Magistrate-assistant's dismissal sanction reduced to 20% salary cut for ruling delays

Şedinţa publică din data de 24 octombrie 2022

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2021, Inspecţia Judiciară a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 19J din 3 noiembrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate, a admis acţiunea disciplinară şi cu majoritate, în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din acelaşi act normativ.

În cadrul aceleaşi hotărâri au fost exprimate şi două opinii separate, însă doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii. Astfel, prima opinie a fost exprimată în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, iar cea de-a doua opinie, în sensul aplicării sancţiunii disciplinare constând în "avertisment" pentru săvârşirea aceleiaşi abateri disciplinare.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a constatat că prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, motiv pentru care a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A. - magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că la 22 iulie 2021 (data finalizării cercetării disciplinare) doamna magistrat-asistent A. figura cu un număr total de 213 de hotărâri pentru care era depăşit termenul de redactare, cele mai vechi fiind 33 de hotărâri pronunţate în anul 2019. La data de 20 octombrie 2021, pârâta înregistra un număr de 215 de hotărâri restante, cele mai vechi fiind 9 hotărâri pronunţate la data de 17 octombrie 2019, iar următoarele ca şi durată a întârzierii erau 15 hotărâri pronunţate în perioada 30.10.2019-28.11.2019, la care se adăugau 114 hotărâri pronunţate în anul 2020.

În consecinţă, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu unanimitate, a apreciat că în cauză s-a făcut dovada încălcării, în mod repetat, de către pârâtă a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce i-au revenit spre motivare.

În plus faţă de cerinţa neredactării hotărârilor, secţia pentru judecători în materie disciplinară a arătat că pentru a stabili caracterul imputabil al încălcării dispoziţiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, a avut în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de pârâtă în perioada de referinţă şi în raport cu care să se constate, în concret, dacă această conduită este sau nu imputabilă acesteia.

S-a reţinut că pârâta A. a înregistrat în mod constant şi progresiv întârzieri în redactarea hotărârilor judecătoreşti, intervalele de timp cu care a depăşit termenul de redactare fiind deosebit de mari, cu referire la cele mai multe hotărâri.

Astfel, s-a constatat un mod defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, aspect cu caracter determinant şi care, în condiţiile în care nu i se acordă importanţa cuvenită, poate conduce în timp la imposibilitatea îndeplinirii în termenul legal a activităţii de redactare a hotărârilor sau chiar la un blocaj în desfăşurarea acesteia.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că volumul de activitate, problemele de sănătate şi personale invocate nu au fost de natură să înlăture răspunderea disciplinară şi nu au justificat în mod real situaţia de fapt reţinută, în condiţiile în care termenele prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor au fost depăşite în cazul unui număr considerabil de hotărâri cu perioade foarte mari de timp. Aceste aspecte nu au înlăturat răspunderea disciplinară, ci, eventual, puteau constitui elemente în circumstanţiere la individualizarea sancţiunii disciplinare.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat, din modul în care pârâta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor, că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

S-a reţinut că faptele săvârşite de pârâtă au avut drept consecinţă încălcarea drepturilor procesuale ale persoanelor care aveau calitatea de părţi în cauzele evidenţiate.

În consecinţă, nerespectarea dispoziţiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. a avut un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.

Instanţa disciplinară a mai reţinut, cu majoritate, că la individualizarea sancţiunii aplicate în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004 a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptei săvârşite de pârâtă.

3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Împotriva hotărârii anterior menţionate, a declarat recurs A., înregistrat la Completul de 5 judecători, sub nr. x/2022.

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care solicită casarea şi modificarea ei în tot, în sensul respingerii ca nelegală şi netemeinică a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară. În subsidiar, solicită înlocuirea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 3 luni" prin aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta invocă incidenţa motivului de nulitate a hotărârii, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului său la apărare.

Arată că a solicitat la termenul din 6 octombrie 2021, amânarea judecăţii pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale. Cererea sa a fost încuviinţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară, fiind acordat un nou termen de judecată la 20 octombrie 2021.

Mai arată că la 19 octombrie 2021, a formulat o nouă cerere de acordare a unui termen de judecată, invocând şi dovedind imposibilitatea de prezentare din motive medicale. Conform certificatului medical seria x nr. x/05.10.2021, în perioada 05.10.2021-08.10.2021 şi certificatului medical seria x nr. x/11.10.2021, în perioada 11.10.2021 - 22.10.2021, deci inclusiv la data termenului de judecată din 20 octombrie 2021, se afla în concediu medical, nefiind în măsură să se prezinte în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară, să formuleze apărări şi nici să îşi angajeze un apărător.

La termenul de judecată din 20 octombrie 2021, secţia pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a respins cererea de amânare a cauzei şi a rămas în pronunţare asupra fondului cauzei, dispunând amânarea pronunţării la 3 noiembrie 2021.

La 2 noiembrie 2021, recurenta a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei, invocând faptul că prin reţinerea în pronunţare a cauzei la data de 20 octombrie 2021 i s-a încălcat dreptul la apărare având în vedere faptul că, din cauza unor probleme de sănătate, nu a avut resursele fizice şi psihice necesare pentru a formula apărări în cauză şi pentru a-şi angaja un apărător care să îi asigure reprezentarea, iar starea de sănătate nu i-a permis să fie prezentă la termenul de judecată.

Recurenta afirmă că cererea de repunere a cauzei pe rol i-a fost respinsă în acelaşi mod nelegal şi cu încălcarea dreptului la apărare ca şi cererea de amânare a judecăţii, fără a lua în considerare situaţia medicală, probată cu documentele medicale depuse la dosarul cauzei.

Recurenta face referire şi la opinia separată formulată în cadrul secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care a apreciat că cererea de repunere pe rol a cauzei este întemeiată, fiind necesare lămuriri noi pentru garantarea în mod efectiv a dreptului recurentei la apărare.

Ca atare, apreciază că graba nejustificată de a soluţiona cauza şi soluţia pronunţată, de a i se aplica una dintre cele mai grave sancţiuni, cu consecinţa lipsirii sale de mijloacele necesare existenţei pentru 3 luni, fără dovada efectuării vreunei individualizări a sancţiunii, determină în fapt aparenţa unui nedreptăţi.

Recurenta apreciază că în situaţia în care i s-ar fi acordat posibilitatea să formuleze apărări pe fondul cauzei, ar fi putut să invoce aspecte referitoare la neîndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii disciplinare, despre care are convingerea că ar fi putut schimba natura soluţiei pronunţate.

Arată că nu a existat nicio acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie, prin care să fi încălcat normele legale sau dispoziţiile interne aplicabile.

După cum s-a reţinut în hotărârea recurată, volumul de activitate înregistrat în perioada de referinţă a fost unul ridicat, situaţie peste care s-a suprapus un deficit de personal la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Suplimentar, aşa cum s-a reţinut în opinia separată a instanţei disciplinare, arată că i-au fost distribuite spre redactare majoritatea hotărârilor, în condiţiile în care, potrivit legii, acestea ar fi trebuit distribuite tuturor membrilor completului de judecată şi nu doar magistratului-asistent.

Consideră că trebuia făcută o analiză a performanţei tuturor magistraţilor-asistenţi de la secţia de contencios administrativ şi fiscal din care ar fi rezultat că întârzierile sunt independente de persoana angajatului, toţi angajaţii confruntându-se, statistic, cu aceeaşi rată de întârziere într-o perioadă dată de timp. De asemenea, ar fi reieşit că nu a avut o atitudine inadecvată faţa de sarcinile de serviciu sau în privinţa gestionării timpului de lucru, care să fi impus aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

Consecinţa soluţiei pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a fost aceea de a atribui vinovăţia asupra unei deficienţe de sistem unei persoane, fără posibilitatea de a conchide că sunt necesare, posibil, alte măsuri care să regleze situaţia (cum ar fi demersuri pentru suplimentarea personalului sau stabilirea unei proporţii rezonabile de hotărâri revenite spre redactare fiecărui membru al completului). O altă consecinţă a fost crearea unei situaţii discriminatorii, recurenta apreciind că a fost sancţionată foarte dur, în timp ce restul personalului care se afla în aceeaşi situaţie nu a fost sancţionat deloc.

Faptul că secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că volumul enorm de muncă este normal, fără a acorda nici un fel de atenţie posibilităţilor fizice şi psihice ale personalului de a face faţă unui asemenea volum, în acelaşi timp cu purtarea unei responsabilităţi semnificative cu privire la calitatea lucrărilor, duce la concluzia că recurenta, precum şi alte persoane aflate în aceeaşi situaţie, trebuie să suporte sarcina exorbitantă de a face faţă deficienţelor sistemului, în caz contrar urmând să fie "disciplinaţi".

Prin urmare, consideră că sancţiunea primită este injustă în raport cu situaţia de la locul de muncă, volumul de sarcini acordat şi atribuirea aproape exclusivă spre redactare a hotărârilor. Toate acestea produc efecte negative asupra sănătăţii fizice şi psihice, iar atragerea suplimentară a răspunderii disciplinare are caracterul evident al unei nedreptăţi.

Recurenta arată că în luna martie 2021, când preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a sesizat Inspecţia Judiciară prin adresa din 5 martie 2021, a participat la o şedinţă suplimentară de judecată, respectiv a participat la două şedinţe de judecată: la cea din 4 martie 2021, care a avut loc pe completul stabil şi la cea din 17 martie 2021, care a fost stabilită în plus din cauza lipsei de personal, astfel cum rezultă din planificarea de şedinţe pentru luna martie 2021. Menţionează faptul că Inspecţia Judiciară a reţinut doar şedinţele din 15 aprilie 2021 şi 10 iunie 2021, omiţând cele două şedinţe din 4 martie 2021 şi 17 martie 2021.

Mai precizează că instanţa supremă a fost în deficit de personal pentru o perioadă de mai mulţi ani, respectiv din anul 2017 când au fost înfiinţate două completuri de judecată, fără a avea un număr suficient de magistraţi-asistenţi. În aceste condiţii, deşi i s-au repartizat şedinţe de judecată, sarcini suplimentare şi i-a revenit un volum de muncă suplimentar, în acelaşi timp au fost făcute demersuri nelegale şi netemeinice pentru sancţionarea sa.

Apreciază că volumul de muncă explică prin sine situaţia creată şi înlătură orice posibilă formă de vinovăţie a sa, care să fi făcut posibilă stabilirea răspunderii disciplinare.

Solicită înlocuirea sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioada de 3 luni" cu o sancţiune mai uşoară.

Cu privire la acest aspect, consideră că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează individualizarea sancţiunilor aplicabile, fiind astfel incident motivul de nulitate a hotărârii, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Solicită ca instanţa să aprecieze consecinţele faptelor sale în calitate de magistrat-asistent şi în raport cu circumstanţele reale şi personale.

Din punctul de vedere al cauzelor şi împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta, se impune a fi reţinut faptul că întârzierile în redactarea hotărârilor nu pot fi considerate în nicio variantă ca fiind exclusiv rezultatul modului de lucru, aşa cum s-a reţinut prin hotărârea recurată. Dimpotrivă, era esenţial în aprecierea sancţiunii disciplinare adecvate faptul că volumul de activitate înregistrat de recurentă în perioada de referinţă a fost unul ridicat, situaţie peste care s-a suprapus un deficit de personal la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din punct de vedere personal, la aprecierea gradului de vinovăţie şi la individualizarea sancţiunii, consideră că s-ar fi putut lua în calcul problemele sale de sănătate pe perioada în discuţie, care au necesitat intervenţii urgente, inclusiv o intervenţie chirurgicală.

În acelaşi sens, solicită a se avea în vedere şi faptul că nu a mai fost sancţionată disciplinar până în prezent, împrejurare de natură a contura o conduită conformă obligaţiilor profesionale pentru întreaga perioadă de aproximativ 8 ani şi 4 luni.

Fiind la prima cercetare disciplinară, consideră că se impunea aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai uşoare. În acest sens, face referire la opinia separată exprimată în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni" conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi modificarea ei în tot în sensul respingerii ca nelegală şi netemeinică a acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară. În subsidiar, solicită casarea hotărârii recurate şi modificarea ei în parte, în sensul înlocuirii sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în "suspendarea din funcţie pentru o perioadă de 3 luni" prin aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.

4. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata susţine că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat prin memoriul de recurs, din perspectiva nerespectării dreptului la apărare.

Măsurile de respingere de către instanţa disciplinară, la 20 octombrie 2021, a celei de-a doua cereri de amânare a judecării cauzei întemeiată pe imposibilitatea de prezentare din motive medicale şi de respingere la 3 noiembrie 2021 a cererii de repunere pe rol a cauzei au fost dispuse în urma aplicării prevederilor art. 222 şi 400 din C. proc. civ. şi nu conduc la reţinerea încălcării dispoziţiilor legale invocate în cererea de recurs.

În acord cu prevederile art. 222 din C. proc. civ., la primul termen de judecată, instanţa disciplinară a constatat îndeplinirea cerinţelor prevăzute pentru încuviinţarea primei cereri de amânare a cauzei, respectiv caracterul excepţional al cererii, temeinicia motivelor vizând lipsa de apărare (intervenirea concediului medical) şi absenţa culpei părţii în generarea acestei situaţii.

Intimata consideră că formularea unei cereri similare şi la următorul termen de judecată, întemeiată pe un nou certificat de concediu medical pentru o altă perioadă, conduce la reţinerea aprecierii că o atare solicitare nu mai poate avea un caracter excepţional, ci denotă încercarea părţii de a tergiversa procesul.

În opinia intimatei, nu au fost încălcate dreptul la apărare sau principii constituţionale, astfel cum susţine recurenta, deoarece admiterea unei asemenea cereri este facultativă, iar pentru că s-a respins solicitarea de amânare a cauzei, s-a dat părţii posibilitatea de a depune concluzii scrise, prin amânarea pronunţării în cauză.

În ceea ce priveşte repunerea pe rol a cauzei, intimata consideră ca fiind întemeiată aprecierea instanţei disciplinare care a constatat că nu sunt necesare probe sau lămuriri noi şi, de asemenea a dispus amânarea pronunţării de la 20 octombrie 2021 la 3 noiembrie 2021 tocmai pentru a da pârâtei posibilitatea să depună concluzii scrise.

În concluzie, apreciază ca neîntemeiate criticile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. cu referire la încălcarea dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciază că secţia pentru judecători în materie disciplinară a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, care s-a circumscris situaţiei de fapt expusă în cuprinsul acţiunii disciplinare.

În contextul situaţiei de fapt reţinute, apreciază că din perspectiva laturii obiective, faptele imputate recurentei şi care au fost reţinute ca atare în cuprinsul hotărârii recurate sunt concretizate în încălcarea în mod repetat a termenelor de redactare a hotărârilor judecătoreşti care i-au revenit spre redactare, care constituie elementul material al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004.

La reţinerea îndeplinirii cerinţelor abaterii disciplinare, în lipsa unor criterii prevăzute de lege în funcţie de care să se stabilească caracterul imputabil al nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, au fost avute în vedere toate aspectele care ţin de activitatea profesională desfăşurată de magistratul-asistent în perioada analizată. Astfel, în raport cu aceste criterii, s-a constatat că atitudinea îi este imputabilă recurentei, prin numărul mare de hotărâri judecătoreşti neredactate în termenul prevăzut de lege în perioada 2019-2021.

Se precizează că au fost analizate aspectele referitoare la volumul de activitate, sens în care s-a reţinut că nivelul secţiei în cadrul căreia activează recurenta, s-a urmărit repartizarea echilibrată a magistraţilor-asistenţi în şedinţele de judecată, în condiţiile imposibilităţii asigurării pentru o perioadă de timp a unui număr de trei magistraţi-asistenţi stabili pe fiecare complet de judecată.

Se mai arată că probele administrate au relevat faptul că volumul de activitate al magistratului-asistent vizat a fost în anul 2019 şi 2020 sub media secţiei la indicatorul număr dosare rulate şi uşor peste media secţiei la numărul cauzelor soluţionate şi număr cauze repartizate spre redactare, iar în perioada ianuarie- aprilie 2021 s-a situat sub media secţiei la indicatorii număr cauze soluţionate şi număr decizii repartizate spre redactare.

În ceea ce priveşte participările la şedinţele de judecată, probele administrate au relevat o dimensionare echilibrată a volumului de activitate între magistraţii-asistenţi ai acestei secţii, recurenta având acelaşi număr de şedinţe în anul 2019, 2020 şi primul trimestru al anului 2021, ca şi media secţiei în cadrul cărei îşi desfăşoară activitatea.

În acest sens, menţionează că în anul 2019, recurenta a participat la 7 şedinţe de judecată (media secţiei în cadrul căreia funcţionează fiind de 7 şedinţe de judecată), în anul 2020 a participat la 8 şedinţe de judecată (media secţiei în cadrul căreia funcţionează fiind de 8 şedinţe de judecată).

La analiza volumului de activitate a fost avută în vedere întreaga activitate a magistratului-asistent desfăşurată în cadrul şedinţelor de judecată la care a participat, nefiind omisă participarea sa la cele două şedinţe de judecată din luna martie 2021, astfel cum aceasta a susţinut.

Prin urmare, nu a rezultat existenţa unor circumstanţe reale sau personale de natură a afecta modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu şi de a înlătura caracterul culpabil al faptelor ori de a justifica modul defectuos de lucru.

Din perspectiva laturii subiective, apreciază că vinovăţia doamnei magistrat-asistent, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din conduita pasivă adoptată pe parcursul a mai multor ani, de a redacta cu întârziere sau de a nu redacta hotărârile pronunţate, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la individualizarea sancţiunii, le consideră ca neîntemeiate întrucât au fost avute în vedere împrejurările în care au fost săvârşite faptele, cauzele, gravitatea concretă, consecinţele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză, această analiză fiind realizată şi în raport cu circumstanţele reale şi personale ale recurentei.

Întrucât la data pronunţării hotărârii recurenta înregistra întârzieri în redactare care depăşeau 2 ani, apreciază că la individualizarea sancţiunii în mod corect a fost examinată atitudinea acesteia şi din perspectiva interesului justiţiabililor din cauzele în care nu s-au nerespectat termenele legale de redactare a hotărârilor.

De asemenea, intimata remarcă o conduită constantă a recurentei, pe o perioadă mare de timp, de a nu lua toate măsurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale din perspectiva respectării termenelor legale de redactare, întrucât deşi la nivelul conducerii instanţei s-au luat măsuri administrative pentru ca aceasta să reducă numărul de hotărâri neredactate, nu a respectat termenele stabilite pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti, ceea ce denotă dezinteresul faţă de consecinţele pe care faptele sale le au asupra drepturilor părţilor.

Prin urmare, în raport cu gravitatea concretă a faptelor şi cu vinovăţia recurentei, consideră că este justificată aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia asupra consecinţelor negative pe care le are abordarea unui mod de lucru necorespunzător, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea faptelor imputate recurentei.

În raport cu considerentele expuse, apreciază că secţia pentru judecători a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, care s-a circumscris situaţiei de fapt şi că, din analiza efectuată în prezenta întâmpinare, nu se constată întrunirea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători:

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor din recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că recurenta invocă încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea principiului egalităţii reglementat de art. 8 din C. proc. civ. şi a dreptului la apărare, consacrat prin art. 13 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că respingerea cererii sale de amânare a condus la încălcarea dreptului său la apărare, mai ales că a depus la dosar documente doveditoare potrivit cărora se afla în imposibilitate de a se prezenta la termenul din 6 octombrie 2021.

Or, potrivit art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Înalta Curte reţine că, în speţă, a fost încuviinţată prima cerere de amânare formulată de către recurentă, fiindu-i acordat acesteia un termen de două săptămâni, în vederea angajării unui apărător. A doua cerere de amânare a judecăţii prin care a invocat împrejurarea că se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale, formulată de recurentă în faţa instanţei disciplinare, a fost respinsă, cu majoritate, la termenul din 20 octombrie 2021, deoarece i-a fost deja acordat un termen în vederea angajării unui apărător, însă a fost amânată pronunţarea la data de 3 noiembrie 2021, pentru a acorda părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că au fost pe deplin respectate prevederile art. 222 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte respingerea solicitării de a se repune cauza pe rol, se reţine că redeschiderea judecăţii, ca instituţie procedurală, este facultativă, instanţa nefiind obligată, potrivit art. 400 din C. proc. civ. să reia judecata, ci, dimpotrivă, putând să aprecieze asupra necesităţii acestei măsuri.

Interpretarea normelor arătate anterior trebuie corelată cu dispoziţiile art. 394 din C. proc. civ., care prevăd închiderea dezbaterilor în fond atunci când instanţa se socoteşte lămurită în privinţa împrejurărilor de fapt şi a temeiurilor de drept ale cauzei.

În condiţiile art. 400 din C. proc. civ., repunerea pe rol este opţiunea exclusivă a instanţei, care poate opera o asemenea măsură în cazul în care consideră că sunt necesare probe sau lămuriri noi.

Se reţine că textul art. 400 din C. proc. civ. răspunde cerinţelor principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare care presupun ca părţile să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei, în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Înalta Curte constată că a fost asigurată recurentei posibilitatea exercitării dreptului la apărare.

De altfel, aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell şi Morris c. Regatului Unit).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 şi Cauza Ankerl contra Elveţiei, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerinţa procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaşte şi de a comenta la proces observaţiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuşi, "contradictorialitatea" în esenţă presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziţia ambelor părţi (Ruiz Mateos c. Spaniei).

Or, recurentei i-a fost respectată această garanţie procesuală, fiind legal citată şi având posibilitatea să-şi formuleze apărările. De asemenea, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare.

Înalta Curte reţine că dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care recurenta a beneficiat în faţa instanţei disciplinare.

În concluzie, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare sunt neîntemeiate.

În schimb, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este fondat, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte constată că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a recurentei-pârâte sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Recurentei îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare susmenţionate, în forma prevăzută de prima teză a dispoziţiilor legale citate, constând în neredactarea hotărârilor judecătoreşti, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege.

Abaterea disciplinară în discuţie este, sub aspect juridic, consecinţa nerespectării obligaţiei stipulate la art. 426 alin. (5) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea se va redacta şi semna în cel mult 30 de zile de la pronunţare".

Totodată, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, "Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori".

Sub aspectul laturii obiective, abaterea constă în neîndeplinirea obligaţiei de a redacta hotărârile judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar sub aspectul laturii subiective trebuie ca aceste fapte să fie imputabile magistratului, fiind exclusă orice cauză care îl exonerează pe acesta de răspundere disciplinară.

Se constată că la 22 iulie 2021 (data finalizării cercetării disciplinare), recurenta figura cu 213 hotărâri restante, iar la 20 octombrie 2021, înregistra 215 hotărâri în curs de redactare. Astfel, analizând comparativ situaţiile statistice, se reţine că în perioada 22.07.2021-20.10.2021, recurenta a redactat 9 hotărâri pronunţate în 2019 şi nicio hotărâre pronunţată în 2020.

Înalta Curte consideră relevant şi faptul că nici după declanşarea procedurii disciplinare, recurenta nu a depus un efort concertat pentru a diminua numărul considerabil de hotărâri cu privire la care era depăşit termenul legal de redactare, cu toate că verificarea disciplinară declanşată ar fi trebuit să constituie un factor de conştientizare pentru recurentă, în sensul de a lua toate măsurile pentru eficientizarea activităţii şi respectarea termenelor prevăzute de lege pentru efectuarea lucrărilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, numărul hotărârilor neredactate în termen a crescut.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa disciplinară că, din modul în care recurenta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale ce se impuneau pentru redactarea în termen a hotărârilor pronunţate, atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

S-a reţinut că probele administrate în cauză relevă că această conduită, contrară responsabilităţilor funcţiei, este specifică recurentei, care în mod constant a înregistrat un număr semnificativ de întârzieri în redactare, cu perioade de întârziere extrem de îndelungate, conform consemnărilor din Registrul de evidenţă a redactării hotărârilor .

Într-adevăr, volumul de activitate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a fost unul ridicat în anii 2019-2021, însă Înalta Curte reţine că această situaţie s-a reflectat în activitatea tuturor magistraţilor-asistenţi. Astfel, apărările recurentei referitoare la analiza comparativă a activităţii sale cu cea a altor magistraţi-asistenţi nu pot fi primite, numărul ridicat de hotărâri neredactate în termenul legal fiind rezultatul unui mod deficitar de gestionare a acestei activităţi.

În ceea ce priveşte activitatea în cadrul secţiei în care funcţionează, Înalta Curte reţine că recurenta a participat în anul 2019 la 7 şedinţe de judecată, în anul 2020 la 8 şedinţe de judecată, iar în perioada 01.01.2021 - 10.06.2021 la 4 şedinţe de judecată, fără a îndeplini alte atribuţii în afara celor de magistrat-asistent.

Volumul mare de activitate corelat cu subdimensionarea numărului de magistraţi-asistenţi în funcţie la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal pot constitui cauze care să determine întârzieri în soluţionarea şi redactarea hotărârilor, însă, în circumstanţele cauzei, nu înlătură caracterul imputabil, având în vedere volumul restanţelor şi amploarea întârzierilor în redactare, în condiţiile în care, în aceleaşi condiţii de muncă, ceilalţi magistraţi-asistenţi înregistrează un volum de restanţe şi o întârziere în redactare inferioare celor constatate în privinţa recurentei.

Înalta Curte are în vedere că deşi la nivelul conducerii instanţei s-au luat măsuri administrative pentru ca recurenta să reducă numărul de hotărâri neredactate, aceasta a persistat în aceeaşi conduită de neîndeplinire a obligaţiilor profesionale ce îi reveneau. Astfel, în contextul în care i-au fost stabilite termene pentru redactarea hotărârilor judecătoreşti, recurenta nu s-a conformat şi nu a finalizat în integralitate lucrările repartizate.

Mai reţine, în acord cu instanţa disciplinară, că recurenta A. nu a depus diligenţa necesară în desfăşurarea activităţii în condiţiile în care avea obligaţia, prin natura funcţiei, să cunoască şi să respecte regulile procedurale referitoare la activitatea de judecată, trebuind să dea dovadă de competenţă profesională, pentru asigurarea respectării şi aplicării legii.

O asemenea conduită nu poate fi considerată justificată, în raport cu numărul total al hotărârilor redactate în cursul unui an, iar criteriul volumului de activitate invocat de recurentă în apărare nu poate înlătura concluzia că nerespectarea termenului de redactare îi este imputabilă, nefiind de natură a releva imposibilitatea obiectivă de respectare a termenului de redactare.

Aşadar, în analiza răspunderii disciplinare, susţinerile recurentei vizând existenţa unor cauze obiective şi subiective care, în opinia sa, ar înlătura caracterul imputabil al întârzierilor în redactare nu pot primi relevanţa exclusivă pe care le-o acordă, fiind necesar ca acestea să fie examinate prin raportare la scopul actului de justiţie şi din perspectiva respectării drepturilor legitime ale părţilor oricărui litigiu, şi anume de a cunoaşte în termenul legal sau, în ultimă instanţă, într-un termen rezonabil considerentele care fundamentează soluţia pronunţată în cauză, precum şi din perspectiva interesului legitim prezumat de soluţionarea cu celeritate a litigiului dedus instanţei.

Depăşirea cu perioade mari de timp a termenului prevăzut de lege pentru redactarea hotărârilor a avut consecinţe negative asupra drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabililor, subsumat imperativului de funcţionare optimă a sistemului judiciar şi cerinţei de soluţionare a cauzelor într-un termen rezonabil şi previzibil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi art. 6 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea secţiei pentru judecători este legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurentă este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.

Sub acest aspect, argumentele recurentei potrivit cărora în cauză este suficientă aplicarea sancţiunii avertismentului sunt nefondate. Este de necontestat faptul că recurenta a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de redactare a hotărârilor judecătoreşti, care a produs consecinţe grave în privinţa drepturilor procesuale ale părţilor, afectând şi încrederea justiţiabililor în eficienţa sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficienţe ale activităţii magistratului-asistent persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancţiuni apte să îi atragă atenţia asupra atitudinii sale.

La aplicarea sancţiunii, instanţa trebuie să se raporteze atât la circumstanţele reale identificate de cercetarea judecătorească, precum şi la circumstanţele personale ale recurentei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere circumstanţele profesionale ale magistratului-asistent cercetat, conturate de vechimea în magistratură de peste 8 ani şi faptul că nu a mai fost sancţionat disciplinar. Totodată, are în vedere contextul personal al recurentei; astfel, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de recurs, dar şi prin documentele depuse la dosar, recurenta a avut probleme de sănătate care i-au perturbat activitatea profesională.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, Înalta Curte reţine că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv şi preventiv, poate fi atins şi prin aplicarea sancţiunii constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni", prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, cea aplicată de instanţa disciplinară fiind exagerată, şi, în contextul primei cercetări disciplinare, de natură să încalce necesitatea aplicării graduale a sancţiunilor.

Sancţiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe recurentă să îşi adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii aşteptărilor pe care societatea, în general, şi justiţiabilii, în particular, le au în relaţia cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiţie specific statului de drept.

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată şi, în rejudecare, va fi aplicată recurentei sancţiunea disciplinară constând diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 19J din 3 noiembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2021.

Casează în parte hotărârea atacată şi, rejudecând, aplică pârâtei A. sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 3 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2022.