Merging concurrent criminal sentences under 1969 Penal Code; validity of discretionary surcharge versus res judicata of mandatory aggravation

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi 5 C. pen. prin sentinţa penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor: 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) şi (5) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor anterior menţionate, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final urmând să execute 4 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969 rap. la art. 65 C. pen. 1969, s-a interzis condamnatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. 1969 - interzicerea dreptului de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. 1969 privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că pedeapsa complementară aplicată prin sentinţa penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, a fost executată în perioada 10.10.2016 - 09.10.2021.

S-a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata executată de la 31.03.2013 la 07.04.2014 şi de la 18.11.2020 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 53/2019 din 18.11.2020, emis în baza sentinţei penale nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a constatat că Biroul Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a sesizat instanţa cu privire la revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnat numitul A. prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a arătat în motivarea sesizării că numitul A. a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, astfel că Serviciul de Probaţiune Ilfov a sesizat instanţa cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 96 sau 97 C. pen.

Analizând sesizarea formulată de Biroul Executări Penale, Curtea de apel a constatat că intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului fiind săvârşite în perioada iulie- septembrie 2008.

Cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru un termen de încercare de 8 ani.

De asemenea, intimatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, faptele pentru care s-a dispus condamnarea fiind săvârşite în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2011.

Curtea de apel a constatat astfel că faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului A. prin cele două sentinţe menţionate sunt concurente, fiind săvârşite mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Totodată, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 865 din C. pen. din 1968 (şi nu art. 97 C. pen. în vigoare), în condiţiile în care pentru pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, s-a dispus suspendarea sub supraveghere în temeiul art. 861 din C. pen. 1968.

Curtea de apel a apreciat că se impune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, întrucât pe parcursul termenului de supraveghere s-a dispus condamnarea intimatului A. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Întrucât faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului sunt concurente, a făcut aplicarea dispoziţiilor privind tratamentul concursului de infracţiuni.

S-a constatat că atât faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, cât şi faptele pentru care s-a dispus condamnarea intimatului prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt săvârşite înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen.. Ca atare, prima instanţă a analizat tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni aplicabil în cauză şi din perspectiva legii penale mai favorabile.

Astfel, în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, s-a constatat că toate faptele pentru care a fost condamnat petentul prin cele două sentinţe sunt săvârşite sub imperiul C. pen. 1969, astfel că, după cum corect se arată în concluziile formulate de intimat, se impune stabilirea legii penale mai favorabile operaţiunii de contopire a pedepselor.

La soluţionarea dosarului nr. x/2015, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, instanţa a identificat ca lege penală mai favorabilă C. pen. 1968, aplicând o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere conform art. 861 C. pen.

În dosarul nr. x/2013, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a identificat ca lege penală mai favorabilă C. pen. în vigoare la data pronunţării hotărârii, aplicând inculpatului pedepse în limitele prevăzute de C. pen. în vigoare în prezent.

În aceste condiţii, Curtea de apel a apreciat că este incidentă Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către ÎCCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul C. pen. din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul C. pen. din 1968, în procedura de modificare a pedepsei prev. de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi, cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

Prima instanţa a apreciat că această decizie este aplicabilă şi în prezenta cauză, ulterior anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât ambele hotărâri sunt definitive şi nu există, în opinia instanţei, niciun temei pentru a face distincţie între situaţia unei cereri de contopire a pedepselor formulate de condamnat şi situaţia în care contopirea unor pedepse aplicate prin hotărâri definitive se efectuează urmare a anulării suspendării sub supraveghere ca urmare a sesizării din oficiu.

Curtea de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă operaţiunii de contopire este C. pen. 1969, care permite contopirea pedepselor fără aplicarea unui spor sau cu aplicarea unui spor de până la 5 ani închisoare, în timp ce C. pen. în vigoare în prezent impune aplicarea obligatorie a unui spor fix de o treime din totalul celorlalte pedepse, care în situaţia concretă de faţă ar fi de 1 an şi 4 luni închisoare.

S-a reţinut că intimatul solicită ca, în efectuarea operaţiunii de contopire, instanţa să nu aplice niciun spor, însă, Curtea de apel a constatat că aplicarea unui spor este necesară, având în vedere împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a aplicat deja petentului un spor de 4 luni închisoare. Or, în această situaţie aplicarea unui spor a dobândit autoritate de lucru judecat.

Curtea de apel a apreciat, totodată, că, reţinând în mod special perioada mare de timp ce s-a scurs de la data săvârşirii faptelor, precum şi înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că petentul a respectat măsurile şi obligaţiile dispuse în privinţa sa, că s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Ilfov o perioadă îndelungată, sporul de 4 luni închisoare este suficient în situaţia concretă a petentului condamnat şi nu se impune aplicarea unui spor mai ridicat.

Cât priveşte solicitarea intimatului condamnat de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante, prima instanţă a constatat că o asemenea dispoziţie ar fi nelegală, atât faţă de cuantumul pedepsei rezultante, de 4 ani şi 4 luni închisoare, cât şi faţă de împrejurarea că pentru pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că executarea urmează a avea loc în regim de detenţie, intimatul fiind încarcerat de la data de 18.11.2020, astfel că modificarea modalităţii de executare nu este legal posibilă.

În ceea ce priveşte pedeapsa complementară, prima instanţă a făcut aplicarea C. pen. 1969, ca lege penală mai favorabilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţia condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 03 iunie, fiind repartizată aleatoriu completului C7 cu termen de judecată la data de 27 septembrie 2022, când s-a amânat cauza la data de 08 noiembrie 2022 pentru a i se acorda posibilitatea contestatorului să-şi angajeze avocat.

În cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, contestatorul condamnat A., prin avocat ales, a arătat că prima instanţă a admis sesizarea Biroului de executări penale şi a procedat la contopirea prin cumul juridic conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. ant. a celor 3 pedepse, dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 4 luni. În legătură cu acest spor de pedeapsă, apărarea a arătat că în cuprinsul sentinţei se regăseşte menţiunea că ar avea valoarea juridică a autorităţii de lucru judecat, întrucât rezultă din contopirea pedepselor de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, conform Deciziei nr. 23/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Apărarea a apreciat că nu se impune acordarea unui spor de pedeapsă mai mare, întrucât pe durata termenului de supraveghere aferent pedepsei de 4 ani închisoare suspendată condiţionat conf. art. 861 C. pen. ant., condamnatul si-a îndeplinit obligaţiile, s-a prezentat la serviciul de Probaţiune, conform programului stabilit, şi a acoperit prejudiciul. S-a arătat că a fost, de asemenea, evaluată perioada foarte îndepărtată de timp faţă de data hotărârii în care au fost comisie faptele, respectiv anii 2006-2010, aspect de natură să diminueze gradul de pericol social concret al faptelor comise de condamnat.

Aşadar, apărarea a criticat soluţia pronunţată sub aspectul sporului de pedeapsă de 4 luni adăugat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, susţinând că în procedeul de contopire a pedepselor indiferent de legislaţia penală incidentă, judecătorul nu poate interveni asupra pedepselor principale, iar sub regimul actualului C. pen., în aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. aplicarea sporului de pedeapsă are un caracter obligatoriu. Sub regimul legislaţiei penale anterioare însă, respectiv în aplicarea disp. art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. 1969, aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ.

În opinia apărării, este greşită aprecierea instanţei de fond în sensul că sporul de pedeapsă de 4 luni, aplicat contestatorului prin sentinţa penală nr. 23/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are autoritate de lucru judecat. Apărarea a susţinut că sporul de pedeapsă are într-adevăr un caracter obligatoriu sub regimul C. pen. în vigoare, dar ca urmare a procedeului juridic de descontopire şi repunere in individualitatea lor a pedepselor componente, menţinerea sporului de pedeapsă nu-şi găseşte raţiunea.

S-a arătat că, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanţă, legea penală mai favorabilă în materia contopirii pedepselor o reprezintă vechiul C. pen., prin urmare urmează a fi avute in vedere exclusiv pedepsele principale aplicate pentru fiecare infracţiune comisă, iar aplicarea sporului de pedeapsă are caracter facultativ, conf. art. 34 lit. b) C. pen. ant.

Apărarea a mai susţinut că, în raport de criterii concrete ale cauzei, respectiv numărul de fapte penale comise, şi durata pedepselor aplicate, gravitatea şi pericolul social al acestor infracţiuni, comportamentul procesual şi extra procesual al inculpatului, instanţa are posibilitatea de a aprecia dacă se impune sau nu aplicarea unui spor de pedeapsă în procesul de contopire şi care este cuantumul potrivit al acestuia. Mai mult, s-a susţinut că argumentele analizate de judecătorul fondului sunt absolut pertinente în sensul în care faptele sunt foarte vechi, cuantumul pedepselor supuse contopirii este relativ apropiat respectiv 4 ani, 3 ani şi 1 an închisoare, iar contestatorul condamnat a avut un comportament exemplar pe durata termenului de supraveghere aplicat conf. art. 861 C. pen. ant.

În aceste condiţii, apărarea contestatorului condamnat a apreciat că aplicarea unui spor de pedeapsă nu este necesară, iar pedeapsa rezultată în urma contopirii, respectiv aceea de 4 ani închisoare, este îndestulătoare.

În final, apărarea a precizat că la data pronunţării sentinţei de Curtea de Apel, secţia I penală contestatorul se afla în executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, fiind încarcerat la Penitenciarul Târgu Jiu. Prin sentinţa penală nr. 690/25.05.2022 Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat şi a dispus liberarea condiţionată a acestuia, în cuprinsul sentinţei reţinându-se faptul că pe durata executării pedepsei, A. a făcut eforturi de conformare şi adaptare, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a obţinut zile câştig ca urmare a muncii prestate in penitenciar, s-a integrat în toate programele culturale, educative, sportive şi religioase din penitenciar, astfel încât s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru a fi liberat condiţionat. De asemenea, s-a menţionat că, imediat după liberarea sa condiţionată contestatorul şi-a găsit un loc de muncă, ceea ce constituie un argument în plus în sensul în care pedeapsa de 4 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor, este îndestulătoare în privinţa sa.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului condamnat, în acord cu motivele scrise depuse la dosar, a precizat că nemulţumirea condamnatului vizează aplicarea sporului de 4 luni pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare, considerat, ulterior, de către Curtea de Apel Bucureşti ca având caracter obligatoriu, respectiv valoare juridică de autoritate de lucru judecat. Apărarea a solicitat ca, făcând aplicarea art. 5 din C. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., instanţa să constate existenţa concursului de infracţiuni şi să aplice pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, fără a se adăuga sporul de pedeapsă, care are caracter facultativ potrivit reglementării anterioare.

Examinând contestaţia în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

În cauză, în temeiul art. 583 alin. (2) din C. proc. pen.., judecătorul delegat la Biroul de Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a sesizat instanţa cu privire la revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei de 4 ani închisoare la care a fost condamnat A. prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală. Serviciul de Probaţiune Ilfov a sesizat instanţa cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 96 sau 97 C. pen. arătând că A. a mai fost condamnat prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni.

Datele din cursul judecăţii concordă cu situaţia juridică relevată de instanţa de fond. A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 253F/25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1488/A din 10.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală la pedeapsa de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pentru un termen de încercare de 8 ani, faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului fiind săvârşite în perioada iulie- septembrie 2008.

De asemenea, contestatorul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2013 la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, faptele pentru care s-a dispus condamnarea fiind săvârşite în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2011. Ca urmare a sesizării din oficiu, a Biroului executări penale de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere, au fost contopite pedepsele componenete şi s-a dispus executarea pedepsei celeui mai grele de 4 ani închisoare cu un spor de 4 luni închisoare, în total 4 ani şi 4 luni închisoare.

Condamnatul a contestat sentinţa instanţei de fond, fiind nemulţumit de aplicarea sporului de 4 luni închisoare la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, nefiind de acord cu motivarea primei instanţe în sensul că acesta are autoritate de lucru judecat. Apărarea a criticat aplicarea acestui spor din prisma necesităţii, susţinând că este facultativ şi, raportat la datele concrete ale cauzei (numărul de fapte penale comise, durata pedepselor aplicate, gravitatea şi pericolul social al infracţiunilor, comportamentul procesual al inculpatului), nu se impunea să fie aplicat, pedeapsa de 4 ani închisoare fiind îndestulătoare. Apărarea a solicitat a se avea în vedere şi sentinţa penală nr. 690/25.05.2022 a Judecătoriei Târgu Jiu prin care condamnatul a fost liberat contiţionat, în considerentele acestei hotărâri fiind expus comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei închisorii, arătând şi faptul că după liberarea condiţionată s-a integrat în câmpul muncii.

Înalta Curte constată că, în mod corect, C. pen. anterior a fost considerat ca lege penală incidentă în cauză, în considerarea regimul concursului de infracţiuni. Regimul concursului de infracţiuni reglementat de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen..în vigoare, prin stabilirea unui spor fix şi obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, astfel că legea nouă nu poate retroactiva.

Problema de drept asupra căreia s-au formulat concluzii în prezenta cale de atac decurge din aplicarea unui spor de 4 luni închisoare la pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. Instanţa de fond a apreciat că aplicarea unui spor de pedeapsă este necesară, având în vedere că prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a aplicat deja petentului un spor de 4 luni închisoare, care a intrat în autoritate de lucru judecat.

Argumentul instanţei de fond, referitor la autoritatea de lucru judecat nu este incident în cauză. Cele trei infracţiuni care formează concursul de infracţiuni au fost judecate prin două sentinţe separate, iar legea incidentă situaţiei juridice a variat. În sentinţa penală nr. 235F/25.11.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin decizia penală nr. 1488/A/10.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, prin care executarea pedepsei de 4 ani închisoare a fost suspendată sub supraveghere, condamnarea s-a dispus în baza textelor de lege din C. pen. din 1968. În sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat pentru alte două infracţiuni epuizate în anul 2011, la pedepse de 3 ani închisoare şi 1 an închisoare, instanţa a aplicat, ca lege mai favorabilă, C. pen. intrat în vigoare în anul 2014, care, pentru concursul de infracţiuni, prevede consecinţa agravării obligatorii a pedepsei rezultante.

În considerarea deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanţa de fond învestită cu contestaţia Biroului de executări penale de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a apreciat că legea incidentă pentru întreaga pluralitate (cele trei infracţiuni comise anterior anului 2014) este C. pen. din 1968 (soluţia de retroactivitate a legii penale noi, Codul intrat în vigoare în anul 2014 ar fi condus la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 4 luni, fiind contrară deci principiului retroactivităţii legii noi, doar în cazul în care aceasta este mai favorabilă). În consecinţă, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor din art. 34 şi următoarele din C. pen. din 1968, conform cărora aplicarea unui spor este facultativă şi depinde de pedepsele care nu se execută, însă a considerat că sporul aplicat în considerarea C. pen. în vigoare din anul 2014 a intrat în autoritate de lucru judecat şi devine incident şi în cazul unei pluralităţi reglementate de C. pen. din anul 1968.

Aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu (decurgând dintr-o sentinţă în care legea incidentă raportului juridic era Codul intrat în vigoare în anul 2014) nu are autoritate de lucru judecat în cazul situaţiei juridice subsecvente reevaluării legii penale şi stabilirii ca normă incidentă a dispoziţiilor legale ce prevăd aplicarea unui spor facultativ (decurgând din C. pen. din 1968, ca lege în vigoare la data săvârşirii infracţiunii). Se constată însă că, deşi nu se confirmă raţionamentul instanţei de fond, aplicarea unui spor de pedeapsă este legală, conform C. pen. din 1968, iar menţinerea sporului de pedeapsă, în calea de atac declarată de condamnat, nu îi agravează situaţia juridică deoarece fundamentul aplicări sporului este identic în ambele legi, iar cuantumul său concret nu depăşeşte cuantumul sporului de pedeapsă aplicat anterior. Atât în C. pen. din 1968 cât şi în C. pen. intrat în vigoare în anul 2014 aplicarea sporului era consecinţa pedepselor care nu se execută. Diferenţa constă în aceea că în cazul C. pen. din 1968 evaluarea cuantumului sporului era lăsată la aprecierea instanţei, iar în C. pen. intrat în vigoare în anul 2014 evaluarea sporului era determinată de legiuitor.

Într-o cale de atac nu există o agravare legală a situaţiei persoanei condamnate, atunci când soluţia instanţei de fond este menţinută ca efect al altor argumente juridice. Înalta Curte apreciază că, şi în măsura în care sporul de 4 luni închisoare nu are caracter obligatoriu, acesta putea fi aplicat, potrivit art. 34 lit. b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., şi se impunea în raport de gravitatea tuturor faptelor pentru care contestatorul a fost condamnat şi a cuantumului pedepselor care nu se mai executau, urmare contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente. Drept urmare, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de către instanţa de fond a fost just individualizată, judecătorul fondului apreciind în mod corect că sporul de 4 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este suficient, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare fiind corespunzător stabilită în raport de durata pedepselor care nu se mai executau (din totalul celor 8 ani de închisoare aplicaţi pentru toate cele trei infracţiuni concurente, instanţa a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 4 ani închisoare, şi a aplicat un spor de 4 luni închisoare, constatându-se că a executat deja 3 ani şi şase zile închisoare, la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, în baza mandatului emis ca urmare a sentinţei penale nr. 23F/15.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Revenirea asupra sporului dispus prin sentinţa penală nr. 23F/15.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 353A/18.11.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu este justificată, având în vedere că pedeapsa care a influenţat sancţiunea rezultantă, cea de patru ani închisoare, este cu un cuantum mai mare faţă de cele ulterioare de un an închisoare şi de trei ani închisoare. Atunci când contopirea vizează pedepse mai severe în cuantum (patru ani închisoare faţă de 1 an închisoare şi 3 ani închisoare), dispuse faţă de un număr mai mare de infracţiuni în raport de condamnările anterioare care au determinat contopirea iniţială a pedepselor(trei infracţiuni faţă de două infracţiuni), nu există motive de înlăturare a unui spor de pedeapsă stabilit în considerarea unor pedepse mai puţin numeroase şi cu un cuantum mai mic.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 90 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 82/F din 09 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.