Decizia nr. 233/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completurile de 5 judecători

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2022

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), pârâtei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), b), c), h), i), m) şi t) din Legea nr. 303/2004, pârâtului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), h), i), m) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi pârâtei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârile pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021

Prin încheierile din camera de consiliu de la 16 septembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a dispus următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată verbal în şedinţă publică de pârâta A. împotriva domnului judecător D. motivat de modul în care conduce şedinţa de judecată; (ii) respinge, ca tardiv formulată, cererea de recuzare formulată în şedinţă publică împotriva domnului judecător D. motivat de faptul că pârâta A. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva domnului judecător; (iii) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de pârâta C. împotriva domnului judecător D.; (iv) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată la 11 inie 2021 de pârâta judecător A. împotriva domnului judecător D.; (v) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată verbal în şedinţă publică de pârâta A. împotriva domnului judecător D. motivat de faptul că nu îi permite să îşi susţină şi să dezvolte solicitările de probatorii; (vi) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată verbal în şedinţă publică de pârâta A. împotriva domnului judecător D. motivat de faptul că s-a antepronunţat prin acordarea cuvântului asupra tuturor excepţiilor invocate; (vii) respinge, ca neîntemeiate, cererile de recuzare formulate verbal în şedinţă publică de pârâţii B. şi A. împotriva domnului judecător D. motivat de faptul că a pus în discuţie unirea excepţiilor invocate cu fondul; (viii) respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva domnului inspector judiciar E.; (ix) respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată la 11 iunie 2021 de pârâta judecător A. împotriva doamnei judecător F.; (x) respinge, ca inadmisibile, cererile de recuzare formulate de pârâtul judecător B. şi de pârâta judecător A. împotriva domnului judecător D. şi a doamnelor judecător F., G. şi H.

Prin Încheierea şedinţei publice din 16 septembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a amânat pronunţarea la 30 septembrie 2021.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 30 septembrie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară cu majoritate, a respins declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător G., membru al Consiliului Superior al Magistraturii, de la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021

Prin Hotărârea nr. 14J din 30 septembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât, cu majoritate, următoarele: (i) respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârâţi, ca neîntemeiată; (ii) admite în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi şi a doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi; (iii) în baza art. 100 lit.

e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), h), i) teza a doua, m) şi t) teza întâi din acelaşi act normativ; (iv) respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi i) teza întâi din Legea nr. 303/2004; (v) în baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), h), i) teza a doua, m) şi t) teza întâi din acelaşi act normativ; (vi) respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

i) teza întâi din Legea nr. 303/2004; (vii) în baza art. 100 lit.

b) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi m) din acelaşi act normativ; (viii) respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

a) din Legea nr. 303/2004; (ix) în baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 317/2004"), sancţiunea disciplinară stabilită anterior în sarcina doamnei C. nu se mai execută.

Prin Hotărârea nr. 21J din 17 noiembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca inadmisibile, cererile de completare a dispozitivului Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, formulate de domnul B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi şi de doamna A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, reţinând, în esenţă, în raport de susţinerile din cererea analizată, că modul de soluţionare a excepţiilor invocate pe parcursul judecăţii unei cauze, modalitatea în care instanţa a apreciat asupra apărărilor părţilor, soluţia pronunţată cu privire la toate aspectele invocate pot fi cenzurate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin intermediul procedurii reglementate de art. 444 din C. proc. civ., procedură care este limitată la situaţiile expres prevăzute de norma legală.

3. Recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa disciplinară

3.1. Recursul declarat de judecător B.

Pârâtul B., judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a declarat recurs împotriva încheierii de dezbateri din 16 septembrie 2021, încheierilor din 16 septembrie 2021, prin care au fost respinse cererile de amânare şi cererile de recuzare, încheierii din 30 septembrie 2021, prin care a fost respinsă declaraţia de abţinere a doamnei judecător G., Hotărârilor nr. 14J din 30 septembrie 2021 şi nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârile recurate nu au fost redactate de un judecător care a soluţionat cauza şi a participat la cercetare şi deliberare, ci au fost redactate, în mod nelegal, de biroul grefa secţiilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (7) şi art. 50 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 426 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., ceea ce atrage sancţiunea nulităţii acestora. Totodată, se susţine că dispoziţiile art. 47 alin. (7), art. 62 şi art. 104 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1073/2018 ("Regulamentul CSM din 2018"), care prevăd că hotărârea se redactează de către biroul grefa secţiilor, având forţă juridică inferioară, nu pot înfrânge prevederile legale potrivit cărora hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Redactarea hotărârilor şi a încheierii recurate de către biroul grefa secţiilor încalcă şi dreptul de acces la o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, drept garantat de art. 6 din CEDO.

Se invocă nulitatea hotărârilor şi încheierilor atacate, pentru respingerea, în mod greşit şi nelegal, a cererilor de recuzare a judecătorilor D., F., G. şi H. şi a declaraţiei de abţinere a doamnei judecător G., susţinându-se că sunt incidente situaţiile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din C. proc. civ.. Judecătorii şi-au exprimarea anterior părerea, întrucât, în calitate de membri ai secţiei pentru judecători, au aprobat, prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 995 din 21 iulie 2021, un raport al Inspecţiei Judiciare, care cuprindea puncte comune cu prezenta acţiune disciplinară.

În mod nelegal a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului D., cu încălcarea dispoziţiilor art. 47, art. 49 alin. (2) şi art. 51 din C. proc. civ., întrucât, la momentul acordării cuvântului pe admisibilitatea cererilor de recuzare formulate împotriva a patru dintre membrii secţiei, nu a pus în discuţia părţilor motivele de inadmisibilitate, contrar art. 14 alin. (5) din C. proc. civ.. Sub acest aspect, se argumentează că cererile de recuzare sunt admisibile, nefiind incidente situaţiile prevăzute de art. 47 din C. proc. civ.. Totodată, se susţine că cererea de recuzare a judecătorului D. nu a fost soluţionată într-un complet legal constituit, întrucât judecătorul recuzat a făcut parte din compunerea completului.

Este criticată soluţia de respingere, prin încheierea din 30 septembrie 2021, a declaraţiei de abţinere formulate de doamna judecător G.

Este criticată soluţia de respingere a cererii de recuzare a judecătorului D., pentru modul cum a condus şedinţa de judecată, din perspectiva punerii în discuţia părţilor a posibilităţii unirii excepţiilor invocate cu fondul, cu încălcarea art. 248 din C. proc. civ., întrucât, în calitate de preşedinte de complet, a procedat la punerea în discuţia părţilor a probelor necesare fondului cauzei fără ca, anterior, completul să dispună vreo soluţie cu privire la excepţii, fiind astfel afectată aparenţa de imparţialitate a magistratului şi devenind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

În mod greşit a fost respinsă cererea de amânare pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâta C. şi de înscrisurile ataşate acesteia, care nu fuseseră comunicate, cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (2)-(6) din C. proc. civ., art. 49 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 317/2004, art. 59 alin. (1) din Regulamentul CSM din 2018, fiind încălcate principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 14 din C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţie.

În mod greşit a fost respinsă cererea de amânare formulată de pârâta A. la termenul din 16 septembrie 2021, în scopul dezvoltării celor 34 de motive invocate în susţinerea excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, care nu au fost prezentate în scris, motivul amânării fiind justificat prin aceea că pârâta se simţea rău, după aproximativ 3 ore şi jumătate de participare la şedinţă, din cauza obligaţiei de a purta mască de protecţie, în condiţiile în care suferă de deviaţie de sept, fiind scutită de medicul de medicina muncii de la Tribunalul Călăraşi de a purta masca în birou sau în clădirea instanţei. Se invocă încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului de a-şi prezenta susţinerile în scris şi oral, prevăzute de art. 13 alin. (1) şi art. 15 din C. proc. civ.

În mod nelegal a fost respinsă cererea de amânare formulată de pârâta C. pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, cu încălcarea art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 222 din C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţie.

În mod greşit a fost respinsă cererea de amânare pentru motivul că instanţa disciplinară nu a fost legal constituită, întrucât a lipsit judecător I., fiind încălcate dispoziţiile art. 4, art. 44 alin. (1) şi art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 211 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţie.

Forma de vinovăţie, latura subiectivă a abaterilor a fost stabilită cu nerespectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii şi fără existenţa unor dezbateri în cadrul şedinţei de judecată, nefiind pusă în discuţie, nici în cadrul cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, contrar art. 14 din C. proc. civ.

Există neconcordanţă între minută şi dispozitiv, întrucât în dispozitiv nu sunt menţionate opiniile separate, care se regăsesc în minută, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor.

Hotărârile recurate nu cuprind expunerea apărărilor de fond şi nici analiza şi motivarea respingerii acestora, în condiţiile în care apărările erau prezentate în cuprinsul a 141 de pagini, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii şi necercetarea fondului cauzei, fiind incidentă sancţiunea nulităţii pentru încălcarea art. 50 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004.

Sancţiunea nu a fost corect individualizată, întrucât a fost aplicată o singură sancţiune pentru toate faptele, fără să existe criterii de individualizare pentru fiecare abatere disciplinară în parte şi fără a fi luate în considerare circumstanţele personale, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie şi dispoziţiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004.

Este criticat faptul că, în procedura disciplinară, s-a ridicat problema exercitării dreptului legitim de a se adresa justiţiei, prin contestarea anumitor acte emise de organele de conducere ale tribunalului, ceea ce reprezintă o ingerinţă în dreptul de acces la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie.

În mod greşit au fost respinse excepţiile privind nulitatea acţiunii disciplinare, pentru criticile arătate în continuare.

Incorecta şi nelegala repartizare a lucrării de inspecţie către inspectorul judiciar E.. În mod greşit instanţa disciplinară a reţinut că Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018 ("Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018"), este caduc, repartizarea dosarului fiind legal efectuată prin sistemul ECRIS. Ordinul inspectorului-şef nr. 49/2021, prin care a fost implementat sistemul ECRIS la nivelul Inspecţiei Judiciare, a fost publicat în Monitorul Oficial al României din 11 iunie 2021. Or, în cauză, potrivit art. 66 alin. (7) şi (8) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018, întrucât aspectele menţionate în sesizarea ce face obiectul lucrării 21-484 au făcut anterior obiectul lucrării 20-2540, finalizată cu rezoluţia de clasare nr. 2920/A/22 septembrie 2020, dată de inspector judiciar J., prezenta lucrare trebuia să fie repartizată aceluiaşi inspector judiciar. Totodată, se afirmă că aspectele din sesizarea conducerii Tribunalului Călăraşi înregistrată la CSM sub nr. x/3.02.2021 au legătură şi cu lucrările de inspecţie în care au fost emise rezoluţia nr. 1388/A/27.04.2020, rezoluţia nr. 2140/B/15.07.2020, rezoluţia 60/A/09.01.2020, rezoluţia de clasare 2824/A/15.09.2020, rezoluţia 2825/A/15.09.2020, rezoluţia 3576/B/16.11.2020, rezoluţia de clasare 2920/A/22.09.2020 şi rezoluţia de clasare nr. 3157/A/14.10.2020.

Repartizarea prin sistemul ECRIS a lucrării de inspecţie s-a făcut cu EROARE, iar lucrarea de inspecţie 21-484, în raport de complexitate, nu putea fi repartizată unui singur inspector judiciar, ci unei echipe formate din doi inspectori judiciari, conform art. 68 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018.

Lipsa verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare şi efectuarea acestora cu încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor ce guvernează lucrările de inspecţie, întrucât: (i) procesul-verbal de finalizare a verificărilor prealabile din 16 februarie 2021 întocmit de inspectorul judiciar E. nu este motivat în fapt; (ii) nerespectarea dreptului la apărare, deoarece toate actele de cercetare disciplinară au fost făcute în lipsa pârâtei judecător A., deşi, prin procesul-verbal privind stabilirea locului şi a modalităţii ascultării magistratului din 26 aprilie 2021, s-a convenit să fie asistată de judecător B., în calitate de magistrat şi de soţ, conform art. 44 alin. (6) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018 ("Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018") şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 303/2004; (iii) nu au fost prezentate activităţile desfăşurate şi actele întocmite în dosarul disciplinar şi nu s-a discutat relevanţa lor; (iv) a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi principiul egalităţii armelor, întrucât inspectorul judiciar a administrat numai probe în acuzare, nu şi probe în apărare şi a purtat corespondenţă cu conducerea tribunalului, cu încălcarea obligaţiei de obiectivitate, independenţă şi imparţialitate; (v) inspectorul judiciar E. şi-a exprimat părerea prin întâmpinările formulate în dosarul Completului de 5 Judecători nr. 698/1/2021.

Prelungirea nelegală a termenului de efectuare a cercetării disciplinare. În mod nelegal prin referatul din 2 aprilie 2021 a fost prelungit termenul de efectuare a cercetării disciplinare cu 30 de zile.

Lipsa sesizării disciplinare. Adresa întocmită de conducerea Tribunalului Călăraşi înregistrată sub nr. x/3.02.2021 nu este o sesizare disciplinară, ci un act prin care se încerca soluţionarea unei probleme existente la nivelul instanţei, cu ajutorul şi medierea Consiliului Superior al Magistraturii. Totodată, se afirmă că în acţiunea disciplinară sunt reţinute situaţii de fapt care nu fac obiectul memoriului conducerii tribunalului, pentru care nu există referat de sesizare din oficiu, avizat de directorul de resort şi confirmat de inspectorul-şef, şi în privinţa cărora nu s-a dispus repartizarea aleatorie a lucrării de inspecţie cu excluderea inspectorului judiciar care s-a autosesizat, conform art. 37 alin. (1) şi art. 14 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018.

Limitarea timpului de expunere a concluziilor. În şedinţa din 16 septembrie 2021 a fost încălcat dreptul la apărare, prin limitarea timpului de expunere a concluziilor la doar 5 minute, cu încălcarea art. 13 alin. (1) şi (3), art. 14 alin. (3) - (6), art. 15, art. 20, art. 22 alin. (2), art. 216 din C. proc. civ.

Cu privire la situaţia de fapt, sunt expuse criticile arătate în continuare.

Instanţa disciplinară a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, întrucât unele dintre abaterile disciplinare reţinute vizează situaţii de fapt care nu se regăsesc în acţiunea disciplinară şi care nu au format obiectul dezbaterilor contradictorii, fiind astfel încălcat dreptul la apărare, consacrat de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.. Sub acest aspect, recurentul-pârât susţine că, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 303/2004, i se impută, inclusiv pârâtei A., fapte şi afirmaţii care nu îi aparţin din şedinţa Colegiului de conducere din 16 octombrie 2020, la care nu a participat niciunul dintre ei.

În privinţa abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, instanţa disciplinară a avut în vedere discuţiile din şedinţa Colegiului de conducere în care a votat împotriva avizului colegiului pentru reîncadrarea unui judecător pensionat, împrejurare ce nu poate atrage răspunderea disciplinară, iar faptele menţionate în hotărârea instanţei disciplinare nu au fost analizate cu ocazia cercetării disciplinare, nu au fost menţionate în acţiunea disciplinară şi nu au fost discutate în şedinţa din 16 septembrie 2021, cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În acţiunea disciplinară, sunt menţionate situaţii de fapt care nu i-au fost aduse la cunoştinţă cu ocazia verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, şi anume: cererea din 23 octombrie 2019, înregistrată sub nr. x, prin care, împreună cu alţi colegi judecători, a solicitat încetarea efectelor Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019; cererea din 9 martie 2020, înregistrată sub nr. x, prin care se solicită revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 3/2020; cererea înregistrată la 23 aprilie 2020, prin care alături de mai mulţi judecători ai Tribunalului Călăraşi, au formulat acţiune în anularea şi suspendarea executării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 3/2020. Derularea procedurii disciplinare pentru demersurile respective constituie o încălcare a dreptului de acces la justiţie, în condiţiile în care, deşi acţiunea a fost formulată de mai mulţi judecători, numai judecătorii A. şi B. au făcut obiectul cercetării disciplinare.

În mod greşit a fost reţinută săvârşirea abaterii disciplinare pentru formularea, împreună cu pârâta A., a cererii din 7 aprilie 2020, conţinând rezerve cu privire la Decizia preşedintelui instanţei nr. 16/2020, în condiţiile în care, prin sentinţa civilă nr. 687 din 8 decembrie 2021, dată după pronunţarea hotărârii de sancţionare, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea în anularea art. 4 alin. (2) şi (3) din decizie, ceea ce demonstrează temeinicia şi legalitatea demersului.

Recurentul-pârât critică următoarele afirmaţii cuprinse în rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare: (i) cu referire la şedinţa Colegiului de conducere din 31 august 2020, recurentul-pârât susţine că atitudinea sa de solicitare a actului prin care a fost desemnat în calitate de membru a fost una legitimă, având în vedere redactarea cu întârziere a hotărârii adunării generale a judecătorilor; (ii) în privinţa cererii din 31 august 2020 privind revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21/2020, arată că planificarea sa ca judecător de permanenţă în ziua de marţi, în perioada 1-11 septembrie 2020, îi perturba foarte mult activitatea de judecată a completului din care face parte, fiind contrară dispoziţiilor art. 110 alin. (6) şi (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (denumit în continuare "Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti"), motiv pentru care a formulat acţiune în contencios administrativ pentru suspendarea şi anularea hotărârii respective; (iii) cu referire la conduita din şedinţa Colegiului de conducere din 10 septembrie 2020, arată că, în calitate de membru al colegiului, şi-a exprimat punctul de vedere şi a votat potrivit propriilor convingeri cu privire la preluarea unor dosare ca urmare a pensionării unui judecător; (iv) cu referire la acţiunea în justiţie împotriva Deciziei preşedintelui Tribunalului Călăraşi nr. 16/2020, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 687 din 8 decembrie 2021 a Tribunalului Galaţi, se pune în discuţie dreptul de acces la o instanţă independentă şi imparţială garantat de art. 6 din Convenţie; (v) în ceea ce priveşte cererea din 29 septembrie 2020, înregistrată sub nr. x, referitoare la opoziţia recurenţilor A.

şi B. cu privire la planificarea de permanenţă, se argumentează că aceasta reprezintă numai punctul de vedere adresat Colegiului, iar nu o nerespectare a hotărârilor Colegiului; (vi) în ceea ce priveşte cererea din 30 octombrie 2020, înregistrată sub nr. x, prin care judecătorii A., B. şi C. solicitau Colegiului de conducere, preşedintelui instanţei şi preşedintelui secţiei I civile să adopte măsurile necesare în raport cu sentinţa civilă nr. 490 din 26 octombrie 2020 a Tribunalului Galaţi, se susţine că acest demers a venit în întâmpinarea obligaţiilor ce reveneau conducerii instanţei pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti; (vii) cu referire la cererea din 30 octombrie 2020, înregistrată sub nr. x, prin care judecătorii A., B., K., L., M., N. şi C. au solicitat conducerii instanţei adoptarea unor măsuri privind desfiinţarea şi blocarea unor completuri, participarea preşedintelui instanţei în compunerea completurilor, schimbarea zilei de şedinţă a tuturor completurilor zilelor de şedinţă ale judecătorului B., se susţine că este o cerere prin care majoritatea judecătorilor secţiei civile au propus conducerii soluţii pentru buna-funcţionare a secţiei; (viii) în ceea ce priveşte cererea din 29 octombrie 2020, înregistrată sub nr. x, recurentul-pârât arată că a fost formulată ca urmare cererii formulate de judecător L. privind schimbarea zilei de şedinţă a completului C19 şi a fost motivată de faptul că în ziua de marţi avea mai multe şedinţe de judecată pe completurile pe care era titular; (ix) cu referire la invocarea excepţiei nelegalităţii compunerii completului şi declaraţiilor de abţinere în şedinţele din 3 şi 10 noiembrie 2020, se argumentează că existau serioase suspiciuni cu privire la legalitatea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 29/2020, având în vedere sentinţa civilă nr. 490/2020 a Tribunalului Galaţi, prin care s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 25/2020, şi faptul că şi-a exprimat anterior punctul de vedere cu privire la problema semnării hotărârilor de colegiu de către toţi membrii; (x) în ceea ce priveşte declaraţiile de abţinere formulate în considerarea faptului că soţia sa, judecător A. a formulat plângere penală şi sesizare disciplinară împotriva unui avocat, se arată că acestea au fost formulate în două cauze şi au fost soluţionate anterior şedinţei de judecată, astfel că nu au existat prelungiri repetate a cauzei şi nici nu au fost abţineri repetate în acelaşi dosar pentru acelaşi motiv.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sunt formulate următoarele critici: (i) demersurile administrative şi judiciare, formulate şi împreună cu alţi judecători, nu au fost publice, au fost expresia unor drepturi legitime şi au vizat buna funcţionare a instanţei, fiind fundamentate în fapt şi în drept; (ii) aceste cereri au vizat: desemnarea abuzivă ca permanenţă în ziua în care avea programate toate şedinţele de judecată ale completului din care face parte; desfiinţarea completurilor unui judecător detaşat la Tribunalul Bucureşti şi preluarea echilibrată a cauzelor de către toţi judecătorii pentru a se evita asigurarea permanenţelor prelungite pe aceste completuri; respectarea legii în cazul desemnării rezervelor din civil în penal, situaţie tranşată prin sentinţa civilă nr. 14 din 19 mai 2020 a Tribunalului Galaţi şi decizia civilă nr. 480 din 7 iulie 2020 a Curţii de Apel Galaţi; apărarea independenţei judecătorilor şi a dreptului de acces la instanţă a justiţiabililor în perioada stării de urgenţă; formularea unei sesizări disciplinare în condiţiile în care preşedintele tribunalului a exclus pe criterii netransparente de pe lista tragerii la sorţi judecători care şi-au exprimat opţiunea de a face parte din biroul electoral; (iii) a participat la şedinţele Colegiului de conducere în calitate de membru şi şi-a exprimat punctul de vedere argumentat, cu respectarea legii şi pentru buna-funcţionare a instanţei; (iv) în mod greşit i se impută prelungirea şedinţei Colegiului de conducere din 16 octombrie 2020, deşi nu a participat la şedinţa respectivă, iar cererea pe care a formulat-o privind revocarea Hotărârii Colegiului nr. 25/2020 nu a fost analizată şi nu a format obiectul discuţiilor; (v) în mod greşit a fost menţionată data de 22 iunie 2020 a plângerii prealabile formulate de judecătorii B., A., N. şi C. împotriva Ordinului nr. 9 din 15 mai 2020; (vi) în mod nereal se impută prelungirea dezbaterilor şedinţei colegiului din 25 septembrie 2020, deşi, aşa cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei, un alt judecător a făcut aprecieri în sensul că preşedintele tribunalului prelungeşte în mod inutil şedinţa;

(vii) acţiunile în justiţie care au fost exercitate cu bună-credinţă şi în vederea ocrotirii unor drepturi legitime şi numai după încercarea repetată de soluţionare pe cale amiabilă a solicitărilor, dovadă în acest sens fiind cererile şi procedurile prealabile formulate anterior.

Instanţa disciplinară nu a luat în considerare faptul că, prin cererile adresate conducerii tribunalului, a cerut respectarea unor drepturi legitime şi a unor hotărâri judecătoreşti definitive în căile de atac (spre exemplu, sentinţa civilă nr. 490 a Tribunalului Galaţi), acţiunile sale fiind legitime.

În mod eronat s-a reţinut nerespectarea unor hotărâri ale colegiului de conducere referitoare la planificarea de permanenţă, întrucât şi-a exprimat părerea cu privire la proiectul de planificare, comunicat pe e-mail, asupra căruia avea posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere, ulterior respectând planificarea de permanenţă.

La individualizarea sancţiunii, nu au fost luate în considerare circumstanţele personale referitoare la carierea şi experienţa profesională.

Pentru aceleaşi fapte au fost reţinute mai multe abateri disciplinare, cu încălcarea principiului non bis in idem şi al încadrării corecte a faptelor, aceeaşi situaţie de fapt fiind reţinută în conţinutul abaterilor prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h), lit. i) şi lit. t) din Legea nr. x.

Sub aspectul situaţiei de fapt, se afirmă că aceasta este neclară, fiind enumerate generic unele înscrisuri, fără descrierea în concret a faptelor, prin utilizarea unor afirmaţii generice şi cu un grad ridicat de subiectivism din partea Inspecţiei Judiciare, fiind necesar, pentru stabilirea răspunderii disciplinare ca faptele să fie constatate dincolo de orice îndoială şi să rezulte cu certitudine din probele administrate, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă.

Se argumentează că, prin formularea unor cereri adresate preşedintelui instanţei şi colegiului de conducere pentru solicitarea unor informaţii, pentru comunicarea unor înscrisuri, precum şi prin solicitarea revocării unor acte administrative sau revenirii asupra unor măsuri administrative nu a fost încălcată niciuna dintre dispoziţiile legale ce reglementează conduita magistratului din perspectiva obligaţiilor impuse de statutul deţinut.

Astfel, nu se poate susţine că manifestările reţinute ca fiind atitudini nedemne ale pârâţilor sunt de natură a crea în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală şi profesională a pârâţilor sau a sistemului judiciar în ansamblu şi nici că au un potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat.

Faptele reţinute în sarcina pârâţilor, respectiv formularea de cereri prin care se contestă hotărârile colegiului de conducere şi alte măsuri administrative dispuse la nivelul instanţei se circumscriu dreptului recunoscut de lege de contestare a actelor administrative emise în exercitarea atribuţiilor specifice şi nu realizează latura obiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar aprecierea în sens contrar echivalează cu negarea dreptului prevăzut de art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condiţiile în care aceste demersuri au fost întreprinse şi de alţi judecători din cadrul instanţei.

De asemenea, nu pot fi circumscrise elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare, punctele de vedre exprimate în şedinţele colegiului în acord cu dispoziţiile art. 23 alin. (9) din ROI, cererile pentru comunicarea unor informaţii sau înscrisuri, care se circumscriu dreptului de petiţionare recunoscut de art. 51 din Constituţie ori formularea unor cereri de chemare în judecată împotriva Tribunalului Călăraşi, a preşedintei instanţei sau a altor persoane (avocaţi, procurori), care se circumscriu dreptului de acces la justiţie garantat de art. 30 din C. proc. civ., în contextul situaţiei tensionate existente la nivelul instanţei, determinare de o ineficientă comunicare la nivel interuman imputabilă conducerii instanţei.

Se afirmă că, pentru existenţa abaterii disciplinare, este necesar ca manifestările să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoştinţa publicului, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză.

În concluzie, se susţine că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, sunt reluate argumentele de la pct. (ii), (iv), (v), (vi), (vii) expuse cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 şi, în plus, sunt formulate criticile arătate în continuare.

Numărul mare de cereri adresate conducerii instanţei nu este imputabil petenţilor, ci dimpotrivă conducerii, prin măsurile manageriale adoptate.

În mod greşit i se impută vicierea consimţământul membrilor colegiului cu referire la şedinţa din 10.09.2020, în ceea ce priveşte cererea de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21/2020 vizând desemnarea ca permanenţă în ziua de marţi, în care avea toate şedinţele de judecată ale completului din care face parte. Recurentul-pârât arată că punerea pe ordinea de zi a şedinţei a cererii sale de revocare a hotărârii prin care se stabilise permanenţa, care deja fusese efectuată la 1 şi 8 septembrie 2020, constituie un abuz de drept, în condiţiile în care mai avusese loc o şedinţă a colegiului în intervalul 31.08.2020 - 10.09.2020.

În acţiunea disciplinară, faptele imputate au fost prezentate necircumstanţiat, printr-o înşiruire a unor acţiuni, evenimente, derulate la nivelul instanţei pe o perioadă mare de timp, fără relevarea în concret a caracterului disciplinar al fiecărei asemenea fapte, fiind analizate global şi nediferenţiat pentru fiecare pârât în parte. Se afirmă că unele dintre fapte au fost examinate anterior în alte proceduri disciplinare, finalizate prin soluţii de clasare/respingere.

Este criticat faptul că, în sarcina pârâtului, au fost reţinute anumite conduite manifestate cu ocazia desfăşurării unei şedinţe de colegiu de conducere, deşi s-a făcut dovada că nu a participat la şedinţa respectivă din 16 octombrie 2020.

Se susţine că pârâţii A., B. şi C. nu au folosit expresii jignitoare, neprincipiale pentru a-şi susţine punctele de vedere exprimate în colegiu şi nici nu s-au manifestat într-o manieră care să aducă atingere onoarei şi demnităţii funcţiei de magistrat, iar opiniile diferite exprimate nu se circumscriu unei abateri disciplinare. În plus, se reafirmă faptul că atitudinea pârâţilor faţă de preşedintele instanţei a fost generată de situaţia tensionată creată în perioada 2019-2021, din cauza unei ineficiente comunicări la nivel interuman şi din cauza conducerii, caracterizată de lipsa implicării şi asumării responsabilităţilor. Se arată că situaţia tensionată a fost constatată şi în Raportul Inspecţiei Judiciare aprobat prin Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 995/2021.

În concluzie, se argumentează că faptele imputate nu se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, recurentul-pârât susţine că în mod nereal i se impută nerespectarea repetată şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, întrucât, la termenele din 3 şi 10 noiembrie 2020, ca urmare a invocării excepţiei nelegalei constituiri a completului şi declaraţiilor de abţinere formulate, cauzele au fost amânate o singură dată şi nu în mod repetat, aşa cum prevede textul de lege, iar amânarea judecăţii pentru soluţionarea declaraţiei de abţinere nu constituie un motiv nejustificat ori imputabil. Sub acest aspect, se arată că formularea declaraţiilor de abţinere a fost justificată de necesitatea respectării principiului continuităţii completului şi principiului repartizării aleatorii.

Totodată, în ceea ce priveşte invocarea excepţiei nelegalei compuneri a instanţei şi formularea de declaraţii de abţinere de la soluţionarea excepţiei, ceea ce a condus la amânarea dosarelor din şedinţele din 3 şi 10 noiembrie 2020, menţionate în cuprinsul situaţiei de fapt reţinute în hotărârea atacată, se arată că dosarele respective au fost amânate la 17 şi 24 noiembrie 2020, respectiv 8 decembrie 2020, termenele fiind acordate în mod justificat pentru rezolvarea incidentelor procedurale şi nu au provocat o tergiversare a judecăţii, cu consecinţe asupra termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se argumentează că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât cererile de abţinere nu au fost formulate în mod repetat în aceeaşi cauză, au fost justificate în raport cu excepţia nelegalei compuneri a completului invocată din oficiu şi nu au avut ca efect tergiversarea soluţionării cauzelor în care au fost invocate, având în vedere termenele acordate la interval de aproximativ o lună, respectiv de la 10 noiembrie 2020 la 8 decembrie 2020.

În consecinţă, se susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, sunt formulate criticile arătate în continuare.

Contrar celor reţinute de instanţa disciplinară, au fost respectate toate dispoziţiile ori deciziile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei, precum şi celelalte obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente, iar faptul că au fost formulate puncte de vedere diferite şi solicitări de revenire asupra unor măsuri, cum ar fi spre exemplu planificarea de permanenţă, nu echivalează cu nerespectarea măsurilor respective.

De asemenea, se argumentează că şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, care trebuia să se facă din oficiu, este expresia unui drept legitim ce face parte integrantă din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţie.

Totodată, se argumentează că nu a fost analizată legalitatea niciunei hotărâri de colegiu în şedinţa de judecată, ci doar a fost pus în discuţia părţilor acest aspect, urmând ca pronunţarea să aibă loc ulterior soluţionării declaraţiei de abţinere formulate, eventual în complet de divergenţă dacă se respingea declaraţia de abţinere.

De asemenea, invocarea excepţiei de nelegalitate este prevăzută de lege şi privea soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât numai un complet legal constituit putea soluţiona cauza pe fond.

Cererile formulate, unele împreună cu alţi colegi judecători, nu constituie expresia unui refuz de a respecta dispoziţiile cu caracter administrativ sau alte obligaţii, care au fost respectate întotdeauna.

Se invocă faptul că, prin sentinţa civilă nr. 687 din 8 decembrie 2021 a Tribunalului Galaţi, pronunţată după pronunţarea hotărârii instanţei disciplinare, a fost admisă acţiunea în anularea art. 4 alin. (2) şi (3) din Decizia preşedintelui Tribunalului Călăraşi nr. 16 din 25.03.2020.

Totodată, sunt reluate criticile de la pct. (iv), (v), (vi) expuse cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, precum şi criticile expuse cu privire la abaterea prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 referitoare vicierea consimţământul membrilor colegiului cu referire la şedinţa din 10.09.2020, în ceea ce priveşte cererea de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21/2020 vizând desemnarea ca permanenţă în ziua de marţi, în care avea toate şedinţele de judecată ale completului din care face parte.

Modul în care au acţionat pârâţii A., B. şi C. se circumscrie dreptului recunoscut de Legea nr. 554/2004 de a contesta actele administrative emise de organele de conducere ale Tribunalului Călăraşi, relevant, din această perspectivă fiind şi faptul că, prin sentinţa civilă nr. 490 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2020, definitivă, a fost admisă cererea formulată de către pârâţi şi s-a dispus suspendarea executării art. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 25/2020.

În privinţa laturii subiective, se susţine că atitudinea nu a avut un caracter nejustificat, întrucât motivele invocate în susţinerea presupusului refuz erau cunoscute şi au făcut obiectul demersurilor efectuate în sensul revocării hotărârilor Colegiului de conducere, în procedura reglementată de Legea nr. 544/2004, demers a cărui temeinicie a fost confirmată prin sentinţa menţionată a Tribunalului Galaţi.

În consecinţă, se susţine că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru reţinerea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004, se susţine, în esenţă, că nu există rea-credinţă în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza întâi şi art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, întrucât, în dosarele din şedinţele din 3 şi 10 noiembrie 2020, nu a analizat legalitatea niciunei hotărâri a Colegiului de conducere, ci doar a pus în discuţia părţilor excepţia nelegalei constituiri a completului, care nu a mai fost soluţionată, excepţie invocată prin raportare la necesitatea punerii în executare a sentinţei civile nr. 490 din 26 octombrie 2020 a Tribunalului Galaţi.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 21/J/17.11.2021, recursul vizează greşita respingere a cererii de completare a dispozitivului ca inadmisibilă întrucât era vorba de mai multe excepţii ce trebuiau tratate separat şi pe care instanţa nu se pronunţase.

3.2. Recursul declarat de judecător A.

Pârâta judecător A., a declarat recurs împotriva încheierii de dezbateri din 16 septembrie 2021, încheierilor din 16 septembrie 2021 prin care au fost respinse cererile de amânare şi cererile de recuzare şi Hotărârilor nr. 14J din 30 septembrie 2021 şi nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Recurenta-pârâtă expune critici cu privire la soluţiile de respingere a excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, invocând în susţinerea excepţiei următoarele motive: prelungirea nelegală a termenului pentru efectuarea cercetării disciplinare; inspectorul judiciar E. nu era competent să efectueze cercetarea disciplinară, în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018; sesizarea disciplinară nu îl vizează pe judecătorul B.; lipsa de imparţialitate a inspectorului judiciar E., în temeiul art. 6 din Convenţie coroborat cu art. 46 din Legea nr. 317/2004; respingerea cererii de recuzare a inspectorului judiciar E., în temeiul art. 33 alin. (3) din Regulamentului lucrărilor de inspecţie din anul 2018; imparţialitatea inspectorului judiciar E., căruia i s-a promis de către judecătorul O., secretarul general al CSM, funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare; nu au fost verificate apărările formulate; faptele pentru care au fost efectuate verificările prealabile şi cercetarea disciplinară şi a fost exercitată acţiunea disciplinară au făcut obiectul unor verificări prealabile în lucrări anterioare soluţionate definitiv; lipsa unei sesizări legale; faptele reţinute în rezoluţie sunt altele decât cele din rezoluţia de începere a cercetării disciplinare şi diferite de cele din memoriul judecătorilor P. şi Q.; confirmarea inspectorului-şef a fost formală; inspectorul-şef era incompatibil; au fost respinse probele solicitate, ca inadmisibile; sesizarea a fost formulată de conducerea Tribunalului Călăraşi, cu încălcarea art. 45 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora poate fi formulată de orice persoană interesată, înţelegându-se orice persoană fizică sau juridică, iar judecătorii Q. şi P., ulterior pensionării, au formulat puncte de vedere cu privire la sesizare iniţială; cercetarea disciplinară a fost efectuată în temeiul Regulamentului lucrărilor de inspecţie din 2018, act administrativ care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României; cercetarea disciplinară şi rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare au fost confirmate de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, care este prieten cu judecătorul O.

Recurenta-pârâtă formulează afirmaţii şi acuzaţii cu privire la acţiuni îndreptate împotriva sa, aparţinând fostului judecător O., care a exercitat funcţia de secretar general al CSM, expunând detaliat demersurile efectuate pe lângă diverse instituţii pentru obţinerea de documente şi informaţii care să confirme aprecierile sale sub acest aspect pe baza unor afirmaţii ale altor persoane (procurorii R. şi S.).

Se invocă nulitatea actelor de cercetare disciplinară, pentru incompatibilitatea inspectorului judiciar E. şi a inspectorului-şef T., cererile de recuzare formulate fiind respinse, ca inadmisibile, în temeiul art. 33 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018.

Pentru aceleaşi argumente din recursul recurentului-pârât B., recurenta-pârâtă A. critică: soluţia de respingere a cererii de recuzare formulate împotriva judecătorului D. pentru faptul că, în calitate de preşedinte, a pus în discuţia părţilor unirea excepţiilor cu fondul; soluţia de respingere a declaraţiei de abţinere formulate de judecător G., membru al secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii; soluţiile de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de recuzare formulate împotriva judecătorilor D., F., G.

şi H.; soluţia de respingere a cererilor de recuzare de către un complet nelegal constituit, din care a făcut parte judecătorul recuzat, D.; faptul că hotărârea hotărârea şi încheierile atacate nu au fost redactate şi motivate de judecătorii care compun secţia pentru judecători în materie disciplinară, ci de Biroul grefa secţiilor; respingerea cererii de amânare pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâta C., cererii de amânare formulate de pârâta A., cererii de amânare formulate de pârâta C.; nelegala constituire a instanţei disciplinare care a pronunţat hotărârile şi încheierea atacată, întrucât a lipsit judecător I.; stabilirea formei de vinovăţie în săvârşirea abaterilor imputate cu nerespectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii şi fără existenţa unor dezbateri în cadrul şedinţei de judecată; existenţa neconcordanţei între minută şi dispozitiv în care nu se regăsesc opiniile separate; hotărârile şi încheierea recurate nu cuprind expunerea apărărilor de fond şi nici analiza şi motivarea respingerii acestora; faptul că sancţiunea nu a fost corect individualizată;

încălcarea dreptului la apărare, prin limitarea timpului de expunere a concluziilor în şedinţa din 16 septembrie 2021 şi prin faptul că nu a fost audiată; reţinerea mai multor abateri disciplinare pentru aceleaşi fapte, cu încălcarea principiului non bis in idem; repartizarea lucrării prin sistemul ECRIS; stabilirea gradului standard de complexitate a lucrării; încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor ce guvernează lucrările de inspecţie; nemotivarea procesului-verbal de finalizare a verificărilor prealabile; nulitatea actelor de cercetare şi a proceselor-verbale întocmite pentru nerespectarea dreptului la apărare sub aspectul reprezentării; inexistenţa cercetării disciplinare; prelungirea nelegală a termenului de efectuare a cercetării disciplinare; acţiunea disciplinară vizează situaţii de fapt care nu fac obiectul sesizării.

În esenţă şi în cea mai mare parte cu o formulare identică, recurenta-pârâtă A. expune în recurs aceleaşi critici cu cele cuprinse în recursul declarat de pârâtul B., iar, în plus, susţine criticile arătate în continuare.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sunt formulate următoarele critici: (i) aceleaşi fapte au fost analizate şi în privinţa doamnei judecător C., reţinându-se, din perspectiva abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, că această abatere are un caracter de generalitate, motiv pentru care faptele au fost analizate numai în raport cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, care are un caracter special; (ii) în motivarea conduitei conturate de faptele imputate, se invocă faptul că dreptul la petiţionare, consacrat de art. 57 din Constituţie, spre deosebire de dreptul la liberă exprimare şi de dreptul de acces la justiţie, nu este supus unor limitări legale, fiind invocate art. 18 din Convenţie şi faptul că exercitarea dreptului de acces la justiţie cu rea-credinţă se stabileşte printr-o hotărâre motivată a instanţei, iar nu de către instanţa disciplinară; (iii) în apărare, se invocă recomandările făcute de domnul O.; (iv) în mod greşit nu a fost luată în considerare atmosfera conflictuală din cadrul instanţei datând din anul 2015, aşa cum s-a reţinut în Hotărârea secţiei pentru judecători nr. 995/2021; (v) nemulţumiri cu privire la activitatea de conducere la nivelul instanţei au fost formulate şi de alţi judecători, împotriva cărora, însă, nu au fost derulate proceduri disciplinare; (vi) modul în care a procedat faţă de conducerea instanţei este modalitatea unanim recomandată în cazul unei hărţuiri, în susţinerea căreia se invocă o relaţie de complicitate între preşedintele instanţei şi procurorul R., precum şi argumente cu privire la temeinicia plângerii penale formulate împotriva unei societăţi, a preşedintelui instanţei, a unor procurori şi a unor avocaţi, plângere nesoluţionată la data formulării recursului; (vii) se susţine veridicitatea afirmaţiilor sale referitoare la percheziţionarea şi arestarea sa.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt analizată din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.

c) din Legea nr. 303/2004: (i) în hotărâre nu sunt prezentate aspectele referitoare la susţinerile din şedinţa Colegiului de conducere din 31 august 2020 şi se apreciază, fără nici o motivare, că ar fi expus opinii pur subiective, şi care nu aveau legătură cu obiectul dezbaterilor şi, totodată, nu se precizează care au fost chestionările şi interogările succesive, fiind nemotivată concluzia că a fost perturbată şedinţa colegiului, fiind creat un climat conflictual şi nefavorabil unor dezbateri constructive; (ii) cu referire la aspectele reţinute în hotărâre cu privire la şedinţa Colegiului de conducere din 10 septembrie 2020, se argumentează temeinicia aprecierii cu privire la faptul că preşedintele instanţei are obiceiul de a nu prezenta realitatea, fiind invocate, în susţinere, diverse afirmaţii ale preşedintelui instanţei; (iii) aspectele reţinute în hotărâre cu privire la şedinţa Colegiului de conducere din 25 septembrie 2020 nu corespund realităţii, deoarece discuţia a fost purtată de judecător M.

şi a vizat analiza atitudinii preşedintelui instanţei, judecător P.; (iv) în ceea ce priveşte şedinţa Colegiului de conducere din 22 decembrie 2020, se argumentează temeinicia aprecierilor referitoare la acţiunea de hărţuire desfăşurată de preşedintele instanţei împotriva sa, chestiune care nu a fost analizată şi nu a fost pusă în discuţie şi cu privire la care nu au fost administrate probe; (v) cu referire la şedinţa Colegiului de conducere din 4 ianuarie 2021, nu se precizează care sunt susţinerile şi afirmaţiile expuse în cuprinsul cererilor adresate Colegiului de conducere şi exprimate public în cadrul şedinţelor de colegiu; (vi) se argumentează temeinicia plângerii penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, nesoluţionată până în prezent; totodată, este criticat faptul că acuzaţiile formulate cu privire la activitatea procurorilor nu au făcut obiectul verificărilor Inspecţiei Judiciare; prin prisma plângerii respective, se argumentează legalitatea şi temeinicia cererilor de abţinere formulate la 29 octombrie 2020, cereri care au fost admise; (vii) cu privire la acuzaţia de complicitate dintre preşedintele instanţei şi procurorul R.

în vederea sancţionării sale disciplinare, se arată că acuzaţia a fost analizată de Inspecţia Judiciară în cadrul sesizării formulate de judecător P. şi s-a reţinut că acuzaţia este bazată pe modalitatea de soluţionare a cererilor în cadrul lucrării nr. 20-443; (viii) în mod greşit s-a reţinut depunerea mai multor petiţii cu conţinut asemănător, întrucât o asemenea limitare legală nu există în privinţa dreptului de petiţionare; (ix) instanţa disciplinară nu a analizat pe fond realitatea susţinerilor din cuprinsul petiţiilor şi a reţinut, fără motivare şi fără administrarea vreunei probe, că petiţiile au o aparenţă de netemeinicie şi au conţinut agresiv; (x) formularea unor cereri de chemare în judecată sau a unor plângeri penale nu poate fi reţinută ca făcând parte din exercitarea atribuţiilor de serviciu; (xi) demersurile efectuate de pârâţi au fost consecinţa situaţiei conflictuale de la Tribunalul Călăraşi, generată de conducerea instanţei; (xii) nu este motivată concluzia instanţei disciplinare în sensul că recurenta-pârâtă ar fi pus la îndoială pregătirea profesională a persoanelor din conducerea instanţei şi ar fi formulat critici nejustificate, acuzaţii sau imputări nefondate sau pe un ton ultimativ; (xiii) nu sunt precizate în hotărârea atacată care sunt expresiile inadecvate, lipsite de un minim respect şi decenţă, aspecte care, de altfel, nu sunt reale; (xiv) cererile de probe au fost respinse fără motivare, deşi erau utile probele solicitate constând în; audierea martorilor O., P., S.; solicitarea de informaţii cu privire la stadiul cercetărilor în dosarul nr. x/2020, ataşarea la dosar a avizelor acordate de secţia pentru judecători pentru percheziţionarea şi arestarea sa; (xv) s-a reţinut în sarcina sa un comportament neadecvat, fără motivare, fără administrarea vreunei probe şi fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţie, cu ignorarea situaţiei de fapt de la Tribunalul Călăraşi, aşa cum a fost reţinută în Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM nr. 995/2021, precum şi a faptului că mai multe acte emise de preşedintele instanţei au fost constatate ca nelegale de către instanţa de judecată, astfel că nu se poate reţine că ar fi formulat critici nejustificate; (xvi) în mod greşit s-a reţinut că urmarea produsă constă în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept, deoarece aspectele imputate nu au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice.

3.3. Recursul declarat de judecător C.

Pârâta judecător C. a declarat recurs împotriva Încheierii şedinţei publice din 16 septembrie 2021, încheierii din camera de consiliu de la 16 septembrie 2021, prin care a fost soluţionată cererea de recuzare pe care a formulat-o împotriva judecătorului D., şi a Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021, pentru criticile de nelegalitate şi netemeinicie prezentate în continuare.

Recurenta-pârâtă arată că sesizarea iniţială formulată de fostul preşedinte P. nu era îndreptată împotriva sa, iar de la 16.02.2021, când s-a dispus începerea cercetării disciplinare, până la 05.05.2021, când Tribunalul Călăraşi a transmis la Inspecţiei Judiciare înscrisurile solicitate de inspectorul judiciar E., nu a existat o sesizare disciplinară împotriva sa, dovadă fiind faptul că, în punctul de vedere transmis cu adresa nr. x/21.04.2021, fostul preşedinte al tribunalului nu a descris împrejurări concrete referitoare la conduita sa.

Este criticat faptul că, prin adresa nr. x/04.02.2021, preşedintele CSM, judecător D. a înaintat memoriul la Inspecţia judiciară, solicitând efectuarea verificărilor prealabile împotriva judecătorilor A. şi C. cu privire la abaterile disciplinare indicate în adresă, iar, după formarea dosarului, a solicitat să îi fie comunicat numărul de înregistrare, în vederea analizării măsurilor potrivit legii, cu referire la suspendarea din funcţia de judecător, susţinându-se că, pentru acest motiv, este întemeiată cererea de recuzare a preşedintelui secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care în mod greşit a fost respinsă prin încheierea din camera de consiliu de la 16 septembrie 2021. Atât cu privire la încheierea respectivă, cât şi cu privire la celelalte încheieri, se susţine că nu sunt motivate, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute. Totodată, este criticat faptul că încheierile prin care au fost soluţionate cererile de recuzare nu au fost comunicate pentru a se putea formula recurs.

Recurenta-pârâtă arată că, până la data eliberării din funcţie, prin Decretul Preşedintelui României nr. 231 din 22 martie 2021, nu a fost efectuată nicio activitate de cercetare pentru soluţionarea lucrării disciplinare nr. 21-484, iar, ulterior nu a participat la procedura de cercetare disciplinară derulată la sediul Tribunalului Călăraşi în perioadele 26-28 aprilie 2021 şi în zilele de 4, 5, 7, 11 şi 12 mai 2021 şi nu a fost citată, în mod eronat menţionându-se în rezoluţia nr. 1597/21.05.2021 şi în hotărârea recurată că s-a încercat comunicarea invitaţiei de participare printr-un serviciu de curierat, prin poşta electronică, la domiciliu sau prin telefon. Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă susţine că nu a fost legal citată în procedura disciplinară, conform art. 154 alin. (1), (6), (61) şi (7) din C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare.

Instanţa disciplinară a încălcat dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ., întrucât a soluţionat acţiunea disciplinară la un singur termen de judecată, în lipsa recurentei-pârâte şi a apărătorului ales, respingând la termenul din 16 septembrie 2021, cererile de amânare formulate pentru termenul din 8 septembrie 2021 de recurenta-pârâtă, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, şi de apărătorul ales, pentru imposibilitatea de prezentare în luna septembrie 2021 din motive medicale, cereri care nu au fost analizate la termenul din 8 septembrie 2021.

Recurenta-pârâtă susţine încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu i-au fost comunicate înscrisurile care au fost depuse la dosar după sesizarea instanţei disciplinare, întâmpinările depuse la dosar de ceilalţi pârâţi, opiniile separate la care se face referire în motivarea hotărârii atacate privind respingerea motivelor de nulitate absolute analizate punctual, ceea ce atrage nulitatea absolută a Hotărârii nr. 14J/2021, având în vedere că opiniile separate fac parte integrantă din hotărâre.

Încheierile prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate de pârâţi au fost date cu încălcarea art. 51 şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât nu cuprind considerentele pentru care cererile au fost apreciate ca neîntemeiate, ceea ce atrage nulitatea absolută.

Hotărârea nr. 14J din 30 septembrie 2021 este lovită de nulitate absolută pentru încălcarea dispoziţiilor art. 398 alin. (2), art. 401, art. 426 şi art. 427 din C. proc. civ., întrucât dispozitivul nu cuprinde opiniile minoritare, lipseşte motivarea opiniilor separate formulate de judecător U. pentru fiecare motiv de nulitate absolută şi lipseşte opinia separată formulată de judecător U. cu privire la acţiunea disciplinară exercitată împotriva pârâtei C.

Încheierea din 16 septembrie 2021, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii cauzei disciplinare până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti a fost dată cu încălcarea art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă argumentează temeinicia cererii de suspendare şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul procedural, arătând că soluţionarea acţiunii disciplinare depinde de soluţia din dosarul menţionat, care are ca obiect anularea O.U.G nr. 77/2018, a Hotărârii Plenului CSM nr. 1074/2018, a Ordinelor inspectorului-şef nr. 136/2018, nr. 134/2018 şi nr. 131/2018, precum şi a actelor subsecvente emise în baza acestui ultim ordin, inclusiv a ordinului de numire în funcţia de inspector judiciar a domnului judecător E.

Instanţa disciplinară a încălcat principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuţia părţilor toate excepţiile şi apărările formulate în cauză de Inspecţia Judiciară şi pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar şi nu a dat posibilitatea pârâţilor să îşi susţină punctul de vedere în raport de înscrisurile care au fost ataşate la dosar de Inspecţia Judiciară după sesizarea instanţei disciplinare, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii necurate.

Instanţa disciplinară a încălcat principiul nemijlocirii şi principiul oralităţii, prevăzute de art. 15 şi art. 16 din C. proc. civ., întrucât nu a administrat nemijlocit nicio probă în dosarul nr. x/2021 şi nu a pus în dezbaterea orală a părţilor probele administrate de Inspecţia Judiciară în procedura de cercetare disciplinară.

Instanţa disciplinară a încălcat dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ. prin faptul că a dispus nelegal unirea excepţiilor cu fondul cauzei.

Soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a întregii cercetării disciplinare şi a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării disciplinare a fost dată cu încălcarea art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, pentru următoarele motive: la dosarului disciplinar nu există o sesizare disciplinară împotriva judecătorului C. înregistrată la Inspecţia Judiciară anterior datei de 16 februarie 2021, când în mod nelegal s-a dispus începerea cercetării disciplinare împotriva sa, sesizarea disciplinară fiind formulată în baza sesizării formulate de fostul preşedinte al tribunalului abia la 4 mai 2021.

Respingerea excepţiei nulităţii absolute a întregii cercetării disciplinare şi a acţiunii disciplinare pentru nelegala repartizare a lucrării nr. 21-484 către inspectorul judiciar E. încalcă dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 şi dispoziţiile regulamentare incidente, fiind invocate aceleaşi critici cu cele cuprinse în recursul recurentului-pârât B., referitoare la repartizarea lucrării prin sistemul ECRIS-IJ, raportarea unei "erori" la repartizare şi faptul că se impunea repartizarea către alţi inspectori judiciari în considerarea lucrărilor soluţionate anterior.

Soluţia de respingere a excepţiei nulităţii absolute a rezoluţiei nr. 390/A/2021 şi a actelor subsecvente a fost pronunţată cu încălcarea art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ceea ce atrage nulitatea hotărârii atacate, întrucât verificările prealabile nu au vizat-o pe recurenta-pârâtă, în condiţiile în care adresa prin care inspectorul judiciar a solicitat relaţii şi înscrisuri la Tribunalul Călăraşi se referă exclusiv la ceilalţi pârâţi, la dosar nu există niciun înscris care să facă dovada că inspectorul judiciar a efectuat verificări prealabile împotriva recurentei, iar procesul-verbal din 15.02.2021 atestă efectuarea verificărilor prealabile numai împotriva celorlalţi pârâţi.

Excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru nelegala învestire a instanţei disciplinare prin rezoluţia nr. 1597/2021 a fost respinsă cu încălcarea art. 46 alin. (1) şi (7) şi art. 49 din Legea nr. 317/2004, întrucât, în baza rezoluţiei, inspectorul-şef avea obligaţia să redacteze acţiunea disciplinară conform dispoziţiilor art. 194 din C. proc. civ., a cărei inexistenţă atrage nulitatea absolută a hotărârii recurate.

Excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei nr. 1597/2021 pentru confirmarea formală a inspectorului-şef, fără efectuarea unui control ierarhic de legalitate a întregii proceduri de cercetare disciplinară şi a rezoluţiei, în condiţiile volumului lucrărilor cauzei, a fost respinsă cu încălcarea art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Excepţia nulităţii absolute a rezoluţiilor nr. 390/A/2021 şi nr. 1597/2021, pentru nelegalitatea numirii şi exercitării funcţiilor de către inspectorul judiciar şi inspectorul-şef interimar, în raport de cadrul legal instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018, a fost respinsă cu încălcarea art. 70 din Legea nr. 317/2004.

Recurenta-pârâtă susţine că rezoluţiile nr. 390/A/2021 şi nr. 1597/2021 sunt lovite de nulitate absolută pentru încălcarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 81 alin. (1) din Codul muncii şi cu încălcarea art. 521 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, întrucât procedura disciplinară a fost efectuată după eliberarea sa din funcţia de judecător.

Excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei nr. 1597/2021, pentru prelungirea nelegală cu 30 de zile a termenului de efectuare a cercetării disciplinare, a fost respinsă cu încălcarea art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât la dosarul disciplinar nu a fost depusă nicio dovadă cu privire la existenţa unor motive temeinice pentru prelungire.

Excepţia nulităţi absolute a rezoluţiei nr. 1597/2021, pentru incompatibilitatea inspectorul-şef T., a fost respinsă cu încălcarea art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.. În susţinerea incompatibilităţii invocate, recurenta-pârâtă invocă implicarea fostului secretar general al CSM în declanşarea şi derularea procedurii disciplinare şi faptul că inspectorul-şef s-a abţinut în lucrările nr. x/2015 şi nr. x/2016 la care se face referire în rezoluţia nr. 1597/2021.

Excepţia nulităţii rezoluţiilor nr. 390/A/2021 şi nr. 1597/2021, pentru motivul că cercetarea disciplinară a fost efectuată în baza ordinelor emise de inspectorul-şef în anul 2018, în perioada în care ocupa în mod nelegal funcţia de conducere, ca interimar, după expirarea mandatului legal, a fost respinsă cu încălcarea art. 46 alin. (1) teza finală din Legea nr. 317/2004, în condiţiile în care aceste chestiuni făceau obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Recurenta-pârâtă invocă încălcarea art. 50 lit. c) din Legea nr. 317/2004 şi art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., invocând aceleaşi critici cu cele cuprinse în recursul recurentului-pârât B. referitoare la redactarea hotărârii de Biroul grefa secţiilor şi la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate pe fondul cauzei.

Recurenta-pârâtă critică Hotărârea nr. 14J din 30 septembrie 2021 pentru netemeinicie, expunând criticile prezentate rezumativ în continuare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004

Toate cererile pe care le-a formulat, reţinute în conţinutul abaterii disciplinare, se circumscriu dreptului constituţional de petiţionare, nu au avut caracter repetat, au fost legale şi temeinice, iar conţinutul lor nu poate fi calificat ca fiind agresiv.

În hotărârea atacată nu se precizează în ce a constat atitudinea nedemnă faţă de preşedintele tribunalului, în condiţiile în care aspectele reţinute ca fiind pretinse atitudini nedemne, sunt supuse analizei instanţelor competente şi organelor de cercetare penală.

În ceea ce priveşte modul de manifestare şi atitudinea faţă de colegii judecători, reţinute ca rezultând şi din afirmaţiile expuse în şedinţele de colegiu, şi în ceea ce priveşte perturbarea bunei-desfăşurări a lucrărilor şedinţelor, recurenta-pârâtă arată că, aspectele reţinute nu sunt dovedite, întrucât nu sunt indicate şedinţele de colegiu perturbate şi nici pretinsele atitudini nedemne.

Faptele imputate au fost prezentate generic şi în comun pentru cei trei pârâţi, deşi acţiunile sunt diferite şi de gravitate diferită, printr-o prezentare cronologică a cererilor şi a desfăşurării şedinţelor de colegiu, fără a fi identificate, în concret, care sunt acele acţiuni care se circumscriu abaterii disciplinare.

Susţine recurenta-pârâtă că exprimarea punctului de vedere în cadrul şedinţelor de colegiu şi al Adunării generale a judecătorilor sau formularea unor acţiuni sau cereri prin care a solicitat, singură sau împreună cu alţi colegi, luarea unor măsuri organizatorice legale sau revocarea unor hotărâri de colegiu pe care le-a apreciat ca fiind nelegale, nu poate fi considerat un comportament nedemn la adresa preşedintelui tribunalului.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, recurenta-pârâtă C. formulează cu privire la hotărârea recurată criticile arătate în continuare.

În hotărârea recurată, au fost preluate întocmai acuzaţiile formulate de Inspecţia Judiciară prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare.

Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, recurenta-pârâtă susţine că formularea cererilor sau acţiunilor la instanţă nu echivalează cu încălcarea hotărârilor de colegiu care au făcut obiectul respectivelor demersuri legale, astfel că acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, având ca obiect anularea Hotărârilor Colegiului de conducere nr. 17, nr. 18 şi nr. 19/2020, şi cererea de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 15/2020, nu reprezintă încălcări ale hotărârilor respective.

De asemenea, se argumentează că în mod greşit s-a reţinut că, în cadrul activităţii de judecată, nu ar fi respectat hotărârile Colegiului de conducere referitoare la planificarea judecătorilor în şedinţele de judecată, prin refuzul implicit de a participa la soluţionarea cererilor şi a cauzelor cu care era învestită. În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, în şedinţa de judecată din 09.09.2020, în complet compus împreună cu pârâta A., a acordat termen pentru constituirea legală a completului de judecată, cu motivarea că, prin încheierea din 18 decembrie 2019, pronunţată de judecătorii A. şi N., s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019 şi s-a reţinut că doamna judecător P. trebuie să facă parte din complet pentru că nu au existat motive obiective să fie înlocuită prin această hotărâre de colegiu. Or, în acest context, susţine recurenta-pârâtă că nu se poate reţine în sarcina sa încălcarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019.

În ceea ce priveşte faptul că, în şedinţa de judecată din 13 octombrie 2020, în mai multe cauze a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată - aducând în discuţie conţinutul unei hotărâri de colegiu care stabilea modalitatea de compunere a completurilor, planificarea de permanenţă şi menţinerea activă a unor completuri - şi a amânat judecata pentru soluţionarea excepţiei, după comunicarea relaţiilor solicitate conducerii tribunalului, dar şi faptul că, la termenul acordat, membrii completului de judecată - judecătorii B. şi N. - s-au abţinut de la soluţionarea cauzei, recurenta-pârâtă argumentează temeinicia măsurilor dispuse, motivat de faptul că, din cuprinsul încheierilor de şedinţă, rezultă că respectiva hotărâre de colegiu nu fusese comunicată judecătorilor secţiei civile, iar membrii completului au apreciat că se impunea verificarea înscrisurilor emise de Colegiul de conducere privind compunerea completului, în condiţiile în care unul dintre titulari nu mai era judecător în cadrul instanţei.

Se argumentează că verificarea, din oficiu, a legalei compuneri a completului este o obligaţie prevăzută de lege în sarcina judecătorilor, iar măsura dispusă este exceptată controlului administrativ al Inspecţiei Judiciare şi al instanţei disciplinare.

Recurenta-pârâtă arată că, prin cererea din 05.02.2021, a învederat conducerii instanţei că a înaintat CSM demisia sa din funcţia de judecător începând cu 1 februarie 2021, motiv pentru care a solicitat să fie înlocuită din şedinţele de judecată în care eram programată în luna februarie 2021, context în care, în şedinţa de cameră de consiliu din 08.02.2021, a formulat cerere de abţinere, în 12 dosare, motivat de faptul că i s-a refuzat de către Colegiul de Conducere soluţionarea cererii de înlocuire în şedinţele de judecată. În susţinerea conduitei adoptate, recurenta-pârâtă arată că avea obligaţia de a se abţine, întrucât cererea sa de demisie era înscrisă pe ordinea de zi a secţiei pentru judecători a CSM din 11.02.2021, iar conducerea tribunalului comunicase la 03.02.2021, că nu avea lucrări restante şi nu mai era necesară prezenţa sa la Tribunalul Călăraşi după 01.02.2021, aşa cum se reţine în motivarea Hotărârii nr. 300 din 04.03.2021, prin care s-a propus eliberarea sa din funcţie prin demisie. În aceste condiţii, recurenta-pârâtă prezumă că preşedintele tribunalului trebuia să ia măsurile legale pentru a nu mai intra în şedinţe de judecată după 01.02.2021. Astfel, recurenta-pârâtă susţine că în mod nelegal a fost obligată să participe la şedinţele de judecată în care a fost planificată în luna februarie 2021. Pentru aceleaşi argumente, recurenta-pârâtă arată că a procedat în mod similar şi în şedinţa din 10.02.2021.

În consecinţă, recurenta-pârâtă consideră că în mod legal a formulat declaraţiile de abţinere, deoarece, în caz contrar, ar fi pronunţat hotărâri pe care nu mai avea cine să le motiveze şi să le semneze după eliberarea sa din funcţie, situaţie în care ar fi pus în pericol actul de justiţie şi ar fi afectat grav drepturile părţilor din procesele care au fost pe rol în cele două şedinţe de judecată.

În raport cu faptele reţinute în sarcina sa în cuprinsul hotărârii atacate, recurenta-pârâtă susţine că a se reţine săvârşirea abaterii disciplinare pentru contestarea legalităţii unui act administrativ, cum este hotărârea Colegiului de conducere, echivalează cu o încălcare a dreptului de acces liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie şi a dreptului de a formula plângere prealabilă în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea legalităţii şi temeinicie demersurilor ce îi sunt imputate, recurenta-pârâtă invocă soluţia şi considerentele sentinţei civile nr. 490 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2020, definitivă, prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanţii B., A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Călăraşi - Colegiul de conducere al Tribunalului Călăraşi, şi s-a dispus suspendarea executării art. 1 din Hotărârea nr. 25 din 30 septembrie 2020 a Colegiului de conducere al Tribunalului Călăraşi, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actului administrativ.

Cu referire la invocarea excepţiei de nelegalitate a hotărârilor Colegiului de conducere, recurenta-pârâtă argumentează că excepţia este un mijloc de apărare, ce reprezintă o formă de control indirect al actelor administrative, şi susţine că aceasta poate fi invocată cu privire la un act administrativ, în considerarea principiului conform căruia nimeni nu este mai presus de lege, consacrat de art. 16 alin. (2) din Constituţie.

Sub aspectul laturii subiective a abaterii disciplinare, se arată că, din analiza circumstanţelor cauzei nu rezultă o atitudine care să aibă un caracter nejustificat, întrucât, în cauză, motivele invocate în susţinerea presupusului refuz erau cunoscute şi au făcut obiectul demersurilor efectuate de magistraţi în sensul revocării hotărârilor Colegiului de conducere, în procedura reglementată de Legea nr. 544/2004.

Pentru argumentele expuse, recurenta-pârâtă susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi lit. m) din Legea nr. 303/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi

În acord cu jurisprudenţa consolidată a Completului de 5 judecători (Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 129/2017, nr. 139/2017, nr. 164/2017, nr. 5/2018 - pct. 70, nr. 173/2018 - pct. 78, nr. 92/2019 - pct. 48), cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018 şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârile din 21 iunie 2016 pronunţate în cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 şi 78077/13) şi Ramos Nunes de Carvalho E Sá împotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 şi 74041/13), "recursul" reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 împotriva hotărârilor pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară "nu este acea cale extraordinară de atac prevăzută de C. proc. civ., ci o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (...) - cale de atac soluţionată de (...) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018, par. 25).

Respectând o astfel de calificare juridică a căii de atac specifice acţiunii disciplinare, Înalta Curte va proeda la judecarea celor patru recursuri cu soluţionarea cărora a fost legal învestită.

Având în vedere caracterul comun al majorităţii criticilor din cuprinsul celor trei recursuri, acestea vor fi analizate şi li se va răspunde sistematizat, în cronologia etapei administrative desfăşurate în faţa Inspecţiei, respectiv a etapei administrativ-jurisdicţionale desfăşurate în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru lipsa sesizării disciplinare

Sesizarea Inspecţiei Judiciare s-a realizat în baza memoriului formulat de conducerea Tribunalului Călăraşi, respectiv preşedinte P. şi vicepreşedinte Q., memoriu transmis de CSM prin adresa nr. x/4.02.2021, în scopul verificării situaţiei de fapt, pentru a se stabili dacă există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), h), i) teza a doua, m) şi t) din Legea nr. 303/2004. Contrar susţinerilor din cuprinsul cererilor de recurs, în cuprinsul sesizării sunt prezentate aspecte concrete, individualizate, cu privire la acte şi fapte aparţinând judecătorilor A., B. şi C., astfel că nu se poate reţine inexistenţa unei sesizări a Inspecţiei Judiciare în privinţa vreunuia dintre cei trei judecători aflaţi în procedura disciplinară.

Astfel fiind, nu pot fi primite apărările şi criticile din recurs referitoare la lipsa sesizării disciplinare, întrucât, în contextul situaţiei de fapt descrise în sesizarea înregistrată la 05.02.2021, procedura disciplinară a fost demarată cu privire la situaţiile expuse în memoriul conducerii Tribunalului Călăraşi, în acord cu dispoziţiile art. 24 alin. (4) teza finală din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, conform cărora, dacă faptele constatate au aceeaşi natură ori se află în legătură cu cele care formează obiectul sesizării, nu se întocmeşte proces-verbal de sesizare din oficiu.

Contrar susţinerilor din recurs, se reţine că îndeplinirea de către preşedintele CSM a obligaţiei administrative corespunzătoare funcţiei de conducere şi transmiterea la Inspecţia Judiciară a memoriului înaintat de conducerea Tribunalului Călăraşi nu determină incompatibilitatea de a participa în compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară la soluţionarea acţiunii disciplinare, întrucât, prin simpla înaintare a sesizării, judecătorul nu a realizat o apreciere cu privire la condiţiile de angajare a răspunderii disciplinare, pentru a se putea reţine că îi este afectată imparţialitatea.

În acest context, nu pot fi primite nici susţinerile din recurs referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, deoarece conducerea Tribunalului Călăraşi nu se circumscrie noţiunii de "persoană interesată".

Dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004, care prevăd că "Inspecţia Judiciară (...) poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată (...) în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori", se interpretează că, prin "orice persoană interesată", se înţelege orice subiect de drept interesat. A accepta interpretarea restrictivă propusă în recurs, în sensul că se referă numai la "persoane fizice sau juridice" ar echivala cu introducerea, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, a unei distincţii nereglementate de legiuitor. De altfel, această interpretare este susţinută de faptul că textul de lege prevede că Inspecţia Judiciară poate fi sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii, care este o instituţie de drept public, similar statutului juridic al Tribunalului Călăraşi, instituţie care a formulat sesizarea prin persoanele cu funcţie de conducere.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru faptul că lucrarea de inspecţie a fost repartizată la 8 februarie 2021

Criticile din recurs referitoare la faptul că sesizarea a fost repartizată la 8 februarie 2021, deşi fusese înregistrată la Inspecţia Judiciară la 5 februarie 2021 nu pot fi primite.

Este adevărat că lucrarea a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară la 5 februarie 2021, într-o zi de vineri, şi a fost repartizată în următoarea zi lucrătoare, luni, 8 februarie 2021.

Această împrejurarea nu este de natură a atrage nulitatea procedurii disciplinare. Art. 66 alin. (9) teza întâi din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018 prevede că "repartizarea se realizează, de regulă, în ziua primirii documentelor", astfel că repartizarea lucrării în ziua lucrătoare următoare celei în care a fost înregistrată nu reprezintă o nesocotire a normei de recomandare citate, de natură a atrage nulitatea procedurii disciplinare, în condiţiile în care nici nu a fost probată vătămarea produsă prin situaţia invocată.

Referitor la criticile vizând nulitatea acţiunii disciplinare pentru nelegala repartizare prin sistemul ECRIS

Criticile referitoare la nulitatea acţiunii disciplinare pentru faptul că repartizarea lucrării s-a făcut prin sistemul ECRIS, iar nu potrivit regulilor de repartizare stabilite prin Ordinul inspectorului-şef nr. 134/2018, nu pot fi primite, având în vedere şi jurisprudenţa anterioară a Completului de 5 judecători reprezentată de Decizia nr. 82 din 4 aprilie 2022.

Modul de repartizare a sesizărilor şi dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari este reglementat de dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea 317/2004, care prevăd că această repartizare se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii, fără a individualiza o metodă anumită, respectiv ciclică sau în sistem informatic; ambele metode sunt specifice unei repartizări aleatorii.

Potrivit art. 73 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018, în vigoare la momentul repartizării dosarului disciplinar în cauză:

"Lucrările de inspecţie cu grad de complexitate standard se repartizează prin metoda sistemului ciclic sau în sistem informatic, după cum urmează: a) în prima etapă, lucrările se repartizează unei echipe de inspecţie în ordinea numerelor alocate acestora; b) în etapa a doua, lucrările se repartizează unui inspector al echipei care a fost stabilită în prima etapă. Desemnarea se face ciclic, în ordinea poziţiilor din echipă."

De asemenea, art. 69 alin. (1) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018 prevede că:

"În vederea repartizării aleatorii a lucrărilor de inspecţie, la începutul fiecărui an calendaristic se constituie în cadrul fiecărei direcţii de inspecţie, prin ordin al inspectorului-şef, echipe de inspecţie, compuse din câte 3 inspectori judiciari, la propunerea directorilor de direcţii."

Sistemul informatic ECRIS este conceput pentru gestionarea documentelor şi informaţiilor aferente cauzelor la nivelul instanţelor şi parchetelor. Totodată, ECRIS este un instrument de management al informaţiei în sistemul judiciar, oferind o serie de date agregate şi sistematizate pentru practicienii din justiţie şi persoanele fizice şi juridice care apelează la serviciile justiţiei. În prezent, ECRIS este implementat la nivel naţional, fiind utilizat de către instanţele judecătoreşti, inclusiv Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, parchetele de pe lângă acestea, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii. Sistemul ECRIS reprezintă un instrument electronic ce oferă funcţionalităţi cheie care susţin fluxul dosarelor la nivelul instanţelor şi parchetelor, colectarea datelor statistice şi generarea anumitor rapoarte statistice predefinite, precum şi transferul electronic de date între instanţe, precum şi între acestea şi parchete.

Începând cu anul 2021, Inspecţia Judiciară a implementat sistemul informatic ECRISIJ, moment de la care repartizarea aleatorie a sesizărilor şi dosarelor disciplinare s-a efectuat în sistem informatic, renunţându-se, astfel, la sistemul ciclic care prezuma existenţa echipelor de 3 inspectori.

Prin Ordinul inspectorului-şef nr. 49/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 11 iunie 2021, a fost aprobat noul Regulament de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, ECRISIJ fiind reglementat ca sistem pentru repartizarea aleatorie a sesizărilor şi dosarelor disciplinare.

Este adevărat că, la momentul repartizării prezentului dosar disciplinar, sistemul informatic ECRISIJ nu era reglementat prin Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018 şi că repartizarea nu s-a făcut prin metoda sistemului ciclic, conform art. 69 alin. (1) şi art. 73 din acest Regulament.

Sistemul ECRISIJ a fost implementat, în fapt, anterior modificării corespunzătoare la nivelul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, însă, în circumstanţele cauzei, neregularităţile de ordin infralegal constatate nu sunt de natură să afecteze caracterul aleatoriu al repartizării efectuate prin sistemul informatic, nefiind invocată şi identificată, din acest punct de vedere, o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor subsecvente întocmite în procedura disciplinară.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 72 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018

Potrivit art. 72 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018:

"Art. 72. - Modul de efectuare a repartizării se consemnează într-o fişă ataşată la dosarul lucrării de inspecţie, cu indicarea expresă, dacă este cazul, a modificării ordinii de repartizare şi a situaţiei care a determinat modificarea. Modul de efectuare a redistribuirii se consemnează într-un proces-verbal, întocmit de persoana desemnată să efectueze repartizarea aleatorie."

În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în condiţiile în care lucrarea a fost repartizată prin sistemul ECRIS-IJ, toate datele referitoare la modul de efectuare a repartizării la care se referă dispoziţiile citate se regăsesc în aplicaţia informatică de repartizare aleatorie, nefiind necesară şi nici obligatorie efectuarea consemnărilor corespunzătoare în evidenţele prevăzute de art. 72 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018.

Criticile din recurs referitoare la repartizarea aleatorie cu menţiunea "eroare" sunt nefondate, în contextul în care procedura a fost efectuată în sistem informatic, nefiind indicate şi nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii şi care să atragă nulitatea procedurii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că lucrarea de inspecţie nu a fost repartizată unei echipe formate din 2 inspectori judiciari

Conform art. 68 din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018:

"Art. 68. - (1) Modul de realizare a activităţilor şi operaţiunilor ulterioare procedurii prevăzute la art. 65 şi 66, precum şi stabilirea complexităţii lucrărilor de inspecţie în vederea desemnării inspectorilor judiciari se dispun prin ordin al inspectorului-şef.

(2) Lucrările de inspecţie pot fi apreciate de inspectorul-şef ca având grad de complexitate ridicat în una din următoarele cazuri:

a) sesizarea priveşte mai multe fapte sau acte materiale şi 6 sau mai mulţi judecători;

b) sesizarea priveşte mai multe fapte sau acte materiale şi 6 sau mai mulţi procurori;

c) sesizarea priveşte fapte care au legătură cu mai mult de 3 cauze;

d) sesizarea se referă la mai mulţi judecători sau procurori care sunt membri de drept sau aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii;

e) în alte situaţii obiective. (...)

(4) În alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (2), lucrările de inspecţie au un grad de complexitate standard."

Criticile vizând modul în care inspectorul-şef şi-a exercitat dreptul de apreciere în raport cu ipoteza reglementată de art. 68 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018 nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare. Faptul că, într-adevăr, din perspectiva abaterilor disciplinare imputate pârâţilor, în cadrul prezentului diferend se analizează modul de exercitare de către pârâţi a atribuţiilor specifice funcţiei în legătură cu mai mult de 3 cauze, nu determină în mod automat şi sub sancţiunea nulităţii repartizarea lucrării unei echipe de inspectori, o astfel de apreciere fiind lăsată la latitudinea inspectorului-şef, motiv pentru care nu se poate reţine o încălcare a prevederilor citate, de natură să atragă sancţiunea nulităţii procedurii disciplinare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea cererii de redistribuire a lucrării către un alt inspector judiciar

În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în cauză, nu se constată incidenţa niciuneia dintre situaţiile care atrage modificarea ordinii de repartizare sau redistribuirea lucrării, prevăzute de art. 74 alin. (1) şi art. 75 alin. (1) din Regulamentul Inspecţiei Judiciare din 2018, şi anume: incompatibilitate a inspectorului, constatată la repartizare; când inspectorul efectuează concediul legal de odihnă sau se află în concediu medical; când, în baza ordinului de serviciu al inspectorului-şef, inspectorul participă la efectuarea unui control sau se află într-o altă localitate pentru efectuarea de verificări ori a cercetării disciplinare; când inspectorul participă la pregătirea profesională obligatorie ori la o altă formă de pregătire profesională, inclusiv în calitate de formator, cu acordul inspectorului-şef; când a fost blocată repartizarea faţă de unul sau mai mulţi inspectori; pentru perioada în care inspectorul este desemnat să îndeplinească atribuţiile directorului Direcţiei de inspecţie pentru judecători/procurori; alte cazuri temeinic justificate; când inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea se află în imposibilitate de exercitare a atribuţiilor timp de cel puţin 20 de zile sau este suspendat din activitate în condiţiile legii; la solicitarea motivată a inspectorului judiciar; ori de câte ori faţă de calitatea persoanei cercetate imparţialitatea cercetării disciplinare ar putea fi afectată; în cazul existenţei unui conflict de interese; în alte situaţii obiective.

Criticile din recurs referitoare la redistribuirea lucrării în considerarea lucrărilor anterioare ori cu incompatibilitatea inspectorului-judiciar care şi-a exprimat părerea prin reprezentarea Inspecţiei Judiciare în dosarul nr. x/2021 al Completului de 5 judecători, sunt avute în vedere considerentele expuse anterior cu privire la aceste aspecte.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că lucrarea trebuia să fie repartizată inspectorilor judiciari care soluţionaseră lucrări anterioare în legătură cu aceleaşi aspecte

Potrivit art. 27 alin. (1) şi art. 66 alin. (7) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018:

"Art. 27. - (1) În cazul în care pentru aspectele sesizate s-a dispus anterior clasarea, cercetarea disciplinară, respingerea sesizării sau exercitarea acţiunii disciplinare, lucrările de inspecţie repartizate în vederea efectuării verificărilor prealabile se înaintează inspectorului-şef de către inspectorii desemnaţi cu propunerea de arhivare.

Art. 66. - (...)

(7) În cazul în care din cuprinsul documentelor primite rezultă că sunt în legătură cu o lucrare de inspecţie soluţionată, inspectorul-şef dispune înregistrarea unei noi lucrări de inspecţie şi repartizarea directă a acesteia inspectorilor judiciari care au soluţionat lucrarea iniţială. La dosarul noii lucrări se ataşează temporar, până la soluţionarea acesteia, dosarul lucrării iniţiale""

Prin susţinerile din recurs, se afirmă că lucrarea 21-484 avea legătură cu mai multe sesizări anterioare adresate Inspecţiei Judiciare, printre care şi lucrarea nr. 20-2540, finalizată prin rezoluţia de clasare nr. 2920/A/22 septembrie 2020 a inspectorului judiciar J., căruia ar fi trebuit să îi fie repartizată şi lucrarea ce formează obiectul prezentului litigiu.

În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, întrucât conţine elemente noi faţă de sesizările indicate, soluţionate anterior, lucrarea nr. 21-484 a fost repartizată aleatoriu, nefiind incidente dispoziţiile citate.

Faptul că lucrarea nr. 21-484 viza şi unele aspecte care mai făcuseră obiectul unor sesizări anterioare nu impune, de plano, repartizarea lucrării către un anumit inspector, mai ales în condiţiile în care, aşa cum se indică în recurs, lucrarea are legătură cu mai multe lucrări anterioare, ceea ce ar fi putut da naştere unor îndoieli în privinţa opţiunii de repartizare către unul dintre inspectorii judiciare care soluţionaseră lucrările anterioare.

Sub acest aspect, este de observat că recurenţii nu prezintă vătămarea ce le-a fost cauzată prin repartizarea aleatorie a lucrării şi care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actelor întocmite în procedura disciplinară.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că sesizarea în baza căreia a fost derulată procedura disciplinară nu cuprinde situaţii de fapt referitoare la judecătorul B.

Contrar susţinerilor din recurs, în cuprinsul memoriului formulat de conducerea Tribunalului Călăraşi - înaintat Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin adresa nr. x/04.02.2021, l-a transmis Inspecţiei Judiciare, unde a fost înregistrat la 5 februarie 2021, în baza căruia a fost demarată procedura disciplinară - sunt prezentate aspecte concrete, individualizate, cu privire la acte şi fapte aparţinând judecătorilor A., B. şi C.. Inspecţia Judiciară a fost sesizată pentru a verifica, în raport cu aspectele descrise în memoriul respectiv, dacă există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua, lit. m) şi lit. t) din legea nr. 303/2004.

Procedura disciplinară a fost demarată cu privire la situaţiile de fapt descrise în memoriul conducerii Tribunalului Călăraşi, din perspectiva abaterilor disciplinare indicate în sesizarea iniţială, astfel că nu se impunea întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, în sensul art. 24 alin. (4) teza finală din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, care se referă la ipoteza în care, pe parcursul verificărilor prealabile, sunt constatate alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare decât cele invocate în sesizare.

Pentru aceste motive, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la lipsa procesului-verbal de sesizare din oficiu, avizat de directorul direcţiei de specialitate şi confirmat de inspectorul-şef, şi la necesitatea de repartizare aleatorie a sesizării din oficiu, cu excluderea inspectorului judiciar care s-a autosesizat.

În contextul în care procedura disciplinară a avut ca obiect situaţia de fapt descrisă în sesizare, care îi viza pe cei trei judecători din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), h), i) teza a doua, m) şi t) din Legea nr. 303/2004, nu sunt incidente dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, care se referă la ipoteza în care se constată încălcări ale altor norme legale sau regulamentare decât cele care fac obiectul cercetării, întrucât inspectorul judiciar nu s-a autosesizat din oficiu cu privire la alte persoane sau alte abateri disciplinare, motiv pentru care nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 14 alin. (1) din acelaşi Regulament, conform cărora "în cazul sesizării din oficiu prin proces-verbal întocmit de inspector, repartizarea lucrării se efectuează cu excluderea acestuia".

Având în vedere faptul că procedura disciplinară a fost demarată în baza situaţiei de fapt descrise în memoriul formulat de conducerea Tribunalului, iar pe parcursul verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare, au fost identificate şi alte situaţii de fapt circumscrise abaterilor disciplinare ce fac obiectul cercetării, nu operează sancţiunea nulitatea procedurii din perspectiva criticilor din recurs.

Pentru aceste considerente, nu pot fi primite nici criticile referitoare la limitarea verificărilor şi cercetării disciplinare exclusiv la situaţiile de fapt expuse în sesizarea formulată de conducerea Tribunalului Călăraşi.

Referitor la criticile privind prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare

Art. 46 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 dispune în sensul că "cercetarea disciplinară se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".

Prin referatul din 2 aprilie 2021 (dosar nr. 21-484/a1, filele x), inspectorul judiciar a propus prelungirea termenului de efectuare a cercetării disciplinare cu 30 de zile, motivat de complexitatea lucrării şi volumul său de activitate, referatul fiind aprobat de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, în virtutea dreptului de apreciere şi competenţei ce îi sunt conferite prin dispoziţiile art. 17 alin. (8) şi (9) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018.

În cuprinsul referatului de prelungire, sunt expuse motivele care susţin propunerea de prelungire a termenului de efectuare a cercetării disciplinare, motive apreciate ca fiind temeinice de către inspectorul-şef, apreciere împărtăşită atât de instanţa disciplinară, cât şi de instanţa de recurs.

Faptul că pârâţii nu sunt de acord cu modul sintetic în care au fost expuse motivele care justifică prelungirea termenului nu poate atrage nulitatea actului în discuţie, câtă vreme nu a fost probată existenţa unei vătămări sub acest aspect.

Criticile referitoare la derularea procedurii disciplinare în privinţa pârâtei judecător C. după eliberarea din funcţia de judecător nu pot fi primite în condiţiile în care dispoziţiile art. 521 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 dispun expres în sensul că eliberarea din funcţie a unui judecător sau procuror, în condiţiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu împiedică continuarea procedurii disciplinare, dispoziţii cu caracter special aplicabile în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la citarea pârâtei judecător C. în etapa cercetării disciplinare

Contrar susţinerilor din recurs, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în etapa cercetării disciplinare, au fost efectuate demersuri pentru încunoştinţarea doamnei judecător C. cu privire la derularea procedurii, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului disciplinar (dosar nr. 21-484/a1, filele x), care atestă demersurile de comunicare a actelor de procedură la instanţă, la domiciliu, prin telefon şi inclusiv prin poşta electronică, la adresa folosită de doamna judecător pentru a transmite un act în cadrul procedurii disciplinare. Sub acest aspect, se reţine că, deşi doamna judecător nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară pentru a i se prezenta fizic dosarul, actele i-au fost comunicate în format electronic, fiind îndeplinite din această perspectivă condiţiile unui exerciţiu valabil al dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor şi garanţiilor ce guvernează procedura disciplinară, prevăzute de art. 46 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 317/2004

Contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu cele reţinute întemeiat de instanţa disciplinară, judecătorii A. şi B. au avut posibilitatea reală şi efectivă de exercitare a dreptului la apărare, fiind formulate şi soluţionate cereri ale celor doi pârâţi, aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul disciplinar, reţinându-se, sub acest aspect, faptul că inspectorul judiciar s-a deplasat la sediul Tribunalului Călăraşi în perioadele 26-28 aprilie 2021 şi 4, 5, 7, 11 şi 12 mai 2021, iar judecătorii au participat la activităţile de cercetare disciplinară, au fost soluţionate cererile formulate de pârâţi, care au formulat olograf observaţii, conform celor consemnate în procesele-verbale întocmite în acest sens de stabilire a locului şi modalităţii ascultării (dosar 21-484/a1, filele x, 204). În acelaşi sens, contrar susţinerilor din recurs, se observă că procesele-verbale de efectuare şi de finalizare a cercetării disciplinare, cuprind descrierea pe larg a activităţilor şi a modului de desfăşurare a procedurii disciplinare.

Susţinerile referitoare la incompatibilitatea inspectorului judiciar E. prin prisma lucrărilor efectuate în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu pot fi primite. Dosarul respectiv a avut ca obiect contestaţiile formulate de judecătoarele A. şi C. împotriva Hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021, prin care se dispusese suspendarea din funcţie a celor doi judecători, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, până la finalizarea procedurii disciplinare ce formează obiectul lucrării Inspecţiei Judiciare nr. 21-484. Faptul că, în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar învestit cu lucrarea disciplinară a întocmit întâmpinarea şi a asigurat reprezentarea Inspecţiei Judiciare nu conduce la concluzia lipsei de imparţialitate, în sensul afirmat de recurenţi.

Sub acest aspect, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători (Decizia nr. 223 din 7 iunie 2021, par. 138 139, 141), s-a reţinut că, în privinţa activităţii Inspecţiei Judiciare, nu sunt incidente tale quale nici dispoziţiile C. proc. civ. şi nici jurisprudenţa CEDO în materia imparţialităţii instanţei, întrucât Inspecţia Judiciară desfăşoară o activitate administrativă, iar nu o activitate specifică unei instanţe judecătoreşti, motiv pentru care nu sunt aplicabile în mod automat şi fără a discerne reglementările şi jurisprudenţa privind imparţialitatea instanţei. De altfel, în procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, Inspecţia Judiciară îndeplineşte rolul unui organ administrativ, aflat într-o poziţie antagonică celei pe care se află magistratul faţă de care se derulează verificări/cercetări disciplinare. Astfel, inspectorul-judiciar îndeplineşte, mutatis mutandis, rolul reclamantului, care supune judecăţii administrativ-jurisdicţionale realizate de CSM şi, ulterior, cenzurii instanţei judecătoreşti (ÎCCJ) diferendul disciplinar, astfel că nu îi poate fi imputată lipsa de imparţialitate pentru motivul că ar urmări prin activitatea sa sancţionarea magistratului, acesta fiind, de altfel, chiar rolul ce îi este conferit de lege.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru lipsa verificărilor prealabile şi cercetării disciplinare

Contrar susţinerilor din recurs şi în acord cu aspectele reţinute de instanţa disciplinară, se constată că actele ataşate la dosarul de cercetare disciplinară atestă faptul că, în cadrul verificărilor efectuate cu privire la aspectele cuprinse în sesizarea Inspecţiei Judiciare, au fost identificate datele şi informaţiile relevante din evidenţele Inspecţiei Judiciare şi din sistemul Ecris, au fost solicitate şi au fost depuse înscrisuri de către Tribunalul Călăraşi, etapa verificărilor prealabile fiind încheiată la 16 februarie 2021, conform procesului-verbal depus la dosar, demersurile prealabile au vizat inclusiv activitatea doamnei judecător C.

Astfel, se constată că etapa verificărilor prealabile a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 22 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, care prevăd verificarea aspectelor semnalate din perspectiva examinării existenţei indiciilor săvârşirii abaterilor disciplinare menţionate în sesizare, pe baza consultării nemijlocite a surselor considerate relevante (ECRIS, STATIS, alte surse informatice de documentare, evidenţele Inspecţiei Judiciare sau ale Consiliului Superior al Magistraturii, actele de control anterioare şi lucrările efectuate pentru soluţionarea unor sesizări ce au legătură cu cele supuse verificărilor, articolele sau materialele publicate în presa scrisă şi audio-vizuală, orice alte surse de documentare) şi a relaţiilor comunicate de instanţă.

În ceea ce priveşte efectuarea cercetării disciplinare, susţinerile din recurs sunt apreciate ca nefondate pentru considerente expuse cu privire la criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi a principiilor şi garanţiilor ce guvernează procedura disciplinară, prevăzute de art. 46 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 317/2004.

Pentru aceleaşi considerente, nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, conform cărora "Prin cercetarea disciplinară se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia dacă faptele au fost săvârşite cu vinovăţie", reţinându-se că, în cadrul cercetării disciplinare au fost administrate probe din oficiu şi la solicitarea judecătorilor cercetaţi şi au fost verificate apărările formulate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi verificării existenţei indiciilor de săvârşire a abaterilor disciplinare analizate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa motivării procesului-verbal de finalizare a verificărilor prealabile

În ceea ce priveşte finalizarea verificărilor prealabile, art. 25 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018 prevede următoarele:

"Art. 25. - (1) Finalizarea verificărilor prealabile şi a completării acestora se constată prin proces-verbal.

(2) La data finalizării verificărilor prealabile, inspectorii întocmesc o minută care cuprinde dispoziţia de clasare sau, după caz, de începere a cercetării disciplinare, precum şi abaterile disciplinare pentru care au fost dispuse aceste soluţii.

(3) În cazul în care, pentru unele dintre abaterile disciplinare se dispune clasarea, iar pentru altele începerea cercetării disciplinare, inspectorul va întocmi pentru fiecare soluţie câte o minută şi o rezoluţie.

(4) În cazul în care, ca rezultat al verificărilor prealabile, se dispune clasarea şi se constată existenţa unor indicii cu privire la încălcarea normelor prevăzute de Codul deontologic, inspectorul întocmeşte, distinct de rezoluţia de clasare, un raport. Dispoziţiile art. 60 şi 61 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor citate, procesul-verbal reprezintă actul care atestă momentul finalizării verificărilor prealabile, nefiind identificate alte dispoziţii care să prevadă cerinţe cu privire la conţinutul acestui act. Din analiza aceloraşi dispoziţii citate, rezultă că, după momentul finalizării verificărilor prealabile, constatat prin proces-verbal, se întocmeşte minuta care cuprinde "dispoziţia de clasare sau, după caz, de începere a cercetării disciplinare, precum şi abaterile disciplinare pentru care au fost dispuse aceste soluţii", iar ulterior, se întocmeşte o rezoluţie. Este de observat că nici prin declaraţiile de recurs nu sunt indicate textele normative care prevăd obligativitatea cerinţelor de motivare a procesului-verbal de finalizare a verificărilor prealabile.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea cercetării disciplinare pentru respingerea probei cu audierea martorilor

Conform art. 46 din Legea nr. 317/2004:

"Art. 46. - (1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare."

Potrivit art. 36 din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018:

"Art. 36. - (1) În procedura cercetării disciplinare, ascultarea magistratului vizat şi verificarea apărărilor formulate de acesta sunt obligatorii.

(2) Pe parcursul cercetării disciplinare inspectorul, poate administra din oficiu orice probe considerate necesare pentru stabilirea faptelor şi urmărilor acestora, a împrejurărilor în care au fost săvârşite, precum şi a existenţei ori inexistenţei vinovăţiei.

(3)În procedura cercetării disciplinare, magistratul vizat are dreptul să solicite administrarea de probe în apărare.

(4) În cazul administrării probei cu ascultarea altor persoane, inspectorul consemnează declaraţiile acestora în procese-verbale distincte. Declaraţia se semnează, pe fiecare pagină, de persoana ascultată şi de inspectorul judiciar care a consemnat-o. Persoanele declarante pot fi ascultate din nou, la cererea magistratului vizat sau din oficiu, pentru lămurirea unor aspecte rezultate ulterior ascultării iniţiale.

(5) Refuzul persoanelor prevăzute la alin. (4) de a da declaraţii, se consemnează într-un proces-verbal."

Din interpretarea dispoziţiilor evocate, rezultă că, în cursul cercetării disciplinare, inspectorului-judiciar îi este impusă obligaţia de a verifica apărările formulate, iar nu de a administra, sub sancţiunea nulităţii, toate probele solicitate în apărare, astfel că susţinerile din recurs nu pot primi relevanţa propusă. Pentru aceleaşi considerente nu pot fi primite nici criticile din recurs referitoare la nulitatea cercetării disciplinare pentru încălcarea art. 46 din Legea 317/2004, ca urmare a respingerii probei cu audierea martorilor inspector judiciar E., judecător O. şi procurorii R. şi S.

Contrar criticilor din recurs, se constată că, potrivit celor consemnate în procesul-verbal din 7 mai 2021 (dosar nr. x, filele x), recurentul-pârât B. şi-a exprimat acordul de renunţare la proba pe care a propus-o, constând în audierea persoanelor care au formulat sesizarea, şi anume doamnele judecător P. şi Q.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la caracterul formal al confirmării rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare de către inspectorul-şef

Art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 prevede că "rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef". Susţinerile din recurs referitoare la faptul că inspectorul-şef nu a avut la dispoziţie timpul necesar pentru a dispune confirmarea în raport cu actele şi lucrările cauzei nu pot primi relevanţa propusă, având în vedere că legea nu prevede un interval de timp necesar a fi alocat, sub sancţiunea nulităţii, acestei activităţi în raport cu volumul lucrării disciplinare.

În ceea ce priveşte criticile vizând nulitatea absolută a acţiunii disciplinare pentru nerespectarea art. 194 din C. proc. civ.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

"După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar dispune prin rezoluţie, scrisă şi motivată, admiterea sesizării prin exercitarea acţiunii disciplinare".

Conform art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, dispoziţiile din lege referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., "în măsura în care nu sunt incompatibile cu aceasta".

În procedura răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, secţia corespunzătoare a CSM este sesizată prin rezoluţie scrisă şi motivată a inspectorului-judiciar, prin care se dispune admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare, rezoluţie supusă confirmării inspectorului-şef, conform art. 47 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ. sunt incompatibile cu procedura reglementată de Legea nr. 317/2004, motiv pentru care nu pot fi primite criticile din recurs întemeiate pe nerespectarea dispoziţiilor respective.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru motivul că a fost efectuată în baza Regulamentului lucrărilor de inspecţie din 2018

Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018, a fost emis în temeiul art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care dispune în sensul că "Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie se aprobă de către inspectorul-şef, prin regulament".

Criticile din recurs nu pot fi primite, în condiţiile în care regulamentul a fost adus la cunoştinţă prin publicare pe pagina de internet a Inspecţiei Judiciare, iar în cauza dedusă judecăţii, recurenţii-pârâţi au avut cunoştinţă de dispoziţiile acestuia şi, mai mult decât atât, şi-au întemeiat mare parte din critici pe nerespectarea dispoziţiilor regulamentului, ceea ce conferă consistenţă concluziei că au cunoscut actul normativ, nefiind invocată sau probată o vătămare de natură a atrage nulitatea actului în discuţie.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea procedurii disciplinare pentru incompatibilitatea inspectorului-şef şi a inspectorului judiciar

Criticile din recurs cu privire la incompatibilitatea inspectorului-şef motivată de faptul că s-a abţinut în lucrările nr. x/2015 şi nr. x/2016, în considerarea relaţiei de prietenie cu domnul judecător O. nu pot fi primite. În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că nu există o situaţie de incompatibilitate, în sensul propus de recurenţi, în condiţiile în care domnul judecător O. nu are calitatea de titular al sesizării ori de participant în prezentul litigiu disciplinar.

Susţinerile din recurs referitoare la incompatibilitatea inspectorului judiciar E., pentru motivul că modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în cadrul prezentei proceduri disciplinare a fost determinat de faptul că secretarul general al CSM i-a promis funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, reprezintă simple supoziţii care, în lipsa unui suport probator, nu demonstrează existenţa unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate, în sensul art. 9 alin. (1) din Regulamentul lucrărilor de inspecţie din 2018, care prevăd că "în exercitarea atribuţiilor, inspectorii sunt obligaţi să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă şi neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparţialitate".

Referitor la criticile vizând legalitatea constituirii secţiei pentru judecători în materie disciplinară

Atunci când exercită prin secţiile sale rolul de instanţă disciplinară în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, CSM nu este o instanţă de judecată în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 304/2004.

Sub acest aspect, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, s-a statuat că, atunci când îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, CSM este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă judecătorească în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 148/2003, nr. 391/2007, nr. 514/2007 şi nr. 788/2007; Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nr. 266/2017, pct. 66; nr. 271/2017, pct. 45; nr. 293/2017, pct. 19; nr. 5/2018, pct. 49 şi nr. 148/2018, pct. 19).

Art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat prevederile C. proc. civ.

Astfel, în procedura disciplinară desfăşurată în faţa CSM, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 211 din C. proc. civ. referitoare la constituirea instanţei judecătoreşti.

Conform jurisprudenţei Completului de 5 judecători, lucrările secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004, "în prezenţa majorităţii membrilor acestora" (spre exemplu, Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători: nr. 14/2017; nr. 266/2017, pct. 64-66; nr. 5/2018, pct. 41; nr. 71/2019).

Argumentele în susţinerea acestei interpretări sunt următoarele: (i) dispoziţiile art. 44-53 din Legea nr. 317/2004, care reglementează atribuţiile CSM în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu cuprind norme derogatorii de la cele ale art. 27 alin. (2) din lege; (ii) art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat prevederile art. 211 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte constituirea instanţei judecătoreşti; (iii) secţiile CSM, atunci când îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, nu sunt instanţe judecătoreşti în sensul art. 126 alin. (2) din Constituţie şi prevederilor Legii nr. 304/2004, ci funcţionează ca instanţă extrajudiciară, îndeplinind o activitate administrativ-jurisdicţională, fiind, în consecinţă, un organ administrativ-jurisdicţional, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 391 din 17 aprilie 2007).

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nulitatea hotărârilor instanţei disciplinare pentru faptul că nu au fost redactate de unul dintre judecătorii care fac parte din compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară

Este necontestat faptul că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevede că dispoziţiile legii referitoare la procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile C. proc. civ., însă, chiar în prezenţa acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat prevederile C. proc. civ., invocate de recurent.

În acest sens, un argument esenţial este dat de faptul că, atunci când judecă în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, CSM nu este o instanţă de judecată în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci funcţionează ca instanţă extrajudiciară îndeplinind o activitate administrativ-jurisdicţională, fiind, în consecinţă, un organ administrativ-jurisdicţional, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 148 din 16 aprilie 2003 şi nr. 391 din 17 aprilie 2007) şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile nr. 266/2017, pct. 66; Decizia nr. 271/2017, pct. 45; Decizia nr. 293/2017, pct. 19; Decizia nr. 190/2020; Decizia nr. 83/2022).

În cazul hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară, fiind vorba despre un act administrativ-jurisdicţional, iar nu despre o hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., ci normele derogatorii cuprinse în art. 47 alin. (7), art. 62 şi art. 104 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CSM din 2018, conform cărora hotărârile secţiilor prin care se soluţionează acţiunea disciplinară se redactează de Biroul grefa secţiilor […]", în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Completul de 5 judecători, Deciziile nr. 26/2019, nr. 66/2020, nr. 148/2020, nr. 190/2020 şi nr. 83/2022).

Întrucât hotărârea pronunţată de CSM în materie disciplinară este un act administrativ-jurisdicţional, iar nu o hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească, nu pot fi primite susţinerile întemeiate pe jurisprudenţa CEDO referitoare la obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti de către judecătorul care a participat la judecarea cauzei.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea cererilor de recuzare vizând pe judecătorii D., F., G. şi H. şi la participarea judecătorului D. la soluţionarea cererilor de recuzare formulate împotriva sa

Criticile referitoare la participarea judecătorului D. în compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară la soluţionarea cererilor de recuzare care îl vizau, sunt neîntemeiate, întrucât, aşa cum rezultă din cele şapte încheieri din camera de consiliu, judecătorul respectiv nu a făcut parte din compunerea secţiei.

Judecătorii D., F., G. şi H. au făcut parte din compunerea secţiei pentru judecători în materie disciplinară, atunci când a fost pronunţată încheierea din camera de consiliu de la 16 septembrie 2021, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de recuzare formulate de pârâţii B. şi A. împotriva judecătorilor menţionaţi.

Prin încheierea respectivă, cererile de recuzare au fost respinse, ca inadmisibile, considerându-se că demersul pârâţilor, sub pretextul existenţei unei situaţii de incompatibilitate, echivalează cu o cerere de recuzare colectivă şi are drept scop, prin deturnarea dispoziţiilor procedurale de la scopul lor, îndepărtarea de la soluţionarea cauzei a patru dintre membrii secţiei, deşi situaţia invocată vizează şi alţi membri ai secţiei, care nu sunt vizaţi de cererea de recuzare, demers apreciat ca reprezentând un abuz procesual.

Atât compunerea secţiei, cât şi soluţia de inadmisibilitate sunt legale şi temeinice. Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Completului de 5 judecători, evocată anerior, chiar în prezenţa dispoziţiilor art. 49 alin. (7) şi art. 50 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, prevederile C. proc. civ. nu se aplică în mod automat, tale quale, ci numai în măsura în care sunt compatibile cu specificul materiei răspunderii disciplinare reglementate de Legea nr. 317/2004 (Decizia nr. 275/2019, par. 15).

Demersul procesual prin care pârâţii tind să înlăture de la soluţionarea cauzei numai pe patru dintre membrii secţiei, deşi situaţia de incompatibilitate invocată îi viza şi pe alţi membri, reflectă intenţia de selectare a compunerii instanţei disciplinare, prin utilizarea dolosivă a procedurii de recuzare, într-o manieră incongruentă cu scopul respectării principiului imparţialităţii judecătorului şi cu drepturile recunoscute părţilor în acest context.

Susţinerile referitoare la încălcarea art. 14 alin. (5) din C. proc. civ. pentru faptul că secţia nu a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea cererilor de recuzare nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recuzare se soluţionează în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, fiind la aprecierea instanţei dacă este necesară ascultarea acestora. Întrucât cererea de recuzare este soluţionată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, într-o procedură care nu este contradictorie, nu subzistă obligaţia instanţei de a pune în prealabil în discuţia părţilor, atunci când este cazul, inadmisibilitatea cererii de recuzare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea declaraţiei de abţinere formulate de judecător G.

Criticile formulate în recurs cu privire la încheierea din 30 septembrie 2021 nu pot forma obiectul analizei, întrucât soluţia dată cererii de abţinere nu este supusă niciunei căi de atac, aşa cum prevăd expres dispoziţiile art. 53 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţii care nu sunt incompatibile cu procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare reglementată de Legea nr. 317/2004, fiind aplicabile în virtutea art. 49 alin. (7) din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la nemotivarea încheierilor prin care au fost soluţionate cererile de recuzare

Din analiza încheierilor pronunţate în camera de consiliu la termenul din 16 septembrie 2021, se constată că hotărârile respective cuprind, pentru fiecare dintre cererile de recuzare formulate de pârâţi, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi răspund cerinţei prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel că nu pot fi primite criticile formulate în recurs sub acest aspect.

Referitor la criticile vizând respingerea cererii de recuzare a judecătorului D. pentru unirea excepţiilor invocate cu fondul

Faptul că preşedintele secţiei a pus în discuţia părţilor unirea excepţiilor cu fondul reprezintă o respectare a principiului contradictorialităţii şi a obligaţiei de a pune în discuţie toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, în acord cu dispoziţiile art. 14 alin. (5), art. 216 alin. (1) şi art. 224 din C. proc. civ.. Modul în care preşedintele secţiei a condus şedinţa de judecată, în acord cu dispoziţiile procedurale, nu prefigurează, nici la nivel de aparenţă, soluţia împărtăşită de judecător în privinţa excepţiilor şi/sau fondului pentru a fundamenta, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., existenţa unei îndoieli cu privire la imparţialitate subiectivă a judecătorului.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea cererii de amânare formulate de pârâta judecător A. la termenul din 16 septembrie 2021, la limitarea timpului de expunere a concluziilor şi la nerespectarea principiului nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii pentru lipsa dezbaterilor cu privire la latura subiectivă a abaterilor imputate

În şedinţa publică de la 16 septembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în temeiul art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., a limitat în timp intervenţia fiecărei părţi la 10 minute pentru susţinerea excepţiei nulităţii absolute invocate şi la 5 minute pentru expunerea concluziilor orale.

Contrar susţinerilor din recurs, se constată că soluţia dată cererii de amânare formulate de pârâta A., motivată prin faptul că este foarte obosită şi îi este dificil să susţină oral cele 34 de excepţii pe care le-a invocat, dar care nu sunt motivate în scris, nu încalcă dreptul la apărare şi oralitatea dezbaterilor, întrucât, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa disciplinară, excepţiile au fost invocate şi dezvoltate prin înscrisurile depuse la dosar, iar partea are posibilitatea de a-şi susţine oral apărările în condiţiile art. 13 alin. (3) din C. proc. civ.

Măsura dispusă de secţia pentru judecători în materie disciplinară este în acord cu dispoziţiile art. 216 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora:

"Preşedintele poate să limiteze în timp intervenţia fiecărei părţi. În acest caz, el trebuie să pună în vedere părţii, înainte de a-i da cuvântul, timpul pe care îl are la dispoziţie".

Cu respectarea dispoziţiilor citate, preşedintele secţiei pentru judecători în materie disciplinară a comunicat timpul pe care fiecare parte îl are la dispoziţie pentru expunerea concluziilor şi, în plus, a învederat părţilor faptul că va fi amânată pronunţarea pentru a le da posibilitate de a formula concluzii scrise, context în care se reţine că pârâţii au avut posibilitatea reală şi efectivă de exercitare a dreptului la apărare, nefiind identificate îngrădiri sub acest aspect.

Principiile nemijlocirii, oralităţii şi contradictorialităţii, prevăzute de art. 14-16 din C. proc. civ., nu instituie drepturi a căror exercitare, ca întindere, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, este la latitudinea exclusivă a părţilor, instanţa neavând posibilitatea de a limita expunerile exagerate, cum este, în speţă, pretenţia părţii de a i se acorda tot timpul pe care îl consideră necesar, conform propriei aprecieri, pentru motivarea şi susţinerea orală a unui număr mare de excepţii, cu atât mai mult cu cât apărările au fost expuse detaliat în cuprinsul înscrisurilor voluminoase existente la dosar.

Din perspectiva principiilor menţionate, părţilor nu le-a fost îngrădit, de către instanţa disciplinară, dreptul de a expune, în cadrul concluziilor din şedinţa de dezbateri, toate apărările necesare, inclusiv cele referitoare la latura subiectivă a abaterilor disciplinare analizate.

Referitor la criticile vizând respingerea cererii de amânare pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâta C.

Împrejurarea că instanţa disciplinară a respins cererea pârâţilor de amânare pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâta C. nu reflectă o încălcare a principiului contradictorialităţii ori a dreptului la apărare, prin prisma dispoziţiilor indicate în recurs, respectiv art. 13 alin. (1) şi (3) şi art. 14 alin. (2) - (6) din C. proc. civ., art. 49 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 317/2004, art. 59 alin. (1) din Regulamentul CSM din 2018.

Principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare sunt intrinsec legate de poziţia antagonică pe care se situează părţile litigante, în sensul că respectarea celor două imperative presupune, în privinţa fiecărui participant la judecată, posibilitatea de a cunoaşte, de a răspunde şi de a discuta în contradictoriu susţinerile formulate de partea adversă ori de partea aflată pe aceeaşi poziţie procesuală, în măsura în care apărările acesteia pot conduce la o soluţie nefavorabilă.

În cauză, nu sunt constatate nesocotiri ale principiului contradictorialităţii ori ale dreptului la apărare, care să determine nelegalitatea ori netemeinicia încheierii atacate, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de amânare. Se observă că instanţa disciplinară, în mod corect, a reţinut că întâmpinarea formulată de pârâta C. fie cuprinde aspecte comune celor invocate de autorii cererii de amânare - judecătorii A. şi B. - aspecte care sunt în favoarea celor doi pârâţi, fie conţine apărări referitoare la o situaţie particulară - încetarea raporturilor de serviciu prin demisie - motiv pentru care nu se impune amânarea soluţionării acţiunii disciplinare. De altfel, potrivit celor consemnate în cuprinsul încheierii, instanţa disciplinară a adus la cunoştinţa autorilor cererii de amânare motivele pentru care nu se justifică amânarea judecăţii.

Referitor la criticile vizând respingerea cererii de amânare formulate de judecător C. pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale

Art. 13 din C. proc. civ. nu impune instanţei obligaţia de a amâna judecata cauzei ori de câte ori una dintre părţi solicită amânarea judecăţii pentru imposibilitate de prezentare.

În cauză, cererea de amânare a fost respinsă cu respectarea dispoziţiilor art. 222 din C. proc. civ., reţinându-se că anterior a mai fost acordat un termen la solicitarea aceleiaşi părţi pentru lipsă de apărare. Dreptul la apărare, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, în reglementarea art. 6 din Convenţie, presupune ca partea diligentă să efectueze toate demersurile necesare pentru a-şi pregăti şi prezenta în faţa instanţei apărările şi susţinerile fie personal, fie prin reprezentant.

Pentru a asigura părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la apărare, instanţa disciplinară, respingând cererea de amânare, a învederat părţilor că va fi amânată pronunţarea pentru a le oferi părţilor posibilitatea să formuleze concluzii scrise, împrejurare faţă de care nu se poate reţine încălcarea acestui drept.

Referitor la criticile privind soluţia de respingere a cererii de suspendare a judecăţii cauzei disciplinare până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti şi criticile privind exercitarea, cu caracter interimar, a funcţiei de inspector-şef în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 şi, subsecvent, nelegalitatea actelor emise de inspectorul-şef în perioada interimatului

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Instanţa poate suspenda judecata: (...) când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

În exercitarea dreptului de apreciere conferit instanţei prin dispoziţiile citate, întemeiat instanţa disciplinară a reţinut că soluţionarea cauzei disciplinare nu depinde de soluţia ce urmează a fi dată în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.

Atât cu referire la dosarul respectiv, cât şi cu privire la criticile din recurs referitoare la exercitarea, cu caracter interimar, a funcţiei de inspector-şef în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 şi, subsecvent, la nelegalitatea actelor emise de inspectorul-şef în perioada interimatului, Înalta Curte reţine că, în virtutea dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., este obligatorie Decizia nr. 15 din 14 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 mai 2022, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că "Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi".

Referitor la criticile vizând nulitatea hotărârilor recurate sub aspectul expunerii şi analizei apărărilor formulate de pârâţi

Criticile invocate în susţinerea nulităţii hotărârilor recurate pentru faptul că nu ar cuprinde expunerea şi analiza apărărilor formulate de pârâţi prezentate în cuprinsul a peste 140 de pagini sunt nefondate.

Din analiza hotărârilor recurate, se reţine că acestea cuprind motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ca elemente ale silogismului judiciar ce fundamentează soluţiile din dispozitiv. Motivarea hotărârii nu presupune că instanţa este obligată să expună şi să răspundă punctual şi detaliat tuturor susţinerilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplinesc hotărârile atacate, în cuprinsul cărora secţia pentru judecători în materie disciplinară a expus motivele pentru care a admis acţiunea disciplinară şi a respins apărările pârâţilor.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat, totuşi, în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005).

Hotărârile atacate răspund exigenţelor decelate din jurisprudenţa CEDO, în condiţiile în care instanţei disciplinare nu îi revine sarcina exorbitantă de a expune şi de a răspunde în concret şi detaliat fiecărui argument ori fiecărei susţineri invocate în susţinerea aceloraşi motive ale acţiunii disciplinare ori în apărare, cu atât mai mult cu cât, în cauza dedusă judecăţii, apărările pârâţilor au o întindere foarte mare.

În consecinţă, din analiza hotărârilor recurate, se constată că aceasta răspund cerinţelor prevăzute de art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conţinând argumentele de fapt şi de drept detaliate, referitoare la descrierea faptelor analizate şi la încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancţiunilor disciplinare, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâşi, sancţiunile aplicate şi motivele care au stat la baza aplicării acestora, calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată, precum şi instanţa competentă să judece calea de atac.

Referitor la criticile vizând individualizarea sancţiunilor disciplinare

Susţinerile referitoare la faptul că sancţiunile disciplinare nu au fost individualizate pentru fiecare dintre abaterile disciplinare reţinute în sarcina pârâţilor nu pot fi primite, întrucât Legea nr. 317/2004 nu impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru fiecare dintre abaterile în privinţa cărora se constată întrunirea cumulativă a condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare.

Dispoziţiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, a căror încălcare este invocată în recurs, care prevăd că "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia" nu se interpretează în sensul că impun individualizarea şi aplicarea unei sancţiuni pentru fiecare dintre abaterile analizate atunci când se reţine săvârşirea a două sau mai multe abateri.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la opiniile separate

Potrivit art. 401 din C. proc. civ., opinia separată este menţionată în minuta care se întocmeşte ulterior adoptării hotărârii, iar, potrivit art. 426 alin. (2) şi (5) din C. proc. civ., se redactează separat de hotărârea adoptată cu majoritate, astfel că nu este menţionată în dispozitivul hotărârii, ci este ataşată acesteia.

Criticile din recursuri referitoare la faptul că dispozitivul hotărârii pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară nu cuprinde opiniile separate, precum şi criticile referitoare la considerentele opiniei separate a judecătorului U. nu pot fi primite. Raportat la criticile respective, se reţine că, din ansamblul dispoziţiilor C. proc. civ., rezultă că exercitarea căi de atac vizează exclusiv hotărârea prin care se soluţionează cererea supusă judecăţii, iar nu eventualele opinii separate.

Pentru aceste considerente nu pot forma obiectul analizei criticile formulate de recurenţii cu privire la opiniile separate.

În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la presupuse relaţii interpersonale şi acţiuni orientate spre sancţionarea disciplinară a pârâţilor

Alegaţiile din toate cele trei recursuri referitoare la acţiuni, complicităţi, conspiraţii şi afirmaţii prin care diverse persoana din cadrul sistemului judiciar au urmărit şi au acţionat în scopul sancţionării disciplinare a pârâţilor reprezintă afirmaţii şi acuzaţii care fie nu au suport probator, fie reprezintă presupuneri subiective şi care nu pot forma obiectul analizei condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare, în cadrul căreia se examinează fapte concrete, cum sunt cele expuse detaliat în cuprinsul hotărârii instanţei disciplinare, şi se verifică îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004:

"manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu".

Prin hotărârea atacată, s-a reţinut că acţiunile pârâţilor A. şi B., astfel cum sunt descrise în cuprinsul situaţiei de fapt, conturează o conduită profesională abuzivă, reliefată atât de modul în care au înţeles să îşi exercite drepturile şi să şi îndeplinească obligaţiile profesionale, cât şi consecinţele negative ale acestei conduite asupra activităţii la nivelul Tribunalului Călăraşi, care demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale abaterii reglementate de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În privinţa doamnei judecător A., concluzia instanţei disciplinare este susţinută de modul în care pârâta s-a comportat în exercitarea şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu în sensul că, în perioada iulie 2019 - aprilie 2021, cu depăşirea limitelor rezonabile ale dreptului de acces la justiţie şi dreptului la petiţionare consacrate de art. 21 şi art. 57 din Constituţie: (i) a formulat peste 150 de cereri adresate conducerii tribunalului şi altor instituţii ale statului, prin care a solicitat informaţii cu referire la anumite situaţii despre care a auzit că s-au întâmplat şi care nu au legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu; (ii) a cerut explicaţii şi justificări ori puncte de vedere cu privire la presupuse afirmaţii ori acţiuni ale unor terţe persoane, în special ale preşedintelui instanţei sau ale membrilor colegiului de conducere; (iii) a formulat cereri de chemare în judecată cu un conţinut jignitor, înregistrate chiar la Tribunalul Călăraşi, cu intenţia evidentă de a fi cunoscute de către colectivul instanţei.

Din întreaga expunere a situaţiei de fapt, expusă pe larg în hotărârea atacată şi a cărei reluare în cuprinsul prezentelor considerente este superfluă, se reţine că, prin modul în care a înţeles să se comporte în exercitarea şi în legătură cu exercitarea funcţiei de judecător, pârâta a manifestat un comportament abuziv, întrucât, prin cele peste 150 de cereri/petiţii/memorii formulate pe parcursul a aproape 2 ani, a urmărit şicanarea conducerii instanţei şi a anumitor persoane prin: (i) solicitarea de a-i fi comunicate în scris argumentele care au stat la baza adoptării unor acte şi măsuri administrative; (ii) cereri repetate pentru adoptarea de către conducerea instanţei a unor măsuri în considerarea propriilor interpretări personale în privinţa anumitor situaţii particulare; formularea de cereri repetate, uneori identice şi în aceeaşi zi (existând situaţii în care a formulat 2-4 cereri pe zi) cu privire la decizii administrative ale conducerii, în pofida faptului că primise anterior răspuns cu privire la solicitările adresate; (iii) formularea de aprecieri personale cu privire la activitatea conducerii instanţei; (iv) formularea de acuzaţii repetate cu privire la faptul că este supusă unei acţiuni de hărţuire din partea conducerii şi cu privire la o presupusă complicitate între preşedintele instanţei şi alte persoane (procurori) pentru sancţionarea sa disciplinară sau pentru a fi trasă la răspundere penală, acuzaţii concretizate şi în formularea unor plângeri penale, invocate, ulterior, de către pârâtă drept motiv de abţinere în cauze cu care era învestită; (v) afirmarea conduitei de nerespectare a actelor emise de conducerea instanţei; (vi) solicitarea în mod repetitiv de copii ale actelor Colegiului de conducere ori ale actelor emise de preşedintele instanţei; (vii) solicitări adresate conducerii instanţei de comunicare a cererilor pe care chiar pârâta le-a adresat conducerii, precum şi a răspunsurilor comunicate.

Caracterul şicanatoriu al demersurilor pârâtei judecător este reliefat şi de următoarele aspecte: (i) a formulat două cereri înregistrate la Tribunalul Galaţi, prin care a chemat în judecată pe pârâţii R., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, P., preşedinte al Tribunalului Călăraşi, Tribunalul Călăraşi şi Ministerul Justiţiei, solicitând obligarea pârâţilor la plata a 200.000 de euro, respectiv 300.000 de euro, cu titlu de daune morale, iar, ulterior, nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă, cererile fiind anulate; (ii) prin numeroase cereri, pârâta a solicitat să se dispună conservarea înregistrărilor video din dreptul biroului sau efectuarea de verificări de către jandarmi privind accesul persoanelor, invocând drept motive, spre exemplu, faptul că hârtiile nu sunt în ordine sau par mai puţine; (iii) formularea unei cereri de concediu, susţinând că are informaţii că va fi reţinută a doua zi în şedinţa de judecată.

În sensul celor arătate, comportamentul pârâtei, manifestat în mod constant pe parcursul a 2 ani, a avut drept consecinţă supraîncărcarea activităţii instanţei, prin operaţiunile administrative aferente rezolvării solicitărilor adresate de recurenta-pârâtă A., şi crearea unui mediu de lucru tensionat, în condiţiile în care actele şi măsurile adoptate de conducerea instanţei erau supuse permanent criticilor şi acuzaţiilor formulate.

În privinţa domnului judecător B., situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă în hotărârea atacată, reflectă, de asemenea, o atitudine şicanatorie, care se circumscrie laturii obiective a abaterii disciplinare analizate.

Astfel, situaţia de fapt este conturată, sub aspect probator, de existenţa a peste 20 de demersuri efectuate în perioada octombrie 2019 - martie 2021, îndreptate împotriva actelor şi măsurilor adoptate de conducerea instanţei, şi anume: (i) formularea a numeroase cereri prin care se solicita conducerii Tribunalului Călăraşi explicaţii şi efectuarea de verificări de către preşedintele instanţei cu privire la situaţii care excedează desfăşurarea normală a activităţii (monitorizarea personalului, accesul în clădire al persoanelor etc.); (ii) formularea mai multor cereri prin care solicita conducerii instanţei puncte de vedere cu privire la diverse aspecte şi măsuri dispuse; (iii) formularea de cereri de chemare în judecată, ca urmare a nemulţumirii personale cu privire la măsurile dispuse de conducerea instanţei; (iv) formularea de cereri prin care se solicita conducerii instanţei adoptarea de măsuri pentru satisfacerea preferinţelor personale în organizarea activităţii; (v) cereri prin care se solicitau conducerii instanţei explicaţii cu privire la modul de întocmire a actelor; (vi) contestarea ori solicitarea de revocare a numeroase acte ale conducerii instanţei.

În raport cu situaţia de fapt, se constată că instanţa disciplinară a apreciat întemeiat că, prin acţiunile întreprinse, doamna judecător A. şi domnul judecător B. au încălcat îndatorirea ce le revenea potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, în sensul de a se abţine de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. Contrar dispoziţiilor respective, situaţia de fapt dovedită demonstrează că, pe parcursul a 2 ani, judecătorii au avut o conduită şicanatorie faţă de conducerea instanţei, de natură să afecteze grav prestigiul funcţiei de magistrat şi, implicit, al justiţiei, prin faptul că au indus ideea existenţei unor disfuncţionalităţi majore în activitatea instanţei. Sub acest aspect, în deplin acord cu instanţa disciplinară, se reţine că atitudinea pârâţilor reprezintă manifestări de natură a crea în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală şi profesională a persoanelor vizate de criticile şi de acuzaţiile formulate.

Conduita pârâţilor pe o perioadă lungă de timp, constând în formularea unui număr foarte mare de cereri şi de solicitări, repetitive şi şicanatorii, bazate pe percepţii subiective cu privire la managementul instanţei (peste 150 de cereri în cazul doamnei judecător A., respectiv peste 20 de cereri în cazul domnului judecător B.) nu poate fi circumscrisă exercitării dreptului de petiţionare ori de a se adresa justiţiei în condiţii impuse de standardele specifice funcţiei de magistrat. Raportat la aceleaşi standarde, caracterul reprobabil al conduitei imputate nu poate fi înlăturat de existenţa în instanţă a unei atmosfere tensionate, întrucât, inclusiv într-o asemenea ipoteză, magistratului îi este pretinsă o atitudine echilibrată şi constructivă, caracteristică ce nu poate fi atribuită comportamentului pârâţilor.

Contrar susţinerilor din recurs, pârâţilor nu li se impută simpla formulare a unor plângeri prealabile ori acţiuni în contencios administrativ cu privire la anumite acte administrative emise de conducerea instanţei, pentru a se putea reţine atingerea adusă dreptului de a acces la justiţie, prin prisma art. 6 din Convenţie. Sub acest aspect, se cuvine a fi menţionat că dreptul de acces la justiţie nu poate fi privit ca un drept absolut şi nelimitat, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO:

"«Dreptul la instanţă», la fel ca şi dreptul de acces, nu are un caracter absolut: drepturile pot da naştere la limitări, dar nu pot restricţiona accesul liber al unui individ într-un mod sau până la un punct astfel încât dreptul să fie afectat în însăşi esenţa sa [Philis împotriva Greciei (nr. 1), pct. 59; De Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei, pct. 28; Stanev împotriva Bulgariei, pct. 229; Baka împotriva Ungariei, pct. 120; Nait-Liman împotriva Elveţiei, pct. 114). În plus, limitările nu sunt compatibile cu art. 6 § 1 decât dacă urmăresc un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat [Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii împotriva României, pct. 89; Nait-Liman împotriva Elveţiei, pct. 115]".

Astfel, în contextul în care pârâţilor li se impută ansamblul actelor şi faptelor care au conturat o conduită şicanatorie, persistentă în timp, susţinerile din recurs referitoare la legalitatea şi temeinicia demersurilor administrative şi judiciare împotriva actelor şi măsurilor dispuse de conducerea instanţei nu pot primi relevanţa propusă de recurenţi.

Este de observat că, în cadrul prezentei proceduri disciplinare, în conţinutul abaterii disciplinare nu sunt reţinute punctual anumite demersuri administrative ori judiciare ale recurenţilor-pârâţi, ci ansamblul actelor şi faptelor expuse detaliat în situaţia de fapt, precum şi perioada lungă de timp în care actele şi măsurile adoptate la nivelul instanţei au fost supuse în mod constant criticilor şi acuzaţiilor formulate de pârâţi.

Raportat la susţinerile din recurs, cele prin care se invocă legitimitatea demersurilor administrative şi judiciare întreprinse de recurenţii-pârâţi, argumentându-se nelegalitatea şi/sau netemeinicia actelor şi măsurilor conducerii instanţei, este de subliniat faptul că nici instanţa disciplinară şi nici instanţa de judecată nu realizează o analiză a legalităţii şi/sau temeiniciei punctuale a măsurilor administrative şi administrativ-judiciare adoptate de conducerea instanţei referitoare la sesizarea disciplinară împotriva preşedintelui Tribunalului Călăraşi, cu referire la modul de desemnare a judecătorilor din biroul electoral, planificarea de permanenţă, măsurile adoptate în perioada pandemiei, veridicitatea afirmaţiilor formulate cu privire la legalitatea actelor sau faptelor aparţinând altor persoane.

Din această perspectivă, se reţine că situaţiile în care, în mod punctual, demersurile judiciare ale recurenţilor-pârâţi au fost încununate de succes (spre exemplu, sentinţa civilă nr. 687 din 8 decembrie 2021 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost admisă acţiunea în anularea art. 4 alin. (2) şi (3) din Decizia preşedintelui instanţei nr. 16/2020; sentinţa civilă nr. 490 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la acţiunea în anulare, a executării art. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 25/2020 privind planificarea de permanenţă a judecătorilor din cadrul secţiei civile) nu au capacitatea de a răsturna concluzia decelată din ansamblul situaţiei de fapt, în sensul existenţei unei conduite neconforme statutului de magistrat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În acest sens, faptul că recurenţilor-pârâţi A. şi B. nu li se reproşează exercitarea dreptului de petiţionare ori de acces la justiţie este demonstrat de împrejurarea că procedura disciplinară nu a fost declanşată şi împotriva celorlalţi judecători care au participat punctual la unele dintre demersurile efectuate de pârâţii din prezenta cauză.

Încă o dată, se cuvine a fi menţionat că analiza condiţiilor de angajare a răspunderii disciplinare a pârâţilor A. şi B. a vizat conduita persistentă în timp de punere în discuţie a actelor şi a măsurilor adoptate de conducerea instanţei, situaţie care a reprezentat o presiune permanentă asupra activităţii de management, cu consecinţe nefavorabile asupra înfăptuirii actului de justiţie, în componenta sa referitoare la mediul profesional specific unei instanţe de judecată.

Criticile din recurs referitoare la discuţiile din şedinţa Colegiului de conducere la care nu au participat pârâţii B. şi A. nu sunt apte să răstoarne concluzia instanţei disciplinare, în contextul ansamblului actelor şi faptelor avute în vedere în conţinutul laturii obiective a abaterii disciplinare.

Sub aspectul laturii subiective, întemeiat s-a reţinut vinovăţia pârâţilor sub forma intenţiei, care este dovedită şi rezultă din modul în care aceştia au înţeles să se manifeste şi să expună în mod explicit şi persistent propriile nemulţumiri faţă de deciziile adoptate de conducerea instanţei, formulând un număr impresionant de cereri adresate conducerii Tribunalului Călăraşi, cereri care, în unele cazuri, au fost reiterate în mod excesiv de către doamna judecător A., precum şi de către domnul judecător B. cu referire particulară la planificarea de permanenţă. Toate acestea conduc, fără echivoc, la concluzia că atitudinea psihică a pârâţilor faţă de acţiunile lor a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor lor pe care, chiar dacă nu le-au urmărit, au acceptat producerea lor.

Este de observat că, prin apărările formulate, recurenţii A. şi B. tind să minimizeze amploarea demersurilor şicanatorii pe care le-au efectuat, pe fondul unor nemulţumiri personale cu privire la activitatea conducerii instanţei, şi să confere acestora legitimitate, legalitate şi temeinicie, prin invocarea celor două hotărâri judecătoreşti (Sentinţa civilă nr. 687 din 8 decembrie 2021 a Tribunalului Galaţi, prin care a fost admisă acţiunea în anularea art. 4 alin. (2) şi (3) din Decizia preşedintelui instanţei nr. 16/2020; sentinţa civilă nr. 490 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la acţiunea în anularea actului, a executării art. 1 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 25/2020 privind planificarea de permanenţă a judecătorilor din cadrul secţiei civile) prin care instanţele judecătoreşti au admis acţiunile în justiţie pe care le-au formulat.

Existenţa a două soluţii favorabile ale instanţei de judecată cu privire la demersurile pârâţilor nu are potenţialul de a răsturna concluzia instanţei disciplinare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, în sensul celor reţinute anterior în contextul conduitei şicanatorii persistente pe care pârâţii au manifestat-o în exercitarea şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu faţă de actele şi măsurile adoptate de conducerea instanţei, respectiv preşedintele tribunalului şi colegiul de conducere al instanţei.

Pentru toate considerentele arătate, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că faptele imputate pârâţilor A. şi B. reprezintă manifestări care aduc atingere probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei - în componenta referitoare la obligaţia impusă judecătorilor de a adopta o conduită profesională echilibrată şi constructivă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, incongruentă cu manifestări şicanatorii persistente orientate împotriva conducerii instanţei - fiind întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004:

"încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii".

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că pârâta A. a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, pe procurorul R., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, pe judecător P., preşedintele Tribunalului Călăraşi, şi Tribunalul Călăraşi, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 200.000 de euro, cu titlu de despăgubiri morale, în cuprinsul cererii fiind formulate acuzaţii cu privire la cele două persoane. Totodată, s-a reţinut că pe rolul Tribunalului Călăraşi a mai fost înregistrat un dosar, în care doamna judecător A. avea calitatea de reclamantă.

Prin acţiunea disciplinară, doamnei judecător A. i se impută nerespectarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

În acord cu soluţia şi considerentele din hotărârea atacată, se reţine că dispoziţiile citate reglementează un caz de competenţă în funcţie de persoana reclamantului, iar nu o interdicţie impusă magistraţilor în sensul art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004:

"atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".

Săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 a fost reţinută în sarcina doamnei judecător A., domnului judecător B. şi doamnei judecător C. cu referire la modul în care au înţeles să se manifeste în perioada 2019-2021, sub aspectul limbajului folosit în cuprinsul cererilor adresate conducerii Tribunalului Călăraşi şi altor instituţii ale statului, cât şi în cadrul şedinţelor de colegiu, reţinându-se, în esenţă, că manifestările analizate se circumscriu unei atitudini nedemne, prin formularea de aprecieri neconforme poziţiei deţinute, aceea de magistrat.

Sub aspectul laturii obiective, au fost avute în vedere elementele situaţiei de fapt expuse în analiza abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, precum şi comportamentul magistraţilor în cadrul şedinţelor Colegiului de conducere.

În ceea ce o priveşte pe doamna judecător A., situaţia de fapt expusă detaliat în cuprinsul hotărârii disciplinare şi confirmată prin mijloace de probă pertinente şi concludente, relevă existenţa următoarelor manifestări: acuzarea preşedintelui instanţei, în şedinţe ale Colegiului de conducere, de hărţuire, deformarea realităţii, comportament abuziv, complicitate pentru sancţionarea sa disciplinară; afirmaţii denigratoare cu privire la procurori, avocaţi, organe de urmărire penală, formulate în cuprinsul cererilor adresate conducerii instanţei, cu susţineri în sensul că este urmărită nelegal, se urmăreşte arestarea şi sancţionarea sa disciplinară ori sesizarea comisiei medicale, procurorii folosesc înregistrări trucate, implantează probe incriminatorii, falsifică probe, îi urmăresc nelegal telefoanele, monitorizează camerele instalate în locuinţa sa; formularea de plângeri penale împotriva preşedintelui instanţei, a unor judecători, procurori şi avocaţi, acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Referitor la doamna judecător C., instanţa disciplinară a reţinut o atitudine nedemnă faţă de preşedintele Tribunalului Călăraşi, conturată de următoarele aspecte: formularea a două cereri de chemare în judecată, prin care solicită obligarea conducerii instanţei la plata de daune morale pentru afirmaţii mincinoase, respectiv pentru disconfortul fizic şi psihic prin suprimarea nelegală a dreptului la repaus şi a liberei circulaţii în perioada vacanţei judecătoreşti; formularea de cereri adresate colegiului de conducere, prin care invocă o situaţie privilegiată a preşedintelui instanţei în ceea ce priveşte planificarea în şedinţele de judecată; exprimarea unor aprecieri cu privire la preşedintele instanţei, în sensul că ar fi manifestat hărţuire la locul de muncă, ar fi avut o atitudine agresivă, ar fi condus în mod nelegal o şedinţă a adunării generale a judecătorilor, a prezentat Consiliului Superior al Magistraturii o hotărâre a colegiului trunchiată şi redactată de aşa manieră pentru a fi în concordanţă cu scopurile sale, prezentând o situaţie denaturată; formularea de afirmaţii în sensul că preşedintele secţiei I civile este familiarizat cu activităţi de hărţuire; intervenţii în şedinţe ale Colegiului de conducere, care au perturbat buna desfăşurare a lucrărilor.

Cu privire la domnul judecător B., s-a reţinut atitudinea neconformă standardelor de conduită impuse judecătorilor, atitudine care s-a manifestat atât faţă de persoanele care exercitau funcţii de conducere la nivelul Tribunalului Călăraşi, cât şi faţă de ceilalţi colegi judecători, conturate de următoarele aspecte: formularea de cereri adresate conducerii instanţei, prin care preşedintele instanţei este criticat pentru modul de conducere a şedinţelor de judecată şi este acuzat că a prezentat Consiliului Superior al Magistraturii o hotărâre a colegiului trunchiată şi redactată de aşa manieră pentru a fi în concordanţă cu scopurile sale, prezentând o situaţie denaturată; formularea mai multor cereri, prin care a solicitat punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti, somând practic pe un ton autoritar şi ultimativ conducerea instanţei să ia măsuri; formularea de solicitări adresate conducerii instanţei, prin care a cerut explicaţii cu privire la modul de întocmire a actelor şi prin care a contestat numeroase acte ale organelor de conducere; conduita din şedinţele Colegiului de conducere caracterizată drept şicanatorie şi conflictuală, cu privire la aspecte ce nu făceau obiectul dezbaterilor, ori exprimarea unor suspiciuni cu privire la legalitatea desemnării membrilor Colegiului; formularea unei cereri de chemare în judecată a preşedintelui instanţei, prin care a solicitat executarea sentinţei civile nr. 490/2020, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. x/2020.

Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază că elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 sunt îndeplinite cumulativ numai în privinţa doamnei judecător A., iar nu şi în privinţa faptelor imputate domnului judecător B. şi doamnei judecător C.

Referitor la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, s-a reţinut că, din interpretarea literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 4 şi art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 şi art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraţilor, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligaţiei de a avea o comportare corectă, demnă şi rezervată, de natură a menţine neştirbit prestigiul justiţiei, responsabilitatea în menţinerea imaginii justiţiei şi a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională.

Cu titlu prealabil, se constată că întreaga situaţie de fapt reflectă existenţa unei situaţii tensionate între magistraţii cercetaţi disciplinar şi conducerea Tribunalului Călăraşi, care s-a întins pe o perioadă îndelungată de timp, pe parcursul căreia magistraţii şi-au exprimat nemulţumirea prin critici şi acuzaţii materializate sub forma unor cereri adresate conducerii, manifestări verbale exprimate în şedinţe ale Colegiului de conducere ori ale adunării generale a judecătorilor sau în cuprinsul unor acţiuni în justiţie. Chiar şi în contextul atmosferei tensionate, intră sub incidenţa răspunderii disciplinare numai acele manifestări care depăşesc o anumită intensitate şi se îndepărtează în mod semnificativ de la standardele de comportament pretinse magistratului.

Faptele imputate domnului judecător B. şi doamnei judecător C. reflectă nemulţumiri cu privire la măsurile adoptate de conducerea instanţei, însă nu prezintă un nivel de intensitate şi o îndepărtare de la standardele de comportament care să justifice calificarea lor ca atitudini nedemne, în sensul art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În privinţa doamnei judecător A., sub aspectul laturii obiective, situaţia de fapt expusă reliefează o atitudine agresivă şi şicanatorie atât faţă de conducerea şi persoane din cadrul instanţei, cât şi faţă de alte persoane din sistemul judiciar, concretizată în numeroase acţiuni atât în cadrul instanţei, cât şi în afara instituţiei - plângeri penale, sesizări adresate Inspecţiei Judiciare - prin care sunt formulate critici şi acuzaţii grave, pe baza unor interpretări şi supoziţii subiective fără suport factual.

În acord cu instanţa disciplinară, se reţine că situaţia de fapt reflectă un ansamblu de conduite ale doamnei judecător A., caracterizate de critici constante şi acuzaţii, bazate pe evaluări subiective, referitoare la complicitate, hărţuire ori lipsă de profesionalism îndreptate împotriva conducerii instanţei şi împotriva unor procurori sau avocaţi, în scopul denigrării şi discreditării, atitudini şi comportamente care depăşesc limitele de manifestare impuse unui magistrat, ceea ce este de natură să contureze o atitudine nedemnă în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Din perspectiva laturii subiective, situaţia de fapt reflectă vinovăţia recurentei-pârâte A. sub forma intenţiei, atitudine psihică reflectată de acţiunile persistente în timp, caracterizate prin critici şi acuzaţii directe aduse preşedintelui instanţei, preşedintelui secţiei I civile şi altor persoane implicate în actul de justiţie (procurori, avocaţi), în scopul de a crea o percepţie negativă cu privire la persoanele vizate.

În concluzie, prin amploarea lor numerică şi persistenţa în timp, prin virulenţa limbajului folosit şi gravitatea acuzaţiilor exprimate, manifestările recurentei-pârâte A. depăşesc în mod incontestabil limita unei conduite rezonabile, echilibrate, responsabile, pretinse unui magistrat, fiind îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare analizate.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004:

"nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legate privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor".

Din perspectiva acestei abateri disciplinare, este analizată conduita pârâţilor judecători A. şi B. conturată de circumstanţele de fapt prezentate în continuare.

În sarcina doamnei judecător A., se reţin ca fiind dovedite următoarele fapte: (i) în şedinţa din 18 decembrie 2019, a invocat din oficiu şi a admis excepţia nelegalei constituiri a completului, constatând nulitatea absolută a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019, motiv pentru care, în 9 dosare, a acordate termene de judecată la 12 februarie 2020 şi, ulterior, la 26 februarie 2020; şi alte 13 dosare din aceeaşi şedinţă au fost amânate, pentru acelaşi motiv, la 29 ianuarie 2020, respectiv 5, 19 şi 26 februarie 2020. (ii) a formulat în mod repetat şi nejustificat cereri de abţinere care au avut ca efect tergiversarea judecăţii, după cum urmează: a) în şedinţa din 11 noiembrie 2020, a formulat oral cerere de abţinere într-un dosar şi a acordat termen la 9 decembrie 2020; prin încheierea din 12 noiembrie 2020, cererea de abţinere a fost respinsă, reţinându-se că nu au fost depuse motivele declaraţiei de abţinere;

b) la 9 decembrie 2020, a formulat din nou cerere de abţinere, fiind acordat termen la 17 februarie 2021; la 28 ianuarie 2021, a fost amânată soluţionarea cererii, deoarece pârâta nu depusese acte, iar, la 17 februarie 2021, pentru a fi soluţionate cererile de abţinere a fost acordat termen la 7 aprilie 2021; prin încheierea din 24 februarie 2021, a fost respinsă cererea de abţinere formulată de pârâtă, deoarece alegaţiile nu sunt susţinute de nicio probă. c) într-o altă cauză, a formulat declaraţie de abţinere la 11 noiembrie 2020, dar nu a depus motivele declaraţiei de abţinere, astfel că cererea a fost respinsă; la termenul din 9 decembrie 2020, a formulat cerere de abţinere şi a precizat că va depune motivele în scris, fiind acordat termen la 17 februarie 2021; la 28 ianuarie 2021, a fost acordat un alt termen pentru judecarea cererii de abţinere, însă, la 8 februarie 2021, a fost acordat termen la 24 februarie 2021, deoarece a fost formulată cerere de abţinere de către doamna judecător C.; ulterior, pentru că nu a fost soluţionată cererea de abţinere a pârâtei A., a fost acordat termen la 7 aprilie 2021; prin încheierea din 24 februarie 2021 a fost respinsă cererea de abţinere, cu motivarea că alegaţiile judecătorului nu sunt susţinute de nicio probă; d) în alte 3 dosare, a formulat cereri de abţinere, în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., întrucât a formulat plângere penală împotriva unora dintre avocaţii din cauzele respective, fiind acordate termene de judecată pentru soluţionarea declaraţiilor de abţinere; e) în 2 dosare de la şedinţele din 18 şi 25 noiembrie 2020, a formulat cerere de abţinere, fără a indica la termen cazul de incompatibilitate şi a acordat termen de judecată peste mai mult de două luni, respectiv la 3 februarie 2021;

în alte 15 dosare a fost acordat termen de câteva luni, în perioada februarie- martie 2021, pentru soluţionarea cererilor de abţinere formulate; soluţionarea cererilor de abţinere a fost temporizată de comportamentul pârâtei care, în unele situaţii, fie nu a invocat motivele de incompatibilitate, fie nu a depus înscrisuri pentru dovedirea situaţiei invocate. (iii) a preschimbat termene de judecată, cu încălcarea art. 230 din C. proc. civ., fără a exista motive temeinice; astfel, în şedinţa din 19 noiembrie 2020, a participat la judecarea unei cauze, dispunând preschimbarea termenului de judecată, iar, la 24 noiembrie 2020, a dispus amânarea cauzei;

într-o altă cauză, la termenul din 19 noiembrie 2020, a preschimbat termenul de judecată, din motive administrative, la 3 martie 2021.

În sarcina domnului judecător B., se reţin ca fiind probate următoarele fapte: (i) în şedinţa din 3 noiembrie 2020, în 2 dosare, membrii completului de judecată - judecătorii B. şi N. - au formulat declaraţii de abţinere, însă numai de la soluţionarea excepţia nelegalei compuneri a completului, excepţie invocată din oficiu, motivat de necomunicarea integrală a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 29/2020 şi de sentinţa civilă nr. 490/2020 a Tribunalului Galaţi; pentru soluţionarea cererilor de abţinere, judecata cauzei a fost amânată la 24.11.2020, respectiv la 17.11.2020; la 10.11.2020, au fost respinse cererile de abţinere; (ii) situaţii similare au fost identificate şi în alte 46 de dosare; (iii) la termenul din 10 noiembrie 2021, în mai multe cauze, domnul judecător B. a invocat excepţia de nelegalitate a unei hotărâri a Colegiului de conducere, excepţia nelegalei constituiri a completului de judecată şi a formulat cereri de abţinere de la soluţionarea acestor excepţii; pentru soluţionarea cererilor de abţinere, judecata cauzei a fost amânată la 8 decembrie 2020; la termenul din 23 noiembrie 2020, declaraţia de abţinere a fost respinsă, ca lipsită de interes; (iv) domnul judecător a formulat cereri similare şi în alte 13 dosare.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 presupune, sub aspectul elementului material al laturii obiective, nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, urmarea imediată a faptei constând în temporizarea nejustificată a procedurii judiciare, iar sub aspectul laturii subiective, abaterea poate fi săvârşită atât cu intenţie, directă sau indirectă, cât şi din culpă.

În circumstanţele de fapt expuse, se reţine că pârâta A. a formulat în mod repetat cereri de abţinere, uneori succesiv în acelaşi dosar, fie fără să depună motivele sau înscrisurile care susţin declaraţia, fie fără să indice motivul de incompatibilitate, ceea ce a determinat amânarea soluţionării cererilor de abţinere de 2 sau chiar de 3 ori, iar în final, cererile au fost respinse pentru lipsurile menţionate. Modalitatea în care pârâta a înţeles să formuleze în mod repetat cereri de abţinere, nemotivate sau nesusţinute de probe, îi este imputabilă şi reflectă, din perspectiva atitudinii psihice, vinovăţia sub forma intenţiei indirecte, întrucât judecătorul a avut reprezentarea că fapta sa va avea ca rezultat tergiversarea soluţionării cauzelor, dar, cu toate că nu a urmărit producerea acestui rezultat, a acceptat posibilitatea ca el să se producă, prin formularea în mod repetat a unor astfel de cereri informe sau vădit nefondate.

Caracterul imputabil al faptei este conturat de faptul că acţiunile pârâtei judecător nu au respectat cerinţele procedurale minime, nefiind motivate, întemeiate în drept sau susţinute de înscrisuri care să probeze motivele invocate, astfel că maniera în care a înţeles să acţioneze a avut ca unic rezultat tergiversarea soluţionării cauzelor respective, iar nu supunerea spre soluţionare a unor reale situaţii de incompatibilitate. Astfel, conduita repetitivă a pârâtei judecător de a formula cereri de abţinere cu nerespectarea exigenţelor procedurale a avut drept urmare imediată tergiversarea soluţionării cauzelor.

În consecinţă, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că fapta imputată pârâtei judecător A. întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Faptele imputate pârâtei A. constând în invocarea, în mai multe dosare, a excepţiei nelegalei constituiri a completului de judecată, respectiv preschimbarea termenelor de judecată din motive administrative, deşi repetitive şi având ca rezultat amânarea judecăţii, nu îmbracă forma abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, întrucât preschimbarea termenului de judecată din motive administrative nu este exclusă din câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 230 din C. proc. civ., iar dispunerea acestei măsuri în cazul a 2 dosare nu poate fi calificată drept o acţiune repetitivă, în sensul abaterii disciplinare analizate.

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul judecător B., se reţine că magistratul a formulat cereri de abţinere în mai multe dosare, cu respectarea dispoziţiilor procedurale, în raport cu motive considerate, în opinia sa argumentată, că reprezintă situaţii de incompatibilitate, astfel că, deşi incidentele respective au avut drept consecinţă amânarea judecării cauzelor respective, nu se poate reţine caracterul imputabil al demersurilor efectuate de magistrat în limitele cadrului procedural, motiv pentru care nu se poate reţine existenţa laturii obiective a abaterii reglementate de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004:

"nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii".

Din perspectiva tezei normative de la art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004, judecătorilor A. şi B. li se impută faptul că, în mai multe dosare, au participat în mod succesiv, la diferite termene de judecată, în compunerea completului. În hotărârea atacată, s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. sunt aplicabile numai în cazul completelor colegiale, nefiind incidente în situaţia în care, pe durata soluţionării unei cauze, în compunerea completului participă succesiv judecătorii menţionaţi în ipoteza normei juridice.

Susţinerile recurentei Inspecţia Judiciară, în sensul că situaţia de incompatibilitate imputată este cea prevăzută de art. 105 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, iar nu cea prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., nu pot fi primite.

Este adevărat că art. 105 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 prevede că "Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate de judecător sau procuror: (...) dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei".

Însă, art. 105 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 prevede că dispoziţiile alin. (1) al articolului se completează cu prevederile C. proc. civ. referitoare la incompatibilităţi, abţinere şi recuzare.

Astfel, prevederile art. 105 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 se completează cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., care reglementează situaţia de incompatibilitate constând în participarea soţilor în compunerea aceluiaşi complet de judecată colegial, ipoteză care nu se constată în situaţia de fapt analizată, întrucât judecătorii A. şi B. au participat în aceeaşi cauză, la termene diferite, în conformitate cu planificarea în şedinţele de judecată şi măsurile administrativ-judiciare dispuse în cauzele respective.

Pentru aceste considerente, va fi respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

Subsumat abaterii reglementate de art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004, judecătorilor A. şi B. li se impută formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, având ca efect tergiversarea judecăţii, situaţia de fapt fiind cea expusă în analiza abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care este redundantă reluarea prezentării în această parte a hotărârii.

Pentru a se reţine săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004 este necesar să se constate că, în aceeaşi cauză, judecătorul a formulat cereri de abţinere în mod repetat şi în mod nejustificat, iar cererile de abţinere astfel formulate au avut ca efect tergiversarea judecăţii.

Pentru a se reţine întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, în hotărârea atacată s-a argumentat că judecătorii au folosit în mod abuziv instituţia abţinerii, formulând cereri de abţinere în mod repetat şi nejustificat, pentru aceleaşi motive, ceea ce a adus atingere administrării actului de justiţie şi a avut ca urmare imediată amânarea judecăţii în mod nejustificat, cu încălcarea dreptului părţilor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, cu încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie.

Contrar celor reţinute în hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât cererile de abţinere formulate de judecători nu au fost formulate în aceeaşi cauză, ci în cauze diferite, cu excepţia a două cauze în care judecător A. a formulat două cereri de abţinere succesive, împrejurare care, însă, nu poate fi calificată drept "repetitivitate", noţiune care, în sensul art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se apreciază că presupune o frecvenţă mai mare decât cea imputată în condiţiile expuse.

În contextul în care cererile de abţinere, chiar dacă au fost întemeiate pe aceleaşi motive şi au primit soluţii de respingere, au fost formulate în cauze diferite, iar nu în mod repetat în aceeaşi cauză, nu se poate reţine condiţionarea prevăzută expres de textul de lege, în sensul ca cererile să fi fost formulate în aceeaşi cauză, în mod repetat.

Pentru aceste considerente, sunt fondate criticile formulate de judecătorii A. şi B. cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004:

"nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

Sub aspectul situaţiei de fapt, pentru aspectele detaliate în cuprinsul hotărârii instanţei disciplinare, a căror reluare exhaustivă în cuprinsul prezentelor considerente are caracter superfluu, pârâţilor li se impută următoarele fapte: (i) au formulat, alături de alţi judecători, contestaţii împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019 şi nr. 17/2019 privind compunerea completurilor, planificarea şedinţelor de judecată şi planificarea de permanenţă: (ii) în 12 dosare, judecătoarele A. şi C. au invocat din oficiu şi au admis excepţia nelegalei compuneri a completului, constatând că Hotărârea Colegiului de conducere nr. 16/2019 este lovită de nulitate; (iii) judecător A., invocând acţiunea de hărţuire la care este supusă de conducerea instanţei, a solicitat să se ia act de faptul că nu îşi exprimă acordul ca, în cursul anului 2020, să fie desemnată judecător delegat cu formarea profesională continuă descentralizată a judecătorilor şi nici judecător desemnat cu aplicarea apostilei;

întrucât, prin Decizia preşedintelui instanţei nr. 2/2020, a fost desemnată judecător delegat cu formarea continuă descentralizată şi judecător cu atribuţii privind activitatea de executare în materia contenciosului administrativ şi fiscal, doamna judecător a formulat cerere de revocare parţială a deciziei; (iv) la 09.03.2020, judecătorii A. şi B., împreună cu alţi 3 judecători, au formulat cerere de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 3/2020 referitoare la stabilirea unor judecători de rezervă pentru soluţionarea cauzelor penale pentru anul 2020, susţinând că hotărârea în cauză nu a fost motivată şi nu cunosc argumentele în fapt şi în drept care au stat la baza adoptării acesteia; (v) la 07.04.2020, judecătorii A.

şi B. au formulat cerere prin care exprimă rezerve cu privire la Decizia preşedintelui instanţei nr. 16/2020 referitoare la modalitatea de folosire a legitimaţiilor de serviciu pe durata restricţiilor de circulaţie impuse de starea de urgenţă; (vi) la 18.05.2020, judecător A. a solicitat revocarea Ordinului preşedintelui instanţei nr. 9/2020, susţinând că preşedintele nu are competenţa să ia măsuri referitoare la prevenirea infecţiei cu coronavirus; (vii) la 28.05.2020, judecătorii A. şi C. au solicitat Colegiului de conducere să revină asupra măsurilor din 26 mai 2020 de respingere a sesizărilor prin care şi-au exprimat dezacordul de a face parte din completele colegiale de apel şi recurs; cererea a fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 15/2020; (viii) la 22.06.2020, judecătorii B., A., N. şi C. au formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului preşedintelui instanţei nr. 9/2020, în ceea ce priveşte măsurile pentru prevenirea infecţiei cu coronavirus; (ix) la 17.07.2020, judecător A. a solicitat revocarea pct. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 15/2020, prin care a fost respinsă cererea formulată împreună cu judecător C. la 28.05.2020; cererea a fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 22/2020; (x) la 31.08.2020, judecător B. a formulat cerere de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 21/2020 în ceea ce priveşte desemnarea sa ca judecător de permanenţă în ziua de marţi, în perioada 1-11 septembrie 2020; cererea a fost respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 22/2020; (xi) la 29.09.2020, judecătorii A.

şi B. au solicitat să se ia act de faptul că nu sunt de acord cu planificarea de permanenţă; (xii) la 01.10.2020, judecătorii A., B. şi C. au solicitat revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 25/2020, în ceea ce priveşte desemnarea lor ca permanenţe în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2020; prin cererea înregistrată la 07.10.2020 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanţii B., A. şi C. au solicitat suspendarea prevederilor art. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 25/2020 privind planificarea de permanenţă în perioada 1 octombrie 2020 - 31 decembrie 2020; prin sentinţa nr. 490/26.10.2020, Tribunalul Galaţi a dispus suspendarea executării art. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 25/2020, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la acţiunea în anulare; ca urmare a dispunerii măsurii de suspendare a executării, Colegiul de conducere a adoptat alte programări de permanenţă, încercând excluderea celor trei judecători din planificare în zilele în care aveau şi propriile şedinţe de judecată, fapt ce a generat ulterior nemulţumiri ale celorlalţi judecători, pe fondul reducerii permanente a numărului de judecători din instanţă; (xiii) la 27.10.2020, s-a discutat solicitarea preşedintelui secţiei civile privind modificarea planificării de permanenţă, având în vedere sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi; (xiv) la 29.10.2020, judecătorii A., B.

şi C., împreună cu alţi 4 judecători, au solicitat Colegiului de conducere desfiinţarea unor completuri, ca preşedintele instanţei să participe în compunerea completurilor, schimbarea zilei de şedinţă a tuturor completurilor şi a zilelor de şedinţă ale judecătorului B., blocarea şi desfiinţarea unor completuri; (xv) la 02.11.2020, Colegiul de conducere a aprobat modificarea planificării de permanenţă la secţia civilă pentru perioada 3-26 noiembrie 2020, având în vedere sentinţa nr. 490/2020 a Tribunalului Galaţi; (xvi) în şedinţele de judecată din 3 şi 10 noiembrie 2020, judecător B. a invocat, din oficiu, excepţia nelegalei compuneri a completului, arătând că există serioase suspiciuni privind legalitatea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 29/2020, invocând sentinţa civilă nr. 490/2020 a Tribunalului Galaţi, şi a formulat declaraţii de abţinere, întrucât şi-a spus părerea cu privire la acest aspect; pârâtul judecător a procedat în această manieră în 59 de dosare; (xvii) la 04.12.2020, judecătorii A., B.

şi C. şi judecător N. au formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 22/2020, prin care a fost avizată favorabil cererea domnului V. de reîncadrare în funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi; (xviii) la 04.12.2020, judecătorii A., B. şi C. şi judecător N. au formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 31/2020 şi au solicitat revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 22/2020; (xix) la 30 şi 31.12.2020, judecătorii A. şi B. au formulat cerere de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 34/2020, cereri respinse prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 1/2021; (xx) la 05.01.2021, judecătorii A., B.

şi C., precum şi judecător N. au solicitat revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 33/2020 referitoare la stabilirea completurilor de judecată ale secţiei civile pe anul 2021, susţinând că nu este semnată de toţi membrii Colegiului, nu este motivată şi nu a fost întocmit proces-verbal al şedinţei; (xxi) la 11.01.2021, judecător A. a solicitat revocarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 34/2020, iar, prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 3/2021, s-a luat act de renunţarea la cerere; (xxii) la 19.01.2021, judecător A. a formulat cerere adresată Colegiului de conducere şi preşedintelui secţiei civile, prin care arată că nu este de acord cu propunerea de planificare de permanenţă pentru luna februarie 2021; (xxiii) la 21.01.2021, judecător A. a solicitat modificarea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 4/2021, cerere respinsă prin Hotărârea nr. 13/2021; (xxiv) la 11.03.2021, judecător A. a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii Colegiului de conducere nr. 11/2021, respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 13/2021; (xxv) la 26.03.2021, judecător B. a formulat cerere de revocare a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 11/2021, respinsă prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 17/09.04.2021; (xxvi) la 24.07.2020, judecător C. a contestat modul de planificare a concediilor de odihnă şi a altor aspecte care reies din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 15/2020; (xxvii) în 12 cauze, la termenul de judecată din 9 septembrie 2020, completul compus din judecător A.

şi judecător C. a acordat termen pentru constituirea legală a completului de judecată, precizând că, prin încheierea din 18 decembrie 2019, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Colegiului de conducere nr. 16/2019; (xxviii) la termenul de judecată din 13.10.2020, în mai multe cauze, judecător C. a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, aducând în discuţie conţinutul unei hotărâri de colegiu care stabilea modalitatea de compunere a completurilor de judecata, planificarea de permanenţă, menţinerea activă a unor completuri, şi a amânat cauza pentru a fi soluţionată excepţia nelegalei compuneri a completului, la termenul respectiv membrii completului de judecată abţinându-se de la soluţionarea cauzei.

Judecătorul a procedat similar în alte 11 dosare; (xxix) în şedinţele din 8 şi 10 februarie 2021, judecător C. a formulat în toate cele 26 dosare aflate pe rol, cereri de abţinere, motivată de refuzul Colegiului de Conducere de a-i soluţiona cererea de înlocuire din şedinţele de judecată, ca urmare a faptului că a înaintat cererea de eliberare din funcţie prin demisie.

Din analiza dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, rezultă că, pentru existenţa abaterii disciplinare, sunt necesare următoarele condiţii: existenţa unor dispoziţii ori decizii cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei ori existenţa unor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente; o acţiune/inacţiune de nerespectare a dispoziţiilor/deciziilor/obligaţiilor menţionate; caracterul nejustificat al nerespectării.

Realizând propria apreciere asupra probatoriului administrat, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute prin hotărârea instanţei disciplinare, că situaţia de fapt expusă reflectă conduita persistentă a judecătorilor A., B. şi C. de opoziţie manifestă faţă de măsurile dispuse de Colegiul de conducere al instanţei, cu privire la compunerea completurilor de judecată, planificarea şedinţelor de judecată planificarea de permanenţă şi alte măsuri administrative.

Potrivit situaţiei de fapt, în cauza dedusă judecăţii, în sensul dispoziţiilor art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, dispoziţiile cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sunt reprezentate de hotărârile Colegiului de conducere prin care au fost stabilite compunerea completurilor, planificarea judecătorilor în şedinţele de judecată, planificarea de permanenţă a judecătorilor şi măsuri administrative dispuse de conducerea instanţei.

Sub aspectul laturii obiective, conduita de nerespectare a obligaţiilor dispuse prin acte administrative emise de conducerea instanţei este reliefată de faptul că judecătorii A., B. şi C. au invocat, în şedinţele publice de judecată, excepţia nelegalei constituiri a completului şi/sau au formulat declaraţii de abţinere, invocând nelegalitatea hotărârilor Colegiului de conducere, iar în unele cazuri, au constatat în mod direct în dosarele primite spre soluţionare, nulitatea hotărârilor Colegiului de conducere, în scopul de a eluda îndeplinirea obligaţiilor ce le reveneau în baza actelor emise de organismul colectiv de conducere a instanţei.

În privinţa pârâtului judecător B., nerespectarea actelor administrative adoptate de Colegiul de conducere constă în faptul că, în şedinţele de judecată din 3 şi 10 noiembrie 2020, a pus în discuţie legalitatea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 29/2020, după care a formulat cereri de abţine, invocând sentinţa nr. 480/2020 a Tribunalului Galaţi, prin care se dispusese suspendarea unei alte hotărâri a Colegiului de conducere, fiind acordate în cauzele respective termene de judecată succesive pentru discutarea acestor incidente procedurale.

Prin invocarea din oficiu, în dosarele primite spre soluţionare, urmată de admiterea excepţiei de nelegalitate a hotărârii Colegiului de conducere, prin care fusese stabilită compunerea completurilor şi planificarea şedinţelor de judecată şi de permanenţă, pârâtele A. şi C. au devenit judecătorul propriei cauze, cu încălcarea principiului nemo debet esse iudex in causa sua. Sub acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a reţinut:

"trebuie evitate situaţiile în care o persoană să devină judecătorul propriei cauze - Nemo debet esse iudex in causa sua, principiu reflectat în dreptul anglo-saxon încă din 1610 [a se vedea Cauza Dr. Bonham, 1610, Court of Common Pleas, Anglia]" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 417/2019, par. 107). Astfel, raportat la propriile nemulţumiri faţă de actele adoptate de colegiul de conducere, la adăpostul utilizării unor instrumente procedurale, pârâtele judecător fie au constatat că este lovită de nulitate hotărârea Colegiului de conducere prin care era stabilită în sarcina lor obligaţia de a participa în compunerea completului de judecată, conform planificării în şedinţele de judecată, fie au refuzat să judece cauza la termenul fixat, prin formularea declaraţiilor de abţinere. Astfel, au fost eludate dispoziţiile care reglementează procedura de atacare în justiţie, în faţa instanţei de contencios administrativ, a actelor Colegiului de conducere.

În acelaşi sens, conduita de nerespectare a actelor administrative emise de conducerea instanţei este reliefată şi de faptul că, ulterior pronunţării sentinţei nr. 490/2020 a Tribunalului Galaţi, prin care s-a dispus suspendarea executării art. 1 din Hotărârea Colegiului de conducere nr. 25/2020, motivat, printre altele, de faptul că această hotărâre nu era semnată de membrii Colegiului de conducere, ci numai de preşedintele colegiului, pârâtul judecător B. a invocat acest motiv de nelegalitate în privinţa unei alte hotărâri a Colegiului de conducere, justificându-şi, în mod aparent, prin analogie cu o hotărâre judecătorească referitoare la un alt act, refuzul de a respecta Hotărârea Colegiului de conducere nr. 29/2020, care, la momentul respectiv, nu era nici anulată, nici suspendată, iar judecătorului îi revenea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, obligaţia de a asigura punerea în executare.

De asemenea, conduita pârâtei judecător C. de nerespectare nejustificată a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâre a Colegiului de conducere este reliefată şi de formularea declaraţiilor de abţinere de la judecata cauzelor cu termen la 8 şi 10 februarie 2021, motivat de faptul că a formulat cerere de eliberare din funcţie prin demisie, deşi eliberarea din funcţie a fost dispusă prin Decretul Preşedintelui României nr. 231 din 22 martie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 martie 2021. Având în vedere intervalul de timp dintre data celor două şedinţe şi momentul eliberării din funcţie, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la temeinicia şi legitimitatea demersului de formulare a declaraţiilor de abţinere prin prisma obligaţiei de redactare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în şedinţele respective.

Urmarea imediată a acestei abateri disciplinare constă în afectarea relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile legale care reglementează relaţiile magistraţilor în colectivele din care fac parte şi prin cele care reglementează obligaţiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfăşurării în bune condiţii a activităţii la instanţe şi parchete.

Modul în care pârâţii, nemulţumiţi fiind de actele administrative adoptate de conducerea instanţei, au procedat în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de judecător, prin utilizarea diverselor instrumente procedurale în scopul eludării şi lipsirii de efecte juridice a hotărârilor Colegiului de conducere prin care era stabilită compunerea completurilor, planificarea şedinţelor de judecată şi planificarea de permanenţă, relevă persistenţa unei conduite manifeste de nerespectare a obligaţiilor ce le reveneau în baza actelor administrative emise de conducerea instanţei, ceea ce demonstrează, sub aspectul laturii subiective, refuzul explicit de respectare a dispoziţiile ori deciziilor cu caracter administrativ, în pofida legalităţii şi caracterului executoriu de care se bucurau actele administrative la momentul respectiv.

Abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004

Prin hotărârea instanţei disciplinare, în sarcina judecătorilor A. şi B. s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de dispoziţiile art. 99 lit. t) teza întâi coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora constituie abatere disciplinară "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă (...) dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni" şi "există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane".

În acord cu dispoziţiile citate, săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie presupune, sub aspectul laturii obiective, o încălcare a normelor de drept material ori procesual, care are drept urmare vătămarea unei persoane, iar, sub aspect subiectiv, intenţia directă în privinţa nesocotirii normelor menţionate şi intenţia directă sau indirectă în privinţa rezultatului faptei.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în privinţa pârâtei judecător A., s-au reţinut, în esenţă, următoarele: (i) în 11 dosare, a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului şi a constatat că este lovită de nulitate Hotărârea Colegiului de conducere nr. 16/2019, apreciind că preşedintele instanţei trebuia să dacă parte din complet pentru că nu au existat motive obiective să fie înlocuit prin respectiva hotărâre de colegiu; (ii) în mai multe dosare a formulat declaraţii de abţinere fie fără a indica motivele de abţinere, fie motivat de faptul că a formulat plângere penală împotriva avocatului care asigura reprezentarea uneia dintre părţi, declaraţii de abţinere care au fost respinse.

În privinţa pârâtului judecător B., referitor la situaţia de fapt s-a reţinut, în esenţă, că, în 51 de dosare, în care s-a ridicat excepţia nelegalei compuneri a completului, pârâtul judecător a formulat declaraţie de abţinere de la soluţionarea excepţiei, motivat de faptul că anterior şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la această problemă, declaraţiile fiind respinse.

Contrar celor reţinute de instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, întrucât probatoriul administrativ relevă faptul că pârâţii au uzat de mecanisme legale şi procedurale în considerarea nemulţumirilor, însă conduita menţionată nu a avut drept consecinţă vătămarea urmărită sau acceptată a unei persoane, cerinţă expres prevăzută de textul de lege pentru săvârşirea abaterii disciplinare în discuţie.

Pentru aceste considerente, va fi admis recursul declarat de judecătorii A. şi B., va fi casată parţial hotărârea atacată şi, rejudecând, va fi respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva celor doi pârâţi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Individualizarea sancţiunilor disciplinare

Potrivit art. 100 din Legea nr. 303/2004:

"Art. 100. - Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertismentul;

b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;

c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;".

d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;

d1) retrogradarea în grad profesional;

e) excluderea din magistratură."

În cadrul recursului prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, realizând controlul de legalitate şi temeinicie cu privire la hotărârile pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea rolului de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere, la individualizarea sancţiunilor disciplinare, şi prevederile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, conform cărora "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia".

În procesul de individualizare a sancţiunii disciplinare, conform art. 100 din Legea nr. 303/2004, sunt avute în vedere, cu precădere, natura şi gravitatea abaterilor săvârşite de recurenţii-pârâţi, consecinţele produse, precum şi circumstanţele de ordin personal al recurenţilor-pârâţi.

În privinţa tuturor celor trei recurenţi-pârâşi, ansamblul actelor reţinute în conţinutul abaterii prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, efectuate în mod manifest cu scopul de a refuza îndeplinirea obligaţiilor de serviciu stabilite prin acte administrative ale conducerii instanţei referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii de judecată, reflectă un demers de subminare a autorităţii administrative în instanţă, de o gravitate ce fundamentează aplicarea unei sancţiuni care să răspundă scopului punitiv şi preventiv-educativ al regimului disciplinar.

În privinţa recurentei-pârâte A., se constată o gravitate sporită a conduitei reprobabile, apreciere determinată în primul rând de faptul că s-a reţinut săvârşirea a patru abateri disciplinare - prevăzute de art. 99 lit. a), c), h) şi m) din Legea nr. 303/2004 - împrejurare de natură a impune aplicarea unei sancţiuni disciplinare care, prin severitate, să răspundă scopului punitiv şi să aibă potenţialul de a-l determina pe judecător să îşi adapteze conduita la aşteptările asociate statutului profesional.

Subsecvent, gravitatea sporită este apreciată atât prin prisma atitudinilor nedemne persistente în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, manifestate faţă de persoane din cadrul instanţei, dar şi din afara instituţiei, reţinute în conţinutul abaterii reglementate de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, care au depăşit semnificativ limitele rezonabile ale comportamentului echilibrat, pretins unui magistrat, cât şi în considerarea demersurilor şicanatorii constante faţă de conducerea instanţei, care s-au întins pe o perioadă lungă de timp.

Chiar şi în prezenţa unor circumstanţe personale, precum vechimea în magistratură şi lipsa unei sancţiuni disciplinare anterioare, natura şi gravitatea abaterilor reţinute în sarcina recurentei-pârâte A. justifică aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, constând în "retrogradarea în grad profesional".

În ceea ce priveşte situaţia particulară a recurentei-pârâte A., se constată că, aşa cum rezultă din actelor dosarului, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Călăraşi. În "Statul de funcţii şi de personal la 1 iunie 2022", înregistrat la Tribunalul Călăraşi sub nr. x/19.06.2020 (dosar nr. 21-484/a1, fila x şi următoarele), doamna judecător A. este menţionată la nr. crt. 6, iar, în privinţa sa, la rubrica "Denumirea postului", se menţionează "judecător curte de apel 5-10 ani vechime în funcţie".

În privinţa gradului profesional, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în cadrul unei analize referitoare la promovarea în funcţie şi promovarea pe loc, s-a reţinut expressis verbis că "funcţia de judecător la o instanţă judecătorească de un anumit nivel este cea care conferă gradul profesional corespunzător" (Decizia nr. 413 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 24 octombrie 2018, par. 24).

Raportat la caracterul obligatoriu al dispozitivului şi considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, în cauză va fi avut în vedere gradul profesional al doamnei A. de judecător la Tribunalul Călăraşi, sancţiunea disciplinară prevăzută de art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 fiind individualizată în sensul retrogradării din gradul profesional de judecător la Tribunalul Călăraşi în gradul profesional de judecătorie şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi.

În privinţa recurentului-pârât B., se apreciază, de asemenea, că există o gravitate sporită a conduitei profesionale neconforme, atât prin prisma faptului că în sarcina sa au fost reţinute două abateri disciplinare, cât şi în considerarea demersurilor şicanatorii constante faţă de conducerea instanţei, care s-au întins pe o perioadă lungă de timp, concretizate în utilizarea unor instituţii procedurale în scopul de a refuza în mod nejustificat îndeplinirea obligaţiilor de serviciu stabilite prin acte administrative referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii de judecată.

Chiar şi în prezenţa circumstanţelor profesionale, precum vechimea în magistratură şi lipsa unei sancţiuni disciplinare anterioare, având în vedere natura şi gravitatea abaterilor săvârşite, se apreciază că scopul punitiv şi de remediu al procedurii disciplinare poate fi atins prin aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constând în mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomiţa, sancţiune individualizată spre minimul perioadei pentru care este dispusă măsura mutării disciplinare.

În privinţa recurentei-pârâte C., în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, pentru argumentele comune arătate anterior şi în considerarea faptului că a mai fost sancţionată anterior, se reţine o gravitate a faptelor care justifică aplicarea unei sancţiuni mai severe, şi anume sancţiunea prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, individualizată în sensul diminuării indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni.

Întrucât recurenta-pârâtă C. a fost eliberată din funcţia de judecător prin Decretul Preşedintelui României nr. 231 din 22 martie 2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 martie 2021, potrivit art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancţiunea disciplinară aplicată nu se mai execută.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 21J din 21 noiembrie 2021, se constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea formulată în temeiul art. 444 din C. proc. civ., judecătorii B. şi A. au solicitat completarea Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, susţinând că instanţa disciplinară a omis să se pronunţe asupra tuturor excepţiilor invocate în cauză, nu a determinat ordinea de soluţionare a excepţiilor, nu a analizat şi nu s-a pronunţat prin dispozitiv asupra tuturor excepţiilor invocate şi nici nu a arătat ce excepţie a nulităţii a fost respinsă, întrucât fiecare pârât a ridicat mai multe excepţii.

Conform art. 444 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.:

"Art. 444. - (1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare. (...)

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."

În raport cu dispoziţiile citate, soluţia şi considerentele Hotărârii nr. 21J din 21 noiembrie 2021 sunt la adăpost de orice critică, întrucât motivele invocate în susţinerea cererii de completare nu se circumscriu ipotezelor reglementate de art. 444 din C. proc. civ. referitoare la omisiunea de soluţionare a unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale sau cu privire la cereri formulate martori, experţi, traducători, interpreţi sau apărători.

Pentru toate cele ce preced, în temeiul art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, vor fi admise recursurile declarate de judecătorii B., A. şi C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară şi vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-pârâţi împotriva încheierii de dezbateri şi încheierilor din 16 septembrie 2021 şi Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de B., A. şi C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Casează în parte hotărârea atacată şi, în consecinţă:

Admite în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi şi a doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi.

În baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) şi lit. m) din acelaşi act normativ.

Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, aplică domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomiţa", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) din aceeaşi lege.

Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.

Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C. - fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancţiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu se mai execută.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B., A. şi C. împotriva încheierii de dezbateri şi a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B. şi A. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.