Execution challenge admitted in EAW surrender case; prior arrest warrant annulled and new warrant ordered for deferred surrender.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the execution challenge filed by the delegated judge against its own prior decision (no. 661/2022), annulled the arrest warrant issued on 14 September 2017 under the European Arrest Warrant (EAW), ordered the requested person's arrest for 30 days effective from when the reasons for the deferred surrender cease, and ordered issuance of a new arrest warrant to be enforced at that time. The underlying dispute concerned a request to surrender the person to Spanish judicial authorities under an EAW for a 3-year sentence for fraud; the prior decision had deferred surrender until final resolution of a new criminal case (for tax evasion) pending against the person in Romania. The court ruled that, under art. 598(1)(c) of the Criminal Procedure Code, ongoing criminal proceedings in a newly initiated case constitute an impediment to executing the surrender order, and that pursuant to art. 599(4) CPC and art. 555(1) CPC, an admitted execution challenge requires a fresh execution procedure, mandating cancellation of the old warrant and issuance of a new one, without reopening the merits of the surrender decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 598 alin. (1) din C. proc. pen, art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 230 din C. proc. pen, art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004; Execution challenge admitted in EAW surrender case; prior arrest warrant annulled and new warrant ordered for deferred surrender: 661/2022), annulled the arrest warrant issued on 14 September 2017 under the European Arrest Warrant (EAW), ordered the requested person's arrest for 30 days effective from when the reasons for the deferred surrender cease, and ordered issuance of a new arrest warrant to be enforced at that time. The underlying dispute concerned a request to surrender the person to Spanish judicial authorities under an EAW for a 3-year sentence for fraud; the prior decision had deferred surrender until final resolution of a new criminal case (for tax evasion) pending against the person in Romania. The court ruled that, under art. 598(1)(c) of the Criminal Procedure Code, ongoing criminal proceedings in a newly initiated case constitute an impediment to executing the surrender order, and that pursuant to art. 599(4) CPC and art. 555(1) CPC, an admitted execution challenge requires a fresh execution procedure, mandating cancellation of the old warrant and issuance of a new one, without reopening the merits of the surrender decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBase for the court's decision that the judicial costs remain borne by the state.
Base for the court's decision that the fee of the court-appointed lawyer remains borne by the state and is paid from the funds of the Ministry of Justice.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46/PI din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302 din 2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 46/PI din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 92/P.I./2017 din 14.09.2017, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017 al Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 18 mai 2022, petentul A. a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat suplimentarea dispozitivului Sentinţei penale nr. 92/PI/2017, în sensul de a se reţine ca motiv al amânării predării şi cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare în care are calitatea de inculpat, fiind trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. S-a susţinut că această împrejurare este ulterioară pronunţării Sentinţei penale nr. 92/PI/2017 şi este de natură să determine amânarea predării contestatorului către autorităţile judiciare spaniole, reprezentând un impediment la predare în sensul dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Oradea a constatat că prin Sentinţa penală nr. 92/PI/14.09.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al aceleiaşi instanţe, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania cu privire la executarea mandatului european de arestare din data de 20 iunie 2017, având referinţa Dosarului nr. x/2016 emis de Curtea Provincială din Biskaia, Secţiunea I - Spania, în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, faţă de persoana solicitată A.. În temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. (5) din Legea 302/2004, republicată.
În baza dispoziţiilor articolului 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Spania s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. Conform art. 230 din C. proc. pen. administraţia locului de deţinere va reţine persoana solicitată la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor până la predarea efectivă către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Spania. Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 14 septembrie 2017, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, începând cu ora 01:30.
Deliberând asupra cererii de executare a mandatului european de arestare, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, instanţa a constatat că, prin sesizarea înregistrată la data de 14.09.2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanţei ordonanţa de reţinere din data de 14.09.2017, prin care s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe 24 de ore începând cu data de 14.09.2017, ora 01:30, procesul-verbal de identificare şi ascultare privind persoana solicitată A., emise în Dosarul nr. x/2017, fişa D.E.P.A.B.D. şi fişa de cazier judiciar a acestuia, faţă de care a fost emisă semnalarea trimisă prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale INTERPOL - Biroul Sirene Naţional din Spania, în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole, solicitându-se fixarea de urgenţă a unui termen de judecată în vederea soluţionării cauzei conform dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată A. pe baza fişei de evidenţă a persoanei pentru CNP x, în prezenţa avocatului din oficiu B., încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare şi ascultare din data de 14.09.2017.
Examinând cererea de executare a mandatului european de arestare, instanţa a reţinut că pe numele persoanei solicitate A. s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Spania pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 250.1.5 din C. pen. spaniol. S-a constatat că persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă motivele reţinerii şi faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În fapt, s-a reţinut că persoana solicitată A. a fost condamnată de autorităţile judiciare spaniole, la data de 15.10.2015, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că a semnat, la data de 29 februarie 2008, un contract privat de vânzare-cumpărare cu C. şi soţul acesteia, D., cu care avea dinainte o relaţie de încredere, persoana solicitată acţionând în calitate de reprezentant al societăţii comerciale E. În baza acestui contract persoana solicitată le-a vândut locuinţa unifamilială nr. 3, construită parţial pe terenul urban situat în cartierul de la Torre din localitatea Barcena de Cicero (Cantabria), angajându-se să finalizeze construcţia înainte de data de 30.06.2008, dată care a fost fixată pentru autentificarea contractului de vânzare cumpărare menţionat. Între timp, C. şi soţul acesteia, pentru îndeplinirea contractului pe care l-au semnat, i-au plătit în aceeaşi zi, prin transfer bancar, suma de 150.000 euro, angajându-se să plătească restul preţului (174.546,53 euro) la finalizarea lucrărilor în curs de execuţie. După semnarea contractului, persoana solicitată a lipsit de pe teritoriul spaniol, plecând în România, fără să execute nicio lucrare relevantă şi fără să realizeze niciun demers pentru înscrierea vânzării cumpărării, care nu a avut loc niciodată şi a ignorat somaţiile persoanelor prejudiciate pentru a restitui banii primiţi.
La termenul din 14 septembrie 2017 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a arătat că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Spania, cunoscând caracterul irevocabil al acestuia. De asemenea, persoana solicitată a menţionat expres că, în situaţia predării, nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia semnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Curtea de Apel Oradea a reţinut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoaşterii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002, cât şi cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. S-a reţinut că, în temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât şi în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condiţiilor de fond şi formă, a domeniului de aplicare şi a cadrului instituţional în care funcţionează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor şi libertăţilor persoanei, aşa cum acestea sunt prevăzute de Constituţia României şi de normele europene.
Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, numai atunci când persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.
Curtea de Apel Oradea a constatat că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare face parte din categoria celor care sunt expres enumerate de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.
La termenul din 14 septembrie 2017 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care, fiind întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a arătat că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Spania.
Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă răspunderea penală pentru fapta de care este acuzată persoana solicitată.
În virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum şi raportat la dispoziţiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, care reglementează mandatul european de arestare, instanţa română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speţă Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi nici asupra oportunităţii mandatului european de arestare.
Raportat la dispoziţiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa a constatat că nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opţional al executării mandatului european de arestare.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condiţiile de formă şi de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, republicată, nefiind constatate impedimente legale la predare, instanţa a constatat că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată, însă predarea către statul solicitant nu poate avea loc imediat, deoarece faţă de persoana solicitată se desfăşoară un proces penal, acesta fiind judecat în calitate de inculpat, în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare.
S-a reţinut că, în acest caz, sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată conform cărora dacă persoana solicitată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Referitor la contestaţia la executare formulată de contestatorul A., Curtea de Apel Oradea a reţinut că aceasta vizează o hotărâre pronunţată în procedura specială a executării mandatelor europene de arestare prevăzută de Legea nr. 302/2004, şi nu o hotărâre pronunţată asupra fondului cauzei. Or, Legea nr. 302/2004 nu prevede o astfel de procedură.
Este adevărat că, potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, prevederile acestei legi, se completează cu cele ale C. proc. pen., însă, s-a apreciat că în acest caz nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 597, art. 598 şi următoarele din C. proc. pen., câtă vreme Curtea de Apel Oradea este doar o instanţă de executare a unui mandat european de arestare şi nu o instanţă de executare în sensul acestor prevederi. Mai mult, contestaţia formulată de petent vizează de fapt un mandat de arestare şi nu un mandat de executare a unei pedepse emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare.
De altfel, instanţa a reţinut că o contestaţie la executare formulată împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., iar motivul invocat de către contestatorul A. nu se încadrează în niciunul dintre cazurile în care se poate formula contestaţie la executare. Deşi, formal, s-ar putea invoca existenţa unei împiedicări la executare - caz prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. - s-a reţinut că, în realitate, nu este incidentă o astfel de situaţie, ci se tinde la a se reevalua situaţia juridică existentă a persoanei solicitate la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 92/14.09.2016 a Curţii de Apel Oradea.
Astfel, în această hotărâre, instanţa a constatat că impedimentul la predare a persoanei solicitate prevăzut de art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii - s. Curţii) a fost analizat cu ocazia soluţionării cererii având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Spania la data de 20.06.2017 pe numele contestatorului şi s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei.
În prezenta cauză, contestatorul a invocat existenţa unui alt dosar penal, nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, cauză în care instanţa a fost sesizată cu rechizitoriul emis la data de 12.04.2021 în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Curtea de Apel Oradea a avut în vedere că cererea de executare a mandatului european de arestare a fost soluţionată printr-o hotărâre definitivă, în care s-a menţionat motivul amânării predării, iar "apariţia" unui alt motiv de amânare a predării decât cel avut în vedere de instanţă nu determină o nouă amânare a punerii în executare a mandatului european de arestare. Instanţa a subliniat că nu este vorba de nicio împrejurare ulterioară sau concomitentă dar necunoscută de instanţa de executare, deoarece în cuprinsul rechizitoriului întocmit în acest nou dosar penal invocat se face menţiunea expresă că urmărirea penală a început in rem la data de 28.10.2014, iar la data de 14.07.2017 a fost confirmată de procuror ordonanţa organelor de poliţie judiciară din data de 28.06.2017 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals . Deci contestatorul dobândise calitatea de "persoană cercetată", cerută la acel moment de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, anterior pronunţării Sentinţei penale nr. 92/14.09.2017 a Curţii de Apel Oradea.
S-a reţinut că în această procedură nu se poate dispune în sensul celor solicitate, şi anume ca amânarea predării persoanei solicitate să opereze până la soluţionarea definitivă a unui alt dosar penal decât cel stabilit definitiv de către instanţa de judecată prin hotărârea contestată, întrucât, dacă s-ar proceda în acest fel, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Modificările legislative intervenite de la acel moment şi până în prezent nu pot conduce la o reevaluare a situaţiei juridice, cu atât mai mult cu cât cele actuale, care pretind existenţa punerii în mişcare a acţiunii penale de procuror pentru a se dispune amânarea predării, faţă de cele anterioare, unde era suficient ca persoana solicitată să aibă calitatea de "persoană cercetată" (fiind astfel suficient să aibă calitatea de suspect) sunt mai restrictive.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A.
Împotriva Sentinţei penale nr. 46/PI din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând, în esenţă, să se constate că există o împiedicare la executarea mandatului european de arestare, întrucât este cercetat în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, cauză în care are calitatea de inculpat.
Analizând hotărârea contestată, în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 92/PI/14.09.2017 pronunţată în Dosar nr. x/2017, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania cu privire la executarea mandatului european de arestare din data de 20 iunie 2017, având referinţa dosarului nr. x/2016 emis de Curtea Provincială din Biskaia, Secţiunea I - Spania, emis în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, faţă de persoana solicitată A.. În temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. (5) din Legea 302/2004, republicată.
În baza dispoziţiilor articolului 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Spania s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării. În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Spania. Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data încetării motivelor care au justificat predarea amânată.
Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dispoziţii care se aplică, conform art. 114 alin. (1) din aceeaşi lege şi în materia mandatului european de arestare, "în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen."
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel. Cum legea specială nu cuprinde dispoziţii în baza cărora să fie soluţionate eventualele incidente ce se pot ivi la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materiile reglementate de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 (punerea în executare a unei hotărâri care nu este încă definitivă; incidente privind executarea; nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, etc.), în mod evident sunt aplicabile prevederile cu caracter general prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.. De altfel, jurisprudenţa Înaltei Curţi este constantă în a statua că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. privind contestaţia la executare sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în domeniile reglementate în Legea nr. 302/2004, inclusiv în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia mandatului european de arestare (ex. Decizia nr. 1499 din 6 decembrie 2016, Decizia nr. 1032 din 07 noiembrie 2017, Decizia nr. 892 din 26 septembrie 2017, Decizia nr. 167 din 19 martie 2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Invocând cazul prevăzut de dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen., contestatorul condamnat A. a susţinut că există un impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 iunie 2017, având referinţa Dosarului nr. x/2016, de Curtea Provincială din Biskaia, Secţiunea I - Spania, motivat de faptul că în prezent are calitatea de inculpat în Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Satu Mare.
Din verificările efectuate de prima instanţă, a rezultat că pe rolul Tribunalului Satu Mare a fost înregistrat, la data de 16 aprilie 2021, Dosarul penal nr. x/2021, în care numitul A. are calitatea de inculpat.
Instanţa a constatat că prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (aplicabile, conform art. 114 alin. (1), şi în materia mandatului european de arestare) sunt imperative, legea dispunând că în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte a constatat că situaţia invocată de contestatorul condamnat A. (existenţa Dosarului penal nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, în care acesta este cercetat de autorităţile judiciare din România) se circumscrie unei împiedicări la punerea în executare a dispoziţiei din Sentinţa penală nr. 92/PI/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017, de predare a persoanei solicitate A. la data soluţionării definitive a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme este în acelaşi sens, Înalta Curte decizând că "în ipoteza în care instanţa a dispus executarea mandatului european de arestare şi amânarea predării până la soluţionarea definitivă a unei cauze aflate pe rolul instanţelor române, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen, cercetarea persoanei solicitate într-un nou dosar penal constituie, în accepţiunea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., o împiedicare la executarea dispoziţiei de predare a persoanei solicitate la data soluţionării definitive a cauzei care a determinat amânarea iniţială a predării (sau la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiţionate ori a executării pedepsei la termen) - dispoziţie cuprinsă în hotărârea definitivă de executare a mandatului european de arestare. În consecinţă, contestaţia la executare întemeiată pe cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., formulată împotriva hotărârii definitive de executare a mandatului european de arestare şi amânare a predării, prin care se invocă cercetarea persoanei solicitate într-un nou dosar penal, este admisibilă" (I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1032 din 7 noiembrie 2017, www.x.ro, decizie rezumată).
Deopotrivă, instanţa a subliniat că, prin soluţia pronunţată în cadrul contestaţiei la executare, nu se revine asupra deciziei de predare a persoanei solicitate, această dispoziţie având, în continuare, autoritate de lucru judecat, întrucât nu este reluată procedura iniţială de executare a mandatului european de arestare, ci se examinează exclusiv incidenţa unui impediment temporar în punerea în executare a hotărârii de predare, care va fi adusă la îndeplinire la încetarea situaţiei ce determină, la acest moment, amânarea predării (în acelaşi sens şi Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 216/2019).
Cu toate că prima instanţă a respins contestaţia la executare ca inadmisibilă, din considerentele hotărârii atacate rezultă că s-a efectuat şi o analiză pe fondul cererii, fiind examinată critica invocată de contestator, motiv pentru care Înalta Curte a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât o asemenea soluţie ar conduce la o prelungire inutilă a ciclului procesual.
De altfel, legea reglementează o singură situaţie când se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. fiind în sensul următor:
"Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: (...) 2. admiterea contestaţiei şi: (...) b) desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea."
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a admis contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46/PI din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, rejudecând, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302 din 2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, va dispune amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Împotriva Deciziei penale nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţia la executare judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea.
Prin cererea formulată, s-a arătat că prin Sentinţa penală nr. 92/PI/2017 din 14.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania cu privire la executarea mandatului european de arestare din data de 20 iunie 2017, având referinţa Dosarului nr. x/2016, emis de Curtea Provincială din Biskaia, Secţiunea I - Spania, în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, faţă de persoana solicitată A., iar în temeiul art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Satu Mare, în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza dispoziţiilor art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării către autorităţile judiciare din Spania, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării.
În baza Sentinţei penale nr. 92/PI/2017 din data de 14.09.2017 a fost emis Mandatul de arestare nr. x/2017 din data de 14.09.2017 şi, având în vedere că persoana solicitată şi-a finalizat afacerile judiciare de pe teritoriul României în Dosarul nr. x/2016, prin adresa din data de 09.09.2022 Curtea de Apel Oradea a comunicat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare - Serviciul Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriţi că Mandatul de arestare nr. x/2017 poate fi pus în executare, în vederea predării persoanei solicitate autorităţilor judiciare din Spania.
S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 661/2022 din 25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2022, s-a admis contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46/PI din 17.06.2022 a Curţii de Apel Oradea. pronunţată în Dosarul nr. x/2022, dispunându-se desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Având în vedere că prin această din urmă decizie nu s-a dispus cu privire la formele de executare emise anterior în baza Sentinţei nr. 92/PI/2017 din data de 14.09.2017, judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 661/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul dacă se impune anularea Mandatului de arestare nr. x/2017 din data de 14.09.2017 şi emiterea unui nou mandat de arestare, pe o durată de 30 de zile, ce va fi pus în executare la data încetării motivelor ce au determinat predarea amânată în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare.
S-a invocat cu titlu de jurisprudenţă Decizia penală nr. 273/29.03.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Reglementând rezolvarea contestaţiei la executare, art. 599 din C. proc. pen. stabileşte, în alin. (4) că, după pronunţarea soluţiei definitive ca urmare a admiterii contestaţiei la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 555 alin. (1) teza I din C. proc. pen., pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin Decizia penală nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46/PI din 17 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, conform art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302 din 2004 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Potrivit textelor legale anterior menţionate, în ipoteza admiterii contestaţiei la executare şi a rămânerii definitive a soluţiei, se face o nouă punere în executare, care se poate realiza doar prin reluarea în întregime a procedurii, ceea ce, implicit, presupune, emiterea unui alt mandat de executare.
Drept urmare, în cauză se impune anularea Mandatului de arestare nr. x/2017 din 14 septembrie 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 (în baza Sentinţei penale nr. 92/PI/2017 din 14 septembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017) şi emiterea unui nou mandat de arestare faţă de persoana solicitată A., ca va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării (până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Satu Mare, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul A.
Va dispune anularea Mandatului de arestare nr. x/2017 din 14 septembrie 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 (în baza Sentinţei penale nr. 92/PI/2017 din 14 septembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017).
Va dispune arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării, conform celor dispuse prin Decizia penală nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
Va dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ca va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Conform prevederilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul A.
Dispune anularea Mandatului de arestare nr. x/2017 din 14 septembrie 2017 emis de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2017 (în baza Sentinţei penale nr. 92/PI/2017 din 14 septembrie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017).
Dispune arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării, conform celor dispuse prin Decizia penală nr. 661 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată A., ca va fi pus în executare la data încetării motivelor ce justifică amânarea predării.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2022.
GGC - NN