Prisoner transfer refusal: jurisdiction of supervising judge vs. contencioso court and interruption of course of justice

Şedinţa publică din data de 29 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:

Prin sentinţa nr. 42/F-CONT din 06 aprilie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată prin întâmpinare de către pârâtă.

S-a declinat în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timişoara, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. (…), în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 14.01.2022, reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Timişoara, a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti, contestaţie împotriva refuzului acesteia de a dispune executarea pedepsei într-un penitenciar mai apropiat de domiciliul său, pentru a putea ţine şi păstra legătura cu familia, refuz materializat în adresa nr. x/4.01.2022, prin care A.N.P. a respins propunerea/avizul Comisiei din Penitenciarul Timişoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu.

În motivare, reclamantul a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) şi (4), coroborate cu art. 76-80 din Anexa la O.M.J. nr. 432/C/2010, în vigoare, decizia de transfer aparţine exclusiv de A.N.P., indiferent de avizul/propunerea Comisiei penitenciarului în care se află deţinutul, atât timp cât transferul acestuia se aprobă prin "Dispoziţie individuală de transfer.

Refuzul ANP de transfer reprezintă un veritabil act administrativ individual supus controlului de legalitate.

Pe de altă parte, în subsidiar, instanţa de contencios administrativ este învestită şi cu control juridic al legalităţii executării pedepsei într-un penitenciar aflat la distanţă de domiciliu, fără posibilitatea reală de a menţine şi păstra legătura cu familia, ceea ce este o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2), cât şi art. 26 din Constituţia României, principii apărate şi de Convenţie şi Carta U.E.

Conform mandatului de executare a pedepsei, Anexa 3, şi dispoziţiilor legale interne şi europene, reclamantul are dreptul să execute pedeapsa într-un penitenciar aflat cât mai aproape de locul de domiciliu şi familie.

ANP are obligaţia pozitivă de a respecta drepturile deţinuţilor, aşa cum au fost stabilite de lege, drepturi care sunt parte directă a "Condiţiilor de detenţie".

Prin cererea nr. x din 5.08.2021, Anexa 4, adresată ANP prin Penitenciarul Mioveni, a solicitat transferul la Penitenciarul Târgu-Jiu, cerere ce i-a fost respinsă, fiind transferat la Timişoara, drepturile sale fiind astfel încălcate, iar interesul său vătămat.

Faţă de dispoziţiile art. 18 alin. (1), (2), (3) şi 6 din Legea nr. 554/2004, a solicitat a se constata că: refuzul ANP în ceea ce-l priveşte încalcă principiul legalităţii; au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 26 din Constituţia României, art. 3 şi 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1, 4 şi 7 din Carta U.E. a Drepturilor Fundamentale.

Totodată, a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a A.N.P. şi obligarea acesteia: să asigure executarea pedepsei într-un penitenciar apropiat de familie şi domiciliu; la plata unor daune morale în sumă de 5.000 euro pentru toată perioada executată departe de familie; la plata de daune morale în sumă de 5.000 euro, întrucât până la această dată a executat pedeapsa în condiţii degradante şi inumane, prin stres, incertitudine şi tensiune.

Reclamantul a mai solicitat a se stabili termenul de executare a hotărârii, precum şi amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din lege.

De asemenea, a solicitat judecarea cauzei prin prezenţa sa fizică în instanţa de judecată şi acordarea ajutorului public judiciar prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece se află în detenţie şi nu are venituri.

Prin întâmpinare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere prevederile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În motivare s-a arătat că persoanele private de libertate, nemulţumite de modul de soluţionare a cererilor depuse pe perioada executării pedepsei în penitenciar, se pot adresa judecătorului de supraveghere a privării de libertate, iar ulterior, în cazul în care sunt nemulţumite de răspuns, se pot adresa instanţelor de judecată.

Această instituţie a judecătorului de supraveghere a fost creată tocmai pentru scopul reglementat prin prevederile art. 9 din Legea nr. 254/2013:

"Activitatea judecătorului de supraveghere a privării de libertate: (1) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuţiilor stabilite prin prezenta lege. Pe durata exercitării atribuţiilor privind supravegherea executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, judecătorii nu pot desfăşura alte activităţi la instanţa din cadrul căreia au fost desemnaţi.

(2) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate exercită următoarele atribuţii administrative şi administrativ-jurisdicţionale: a) soluţionează plângerile deţinuţilor privind exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege; b) soluţionează plângerile privind stabilirea şi schimbarea regimurilor de executare a pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate; c) soluţionează plângerile deţinuţilor privind aplicarea sancţiunilor disciplinare; d) participă la procedura refuzului de hrană; e) participă, în calitate de preşedinte, la şedinţele comisiei pentru liberare condiţionată; f) exercită orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.

(3) Atribuţiile administrativ-jurisdicţionale se exercită în cadrul procedurilor speciale prevăzute în prezenta lege şi se finalizează printr-un act administrativ-jurisdicţional, denumit încheiere.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia orice persoană, poate solicita informaţii ori înscrisuri de la administraţia locului de deţinere, poate face verificări la faţa locului şi are acces la dosarul individual al deţinuţilor, la evidenţe şi orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.

(5) Încheierile judecătorului de supraveghere a privării de libertate devenite executorii, precum şi dispoziţiile scrise date administraţiei locului de deţinere în procedura refuzului de hrană, potrivit legii, sunt obligatorii.

(6) Administraţia penitenciarului sau, după caz, a centrului de reţinere şi arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ şi centrului de detenţie pune la dispoziţia judecătorului un spaţiu amenajat. Ministerul Justiţiei asigură dotarea spaţiului cu mijloacele materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii acestuia".

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în Capitolul V reglementează drepturile persoanelor condamnate, stabilind în art. 56 alin. (2) că împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate şi ulterior, contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul.

Coroborând prevederile legale sus-menţionate cu dispoziţiile Capitolului IV - Condiţii de detenţie, din aceeaşi lege, prin care se stabileşte printre altele şi modalitatea de transferare a persoanelor condamnate, rezultă voinţa explicită a legiuitorului în stabilirea procedurii de urmat în cazul pretinselor încălcări ale drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 - privind asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate:

"Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate".

Din moment ce soluţionarea plângerilor/contestaţiilor formulate de persoanele private de libertate împotriva măsurilor administraţiei locului de deţinere referitoare la drepturi şi implicit, la încălcarea acestora, se soluţionează de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate iniţial, respectiv de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, ulterior, se consideră că invocarea excepţiei inadmisibilităţii cererii este pertinentă, procedura de drept comun în materie administrativă neputând fi aplicată atâta timp cât există o reglementare specială, fiind aplicabil principiul aplicării normei juridice speciale atunci când aceasta intră în concurs cu legea generală.

În speţă, măsurile cu privire la transferul persoanelor încarcerate într-un penitenciar pot fi contestate pe calea procedurii judiciare reglementate de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013.

În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, "împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată".

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Această încheiere pronunţată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.

Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

În consecinţă, instanţa nu are competenţa de soluţionare a aspectelor prezentate de către reclamant în prezenta cauză, aceasta revenindu-i judecătorului de supraveghere din perioada de timp cât a fost custodiat de unitatea penitenciară, când nu i-ar fi fost respectate drepturile.

Pentru a se atrage răspunderea civila delictuală a ANP este necesar să existe un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi să existe culpa, vinovăţia, conţinând intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care s-a acţionat în săvârşirea faptei.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie să fie întrunite unele condiţii şi anume, acesta să fie cert, atât în privinţa existenţei cât şi în privinţa evaluării şi să nu fi fost reparat încă.

La stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe corespunzătoare, care să contureze atât dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, cât şi echivalentul lor valoric, iar reclamantul nu dovedeşte existenta pretinsului prejudiciu.

În consecinţă, cele relatate de reclamant nu pot atrage răspunderea ANP şi plata unor daune morale care să îi acopere "prejudiciul suferit". ANP nu au săvârşit nicio faptă care să atragă răspunderea patrimonială".

Pornind de la aceste constatări, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral care i-a fost cauzat de pârâtă, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 349 - 1357 din C. civ.

Chiar dacă s-ar concluziona că există o faptă prejudiciabilă, pentru angajarea răspunderii civile delictuale nu este suficient doar ca fapta prejudiciabilă să existe, ci fapta cauzatoare de prejudiciu, dacă este de conduită umană, trebuie sa fie ilicită.

Prin urmare, în situaţiile în care fapta prejudiciabilă nu are caracter ilicit, răspunderea civilă reparatorie nu există, acestea fiind ipotezele în care deşi fapta umană săvârşită cauzează un prejudiciu altei persoane, răspunderea civilă nu se angajează, caracterul ilicit al faptei respective fiind înlăturat.

Pe cale de consecinţă, verificând îndeplinirea cerinţelor impuse de art. 1349-1357 C. civ., în cauză nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâta ANP şi asemenea fapte nu au fost indicate, în concret, de reclamant.

Aplicarea tratamentului inuman sau degradant aşa cum sugerează reclamantul, a fost clarificată de Curtea Europeană, în sensul că o pedeapsă sau un tratament este degradant atunci când obiectivul urmărit este acela de a umili sau înjosi persoana respectivă şi dacă în funcţie de consecinţe, a afectat în mod ireversibil personalitatea condamnatului, dispoziţii care nu-şi găsesc aplicabilitatea în situaţia dedusă judecăţii.

Tratamentul inuman a fost estimat de CEDO ca fiind atunci când a fost premeditat aplicat ore în şir şi a cauzat fie vătămare corporală, fie suferinţe fizice şi psihice profunde persoanei, ceea ce nu poate fi discutat în cazul de faţă, unde deţinutului i-au fost asigurate un confort psihic constant, asistenţă medicală şi condiţii de detenţie corespunzătoare.

Văzând toate aceste argumente, s-a apreciat prin întâmpinare că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi s-a solicitat admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La data de 11.03.2022, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, arătând că a fost transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu, însă după ce a fost hărţuit timp de un an şi şapte luni.

Şi familia sa a formulat cerere că nu are posibilitatea financiară de a-l vizita, depunând în acest sens la dosar copie de pe toate cererile de transfer cu privire la care susţine că nu au fost puse în executare, chiar dacă au fost aprobate de Comisia penitenciarului conform art. 32 din Legea nr. 254/2013.

S-a solicitat respingerea întâmpinării formulate de A.N.P. ca netemeinică.

În şedinţa publică din data de 06.04.2022, instanţa a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate această excepţie, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a reţinut că, reclamantul, deţinut în Penitenciarul Timişoara, a sesizat Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu o acţiune prin care contestă dispoziţia nr. x/4.01.2022, emisă de A.N.P., prin s-a respins propunerea/avizul Comisiei din Penitenciarul Timişoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu. Totodată, reclamantul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a A.N.P., susţinând că prin refuzul de a-i aproba transferul, aceasta i-a încălcat drepturile, cauzându-i un prejudiciu moral.

Potrivit dispoziţiei ANP nr. 328/06.01.2022, s-a aprobat cererea de transfer la Penitenciarul Tg. Jiu, transferul fiind realizat la data de 14.01.2022, reclamantul aflându-se şi în prezent la acest penitenciar.

Aşadar, obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă plângerea formulată de deţinutul A. privind exercitarea unor drepturi prevăzute de Legea nr. 254/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, "Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor."

Totodată, conform art. 56 din acelaşi act normativ, "(...) (2) "Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată. (...).

(8) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.(...)"

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 14 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 908 din 20 noiembrie 2017, prin care Completul pentru judecarea recursului în interesul legii a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administraţie a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate este competent să soluţioneze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior acesta a fost transferat definitiv sau temporar."

Aşa fiind, Curtea a constatat că Legea nr. 254/2013 constituie legea specială în materia măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act normativ reglementează în mod expres în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate competenţa soluţionării cererilor formulate de către deţinuţi împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege.

Prin urmare, având în vedere că actul contestat de reclamant este emis în legătură cu dreptul său de transfer într-un penitenciar aflat cât mai aproape de domiciliu, Curtea a apreciat că judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timişoara este competent să soluţioneze plângerea formulată de reclamant, în acord cu dispoziţiile din Legea nr. 254/2013 şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 14 din 18 septembrie 2017.

Prin sentinţa penală nr. 3099 din 04.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara, invocată de petentul A.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. (…), în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (…), în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen.., s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timişoara a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 42/F-CONT/06.04.2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timişoara.

Prin încheierea nr. 225 din 31.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de obligare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la plata sumei de 5.000 euro către petent.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestaţie care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 24.06.2022, sub nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 15.09.2022, petentul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara în soluţionarea cererii, solicitând declinarea cauzei la Curtea de Apel Piteşti.

Analizând excepţia necompetenţei materiale invocată de petent, Judecătoria Timişoara a apreciat că este întemeiată, reţinând că petentul A. a executat pedeapsa privativă de libertate în Penitenciarele Mioveni, Timişoara şi Târgu Jiu. Cât timp s-a aflat în primele două unităţi de deţinere, petentul a formulat în mod repetat cereri de transfer către Penitenciarul Târgu Jiu, primind aviz favorabil din partea celor două Penitenciare, însă după analizarea situaţiei acestuia de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cererile de transfer nu au fost aprobate.

Petentul a formulat şi o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Mioveni, iar prin încheierea nr. 369/29.09.2021, plângerea a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se, în esenţă, că Legea nr. 254/2013 nu prevede o procedură de contestare a deciziilor luate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în ceea ce priveşte transferarea persoanelor private de libertate dintr-o unitate de detenţie în alta.

Pe cale de consecinţă, petentul a formulat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, acţiune în contencios administrativ.

Prin dispoziţia ANP nr. 328/06.01.2022, cererea de transfer a petentului a fost aprobată, iar transferul acestuia la Penitenciarul Târgu Jiu s-a realizat în data de 14.01.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, (1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege. (2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată . . . . . . . . . .(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, iar potrivit art. 11 alin. (5) din aceeaşi lege Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se stabileşte de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La stabilirea penitenciarului se are în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate, ţinându-se seama şi de regimul de executare, măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială identificate, sex şi vârstă.

Conform art. 45 din Legea 254/2013, transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că transferul persoanelor private de libertate se află în competenţa exclusivă a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi nu constituie un drept al condamnatului în sensul art. 56 din Legea 254/2013, drept care să poată fi analizat şi cenzurat de către judecătorul de supraveghere şi de către instanţă în cadrul procedurii de faţă. Cu alte cuvinte, faptul că domiciliul petentului se află aproape de Târgu Jiu, reprezintă un criteriu la care organele statului trebuie să se raporteze atunci când stabilesc locul de executare a pedepsei închisorii, dar nu dă naştere unui drept al condamnatului, în sensul art. 56 din Legea 254/2013, de a fi transferat la Penitenciarul Târgu Jiu.

Având în vedere că prevederile art. 56 din Legea 254/2013 reglementează expres posibilitatea condamnatului de a formula plângere doar cu privire la încălcarea drepturilor acestuia, iar transferul acestuia în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu nu constituie un astfel de drept, Judecătoria Timişoara a constatat că în mod greşit s-a considerat că cererea petentului reprezintă o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea 254/2013.

În acest sens, instanţa a avut în vedere şi că acest text prevede în mod expres că plângerea vizează măsurile privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, or petentul nu critică măsurile luate de către administraţia Penitenciarului Timişoara (care de altfel a avizat favorabil cererile sale), ci deciziile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Un argument în plus în susţinerea acestei concluzii se regăseşte şi în considerentele Deciziei RIL nr. 8/2019 a ÎCCJ. Prin această decizie s-a stabilit că revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află.

În considerente s-a arătat că "dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care reglementează "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare", se regăsesc în titlul III, cap. IV al legii menţionate referitor la "Condiţiile de detenţie", în timp ce "Drepturile persoanelor condamnate" fac parte din cap. V al aceleiaşi legi.

În accepţiunea legii, "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare" nu este un drept, ci o măsură compensatorie pentru încălcarea unui drept, aplicată în temeiul legii, iar nu ca urmare a procedurii desfăşurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în condiţiile art. 56 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Întrucât "compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare" nu se regăseşte în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluţionarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal."

Pentru identitate de raţiune, având în vedere că în capitolul V al Legii nr. 254/2013 nu se regăseşte dreptul persoanei condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar, Judecătoria Timişoara a apreciat că nu există un temei legal pentru stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluţionarea cererilor prin care persoana privată de libertate se plânge de faptul că i-au fost respinse cererile de transfer.

Mai mult, în privinţa atribuţiilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate, acestea sunt strict reglementate în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, iar între ele nu se regăseşte şi aceea de a analiza şi cenzura o decizie a ANP. Or a susţine că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent să analizeze, în procedura prevăzută de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, presupusul drept al unei persoane de a fi plasată într-un anumit penitenciar, înseamnă implicit că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent să analizeze şi eventual, să cenzureze o decizie a ANP.

Cât priveşte trimiterea făcută în motivarea sentinţei civile nr. 42/F-CONT/06.04.2022 a Curţii de Apel Piteşti la Decizia RIL nr. 14/18.09.2017 a ÎCCJ, Judecătoria Timişoara a reţinut că aceasta nu stabileşte că judecătorului delegat este competent să analizeze, din perspectiva art. 56 alin. (2) din Legea 254/2013, dreptul unei persoane condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar, ci stabileşte faptul că în situaţia în care o persoană condamnată a formulat o plângere întemeiată pe aceste dispoziţii legale, judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului a cărui administraţie a dispus măsuri pretins a fi îngrădit exercitarea drepturilor persoanei condamnate, rămâne competent să soluţioneze pe fond plângerea formulată, chiar dacă ulterior acesta a fost transferat definitiv sau temporar.

În plus, instanţa a reţinut că în considerentele acestei decizii RIL s-a arătat că "doctrina caracterizează procedura plângerii pentru încălcarea drepturilor persoanelor condamnate ca fiind un drept de sine stătător/realizabil prin judecătorul de supraveghere a privării de libertate, persoană din afara sistemului administraţiei penitenciarului căreia i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru locul de deţinere."

Prin urmare, judecătorului de supraveghere a privării de libertate nu i s-a conferit puterea de a rezolva plângerile prin încheieri obligatorii de executat pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, neputând fi folosită procedura prevăzută de art. 56 din Legea 254/2013 pentru ca judecătorul delegat şi apoi instanţa să analizeze şi cenzureze o decizie a ANP care este un act administrativ individual şi care poate fi atacat doar pe calea acţiunii în contencios administrativ.

În plus, instanţa a observat că, prin acţiunea formulată, petentul critică faptul că toate cererile de transfer i-au fost respinse deşi au fost avizate favorabil de penitenciarele în care s-a aflat. Astfel, petentul nu critică doar faptul că i-a fost respinsă cererea de transfer formulată cât timp s-a aflat la Penitenciarul Timişoara. Prin încheierea nr. 225 din 31.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, a fost analizată situaţia petentului doar pentru perioada cât s-a aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Timişoara, analiza instanţei fiind cantonată tot la această perioadă, neexistând nicio prevedere legală care să permită judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara sau Judecătoriei Timişoara să analizeze în ansamblu situaţia tuturor cererilor petentului de transfer la Penitenciarul Târgu Jiu.

Mai mult, petentul a solicitat şi acordarea de daune morale, cerere care evident nu este de competenţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate sau a instanţei care soluţionează contestaţia, ci se circumscrie solicitărilor care se pot face în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale pe care petentul şi-a întemeiat cererea formulată.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că într-adevăr, Legea nr. 254/2013 constituie legea specială în materia măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, iar art. 56 alin. (2) din acest act normativ reglementează în mod expres în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate competenţa soluţionării cererilor formulate de către deţinuţi împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, însă, astfel cum s-a arătat anterior, "Drepturile persoanelor condamnate" sunt reglementate în cap. V al aceleiaşi legi, iar printre acestea nu se regăseşte dreptul persoanei condamnate de a fi transferat la un anumit penitenciar.

Examinând cauza penală de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întrerupt cursul justiţiei pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum şi contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel în cazurile prevăzute de lege.

Cauza pendinte are ca obiect contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara.

Prin sentinţa nr. 42/F-CONT din 06 aprilie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a declinat în favoarea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Timişoara, competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor (cerere prin care acesta contestă dispoziţia nr. 268 din 4 ianuarie 2022, emisă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de respingere a propunerii/avizului Comisiei din Penitenciarul Timişoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu).

Prin încheierea nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. şi a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de obligare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la plata sumei de 5.000 euro către petent.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat contestaţie, aceasta fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, la data de 24.06.2022, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa penală nr. 3099 din 04.11.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

În temeiul art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că raportul juridic cu care a fost învestită nu îndeplineşte condiţiile conflictului negativ de competenţă, deoarece nu există o declinare reciprocă a competenţei între două instanţe.

În cauză, se observă că, deşi era învestită cu soluţionarea contestaţiei petentului A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, Judecătoria Timişoara a declinat în favoarea Curţii de Apel Piteşti, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cerere ce era soluţionată prin încheiere de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara.

Conflictul de competenţă este împrejurarea în care două sau mai multe instanţe sesizate simultan sau succesiv cu aceeaşi cauză, se declară competente să judece cauza (conflictul pozitiv de competenţă) sau îşi declină succesiv una alteia competenţa de a judeca cauza (conflictul negativ de competenţă). În aceste condiţii, una din aceste două instanţe va fi competentă a judeca respectiva cauză în urma soluţionării conflictului de competenţă, fiind aplicabile prevederile referitoare la competenţa funcţională, materială, personală şi teritorială.

Or, analizând istoricul cauzei, Înalta Curte constată că nu este învestită cu un veritabil conflict negativ de competenţă, neexistând două instanţe care îşi declină succesiv una alteia competenţa, astfel cum prevede textul de lege, ci se constată că este întrerupt cursul justiţiei.

Noţiunea de întrerupere a cursului justiţiei semnifică împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilităţii niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competenţă, astfel încât nu se poate determina instanţa competentă a dispune o soluţie legală - B., Consideraţii în legătură cu noţiunea de întrerupere a cursului justiţiei în procesul penal în Revista Dreptul-Uniunea Juriştilor nr. 9/2012.

Înalta Curte reţine că se iveşte un caz de întrerupere a cursului justiţiei dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) există o încălcare a normelor referitoare la competenţa funcţională a instanţei judecătoreşti fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare;

b) încălcarea a fost realizată de către o instanţă de judecată sesizată cu soluţionarea unei cauze;

c) încălcarea normelor procedural penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanţe sau chiar a instanţei care a încălcat norma procedural penală respectivă;

d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluţionării cauzei prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziţii legale referitoare la declinarea competenţei, conflictul de competenţă.

În acelaşi sens, încheierea nr. 245 din 14 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În doctrina juridică s-a menţionat că întreruperea cursului justiţiei este o situaţie excepţională care constituie o împiedicare a desfăşurării normale a procesului penal.

În speţă, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de deţinutul A., prin care acesta contesta dispoziţia de respingere a propunerii/avizului Comisiei din Penitenciarul Timişoara de a fi transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu emisă de A.N.P., în favoarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara. Acesta nu şi-a negat propria competenţă şi a soluţionat cauza, prin încheierea nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Ulterior, apreciind asupra competenţei funcţionale a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, în calea de atac declarată împotriva încheierii pronunţate de acesta, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Prin urmare, în lipsa unei declinări reciproce a competenţei între două instanţe, se constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 51 alin. (1) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 40 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte va constata întrerupt cursul justiţiei.

Va dispune continuarea judecării contestaţiei formulate de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, de către Judecătoria Timişoara, instanţă căreia i se trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată întrerupt cursul justiţiei.

Dispune continuarea judecării contestaţiei formulate de petentul A. împotriva încheierii nr. 225 din 31 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, de către Judecătoria Timişoara, instanţă căreia i se trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 decembrie 2022.