr. 21/2007.

A reţinut instanţa doar prevederile art. 29 ^l din O.U.G. nr. 75/2005, pe care le-a interpretat însă eronat.

Împotriva sentinţei instanţei de fond şi încheierii din 18 iunie 2019, a declarat recurs pârâtul Liceul Teologic Romano Catolic "II D.", invocând, în esenţă, următoarele:

- art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ. - judecătorul fondului nu a observat că sunt două cereri de chemare în judecată şi a comunicat-o doar pe prima, însă ulterior alege să o judece pe a doua (necomunicată);

- art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. - instanţa de fond a tratat în hotărâre doar chestiuni de oportunitate a actelor administrative atacate, deşi aceasta ţine de marja puterii discreţionare de care dispune autoritatea administraţiei publice, aspecte care exced controlului de legalitate efectuat de instanţele de contencios administrativ;

- art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - instanţa a constatat abia la termenul din 18 iunie 2019 că la dosar există două cereri de chemare în judecată distincte, a trimis la repartizare aleatorie prima din dosar şi a reţinut-o spre soluţionare pe cea de-a doua, care însă nu a fost niciodată comunicată recurentului pârât Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." şi nici nu s-a regăsit scanată în cadrul dosarului electronic al Curţii de Apel Târgu Mureş (a precizat recurentul că a primit cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar doar cu ocazia redactării motivelor de recurs în cauză). Cum recurentul nu a fost reprezentat de avocat în faţa primei instanţe, rezultă că nu s-a respectat principiul contradictorialităţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (2), (5) şi 6 şi art. 201 alin. (1) din C. proc. civ.

- art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. - hotărârea este nemotivată, instanţa neexplicând de ce în cauză ar fi vorba de un aspect de legalitate şi nu unul de oportunitate, pentru a fi permis controlul instanţei de contencios administrativ. De asemenea, nu analizează toate textele legale incidente şi nu realizează o construcţie logică care să poată fi supusă controlului în casaţie;

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - încălcarea dispoziţiilor art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005 (introdus prin O.U.G. nr. 48/2018).

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Recurentul pârât Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." şi intimaţii reclamanţi A., B. şi C. au depus la dosar concluzii scrise.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenţi, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivelor comune de recurs, care vor fi analizate grupat, astfel:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, se constată că nu este incident în cauză.

Atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a arătat că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi de legile organice.

Prin urmare, o astfel de depăşire a atribuţiilor are loc atunci când instanţa de judecată săvârşeşte acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând unei alte puteri a statului de drept, ceea ce nu este cazul în speţă.

Înalta Curte constată că susţinerea recurentului Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." în sensul că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe o analiză a oportunităţii emiterii actelor administrative contestate, care excede competenţei generale a instanţelor de judecată, este nereală, din examinarea considerentelor sentinţei reieşind fără echivoc că acestea au vizat împrejurări concrete de nelegalitate şi netemeinicie în procedura de emitere a acestora, ceea ce nu se subsumează motivului de casare mai sus menţionat.

Cât priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. de către recurentul pârât Ministerul Educaţiei, se reţine că această parte se află într-o evidentă eroare, de vreme ce, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, a formulat doar critici referitoare la aplicarea greşită şi încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 prin pronunţarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor invocată de minister prin întâmpinarea de la fond, care se circumscriu pct. 8 (prin raportare la art. 1 şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ), iar nu pct. 4 al art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat, de asemenea, de ambii recurenţi, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, în ceea ce priveşte pretins greşita soluţionare a unor excepţii, precum şi la dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 24 alin. (3) lit. e)^l, art. 29^l alin. (1), (3), (4), (5) şi (6) din O.U.G. nr. 75/2005, ale H.G. nr. 22/2007 şi ale H.G. nr. 21/2007, în ceea ce priveşte soluţia dată fondului litigiului.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Contrar susţinerilor recurenţilor, în ceea ce priveşte interesul intimatului reclamant A. în promovarea acţiunii în anulare, instanţa a reţinut în mod judicios că acesta rezultă din afectarea directă a activităţii sale prin obligaţia de a împărţi spaţii comune cu noua unitate de învăţământ, prin pierderea unui număr semnificativ de elevi şi de cadre didactice, aptă să conducă la pierderea calităţii sale de unitate de învăţământ multiculturală etc.

Înalta Curte nu împărtăşeşte, însă, considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte soluţia de respingere dată excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor B. şi C. în promovarea acţiunii în anulare.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. (...).", iar în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (...)."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea contenciosului administrativ prin "interes legitim privat" se înţelege "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".

Pe de altă parte, art. 8 alin. (1)1 din Legea 554/2004 stipulează expres că "Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat."

De asemenea, prin Decizia nr. 8/02.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii şi obligatorie pentru toate instanţele, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-a statuat, cu privire la acest din urmă articol, că: "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului."

Or, în mod evident, obiectul prezentului litigiu nu se circumscrie obiectului de activitate şi, respectiv, scopului direct al intimatei reclamante B., înscrise în actul constitutiv/statutul acesteia, depus în dosarul de fond.

Tot astfel, din aplicarea coroborată a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) şi art. 2 alin. (1) lit. a) şi p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea partidelor politice nr. 14/2003 reiese că partidele politice sunt persoane juridice de drept public, asociaţii cu caracter politic ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, prin activitatea lor, promovând valorile şi interesele naţionale, pluralismul politic etc, aspecte înscrise, de altfel, şi în actul constitutiv la C..

Aşa fiind, contrar celor reţinute de prima instanţă, chiar dacă se apreciază că persoanele juridice menţionate (organizaţia non-profit şi partidul politic) ar justifica interesul public subsidiar, nu justifică şi un interes legitim personal, privat, în sensul legii (şi - implicit - nici calitatea) de a promova acţiune în anularea actelor administrative unilaterale cu caracter individual contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, deşi a făcut referire expresă la prevederile relevante din legea contenciosului administrativ şi, respectiv, legea partidelor politice, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a acestora.

Cum potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", în speţă se impunea admiterea excepţiei lipsei de interes a celor doi reclamanţi (B. şi C.) şi respingerea acţiunii în anulare promovată de aceştia pe cale de excepţie, pentru lipsa interesului legitim propriu, iar nu pe fond, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată, însă, că prima instanţă a făcut în rest o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune menţinerea sentinţei (inclusiv a încheierii de dezbateri) în ceea ce priveşte fondul acţiunii formulate de reclamantul A., precum şi a încheierii din 18 iunie 2019 .

Astfel, critica învederată prin ambele cereri de recurs care vizează pretinsul mod greşit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005, cu ignorarea celorlalte dispoziţii legale pe care recurenţii le consideră incidente, nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziţiile art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005 trebuie interpretate şi aplicate coroborat cu celelalte prevederi ale contextului legal incident în cauză.

Or, aşa cum corect a arătat şi judecătorul fondului, art. 61 alin. (2) teza I din Legea nr. 1/2011 stipulează regula că reorganizarea/constituirea unităţilor de învăţământ se face de către autorităţile administraţiei publice locale, în aplicarea principiilor descentralizării autorităţilor publice şi autonomiei administraţiilor locale, consacrate de art. 120 alin. (1) din Constituţia României, preluate şi de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 195/2006;

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 118/19.03.2018 a Curţii Constituţionale, care a statuat - anterior emiterii actelor administrative contestate - că Parlamentul României, prin adoptarea unei legi de înfiinţare a unităţii de învăţământ, a încălcat principiile menţionate mai sus.

Chiar dacă ulterior, prin art. III pct. 9 din O.U.G. nr. 48/2018, a fost introdus art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005, care reglementează o procedură nouă pentru înfiinţarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar, această împrejurare nu este de natură să valideze actele administrative contestate în cauză, întrucât este vorba de norme speciale în raport cu prevederile de drept comun ale Legii nr. 1/2011.

Aşa fiind, trebuie observat că prevederile art. 291 din O.U.G. nr. 75/2005 instituie în mod expres un caracter subsidiar înfiinţării unor noi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat de către autoritatea publică centrală (MEN), care capătă o astfel de îndrituire doar în situaţiile de excepţie în care învestite cu cereri în acest sens, în mod nejustifcat nu au procedat la soluţionarea lor favorabilă şi nici nu au asigurat exercitarea dreptului fundamental la învăţătură al potenţialilor beneficiari ai unei astfel de soluţii.

Or, în speţă, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu s-a făcut dovada depunerii cererii de înfiinţare a noii unităţi de învăţământ preuniversitar la autoritatea administraţiei publice locale competente, solicitarea fiind adresată direct autorităţii publice centrale (Ministerul Educaţiei), cu nerespectarea dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2005.

De asemenea, recurentul reclamant a probat cu actele depuse la dosar că autorităţile publice locale au asigurat dreptul la învăţătură, prin unităţile de învăţământ de la care elevii au fost sau urmau să fie transferaţi la noua unitate, astfel că nici sub acest aspect nu se justifica încălcarea de către intimaţii Ministrul Educaţiei şi Ministerul Educaţiei a dispoziţiilor legale menţionate.

În continuare, Înalta Curte apreciază, referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D.".

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă unele dintre acestea sunt similare cu susţinerile părţii adverse sau îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

De altfel, recurentul nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esenţială a sa pe care instanţa nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei şi care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluţie în cauză.

În acest context, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat cauza sub toate aspectele relevante, iar neînsuşirea de către instanţa de judecată a argumentelor unei părţi nu echivalează cu o motivare contradictorie, nici cu una străină de natura cauzei pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Examinând şi criticile aduse de pârâtul Liceul Teologic Romano-Catolic "II D." prin recursul împotriva încheierii din 18 iunie 2019 şi circumscrise de acesta motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu sunt fondate.

Astfel, pe de o parte, a existat o repartizare aleatorie a întregului dosar la completul care a pronunţat sentinţa recurată, astfel cum rezultă din ştampila Serviciului Registratură şi a referatului ataşat la dosar, iar, pe de altă parte, Înalta Curte reaminteşte prevederile art. 465 din C. proc. civ., în conformitate cu care "Măsurile de administrare judiciară nu pot face obiectul niciunei căi de atac".

Prin urmare, măsura administrativă a detaşării uneia dintre cererile de chemare în judecată din dosar şi trimiterii ei la Serviciul Registratură nu este supusă controlului judiciar al instanţei de recurs.

De altfel, nu numai că măsura administrativă criticată nu se circumscrie motivului de casare invocat sau oricărui alt motiv de recurs, dar recurentul nu a arătat, oricum, care este vătămarea pe care ar fi suferit-o direct şi exclusiv din cauza măsurii dispuse de completul de judecată.

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că, deşi recurentul Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." a invocat circumscris acestui motiv faptul că au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi dreptul său la apărare, nefiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată soluţionată prin sentinţa recurată, din actele dosarului reiese fără echivoc că reprezentantul legal instituţiei de învăţământ a formulat cerere de consultare a dosarului la data de 25.04.2019 şi a fost prezent, de asemenea, la termenul de judecată din 18.06.2019 .

Recurentul a avut deci posibilitatea efectivă să ia cunoştinţă de conţinutul cererii, neinvocând şi nedovedind vreo vătămare şi şi punând concluzii la acel moment în legătură cu detaşarea uneia dintre cereri ceea ce confirmă faptul că avea cunoştinţă de conţinutul ambelor cereri de chemare în judecată existente la dosar.

Prin urmare, se reţine că nici acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză.

Cât priveşte recursul formulat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva încheierii din 15 octombrie 2019, Înalta Curte reţine că se critică soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ministrul educaţiei.

Criticile sunt nefondate. Din economia prevederilor Legii nr. 554/2004 şi în respectarea art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din C. proc. civ., reies calităţile procesuale (activă şi pasivă) în acţiunea în anulare a unui act administrativ, pe care le justifică subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii, respectiv, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim prin emiterea actului administrativ contestat şi emitentul actului.

În speţă, au fost contestate ordine emise de ministrul educaţiei, astfel că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a constatat calitatea procesuală de pârât a acestuia.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 şi sentinţei nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte încheierea din 15 octombrie 2019 şi sentinţa nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei de interes a reclamanţilor B. şi C., invocate de pârâţi şi, în consecinţă va respinge acţiunea formulată de reclamanţii B. şi C., ca fiind lipsită de interes.

Va menţine în rest sentinţa şi încheierea din 15 octombrie 2019, precum şi integral încheierea din 18 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Ministerul Educaţiei şi Liceul Teologic Romano-Catolic "II. D." împotriva încheierii din 15 octombrie 2019 şi sentinţei nr. 119 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte încheierea din 15 octombrie 2019 şi sentinţa nr. 119 din 29 noiembrie 2019 ale Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite excepţia lipsei de interes a reclamanţilor B. şi C..

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii B. şi C., ca fiind lipsită de interes.

Menţine în rest sentinţa şi încheierea din 15 octombrie 2019, precum şi, integral, încheierea din 18 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 mai 2022.